Am citit cu interes ce s-a scris in acest topic. Bica, mi-a placut foarte mult raspunsul tau din prima pagina si te admir pentru el.

Nu stiu de ce in viata mi-au tot iesit in cale persoane foarte religioase, din acelea care se duc zilnic la slujba si cate si mai cate, dar care in schimb nu au in ele suficienta sinceritate, nici suficienta dragoste fata de semenii lor. Nu stiu daca din aceasta cauza sau poate si din anumite lecturi de-al lungul vietii despre biserica, religie etc, dar eu pot sa spun cu mana pe inima, sunt profund credincioasa in Dumnezeu, dar sunt intr-o atitudine destul de negativa fata de biserica. Mai ales fata de cea catolica, este atat de dogmatica, nu stiu...
Incerc sa nu cos duminica si atunci cand sunt sarbatori mari, desi nu am calendar religios si poate nu as tine cont de el. Dar va spun, sper fara riscul de a parea increzuta, ca am descoperit una din caile cele mai bune de a avea o multimire sufleteasca si in primul rand o multumire catre Dumnezeu pentru toate lucrurile bune pe care ni le ofera: donatia. De fiecare data cand pot, depozitez bani la Crucea Rosie sau la vreo organizatie de protectie a animalelor, am dat si de pomana de multe ori haine sau obiecte. Stiu ca nu este bine sa se spuna aceste lucruri, mentionez acest fapt doar ca sa va pot explica prin ce incerc eu sa ii multumesc lui Dumnezeu.

Va pup si va doresc numai bine.

Nu cos duminica.
Pentru a va face sa zambiti putin, nu are legatura cu spiritualitatea sau poate are.
Tatal meu nu ne lasa sa lucram seara de joi spre vineri. Spunea ca se rataceste in padure. Asa stie din batrani.
Vai, acum imi dau seama de ce ne ratacim cand mergem la Bucuresti. De trei ori ne-am ratacit, cu tot cu antemergator (ne-a trecut de trei ori pe rosu si apoi a spus sa mergem la dreapta fara sa se gandeasca unde am ramas noi), GPS (ne-a tot sucit la stanga la dreapta pe stradute laterale) si cu autocarul (aici este o poveste lunga; am fost un grup si un baiat de bine a spus ca noi stam la cafea in pasaj, sefu' s-a suparat si practic ne-a lasat acolo, tarziu in noapte. Noi ii spusem unui alt coleg sa ne astepte, pe mai multi, sa cumparam ceva copiilor). Lucrez joia spre vineri. Sa ma las de lucru? Sau suntem pierduti in spatiu?
Va imbratisez cu drag.

Nici eu nu cos duminica si nici sarbatorile cu cruce rosie, cand le stiu sau aflu de ele.

Dragele mele, mama este o persoana foarte credincioasa care stie toate sarbatorile. Nici eu nu cos nici duminica, nici in zilele cu cruce rosie. Si le tin si pe cele din batrani: ca este rau de ars, de taiat, si multe altele.
Pentru a va arata puterea Domnului pot sa va zic ca intr-o zi cu cruce neagra (daca imi amintesc bine era vorba de Vartolomeu) am mers la sapa. Acolo avem un fanar. A venit un vartej si a zburat toata tigla de pe fanar. A fost facuta tandari. Noroc ca nu am fost niciunul in apropiere.
Dumnezeu este mare si milostiv. Pentru a aprecia a mia parte din ce face pentru noi, tinem sarbatorile.

Fetelor, nici eu nu cos in zilele de sarbatoare. In cele marcate cu rosu nu am cusut niciodata. In zilele de sarbatoare cu cruce neagra am incercat, dar nu am avut spor, am gresit si am descusut de mi-au iesit peri albi. Bineinteles ca mai sunt si cele din batrani pe care le stiu de la parinti, bunici. In fiecare zi este cate un sfant in calendar, dar totusi cele marcate eu le tin. Eu asa zic ca-i multumesc Domnului pentru cate face pentru mine si familia mea.
Va pupa,

Am citit cu mult interes acest topic si, personal, sunt printre cele care mai baga ata in ac si duminica.
Serviciul nu imi permite in timpul saptamanii sa ma mai relaxez seara, dupa ce culc fetele, citesc mesajele ramase de la munca, pregatesc lucrurile pentru a doua zi.
In plus, sunt plecata mereu in delegatii de cate o saptamana si, nici atunci nu prea am timp sa mai cos, cu toate ca am dus, dupa mine prin Asia si Europa, cate un goblen mereu.
Mama ma cearta daca ma vede, dar cred ca doar duminica seara mai am putina liniste si timp pentru pasiunea mea, veche de aproape 18 ani. Mama tine sarbatorile nu doar fiindca asa a fost invatata de bunicii mei, ambii au fost slujitori ai bisericii (pentru mai mult de 20 de ani), ci si din simpla credinta ca duminica este zi de odihna, lasata de Dumnezeu.

