Dalina, tare frumos la tine acolo.
Am si eu o casuta la tara, este casuta bunicilor mei, in care, dupa ce-au murit bunicii s-au mutat parintii mei; insa doar pe perioada buna a anului; stau cam de prin martie-aprilie pana prin octombrie sau noiembrie, in frunctie de vreme. Iarna este inca destul de greu de stat acolo pentru ca doar o parte din casuta are soba si poate fi incalzita. Insa acolo pentru mine este raiul pe pamant. Acolo pentru mine este "acasa". Este locul in care eu ma insanatosesc brusc, atunci cand intru in gradina la plivit straturile, la ingrijit florile sau cand trag "un pui de fotbal" cu baietii mei prin curte. Pe perioada de vara si pe copiii mei ii duc acum acolo, iar de doi ani si noi am inceput sa facem naveta la serviciu (tot pe perioada de vara), chit ca-s 50km dus-intors. Si nici in alt concediu n-am mai fost, decat la casuta noastra, pentru ca toata bruma de banut adunat l-am investit acolo. Insa pentru aerul curat si pentru sanatatea pe care ti-o dau fructele si legumele culese din gradina, merita orice efort.
Si eu abia astept sa vorbesc cu tata, ca astazi a plecat cu autobuzul intr-acolo, sa vada ce mai este pe la casuta. Sigur este cu zapada pana-n gard ca n-am reusit sa mai ajungem de vreo 2 luni pe acolo. Iar acum se circula destul de greu. Catelul si pisicile le-am dus peste drum la vecina si le trimit din cand in cand, cand am prin cine, cate o punguta doua cu oase si painica. Dar mi-e tare dor de ei.
Sper sa fie totul bine.
Adelina, daca tu te dai in leagan, eu ma cocoț pe topogan, chit ca-i cat mine de inalt. Hi! Hi! Hi!

Ninsoare de pupici.

Dragi gargarite, ma bucur ca v-a placut la mine la tara.
Tara asta de fapt este un oras, dar tot ca la tara arata. Hi, hi, hi!
Mama m-a nascut si crescut la oras. Am fost unul din copiii cu cheia de gat si cozi cu zilele la te miri ce. Am stat vreo douazeci si ceva de ani la bloc. Dar sincer, chiar daca viata la curte este mai grea si mai costisitoare, o prefer pe aceasta. La tara cand eram copil, pentru mine era vacanta de vara la bunici, rar cea de iarna. Si atunci ziceai ca suntem scapati din cusca. Toate gardurile, pomii, copacii erau ale noastre. Cand ne lua mama la sfarsitul vacantei, eram zgariati si bronzati si pe maini mov-vinetiu de la dude si cirese amare. Doamne ce frumos mai era, si era tot la munte. Iubesc muntele, drumetiile montane, aerul curat, brazii, libertatea.
Copii asa am vrut sa mii cresc, liberi. Fara galagia de la bloc (scartaiau vecinii patul si ma intreba Bianca ce se intampla?, - Muta vecini mobila, mama).
Si inundatiile dupa ce zugraveai si mirosul de pe scara + tantari, si facturi la intretinere de iti venea rau iarna.
Asa ca am fugit. La aer curat. Daca vreau sa dau cu sapa este distractia mea si va spun eu ca dau la flori. Toata vara sunt in gradina.
Hai ca am inceput sa va povestesc tot felul de ciudatenii de ale mele.
Adelina felicitari pentru examen, cu intarziere, dar tot este bine.
Iulia, cu timpul sa vezi ce o sa te mai duci la tara. In aer curat.
Va doresc o zi minunata.

Dalina, m-am regasit in descrierile tale.
Doar ca eu, desi scoala am facut-o in oras, toate vacantele le-am petrecut la tara. De la 4 luni pana la 6 ani am crescut acolo si apoi pana in clasa a 8-a n-am scapat o vacanta, fie vara sau iarna. Am fost toata copilaria baiatul tatii si al bunicului la lemne, betoane, incarcat si descarcat caruta cu toate cele trebuitoare si ajutorul bunicii la gradina si la animale, cat le-au avut. Si pana am nascut primul baiat, la 21 de ani, n-am stiut ce-i ala spital, injectie, medicament. Am avut, pot spune, o copilarie tare sanatoasa si incerc acum, pe cat posibil sa o fac si pentru copiii mei.
In ce priveste gradinaritul te inteleg perfect. La mine este lege: prima oara cand ajung acolo, acasa, dupa ce m-am dat jos din masina aprind o tigara si ma duc in gradina. Dupa ce fac inspectia, abia dupa aceea scot bagajele din masina, dau mancare la catei si pisici si stau de vorba cu ai mei.
Si eu prefer viata la tara celei de la oras si ma rog Bunului Dumnezeu sa ma ajute sa ma pot muta si eu acolo cat mai repede. La mine nu este zona de munte, insa e un loc mai ferit de strada principala si este tare liniste.
Pup dulce, draga mea.

