|
Mircea Crisan – în Jurnalul din 29.06.2009
Un interviu, un spectacol
In urma cu doi ani, Mircea Crisan a venit in tara la invitatia UNITER, pentru a primi Premiul special pentru teatru de revista. Tot acum doi ani, Mircea Crisan implinea 40 de ani de cariera in strainatate, din care cei mai multi si i-a petrecut in Germania. M-am intalnit cu actorul la sediul UNITER, a doua zi dupa gala, provocandu-l la dialog.
L-am asteptat in poarta. Venea agale, dinspre Piata Amzei, cu o punguta de mezeluri. Intarziase nitel: Eram curios cum mai sunt mizilicurile acasa, am luat cate o suta de grame din mai multe feluri. Stiti, eu am fost mezelar in tinerete.
Apoi s-a scuzat ca merge in camera de oaspeti sa se schimbe de tricou, dar in ochi i se citea pofta de a gusta afumaturile. A revenit in salon lasand in urma un discret iz de usturoi. Isi pregatise stomacul pentru un lung interviu. Subiectul: viata lui Mircea Crisan, pentru Editia de Colectie pe care intentionam sa i-o dedicam.
In cinci ore, si-a feliat existenta, marturisindu-mi lucruri personale si secrete pana atunci. Asa am aflat ca, pe langa Theodor, mai are un baiat, Simon - "din floricele", cum tatal insusi ne-a recunoscut. Am vrut un interviu, dar Mircea Crisan mi-a oferit un spectacol, ilustrandu-si raspunsurile cu scenete si poante. De doi ani tin acest interviu - genul de "marfa" care "arde" - in sertar.
A venit vremea sa iasa in lume. Poate ca acum, mai mult decat in anii trecuti, avem nevoie sa radem. Oare cum ar comenta Crisan criza?
Cine-ar fi banuit ca baietelul nascut in tren, intr-o noapte de august a lui 1924, urma sa marcheze pentru totdeauna umorul romanesc? Mai multe identitati, un singur om, acelasi "mecanism" viu care te face, doar din doua vorbe, sa plangi cu lacrimi.
Unicul si inimitabilul - mai ales ca la viata lui a imitat mai toate lighioanele pamantului, patrupede anonime sau bipede celebre - este comicul roman Mircea Crisan, nascut Mauriciu Kraus si cunoscut in showbizul german sub numele de Mircea Krishan. Am avut placerea de a auzi de la "sursa" povestea vietii umoristului intr-o dupa-amiaza de aprilie a lui 2007, dupa ce Mircea Crisan primise Premiul special pentru teatru de revista.
DOUA ANIVERSARI. In noaptea de 8 spre 9 august 1924, intr-un tren care strabatea Maramuresul, a vazut lumina lunii un baietel care a primit numele Mauriciu. Dupa cum marturisea Mircea Crisan multi ani mai tarziu, isi serbeaza chiar doua zile de nastere: pe 8 august, fiindca atunci "l-a adus barza", si pe 9 august, deoarece atunci a fost declarat la Starea Civila ca nou-nascut.
Mostenitorul familiei Kraus si-a urmat parintii, de voie, de nevoie, de-a lungul si de-a latul tarii, caci oamenii erau un fel de negustori ambulanti.
COPIL DE BALCI. "Mergeam din balci in balci, fiindca parintii mei aveau o taraba cu jocuri - tras la tinta, roata (ruleta) cu premii, cum se vad si astazi in parcurile de distractii. Practic am crescut ca asistent al lor, nici n-aveam de ales. Pe la 5-6 ani l-am alungat pe tata de langa ruleta, spunandu-i ca ma ocup eu de clienti. Stiam deja sa socotesc banii si restul pe care trebuia sa-l dau.
Ba, mai mult, invatasem un truc prin care dadeam rest mai putine monede decat trebuia, dar oamenii nu-si dadeau seama, fiindca le numaram banutii in palma! Uite-asa faceam!", mi-a spus Mircea Crisan, care m-a pus sa-mi golesc buzunarele de maruntis pentru o mica demonstratie. Cum-necum, din opt monede pe care mi le-a numarat in palma, m-am trezit ca am doar patru banuti.
Balciurile si iarmaroacele nu l-au invatat pe Mauriciu Kraus doar sa faca un ban in plus. I-au pus meseria in piept! Mi-a explicat chiar dumnealui cum s-a intamplat asta: "Stiti ce balamuc, ce galagie este in targuri. Ca sa ai clienti tot timpul, trebuie sa-i chemi, sa-ti strigi marfa cat te tin bojocii. Habar n-aveam sa scriu cand facusem deja plamanii mari de la atata strigat «hai la roataaaa!».
Adevarul este ca asta m-a ajutat mai tarziu enorm. Capacitatea pulmonara mare mi-a permis sa spun multe cuvinte pe o singura respiratie si sa scot felurite sunete, imitand zgomotele din jurul meu".
MESERIE. Ce naste din pisica, soareci mananca, spune o vorba romaneasca. Din parinti comercianti nu putea iesi decat un fiu negustor. Dupa majorat, Mircea Crisan (renuntase deja la evreiescul Mauriciu Kraus) s-a angajat ca vanzator de mezeluri. Cam tot pe-atunci, a intrat, mai mult figurant decat actor, la Teatrul Baraseum, in piesa "Lozul cel mare" de Shalom Aleihem, in care, culmea, juca rolul macelarului!
Si totusi, ce naste din negustor poate ajunge actor: cursurile Conservatorului de Arta Dramatica (clasa Maria Filotti) urmate intre 1944 si 1946 i-au dat lui Mircea Crisan stiinta de a face oamenii sa rada. Ceea ce a si facut, de atunci inainte. Lume, lumeeeee, hai la Mircea Crisaaaan!
Actor roman, actor german
De la debutul in teatru si pana la plecarea din Romania, in 1967, Mircea Crisan a jucat la Teatrul Baraseum, Teatrul Savoy, Teatrul Armatei si la Estrada. Revistele muzicale erau de succes garantat cu Mircea Crisan in distributie. Anii '60 au fost foarte prolifici pentru comedian in ceea ce priveste scheciurile radiofonice si de televiziune.
In 1967, la sfarsitul unui turneu la Paris, Mircea Crisan ramane in strainatate si, dupa contracte in Israel si Franta, isi asuma riscul de a face actorie in limba germana. Umoristul se bucura si in strainatate de un succes la fel de mare precum cel avut in tara natala, doar ca, pe langa comedie, invata si interpreteaza zeci de roluri de drama, opereta, musical si apare chiar in pelicule cinematografice. La televiziunea germana, a aparut in peste 60 de filme si 90 de show-uri. UNITER i-a oferit Premiul special pentru teatru de revista in 2007.
Negustor de zambete
Cand s-au cunoscut erau amandoi foarte tineri. Mircea Crisan obisnuia sa spuna: "Eu am crescut impreuna cu Alexandru Andy. El in inaltime, iar eu mai mult in latime".
Andy lucra la revista Cortina cand a fost trimis sa-i ia un interviu lui Mircea Crisan, un actor aflat la inceputul carierei care se bucura de succes. "Mi-a raspuns la intrebari cu o multime de bancuri. La sfarsit mi-a spus ca se grabeste, ca pana a doua zi trebuia sa dea un moment vesel pentru radio.
