4 august 1939

Tocmai am primit scrisoarea ta buna si am tras concluzia ca ai inceput sa te preocupi de viata ta duhovniceasca. Dumnezeu sa te lumineze! Observatia ta: "Nu trebuie sa asteptam nimic de la rugaciune" este dreapta. In timpul rugaciunii, trebuie sa fim constienti de marea noastra nevrednicie si sa nu ne semetim daca ne vin lacrimile sau caldura inimii. Lasa ca acestea sa vina si sa plece cum vor ele, si nu te ingrijora daca ele seaca: nu poate fi altfel.

Rugaciunea este nevointa ascetica cea mai grea; ea implica, pana la suflarea cea mai de pe urma, truda unei lupte sustinute. In acest rastimp, in milostivirea Sa, Domnul aduce uneori mangaiere celui ce se roaga pentru a nu deznadajdui. Hotaraste-ti tu insati randuiala ta de rugaciune acasa, in functie de timpul pe care-l ai; ceea ce nu inseamna s-o transformi intr-un act de independenta. Totodata, pentru a nu fi sclavul unei reguli si a evita graba, te sfatuiesc sa nu o faci de prea multe ori.

Prin mila lui Dumnezeu, noi traim deocamdata viata monahala obisnuita in pace.

Dumnezeu sa te binecuvanteze

4 octombrie 1939

Este bine sa practici rugaciunea lui Iisus. Sfintii Parintii au numit rugaciunea "regina virtutilor", caci atrage dupa sine celelalte virtuti. Cu cat este mai curata, cu atat nevointa ascetica pe care o cere este mai mare. Avva Agathon zicea: "Pana la ultima suflare, rugaciunea cere nevointa unei lupte aspre".

Spui de o suta de ori rugaciunea dimineata si de o suta de ori seara: e suficient pentru tine. Incearca numai sa o faci cu atentie; nu te tulbura daca inima ta este secatuita, sileste-o catre rugaciune!

Dupa cum ti-am spus, fixeaza-ti atentia in partea de sus a pieptului. La lucru sau in prezenta altcuiva, incearca sa te tii cu mintea lipita de Dumnezeu, adica sa ai amintirea lui Dumnezeu, gandul ca este de fata. Daca Psalmii si Acatistele te poarta mai vartos spre cainta si daca ai timp, recita-le.

Nu indraznim sa-i cerem lui Dumnezeu rugaciunea neincetata a inimii la care tu aspiri, caci este o stare spirituala foarte rara, la care, dupa cum spune Sfantul Isaac Sirul, doar un om din o mie ajunge; doar prin harul lui Dumnezeu, ca rasplata pentru o profunda smerenie, sa ajungem la o asemenea treapta. Nu incerca sa obtii caldura inimii! Ea vine independent de eforturile si asteptarile noastre. Truda noastra trebuie concentrata asupra rugaciunii; reusita insa depinde de har. Nu cauta nimic mai mult si nu te pripi! Fiindca nu prin salturi, ci printr-o cale plina de rabdare se inainteaza in viata duhovniceasca. Esti inca tanara, si fizic, si spiritual. Sfantul Ioan Scararul scrie: "daca vei cerceta sufletul unui incepator, vei vedea in el ratacirile: dorinta rugaciunii neincetate, a amintirii neintrerupte a mortii si a unei depline stapaniri a maniei, ceea ce tine de starea desavarsitilor". Semnul rugaciunii in caldura inimii cu o inima zdrobita este de a te considera un nimic si de a striga catre Domnul: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa!". Poti la fel de bine sa te rogi si cu alte cuvinte daca acest lucru ti se potriveste mai bine.

Nu vrei sa pacatuiesti si pacatuiesti grav. Ce-i de facut? Suntem oameni, trupeste, si pe deasupra ispititi de diavoli. Nu te teme si nu te descuraja, chiar si cand eziti pe calea unei virtuti! Ridica-te si continua! Sa stii ca nu de noi depinde sa ramanem in curatie, ci de harul lui Dumnezeu. Fii smerita si pana la moarte nu te increde in tine insati! Nu-i judeca pe altii in nici o imprejurare! Cel ce-si judeca aproapele va cadea si el insusi in aceleasi pacate. Nu poate fi altfel.

