Am obosit sa ma ascund. Am obosit sa ma prefac ca totul este OK in viata mea. Astazi am hotarat sa va destainui ceva ce trebuia demult sa va spun. Am crezut ca pot trece peste toate, singura. Mi-am dat seama ca am trebuie sa infrunt realitatea, nu sa ma ascund in fata ei. Si eu, ca si Tina, mi-am pierdut fratele, acum o luna si jumatate. Avea doar 23 de ani. Si a durut, si inca mai doare. Si sigur durerea nu va disparea niciodata. Atatea amintiri, atatea emotii, atatea regrete...
Tina, te inteleg perfect si sunt alaturi de tine. Fii puternica! Timpul va vindeca toate ranile.


Monica, poti sa muti aici mesajul Consatantinei si replicile fetelor?

Replica: Buna fetelor, by OANCA CONSTANTINA (21 mesaje), la 18-09-2009

Fratele meu a fost operat si nu se simte tocmai bine, am avut o multime de probleme, dar tot am mai intrat sa vad ce mai faceti. Am devenit dependenta de acest forum si ma infioara, cand vad cata unitate este in cadrul lui. Citind unele comentarii ale unor fete mi se umplu ochii de lacrimi, este mare lucru sa vezi ca ii pasa cuiva de tine, uneori nici celui de langa tine nu-i pasa.

Replica: Multa sanatate, by Adriana Nicuta (4598 mesaje), la 18-09-2009

fratelui tau si te asteptam.


Replica: Tina, by Dosinescu Cristina (305 mesaje), la 18-09-2009

multa sanatate fratelui tau si sa sti ca oricand ai nevoie de cineva sa te asculte, suntem aici.


Replica: Tina, by olteanu rodica (1159 mesaje), la 19-09-2009

iti doresc multa putere sa-i fii alaturi fratelui tau, la greu.
Dumnezeu sa te binecuvanteze pe tine si pe toti cei dragi!

Replica: Multa sanatate by tanasa clementina (1372 mesaje), la 20-09-2009

fratelui tau si te mai asteptam in compania noastra.

Camelia Jura

Tina, ce mai face fratele tau? Imi doresc din toata inima sa ii fie bine, sa se faca sanatos si sa se bucure de viata.
Bucurii si tie si timp pentru lucrat frumusetea ta!


OANCA CONSTANTINA

Multumesc din suflet pentru incurajari si ca nu m-ati uitat. Eu nu am mai putut nici sa lucrez si nici sa intru pe forum deoarece nu s-a mai putut.
Am primit o lovitura enorm de grea, am trecut prin clipe groaznice, scumpul meu frate m-a parasit, nu a mai putut lupta cu boala, si Dumnezeu l-a luat la el. O sa-mi lipseasca foarte mult si o sa-l iubesc mereu ca si cand va fi langa mine.
Acum, nu stiu cand o sa mai lucrez, nu ma pot concentra deloc. Poate in viitorul apropiat o voi face.
Va doresc multa, multa sanatate.

Veverita Alexandra

Imi pare foarte rau pentru ce s-a intamplat Tina.
Nici nu imi imaginez prin ce treci. Numai sa stii ca noi toate iti suntem alaturi si la bine si la greu.
Sper sa fii bine si ia cuvintele Gargaritelor ca o imbratisare.



tanasa clementina

Tina, condoleante. Sincer imi pare rau. Stiu bine ce inseamna sa pierzi pe cineva aproape.
Eu mi-am perdut un frate cand el avea 34 de ani. Durere imensa ce nu o poti descrie in cuvinte.
Fi tare in astfel de momente. Trebuie sa ne gandim ca mai avem langa noi multe persoane care au nevoie de noi.

Mona J

Tina, nici nu stiu ce a scriu. Orice cuvant mi se pare prea sarac si prea mic.
Vreau doar sa stii ca noi suntem cu sufletul alaturi de tine. Oricand ai nevoie de noi, suntem aici.



Ionita Victorita

Tina, nu sunt cuvinte cu care sa te pot mangaia, dar noi suntem alaturi si, cand simti nevoia, aici, gasesti un umar pe care sa plangi.
Dumnezeu sa-l ierte.

Raluca, draga mea, nu am cuvinte. Doua vesti foarte triste primite astazi, aici. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, iar tu, trebuie sa mergi mai departe pentru cei dragi si mai ales pentru Eliza.

