Meditatia

ˇ Intreaga pofta a cinstitorului de Dumnezeu trebuie sa se indrepte spre ceea ce doreste, incat sa nu se mai gaseasca vreme ca patimile sale sa faureasca ganduri de ura fata de oameni. Pentru ca daca fiecare patima, cand se misca spre ceea ce o stapaneste tine gandul inlantuit, de ce n-ar tinea si ravna virtutii cugetarea sloboda de celelalte patimi. Caci sa ne gandim cu ce sentiment priveste cel ce se manie la lucrurile dinafara, luptandu-se in minte cu fata celui ce l-a intristat? Si cu ce sentiment le priveste iubitorul de bani, cand, rapit de naluciri, se uita la avutiile materiale? Iar desfranatul adeseori, chiar aflandu-se intre mai multi, isi inchide simturile si, luand in el fata dorita, vorbeste cu ea, uitand de cei de fata si sade ca un stalp fara de glas, nestiind nimic de cele ce se petrec inaintea ochilor, sau se graiesc in jurul lui ci, intors spre cele dinauntru, este predat intreg nalucirii sale. Pe un astfel de suflet il numeste poate Scriptura femeie ce sade din pricina randuielii, caci sezand departe de simturi, isi aduna in sine lucrarea lui, nemaiprimind nimic din cele de afara, pentru nalucirea rusinoasa care-l stapaneste. Daca acestea stapanesc astfel gandul din pricina patimii, facand simturile sa-si inceteze lucrarea, cu cat mai vartos nu va face dragostea de intelepciunea mintea sa se lepede de lucrurile sensibile si de lucrarea simturilor, rapind-o in vazduh si ocupand-o cu vederea celor inteligibile! Caci precum in cele ce s-a taiat sau s-a ars nu poate intra alt gand afara de cel al suferintei care il stapaneste din pricina durerii, tot asa nici cel ce se gandeste la ceva cu patima nu poate sa se cugete la altceva, decat la patima care-i stapaneste mintea si care ii patrunde tot gandul cu licoarea ei. Fiindca placerea nu primeste alaturi de ea durere, nici bucuria intristare, si nici veselia suparare. Patimile protivnice nu se impletesc intreolalta si nu se impreuna niciodata, nici nu se invoiesc la o intovarasire prieteneasca, din pricina instrainarii si vrajmasiei lor neimpacate le la fire. Drept aceea, sa nu se tulbure curatenia virtutii cu gandurile lucrurilor lumesti, nici limpezimea contemplatiei sa nu se intunece cu grijile trupesti, cu chipul filozofiei adevarate, aratandu-si luminata sa frumusete, sa nu mai fie hulit de gurile indraznete, nici sa se mai faca lucru de ras din pricina neiscusintei celor ce-l desemneaza. (Nil Ascetul)

ˇ Raul nu este in fire, nici nu este cineva rau prin fire. Caci Dumnezeu nu a facut ceva rau. Cand insa cineva, din pofta inimii, aduce la o forma ceea ce nu are fiinta, atunci aceea incepe sa fie ceea ce vrea cel ce face aceasta. Se cuvine deci ca prin cultivarea necontenita a amintirii lui Dumnezeu sa ne ferim de a ne deprinde cu raul. Caci e mai puternica firea binelui, decat deprinderea raului. Fiindca cel dintai este, pe cand cel de al doilea, nu este, decat numai in faptul ca se face. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Trebuie sa alungam din inima momeala gandului, prin impotrivire cucernica in vremea rugaciunii, ca sa nu ne aflam cu buzele vorbind cu Dumnezeu, iar cu inima cugetand cele necuvenite. Caci nu primeste Dumnezeu rugaciune tulbure dispretuitoare de la cel ce se indeletniceste cu linistea. Scriptura ne indeamna pretutindeni sa pazim simturile sufletului. De se va supune voia monahului legii lui Dumnezeu si dupa legea Lui va ocarmui mintea cele supuse ei (inteleg toate miscarile sufletului, dar mai ales mania si pofta, caci acestea sunt supuse puterii ratiunii), am savarsit virtutea si am implinit dreptatea, indreptand pofta spre Dumnezeu si voia spre voile Lui, iar mania impotriva diavolului si a pacatului. Spre ce lucrare nazuim prin urmare? Spre meditatia cea ascunsa. (Isaia Pustnicul)

ˇ De se va semana vreun gand urat in inima ta, sezand in chilia ta priveste si impotriveste-te pacatului, ca nu cumva sa te biruie. Sarguieste-te sa-ti aduci aminte de Dumnezeu, gandind ca iti poarta de grija si ca cele ce le graiesti intru inima ta sunt descoperite inaintea Lui. Zi deci sufletului tau: Daca te temi ca pacatosii, cari-s ca si tine, sa nu vada pacatele tale, cu cat mai mult trebuie sa te temi de Dumnezeu, care ia aminte la toate? Iar din sfatuirea aceasta cu tine insuti vine in sufletul tau frica lui Dumnezeu. Si daca ramai in ea, ramai neclintit de patimi, precum este scris: ''Cei ce nadajduiesc spre Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clati in veac cel ce locuieste in Ierusalim''. Si la tot lucrul pe care-l faci, sa ai pe Dumnezeu inainte si sa cugeti ca vede orice gand al tau, si nu vei pacatui niciodata. (Isaia Pustnicul)

