Este o poveste minunata despre a darui tot ce ai, din toata inima si se numeste Piatra albastra.
Bijutierul era asezat la biroul sau, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin.
O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.
- Este pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?
Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba:
- Cati bani ai?
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.
- Ajung? intreba ea cu mandrie. Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea este cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi este ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei.
Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.
- Ia-o, spuse el fetitei. Si du-o cu grija.
Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu.
O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastri minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse:
- Colierul acesta a fost cumparat de aici?
- Da, domnisoara.
- Si cat a costat?
- Preturile praticate in acest magazin sunt confidentiale: nu privesc decat pe client si pe mine.
- Dar sora mea avea doar cativa banuti. N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta!
Bijutierul lua cutia cu pretiosul ei continut, o inchise, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei.
- Sora dumneavoastra a platit. A platit pretul cel mai mare pe care-l putea plati cineva: a dat tot ceea ce avea.

Extraordinara pilda, Adnana.

Si oare cati dintre noi sunt capabili de asemenea sacrificiu pentru cei dragi?

Oana, nepotul meu. Mi-a luat masina care era in ultimul hal (o Dacie atat de batrana ca nu ii mai stiu anul de fabricatie) si cand mi-a adus-o nu am mai recunoscut-o. Parea noua. Totul din banutii lui. Imi venea sa ii sarut si mainile.
Masina lui Bicu imi este incomoda si o conduc numai la drum lung, dar cu mare teama.
Este acelasi nepot pe care l-am ajutat si inca il ajut cu scoala. Acum lucreaza la cuscru, iar cuscru nu se zgarceste la bani cand da de oameni de valoare.
Cand am citit aceasta poveste, m-am gandit la el, imediat. Cu ajutorul lui am facut multe lucruri ce nu le-as fi putut face singura.
Va doresc sa intalniti cat mai multi oameni din acestia in viata voastra.

Adnana, iti multumesc pentru poveste. Frumoasa, emotionanta, sublima.
As nega daca as spune ca s-a strans doar o lacrima in coltul ochilor, au fost mai multe. Poate pentru ca si eu am o sora si ma regasesc cu totul in poveste? Poate ca mi-e dor de sora mea? Poate...?

Iti multumesc.

Adnana, eu si prietena mea, iti multumim.
Am citit amandoua cu lacrimi in ochi.