Smerenia, defaimarea de sine - mandria

ˇ Ingrijeste-te sa agonisesti multa cugetare smerita si barbatie, si ''rautatea lor nu se va atinge de sufletul tau si biciul nu se va apropia de cortul tau, ca ingerilor Sai va porunci ca sa te pazeasca pe tine'', iar acestia vor izgoni de la tine toata lucrarea potrivnica. (Evagrie Ponticul)

ˇ Daca te rogi impotriva patimii, sau a dracului care te supara, adu-ti aminte de Cel ce zice: ''Voi alunga pe vrajmasii mei si-i voi prinde si nu ma voi intoarce pana ce nu-i voi nimeri. Asupri-i-voi pe ei si nu vor putea sa stea; cadea-vor sub picioarele mele'', si cele urmatoare. Iar acestea le vei spune cu usurinta, daca te vei inarma cu smerita cugetare impotriva vrajmasilor. (Evagrie Ponticul)

ˇ Cel ce este stapanit de pacate si de manii si indrazneste cu nerusinare sa se intinda la cunostinta lucrurilor mai dumnezeiesti, sau sa se ridice chiar la rugaciunea nemateriala, sa primeasca certarea Apostolului, care-i arata ca nu este fara primejdie pentru el sa se roage cu capul gol, neacoperit; ''caci un asemenea suflet, zice, trebuie sa aiba pe cap stapanire, pentru ingerii care stau de fata'', invelindu-se in cuvenita rusine si smerita cugetare. (Evagrie Ponticul)

ˇ Cel ce e smerit in cugetul sau si implineste o lucrare dumnezeiasca, cand ceteste dumnezeiestile Scripturi pe toate le aduce in legatura cu sine si nu cu altul. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce are vreun dar duhovnicesc si sufera impreuna cu cel ce nu-l are isi pastreaza darul prin impreuna patimire; iar cel mandru si-l va pierde, scufundandu-se in gandurile trufiei. (Marcu Ascetul)

ˇ Gura celui smerit in cugetare graieste adevarul; iar cel ce i se impotriveste se aseamana cu sluga aceea care a palmuit peste obraz pe Domnul. (Marcu Ascetul)

ˇ Sa nu te inalti intru inima ta pentru ca intelegi cele zise in Scripturi, ca sa nu cazi cu mintea in duhul hulirii. (Marcu Ascetul)

ˇ Sa nu te inalti cand versi lacrimi in vremea rugaciunii, caci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tai de ai putut vedea cu mintea. (Marcu Ascetul)

ˇ Am vazut oameni simpli smerindu-se cu fapta si care s-au facut prin aceasta mai intelepti decat cei ce pareau plini de toata cunoasterea. Alt om simplu, auzindu-i pe aceia ca sunt laudati, nu le-a urmat smerenia, ci, umplandu-se de slava desarta pentru simplitatea sa, a cazut in mandrie. (Marcu Ascetul)

ˇ Precum nu se ingaduie apa si focul laolalta, asa nu se ingaduie intreolalta apararea si smerenia. (Marcu Ascetul)

Smerenia, defaimarea de sine - mandria

ˇ Cel care cere iertare de pacate iubeste smerenia cugetului. Iar cel ce osandeste pe altul isi pecetluieste relele sale. (Marcu Ascetul)

ˇ De ai fost inaltat prin laude, asteapta ocara. Caci zice: ''Cel ce se inalta pe sine, umili-se-va''. (Marcu Ascetul)

ˇ Precum celui ce se pocaieste ii e straina cugetarea semeata, asa celui ce pacatuieste de bunavoie ii e cu neputinta cugetarea smerita. (Marcu Ascetul)

ˇ Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele, sa nu-ti arati oamenilor virtutile. Caci ceea ce facem noi cu acestea aceea face Dumnezeu cu acelea. Ascunzandu-ti virtutea, nu te mandri, ca si cand ai implini dreptatea. Caci dreptatea nu sta numai in a ascunse cele frumoase, ci si in a nu gandi nimic din cele oprite. (Marcu Ascetul)

ˇ Imprejmuieste-ti cuvantul cu intarituri dinspre partea laudei de sine si cugetul dinspre partea inaltei pareri despre tine, ca nu cumva cedand sa faci cele dimpotriva. Caci binele nu se savarseste numai de catre om, ci si de catre Dumnezeu, atotvazatorul. (Marcu Ascetul)