Moartea

ˇ Moartea, de o va avea omul in minte, nemurire este; iar neavand-o in minte, moarte ii este. Dar nu de moarte trebuie sa ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunostinta de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasa sufletului. (Antonie cel Mare)

ˇ Dintre cei ce se afla intr-o ospatarie, unii inchiriaza paturi; altii neputand avea pat si dormind pe jos, sforaie nu mai putin decat cei ce dorm in pat. Si asteptand masura noptii, dimineata toti se duc, lasand paturile ospatariei si luand numai lucrurile lor. Asemenea este si cu toti cei ce vin in viata: si cei ce au trait cu putine si cei ce au vietuit in slava si bogatie, ies din viata ca dintr-o ospatarie, neluand nimic din desfatarea si bogatia vietii, fara numai faptele lor, bune sau rele, savarsite de ei in viata lor. (Antonie cel Mare)4

ˇ A scapa de moarte este cu neputinta. Cunoscand aceasta, oamenii intelepti si deprinsi in virtute si in cuget iubitori de Dumnezeu primesc moartea fara suspine, fara frica si fara plans, aducandu-si aminte de neinlaturarea ei si de izbavirea din relele vietii. (Antonie cel Mare)

ˇ Precum trupul, dupa ce s-a desavarsit in pantece trebuie sa se nasca, asa si sufletul dupa ce si-a plinit in trup masura hotarata lui de Dumnezeu, trebuie sa iasa din trup. (Antonie cel Mare)

ˇ Definitia desavarsitei desfatari in Dumnezeu: a socoti bucurie tristetea mortii. (Diadoh al Foticeii)

Naluciri, vise, vedenii, inselaciune

ˇ Trebuie sa cercetam cum intiparesc dracii nalucirile cele din somn in mintea noastra si-i dau o anumita forma. Una ca aceasta obisnuiesc sa se intample mintii, fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie printr-o simtire oarecare, sau fie prin amintire, care intipareste in minte, miscandu-le, cele ce le-a agonisit prin majlocirea trupului. Deci dracii, mi se pare, rascolind amintirea o intiparesc in cuget. Caci organele trupului stau in nelucrare, tinute de somn. Dar iarasi, trebuie sa cercetam cum rascolesc amintirea? Sau poate prin patimi? Asa trebuie sa fie, deoarece cei curati si nepatimasi nu mai patesc una ca aceasta. Este insa si o miscare simpla a amintirii, starnita de noi sau de sfintele Puteri. Prin ea vorbim si petrecem cu Sfintii. Sa fim insa cu atentie. Caci chipurile pe care sufletul impreuna cu trupul le primeste intru sine, amintirea le misca fara sa se mai ajute de trup. Aceasta se vede din faptul ca adesea patimim una ca aceasta si in somn, cand trupul se odihneste. Trebuie sa stim ca precum ne putem aduce aminte de apa, si cu sete si fara sete, tot asa ne putem aduce aminte de aur si cu lacomie si fara lacomie; si asa si cu celelalte. Iar faptul ca mintea afla aceste sau acele deosebiri intre nalucirile sale, se datoreste vicleniei vrajmasilor. Dar trebuie sa stim si aceasta: ca pentru naluciri se folosesc dracii si de lucrurile de dinafara, ca de pilda de vuietul apelor, la cei ce calatoresc pe mare. (Evagrie Ponticul)

ˇ Visurile, care sunt trimise sufletului de iubirea lui Dumnezeu, sunt marturiile neinselatoare ale unui suflet sanatos. De aceea nu trec de la o infatisare la alta, nici nu ingrozesc simtirea, nici nu aduc rasul sau plansul asa deodata. Ci se apropie de suflet cu toata blandetea, umplandu-l de bucurie duhovniceasca. De aceea si dupa ce s-a trezit trupul din somn, sufletul cauta cu mult dor sa prelungeasca bucuria visului. Dar in nalucirile aduse de draci totul se intampla dimpotriva. Ele nici nu raman la aceeasi infatisare, nici nu arata multa vreme o forma netulburata. Caci ceea ce nu au dracii din voie libera, ci imprumuta numai din dorinta de a amagi, nu poate sa-i indestuleze pentru multa vreme. De aceea spun lucruri mari si ameninta cumplit, luandu-si adeseori chip de ostasi; iar uneori si canta in suflet cu strigat. Dar mintea recunoscandu-i din aceste semne, cand e curata, trezeste trupul, iar uneori se si bucura fiindca a putut cunoaste viclenia lor. De aceea, vadindu-i adeseori chiar in vis, ii infurie grozav. Dar se intampla uneori ca nici visele bune nu aduc bucurie sufletului, ci aseaza in el o intristare dulce si lacrimi fara durere. Iar aceasta se intampla celor ce au inaintat mult in smerenia cugetarii. (Diadoh al Foticeii)

