|
Condoleante, Georgeta.
Dragi gargarite, am citit de dimineata topicul acesta si am ochii in lacrimi.
Mi-am amintit de bunicul meu care a murit pe 5 august anul acesta. A murit de cancer pentru ca nu a vrut sa se trateze, fiind descoperit intr-un stadiu incipient cancerul putea fi operat si tratat, insa el, om simplu de la tara, a refuzat orice fel de tratament.
Mi-a fost greu sa inteleg hotararea lui, nu intelegeam cum de nu am avut puterea sa il conving, m-am simtit neputincioasa si cu mainile legate. Timp de cateva luni nici nu m-am putut duce la el pentru ca nu il puteam ierta, pentru ca aveam nevoie ca el sa traiasca cat mai mult.
Boala avansa incet incet si eu stiam de fapt ca nu mai are mult, le certam pe mama, pe bunica si pe matusa mea ca plang si ca nu sunt tari, ca oricum el va muri si ca din pacate, nu mai puteam sa il ajutam decat sa ii facem ultimele clipe cat mai usoare. Mi-am luat la revedere de la el si incercam sa ma pregatesc pentru ce va fi.
Intr-o zi de august s-a dus si pentru mine ziua aceea a fost foarte grea si desi ma pregatisem si imi luasem la revedere de la el tot eram socata. Ceilalti erau tari, eu nu am putut sa ii ajut cu nimic la inmormantare, eram socata.
Deabia dupa o saptamana am inteles ca de fapt, dragul de el, mai avea ceva de platit pe lumea aceasta si trebuia sa isi ispaseasca pacatele prin aceasta suferinta, care l-a curatat si l-a facut vrednic de cele bune.
Am mai inteles ca noi oamenii suntem sfidatori, nu intelegem ca doua lucruri sunt sigure pe lumea aceasta: nasterea si moartea (cu aceste cuvinte nu vreau sa jignesc pe nimeni, vreau doar sa transmit ceea ce am simtit eu).
Este in firea lucrurilor ca intai sa se duca bunicii, apoi parintii si ultimii copii si este sfasaietor pentru parinti sa se rupa lantul, sa moara intai copii.
Eu cred ca viata este frumoasa, dar este si foarte grea si mai cred ca trebuie sa ii iubim si sa ii respectam pe cei morti, sa ne aducem aminte cu drag de ei si sa ii pomenim in gandurile noastre. Dar noi, cei care am ramas trebuie sa ne continuam drumul acesta frumos, chiar daca de multe ori nu il intelegem, pentru ca Dumnezeu are ceva pregatit pentru fiecare si scopul nostru e prea greu de inteles. Trebuie doar sa avem credinta.
Dragi gargarite care ati pierdut pe cineva drag sunt alaturi de voi si de durerea voastra si ma rog Lui sa aiba mila de noi.
Dumnezeu sa ii ierte pe cei adormiti!
_________________
Prietenul este cel cu care râzi, plângi şi te rogi.
|