Era foarte ingrijorat ca nu avea nici o idee. Eu tocmai adunam schite umoristice scrise de mine cu gandul de a le publica intr-un volum. L-am intrebat daca l-ar interesa un material. Aveam manuscrisele la redactie, am luat o schita, i-am citit-o si i-a placut. In prima duminica am auzit la radio: «ati ascultat un moment vesel de Mircea Crisan si Alexandru Andy»".
Acesta a fost inceputul unei colaborari fructuoase care a durat multe decenii. "Dupa vreo 20 de ani, ni s-a alaturat si Radu Stanescu. Ne adunam in fiecare zi in atelierul meu, povesteste Andy. Aveam program precum functionarii. De la ora 9:00 pana la amiaza se muncea cu sarg."
ATLETUL! Mircea Crisan aparea si pe afisele circului. "Era singurul loc unde se putea castiga un ban in plus. Jucau la circ Radu Beligan, Vasile Birlic, Maria Tanase. Crisan s-a gandit sa scriem materiale special pentru circ, isi aminteste Andy. Asa am inceput sa scriem spectacole intregi pentru circ.
Imi aduc aminte de primul an in care Mircea era omul cu muschii de otel care indoaie sina de cale ferata, potcoave de cai morti. Trebuia sa fie imbracat in pantaloni scurti si intr-un maieu. A venit la premiera cu niste chiloti de baie din lana. Si incepe Mircea: «Eu sunt atletul Mitica!». Pentru a fi mai veridic, isi suge burta si isi umfla muschii! Lumea radea isterica. Singurul care nu radea eram eu!
Lui Mircea ii iesise ceva din chiloti. Cand si-a dat seama ce se intamplase a zis: «Ei, s-a vazut atletul!»". In loja bineinteles ca era prezent si ministrul Culturii de pe atunci, Constanta Craciun, o tovarasa serioasa si foarte severa. "In pauza, ma duc sa o intreb daca i-a placut spectacolul - spune Andy. Ea a vrut sa vorbeasca cu tovarasul Crisan. Am mers la el in cabina si il vedem cu o fata cazuta, trista. Tovarasa a inceput sa-l incurajeze: «Lasa, tovarase, se mai intampla si neplaceri». Crisan ii raspunde: «Lasati, stiu eu ca dumneavoastra, de la minister, ceea ce nu va place taiati!»"
Un mare actor si autor dramatic austriac din secolul trecut, Johann Nestroy decreta ca un actor comic ca sa starneasca rasul trebuie neaparat sa fie sau lung si slab sau mic si gras sau talentat. "In cazul lui Crisan, fiind si gras, si talentat, bineinteles ca hohotele de ras pe care le cucerea la fiecare aparitie erau duble!" - incheie textierul.
Plata in conserve
"Erau la moda si echipele culturale. Toate institutiile aveau asemenea echipe - isi aminteste Alexandru Andy. Fabrica de mezeluri, de dulciuri, toate aveau echipe culturale. Fiecare director voia sa castige". Actorii erau alesi din randul angajatilor fiecarei intreprinderi. Pentru ca actul artistic sa aiba o oarecare valoare se apela uneori la autori profesionisti de texte umoristice.
"Am scris si noi pentru o fabrica de conserve. Am vorbit cu directorul, ne-a explicat cam ce trebuia criticat, slavit. Insa cand a venit vorba despre plata, ni s-a spus ca nu exista buget pentru asa ceva. Crisan nu s-a lasat si l-a intrebat pe director: «Dar conserve n-aveti? Pai platiti-ne in conserve, daca buget nu e! Sa-mi umpleti portbagajul».
Omul a fost de acord si a dat comanda sa i se indeplineasca dorinta lui Mircea. Numai ca acesta si-a scos tablia care despartea portbagajul de restul masinii. Si toata magazia a fost golita in masina lui. Cred ca vreo cinci ani am mancat din conservele acelea".
de Dana Andronie
29/06/2009
Atelierul de umor
Regimul comunist se folosea de Mircea Crisan si glumitele lui contra oranduirii pentru a le arata strainilor ca in Romania oamenii se bucura de libertate de exprimare. Pe de alta parte, romanii se indemnau unul pe altul "Du-te sa-l vezi pe Crisan pana nu-l aresteaza!"
Am stat de vorba pe indelete cu Mircea Crisan intr-o dupa-amiaza calda de primavara a lui 2007, dupa ce tocmai primise Premiul special UNITER la sectiunea Teatru de revista. Cu bucurie, actorul ne-a povestit lucruri mai mult sau mai putin stiute din viata lui.
Cat de mult mai glumiti azi?
Nu mai glumesc, din asta traiesc! Era gluma aia tampita cu unul care o viola pe una: "Stai mai, ca numa' glumesc", zice el. "Scoate gluma, ca-mi ies ochii!", replica ea.
Folosit ca sperietoare de occidentali
Ce este de ras astazi in Romania?
N-am avut aceasta ocazie. Pe vremuri era cu totul altceva. Renumele meu era ca am reusit sa introduc probleme politice fara sa ma lege. Am reusit, impreuna cu Alexandru Andy, colaboratorul meu, sa ne strecuram fara sa puna mana pe noi. Secretul este ca subliniam mult cu mimica.
De pilda, era un scheci: sambata, toata lumea se ducea la fotbal si toti cautau sa-si ia liber de la serviciu. Eu, ca sambata ma duc sa-l inmormantez pe tata mare. Auleo, Ionescu o spune pe asta inaintea mea. Mai bine zic ca trebuie sa ma duc la o nunta. Un'te duci, Georgescule? Pai, am o nunta. Auleo, n-o mai pot spune nici pe asta. Mai bine zic ca m-a chemat la procuratura. La procuratura, te cheama? Lumea ingheta! La procuratura te umfla, nu te cheama. Eu nu mai spuneam nimic, dar publicul innebunea...
Cum de permitea regimul astfel de glumite?
Cu timpul, am fost patru puncte in Europa unde am reusit sa devenim "institutii oficiale": eu in Romania, Arkadie Raikin in Rusia, Tranka la Varsovia si un teatru din Ungaria. Strainii care veneau la noi remarcau intotdeauna nivelul de cenzura. "Cum?", ziceau tovarasii. "Vino sa vezi ce spune Crisan!" Acesta a fost momentul meu de succes, cariera mea de bomba, cand era mai greu pentru toti.
Ajunsesera sa aiba nevoie de mine ca sa poata replica: "La noi este libertate!" Lumea de rand spunea: "Du-te sa-l vezi, pana nu-l aresteaza!".
Ce v-a determinat sa parasiti vaporul numit Romania?
Intotdeauna am stiut cand sa parasesc un loc. Nu mi-ar fi trecut prin cap niciodata sa plec din Romania, daca nu s-ar fi intamplat anumite chestii. In 1965 am fost in turneu la Paris si m-am intors in tara bine mersi. In 1966 am fost in Berlinul de Est, cu tot Teatrul de Estrada, si am jucat o stagiune intreaga in incinta Circului Palladium.