Ravna, osteneala - lenevia, indiferenta

ˇ Daca intrebuintam orice sarguinta si iscusinta ca sa scapam de moartea trupeasca, cu atat mai vartos suntem datori sa ne straduim ca sa scapam de moartea sufleteasca, pentru ca cel ce voieste sa se mantuiasca nici o piedica nu are, fara numai negrija si lenea. (Antonie cel Mare)

ˇ Ma aflam in miez de zi langa Sfantul Macarie si, topindu-ma de sete, i-am cerut apa sa beau. Iar el imi zise: ''Indestuleaza-te cu umbra, caci multi calatoresc acum si umbla cu corabiile pe mare si nici pe aceasta nu o au''. Apoi marturisindu-i ganduri despre infranare, mi-a zis: ''Indrazneste, fiule, ca eu in douazeci de ani intregi nu m-am saturat nici de paine, nici de apa, nici de somn; ci painea o mancam cantarita la cumpana, apa o beam cu masura, si numai rezemandu-ma putin de pereti furam oleaca somn''. (Evagrie Ponticul)

ˇ Nu socoti ca ai dobandit virtute, daca n-ai luptat mai inainte pana la sange pentru ea. Caci trebuie sa te impotrivesti pacatului pana la moarte, luptandu-te cu el si neslabind, dupa dumnezeiescul Apostol. (Evagrie Ponticul)

ˇ Privegherea, rugaciunea si rabdarea necazurilor ce vin asupra noastra aduc inimii zdrobirea neprimejdioasa si folositoare, daca nu imprastiem tovarasia lor prin lacomia dupa ceva. Caci cel ce rabda in aceasta, si in celelalte va fi ajutat; iar cel nepasator si imprastiat, la iesirea din trup, cumplit se va chinui. (Marcu Ascetul)

ˇ Inima iubitoare de placeri, in vremea iesirii i se face sufletului inchisoare si lant; iar cea iubitoare de osteneli ii este poarta deschisa. (Marcu Ascetul)

ˇ ''Cel ce se lupta, se infraneaza de la toate''; si nu se odihneste pana nu va pierde Domnul samanta din Babilon. (Marcu Ascetul)

ˇ Ostenelilor pentru evlavie le urmeaza mangaierea. Iar aceasta o cunoastem prin legea lui Dumnezeu si prin constiinta. (Marcu Ascetul)

ˇ Bine este sa folosim prin cuvinte pe cei care intreaba; dar mai bine e sa conlucram cu ei prin rugaciune si virtute. Caci cel ce, prin acestea, se aduce pe sine la Dumnezeu, ajuta si aproapelui. (Marcu Ascetul)

ˇ Calea virtutii li se arata celor ce incep sa iubeasca evlavia, aspra si posomorata. Nu fiindca asa este ea, ci fiindca firea omeneasca indata ce-a iesit din pantece la larg se da in tovarasia placerilor. Caci obisnuintele rele, fiind supuse celor bune prin implinirea binelui, s-au pierdut deodata cu amintire placerilor nesocotite. Drept urmare sufletul umbla de aici inainte cu bucurie pe toate cararile virtutilor. Pentru aceasta Domnul. Aducandu-ne la inceputul caii mantuirii, zice: ''Stramta si anevoioasa este calea care duce la viata si putini umbla pe ea''. Iar catre cei ce vreau sa se apuce cu multa hotarare de pazirea sfintelor Sale porunci, zice: ''Jugul Meu este bland si sarcina mea usoara''. Deci la inceputul nevointelor trebuie sa implinim sfintele porunci ale lui Dumnezeu cu o vointa oarecum silita, ca, vazand Domnul cel bun scopul si osteneala noastra, sa ne trimita voia Lui cea gata de ajutor, ca sa slujim apoi cu multa placere poruncilor Sale slavite. Caci atunci ni se intareste de la Domnul vointa, ca sa facem cu multa bucurie, neincetat, binele. Atunci vom simti cu adevarat ca Dumnezeu este ''Cel ce lucreaza in noi si sa vrem si sa lucram pentru bunavointa''. (Diadoh al Foticeii)

