S-a dus treaba asta cu jocurile. Copiii de azi sunt prea ocupati ca sa mai iasa in fata blocului si pentru altceva decat pentru o tigara. Nu-si mai zambesc. Exista emoticoane pentru asa ceva. Nu-si mai cer prietenia. Acum se numeste add si se realizeaza printr-un click de mouse. Imi spunea o fosta prietena: Iubire, daca ai mei copii nu se vor intoarce de-afara murdari si cu vanatai, ii omor! Chiar asa! Asistam la generatia copiilor fara vanatai. Acum au maxim bataturi la degete.

Mi-am amintit azi de vremurile acelea in care ieseam afara la 4 dupa-amiaza si ma intorceam la 10. Ce jucam?

1. Leapsa! Erau mai multe variante. Pe culori, pe tari etc. Spuneai culoarea si ramaneai nemiscat, astfel incat nu mai putea sa te prinda. te debloca un alt coleg.

2. Sotron! Il jucau cu precadere fetele

3.Paradis! Frustrarea copilariei mele. Eram cea mai prost la el. Despre acest joc am inteles ca purta zeci de denumiri prin tara. Chiar si in cartierele Bucurestiului avea nume diferite. Eu din Balta Alba il intrebam pe unu din Berceni daca este bun la paradis si ala habar n-avea despre ce vorbesc. Ca sa va explic: era acela gen sotron cu 8 casute din care a 7 trebuia sarita mereu. Restul erau cu + si -, alternativ. La + sareai cu doua picioare si in rest, intr-un picior.

4. Flori, fete si baieti! Cel mai pervers joc! Aici aflai cine te place, puteai face declaratii pe ocolite Moaamaaaa! Ce ne ardea inima!

5. Pac – pac! Cu tevile de cornete! Unde sunt cornetele de altadata?! Acela era Counter Strike adevarat, frate!

6. V-ati ascunselea! Ma rog. Am aflat de curand ca asa se spune. Noi ziceam Fatzea scunselea sau, mai simplu, Fatzea.

7. 1, 2, 3 la perete stai! Asta te obosea ceva, nene! Unul cu fata la perete numara si tu veneai tare dar cand striga Stai ramaneai statuie.

8. Cazemata! Am avut zapada anul asta, dar n-am vazut si eu un om de zapada sau o cazemata. Cat de tari erau razboaiele cu bulgari! Imi dau si lacriimile. Cat ne puteam lupta! Cat de dobitoc sunt! De ce n-am facut asta anul asta?! Chiar daca am 27 de ani.

9. La malai! Era fotbalul la o singura poarta. Portarul apara si pentru o echipa si pentru alta. Era greu cand mai facea unu' cate o manarie cu cel care statea in poarta.

10. Capra si lapte gros! De un barbarism feroce dar atat dee fain!

Voi ce jocuri va amintiti?!

Hotii si vardistii - ne imparteam in grupe, o echipa avea un avans sa fuga, apoi ceilalti porneau in urmarire. Mie nu prea imi placea ca trebuia sa fug mult, dar era OK.

De-a magazinul - adunam tot felul de chestii de pe-afara (gen betisoare, frunzulite, ambalaje de bomboane, etc.) le aranjam frumos intr-o "vitrina" si le vindeam de post de lucruri care ne trebuiau sau la care visam.

Elasticul - topaiam acolo pana ne dureau picioarele.

Tarile - desenam un cerc mare impartit in mai multe zone (a se citi tari), in functie de cati amatori de joc erau. Nu mai tine minte exact cine arunca o minge in aer, si pana ce atingea pamantul noi ceilalti fugeam. Nu mai tin minte partea urmatoare, din pacate.

Da, si eu subscriu cu tristete la lipsa de dorinta a copiilor de astazi de a mai se juca afara cu alti copii. Este foarte rau ca se intampla asta. Din jocurile copilariei imi amintesc:

1. Elasticul, jucat de fete. Erau adevarate campionate. Se juca pana noaptea.

2. La putere. Se arunca mingea in sus. Copii stateau intr-un cerc si fiecare reprezenta o tara.

3. Magaru-ntre oi. Doi copii aruncau mingea intre ei de la o distanta, iar intre ei stateau alti doi copii care incercau sa o prinda sau ceva de genul asta. Nu-mi mai amintesc exact.

4. Cocotata. La un semnal toti se catarau pe ceva. Cine ramanea pe jos, pierdea. Ce certuri si acolo, de genul "bordura trotuarului se pune sau nu." Am rupt vreo 3 burlane cu Cocotata.

