Doruletz, am citit si am recitit povestea Nalucai si m-au podidit lacrimile. Ma doare sufletul, la propriu. Cum se poate ca justitia in tara noastra sa fie atat de nedreapta? De ce am devenit atat de rai si nu ne mai pasa de bunastarea unui copil? Nu pot sa inteleg de ce ei au considerat ca tu ii faci rau copilului cand de fapt i-ai facut atat bine?
Dumnezeu sa te ocroteasca, draga mea si sa treci cu bine peste acest episod al vietii tale.

Pupici

Sonia, din pacate nu mi se spune degeaba Gargarita-Romantica. Sunt cu capul in nori si imi imaginez ca toata lumea este normala. Mie nu mi s-a parut normal sa tarasc oamenii din jurul meu pe post de martori la tribunal, nu mi s-a parut normal sa cer referinte de la servici si nici de la oamenii din blocul unde locuiesc ca sa se afle ca sunt de buna credinta, nu mi s-a parut ca intra in competenta mea sa fac rost de actele ce dovedeau ca mama Nalucii este bolnava mintal si nici sa aduc facturi care sa dovedeasca cat am cheltuit eu pentru acest copil. Am fost convinsa ca oamenii ne judeca dupa fapte si eu am povestit fapte. Le-am spus de modul cum era tratata in casa mea, cum am luat-o cu acordul mamei, in excursii alaturi de noi, cum am pazit-o cand a fost operata la cap si cat a fost bolnavioara in recuperare s.a.m.d.
Banuiesc ca m-am nascut cu un secol mai tarziu si ca nu o sa ma invat minte niciodata.
Uneori, seara, deschid pianul si cant Fur Elise. Imi imaginez ca, din clipa in clipa, Naluca mea cu nume de floare, va bubui cu manutele ei mici in usa mea, strigand cu glas de pitigoi: Doruletz! Imi sare inima si plang. Plang si acum si am plans astazi toata ziua si pentru Naluca si pentru fratele prietenului meu, mort in catrastofa aviatica de ieri.
Merg sa ma reculeg.
O seara buna, Sonia.

P.S. Povestea Nalucii este imprastiata pe acest forum.
Multumesc, Marieta. Multumesc, Rodica. Multumesc, Anca.