Daca ti se intampla sa cazi la invoiala cu constiinta ta pentru ca vrei sa fii singura si sa stai acasa, aceasta nu este un pacat. Fii chibzuita, pentru ca totul sa fie facut din dragoste de Dumnezeu!

Dumnezeu sa te lumineze!

27 iulie 1940

Fericita esti, daca te simti ca un copil sarman in mijlocul oamenilor cultivati sufleteste. Nu invidia si nu cauta euforii spirituale. Misticii cauta asemenea senzatii de har si in loc sa obtina contemplatia adevarata cad in naluciri diavolesti. Domnul da perceperea harului sau celui care si-a curatat inima de patimi. Sfintii Parinti dobandisera acesta stare, dar noi, pacatosii, trebuie sa ne rugam cu cainta si sa-i cerem lui Dumnezeu ajutorul pentru a ne putea razboi cu patimile. Patericul povesteste ca un ucenic i-a spus batranului "Cutare vede ingeri". Batranul i-a raspuns: "Nu-i de mirare ca vede ingeri, dar as avea mare admiratie pentru cel ce isi vede pacatele". Desi scurta, aceasta pilda a batranului este de o mare adancime duhovniceasca, caci nimic nu este mai dificil decat de a te cunoaste pe tine insuti. Tu scrii "Cuvintele rugaciunii au devenit una cu Domnul si sunt de nedespartit de Domnul Insusi". Nu gresiti, si asa si trebuie sa fie.

Da, "bunatatea, bogatia, dragostea parintilor si laudele ce ne inconjoara" sunt o mare piedica in viata duhovniceasca. Sfintii Parinti se temeau de aceste ispite si le evitau pe cat posibil. Tocmai de aceea s-au retras in manastiri si in pustiuri. Dar tu nu ai nevoie sa te retragi nicaieri. Straduieste-te sa fii inteleapta ca sarpele si nevinovata ca porumbelul! Restul este trecator, gol si de mica importanta. Noi trebuie sa ne aducem aminte si chiar sa ne convingem ca vom muri intr-o buna zi. Si acolo, viata vesnica ne asteapta, timpul se opreste. Doamne, fie-ti mila!

Te afli la o varsta si la o intorsatura primejdioasa a vietii tale. Smereste-te si, pana la moarte, nu te increde in tine insati. Dumnezeu sa te intelepteasca!

Continua sa te rogi cum te rogi acum. Daca ai Vietile sfintilor, te sfatuiesc sa le citesti din cand in cand; ele te vor inspira si te vor invata multe.

Cu dragoste in Hristos.

Cat adevar!
Multumesc din suflet, Sonia.

Multumesc si eu, Anca.

Pupici

nedatata

Multumeste lui Dumnezeu ce ti-a dat sa gusti, fie cat de putin, "cat de bun este Domnul". Este adevarat, nu trebuie sa-i descoperi altcuiva viata ta launtrica - nici chiar duhovnicului tau - daca nu are aceeasi viata ca a ta. Sfantul Antonie cel Mare scrie: "Daca vorbesti despre lucruri duhovnicesti unuia care nu este induhovnicit, toate aceste ii vor parea ridicole". In scrisoarea precedenta ti-am vorbit despre smerenie si-ti repet: "Smereste-te, copila mea: vrajmasul este foarte viclean si noi suntem slabi". Sfantul Macarie cel Mare scrie: "Am cunoscut oameni ce erau intr-o asemenea stare de desavarsire duhovniceasca, incat contemplau slava sfintilor din ceruri; au trait 6 ani aceasta stare si totusi - este cumplit sa o spunem - s-au pierdut". El mai citeaza cazul unor martiri ce au indurat chinuri groaznice, dar totusi au cazut. Cat despre iertarea pacatelor, Duhul Sfant graieste prin gura proorocului Iezechiel: "Dar daca cel rau se intoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a facut si pazeste toate legile Mele (...), nu se vor pomeni deloc nelegiuirile pe care el le va fi facut (...). Dar si dreptul, daca se abate de la dreptatea sa (...), toate faptele lui bune pe care le va fi facut nu se vor pomeni" (Iz.18,21-22,24)

Pastreaza-ti discernamantul, copila mea! Fii inteleapta ca sarpele si nevinovata ca porumbelul!

