e-@ltfel Romania, by Admin TTT (3927 mesaje), la 31-03-2007

Poveste inainte de Paste
Am primit de la o cititoare a newsletterului e-altfel Romania o poveste exceptionala. O redam mai jos, mentionand inca o data ca mesajele dumneavoastra sunt cel mai frumos beneficiu pentru munca noastra.

Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa povesteste cum de Pastele lui 1981, aflandu-se in cumplita temnita politica de la Aiud, si asumandu-si un risc teribil, si-a intampinat gardianul (unul dintre cei mai cruzi tortionari) cu Hristos a inviat! Dupa o secunda de ezitare cel care il torturase cu bestialitate in multe randuri pe parinte spune Adevarat a inviat!, un raspuns care dupa regulamentele draconice ale inchisorii ar fi putut sa il aduca pe paznic de cealalta parte a gratiilor. Parintele Calciu incheie: Am plins in tacere, cu lacrimi de bucurie.

Relatarea de mai sus confirma ceea ce cunoastem cu totii: nu exista numai intuneric in sufletul nici unui om. Din pacate exista insa oameni la care putina lumina interioara devine tainica chiar pentru sine. Pentru aceia, asa cum este cazul tortionarului pomenit mai sus, descoperirea se poate face numai prin dragostea jertfelnica a aproapelui, care crede in acea scanteie indestructibila. Exista fireste un risc. Dar rasplata il justifica deplin.

Ploua. Un vant rece se strecoara printre oamenii infrigurati. Trec prin fata unei cofetarii de lux din capitala, unde o batrana zgribulita cerseste. Foarte rar cate o persoana, mai toate coborate din automobilul personal, ii da cate un leu. Batrana nu se bucura. Banii nu sunt pentru ea. Un colector are grija de ei la sfarsitul zilei. Este eterna poveste a cersetorilor bucuresteni. De aceea nici cei care dau banii nu se bucura. O fac, majoritatea, dintr-un reflex de orgoliu.

Putini sunt darnici cand nu ii vede nimeni. Nimeni nu ofera batranei nimic din bunatatile cumparate in cofetarie (este adevarat ca nimic nu costa doar un leu). Am la mine o ciocolata si o intind batranei. Chipul brazdat de suferinta se incalzeste intr-un zambet timid si primesc cea mai neasteptata si frumoasa recompensa. Batrana simte si ea nevoia de a primi rasplata daruirii si ma saruta pe obraz. Atat a putut sa-mi ofere. Fata de sarutul unei cersetoare, ciocolata mea devine derizorie. Darul meu a fost de fapt o secunda de lumina si caldura adusa unui suflet chinuit. Pastrez amintirea acelui sarut pentru momente cand sunt tentata sa judec pe altii. Ma ajuta sa cred in scanteia indestructibila de bunatate din sufletul oricarui om.
Nu trebuie numai sa fim sau sa cerem ca ceilalti sa fie altfel, trebuie sa ii ajutam sa se descopere. Sa facem ceva. Daruiti unei batrane o floare sau o ciocolata. Daruiti unui mic aurolac o mangaiere sau o bomboana. Daruiti un suras oricui voieste sa il primeasca. Astfel o sa fim cu totii mai bogati si poate lumea o sa inceapa sa fie mai frumoasa.
Tamina Manea



Replica: Romania. Atat. by Admin TTT (3927 mesaje), la 31-03-2007

Astazi nu va trimitem stirile pozitive. Iar editorialul este format doar din 5 fraze. O fotografie spune mai mult decat o mie de cuvinte, Iar cateva fotografii ne arata ca Romania este, cu siguranta, altfel. Cuvintele sunt de prisos. Click pe link-ul de mai jos.
http://www.e-actual.ro/nws/Romania.pps



Replica: Scoala si viata by Admin TTT (3927 mesaje), la 31-03-2007

Scoala si viata

Astazi nu vorbim despre politica, ci despre scoala si viata. Cum spunea maestrul Paler aseara, avem exact parlamentarii pe care ii meritam. Articolul de mai jos, al maestrului Mircea Cartarescu, este de o actualitate si o realitate infioratoare. Sa ma laud din nou ca mi-a fost profesor la Universitate?

Ma intrebam intr-un articol de acum cativa ani ce rost mai are sa predai limba si literatura romana in scoli. Cum pomul se cunoaste dupa roade, spuneam, e limpede ca toate vrajelile noastre cu "Miorita" si Eminescu, si Sadoveanu, propozitiile subiective, predicative sau incidentale sunt timp pierdut de pomana.