Parintele spiritual, arta conducerii sufletelor

ˇ Fiindca atunci cand socotesc ca e usor sa porunceasca cu cuvantul, desi sunt grele cele poruncite, dar nu se incumeta sa invete fapta, ei fac vadit tuturor scopul lor, ca isi insusesc adica aceasta conducere nu straduindu-se ca sa foloseasca celor ce vin la ei, ci ca sa-si implineasca propria placere. Invete cei ce vreau, de la Abimelec si Ghedeon, ca nu cuvantul, adunand o sarcina de lemne, dupa ce a purtat-o, a zis: ''Faceti si voi in felul m-ati vazut pe mine''. Iar celalalt, invatandu-i sa faca o treaba ostaseasca si facand insusi intai acest lucru, a zis: ''Sa va uitati la mine si asa sa faceti''. Dar insusi Domnul facand si apoi invatand, pe cine nu il convinge sa socoteasca mai vrednica de crezare invatatura cu fapta, decat pe cea prin cuvinte? Aceia insa inchid ochii la aceste pilde si poruncesc cu ingamfare cele ce sunt de facut. Iar cand par sa stie ceva despre acestea, din auz, ei sunt asemenea pastorilor mustrati de Prooroc pentru neiscusinta, care poarta sabia la brat si de aceea, dupa ce isi taie bratul, isi scot si ochiul lor drept. Caci nepurtand grija de fapta dreapta, din pricina nedestoiniciei, acesta stinge, deodata cu incetarea ei, si lumina vederii (contemplatiei). Aceasta o patimesc cei ce povatuiesc crud si neomenos, cand au la indemana puterea de a pedepsi: indata li se sting cugetarile contemplative cele de-a dreapta, iar faptele, lipsite de contemplatie, se vestejesc. Astfel cei ce si-au legat sabia nu la sold ci la brat nu mai pot nici sa faca, nici sa stie ceva. La sold isi leaga sabia cei ce se folosesc impotriva patimilor proprii de cuvantul dumnezeiesc, iar la brat cei ce vreau sa aiba la indemana pedeapsa pentru pacate straine. Iar ca e propriu oamenilor usuratici, care n-au de la ei insusi nici un folos, sa ia asupra lor usor conducerea altora e vadit si din experienta. Caci nu s-ar indemna cineva, care a gustat linistea si a inceput cat de cat sa se ocupe cu contemplatia, sa-si lege mintea de grijile celor trupesti, desfacand-o de la cunostinta si tragand-o spre lucrurile pamantesti, odata ce se afla in cele inalte. Lucrul acesta e si mai vadit din acea pilda, asa de vestita, pe care le-a spus-o Ioatam Sichemitilor, zicand: ''Au plecat odata copacii padurii sa-si unga peste ei imparat. Si au zis catre vita: vino si imparateste peste noi. Si a zis vita: Lasa-voi eu oare rodul meu cel bun, care-i slavit de Dumnezeu si de oamenii, ca sa merg sa stapanesc peste copaci''? De asemenea n-a primit nici smochinul pentru dulceata lui, nici maslinul pentru uleiul lui. Maracinele insa, lemn neroditor si spinos, a primit stapanirea, o stapanire care nu avea nici in ea si nu afla nici in copacii supusi nimic care sa o faca placuta. Caci pilda spune nu de copacii Raiului, ci de ai padurii ca au lipsa de conducere. Astfel precum vita, smochinul si maslinul n-au primit sa stapaneasca peste copacii padurii, bucurandu-se mai mult de rodul lor decat de cinstea domniei, tot asa cei ce vad in ei vreun rod al virtutii si simt folosul lui, chiar daca ii vor sili multi la aceasta domnie, nu primesc, pretuind mai mult folosul lor decat conducerea altora. Iar blestemul, pe care li l-a vestit in parabola maracinele copacilor, vine si asupra oamenilor care fac la fel cu aceea. ''Caci sau va iesi, zice Scriptura, foc din maracine si va mistui copacii padurii, sau va iesi din copaci si va mistui maracinele''. Asa si intre oameni odata ce s-au facut invoieli nefolositoare, neaparat va urma o primejdie, atat pentru cei se s-au supus unui invatator neincercat, cat si pentru cei ce au primit stapanirea in urma neatentiei ucenicilor. De fapt neiscusinta invatatorului pierde pe invatacei. Iar negrija invataceilor aduce primejdie invatatorului, mai ales cand la nestiinta aceluia se adauga trandavia lor. Caci nici invatatorul nu trebuie sa uite ceva din cele ce ajuta la indreptarea supusilor, nici invataceii nu trebuie sa treaca cu vederea ceva din poruncile si sfaturile invatatorului. Pentru ca e lucru grav si primejdios atat neascultarea acelora, cat si trecerea greselilor cu vederea din partea acestuia. Sa nu creada invatatorul ca slujba lui este prilej de odihna si de desfatare. Caci dintre toate lucrurile cel mai ostenitor este sa conduci sufletele. Cei ce se stapanesc peste dobitoacele necuvantatoare nu au nici o impotrivire din partea turmelor si de aceea lucrul lor merge de cele mai multe ori bine. Dar celor ce sunt pusi peste oameni multitudinea naravurilor si viclenia gandurilor le face foarte grea conducerea si cei ce o primesc trebuie sa se pregateasca pentru o lupta obositoare. Ei trebuie sa indure fara suparare scaderile tuturor, iar datoriile neimplinite din pricina nestiintei sa-i faca sa le cunoasca, cu indelunga rabdare. De aceea vasul de spalat din templu il tin boii, iar sfesnicul s-a turnat intreg si a fost batut din ciocan. Sfesnicul arata ca cel ce vrea sa lumineze pe altii trebuie sa fie solid din toate partile si sa nu aiba nimic usor sau gol; si sa fie ciocanite afara toate cele de prisos, care nu pot folosi ca pilda a unei vieti fara prihana celor ce ar privi. Iar boii de sub vasul de spalat arata ca cel ce ia asupra sa o astfel de lucrare, nu trebuie sa lepede nimic din cele ce vin asupra lui, ci sa poarte si poverile si intinaciunile celor mai mici, pana ce este neprimejdios de a le purta. Caci desigur daca vrea sa faca curate faptele celor ce vin in preajma lui, e de trebuinta sa primeasca si el oarecare intinaciune; de vreme ce si vasul de spalat, curatind mainile celui ce se spala, primeste insusi intinaciunea aceluia. Cel ce vorbeste despre patimi si curata pe altii de altfel de pete nu poate trece peste el nemurdarit; caci insasi amintirea obisnuieste sa intineze cugetarea celui ce vorbeste despre ele. Pentru ca, chiar daca nu se intiparesc chipurile lucrurilor urate in semne sapate mai adanc, totusi intineaza suprafata mintii, tulburand-o prin desfasurarile cuvantului ca pe niste culori necurate. Povatuitorul mai trebuie sa aiba si stiinta, ca sa nu-i fie necunoscuta nici una din uneltirile vrajmasilor si sa poata da la lumina laturile ascunse ale razboiului celor incredintati lui. In felul acesta, descriindu-le de mai inainte cursele vrajmasului, le va face biruinta neostenitoare si ii va scoate incununati din lupta. Dar e rar un povatuitor ca acesta si nu se gaseste usor. Marele Pavel marturiseste acelasi lucru, zicand: ''Caci gandurile lui nu ne sunt necunoscute''. Iar minunatul Iov se intreba nedumerit: ''Cine ne va descoperi fata vesmantului sau? Si cine va patrunde in captuseala armurii lui? Iar portile fetei lui cine le va deschide''? Ceea ce zice este aceasta: Nu este vazuta fata lui, caci isi ascunde viclenia in multe vesminte, fermecand in chip amagitor prin felul cum se infatiseaza la aratare, iar in ascuns intocmind cursa pierzaniei. Si ca sa nu se numere si pe sine intre cei ce nu cunosc vicleniile aceluia, Iov descrie semnele lui, cunoscand limpede toata uraciunea infricosata a lui. ''Ochii lui, zice, sunt ca ai luceafarului; maruntaiele lui sunt serpi de arama''. Acestea le spune, dand la iveala viclenia lui, ca a unuia ce, prin faptul ca-si ia infatisarea luceafarului, planuieste sa atraga la el pe cei ce-l privesc, iar prin serpii dinauntru pregateste moartea celor ce se apropie. Dar si proverbul, dandu-ne sa intelegem primejdia lucrului, zice: ''Cel ce crapa lemne se va primejdui la lucru, de va aluneca securea''. Adica cel ce distinge lucrurile cu ratiunea si pe cele socotite, unite le desparte din impreunare si vrea sa le arate cu totul straine, deosebind adica pe cele cu adevarat bine de cele aparent bune, daca nu va avea judecata intarita din toate partile, nu va putea ocoli primejdia ca, cuvantul lui, lipsit de siguranta inaintea ascultatorilor, sa dea prilej de sminteala ucenicilor sai. (Nil Ascetul)