Trag mare folos din faptul ca traiesc intr-o incapere comuna si ca dorm alaturi de ceilalti, toti ingramaditi pe dusumele. Dumnezeu este unul, dar multe sunt caile care duc la El. Ne-o arata pilda Sfintilor Parinti: unii au inaintat in viata duhovniceasca practicand rugaciunea interioara, altii recitand psalmi, canoane si tropare. As mai adauga numai atat: Sfinti Parinti spun ca, chiar si la sfinti, cusururile firesti se pastreaza - si aceasta pentru smerenia lor.

Este cu siguranta foarte placut sa fii cu Mantuitorul pe Tabor; dar trebuie de asemenea sa fii cu El si pe Golgota; deci, inarmeaza-te cu rabdare! Cel ce are urechi de auzit sa auda (Lc. 14 35)

Domnul sa te lumineze!

14 august 1945

Hristos este cu noi!

Am primit intr-adevar scrisoarea ta si am citit-o cu dragoste.

Este bine ca aspiri la viata duhovniceasca, dar straduieste-te sa nu stingi Duhul. Daca va este mai anevoie voua, celor ce sunteti in lume, sa desfasurati o viata spirituala, Dumnezeu ii ajuta pe cei ce se straduiesc. Sfantul Ioan Scararul se mira de ciudata noastra conditie: "Cum se face ca, avandu-L pe Dumnezeul Atotputernic, pe ingeri si pe sfinti ca ajutoare pentru practicarea virtutilor, si doar un singur Viclean pentru a ne ispiti spre pacate, suntem cu toate acestea mai usor indreptati spre patimi si spre vicii decat de virtuti?". Intrebarea ramane deschisa. Sfantul nu a vrut sa ne-o explice. Totusi, putem presupune doua lucruri. Pe de o parte, firea noastra corupta de neascultare si lumea, cu ispitele ei multiple si amenintatoare, fac focul diavolului. Pe de alta parte, Domnul nu impieteaza libertatea noastra deplina. Noi trebuie sa tindem spre virtuti pana la capatul puterilor noastre; totodata, nu depinde de noi sa staruim in virtuti, ci de Dumnezeu. In functie de smerenia, si nu de asceza noastra, Dumnezeu ne tine in virtute. Sfantul Ioan Scararul spune: "Unde a avut loc o cadere, ea a fost precedata de mandrie".

Cu toate acestea, noua, celor slabi, Domnul, in milostivirea Sa, ne-a dat cainta, caci firea noastra este adanc inclinata spre pacat. Sfintii Parinti, prin experienta lor, au cercetat in amanuntime subtilitatile firii noastre; ei ne consoleaza expunandu-ne in detaliu, in scrierile lor, mijloacele de lupta contra pacatului. Acum ca ai "Razboiul nevazut", citeste-l cat de des.

Cat despre randuiala ta de rugaciune, sa ti-o stabilesti singur; doar atat: rugaciunea sa nu fie spusa fara rost, ca si cand ai indeplini o obligatie. Straduieste-te sa te rogi cu atentie! Nu este oare mai folositor de a scurta randuiala decat a o indeplini cu tulburare si a fi sclav? Acesta nu este gandul meu, ci al Sfantului Isaac Sirul. Este de asemenea mentionat in "Razboiul nevazut", dar nu-mi aduc aminte in ce capitol.

Nevrednicul tau tovaras de rugaciune.

10 iulie 1946

Hristos este cu noi!

Iti urez sa duci o viata induhovnicita si sa incerci, din dragoste de Dumnezeu si pentru mantuirea sufletului tau, sa spui tot ceea ce ai pe constiinta. "Luati aminte sa nu cadeti in ispita", spune Apostolul (1 Cor. 10,12). Fara harul lui Dumnezeu, toate precautiile noastre se sfarama, caci, dupa cum ti-am spus deja, nu sta in puterea noastra sa staruim in virtute. Noi trebuie sa tindem spre virtute si sa ne nevoim - in aceasta sta libertatea noastra.