ˇ Sa vorbim acum putin si despre patima nerationala a maniei, care pustieste, zapaceste si intuneca tot sufletul, si-l arata pe om asemenea fiarelor in vremea miscarii si lucrarii ei, mai ales pe cel ce aluneca lesne si repede spre ea. Patima aceasta se sprijina mai ales pe mandrie; prin ea se intareste si se face nebiruita. Caci pana ce e udat copacul diavolesc al amaraciunii, al supararii si al maniei, cu apa puturoasa a mandriei, infloreste si infrunzeste imbelsugat si aduce mult rod al faradelegii. Iar cladirea celui rau in suflet nu poate fi doborata, pana ce are ca sprijin si intarire temelia mandriei. Daca vrei, asadar, sa se usuce in tine arborele faradelegii (adica patima amaraciunii, a maniei si a supararii) si sa se faca neroditor, ca venind securea Duhului sa-l taie si sa-l arunce in foc cum zice Evanghelia, si sa-l scoata afara impreuna cu toata rautatea; si daca vrei sa se darame si sa se surpe casa faradelegii, pe care cel rau o zideste cu viclesug in suflet (si o face aceasta adunand de fiecare data in gand ca pietre felurite pricini intemeiate sau neintemeiate, provocate de lucruri si de cuvinte referitoare la cele materiale si ridicand in suflet o cladire a rautatii, careia ii pune ca sprijin si intarire ganduri de mandrie), sa ai smerenia Domnului neincetat in inima. Sa te gandesti cine a fost El si ce s-a facut pentru noi, si din ce inaltimi de lumina a dumnezeirii, - descoperita dupa putinta fiintelor de sus si slavita in ceruri de toata firea rationala a ingerilor, Arhanghelilor, Scaunelor, Domniilor, incepatorilor, Stapaniilor, Heruvimilor si Serafimilor si a nenumitelor Puteri spirituale, ale caror nume n-au ajuns pana la noi, dupa cuvantul tainic al Apostolului, - in ce adanc de smerenie omeneasca s-a coborat, prin negraita Sa bunatate, asemanandu-se intru toate noua, celor ce sedeam in intunericul si in umbra mortii si ajunseram robi prin calcarea lui Adam fiind stapaniti de vrajmas prin lucrarea patimilor. Caci aflandu-ne noi intr-o astfel de robie infricosata si stapaniti fiind de moartea nevazuta si vicleana, nu s-a rusinat de noi Stapanul intregii firi vazute si nevazute, ci umilindu-Se pe Sine si luand asupra Sa pe omul cazut sub patimile de ocara si sub osanda dumnezeiasca, ''s-a facut intru toate asemenea noua, afara de pacat'', adica afara de patimile de ocara. El a luat toate pedepsele trimise asupra omului pentru pacatul neascultarii de catre hotararea dumnezeiasca: moartea, osteneala, foamea, setea si cele asemenea acestora, facandu-Se ceea ce suntem noi, ca noi sa ne facem ceea ce este El; ''Cuvantul trup s-a facut'', ca trupul sa se faca Cuvant; ''fiind bogat, s-a facut sarac pentru noi, ca noi sa ne imbogatim cu saracia Lui''; s-a facut asemenea noua din multa iubire de oameni, ca noi sa ne facem asemenea Lui prin toata virtutea. Caci de unde a venit Hristos, de acolo se innoieste, prin harul si puterea Duhului; omul zidit cu adevarat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Iar prin aceasta innoire ajunge la masura dragostei desavarsite, care arunca afara frica, nemaiputand sa cada niciodata. Caci ''dragostea niciodata nu cade'', fiindca ''dragostea, zice Ioan, este Dumnezeu si cine ramane in dragoste, in Dumnezeu ramane''. De aceasta masura s-au invrednicit Apostolii si cei ce s-au nevoit asemenea lor intru virtute si s-au infatisat pe ei desavarsiti Domnului, urmand lui Hristos cu dragoste desavarsita, in toata viata lor. Gandeste-te, asadar, totdeauna fara uitare la umilirea aceasta atat de mare, pe care a luat-o Domnul asupra Sa, din negraita Sa iubire de oameni; adica la salasluirea in Maica lui Dumnezeu - Cuvantul, la luarea omului asupra Sa, la nasterea din femeie, la cresterea treptata cu trupul, la ocari, la injuraturi, la batjocuri, la luarea in ras, la barfiri, la biciuiri, la scuipari, la luarea in bataie de joc, la hlamida rosie, la cununa de spini, la osandirea lui de catre capetenii, la strigatul iudeilor celor faradelege si de acelasi neam cu El, impotriva lui: ''Ia-L, ia-L, rastigneste-l!'' la cruce, la piroane, la sulita, la adaparea cu otet si fiere, la triumful paganilor, la rasul celor care treceau si ziceau: ''De esti Fiul lui Dumnezeu, pogoara-te de pe cruce si vom crede tie'', si la celelalte patimi, pe care le-a rabdat pentru noi: ''la rastignire, la moarte, la asezarea de trei zile in mormant, la coborarea la iad; la invierea din morti, la scoaterea din iad si din moarte a sufletelor, care s-au impreunat cu Domnul, la inaltarea la ceruri, la sederea de-a-dreapta Tatalui, la cinstea si la slava mai presus de toata incepatoria, Stapanirea si de tot numele ce se numeste, la inchinarea ce o aduc toti ingerii Celui intai nascut din morti, din pricina patimilor, dupa cuvantul Apostolului, care zice: ''Aceasta sa se cugete in voi, ceea ce si in Hristos Iisus, care in chipul lui Dumnezeu fiind, nu rapire a socotit a fi intocmai cu Dumnezeu, ci s-a umilit pe Sine, chip de rob luand, intru asemanarea omului facandu-se si la infatisare aflandu-se ca omul; si s-a smerit pe Sine ascultator facandu-Se pana la moarte, iar moartea a crucii, de aceea si Dumnezeu L-a preainaltat pe El si i-a daruit Lui nume mai presus de toate numele, ca in numele lui Iisus Hristos tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor de dedesubt'', … si urmatoarele. Iata la ce slava si inaltime L-au ridicat, dupa dreptatea lui Dumnezeu, pe Domnul facut om, pricinile mai inainte spuse. (Marcu Ascetul)