Parintele spiritual, arta conducerii sufletelor

ˇ La fel si acestia, adunandu-si cele de trebuinta din danii si imbracandu-se in vesminte cusute din stofe moi, rusineaza prin valurile lor pe cei ce trebuie sa se roage sau sa talcuiasca Scriptura cu capul descoperit, feminizand starea barbateasca si pierzand suflete pe care nu trebuia sa le omoare. Ar trebui sa asculte acestia mai ales de Hristos, adevaratul invatator, respingand cu toata puterea slujba de conducere a altora. Caci zice acela catre invataceii Sai: ''Iar voi sa nu va numiti Rabi''. Daca lui Petru, lui Ioan si intregii cete a Apostolilor le-a dat sa stea departe de asemenea lucru si sa se socoteasca mici pentru asemenea vrednicie, cine va fi acela care sa se inchipuie pe sine mai presus de ei si sa se socoteasca in stare de o vrednicie de la care au fost opriti aceia? Sau poate, zicandu-le sa nu se cheme Rabi, nu ii opreste de a fi, ci numai de a se numi? (Nil Ascetul)

ˇ Daca, prin urmare, cel ce lupta cu patimile are lipsa de o atat de mare stiinta si experienta, sa se gandeasca cei ce primesc sa conduca pe altii, de cata cunostinta au ei trebuinta, ca sa calauzeasca cu intelepciune si pe cei supusi la cununa chemarii de sus si sa-i invete limpede toate cele ale luptei; ca acestia sa nu inchipuiasca numai icoana luptei, lovind cu mainile in aer, ci si in lupta insasi cu vrajmasul sa-i dea lovituri de moarte, ca sa nu bata cu pumnii aerul in desert, ci sa-l zdrobeasca pe vrajmasul insusi. Caci acest razboi este mai greu decat lupta atletilor. Acolo cad trupuri de-ale atletilor, care pot sa se ridice. Dar aici cad suflete, care odata rasturnate cu greu mai pot fi ridicate. Iar daca cineva, luptand inca cu viata patimasa si fiind stropit cu sange, s-ar apuca sa zideasca biserica lui Dumnezeu din suflete cugetatoare, ar auzi desigur cuvantul: ''Nu tu imi vei zidi Mie templu, caci esti plin de sange''. Pentru ca a zidi biserica lui Dumnezeu, e propriu starii de pace. Moise, luand cortul si infigandu-l afara de tabara, arata de asemenea ca invatatorul trebuie sa cat mai departe de zarva razboiului si sa locuiasca departe de locul invalmasit al luptei, stramutat la o viata pasnica si nerazboinica. Dar cand s-ar afla astfel de invatatori, ei au lipsa de invatacei, care sa se fi lepadat in asa fel de ei insisi si de voile lor, incat sa nu se mai deosebeasca intru nimic de trupul neinsufletit, sau de materia supusa mesterului; ca precum sufletul lucreaza in trup ceea ce vrea, trupul nefacand nimic impotriva, si precum mesterul isi arata mestesugul sau in materie, nefiind impiedicat intru nimic de ea de la scopul sau, asa invatatorul sa lucreze in invatacei stiinta virtutii, fiindu-i cu totul ascultatori si neimpotrivindu-i-se intru nimic. (Nil Ascetul)