Eu eram prezentator. Niste oameni de la cel mai important teatru de satira din Berlinul de Vest m-au vazut si m-au luat la o discutie, daca nu vreau sa joc si la ei o stagiune. Pentru mine, oferta asta a insemnat o mare cinste. Am venit foarte fericit la Bucuresti, crezand ca este o mare cinste si pentru Romania. N-a fost asa, cererea a fost refuzata, pentru ca ar fi trebuit sa plec singur.
Dar in anul urmator, cand am plecat din nou in Franta, cu toata trupa, am ramas acolo, in ciuda "coditelor" care citeau ziarul in holul hotelului. Prostia lor, asa pierdeau oamenii. Daca mi-ar fi dat libertatea de a onora acel contract si astazi m-ar fi avut in tara. Erau o gramada de ovrei care aveau rude in America, si peste tot in lume, si care ar fi trimis dolari cu duiumul.
Dar regimul Ceausescu a hotarat ca pentru un dolar sa dea sase lei, cu care nu puteai cumpara mai nimic. Asa ca nimeni n-a mai trimis dolari in Romania. In alte tari din vecinatate se putea. La cehi, unde am jucat opt luni impreuna cu fosta mea nevasta, care era cantareata, am jucat in baruri.
In schimb, la rusi, orice local se inchidea la ora 10:00 seara. Parca si acum vad ceasul cel mare de pe perete, la care trageau cu ochiul rusii care cantau. La 10:00 punct incetau "zgomotul", chiar daca piesa era la jumatate. Pe urma a venit o "mare libertate", intr-o singura cafenea din Moscova, programul s-a prelungit pana la 11:00 noaptea!
Cumparaturi pentru distragerea atentiei
Refaceti filmul plecarii
Am jucat cele trei luni de contract la Olympia, mi-am facut toata treaba, dupa cum era programat. In ultima zi care ne ramasese libera, pentru cumparaturi, am plecat din hotel in pantofi, fara ciorapi, pantaloni, camasa si cu pasaportul si ceva maruntis in buzunar.
Altfel, securistii care ne insoteau deveneau banuitori. Era vara, in iunie. La Paris, toti aveam acelasi salariu: si eu, si ultimul masinist, si femeia de serviciu, si cabiniera, si Stela Popescu incasam 35 de franci pe zi, adica 7 dolari. Banii astia ne ajungeau doar de mancare. Dar nu asta m-a enervat, ci faptul ca fusesem chemat la cel mai iubit teatru de satira nemtesc si n-am fost lasat sa onorez un contract de un an.
Cei din Israel, cand au aflat ca am ramas in Franta, au venit si mi-au oferit un contract de 30.000 de dolari. Adica leafa pe care o aveam eu la Paris pe 15 ani, pentru doar 36 de zile de jucat un spectacol. A venit si Noel Bernard de la Europa Libera si mi-a dat 5.000 de dolari ca sa fac patru emisiuni.
N-ati anuntat nici un coleg despre intentia dumneavoastra?
Mi-era coleg de camera Horia Caciulescu, care a fost impuscat in modul cel mai stupid de un soldat la Revolutie. El era membru de partid. "Mai cumpara cate ceva, ca ma-ntreaba astia: «Ala nu cumpara nimic?»". Cumparaturile pentru acasa erau semn ca n-ai nici o intentie sa ramai pe-acolo.
De Iordan am cumparat pentru nevasta-mea un geamantan de prostii si i l-am dat secretarului de partid care ne insotea: "Asta-i pentru Magda, amanta mea, da' tine-l tu, te rog, sa nu-l vada nevasta-mea, Sarica, la aeroport, ca-l inhata". Si el: "Nici o problema, dom'le! Te acopar eu".
Pe de alta parte, s-or fi gandit ca eram prea batran, la 43 de ani, cu nevasta si copil in tara, sa mai indraznesc sa raman in strainatate. Altfel, n-a stiut nimeni nimic. Nici Horia macar, el doar ma sfatuia sa nu bat la ochi, dar n-a banuit nici o secunda care era intentia mea.
Traseul unui "fugar"
Unde v-ati dus dupa evadarea din hotel?
Eram prieten cu un carciumar de pe Rue Comartin, care imi spusese ca pot ramane la el. Era nebun de legat, imi zicea ca este de la Securitate, ma punea sa-l pipai la spate, ca are pistolul sub haina. Dupa aceea mi-a aratat ca «pistolul» lui era o chestie care tine hernia. Dilimanul acesta m-a ajutat. Cateva zile am stat la el, apoi au venit aia din Israel si mi-au oferit contractul de care v-am spus. Dupa Razboiul de sase zile, am facut turneu in tot Israelul.
Care v-a fost traseul ulterior?
M-am intors pentru o vreme in Franta. Atunci am facut renumitul reportaj de la Olimpiada de la Grenoble, din 1968. Impreuna cu Nicu Munteanu, care era reporter sportiv. Eu am facut momentele umoristice, care in Romania au avut un succes nebun. Dupa ani de zile, Flamaropol, care era antrenor de fotbal si de sporturi de iarna, a venit la mine sa-mi spuna ca, din cauza unuia din acele scheciuri, a avut necazuri cu comunistii. Eu spuneam despre el ca mi-a fost antrenor de sport si el m-a invatat cum sa fug ca sa pot sa respir.
Era doar un banc, dar securistii l-au interpretat ca si cum Flamaropol m-ar fi indemnat sa raman in strainatate. La Grenoble s-a remarcat un mare campion la schi, Jean Claude Killy. Eu vorbeam despre el, dar toti au inteles ca la Ceausescu ma refer: "Acest Jean-Claude Killy, care le stie pe toate... Salturi, face salturi; sarituri, face sarituri; viteza, nimeni nu-l intrece; el stie tot; toata lumea il intreaba pe el". Am facut apoi cateva spectacole de carnaval la Köln si m-a luat sub aripa lui Rudy Carell, mare showman olandez.
Cu el am fost sase ani in toate emisiunile de televiziune. Ulterior, o mare actrita, Gisela Schlüter, m-a luat in emisiunile ei timp de 11 ani. Era o figura de femeie, m-a cautat in farmacie la nevasta-mea ca sa dea de mine.
Deci ati avut ceva noroc...
Nu-i vorba doar de noroc. M-au vazut ce pot, de aceea m-au ales. In cartea lui, Rudy spunea despre mine: "Mircea Crisan, care are 100 de idei pe ora".
Reintregirea familiei
Dar Securitatea nu v-a cautat si-n gaura de sarpe?
Pai, vreme de trei-patru luni, cat am stat in Israel, Securitatea n-avea ce cauta acolo. Ma combinasem cu o regizoare, Tereza, am locuit o vreme la ea si impreuna am venit in Germania, la Köln. Saptamanal, faceam o pastila umoristica la Deutsche Welle, dar la modul elegant, nu in stilul grosolan al Europei Libere. Ce-i drept, mi-a fost frica pentru familia mea ramasa in tara, in special pentru mama.
Fosta mea nevasta, Sorina Dan, avea prieteni la Securitate si am aflat pe urma ca a trait cu unul dintre marii sefi ai Securitatii. Cand am ramas afara, eram casatoriti si aveam un baiat, Theodor, care acum, (n.r. - in 2007) are 51 de ani, este doctor, are cabinet in Dusseldorf, este casatorit si tata a doi copii.