Ce simti cand te desparti de cineva drag?
Of, Doamene.
Niu sunt cuvinte in dictionar ce poate insemna. Sufletul omului este maret, dar nu poate duce mai mult decat trebuie.
Este cumplit sa pierzi pe cineva drag. Nu uiti si plangi, si zi si noapte si suferi, si ti se pare ca intra pe usa, si totul ti se deruleaza in fata ochilor.
Of, Domane de ce? Intrebare pe care o pune oricine de la mic la mare. Este sfasietor. Numai cine nu a trecut prin asa ceva spune ca... eh...
Nu este nimic adevarat.
Eu am pierdut intr-un an cinci persoane la diferenta foarte mica de timp si se resimte totul. Am imbatranit si gandurile imi fug cand si cand la cei pe care i-am iubit atata.
Exista insa un inger, ca sa il numesc asa, care are in "subordine" uitarea dar... mai uita cateodata sa inchida usa si apar amintirile pe loc.
Va doresc sa va intareasca Dumnezeu asa cum a facut cu mine. Sa fiti sanatoase in primul rand si sa nu uitati niciodata chipul si faptele celui ce nu mai este.
Dumnezeu sa-i odihneasca. Ei sunt intotdeauna cu noi.
Va sarut si va imbratisez din tot sufletul.
Cu toata dragostea mea,
Georgeta

Tina, ce as putea sa spun pe langa ce s-a spus deja? Doar atat trebuie sa sti ca suntem alturi de tine!

Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul obosit de atata lupta cu boala si sa-l poarte pe meleaguri insorite si linistite!

Raluca, in ultimul timp am simtit multa tristete in replicile tale si ma gandeam ca ceva s-a intamplat.
Imi pare foarte rau. Condoleante!

Raluca. sincere condoleante.
Dupa cum ii spuneam si Tinei si eu mi-am pierdut un frate la 34 de ani (in noiembrie, anul acesta se fac 18 ani de cand nu mai este langa mine). Amintiri peste amintiri care de care mai frumoase, caci ma trezesc si acum cu lacrimile in ochi numai cand imi amintesc.
Nici tata nu mai este langa mine. Ultimul lucru ce l-am facut inainte de a veni la copii, am mers la cimitir, i-am aprins o lumanare si l-am rugat sa o lase pe mama care este destul de bolnava, alaturi de mine pentru ca am mare nevoie de ea.
Da scriu, dar m-au napadit lacrimile.
Va pup cu drag.

Sincer, nu stiu ce poti sa simti la o asfel de pierdere, imi este si frica sa ma gandesc. Simt doar la o atingerea unui astfel de gand, ca imi lipseste respiratia.
Dumnezeu sa va aline suferinta si sa aiba grija de noi.