Smerenia, defaimarea de sine - mandria

ˇ Definitia smeritei cugetari: uitarea atenta a ispravilor tale. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Stiu pe cineva care iubeste asa de mult pe Dumnezeu, plangand totusi ca nu-l poate iubi cat vrea, incat sufletul lui este necontenit intr-o astfel de dorinta fierbinte, ca Dumnezeu se slaveste in el, iar el este ca si cand n-ar fi. Despre sine nu stie ce valoare are, iar laudele cuvintelor nu-l indulcesc. Caci din multa dorire a smereniei nu-si cunoaste vrednicia sa, ci slujeste lui Dumnezeu dupa randuiala preotilor. Iar din multa iubire de Dumnezeu isi ascunde amintirea vredniciei, ingropand cu smerenie undeva in adancul dragostei de Dumnezeu lauda ce i se cuvine din pricina acestei vrednicii, ca sa-si para in cugetarea sa totdeauna o sluga netrebnica, fiind cu totul strain de vrednicia sa, prin dorul dupa smerenie. Acest lucru suntem datori sa-l facem si noi, fugind de orice cinste si slava, pentru covarsitoarea bogatie a dragostei Domnului, care ne-a iubit asa de mult pe noi. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Smerita cugetare este un lucru greu de castigat. Cu cat este mai mare, cu atat se cer mai multe stradanii pentru dobandirea ei. Ea se iveste in cei partasi de sfanta cunostinta in doua cazuri si chipuri: cand luptatorul pentru evlavie se afla in mijlocul drumului experientelor duhovnicesti, el are un cuget mai smerit din pricina neputintei trupului, sau a celor ce dusmanesc fara temei pe cei ce se ingrijesc de dreptate, sau a gandurilor rele; apoi cand mintea e luminata de harul dumnezeiesc intru simtire si siguranta multa, sufletul are smerita cugetare ca pe o insusire fireasca, intrucat, fiind plin de bunatate dumnezeiasca, nu mai poate sa se umple de slava desarta, chiar daca ar implini neincetat poruncile Domnului, ci se socoteste pe sine mai smerit decat toti, in urma impartasirii de bunavointa dumnezeiasca. Cea dintai smerita cugetare cuprinde de multe ori intristare si descurajare. Iar cea din urma cuprinde bucurie impreunata cu o sfiala plina de intelepci}ne. Fiindca cea dintai se iveste, cum am zis, in cei ce se afla la mijlocul nevointelor, iar cea de-a doua se trimite celor ce s-au apropiat cu desavarsire. Cea dintai se intristeaza adeseori cand e lipsita de fericirile pamantesti. Cea de-a doua, chiar daca i-ar oferi cineva toate imparatiile pamantului, nu se impresioneaza si nu simte sagetile cumplite ale pacatului. Caci fiind cu totul duhovniceasca, nu mai cunoaste de loc slava trupeasca. Dar tot cel ce se nevoieste a trebuit sa treaca prin cea dintai ca sa ajunga la cea de-a doua. Caci daca nu ne-ar inmuia harul, aducand asupra noastra patimirile povatuitoare, ca sa lamureasca voia noastra cea sloboda, nu ne-ar darui stralucirea smereniei de pe urma. (Diadoh al Foticeii)

Smerenia - mandria

ˇ Cei ce cladesc peste pietre caramizi sunt cei ce la inceput au inaltat cladirea virtutilor fara supunere si pentru ca sunt necercati in nevointele smerite ale supunerii, au fost biruiti si cladirea li s-a micsorat slabindu-se. Cei ce au inaltat stalpi sunt cei ce de la inceput intra in viata singuratica, de aceea, fiind fara temelie sunt biruiti. Iar cei ce merg pe jos sunt cei ce inaintand pe incetul pe drumul lipsit de mandrie al supunerii, se fac de nebiruit ca unii ce au experienta razboaielor.

ˇ Cei lipsiti de povatuire cad ca frunzele si cei ce se ostenesc fara sfatuire, in general se ratacesc. Nu refuza sa inveti, chiar de-ai fi foarte intelept, caci in iconomia lui Dumnezeu ne e mai de folos aceasta decat a ne bizui pe intelepciunea noastra. Nu socoti ca e bun ceea ce ti se pare, ci ceea ce e recunoscut ca atare de barbatii evlaviosi. Insasi vointa de a lucra dupa propria judecata fara a cere sfatul altora, ascunzand in ea mandrie, e pascuta de pacat. Cererea de sfat e un prilej de smerenie si de intarirea comuniunii, care cand este sincera si curata este adevaratul bine.