Pe fiul meu l-am scos din tara cu ajutorul nevestei mele, apoi am reusit sa-l dau la scoli bune. Pentru acest lucru, Sorinei ii dau si acum 1.000 de euro pe luna si i-am dat o casa in Köln. Inainte sa-l aduca pe baiat, nevasta-mea a reusit sa vina la Köln.
"A zis tovarasul Staicu sa te intorci, ca nu ti se intampla nimic." "Chiar daca n-as pati nimic, nu ma intorc! Ce, sa devin bataia de joc a tuturor? Sa ling acolo unde m-am c...? Nici nu-i nevoie sa-mi faca securistii ceva, ca-mi face poporul, imi intoarce fundul. Ar fi o dezamagire, as trada intregul popor roman."
Stiam ca as fi fost un om mort din punct de vedere al meseriei, daca m-as fi intors atunci in Romania. Dar ea, traind cu unul dintre marii sefi ai Securitatii, a vrut sa demonstreze ca ma poate aduce in tara.
"Ala cu Chevroletul"
Mai aveti copii?
Mai am. Unul, din floricele, tot baiat. L-am recunoscut. Si el este in Germania. Mama lui e o nemtoaica.
Cum il cheama?
Simon, dupa prenumele tatalui meu, si Lentz, numele de familie al maica-sii.
Ce meserie are?
Ei, meserie! Asteapta sa mor eu! Este un lenes. Si maica-sa era o lenesa. Mi-e scarba. Eu am muncit toata viata mea. Seara jucam si dimineata, cu Andy si cu Stanescu, eram ca functionarii, scriam texte umoristice de la 9:00 la 13:00.
Cand v-ati casatorit prima oara?
N-a fost un amor nebun. Sorina era o tipa foarte puternica, micuta, draguta. Cand am mers in Israel, toata lumea sarea pe ea ca este Liz Taylor incognito. Arata bine. Avea si un fel de a canta cu mult temperament, facea multa galagie. Muzica proasta, dar avea oarecare succes. M-am gandit ca putem lucra bine impreuna. Dar era atat de puturoasa!
Juca carti. Putea sa joace carti dimineata, la pranz si seara. Intr-adevar, o vreme am facut echipa buna. Dupa ce am mers in Bulgaria, am castigat niste bani din care am cumparat un Chevrolet pe care l-am adus in Romania. Apropo de asta, cand a venit Hrusciov la noi, nu-mi stia numele, l-a chemat pe "ala cu Chevroletul".
Intr-o seara, jucam la vreo 60 de kilometri de Bucuresti, si era pe la sfarsitul spectacolului cand m-au arestat. Era iarna. Am fost pur si simplu luat pe sus, bagat intr-o Skoda militara, acoperita cu panza si adus la Bucuresti.
Am inghetat tot drumul de frig, dar si de frica. Ce se intamplase? La Bucuresti venise in vizita unul dintre cei mai importanti membri de partid din URSS. Hrusciov ii recomandase omului sa-l vada pe ala care face "Tribunalul cainilor". Personajul nostru a fost dus la Opera si, plictisit, a cerut sa-i fie adus "ala cu tribunalul", adica pe mine.
Executantii au inteles "umflati-l pe Crisan". De aia am fost adus cu forta. Am ajuns dupa 12:00 noaptea. Ministrul Culturii a spus ca mai bine sa-mi fac numarul a doua zi, cand invitatul avea sa ia masa cu vreo sase indivizi importanti de la noi. M-am dus la masa, am mancat cu ei, rusul a crezut ca sunt cine stie ce personaj important politic si abia la sfarsit a aflat ca sunt umoristul.
Dar pe Hrusciov cum l-ati cunoscut?
La o aniversare a lui s-a facut program artistic. Au fost chemati mai multi artisti din tarile vecine si prietene, precum si din URSS. Atunci am jucat "Tribunalul Cainilor". Am facut mai multe scheciuri, dar asta i-a placut teribil. Se spunea ca in Uniunea Sovietica exista trei tipuri de cetateni: unii care au fost in inchisoare, unii care sunt in inchisoare si unii care vor fi in inchisoare. Pe asta se baza Tribunalul Cainilor. Mircea Crisan ne face o demonstratie "latratoare" a unui proces cu patrupede carora li se dau intonatii de avocat, procuror, grefier, judecator, aprod, acuzat... Acest numar a avut succes pretutindeni, dar in Rusia cu deosebire.
Omul cu 100 de idei pe ora
26 de ani i-a fost sotie. Au avut de impartit o scena si cam atat. Au fost la bine si la greu doar in meseria de artist.
O doamna sic, imbracata intr-o rochie de dantela neagra, coboara sprinten dintr-o masina cu numar de Germania. Locul de intalnire: Casa Vernescu. Vine usor zambind spre mine, dandu-mi de inteles ca ea este Sarica Kraus - fosta sotie a lui Mircea Crisan. Fata mea surprinsa o face pe doamna Kraus (sau pe Sorina Dan, dupa numele de scena) sa-si accentueze zambetul.
Ii facusem o zi fericita. Avea o intalnire, la care din prima secunda reusise sa impresioneze printr-o aparitie dichisita cu elixirul tineretii. "Sa va spun ce varsta am?" - m-a intrebat retoric. "Chiar va rog" - i-am raspuns pe un ton complice. "80 de ani!" S-a uitat direct in ochii mei pentru a savura pe de-a-ntregul reactia mea.
Nu stiu ce-a facut doamna Kraus cu anii, dar se vedea clar ce-au facut anii cu ea. I s-au asezat frumos pe chip, ajutand-o sa fie o femeie sarmanta pana la aceasta varsta. Am intrat in Casa Vernescu, ne-am retras la o masa si ne-am ales "meniul" principal al discutiei: Mircea Crisan.
"Aveam 24 de ani cand ne-am intalnit. Eu eram cu bicicleta, - incepe Sorina Dan povestea. Atunci locuiam pe Bulevardul Republicii. Din blocul vecin a iesit un domn grasut. Avea vreo 82 de kilograme. Era frumusel foc. A venit la mine si am intrat in vorba. Eu eram deja in teatru. La 17 ani intrasem la Teatrul Evreiesc. In paralel am facut si scoala de muzica, si Conservatorul Astra, de Drama si Comedie.
Mi-a spus ca a doua zi pleaca in turneu, dar ca se va intoarce peste o luna. Si s-a intors. Mi-a trimis si o carte postala care a sosit exact de ziua mea, la 2 decembrie. M-a impresionat foarte tare. Asa am inceput o relatie frumoasa. Am avut placerea sa ma ceara si de nevasta. Dar mai tarziu mi-a facut mult rau".
Si au muncit ca sot si sotie 26 de ani. "Am divortat acum 30 de ani. A venit si mi-a spus ca a gasit pe cineva. Nu m-am asteptat. M-a rugat sa-l las, dupa 26 de ani de casnicie. Nu stiu cum m-a zapacit, dar am zis da. Iar la zece zile dupa divort s-a recasatorit.
