|
A fost întrebată odată o mamă, care era copilul ei preferat, cel pe care îl iubea mai mult.
Surâzând, ea răspunse:
- Nimic nu este mai încăpător decât o inimă de mamă. Si, precum o mamă ce era, ea răspunse:
- Copilul ales este:
acel cărui mă dedic trup și suflet;
cel bolnav, până se însănătoșește;
cel plecat, până se întoarce;
cel obosit, până se odihnește;
cel flămând, până-i sătul;
cel insetat, până bea apă;
cel ce citește, până învață;
cel dezbrăcat, până se îmbracă;
cel ce nu lucrează, până se angajează;
cel îndrăgostit, până se căsătorește;
cel ce se căsătorește, până conviețuiește;
cel ce devine părinte, până ce-i crește;
cel ce promite, până ce se ține de promisiune;
cel datornic, până plătește;
cel ce plânge, până-i vesel;
Apoi cu surâsul amărât, completează:
cel ce m-a uitat, până își amintește.
Noua generatie de parinti
Suntem prima generație de părinți decisi să nu repete cu copiii lor ceea ce poate au comis unii dintre părinții noștri.
Și cu toate sforțările de a aboli abuzurile trecutului, acum suntem cei mai dedicați și înțelegători, iar în același timp,
cei mai slabi și nesiguri ce a oferit istoria.
Problema este că avem de-a face cu copiii cei mai "egali", beligeranți şi puternici, care nu au existat vreodată.
Se pare că în încercarea noastră de a fi părinţii ce am fi vrut sa-i avem și noi, am trecut la cealaltă extremă.
Așa că, suntem ultimii copii mustrati de către părinţi si primii părinţi certați de către copii.
Ultimii care se temeau de părinţi şi primii care se tem de copiii noştri.
Ultimii crescuți sub conducerea părinţilor şi primii ce trăim sub jugul copiilor.
Sau ceea ce-i mai grav: ultimii care ne respectam părinţii şi primii ce acceptă ca si copiii noştri să nu ne respecte.
În măsura în care permisitatea a înlocuit autoritarismul, din punctul de vedere al relaţiilor de familie, situația s-a schimbat radical, în bine dar şi în rău. Adesea in foarte rău.
Efectiv, înainte, erau considerați a fi părinţi buni cei ai căror copii se comportau bine (ascultau ordinele şi-și tratau părinții cu respectul cuvenit) sau copii buni, cei care știau să se comporte cu respect și rușine şi își venerau părinţii.
Dar, în măsura în care frontierele ierarhice între noi şi copiii noştri s-au risipit, astazi, părinţi buni sunt aceia care reușesc să facă ca si copiii lor să-i iubească, chiar dacă îi respectă puțin.
Şi sunt copii cei care acum asteaptă respectul părinţilor lor, înțelegându-se prin asta: respect pentru ideile, gusturile, dorintele lor, felul lor de a acţiona şi de a trăi, și în plus, să-i sponsorizeze în acest sens.
Cum se spune, rolurile s-au inversat.
Acum sunt părinţii cei care trebuie să complacă copiilor pentru a-i câștiga şi nu invers, ca în trecut.
Acest lucru explică efortul ce fac în prezent atât de mulţi părinți pentru a fi buni prieteni ai copiilor lor şi de a le părea "cool“
Se spune că extremele se atrag.
Este clar! Dacă autoritarismul din trecut, umplea copiii de teama pentru parintii lor, slăbiciunea prezentului îi umple de dispreț, când ne văd atât de slugarnici.
Copiii au nevoie să perceapă că pe durata copilăriei, parintii sunt liderii,
capabili de a-i susține atunci când nu se pot menține și de a-i îndruma atunci când nu realizează încotro pășesc.
Si, dacă autoritarismul zdrobește, atunci permisismul îneacă!
Doar o atitudine fermă şi respectuoasă le va permite să se bazeze pe vrednicia noastră de a le guverna viaţa pe durata minorității, pentru că mergem înaintea lor conducându-i şi nu în urma lor ca prizionerii voințelor lor.
Astfel putem evita ca noua generație să se inece în descontrolul și desgustul în care societatea se scufundă, de pare că se merge la derivă, fără parametri sau destinație.
Cum vi se pare?
_________________
Bica - Bunica-de-Gargarita
|