Mai bine-am lasa-o balta cu materia asta, si cu scoala in general. Mai bine s-ar face adolescentii ucenici, ca pe vremuri, decat sa mai piarda vremea prin scoli. La ce-a folosit educatia natiei asteia, cand vedem ca jumatate de milion de oameni care-au citit "Luceafarul" si, unii, chiar "Joc secund" au putut pierde ore-n sir uitandu-se la nasterea in direct a Monicai Columbeanu, de parca ea urma sa-l nasca pe insusi Mantuitorul, Doamne iarta-ma, si prin asta spargand toate recordurile de audienta?

La ce foloseste audienta, daca ea se face pe socoteala unor insi ca Becali sau ca Columbenii (cacofonia e aici nu doar intentionata, ci de-a dreptul inevitabila)? Nu la tampirea unui popor intreg? Nu la impunerea unor modele de oameni care ne tin la marginea lumii civilizate?

La ce folosesc orele de limba si literatura romana cand tinerii nu mai citesc nimic? Cand ideea de cultura, de stiinta, de arte a ajuns marginala si demodata, cand toti stiu numele celei mai jalnice "vedete" care-si fataie fundul la emisiunile de divertisment, dar n-a auzit nimeni de cel mai mare matematician, fizician, filozof sau poet roman de azi? Nu vi se pare o lume pe dos? O inversare a tot ce invatam in scoala? O schizofrenie ce opune educatia si realitatea?

De ce mai invatam? De ce mai ducem mai departe, ca pe o limba rituala moarta, numele lui Eminescu, Caragiale, Creanga, Rebreanu? Ca sa ajungem sa ne uitam masiv, un popor intreg, in fundul Monicai Columbeanu, care naste in direct? I-am chinuit eu insumi pe elevi, timp de zece ani (ca sa nu mai vorbesc de lucrul cu studentii, inca saptesprezece) cu pronumele relative, cu acordurile, cu virgulele, cu regulile ortografice. Acum ma-ntreb de ce.

Lumea vorbeste tot cum a invatat ea, ala-n dala. Si ce sa te mai miri, cand primul-ministru insusi, intr-un bilet adresat presedintelui, ii scrie de parc-ar fi repetentul clasei, intr-o limba romaneasca imposibila: "Daca ai ocazia sa vorbesti la Parchet despre subiect?". Ce-nseamna fraza asta? Nimic, e un nonsens. Nu se poate scoate nimic, nici pro-Basescu, nici pro-Tariceanu de-aici. E doar o exprimare cu picioarele a celui care, dincolo de pacatul ca e omul lui Patriciu pana-n varful unghiilor, ne mai si chinuie urechile, de ani de zile, cu exprimari de tipul: "Omul care l-am vazut"... Discursul sau din noaptea de Anul Nou a fost o balmajeala de cuvinte fara nic un fel de continut real.

Crezusem ca Nastase e marele maestru in arta de a nu spune nimic in cat mai multe cuvinte. Uite ca Tariceanu pare sa-l intreaca. Veti spune: treaba unui prim-ministru nu e sa respecte ortografia, ci sa-si vada de ministerele lui. Uite, Vanghelie, cat e el de simplut, face treaba la primarie. Uite, cei 300 din topul "Capitalului" nu s-au omorat nici ei cu scoala, si ce bine-au ajuns, pe cand belferimea si doctorimea, cu toate diplomele lor, dau din colt in colt. Eu cred insa ca un analfabet (la propriu, sau doar politic, cultural, stiintific etc.) nu poate face nicaieri treaba. Ca un popor de "simpluti" smecheri, care stiu sa-nvarta o suveica a bancilor si sa cumpere echipe de fotbal, fara habar de ce-nseamna o comunitate, binele public, valorile reale, nu face decat sa-si fure caciula la nesfarsit. Sa-nchidem naibii portile scolii si sa deschidem in loc scoala smecheriei, a ticalosiei si-a tembelismului national. Ar fi mai adecvata realitatii.