Pe Theodor pe care l-am facut cand aveam 27 de ani, l-a crescut guvernanta. Nu aveam timp nici sa ne certam. Nici sa ne iubim. Totusi, eu cred ca l-am iubit pe Mircea. Insa viata cu el a fost un calvar."
PE REPEDE INAINTE. Sorina Dan a facut o mica pauza pentru a-i dirija pe chelneri sa serveasca doua doamne asa cum se cuvine. "Gata, ne-ai adus de toate, acum nu ne mai deranja, la-sa-ne sa ne desfasuram!". Dupa ce s-a facut liniste, a continuat sa serveasca felul principal al discutiei: viata cu Mircea Crisan.
"Pentru mine n-au fost o placere nici casatoria, nici divortul. Am avut o viata iute, totul se facea pe repede inainte. Mi-am trait viata mult prea putin. Mi-am dorit sa fiu maritata, sa am un copil. Dar nu mi-am dorit o casnicie urata. Intotdeauna am suferit ca nu am avut un barbat al meu. Sa ma iubeasca, sa ma rasfete.
O data, Mircea plecase in Polonia, la un festival de teatru. Intre timp eu incercasem sa ma vopsesc blonda. Numai ca mi s-a ars parul si am fost nevoita sa ma tund scurt. Putinul par pe care-l mai aveam era... roz. Ajunge Mircea, iese din aeroport, vine la mine, ma pupa si plecam acasa. Nu vazuse ca nu mai aveam par in cap! Atunci trebuia sa divortez."
S-a oprit pentru cateva secunde pentru a scoate din geanta o hartiuta pe care scrisese acasa cateva randuri care si-ar fi dorit sa fie finalul acestei povesti. Mi le-a citit si mi-a multumit. Ii respect dorinta si ii las finalul: "Incepe sa se ridice valul uitarii de pe imaginea unei intregi pleiade de artisti. Crisan a fost, este si va ramane o istorie".
Cu ce pret!
Sorina Dan n-a stiut ca Mircea Crisan s-a hotarat sa nu se mai intoarca in tara . "Eram la Friedrichstadt Palace cu cativa cantareti straini si cu un grup de balet feminin superb. L-am sunat la Paris si i-am lasat vorba la hotel. Dupa o ora m-a sunat si mi-a spus sa ma intorc in tara ca mama lui este singura. In tara sa ma dau la fund si sa cer emigrarea. Si n-am facut nimic.
M-au dat afara de la Tanase si a trebuit sa ma descursc, caci meserie stiam. M-am dus si la Directia de Pasapoarte si i-am intrebat ce au de gand cu mine. Nu mai aveam bani. Mircea nu-mi lasase nimic, in afara de trei masini in fata casei: un Chevrolet, un Renault si un Fiat 600. Am cerut voie sa vand o masina. Nu m-au lasat, m-au trimis in strainatate sa-i zic lui Crisan sa vina inapoi, ca nu-i face nimeni nimic. Mircea este un tip foarte inconstient. Facea bascalie si putea sa fie oricand arestat. S-a salvat cu pretul familiei!" A avut de suferit si baiatul din cauza dezertarii lui Crisan.
"A fost un soc pentru oameni ca Mircea a plecat din tara. Theodor a fost batut de niste tigani in piata pentru ca Mircea a indraznit sa ramana in strainatate!"
CV de comedian
Mircea Crisan a devenit actor cu diploma dupa ce a absolvit, in 1946, Conservatorul de Arta Dramatica, la clasa Maria Filotti. A debutat la 19 ani in "Lozul cel mare" de Shalom Aleihem la Teatrul Baraseum din Bucuresti. La acelasi teatru a jucat in "Potopul" de August Strindberg. In 1946 debuteaza in revista "Ca la noi la nimeni", in regia lui H. Nicolaide, avandu-i colegi de scena pe Maria Tanase, Sephi Alsec, Beno Verea. Intre 1946 si 1957 este angajat la Teatrul Armatei, dar joaca in continuare in reviste de varietati montate la Teatrul Savoy si la Teatrul de Estrada alaturi de N. Stroe, Gogu Trestian, Ion Antonescu-Carabus, Horia Caciulescu, Zizi Serban, Puiu Calinescu.
Nu rateaza nici revistele muzicale, fiind partener de scena cu Anda Calugareanu, Constantin Draghici, Margareta Pislaru, Marina Voica si Doina Badea. Cu Stela Popescu a interpretat scheciuri celebre, precum "Costica... dormi?" si "Castravetele". In anii '60 apare in numeroase productii radiofonice si de televiziune, devenind un comic celebru in Romania.
de Dana Andronie
29/06/2009
Mircea Crisan era privit de studentii la Actorie ca o "institutie" oficiala a umorului.
Cand la sarbatoarea Uniter de acum doi ani premiul de excelenta l-a primit comicul Mircea Crisan, am avut o ciudata bucurie. Eram si nu eram eu, Mircea Crisan aducandu-mi in fata ochilor o perioada de viata pe cand aveam o forma incerta si el stralucea foarte tare. Eram incantata ca-l vad si ca este in fata mea sanatos si vesel. M-au uimit modestia si cumintenia lui.
FACTOTUM. Cand eram noi foarte tineri, el era deja "folclor": se cita din el, se povesteau intamplarile vietii sale, cumva in continuarea fantasticului sau talent. Mircea Crisan...
Mi-aduc aminte ca l-am si vazut in "Colibri music-hall", revista in care era factotum, era stralucitor, radea si-l facea sa rada si pe cel mai mohorat spectator.
Cred ca era si scenariul scris de el si mi-i aduc aminte pe Doina Badea, pe Faramita Lambru si pe frumoasa Mariana Badoiu. Daca nu ma insel, acest spectacol a fost socotit cel mai mare succes al stagiunii 1966-1967.
Era un creator sintetizant. Reducea gestul, mimica, miscarea la minimum posibil, atentia lui se concentra asupra ritmului sufletesc. Miscarile sufletului lui alimentau cu endorfina (hormonul bucuriei si al rasului) sufletul spectatorului. Ochii lui erau atat de vii ca parca te-ntepau. Citeai in ochii lui TOT.
De aceea comicul lui era atat de clar si parca purifica. Asa cum l-am receptionat eu ca "adolescenta firoscoasa si desteapta" cred ca talentul lui comic avea o culoare intelectuala. Cuvantul era extrem de important. Cred ca era superior prin felul in care oficia pe scena tuturor comicilor pe care i-am vazut si care erau extrem de talentati. Dar pe Mircea Crisan nu-l interesa performanta, nu alerga dupa ea, cred ca performanta alerga dupa el. Asa se explica de ce are succes si-n ziua de astazi.
Din intamplare, Rica Segal, venita proaspat din Israel, imi spune: "L-am vazut la Toronto. Era gras. Era imbracat in pantaloni scurti de copil. In spielhosen cu floricele. Sala era plina ochi. Nu mi-am imaginat ca vor fi atatia amatori. Era in anii 1983-1984. In Toronto era o mare comunitate de romani, care-l asteptau ca pe Mesia. A avut un succes fabulos. Cred ca pentru ca avea acea formatie clasica a lui.