Intradevar, nu cos de Paste, Craciun, Sf. Nicolae, Andrei, Mihail si Gavril.

Credinta in Dumnezeu o port mereu in suflet.

Danuta, cred ca fiecare din noi are propriul mod de a se apropia de Dumnezeu. Nici eu nu inteleg sensul de a merge la biserica si de a comenta cu ce este imbracat unul sau altul. La acest aspect am avut o experienta destul de hazlie. La nunta fratelui meu, in biserica s-a apropiat preoteasa ca sa-mi zica ca are si dansa o rochie la fel. Fa cont ca aveam o haina lunga peste rochie care o acoperea in intregime pentru ca era 15 ianuarie si nu era cald de loc. Crede-ma ca pe moment am ramas fara cuvinte si nu imi venea a crede ce imi aud urechile, nici nu am raspuns nimic pentru ca nu stiam ce, am reusit sa ridic din umerii.
Acest lucru, insa, nu cred ca trebuie sa ne impiedice sa mergem la biserica atunci cand avem posibilitatea.
Rodi, cred ca sunt multe superstitii si cred ca se intampla atunci cand credem in ele. La noi in casa ratacitul in padure era valabil in momentul in care mancai mamaliga direct de pe lingura de lemn, sau asa cum i se zice la noi in zona "sucitor" cu care amesteci.
Am mai zis si eu ca nu cos duminica si in zilele de sarbatoare si incerc pe cat posibil sa nu fac nici alt ceva decat daca este oarecum urgent. Mi se intampla ca a doua zi sa nu am nici un fel de spor la ceea ce fac daca nu am tinut sarbatoare. Deci si eu am superstitiile mele.

Bica, ai fost cel mai aproape de sufletul meu in aceasta chestiune.
Pentru mine, Dumnezeu este in fiecare dintre noi, in energia aceasta care ne anima si pe care o numim viata, nu pot sa il vad pe Dumnezeu ca un batranel ce sta in Ceruri si ne impune reguli sau ne scrie destinul. Pentru mine, Dumnezeu se regaseste in toate, intr-o planta, intr-un animal, in noi, este Viata. Desi cand eram mica imi erau insuflate aceste reguli impuse de Biserica, atunci cand am crescut, am realizat ca nu il pot percepe astfel. Pentru mine, nu este necesar sa merg la biserica pentru a-L gasi pe El, El este oriunde, in orice colt de pamant. Asa ca, nu sunt atat de stricta in aceste reguli.

Fac baie oricand este nevoie, nu fac treaba sau cos in zilele de sarbatoare cu cruce rosie, pentru ca atunci de obicei sunt zile inchinate unor oameni deosebiti, care au devenit sfinti si respect asta. Dar duminica nu vad a fi un pacat sa cos, pentru ca asa ma relaxez, fac ceva pentru sufletul meu, nu cred ca deranjez pe cineva.

Aceasta este parerea mea, asa vad eu legatura dintre mine si Dumnezeu. Dumnezeu este Viata care anima pe fiecare din noi deopotriva, plante, animale, oameni.

Maria, asa este, multe idei vin din superstitiile pe care le primim de-a gata de la mosii nostri (eu chiar mananc mamaliguta de pe lingura mereu) sau ni le creeam singuri. Este usor dupa aceea ca mintea noastra sa nascoceasca pedepse pentru faptul ca nu am facut ceva. Nu asa ne simtim cand nu ne facem datoria, de fiecare data?

Eu il am pe ingerul meu veghetor, pe arhanghelii Mihail, Gabriel, Rafael, Uriel, Raghel, Sariel, Remiel si pe ghizii mei spirituali cu care vorbesc in fiecare clipa cand ma aflu in situatii dificile. Sentimentul ca vorbesc cu ei si ca ei imi transmit raspunsul, imi usureaza mult viata. Aceasta conexiune este legatura mea cu Divinul si ma ajuta sa-mi infrang vorbele, dar si gandurile de taifun ce-mi trec prin cap vizavi de o situatie sau omul ce a generat-o. Pentru ca, fara suparare si fara vreo legatura cu voi, gargaritelor, va intreb daca faptul ca te odihnesti intr-o zi de sarbatoare este suficient. Nu cumva si gandul ar trebui sa fie curat si legat de sfantul in numele caruia facem ofranda? Preotii sustin ca nici impreunarea cu barbatul nu ar trebui sa nu existe in astfel de zile.

