Din trecut

În visul nopţii câte-odată
Văd încă faţa ta,
Dar tot mai rar mi se arată,
Încep a o uita.

Acuma nu mai ştiu cum sună
Nici glasul ce-am iubit;
Vezi, anii care se adună,
De tot mi te-au răpit!

Şi din trecuta fericire
Se stinge ca un vis
Şi cea din urmă amintire
Şi ultimul surâs.

1890, Matilda Cugler-Poni

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.

Lucian Blaga, Dati-mi un trup, voi muntilor

Elza ai adus o poezie foarte frumoasa, ca si majoritatea poeziilor scrise de Lucian Blaga.

Dedicaţie personala pentru o floare de crin

de Grig Salvan Benedictus

Să-ţi fie viaţa ca o adiere
şi fiecare pas un început
mîinile tale fie mîngîiere
şi-orice cuvînt din inimă născut!

surîsul tău să semene lumină
inima ta să fie albă stea
să ai privirea caldă şi senină
orice atingi să purifici cu ea.

orice-ntîlneşti să înflorească-ndată
şi cît trăieşti să ştii doar a iubi
să-ţi fie veşnic inima curată
cît timp iubeşti să nu mai poţi muri!.

Cerbul cu stea în frunte - Nicolae Labiş

A fost odată, într-o pădure,
Un moş bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului

Moşul n-aştepta nimica
Şi numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea

"Să fie un copil cuminte,
Un căţeluş sau un pisoi,
Că vreau s-aud şi eu cum suflă
O altă viaţă lângă noi."

Aşa ofta săraca babă,
Dar moşul nu mai vrea nimic:
"Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân şi prea calic."

Dar domnul se-ndură de babă
Şi-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru şi rănit.

Săgeata-i străpunsese gâtul -
Din rană sângele-i curgea
Şi lacrimi mari picau din ochii
Frumoşi, rotuzi ca o mărgea.

L-a sărutat pe frunte moşul,
Miloasă baba l-a spălat,
L-au îngrijit cu grijă mare
Şi cerbul mi l-au vindecat.

Era frumos şi blând săracul,
Zburda mereu din loc în loc,
Venise ca o vrajă nouă
De tinereţe şi noroc.

Întinereau văzând cu ochii
Moşneagul şi cu baba lui -
Şi se făcuse luminoasă
Întunecimea codrului.

Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Şi cu ogarii la vânat.

"Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,
Îţi dau pe el tot ce doreşti"
"Nu pot, și de mi-ai da pe dânsul
Comorile împărăteşti"

"Te duc la curtea mea, moşnege,
Cu baba ta, vă fac boieri.
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte
Şi-ţi dau şi cinste şi averi"

"Nu-mi trebuie averi şi cinste,
Sunt prea bătrân să le primesc;
Dar dacă vrea să vină cerbul,
Eu bucuros vi-l dăruiesc."

Atunci, minune fără seamăn,
Întreaga lume, ce văzu ?
Văzu cum cerbul dă din coarne
De parc-ar spune: "NU vreau, nu!

Nu vreau să vin la curtea voastră
(Deodată cerbul a vorbit)
Tu mă doreşti ca o podoabă,
Ei, sufletul mi l-au dorit.

Tu m-ai rănit la vânătoare,
Ei rănile mi le-au legat.
În strălucirea curţii tale
Eu m-aş simţi încătuşat.

La curtea ta, aş fi o fiară,
O jucărie pentru proşti.
În viaţa lor sunt o lumină
Pe care tu n-ai s-o cunoşti."

Plecă, pe gânduri, voievodul
Şi se gândea că nu-i de-ajuns
Să fii bogat, temut şi veşnic
De măreţia ta pătruns.

Mai trebuie să ai un suflet,
Milos, şi bun, şi iubitor,
De vrei să fii iubit de oameni,
Şi de podoaba codrilor.

Dalina, in anii de scoala am ratat lecturarea acestei poezii. Ma bucur si iti multumesc totodata ca mi-ai dat ocazia sa o citesc.

Reţeta fericirii

Cu dragoste,
cu dor,
cu disperare,
cu boare de parfum,
cu val de mare,
cu zâmbet,
cu descântec,
cu suspin,
cu nori de ploaie
şi cu cer senin,
cu zări de curcubee înflorate,
întinse peste sufletele toate,
cu toate-acestea trecem printre vise
şi ne oprim ades la porţi închise,
iubim în taină sau urzim speranţe
sau transformăm visările-n vacanţe,
trăim intens o clipă fermecată
şi murmurăm vrăjiţi "a fost odată".
Nu-i o reţetă mult prea complicată,
e viaţa noastră cea adevărată,
o celebrăm ca pe o sărbătoare
de suflet,
de iubire,
de iertare.

Ana Cimpeanu

Si Iar Mi-i Sufletul La Tine...

...Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot.

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă.

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer.
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură.
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...

Elena Farago

Superbe amandoua. Adnana, multumesc.