Era pus la punct cu toata politica lumii si o comenta intr-un fel unic. Facea totul. Eu ma asteptam sa fie foarte batran si sa nu se poata misca. Dar era la fel de dinamic ca-n tineretea lui, cand eu eram copil. Eu aveam acum vreo 40 de ani si el cam tot asa, desi varsta lui biologica era aproape dubla!"
ACTOR-VRAJITOR. Mi-l mai aduc aminte pe Mircea Crisan pe cand eram studenta, la un spectacol ce avea loc la Sala Palatului. Era un spectacol special cu Arkadie Raikin - comic rus. Mircea Crisan trebuia sa traduca intr-un fel artistic "poantele" celebrului comic rus.
O fi fost bun Raikin, desigur, dar eu il tin minte pe Mircea Crisan si inteligenta comediei sale. Era un actor-vrajitor care fermeca publicul de orice varsta. Avea o fantezie debordanta, se spune.
Regizorul Vasile Manta de la Radio Romania spune ca era cel mai mare imitator pe care l-a intalnit in viata sa. Imita cu o bucurie de nedescris furtuna, mierla, purcelul, haita de lupi iarna, usa care scartaie, geamul care se sparge, copilul mic care plange, care gangureste, cucul, maimuta, avionul.
Cand eram studenti, cineva povestea ca Mircea Crisan isi oprise masina (avea masina) in fata Facultatii de Arhitectura. Studentii se buluceau la fereastra sa-l vada: oricand era un spectacol. Unul mai indraznet i-a strigat "Butoiule!", si el, deloc nervos, deloc suparat, amuzat chiar, incantat le-a raspuns cu vocea lui taraganata: "Manca-mi-ati capul!". O luna de zile a circulat gluma prin lumea noastra, gandind la el cu admiratie.
Dar in vara anului 1965 a avut loc primul turneu al Teatrului Tanase la Paris, pe scena Teatrului Olympia, pe atunci marele impresar era celebrul Bruno Coquatrix. Au avut un succes fulminant. Spectacolul se numea "Grand music hall de Bucharest". Succes mare! In toamna anului 1965 acelasi succes mare la Berlin, la Friederich Stadt Palace, si pe urma la Trieste, in Italia.
ELOGII. Daca francezii au scris in Le Nouvel Observateur ca a fost noaptea romanilor, nemtii scriau in Berlinereitung: "Aplauzele nenumarate ajung sa faca parte integranta din reprezentatie", iar Il Piccolo: "Excelent! Fantastic! Uluitor!". Mircea Crisan a avut un succes personal atat de mare, incat asta l-a facut sa ramana in strainatate, intai la Paris, apoi la Berlin, unde si-a scris numele Mircea Krishan.
Cand l-am vazut in Sibiu, la decernarea Premiului de Excelenta al UNITER, era cuminte, extrem de "cu picioarele pe pamant". Nu-si facea iluzii ca publicul il mai adora ca-n 1965, avea nostalgia locului tineretii sale, dadea clasa prin cumintenie, liniste si modestie.
Tot regizorul Vasile Manta povesteste ca, dupa ce a ramas in strainatate, a venit un ordin sa se arda orice inregistrare cu Mircea Crisan. Intr-un demers foarte periculos, cativa profesionisti au salvat benzile cu marele comic. Vasile Manta a fost unul dintre ei. Trebuie sa-i aducem un omagiu lui Mircea Crisan pentru pagina scrisa de el in istoria teatrului de revista, pentru inteligenta, eleganta si spiritualitate.
Un actor in exil
Candva am citit ca fericirea trebuie sa fie usoara si sa zboare ca si inimile oamenilor, scria mai "in tinerete" Mircea Crisan. Eu imi leg dorintele de baloane si le dau drumul sa zboare spre cer.
Dupa acea plecare din Romania, dragostea pentru scena a mers pe un drum foarte meandrat. Din locul lui de "stea stralucitoare", din succesul urias si solid pe care-l avea in Romania, s-a trezit in oceanul marii concurente. Si aici intervine partea lui umana, puterea artistului adevarat, cel care stie ca are o responsabilitate a talentului cu care a fost investit. S-a luptat ca o fiara pentru locul lui pe scena si-n inima publicului.
Cand l-a gasit regizorul Kay Pollack, si el venit din alta tara, din Suedia, dadea auditii, canta cu orice prilej pentru a-si gasi locul. A fost un noroc intalnirea cu regizorul suedez. A dat o proba pentru un rol pe care mai erau 25 de concurenti. "Am avut noroc ca aratam exact asa cum isi inchipuise regizorul ca trebuie sa arate personajul. Dar am fost si cel mai bun. Si faptul ca nu stapaneam inca bine limba germana nu l-a dezamagit pe regizorul suedez. Era vorba despre «neutralitatea lingvistica»."
A facut nenumarate one-man-showuri, a facut televiziune, a facut film, a jucat teatru. Fisa personajelor este impresionanta. A fost Tevje in "Scripcarul de pe acoperis" de Shalom Aleihem - musical - ce greu trebuie sa-i fi fost! Dar a fost si Sancho Panza in "Omul de la Mancha" - tot musical, dar a fost si Doolittle, tatal Elizei din "My Fair Lady". Sa adaug ca a cantat si-n operete de Lehar si Johann Strauss si-n comedii de mare succes semnate nici mai mult, nici mai putin de celebrii Neil Simon sau Ephraim Kishon, G. B. Shaw sau Jaroslav Hasek.
Ma intreb, daca ramanea in Romania, ar mai fi jucat asemenea roluri? Nu mai vorbesc despre rolurile de drama din Berthold Brecht. Un important jurnalist spune despre el: "Joaca inimos si insufletit, de un optimism de neinteles caruia ii confera un rationament subversiv".
Talentul iesit din comun, viata complicata, supravietuirea, generozitatea il faceau sa joace pe scena ca si cum stia un secret pe care ceilalti oameni nu-l cunosteau. Poate de asta prin instinct, publicul se lega de puterea pe care i-o transmitea Mircea Crisan, fie ca era public din Romania, Israel, Franta sau Germania.
Poate de aceea si-n ziua de azi cronicile incep cu "o prestatie extraordinara", cuvantul "extraordinar" nu lipseste din scriitura niciunui cronicar.
de Rodica Mandache
29/06/2009
"Am avut o viata iute"
Mircea Crisan a devenit actor cu diploma dupa ce a absolvit, in 1946, Conservatorul de Arta D
Scenetele cu Mircea Crisan din Revelionul 1964 au umplut programul radioului in noaptea dintre 1989 si 1990.
L-am intalnit prima oara pe Mircea Crisan in 1963, in studiourile de teatru ale Radioului. Eram interpret copil in fata microfonului, alaturi de o trupa redutabila de copii minune din care faceau parte Gelu Colceag, Gigi Enache, Eugen Cristea, Razvan Ionescu, Daniel Horhocea si altii.
"PROFESORUL". Silvia Chicos l-a trimis la mine pe Mircea Crisan, care venise cu baiatul lui de 9 ani sa joace si el teatru. Marea actrita cu vocea ei inegalabila i-a spus maestrului ca eu eram potrivit sa-l initiez pe baiatul lui in tehnica rostirii radiofonice. A ramas acolo printre noi cateva zile, iar eu, ca o vedeta in randul copiilor, i-am aratat cum se face. Mi-aduc aminte ca i-am dat si cateva replici in povestea muzicala "Floare Albastra", pe care tocmai o inregistram
atunci.