Parintele spiritual, arta conducerii sufletelor

ˇ Mai marele e dator sa spuna supusului ceea ce e dator sa faca; iar daca nu e ascultat, sa-i vesteasca venirea relelor. (Marcu Ascetul)

ˇ Daca ti s-a randuit sa inveti intru Domnul si nu esti ascultat, intristeaza-te cu mintea, dar nu te tulbura la aratare. Caci intristandu-te nu vei fi osandit cu cel neascultator. Dar tulburandu-te, vei fi ispitit prin acelasi lucru. (Marcu Ascetul)

ˇ In vremea talcuirii, sa nu ascunzi cele ce privesc pe cei de fata, povestindu-le lucrurile cuviincioase si vrednice de lauda mai lamurit, iar pe cele greu de auzit, mai acoperit. (Marcu Ascetul)

ˇ Celui ce nu se afla in ascultarea ta sa nu-i aduci greseala in fata. Caci aceasta tine mai mult de stapanire, decat de sfatuire. (Marcu Ascetul)

ˇ Cele spuse la plural se fac tuturor de folos, aratand fiecaruia in cunostinta cele ale sale. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce vorbeste drept e dator si el sa fie plin de multumire, ca unul ce primeste cuvintele de la Dumnezeu. Caci adevarul nu este al celui ce graieste, ci al lui Dumnezeu, care i-l daruieste. (Marcu Ascetul)

ˇ Nu te galcevi cu cei care nu ti-au facut marturisire de supunere, cand se impotrivesc adevarului, ca sa nu-ti starnesti ura, cum zice Scriptura. (Marcu Ascetul)

ˇ Acela care cedeaza ucenicului cand se impotriveste unde nu trebuie, il rataceste in privinta acelui lucru si-l pregateste sa nesocoteasca randuielile supunerii. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce sfatuieste sau mustra intru frica lui Dumnezeu pe acela care pacatuieste isi castiga sie-si virtutea opusa greselii. Iar cel ce tine minte raul si osandeste cu rautate cade in aceeasi patima, dupa legea duhovniceasca. (Marcu Ascetul)

ˇ Cand vatamarea ce izvoraste de la unul se intinde la multi, nu trebuie sa ai indelunga rabdare, nici sa cauti folosul tau, ci al celor multi, ca sa se mantuiasca. Caci e mai folositoare virtutea multora, decat cea a unuia. (Marcu Ascetul)

ˇ Nu incerca sa folosesti prin mustrari pe cel ce se lauda cu virtutile, fiindca acela nu poate fi si iubitor de fala si iubitor de adevar. (Marcu Ascetul)

Patimi - ispite

ˇ Libertatea este vointa sufletului rational gata sa se miste incotro voieste. Pe aceasta s-o induplecam sa fie gata sa se miste numai spre bine, ca sa topim pururea amintirea raului prin ganduri bune. Spre deosebire de animale, omul fiind rational, mai degraba conduce firea decat e purtat de ea de aceea chiar cand doreste ceva, daca voieste, are putere sa infraneze dorinta ori sa-i dea urmare. Pentru aceasta cele necuvantatoare nu sunt nici laudate nici mustrate pe cand omul este laudat si mustrat. Omul este fiinta care dispune de el insusi, de sine, tinand seama in mod liber de legi dar nefiind intru totul supus vreunei legi ca lucrurile si animalele ce constituie natura. Omul intr-un anumit sens este mai presus de natura facand-o instrument al vointei sale si putand-o umple de duhul dumnezeiesc si de libertatea Lui cu totul superioara care intareste libertatea noastra. Numai cand se face rob patimilor omul devine o simpla piesa a naturii sau mai prejos de natura, desi pe de alta parte s-a facut asa prin propria-i voie sau acordul sau.