Femeia? Ce mai este si acest mar de cearta,
Cu masca ei de ceara si mintea ei desarta,
Cu-nfricosate patimi in fire de copila,
Cu fapta fara noima, cand cruda, cand cu mila,
A visurilor proprii eterna jucarie?
Un vis tu esti in minte-i — si astazi te mangaie,
Iar maine te ucide. Cu-acelasi ras pe buza
Ea azi asculta soapta-ti de-amor sa o auza,
Iar maini cu mii propuneri te chinuie si stie
Ca orice nerv in tine il rumpe si-l sfasie.
Comedianta veche ca lumea — comedie
Ea joaca azi — juca-va de astazi ani o mie,
Cu-aceeasi masca mandra, neteda, miscatoare —
Si cel iubit de dansa azi rade, maine moare.
Si asta nerozie, cruzime intrupata,
In lumea cea de chinuri ea oare ce mai cata —
Ea, cea ce nu gandeste, gandind doara cu gura?
Caci sarutari si vorbe de-amor i-a dat natura,
Si rasul cel mai vesel, zambirea-mbatatoare,


Atata-ntelepciune e-n gura ei de floare,
Atata-ntelepciune pari a vedea, s-atata
Placere pare-aduce in inima-amarata,
Cand capul c-oboseala pe umaru-i ti-l culci
Sau cand te uiti in ochii-i ucizatori de dulci,
Incat chiar mantuirea cea vecinica ti-o sfermi
Si redevii un Sisif — sacrifici pentru viermi:
Sa le compui in lume o haina-n generatii —
Sacrifici si mandrie, si minte, s-aspiratii.
O, moarte, dulce-amica — sub mantia ta larga
Acoperi fericitii — si magica ta varga
Atinge cate-o frunte de om, ce te doreste:
Il face ca titanii, detot despretuieste,
Despretuieste lumea, pe sine — si-n sfarsit —
Despretuie gandirea ca e despretuit,
Priveste asta viata ca pas spre mantuire,
Ocazie durerei, o lunga adormire
In inimi spaimantate — un chin si o povara,
Ce veacuri ce trecura pe umeri i-ncarcara.
A vietii comedie miscata e de aur —
Cand scena astei viete e-al mantuirii faur.
Ironica e ziua ce vesel te priveste
Pe cand in fire-o fiinta pe alta prigoneste,
Ironica-i miscarea a florilor in vant
Cand sug cu radacina viata din pamant;
Ironic e pamantul — visternic de viete
Cand sanul lui ascunde seminte mii, razlete,
Care iesind odata l-a soarelui lumina,
Cu capul se saluta, se sug cu radacina.
O lupta e viata si toata firea-i lupta,

Milioane de fiinte cu ziua intrerupta
Sustin prin a lor moarte, hranesc prin putrezire,
Acea frumoasa haina ce-acopere pe fire.
In van creati la vorbe si le-azvarliti in vant:
Plodirea este rolul femeii pe pamant.
Priviti acele rasuri, zambiri, visari, suspine,
Dorinta de plodire o samana in tine.
Ce va certati cu noaptea si buiguiti cu luna?
De-ti face-o, de nu-ti face-o... totuna e, totuna.
De nu-ti fi voi in lume din nou sa prasiti neamul,
Oricare vita suie, oricare tont e-Adamul
Vietii viitoare... si fie-un par de gard,
Femei ramaie-n lume, de doru-i toate ard.
O, moarte! — nu aceea ce-omori spre-a naste iara,
Ce umbra esti vietii, o umbra de ocara —
Ci moartea cea eterna in care toate-s una,
In care tot s-afunda, si soarele si luna,
Tu, care esti enigma obscurei constiinti,
Cuprins-abia de-o minte, din miile de minti,
Tu, stingere! Tu, haos — tu, lipsa de viata,
Tu, ce pan’ si la geniu spui numai ce-i in carti;
O, slaba fulgerare... cea, carui nu te teme,
Ingheti nervul vietii din fugatoarea vreme,
Cand altii cu-a lor ganduri mereu in lume sapa,
— Istorie e viata ce scrisa e pe apa; —
Pe tine, dulce-amica, pe tine, intuneric,
Tu, care c-o suflare stingi jocul cel feeric
Al lumii sclipitoare — pe tine, gand de noapte,
Te stinge o femeie cu tainicele-i soapte.
Nimic nu e in soapta-i — stii tu ce ea sopteste?

Ea nu ma vrea pe mine — pe tine te uraste.
Cand imi zambeste mie, ea-atunci s-a pus la panda;
Tu esti jertfa la care tinteste-a ei izbanda,
Ea n-a stiut vodata, ca ce voieste-i alta —
Ca tu esti inamicu-i si ca eu sunt unealta.
Unealta chinuita! unealta de ocara,
Cand eu cunosc prea bine iubirea ca-i amara,
Ma mint pe mine insumi, doresc si cred c-amorul
Folos mi-aduce mie...

Mihai Eminescu - Femeia?... Mar de cearta