Eu ce ar trebui sa simt, in aceasta zi de sarbatoare cand ma asteapta munca pana la miezul noptii si dupa aceea?
Ma astept ca o sa fie o zi dupa cum mi-am oranduit-o impreuna cu Domnul. Plina de reusite, cu sentimentul datoriei implinite si cu bucurie ca este o zi cinstita prin munca. Daca atunci cand ajung acasa imi voi calca tinuta pentru job-ul cu nr. 3 si ii voi coase tivul, asta inseamna ca trebuie sa ma simt pedepsita de cei trei sfinti de astazi? Doamne fereste! Ei ma iubesc pentru ca stiu ca ii am in gand si suflet, si mai stiu ca suntem oameni ce trebuie sa ne urmam propriile canoane.

Referitor la ce se gandeste in biserica, eu prefer sa o evit cand este aglomerata. Sincer, in aglomeratie, am simtit ca gandurile mele pleaca departe de locul in care ma aflam si mi-am zis ca sunt o trisoare daca mai raman.
Este la fel ca la post. Este aiurea sa spui ca tii post pentru ca asa ii multumesti lui Dumnezeu. Daca spun ca tin post si imi este pofta de ceva interzis, acela nu mai este post. Postul vine din tine, este un sentiment ca este ofranda pe care o faci corpului tau in care se afla Sfantul Duh. Asa ii multumesti Domnului. Dar, daca gura ta a spurcat cu cuvinte de invidie, de aroganta, autosuficienta (v. cate persoane se lauda ca tin post) etc., acel interval, eu nu cred ca mai poti spune ca ai tinut post.

Sper sa nu starnesc vreo replica care sa ne aduca mahnire. Nu acesta este scopul postarii mele aici. Este o alta opinie si atat.

Va pup dulce.

P.S. Andru, am dat Trimite si am vazut mesajul tau si ma opresc sa iti spun ca sunt de acord cu tine. Domnul este in toate, inclusiv in copacul de langa firma la care lucrez, plin de zapada si gata sa se rupa. Trei fete ne-am canonit cu maturile sa-i dam zapada jos de pe el ca sa nu se rupa. Imagineaza-ti ca stiu ca Dumnezeu ne-a zambit la toate cu infinta lui iubire.
Te pup dulce.

P.S. Ati vazut ce fac trei maimute cand incearca sa faca un fruct sa cada din pom? Acestea eram noi sub copac azi dimineata.

Recitind mesajele din acest topic, m-am gandit sa contribui si eu cu ceva.

Parintii mei nu sunt religiosi in sensul de a merge la biserica sau de a tine posturile, dar pe noi ne-au indrumat pe aceasta cale bunicii (parintii mamei) doi oameni simpli, de la tara, dar cu mare frica de Dumnezeu. Si soacra mea este la fel, desi eu si si sotul nu putem spune ca suntem genul care sa mearga la biserica sau mai stiu eu ce. In familie circula o snoava (de fapt e o istorisire adevarata) cu un mos care in ultimele clipe a chemat parintele sa-l impartaseasca si sa-l spovedeasca si cand parintele l-a intrebat de cand nu s-a mai spovedit, mosul a raspuns: "De la nunta, parinte". De asemenea, citind patania Adelinei, mi-am amintit ca intr-o vacanta de vara bunicii au luat o caruta de lemne de la un om, care ne-a povestit ca intr-o duminica s-a dus la adunat fanul de pe un deal si cand sa-l coboare, s-a rupt osia la caruta de erau sa moara toti. Asa incat eu va pot spune cu mana pe inima ca eu cred in astfel de lucruri.

Nici eu nu cos duminica, dar vorba soacrei mele, mai fac unele lucruri care raman nefacute de sambata. In special acuma, ca avem si copiii, si uneori mama nu este la noi ca sa-mi permita sa fac treburile ce le aveam de facut. Ideea este ca duminica este si sotul acasa si am si eu mai mult timp pentru casa. De asemenea, nu lucrez in zilele cand este sarbatoare cu rosu.

Este drept ca in acele zile parca nu sunt eu, ma mananca degetele, dar ma abtin, imi gasesc altele de facut.

Cat despre mersul la biserica, eu cred ca trebuie sa mergem cand ne cheama sufletul, nu fiindca "astazi este duminica si toata lumea este la biserica". In plus, nici nu ma mai tin genunchii si spatele sa stau atatea ore in pozitii incomode. Sper si eu sa nu supar pe cineva cu cuvintele mele. Si eu cred in Dumnezeu, si ma rog la El de fiecare data cand am nevoie de indrumare, si multumesc lui Dumnezeu atunci cand este cazul.