ˇ Inchipuirea de sine ii face pe cei atinsi de ea iubitori de aratare si de slava, caci a-ti inchipui ca esti ceva nu te lasa sa si fii cu adevarat. De aceea desertaciunea este si se numeste neexistenta. Inchipuirea ca esti ceva se iveste atunci cand nu esti ceea ce-ti inchipui, sau vrei sa acoperi lipsa a ceea ce vrei sa arati ca esti. Ea este impreunata totdeauna cu nesinceritatea si cu lipsa de smerenie; iar cu aceasta nu se poate cladi nimic pentru ca nu recunosti solul tau real pe care trebuie sa cladesti, sau ca numai Dumnezeu este solul tare pe care poti sa cladesti tainic.

ˇ Ascultarea este neincrederea in judecata proprie in orice privinta, chiar si-n cele evident bune, pana la sfarsitul vietii.

ˇ Totul merge bine pana cand intiistatatorul nu inceteaza a te mustra; cand insa s-a oprit, nu mai am ce sa zic!

ˇ Cei ce se supun intru Domnul cu simplitate strabat un drum bun neintaratand asupra-le viclenia demonilor prin iscodirea cu de-amanuntul (prin cumpanirea si eventual criticarea celor ce porunceste parintele). Inainte de toate sa ne marturisim numai bunului nostru judecator, iar de ne va porunci, si tuturor oamenilor.(Descoperindu-ne ranile, ele nu vor progresa inspre rau, ci se vor vindeca.

ˇ Cauta ca prin rusinea ce-o suporti acum marturisindu-ti faradelegile sa scapi de cea viitoare.

ˇ Se mai putea vedea la aceia o priveliste infricosatoare si cu totul ingereasca: venerabili incaruntiti de ani si intr-adevar sfinti, alergand ca niste copii intru implinirea ascultarii fata de superior si facandu-se vrednici de lauda prin smerenia lor. am vazut acolo barbati ce petrecusera cate 50 de ani in ascultare si i-am rugat sa-mi spuna ce mangaiere au dobandit dupa atata osteneala. Unii mi-au spus ca aflandu-se in abisul smereniei, s-au scapat prin aceasta pentru totdeauna de razboiul dintr-insii, iar altii au spus ca au dobandit o completa imunitate fata de ocari si defaimari.

ˇ …… Iar eu ca un preaviclean n-am ezitat a-l ispiti pe batran intrebandu-l ce a cugetat stand in genunchi dinaintea mesei. ''Privindu-mi superiorul, zise, ca pe Insusi Hristos, n-am socotit niciodata ca-mi porunceste el, ci Insusi Dumnezeu. Atunci stateam rugandu-ma Domnului ca inaintea jertfelnicului si nu ca inaintea oamenilor. Nimic rau nu am cugetat despre pastorul meu, din credinta si dragostea ce le am fata de dansul, caci zice cineva: ''Dragostea nu gandeste raul.'' (I Cor. 13,5). Sa mai stii apoi si aceea parinte ca, din momentul in care cineva s-a daruit pe sine simplitatii si nevinovatiei, diavolul nu mai gaseste nici locul si nici prilejul de a pune stapanire pe dansul.

Smerenia - mandria

ˇ … Eu cunoscandu-l nevinovat de acuza pe care i-o aducea pastorul, aflandu-ma singur cu staretul ii luasem apararea economului, dar inteleptul imi zise: ''Si eu stiu parinte ca este nevinovat, dar precum nu este bine, ci cu totul jalnic ca un tata sa smulga painea de la gura pruncului flamanzit, tot asa este un rau procedeu al pastorului de suflete fata de sine si fata de ucenic, acela de a nu-i dobandi acestuia cununi de biruinta asupra pacatului prin mustrari continui atat cat stie ca poate suporta, prin insulte, dispret, umilire si batjocoriri. Altfel ar decurge de ici trei mari greseli: in primul rand se lipseste pe sine de rasplata ce o poate primi de pe urma mustrarii, apoi, putand fi de folos si altora, oferindu-le un exemplu de virtute printr-un altul, nu o face; iar in al treilea si cel mai important rand, pentru ca se intampla adesea ca cei ce par a suporta si a rezista mai bine ostenelilor, nefiind observati vreme indelungata si nemaifiind pusi la incercare prin mustrari si ocara, ca unii ce sunt socotiti virtuosi, pierd cu timpul virtutile avute caci desi este pamantul bun, aducator de roade si fertil, nemaifiind udat cu apa umilirii nu va produce decat spini, maracini de trufie, de desfranare ori de netemere. Acest lucru l-a cunoscut marele acela cand a scris lui Timotei: ''Mustra-i, povatuieste-i, cearta-i pe ei cu timp si far’ de timp.'' (II Tim. 4,2) Iar eu m-am impotrivit acestui adevarat calauzitor al sufletelor punandu-i inainte slabiciunea firii noastre omenesti care face pe multi sa paraseasca obstea din pricina mustrarilor motivate sau nu, la care el mi-a raspuns: ''Sufletul legat de Hristos prin iubirea si credinta fata de pastor, nu se departeaza de el ci dimpotriva mai degraba si-ar varsa sangele decat sa faca aceasta, mai ales daca s-a intamplat ca prin pastor sa i se vindece ranile sufletesti aducandu-si aminte de cel ce zice: ''Nici ingerii, nici capeteniile, nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Hristos.'' Iar daca el nu este astfel legat, impreunat si unit , ma minunez cum poate ramane cu oarecare folos intr-un loc unde este retinut doar printr-o falsa si inselatoare ascultare.