Replica: Un buchet de viata by Admin TTT (3927 mesaje), la 02-04-2007

Ieri a fost ziua florilor. Trandafiri, garoafe, lalele, zambile. Buchete. Buchete de viata. Buchete de si cu dragoste. Buchete de bucurie in fiecare relatie. Iubit si iubita. Copil si mama. Sot si sotie. Nepot si bunica. A fost ziua femeii. Pregatisem un editorial despre ce inseamna femeia, dar am ramas cu gura cascata in fata unei poezii scrise de o fetita de 9 ani. Asa ca am renuntat la cuvinte alambicate in favoarea a doua strofe din suflet. Un alt buchet de viata.

Cateva ore pana la week-end, momentul in care avem timp sa ne gandim si la noi, dupa o saptamana deliranta. In masina, stand la semafor, m-am apucat sa inventez maxime si cugetari. Am una tare de tot: Este foarte bine sa se spuna despre tine ca esti un om de viitor, dar numai pana la o anumita varsta. Vorba lui Mircea Diaconu in Filantropica: E de mine. Cu cat imbatranesc, cu atat devin mai poet. Si mai filosof.
Romania in 9 martie 2007. Franturi de democratie, de civilizatie. Goana nebuna dupa oferte si promotii. Magazine peste magazine, preturi incredibile in comparatie cu ce este peste. Si cumparatori. Multi cumparatori. Asta e un semn bun, un semn ca incepem sa avem putere de cumparare. Si ca nu ne comportam cu nimic diferit fata de americani, germani sau francezi. Nu stiu daca e bine. Inca. Un prieten imi scrie ca vrea sa plece la Istanbul, sa apuce sa vada acest oras spectaculos inainte de inceperea celui de-al treilea razboi mondial. Interesanta teorie. Razboiul mondial il traim insa in fiecare zi. Este razboiul mondial economic in care, pana in urma cu cativa ani, nu contam nici macar la impresia artistica.
Am vorbit cu un american la un seminar care stia ca Romania a intrat in Uniunea Europeana. Nu prea stia ce e UE. I-am spus ca la PIB, tarile din UE, adunate impreuna, depasesc Statele Unite ale Americii. Parea impresionat. Dupa doua beri mi-a spus totusi: Dar noi avem armata mai numeroasa si mai bine inzestrata! Corect. De cele mai multe ori puterea se masoara doar in muschi.
Plecati din orase! Oriunde. Daca tot e sa vina cel de-al treilea razboi mondial, macar sa ne prinda relaxati. Sa ne prinda plini de oxigen cu miros de iarba si gladiole. In fiecare dintre noi este un buchet de viata. Iar acesta trebuie oferit cuiva. Acum e momentul!
Nu uitati ca Romania este (si) altfel!
Florin Campeanu



Replica: Un Paste altfel by Admin TTT (3927 mesaje), la 09-04-2007

Ne certam. Ne impacam. Ne intristam. Ne bucuram. Stam inchisi in casa. Mergem pe la rude, prieteni, in vacanta. Suntem rai. Suntem buni. Ne facem griji inutile pentru lucruri marunte. Neglijam lucrurile care conteaza cu adevarat in viata noastra. Stam alaturi de cei dragi si ii ascultam. Le intelegem problemele, suferintele, realizarile. Suntem creati din contradictii si certitudini. Suntem oameni, cu defecte si calitati. Si credem in ceva. De fapt, in Ceva. Fiecare are Dumnezeul sau. Il cheama in mai multe feluri, este Slavit in mii si mii de moduri, dar este Unul Singur. Si ne arata intotdeauna cat de marunti suntem, cu nimicurile noastre. Si cat de mari putem fi cu un singur zambet. Sau cu un gest de bunavointa.
Sarbatoarea Pastelui este una speciala pentru cei mai multi dintre romani. Sa ne aducem aminte in aceste zile ca suntem trecatori si ca Fiul Sau s-a lasat rastignit pentru toate pacatele noastre. Si sa devenim mai buni. Mai frumosi. Mai luminosi.
De Paste ciocniti un ou rosu, beti un pahar cu vin si bucurati-va ca existati. Ca aveti sansa sa vedeti un rasarit de soare, sa va extaziati un fata unei opere de arta sau a unui varf de munte. Ca zambetul persoanei iubite va umple sufletul. Sau ca va puteti privi parintii cum imbatranesc frumos, bucurandu-se de realizarile voastre. Ca va vedeti copiii facand lucruri frumoase in viata, de care sunteti mandri.
De Paste, romanii de peste hotare se intorc acasa. E frumos la Roma, la Madrid, la Berlin. Dar aici este Acasa. Aici te poti bucura de o strangere de mana, de o imbratisare, de o atmosfera linistita alaturi de familie si prieteni.
Oriunde ati fi, cu trupul sau cu mintea, nu uitati ca Romania este un pamant binecuvantat. Nu o spun eu, ci oameni care cunosc si inteleg mai bine ceea ce se intampla in aceasta lume.
Regasiti-va echilibrul interior si lasati-va invaluiti de miracolul Invierii Domnului.
Si, peste toate, nu uitati ca Romania este (si) altfel!
Florin Campeanu