Pisicutelor, ce mi-ar place sa trec pe la fiecare, prin locurile minunate de care imi vorbiti. Si eu am crescut pana la 7 ani, la bunici si stiu ce inseamna sa stai in aer curat, sa mananci din gradina, sa ai un peisaj de invidiat. Ajutam atat pe bunicul cat si pe bunica la toate treburile din gospodarie.
Apoi toate vacantele mi le-am petrecut la tara. Este superb.
Dalina, si eu am casuta din povesti tot intr-un sat de munte.
Pupici si as vrea asa mult sa ne intalnim.

Adelina, nu se stie niciodata, se intalneste munte cu munte, dar om cu om.
Iulia ma bucur ca te-ai regasit in descrierile mele.
Singura noastra problema a romanilor este ca cei de la tara sunt priviti de sus, ca si cum ar fi clasa inferioara. Ma deranjeaza cumplit lucrul acesta. Oare ei nu trebuie respectati si apreciati? Sa nu uitam ca mai toti romanii au macar un bunic, sau o ruda la tara.



Monica te rog sa stergi fotografiile cu zapada si curtea. In gradina in loc sa se vada zapada, lumea se uita dupa alte lucruri. Poate daca as fi pus o fotografie cu o vila totul se privea cu alti ochi. Toata povestea s-a interpretat altfel decat as fi vrut. Iti multumesc din suflet.


Dalina, tu, Iulia si cu mine facem un club deja: impamantenitele vietii de la tara, asa ca nu sterg nimic. In plus una din fotografiile tale a fost nominalizata de Cristi: http://www.rogoblen.ro/forum/viewtopic.php?f=81&t=8152

Scumpa mea, am simtit tristete in cuvintele tale. Da, ai dreptate, cei de la tara cateodata sau de cele mai multe ori nu sunt apreciati asa cum ar trebui, desi, daca este sa ne uitam in urma, in istorie, toti avem origini acolo. Eu una insa, numai acolo ma trag, pentru ca nicaieri nu este viata mai sanatoasa decat la tara. De asta bunicii mei au murit toti 4 la varste de peste 90 de ani. Datorita vietii la tara au fost longevivi. Ca este de muncit mai mult ca la oras? Normal! Insa munca intotdeauna a innobilat omul si unde mai pui ca muncim pentru noi si pentru copiii nostri, iar cui nu-i convine este probelma lui.
Dupa parearea mea, n-ar trebui sa stergi fotografiile. Ce-i acolo, indiferent cat si cum, este rezultatul muncii voastre, asa ca eu consider ca ai cu ce te mandri, indiferent ca este o vila cu piscina sau o casuta batraneasca (cum este si a mea).
Te pupic dulce,

Draga mea Iulia, noi doua ne simtim starile sau trairile.
Ce coincidenta cu bunicii. Si ai mei au fost longevivi. Bunica - mama tatei inca mai traieste, are 83 de ani si jumatate. Ceilalti au murit dupa varsta de 80 de ani. Strabunicii, cu toate razboaiele si foamea din acele vremuri, depasisera 94 de ani.
Tin minte ca eram copil si mergeam la tata-mare (strabunicul din partea mamei - ce fericire era pe noi cand ne astepta cu dovleac copt in cuptor, sau poame de mere (ziceai ca cine stie ce minunatii ne dadea) si ne citea din Biblie la 96 de ani fara ochelari. Ne povestea despre amandoua razboaiele de parca se intamplase ieri (a murit la 98 de ani). Eu cateodata nu mai tin minte nici ce am facut acum o luna. Am invatat de la el multe lucruri care m-au ajutat in viata. Unul din ele este sa mergi descult in diminetile de vara, pe iarba cu roua, sau iarna pe prima zapada pentru eliminarea energiilor negative si revigorarea organismului. De unde stia el in varful muntelui asa ceva?
Tineau posturile cu sfintenie, aveau vase separate in care gateau pentru post. Mergeau mereu la biserica chiar daca aveau de mers pe jos cativa kilometri buni prin paduri de brad. Se puteau intalni cu ursi, lupi si rasi. Dar nu le era frica decat de Dumnezeu. Cand erau bolnavi se tratau cu ceaiuri, tincturi si alte leacuri babesti, cum le spunem noi acum. De fapt era farmacia naturista la ei in casa. Consumau catina cu sau fara miere, cum mananc eu merele.
Sunt mandra de originile mele. Daca nu le-as admira si respecta, nu as fi eu.
Iar m-a luat valul.
Hai, lasa hartoagele 2 minute. Te invit la o aventura prin copaci.

Mi-e dor sa merg la serviciu, dar pana nu termin concediul pentru ingrijirea copilului, nu poate fi vorba de asa ceva.



Te imbratiseaza cu drag,

Dalina, iar te-am simtit trista. Oare sunt eu de vina pentru aceasta tristete?
Crede-ma ca nu am scris nimic cu rea intentie ci ceea ce am simtit.
Imi place la tara si de cate ori am ocazia merg. Daca nu ar fi o distanta mare fata de oras, cred ca ne-am muta acolo. Nu desconsider oamenii care stau la tara. Sunt aceeasi ca cei de la oras, uneori mult mai buni. Acolo stiu sa se aprecieze si sa aprecieze ceea ce au.
Te imbratisez ca sa ma ierti daca te-am necajit.

Stai linistita Adelina, nu m-ai suparat.
Hai la o plimbare prin gradina.



Te imbratiseaza,

Jucauselor, ati ramas prinse in treaba?