ˇ Odata am intrat in vorba spre zidirea si folosul meu cu un oarecare frate al carui nume era Avakir, ce se afla de 15 ani in manastire si pe care-l vedeam mereu nedreptatit aproape de catre toti, mai in toate zilele fiind izgonit de la masa de slujitori pentru ca din fire era cam guraliv. Si i-am spus: ''Frate Avakir, pentru ce te vad zilnic alungat de la masa si plecand la culcare nemancat?'' Si el a raspuns: ''Crede-ma parinte, superiorii mei ma pun la incercare pentru a deveni monah adevarat si nu pentru ca m-as fi facut vinovat in vreo ceva. Cunoscand eu deci intentia lor, cu usurinta le rabd pe toate si iata, sunt 15 ani de cand cuget astfel; de altfel, ei insisi mi-au spus la intrare in manastire ca pana la 30 de ani obisnuiesc sa puna la incercare pe cei ce se leapada de lume. Si cu adevarat parinte Ioane, ca aurul numai prin cercare se lamureste.'' Acesta mai inainte de a se savarsi, le-a spus parintilor: ''Multumesc, multumesc Domnului si voua pentru ca m-ati ispitit astfel spre mantuirea mea, caci iata, sunt 17 ani de cand am ramas neispitit de diavoli!''

ˇ Voind odata proestosul sa-i puna rabdarea la incercare minunatului barbat cu numele - Mina, il trimise intr-o seara sa urce la staretie si sa faca metanie egumenului cerandu-i dupa obicei binecuvantarea. Si l-a lasat fericitul sa zaca la pamant pana la vremea slujbei, apoi mustrandu-l si ocarandu-l ca pe un iubitor de aratare, fatarnic si nerabdator, il lasa sa plece, caci stia cuviosul ca indura aceasta incercare cu vitejie. Iscodindu-l eu pe el daca nu cumva i-a venit somnul stand in genunchi inaintea egumenului, mi-a adeverit ca stand culcat la pamant a rostit toata Psaltirea.

Smerenia - mandria

ˇ Angajandu-ma odata intr-o discutie cu oarecare dintre acei foarte viteji batrani despre viata anahoretica, ei mi-au raspuns zambindu-mi si nu fara o oarecare intentie de a ma ironiza: ''Noi, parinte Ioane, fiind materiali ducem o viata inca si mai aplecata spre cele materiale; am socotit de aceea ca trebuie sa ne multumim a incepe un razboi pe masura noastra si de aceea preferam sa ne luptam cu oamenii care, uneori pot fi insuportabili, dar alteori se imblanzesc, ceea ce e cu mult mai de preferat decat cu demonii care pururea se salbaticesc impotriva noastra.''

ˇ Unul din acei pururea pomeniti parinti care avea o mare dragoste pentru mine dupa Dumnezeu si-si deschidea sufletul mie, imi zise cu bucurie: ''Daca ai in tine o, preaintelepte puterea celui ce a zis intru simtirea sufletului ca '' toate le pot intru Hristos Cel ce ma intareste.'' (Fil 4,3), daca Duhul Sfant a pogorat peste tine ca roua curatitoare peste Fecioara Maria, daca puterea Celui Preainalt te-a umbrit ca si pe ea prin rabdare, incinge-ti mijlocul ca si barbatul Hristos Dumnezeu inaintea Cinei de taina cu stergarul ascultarii si sculandu-te de la masa linistii, spala picioarele fratilor intru zdrobirea inimii, sau mai vartos - arunca-te la picioarele lor cu adanca umilinta. Aseaza-ti portari aspri si neadormiti la poarta inimii tale; stapaneste-ti mintea cea de nestapanit in placerile ce infierbanta trupul. Castiga-ti linistea mintii in miscarile si agitatiile madularelor, iar ceea ce este mai minunat - fa-te indraznet cu sufletul in mijlocul tulburarilor, leaga-ti limba pentru a nu te avanta nebuneste in discutii contradictorii, lupta zilnic de saptezeci de ori cate sapte contra acestei stapane. Poarta crucea in suflet si infrange-ti mintea intr-insa precum ai infige nicovala in lemn pentru a rezista la toate loviturile, la toate ispitele, ocarile, calomniile, batjocurilor, nedreptatilor cu care una dupa alta poate sa fie ciocanita. Astfel mintea nu slabeste defel, nici patimeste vreo zdrobire, ci ramane mereu linistita si nemiscata. Dezbraca-te de vointa ta ca si de o haina a rusinii si astfel, gol, intra in arena luptelor duhovnicesti. Iar ceea ce este mai rar si mai cu anevoie, imbraca platosa credintei care nu poate fi patrunsa si nici sparta de necredinta fata de povatuitor; condu cu fraul intelepciunii senzualitatea care se avanta fara de rusine, leaga-ti ochiul prin grija de moarte caci el voieste in fiecare moment sa iscodeasca frumusetea trupurilor, mintea iscoditoare care voieste intru lenevie sa critice aproapele; redu-o la grija de tine insuti si arata in mod sincer aproapelui tau toata dragostea si simpatia. Atunci intru aceasta ne vor cunoaste toti a fi cu adevarat ucenicii lui Hristos, intrucat in comunitate traind, ne iubim unii pe altii. Vino, vino, zise iarasi bunul prieten, vino sa salasluim impreuna; soarbe bautura batjocurilor in fiecare ceas ca pe o apa a vietii, caci David dupa ce a cautat toate cele placute sub cer, in cele din urma gasindu-se in impas spuse: ''Iata cat este de bine si cat este de frumos'' nimic altceva, decat ''a locui fratii in unire.'' (Psalmi 13,41). Si daca nu ne-am invrednicit inca de binele unei astfel de rabdari si ascultari, cel putin sa ne recunoastem slabiciunea stand in singuratate departe de stadionul acesta al atleticelor exercitii duhovnicesti, sa fericim pe nevoitori si sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne impartaseasca darul rabdarii.