Replica: Despre respect by Admin TTT (3927 mesaje), la 23-05-2007

Buna ziua,

Am simtit nevoia sa scriu despre acest lucru pentru ca sunt undeva oameni care gandesc si si simt la fel, sunt sigura.
RESPECT - as purta o discutie despre respect, despre umilinta si respect! Respectul nostru, al celor trecuti de prima tinerete, fata de copiii nostri, fata de tinerii nostri.
Zilele trecute am fost obligata de circumstante sa ajung in fata portilor unei ambasade (nu pot scrie cu majuscula!) unde umili, zeci de copii asteptau sa intre pentru un scurt interviu a carui finalitate ar fi fost sau nu o viza - pentru ce? Pentru a avea posibilitatea sa munceasca pe alte plaiuri. De ce sa munceasca? Ca sa invete lucruri noi, sa afle cum trebuie sa te porti cu clientii oricine ar fi acestia si sa revina pentru a ajuta la schimbarea acestei tari! Ce s-a intamplat insa in fata ambasadei este umilitor pentru orice cetatean roman; asteptam inghesuiti pe un trotuar, am fost apostrofati daca cumva am iesit din perimetru, am fost chiar imbranciti de bodyguarzi nepoliticosi care probabil nu stiu raspunde intrebarii DE CE? si am fost urmariti de ochi vigilenti daca am avut tupeul sa tinem capul sus si sa solicitam explicatii. Urasc formularea capul plecat sabia nu-l taie, nu am tinut capul plecat nici cand am gresit, nu am de ce sa fac asta si nu o voi face niciodata. Iata ca inca nu mi-a taiat nimeni capul! Multi dintre noi tinem capetele plecate in fata usilor grele ale ambasadelor, in fata unor guvernanti indecenti si obraznici, in fata Europei si ne lasam copiii sa plece, sa munceasca si sa fie la randul lor umiliti! DE CE? De ce te duci ca doar nu-ti lipseste nimic acasa, zice mama? Ca sa invat sa gandesc si sa muncesc intr-o lume civilizata.
Trebuie sa se poata si altfel decat la noi! De ce nu ne ajutam copiii sa tina capetele sus, sa fie mandri ca sunt romani sa nu accepte compromisuri scumpe care lasa urme pe viata? De ce le permitem acestor superficiali, oricine ar fi ei, sa ne calce in picioare valorile si munca, credintele si normele de viata in loc sa-i obligam sa faca ceea ce ar fi normal pentru acesti copii? Sa schimbe comportamente, sa faca ceva cu invatamantul romanesc, sa tina pasul cu schimbarile care au loc in vietile noastre si sa ajute ca tinerii acestei tari sa se simta bine la ei acasa! Sa aiba aici ce si de la cine sa invete ceva. Iar daca nu-i pot ajuta macar sa nu-i incurce!
Poate exagerez, poate sunt patetica - nu stiu, asa sunt! Dar in acele oribile zile din fata ambasadei m-am intrebat pentru prima oara in 22 de ani daca mi-am facut datoria fata de copilul meu.
Stiu ca oamenii se poarta cu noi asa cum le permitem - oare daca la permitem unora sa faca ce vor ne consideram destepti pentru ca nu ne punem la mintea lor? Chiar sunt foarte suparata, indignata chiar si cu siguranta nu ma voi umili vreodata in fata nici unei ambasade, oricare ar fi ea, ca sa pot pleca - voi pleca acolo unde se poate si cu asta, basta!
Si sper din tot sufletul ca nici copilul meu sa nu o mai faca. Pornisem de la respect - poate vom invata ca prin ceea ce facem si spunem sa fim respectati si apreciati - suntem oameni valorosi, frumosi, plini de farmec si vii. Daca noi cei trecuti de 45 ani nu am reusit sa aratam asta pana acum, sa ne ajutam copiii sa o faca! Poate cu ajutorul lor Romania va fi (doar) altfel!
Maria Viorel
e-altfel@rs.ro