Mircea Crisan a fost foarte multumit si mi-a dat dreptate cand i-am spus ca eu nu cred ca baiatul va face o cariera artistica. De altfel nici nu s-a intamplat lucrul asta, dupa cate stiu eu.
PE VAL. Mai tarziu m-am intersectat cu vedeta Mircea Crisan in culisele Salii Radio. Participam la unul dintre vestitele spectacole de varietati cu public ce se tineau periodic acolo. Eu aveam o sceneta cu N. Stroe, iar Mircea Crisan avea un monolog celebru pe vremea aceea cu "globule rosii" lipsa la inventar. In culise a dat cu ochii de mine si m-a intrebat ingrijorat daca intru inaintea lui.
Avea obsesia cunoscuta ca totdeauna copiii iau toate aplauzele. Cu siguranta nu s-a intamplat asa. Era perioada cand Mircea Crisan avea un succes nebun la public cu umorul lui de tip special, cu figura lui de bonom, plinut si simpatic, care scotea poante suculente din orice text mai mult sau mai putin inspirat. De altfel, in acel an a fost si turneul Teatrului de Revista la Paris, unde Mircea Crisan a ridicat publicul din sala Olympia in picioare, ovationandu-l minute in sir, cu celebrul sau monolog cu castravetele.
La Radio a urmat un Revelion 1964, cu scenete si poante aproape in intregime cu Mircea Crisan. Stiu bine lucrul asta, pentru ca mai tarziu, peste ani, in 1989, am refacut Revelionul pregatit pentru cenzura, impreuna cu colegul Manole Pavel Dan, introducand fragmente masive din acel program de Revelion cu Mircea Crisan. Era ca un omagiu adus celui care fugise din tara in anii '60 si pe care publicul nu-l uitase, auzindu-l ani la rand la Radio Europa Libera.
IMITATORUL. Am sa va spun cateva cuvinte despre o alta fateta a talentului lui Mircea Crisan. Aceea de imitator. Avea un dar special de a imita pasari, animale, coloane sonore de film. Ce sa va spun?! Era un fenomen. Mi-aduc aminte cum la o piesa de teatru aveam nevoie de o cucuvea. Colegul meu mai mare, nea Toto, cum ii spuneam noi, imi zice: "Du-te, Vasilica, si ia-l pe Crisan!".
Eu am ramas cu gura cascata, descoperind in fonoteca noastra de sunete zeci si zeci de benzi cu imitatii marca Mircea Crisan. Am aflat astfel ca toate au fost ascunse de furia Securitatii care ordonase stergerea oricarei urme a lui Mircea Crisan, fugarul si tradatorul de tara. Fonoteca radioului pastreaza si azi totusi multe inregistrari cu Mircea Crisan, prin grija celor care l-au iubit si l-au apreciat.
Tot in fonoteca se pastreaza si celebra sceneta "Costica, dormi?", jucata alaturi de fosta lui sotie, actrita Sorina Dan si reluata de-a lungul anilor de diverse cupluri de actori.
Dupa Revolutie, Mircea Crisan a fost o data in Romania. A dat un spectacol la Sala Palatului, la care am fost. Am avut atunci o strangere de inima. Publicul tanar nu-l cunostea si parca nu mai gusta umorul lui special. Poate a fost doar o impresie. Eu oricum il consider pe Mircea Crisan unul dintre cei mai mari actori de comedie pe care i-a dat Romania.
de Vasile Manta
29/06/2009
Comedie cu tâlc
Stela Popescu s-a aflat in celebrul turneu de la Paris, cand Mircea Crisan a decis sa fuga din trupa.
Artistii au fost parteneri de scena cativa ani, au jucat la Berlin si Moscova, dar si in doua mari turnee (in '65 si '67) care au durat 45 de zile si au fost sustinute la Olympia, cea mai mare sala de spectacole din Paris.
PERSONAJ SPECIAL. "Intr-o perioada in care nu era voie sa spui mare lucru, el reusea. Era un personaj absolut special. Mircea era de fapt un actor gen stand-up comedy, dar nu se baza numai pe spontaneitate, ci se baza pe niste texte foarte bine gandite. In special monoloage, scheciuri. Scria spectacole intregi - ii avea colaboratori pe Alexandru Andy si Radu Stanescu, dar el era creierul.
El aranja materialul, stia cum sa spuna poanta, pentru ca avea o mare experienta in actualitate. Era un extraordinar actor de comedie, dar de comedie cu talc. Nu avea pe atunci nici o concurenta. Mai tarziu a aparut Toma, apoi s-au lansat Bibanu, Banica. Dar el a fost primul si a fost foarte bun. Interesant este ca le facea asa de bine, incat chiar si cei care taiau din texte si se opuneau genului, cand le spunea Mircea, acceptau. Pentru ca era prea bine spus", isi aminteste Stela Popescu.
PLANUL. Se zice ca era cea mai mare vedeta de gen. De ce a ales strainatatea? "Nu i se dadea voie sa joace asa cum si-ar fi dorit. Altfel, nu avea nici o alta nemultumire. A crezut ca va realiza enorm dincolo. Plecase un colaborator de-al lui, care probabil i-a spus: «Mircea, Hollywood-ul te asteapta», incurajari din acestea care nu sunt intotdeauna corecte.
Totusi, n-a dus-o rau, a facut treaba buna, a jucat in Germania foarte mult, in America, facea teatru scurt, teatru de bulevard, avea doua-trei personaje. Avea contracte prin tarile nordice si se implicase in proiecte culturale platite de primarii", declara distinsa actrita.
EVADAREA. Nimeni n-a banuit ca Mircea Crisan avea alte planuri. "Ne aflam la Paris in turneu. Eram o mana de actori care mancam zilnic la un restaurant care se chema Mazagran. In ultima seara ne-am dat intalnire acolo cu totii. Aveam spectacolele la ora 21:00 asa ca, de dimineata pana seara ne plimbam. Am gasit-o doar pe sotia patronului. Parea ciudat.
Am intrebat de ce n-a venit Mircea, ea a zis ca nu stie. Bonjour, merci, n-am banuit nimic si am plecat la hotel. Mircea nu era la hotel. Cand ne-am dus la aeroport, nu era nici la aeroport. Nici cand am urcat in avion nu era, si-atunci ne-am dat seama ce s-a intamplat. De cu seara, el se intelesese cu acel colaborator care l-a indemnat sa nu se mai intoarca in tara. A incercat la Paris sa gaseasca o solutie.
S-a dus initial la Coquatrix, directorul Teatrului Olympia, care era o personalitate in Paris, facea cele mai mari spectacole din Franta. Acesta insa a refuzat sa-l ajute. Asta am aflat mai tarziu. Au plecat in noaptea aceea in Belgia, iar noi ne-am intors la Bucuresti. Ulterior, s-a stabilit in Germania. Stia bine trei limbi straine: franceza, germana si rusa. Pe urma au plecat sotia lui si copilul", povesteste Stela Popescu.