ˇ Calugarul este cel ce supune firea sa unei sile neincetate si simturile sale unei paze neintrerupte. Silirea este obosirea trupului pe care o rabda de bunavoie ucenicii lui Hristos prin tagaduirea voii proprii si prin renuntarea la odihna cu trupul, in pazirea poruncilor lui Hristos. Prin acest efort sustinut monahul dovedeste ca omul se poate ridica cu duhul mai presus de firea invartosata in pacate, poate covarsi obisnuintele rele devenite legi ale firii, poate deveni liber fata de ele. El este la extrema contrara a patimilor in care si-a pierdut cu totul libertatea fata de trup si lume. Dumnezeu l-a facut pe om cu un amestec de libertate si necesitate; omul se poate dezvolta fie spre domnia deplina a libertatii, fie spre dominarea sa deplina de catre necesitate. Prin ultima ajunge sub starea naturii patimase, prin prima se apropie de ingeri.

ˇ Mintea desface totul in bucati asemenea unui caine care in cautarea carnii cioparteste in bucati tot ce e unitar si vrea sa inghita cat mai multe. Ea trebuie sa fie facuta simpla, curata si blanda, intelegand lucrurile in unitatea lor, respectandu-le, nelacomindu-se sa le sfasie, da le descoase caci in acest caz nu mai intelege intregul, esentialul si viata.

ˇ Este usor sa pierzi cele bune, dar sa le redobandesti nu este usor caci pacatul are doua ajutoare prin care razboieste cumplit virtutea nascandu-se dintr-o parte sau din alta prin trecerea masurii si prin lipsa. Virtutea rasarind numai la mijloc, se sileste sa se impotriveasca celor doua care o razboiesc.

ˇ ''De se vor invoi doi'' adica cel ce pacatuieste si cel ce-l sfatuieste pe el sa se desparta de faptele rele si va asculta cel mustrat pe cel ce-l mustra pentru pacate, li se va da de la Dumnezeu ceea ce vor cere, adica iertare celui ce a pacatuit.

ˇ ''De se vor invoi doi'' la fapte bune, ori vor cere spre folos, li se va da lor de la Dumnezeu caci va face voia celor ce se tem de El si-i va izbavi pe ei de multe necazuri ''Caci unde sunt doi sau trei adunati in numele lui Dumnezeu'', adica sunt uniti intr-o hotarare buna conforma cu voia lui Dumnezeu, este si El in mijlocul lor cu ajutorul Lui. In puterea lor inmultita de elanul comuniunii si a vointei de bine se revarsa si puterea lui Dumnezeu.

ˇ Tinerii care sunt atrasi cu putere de placerile trupului si cele ale mancarii inca de la inceputul vietii monahale trebuie sa se exercite cu postul si rugaciunea si sa departeze toate presiunile senzuale si toate josniciile ca nu cumva cele de pe urma sa devina mai rele ca cele dintai.

ˇ Daca obisnuinta in rau are atata putere si atrage dupa sine atatea rele, apoi cu atat mai mult silirea in virtute si apoi obisnuinta provenita din repetatele asalturi, fiindca aceasta are drept mare ajutor pe Dumnezeu care conlucreaza cu noi si insasi firea noastra in care Dumnezeu a sadit dintru inceput inclinarea spre bine.

ˇ Cand ti se intampla sa cazi, nu fugi descurajat de pe stadionul exercitiilor duhovnicesti caci atunci ai mai mult decat oricand trebuinta de doctor.

ˇ Sa veghem cu toata grija posibila spre a ne pazi sufletul caci corabiile decare este plin portul, adica monahii care vietuiesc in manastire, cu usurinta se lovesc intre ele zdrobindu-se, mai ales cele ce sunt roase intr-ascuns de manie ca de un cariu.

Patimi - ispite

ˇ Nu fi tacut fara rost pricinuind prin aceasta celorlalti tulburare si amaraciune. Nu fi incetinel la narav si la mers cand ti se porunceste a te grabi altfel vei deveni mai rau decat cei razvratiti si turbati. Am vazut situatii care m-au facut sa ma mir cat de felurit poate fi raul caci uneori sufletele sunt chinuite din pricina moleselii, alteori din pricina agerimii.

ˇ Sa nu fie incercarile si razboaiele pricina de indepartare din locul unde ne aflam caci luptele la care suntem supusi sunt un semn ca acolo am bineplacut lui Dumnezeu daca a fi razboiti este semn ca ne mentinem incercati si vigurosi. Daca suntem luptati de draci, inseamna ca si noi i-am necajit pe dansii.

ˇ Sa ne nevoim din toate puterile toti cei ce voim sa ne temem de Domnul, ca sa nu dobandim cumva in locul nevointei noastre pentru virtute, mai degraba viclenie, rautatea, asprimea, inselatoria, naravul cel rau si mania.

ˇ Am vazut tineri nevinovati care venind la scoala pentru a se intelepti, a fi educati si pentru a trage un folos de aici, cu nimic altceva nu s-au ales din impreuna petrecere cu ceilalti decat cu invatarea viclesugului si a rautatii. Cel ce are minte sa inteleaga.

ˇ Este cu neputinta ca cei ce se dedau cu toata ardoarea invatarii unui mestesug sa nu sporeasca in fiecare zi in el dar unii isi dau seama de acest progres, altii insa nu, potrivit tainicei iconomii dumnezeiesti.