Smerenia - mandria

ˇ Cel ce se fereste si evita mustrarea indreptatita sau nu, acesta refuza sa primeasca insasi mantuirea, iar cel care o primeste, cu sau fara durere, obtine in graba iertarea pacatelor sale.

ˇ Arata lui Dumnezeu, in gand si cu sinceritate credinta si dragostea ta catre parintele duhovnicesc si atunci Domnul asigurandu-l printr-o tainica inspiratie de sentimentele tale catre dansul, il va indemna sa se uneasca si sa se imprieteneasca cu tine.

ˇ Cel care-si marturiseste duhovnicului tot sarpele pacatului, isi arata marea incredere ce o are pentru dansul, iar cel care-l ascunde rataceste inca pe cararile pierzarii.

ˇ Cel care intr-o discutie voieste sa biruiasca punctul sau de vedere, chiar de sustine un adevar, sa stie ca sufera de boala diavolului, adica de mandrie si daca savarseste aceeasi greseala intr-o discutie cu egali de-ai sai, s-ar putea sa fie tamaduit prin epitimia ce i-ar da-o cei mai mari. Daca, in sfarsit, se poarta la fel si fata de cei mai mari si mai intelepti, acesta nu mai poate fi vindecat prin nici un remediu omenesc.

ˇ Cel ce nu se supune cuvantului - invederat lucru este ca nu se supune ici faptei, caci cel ce este necredincios intru cele mici (in cuvant), necredincios si neplecat va fi si in cele mari (in fapta); de aceea osteneala ii va fi zadarnica, iar din cuvioasa ascultare nimic altceva nu va dobandi decat osanda lui insusi.

ˇ Am uitat, o iubitii mei prieteni sa va pun inainte si aceasta placuta paine a virtutii pe care am vazut-o acolo si anume ascultatori care se zdrobeau pe ei insisi prin ocari si se necinsteau din dragoste de Dumnezeu pentru ca sa fie pregatiti si obisnuiti a nu se inspaimanta de dispretuirile venite din afara.

ˇ Sufletul care cugeta mereu la marturisire este oprit de acest gand ca si de un frau pentru a nu gresi. Dar faptele pe care nu le marturisim, le savarsim ca in intuneric si fara nici o teama.

ˇ Atunci vom practica o adevarata si sincera ascultare cand, chiar fiind proestosul absent, noi toti il vom socoti de fata alaturi de noi si cu aceasta in minte vom cauta sa ne departam de cele ce am inteles ca-i sunt neplacute, adica: discutia inutila, mancarea, somnul, etc. Copiii cei rai socotesc ca absenta invatatorului este pricina de bucurie, pe cand cei buni o socotesc ca o paguba.

ˇ Intreband pe unul din acei preaiscusiti parinti in ce fel ascultarea naste smerenie, mi-a spus: ''Ascultatorul chibzuit chiar de-ar invia morti, chiar de-ar dobandi darul lacrimilor, chiar de s-ar izbavi de razboiul patimilor, cugeta ca toate acestea s-au savarsit prin rugaciunile parintelui sau si astfel ramane strain de orice mandrie. Caci cum se va mandri cand recunoaste ca a facut toate acestea prin ajutorul altuia si nu prin sarguinta sa?

ˇ Diavolul lupta uneori si pe cei ce sunt in obste intru supunere cautand sa-i intineze, sa-i faca invartosati cu inima, sa-i forteze impotriva obiceiului lor sa fie tulburati, iar alteori sa-i faca oarecum uscati si neroditori, lenevosi la rugaciune, somnorosi si intunecati pentru ca astfel convingandu-i ca n-au nici un folos de pe urma supunerii ci ca dimpotriva au dat inapoi, sa-i scoata din randuiala exercitiilor luptei duhovnicesti. Caci nu-i lasa sa inteleaga ca adesea lipsirea cu buna socoteala de cele ce ni se par a fi de folos este pricinuitoarea unei adanci umilinte

Smerenia - mandria

ˇ Cand te marturisesti considera-te ca un criminal si poarta-te ca atare in gesturi, in infatisare si in felul de a gandi. Ţine-ti ochii plecati spre pamant si daca se poate, uda cu lacrimile tale picioarele judecatorului si doctorului, ca si pe ale lui Hristos.