S-au mai intalnit dupa '90, cand actrita a mai avut turnee prin Germania. In urma cu trei ani, Mircea Crisan a primit premiul UNITER pentru intreaga cariera. I l-a inmanat chiar Stela Popescu. Artista s-a dus special la Sibiu pentru acest eveniment.
de Catalina Iancu
29/06/2009
M-ati intrebat, simplu, cine este Mircea Crisan. Doamne, Dumnezeule!, va raspund, este un mare comic!
Cand ma gandesc la el imi dau seama ca impresia lasata este una totala, excelenta, a unui stil irepetabil. Intra in scena si incepea sa turuie o cascada de anecdote. Curgea seva umorului din el intr-un fel inimitabil. Eu n-am avut onoarea de a juca cu el, dar ca spectator pot spune ca este un urias si un subtil umorist. N-a facut umor din scalcierea limbii, ci a dat umorului sensuri profunde.
COMENTATOR DE GENIU. El, Mircea Crisan, era un comentator al actualitatii, al vietii politice, al curajului de a trai. Arata o incisivitate fantastica fara sa fie rau, agresiv sau vulgar. Stia sa faca o radiografie inteligenta a socialului romanesc. Fara indoiala, a fost un comentator de geniu, viu, iar publicul il adora pentru asta. Ma doare ca acolo, in haul Europei, s-a pierdut comentariul ironic al vietii noastre!
Oh! Tin minte ca l-am vazut la Teatrul Tandarica. M-a fermecat, facea multe personaje cu o finete de penita japoneza. Era foarte talentat in a crea personaje de basm. In Germania a avut succes jucand un Svejk teribil - avea si datele personajului, si umorul sanatos si popular al lui Hasek , dar nu si stralucirea aceea din tinerete, cand noi aici aveam nevoie de el sa ne aduca lumina! Umorul lui era un medicament, un vaccin pentru oamenii pe care-i iubea atat de mult.
AGRESIV, DAR POLITICOS. In Israel era asteptat de cei care-l cunoscusera in Romania. A aparut pe scena si le-a strigat: "Mai, nenorocitilor, ce faceti voi aici? Va luptati si cu arabii, si cu palestinienii?". Si i-a tot "certat" asa, fiind extrem de bine documentat. Publicul ofta fericit in fata acestui monument tragicomic. Agresa verbal publicul fara a fi vulgar, fara a fi grosolan si fara rautate. Ii injura si asta le placea mult: plangeau, radeau, aplaudau. Avea mult rafinament si un haz fin.
AXUL OPTIC. Nu pot sa nu va povestesc o intamplare din tineretea noastra, din vremea in care se turnau primele comedii pentru marele ecran. Mircea Crisan avea rolul principal in "Ilie face sport", in regia lui Andrei Calarasu. In prima zi, Mircea s-a comportat ca o vedeta plina de fite: "Ma filmati doar din unghiul asta", "scena asta n-o fac", "vreau asta, faceti asta"...
Echipa era disperata de capriciile lui, pana cand Andrei Calarasu a strigat catre Mircea Crisan, parand de-a dreptul speriat: "Ce-ai facut? Ai rupt axul optic! Ce ne facem? Nu mai putem filma trei zile. Trebuie sa trimitem referat la Cinecita, in strainatate, sa ne dea un alt ax optic!". Nimeni, inclusiv Mircea, nu a mai suflat o vorba pana s-au terminat filmarile. Abia la sfarsit i s-a spus actorului ca axul optic de fapt nu inseamna nimic si ca nu i se imputa nici o paguba. Ei bine, credulitatea, naivitatea, candoarea de copil nu pot fi regasite decat la un mare actor, asa cum este el.
La un moment dat, intorcandu-se in Romania, Sorina Dan, fosta sotie a lui Mircea Crisan, mi-a propus sa inregistram cateva din scenetele lui, cu mine in "rolul principal". Am luat textele, le-am studiat, le-am invatat, dar nu am putut niciodata sa joc in rolul lui. Mi-am dat seama ca interpretarea lui Mircea Crisan este mult prea personala si ca nu voi reusi nicicand macar sa sper ca o pot egala.
de Ion Lucian
29/06/2009
Cand a implinit 80 de ani, Mircea Crisan a fost sarbatorit de familie, colegii actori, prieteni, dar si de ziare.
Chiar si cu aceasta ocazie extrem de personala, profesionistul Mircea Crisan a gasit "ceva" sa-i faca pe oameni mai "interesati": "Eu imi serbez ziua in doua zile, pentru ca m-am nascut intr-un vagon de tren pe data de 8 august, caci parintii mei erau actori si rataceau mereu pe drumuri. M-au inregistrat ca m-am nascut pe 9 august. Si eu serbez amandoua datele. Imi voi serba ziua de nastere pe scena. Ca toata viata mea. Acolo este locul meu".
Asa s-a si intamplat: cum de ziua sa avea reprezentatie la teatru, publicul i-a facut poate cel mai emotionant si covarsitor cadou: dupa spectacol, 8.000 de spectatori au cantat "Multi ani traiasca!" si cineva s-a gandit sa-i faca o surpriza - un impresionant foc de artificii.
Mircea Crisan este poliglot, scriu ziarele germane. El vorbeste germana, romana, rusa, ebraica, engleza, bulgara, italiana si ceha. Dar vorbeste si o limba extrem de speciala: cea a umorului fin.
Intrebat fiind la aniversare ce-si doreste cel mai mult si mai mult la aniversarea sa de 80 de ani, Crisan a raspuns: "Sa mor pe scena!". "Cu ce performanta va mandriti?", a fost o alta curiozitate de jurnalist, careia artistul i-a raspuns: "Inca mai traiesc!". Si te intrebi atunci, cum sa nu-l iubeasca presa?
CRONICI. De mai bine de 40 de ani, de cand isi face cumsecade meseria de actor prin cele strainataturi, Mircea Crisan a stiut sa-si atraga nu doar publicul, ci si simpatia criticilor si a jurnalistilor. Un lucru deloc simplu, cu atat mai mult cu cat el tot un emigrant din Est, care vorbeste cu accent limba germana a ramas. Si, totusi, teancul de cronici favorabile creste in continuu.
"Mircea Krishan straluceste in Memmingen in rolul batranului ursuz, morocanos, accentul sau est-european - emblema sa - potenteaza exceptional rolul maestrului Eder". "Pentru a obtine rolul managerului dirijorului Daniel Dareus, Krishan, remarcat recent in one man show-ul sau «Siberia» si intr-un program solo, a trebuit sa se impuna in fata unei concurente mari. «Regizorul suedez Kay Pollack nu cunostea piata germana, de aceea a scris multor agentii, care si-au trimis fiecare candidatii.»
Krishan a avut 25 de concurenti pentru rol, regizorul ar fi fost «foarte tipicar» si astfel ar fi reusit el sa se impuna. «Am fost cel mai bun actor. Si intrupam figura paterna, pe care si-o dorea regizorul pentru rol», afirma Krishan.", s-a scris in presa germana.
de Dana Cobuz
Rodica Mandache
_________________
Felicia - Cu cat ne iubim mai mult prietenii, cu atat ii vom flata mai puţin.
|
