Buburuza Zuza - Mirela Nicoleta Tonita
Buburuza Zuza avea pete cochete, negre şi mândre pe-o rochiţă cu umbre. Printre suratele ei era o floare de tei, îi era dragă foc pentru-al ei mijloc. Subţirică şi mândră, Zuza-i plăpândă, precum floarea de mai din grădina de Rai, dar cam tristă e, vai! Volanaşul cel mare, dinspre poale se pare, s-a agăţat într-o frunză şi-a prins culoare cam verde, nu rimează dar merge. Cum să iasă în crâng, biata de ea, aşa zdrenţuită şi pe deasupra-nverzită? O să râdă păsările în triluri pline de culoare, ea o să fie fadă şi-o doare!
Sunt zile întregi de atunci, mă gândesc cum să colorez niste dungi, aproape la fel cu bulinele ei, să-i cârpesc eu rochiţa, eu, floarea de tei. Nu am culoare decât verde şi alta gălbuie prezentă pe frunze... şi-o cărăruie.
Of , tare-s necăjită şi rău tare-mi pare, că Zuza se ofileşte-ncet, ca o floare! După multe ore, cam inodore, mă trezesc c-un gand, că mi se prinde în rând: s-ar putea ca primăvara să aibă-n debara priviri mai rotunde sau buline cu funde. Mă duc repejor să caut de zor să scap de la pieire o zână-n devenire, buburuza mea dragă, cu plânset de fragă şi roşu-n obraji precum haine de paji.
Printre rânduri de carte caut sensuri deşarte poate litere roşii să-mi descoase cireşii când fac boabe de-o şchioapă, am nevoie de soare, acrişoare, să le coacă din vreme să le pun ca pe steme în volănaş buclucaş. Scriu versuri şi scriu, multe la număr, nici nu mai ştiu, să plătesc primăverii tribut să-mi aducă darul ştiut.
Chem ploaia să vină să-i deschidă cortină de picuri reci din înalturi să nu-mi uite în salturi că am şi eu o durere, Buburuza Zuza îmi cere, o pastilă de am să-i aducă cu calm să reziste niţel să vină spre seară formele rare colorate în roşu, i le repară Moşu`, volănaşul cel verde ce încă se pierde într-un biet fluture departe-n pădure.
Obosită chiar peste poate şi-apoi cam târziu, într-o noapte, am răscolit prin minţile toate, printre diferite nuanţe şi-am găsit într-un punct, semnul rotund, culoare de Zuză să-i fie de muză potrivită chiar ei, de la floarea de tei. Uite la Moşu`, cel cu reproşu`, plecat-am pe întuneric să-i dau alegoric, să-mi croiască o parte roşie, poate, pentru rochiţa de gâză, numit-aşa: buburuză! Cu foarfeci şi raze din soare, să îi dea o culoare, Meşteru` mare a făcut prinsoare cu mine, plăpândă, că o să-i ajungă de-un petec să pună pe-o haină străbună că altfel se ştie, rămâne-n cutie primăvara, nu vine făr` alai de buline!
Întins plecat-am la ea, am înghiţit o ghilimea, am mâncat cateva puncte, din cele rotunde, printre fraze, cuvinte ce-mi stau ca un dinte, găsit-am pe Zuza stătea, Buburuza, la fereastra de suflet, m-aştepta într-un zâmbet, să-i vin cu solie, să-i fac în aprilie, rochia nouă să iasă pe rouă să strige dimineaţa ca să plece ceaţa, să vină soare peste ponoare şi flori peste lunci şi să fie atunci bucuria cerurilor în dansul greierilor!
Buburuza Zuza are pete cochete ca la-nceput de poveste, e frumoasă şi rară, totu-nfioară prin pădurile verzi, prin câmpii şi livezi, mă cheamă la joacă şi-n copilărie mă-mbracă!
_________________ Lenuta - Gargarita-Simfonia-Culorilor
|