ˇ Un bun zaraf isi socoteste fara indoiala in fiecare seara tot castigul sau paguba dintr-o zi; n-ar putea insa cunoaste cu exactitate acest bilant de nu si-ar insemna in fiecare ceas ca pe niste tabele derularea afacerilor sale. In felul acesta, socotelile amanuntite din fiecare ceas arata clar castigul zilnic.

ˇ Cei care traiesc in comunitati trebuie sa lupte mereu impotriva patimilor dar in special impotriva lacomiei pantecelui si a maniei - patimi care prind foarte usor teren in mijlocul multimii.

ˇ Diavolul ii indeamna pe cei ce traiesc in ascultare a cauta cu orice pret realizarea unor virtuti intru totul nepotrivite locului si timpului. Cercetandu-i pe acestia ii vom afla dorind retragerea in singuratate, realizarea celei mai austere abstinente la mancare, practicarea rugaciunii neimprastiat, smerenia desavarsita, neincetata cugetare la moarte, completa nemaniere, adanca tacere, covarsitoare curatie. Din cauza ca n-au inteles ca este cu neputinta a se realiza acestea dintru inceput, s-au repezit la ele inainte de vreme, ratacindu-se sau cazand in deznadejde. Vrajmasul i-a amagit sa caute unele ca acestea inainte de vremea potrivita lor, ca nu cumva, rabdand cu intelegere, sa le afle pe acestea la vremea lor.

ˇ Numai o cugetare puternica sau o constiinta vie poate infrana cu eficacitate faptele manifestate prin trup. Aceasta ''omorare'' a miscarilor neinfranate din madularele trupului coincide cu o mare putere a duhului

ˇ De multe ori respingand cineva ispita unui demon, i se arata acelasi sau altul in chipul unui inger ''ajutand-ul'' sa-l respinga pe acela. Dar prin aceasta noua infatisare il amageste cu pacatul parerii de sine.

Patimi - ispite

ˇ Din iubirea de placere, vine negrija, din negrija, uitarea.

ˇ ''Scrie aceasta in inima ta: iubirea de placere si iubirea odihnei sunt pricinile parasirii din partea lui Dumnezeu.''

ˇ Raspunde gandurilor de intristare cu netinerea de minte a raului, iar fata de cele iubitoare de placere, fii cu dusmanie.

ˇ Nu trebuie sa uitam, o, prieteni nici aceasta: ca viclenii draci se retrag pentru o vreme ca neglijand noi niste patimi mari pentru ca le socotim mici, sa le facem boli de nevindecat.

ˇ Precum febra trupurilor, desi una in sine poate fi pricinuita de diverse cauze si nu numai de una singura, asa si patimile noastre au multe si diverse cauze de aceea este cu neputinta sa aplici tuturor acelasi tratament. De aceea fiecare trebuie sa caute cu atentie pricina bolii ca astfel dupa ce a cunoscut-o, sa primeasca medicamentul potrivit tamaduirii lor prin mijlocirea medicilor duhovnicesti pe care ni-i ofera pronia lui Dumnezeu.

ˇ Ţine minte raul provocat de draci si fii pururea atent la ispitele trupului caci trupul este un prieten nerecunoscator si viclean: cu cat ii slujesti mai mult cu atat iti pricinuieste mai multe greutati si ispite.

ˇ Chiar celor ce par a fi duhovnicesti, li se intampla de multe ori din neatentie sau din moleseala mintii sa li se furiseze aplecarea spre cele ce nu se cuvin.

ˇ Toate gandurile rautatii care ne ataca si ne tulbura nu sunt in puterea noastra; depinde de noi insa sa atatam patima, sa o pastram sau sa o alungam. In putinta noastra sta a nu ne lasa biruiti de unele dintre acestea.

ˇ Cel ce hraneste in sine obisnuinta, este ca omul care hraneste focul, caci masura puterii sta in materie. Cel ce hraneste obisnuinta in patimi, hraneste focul care ucide duhul, acesta fiind libertate si viata fara sfarsit in comunicare cu Dumnezeu. Acela se face robul repetitiei nelibere a unor legi interioare care-l stapanesc si deci a mortii duhului care prin libertate este mereu nou si deci are putere si motiv sa fie vesnic viu. Obisnuinta de va cere o data iar cererea ei va fi respinsa, a doua oara o vei gasi mai slaba. De-si va implini insa cererea ei a doua oara o vei afla mai puternica impotriva ta. In tot lucrul sa ramana in tine aceasta cunostinta caci e mai bun ajutorul ce-l ai pazindu-te decat oricare altul.

ˇ Sa luam seama la vrajmasii nostri ce ne lupta subtire prin ganduri caci ca intr-un razboi vazut, fiecare din ei isi are locul sau in lupta impotriva noastra, randuindu-i-se fiecaruia o lucrare deosebita - lucru care ne minuneaza. (Vrajmasul vazandu-l pe fiecare mai inclinat spre ceva si mai usor de biruit de ceva, intinde curse prin acel lucru tinand seama de obisnuinta, varsta, de felul lui si de loc. El nu sopteste ganduri necorespunzatoare, ci compatibile cu felul de a fi a omului si usor de indeplinit.)