Multi se feresc sa vorbeasca si sa scrie despre prostie. Fie au prea mult bun simt, fie le este mila de cei pe care ii considera stapaniti de “fenomen”. Este bine, este si rau. Este bine pentru ca nu deranjeaza pe nimeni, este rau pentru ca scad sansele ca prostii sa se schimbe, caci nu degeaba se spune ca nimeni nu este destul de inteligent pentru a-l convinge pe un prost ca este prost. Iata ca, pe fundalul tacerii pe aceasta tema, se gaseste sa vorbeasca despre prostie un criminal in varsta de vreo 19 anisori, sub cutitul caruia s-a dus viata unui alt tanar, un elev aproape model, cu note mari si preocupari laudabile, prin urmare, un copil care numai prost nu era. Nici mai mult nici mai putin, cutitarul a reusit performanta impacarii rapide cu sine spunand ca… asta este, l-am omorat.

“Zece ani pentru un prost!”, zice individul, proband faptul ca prostul are un mare avantaj fata de omul destept: este intotdeauna multumit de sine. Ce-l face pe individ sa trateze de sus si cu atata lejeritate propria crima, de parca ar fi omorat un adversar dintr-un joc de calculator? Pai, respectul pe care mai mult il expira decat il inspira legea in Romania.

Cred ca nu ne implicam suficient, fiecare, in comunitatea noastra pentru asanarea desteptilor. In acest sens am adus acest articol, aici.