5. Statuile. Trebuia sa stai nemiscat orice iti facea un alt copil, altfel pierdeai.

6. Matele-ncurcate. Cativa copii isi incurcau bratele si picioarele, iar un altul trebuia sa-i descurce fara sa le desprinda mainile.

Fetele ne mai jucam de-a "magazinul" sau de-a "restaurantul", unde serveam sarmalute facute din frunze in care inveleam pamant umed. De altele nu-mi amintesc acum, dar sunt sigura ca mai erau.

Coco, Oana, Olivia m-ati facut sa rad si sa plang in acelasi timp. Ce dor imi este si mie de vremurile acelea! Doamne, ce frumos mai era!
Ma apuca groaza acum cateodata uitandu-ma la proprii mei copii. Am senzatia ca ce au ei acum nu se numeste copilarie. Desi unul are 12 ani si celalalt aproape 5, deci este o diferenta de 7 ani si ceva intre ei, nici unul nici celalalt nu stiu decat despre laptop, calculator, consola, play-station.
Degeaba si eu si sotul meu le povestim de jocurile copilariei noastre si le explicam cum ne jucam noi afara. Se uita cu mirare la noi, ca sa nu spun ca se uita ca "mata'n calendar", si nu inteleg. Mai ales cel mare spune ca "mami... aia era pe vremea voastra"!
Caietele de teme acasa ale lui Bogdan, baiatul cel mare, nu mai arata cum aratau ale mele cand eram in scoala. Toate temele sunt scrise cu rezolvari rapide, directe, fara cerinte, doar cu numarul exercitiului pus inainte, daca apuca sa-l puna, eventual si numarul paginii, in cel mai fericit caz. Si cand eu intreb de ce a scris asa, mi se raspunde: "asa a spus profa sau proful" sau "da' nu mai suntem pe vremea ta, mami!"
Daca il trimit sa citesca o carte, pentru ca urmeaza sa treaca la un fragment din text la limba romana, imi spune ca nu este nevoie ca poate gasi rezumatul sau povestirea pe net; nu este nevoie sa citeasca acea carte. Desi, pe mine aici nu ma indupleca. Desi vad ca nu-i place sa citeasca, tot il pun sa o faca, in speranta ca va prinde drag odata si odata.
Si fratilor, am doar 33 de ani si sotul meu are 37. Chiar asa de mult am imbatranit in conceptia lor?! Si ei sunt atat de avansati, tot in conceptia lor. Cateodata am senzatia ca nu mai pot tine pasul cu ei!
Va sarut si va imbratisez

Iulia, eu sunt profesoara de engleza si am deja o vechime de 7 ani in invatamant. Viata in ultimii ani a prins viteza luminii si progresele din tehnica si stiinta se succed de nu le putem face fata. Si eu ma simt depasita de generatiile actuale si mi se pare absurd ca la 31 de ani sa spun cum zicea bunica mea la 60 de ani ca "pe vremea mea" lucrurile erau altfel. Copii de astazi nu mai stiu sa se joace, nu mai ies afara, nu mai au relatiile normale pe care le aveam noi cu colegii/prietenii. In general cred ca generatiile actuale si viitoare isi pierd valorile fundamentale, totul a devenit mult mai superficial si lipsit de esenta. Nu mai citesc pentru ca gasesc rezumatul pe net, nu ma mai intalnesc cu prietenii ca vorbim pe Mess. Si de aici se degradeaza totul: limba romana incepe sa fie scrisa intr-un mod foarte ciudat si prescurtat, vocabularul devine mai sarac pentru ca netul si jocurile nu suplinesc lectura unei carti si valorile scad. Dar mi se pare ca deja problema ne depaseste si nu-i mai putem face fata. Parintii nu mai au aceeasi putere asupra copiilor pentru ca contactul cu lumea exterioara si atractia acesteia o depaseste. Este o concluzie care ma deprima de cativa ani, dar care se confirma tot mai mult cu fiecare an ce trece. Totul este foarte rapid si nu mai exista timpul acela de demult cand lucrurile se faceau mai incet, se sedimentau, relatiile se cimentau mai bine si tinerii stiau mai bine ce vroiau de la viata. Si eu si alte cunostinte de aceeasi varsta avem parerea aceasta si ni se pare ca vorbim ca niste batrani. Vremurile actuale ne fac asa.