|
Alexa, cred ca aceasta promisune ar trebui sa ne-o facem noi insine, fiecare dintre noi. Ar trebui sa adormim zambind, sa ne trezim zambind, chiar daca viata este uneori dura si nedreapta. Eu, dupa moartea tatalui meu uitasem ce inseamna sa zambesti, sa te bucuri de soare, de flori, de lumina, mai ales ca aceasta se petrecea dupa alte zeci de incercari dure la care ma supusese viata. Intr-o discutie cu parintele parohiei noastre mi-am dat seama ca gresesc cu aceasta atitudine. Copiii mei aveau nevoie de zambetul mamei lor, de bucurie, de speranta.
Mi-a fost greu sa reinvat sa zambesc, dar incet, incet am reusit. Am inceput sa ma simt mai bine atat psihic, cat si fizic. In fiecare zi mi se parea ca descopar o lume din care plecasem demult, o lume care ma astepta cu bratele deschise.
Si acum, desi viata nu este usoara imi aduc aminte de ceea ce-mi zicea tata mereu: "Zambeste, Cristina, maine poate fi mai rau!" si uite asa iau in piept viata si traiesc fiecare zi la maxim, cu bune si cu rele.
Noapte buna, dragi gargarite!
_________________
Cristina - Gargarita Trestia-cu-Doua-Flori
|