ˇ Ascultarea naste smerenia iar smerenia - liberarea de patimi fiindca ''Domnul si-a adus aminte de noi intru smerenia noastra si ne-a izbavit de vrajmasii nostri.'' (Psalmi 135,22-23)

ˇ Constiinta sa-ti fie oglinda in care sa-ti privesti supusenia, si-ti va fi de ajuns.

ˇ Am vazut un ucenic intrerupand cuvantul proestosului sau si am pierdut orice nadejde ca va mai putea fi vreodata cu adevarat supus, caci mi-am dat seama ca n-a castigat din aceasta supunere smerenie ci mandrie.

ˇ Fii atent atunci cand esti impreuna cu fratii sa nu te sarguiesti a te arata pe tine mult mai drept decat ei in vreo privinta oarecare altfel vei savarsi doua rele: in primul rand ii vei rani pe aceia prin mincinoasa si falsa ta sarguinta, iar in al doilea a rand, tie nu-ti vei dobandi decat numai slava desarta.

ˇ Fii sarguincios cu sufletul nearatand aceasta prin trup, prin infatisare, cuvant deschis sau subinteles. Fa asa, doar daca ai incetat sa-ti dispretuiesti aproapele. De esti insa plecat spre aceasta, fa-te fratilor tai asemenea si nu te deosebi mandrindu-te prin mincinoasa inchipuire de sine.

ˇ Bea cu nesat ca pe o apa a vietii batjocurile pe care ti le aduc fratii tai, caci ei cauta sa te adape din izvorul ce curata orice desfranare. De abia atunci va rasari in sufletul tau curatia desavarsita, iar lumina lui Dumnezeu nu va lipsi din inima ta.

ˇ Chip al desavarsitei supuneri sa ne fie, o prieteni, argintul viu, caci el coborandu-se dedesubtul tuturor, ramane totusi curat de orice intinaciune.

ˇ Cei ce s-au facut slujitorii altora, traiesc cu trupul intre oameni dar mintea lor bate prin rugaciuni la poarta cerului.

ˇ Trebuie sa ne incredem cu tarie in cei ce au primit in Domnul grija de noi chiar daca ne-ar porunci unele lucruri care ni se par potrivnice si vatamatoare mantuirii noastre, caci mai ales atunci se probeaza credinta noastra in ei ca intr-un cuptor al smereniei. Iar semnul credintei celei mai desavarsite este acela de a ne supune fara cartire poruncilor parintelui nostru, chiar cand vedem ca ele sunt potrivnice celor nadajduite de noi.

Smerenia - mandria

ˇ Smerenia se naste din ascultare, iar din smerenie - dreapta socoteala. Din discernamant se naste perspicacitatea (agerimea mintii) iar din aceasta - prevederea. Cine deci oare, nu va alerga atunci pe drumul acesta al smereniei vazand cate bunatati ii pregateste aceasta? Despre aceasta mareata virtute a grait si dumnezeiescul Psalmist: ''Gatit-ai saracului ascultator intru bunatatea Ta, Dumnezeule venirea Ta intru inima lui.'' (Psalmi 67,11)

ˇ Simtind unii ascultatori ingaduinta proestosului, s-au inselat pe ei cerandu-i acestuia ascultari sugerate de ei insisi. Unii ca acestia sa cunoasca insa ca in felul acesta au pierdut cu totul cununa muceniciei deoarece ascultarea adevarata este renuntarea la orice fatarnicie si dorinta proprie.

ˇ Mergi, vinde-ti voia ta si da-o lui Dumnezeu, i-ati crucea si indura cu staruinta viata de obste a fratilor si fara indoiala, vei dobandi comoara in ceruri.

ˇ Adu-ti aminte neincetat de cuvintele celui ce a spus: ''Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui.'' (Matei 10,22) si mergand, sa alegi de e cu putinta pe cel pe care socotesti ca nu e altul intre oameni mai sever si mai aspru ca sa te deprinda intru umilinta. Astfel staruind, bea in fiecare zi doctoria umilirii si a dispretului, cum ai bea mierea si laptele. - Si daca unul ca acesta ar petrece in nepasare, ce voi face? - Chiar de l-ai vedea curvind sa nu te desparti de el, ci zi in sinea ta: ''Prietene cu ce scop ai venit aici?'' Atunci vei vedea pierind din tine mandria si invartosarea furioasa.

ˇ Cei din obste sa pretuim mai mult ascultarea decat nevointa caci cea din urma ne invata mandria pe cand prima ne invata smerenia.

ˇ De esti mandru alege-ti un povatuitor aspru si sever, iar nu bland si ingaduitor. Iar cand fara incetare te ocaraste, arata-i inca si mai multa credinta si dragoste si prin aceasta vei cunoaste ca Duhul Sfant locuieste nevazut in sufletul tau si ca puterea Celui Preainalt te-a umbrit. Dar sa nu te mandresti pentru ca induri ocarile si necinstirile stapanului tau, ci mai vartos tanguieste-te caci fara indoiala ai facut ceva vrednic de ocara intaratandu-l asupra-ti.

ˇ Eu cred ca trebuie sa pastram tacerea in fata tuturor necinstirilor ce ni se aduc, caci, acesta este momentul cand putem dobandi mare castig; cand insa este ocarat altul, trebuie sa-i luam apararea pentru a pastra legea pacii si a dragostei ce ne impreuna.

