Dumnezeu sa ii odihneasca in pace!

Inca nu sunt 40 de zile de cand a plecat si tatal meu.
Toti cei din jur imi spun sa nu plang. Dar inteleg ei oare pustiul din sufletul meu?
Eu nu-i mai pot spune Sarut-mana, taticule. El nu-mi mai raspunde la telefon.
Nimic nu mai este la fel DUPA. Este foarte greu. Acum, aici cu voi pe forum pot sa plang linistita si nimeni nu-mi spune ca-mi fac rau.
"Viata merge mai departe" se spune. Merge... Dar fara ei, nu mai este la fel.
Dumnezeu sa-i odihneasca.

Mirela, lacrimile curata sufletul de amaraciune, dar crezi ca taticului tau i-ar placea sa te vada ca plangi?

Dragele mele, va iau pe fiecare de mana si va mangaii.
Mi se pare tare nedreapta viata, uneori.

Mirela, iti inteleg durerea si, chiar si la noua luni de cand tatal meu a plecat de langa noi, eu tot plang dupa el, tot astept sa-mi deschida usa, sa vina dimineata sa bem cafeaua impreuna. Stiu ca lacrimile nu-i aduce inapoi, dar ce ne-am face fara ele? O perioada nu am mai putut sa plang, durerea era atat de mare incat nici lacrimile nu mai existau, dar incet, incet au revenit sa-mi mai aline suferinta. Plang seara de seara, plang cand imi aduc aminte de orice facut de el, plang zi de zi, ceas de ceas, chiar daca lacrimile nu-mi mai curg pe obraji, imi plange sufletul!

Plangi daca asa te descarci, plangi pana adormi, dar nu uita sa te bucuri de viata chiar daca nimic nu va mai fi la fel!

Mama mea, a plecat anul trecut dintre noi. A rapus-o un cancer nemilos. Este de prisos sa zic, ca inca ii mai simt lipsa, inca o visez, si inca mai am nevoie de un cuvant de la ea. Asa este viatza, traim pentru a ajunge cu totii acolo, la capat.

Poate candva, o sa va povestesc mai mult despre dispariatia mamei mele, acum inca nu sunt in stare.

Fie ca Dumnezeu sa aiba grija de cei dusi, acolo unde or fi, si sa vegheze asupra sufletelor noastre, triste, lasate cu un gol imens.

Cata durere salasuieste in sufletul nostru de gargarite harnicute! Cancer... ce boala nemiloasa!
Si tatal meu a suferit de aceasi boala. Nu pot sa vorbesc nici acum despre suferintele prin care a trecut, atat el cat si noi, despre felul in care aceasta boala iti macina trupul si mai ales sufletul.

Atasez o melodie care pe mine m-a facut sa plang o noapte intreaga, desi nu este genul meu de muzica, dar versurile mi se potrivesc atat de bine.

Uff, am citit acest topic in intregime si m-am cutremurat. Problemele mele care mi se pareau colosale par acum infime in comparatie cu ale voastre. Nu pot sa va zic decat ca va sunt aproape si va ofer o imbratisare stransa stransa.

Matusa mea avea o vorba: Suntem ca niste pui de gaina. Acum suntem, acum nu mai suntem.
Ieri, fratele cumnatului meu a spus ca il arde in cap. Dupa doua ore, nu mai era.
Ne ducem durerile unor astfel de pierderi cu stoicism.
V-am scris pentru ca va inteleg durerea.
V-am mai scris ca sa nu omiteti sa ajungeti in timp record la spital cand va arde sau ustura ceva in cap.
Sper ca nimeni dintre voi, sa nu mai completeze lista celor plecati la lumina, aici.