Ce simt, Raluca?
Atunci, cand s-a intamplat, am simtit ca nimic nu mai conteaza in aceasta viata, ca totul s-a prabusit si ca nimeni nu ma ma poate vreodata aduce la viata.
Mi-a murit sotul, la numai 24 ani. Nici macar nu am reusit sa serbam un an de casnicie impreuna. Accident stupid.
Vroiam sa ma acopere si pe mine cu pamant, cu tot pamantul ce ii acoperea sicriul lui.
Rudele si prietenii, m-au luat cu forta, dupa ce m-au sedat, din cimitir. Ajunsa acasa, am vrut sa raman singura ca sa plang. Ma deranjau toti cei din jurul meu care vroiau sa ma consoleze. Cum sa te poti consola cand omul de care imi agatasem toate visele, nu mai era?
Am plans continuu si consideram serviciul o corvoada. Pentru ca in acele ore, nu puteam sa il jelesc pe dragul meu. Mergeam, in fiecare seara la cimitir, si ma intindeam pe mormantul lui si plangeam. Parintii mei ma culegeau din cimitir si ma aduceau acasa si incercau sa ma convinga sa mananc.
L-am hulit pe Dumnezeu in inima mea pentru ca mi-a luat ce aveam eu mai drag. Conjuram somnul sa mi-l aduca in vis pentru ca nu mai puteam de dorul lui.
Intr-o seara, tarziu, cand parintii m-au luat din cimitir, eram uda toata pentru ca plouase. M-au adus acasa si m-au imbracat in lucruri uscate. Era intr-o vineri. Luni dimineata, nu am mai putut sa ma scol din pat. Parintii m-au dus la spital si la inceput s-a crezut ca este vorba de urmarea sederii prelungite pe pamant si sub ploaia rece. Atunci, eu am multumit lui Dumnezeu ca se pregateste sa ma ia ca sa ma duca langa dragul meu. Numai ca Dumnezeu a avut alt plan pentru mine. Dupa multa sedere prin tot felul de spitale, medicii au ajuns la concluzia ca am o boala ce ma va transforma, incetul cu incetul intr-o leguma, si asta, pana ce ultimii muschi (ai inimii) vor fi si ei blocati si voi muri prin sufocare.
Parintii mei s-au chinuit mult cu mine. M-au dus la psiholog, ca sa ma scape de obsesia doliului, au facut demersuri ca sa ajunga in strainatate (in China) cu mine pentru a imi face un tratament care a dat roade la altii.
Dupa sase luni de zile cand m-au asezat la masa unde se facea pomenirea pentru sotul meu, eu nici nu am putut sa mai plang pentru ca imi secasera lacrimile, de la muschii care nu mai functionau.
Cu numai o luna inainte, tatal meu avusese o congestie cerebrala si facuse pareza pe partea dreapta, iar mama mea a facut infarct si traia cu un pumn de medicamente.
M-am uitat in jurul meu si mi-am dat seama ca eu sunt o infirma si ca numai comportamentul meu a dus la ceea ce s-a intamplat in familia noastra.
Mi-am vazut numai suferinta mea si m-am lasat coplesita de ea.
Va scriu ca sa intelegeti ca doliul trebuie sa aiba partea lui din viata noastra, dar nu trebuie sa schimbam viata in doliu. Eu asta am facut si asta a adus suferinta celor din jurul meu, dar in primul rand mie. Nu mi l-a intors pe dragul meu din mormant si cred ca si lui, pe lumea cealalta i-am facut rau, ca numai plangand, l-am visat. L-am mai visat cum imi facea semne sa plec repede. Ma sculam bolnava dupa aceste vise si nu le-am priceput decat acum cand este atat de tarziu.
V-am scris toate acestea ca sa stiti ca eu cred ca fiecare avem un destin, iar daca nu ne impacam cu el, nenorocirile vin una dupa alta. Si ca, noi, daca suntem muritori trebuie sa ne impacam cu ce a hotarat Dumnezeu.
Durerea este nemasurata, de cate ori ma gandesc la el si dorul de el este la fel de mare. Dar, niciodata nu trebuie sa uitam ca noi continuam sa traim aici si, prin actele noastre ii putem distruge pe cei dragi, dar si pe noi.
Parintii meu au cheltuit tot ce aveau si tot ce aveam, cu speranta ca o sa ma fac sanatoasa. Abia dupa ce si-au dat si ultimele bunuri (acum stam cu chirie), un medic a infirmat ultimul diagnostic si acum sunt pe drumul cel bun (cu alt tratament). Din pacate, acum va trebui sa am eu grija de parintii mei pe care i-am imbolnavit.
Acum as vrea sa mai am prieteni, sa am servici, sa am putere sa ii ajut pe parintii mei ce au imbatranit si s-au imbolnavit inainte de vreme pentru unicul lor copil (adica pentru mine).
Eu zic ca trebuie sa tratam moartea si pe cei morti cu respect, dar sa nu ne lasam coplesiti de ea. Este ca si cum am vrea sa stricam lucrarea lui Dumnezeu, daca facem altfel.

Raluca, Tina si Clementina, toata compasiunea mea pentru cei dragi dupa care suferiti.

Iata ca sunt oameni carora le pasa de mine! Si eu am fost atat de oarba si atat de egoista! M-am invesmantat in durerea mea cu atata inversunare de am stranit doar mila.

Draga Gargarita anonima,
Nici nu stiu cum sa-ti raspund. Imi vine sa plang (dar la mine nu curg inca lacrimi - cred ca este si asta o pedeapsa de la Dumnezeu) pentru gestul tau. Esti o fiinta speciala. Iti multumesc. Cand o sa pot lucra goblen, o sa scriu dupa o adresa reala la firma. Si o sa comand ingerul liliachiu.