ˇ Cel ce alearga spre nepatimire si spre Dumnezeu socoteste pierdute toate acele zile in care n-a fost ocarat si batjocorit; dupa cum arborii, cu cat sunt mai mult batuti de vanturi, cu atat isi infig mai adanc radacinile, asa si cei ce traiesc in ascultare, dobandesc o intarire sufleteasca de neclintit.

ˇ Ascultarea este un suprem act continuu de vointa; viata in simplitate e cea fara complexitati si intrebari inutile care o micsoreaza ca traire din iubire. Toate intrebarile, complicatiile si problemele sunt eliminate prin acceptarea este neconditionata a voii povatuitorului, cel ce asculta avand o singura datorie - sa asculte si sa implineasca intocmai ceea ce i se cere. Prin povatuitor asculta de Dumnezeu ale Carui voi i se fac concrete prin acela. De aceea nu mai are nici o frica de primejdii sau de moarte, fiind incredintat ca se afla sub directa atentie si grija a lui Dumnezeu caruia ii implineste voia. Pe toate le vede bine pentru ca nu vede nici o primejdie. Merge cu ochii inchisi, deplin convins prin credinta ca nu i se va intampla nimic rau ci ca situatiile extreme in care este pus sunt doar pentru a-i incerca credinta. La baza acestei taieri a voii este de fapt o mare si o continua voire sau hotarare de autodepasire a ego-ului, a ezitarii, a necredintei.

ˇ In fiecare clipa moare individul care-si face vreo voia de-a sa.

Smerenia - mandria

ˇ Lepadarea discernamantului, a alegerii proprii sta in a accepta pe unele ce par rele, ca bune precum Avraam implinind porunca de a-l injunghia pe fiul sau si-a imbogatit fara sa judece ascultarea pe care o avea de la inceput. Ascultarea de Dumnezeu vine din bogatia intelegeri adevarate a ceea ce trebuie facut pentru propria realizare si imbogateste aceasta intelegere prin experienta continua ce o face cel ce asculta despre propasirea sa in eliberarea de mandrie.

ˇ Ascultatorul este cel ce a respins regula proprie urmand sfatul altuia.

ˇ Ascultarea tine locul si chiar depaseste virtutile ce tin de nevointa (post, rugaciune curata, priveghere de toata noaptea, dormitul pe jos, etc.).

ˇ Cel ce judeca si tine seama de toate amanuntele, dispretuieste; iar cel ce dispretuieste - nesocoteste si nici nu asculta. Chiar daca nu cade in neascultare, dar nici nu implineste cu credinta ceea ce i se porunceste. ''Iar tot ce nu este din credinta, este pacat.''

ˇ Ascultarea este si trupeasca dar si sufleteasca caci cei ce-au trait in singuratate desi nu se supuneau unui om, isi supuneau trupul Duhului. Deci e vadit ca cel ce nu are pe cea sufleteasca impreuna cu cea trupeasca nu-l va vedea pe domnul, caci multi supunandu-se parintilor numai trupeste, si-au robit sufletul placerilor, de aceea cu nimic nu s-au folosit din supunerea lor caci ramanand patimasi nu-l vor vedea pe Domnul. domnul este nepatimitor si numai cei ce se inrudesc cu El in aceasta il pot vedea sau simti.

ˇ Cel ce se supune se judeca si se osandeste pe sine ca neputind din pricina starii lui pacatoase sa inteleaga prin el insusi cum se cuvine voia lui Dumnezeu, si judecandu-se in felul acesta, se izbaveste de judecata lui Dumnezeu.

ˇ Cel ce implineste voile altuia cu constiinta curata, nefacind nimic dupa voia sa, chiar daca din nestiinta si uitare ii va lipsi ceva din cele datorate si de aceea pare celor ce privesc superficial, vrednic de judecat, el totusi nu e osandit de Dumnezeu. De va incerca sa inteleaga poruncile dupa voia lui si sa le implineasca dupa cum i se pare lui ca este mai bine, se osandeste pentru ca isi implineste placerea sa. Facandu-si voia lui, suporta consecintele ce decurg din aceasta.

ˇ Nu este ingaduit ascultatorului sa supuna vorbei multe sau iscodirii poruncile ori faptele pastorului, caci in acest caz dracii care pururea starnesc cugetarea la ganduri iscoditoare il sfatuiesc cu viclenie sa faca drumul simplu n chip sucit. Intrebarile, analizele, inclinatia de a contrazice in sfaturile si poruncile primite sunt tot felul de pretexte de amanare sau de refuz a implinirii lor. binele este simplu si se percepe doar cu mintea simpla, cea sucita il acopera cu tot felul de complicatii iscodite.

ˇ Cel ce porneste la ascultare cu hotarare, se dovedeste pe de o parte barbat puternic, pe de alta, in stare de smerenie; este tare in smerenia slujitoare. El se incinge cu putere, dar cu puterea smereniei, el renunta la linistea care-l odihneste si ia asupra-si grija ajutorarii aproapelui.

ˇ Prin marturisire se pastreaza sufletul in sinceritate sau intr-o transparenta deplina neavind nimic de ascuns sau acoperit de intunericul minciunii, nici o umbra, ci totul in lumina