Ai acum notiunile despre viata launtrica si o oarecare experienta. Dupa puterile si timpul de care dispui, straduieste-te sa te rogi cel mai adesea launtric. Concentreaza-te asupra amintirii mortii si roaga-te lui Dumnezeu sa-ti dea acest har. Priveste trecatoarea noastra viata: nestatornica, schimbatoare si foarte efemera: ea ii indeamna la placeri pe cei ce nu sunt atenti. Pentru a dobandi pacea interioara, nu exista decat o cale: rugaciunea continua. Grija si tristetea vor trece: ai rabdare si nu te descuraja! Dumnezeu sa te ajute si sa te pazeasca!

Nu este bine sa te increzi in cuvintele celor ce sunt de felul nostru de a gandi. Oamenii sunt ceea ce sunt: uneori fac din tantar armasar si nu vad decat slabiciunile. Ei nu au de unde sa stie despre lacrimile varsate in taina in chilie, nici cum sa patrunda in viata launtrica a unui calugar singuratic. Treptele de inaintare duhovniceasca sunt diferite si doar cel induhovnicit il poate intelege pe cel asemenea lui. Nimic nu este mai folositor decat a-i considera pe toti buni si pe tine mai rau decat toti. Asa cum ti-am spus-o si personal, ia aminte la tine insati si te vei vedea atunci mai rea decat toti.

Ma gandesc la voi in nevrednicele mele rugaciuni. Mila lui Dumnezeu sa fie cu voi dupa credinta voastra!

6 decembrie 1946

Mi-ar fi placut sa pot raspunde cu voce tare intrebarilor tale, caci nu se poate spune totul prin scris. Desigur, trebuie sa fie si asa: daca ne certam pe noi insine, ceilalti ni se par buni; intr-adevar, ochiul sanatos priveste pe toti oamenii drept, in timp ce ochiul stramb priveste pe toti oamenii invers. Ai aici cartea Sfantului Ioan Casian; citeste-o din cand in cand; cu toate ca a fost scrisa pentru calugari, se adreseaza si mirenilor. Fragmente selectate din aceasta carte se regasesc in volumul doi al Filocaliei. Deoarece iti plac Vietile Sfintilor, citeste-le! Noi le citim aici in fiecare zi la trapeza si am remarcat ca unii au lacrimi in ochi facandu-o.

Ai remarcat chiar tu insati ca vizitele si conversatiile te umplu de tristete; asa ca, in masura in care poti, evita-le fara ezitare. Chiar daca aceasta starneste oarecare nemultumiri, este ceva lipsit de importanta. Nu-ti fa griji!

Ti-e frica de intuneric? Si mie. Asta ne arata cat de slabi si cat de putina credinta avem in Pronia divina. Cand ma intorceam pe jos de la manastirea maicilor, a trebuit sa traversez padurea pe o distanta de cinci kilometri; intr-un loc m-a cuprins asa o spaima, ca mi s-a facut pielea de gaina si urechile au inceput sa imi tiuie: aveam impresia ca cineva ma urmareste. M-am intors, mi-am facut semnul crucii si mi-am continuat drumul. Scriptura spune: "caci spaima nu este altceva fara lepadarea oricarui ajutor care-ti vine de la dreapta judecata" (Sol.17,11)

Cat despre tulburare, Sfintii Parinti au spus "ceea ce se face cu tulburare vine intodeauna de la demoni!". Inchina-te crucii si icoanei Maicii Domnului, atat ajunge. Fii linistita! Citeste in Sfantul Varsanufie intrebarea 430 si raspunsul si de asemenea intrebarea 433; vei putea astfel sa-ti lamuresti putin lucrurile.

Nu te framanta atunci cand nu poti sa-ti faci tot canonul de rugaciune si sa nu fii sclava unei reguli!

Pastreaza rugaciunea vamesului - "O, Doamne, fii milostiv mie, pacatoasei!" - si amintirea lui Dumnezeu. Asta inlocuieste toate canoanele. Citeste ceea ce este scris la pagina 136 a cartii Sfantului Isaac, cat si capitolul 20 al celei de a doua parti a Razboiului nevazut. Daca lacrimile sunt intodeauna de folos, deci nu te ingrijora. Intodeauna sa stii ca daca te rogi fara atentie nu vei avea lacrimile.

Cand te culci, gandul la Dumnezeu, amintirile Scripturii, mai ales Evangheliei, sa-ti ocupe mintea. Lasa lacrimile sa vina cand vor.

La spovedanie nu trebuie sa ai lacrimi; spune ceea ce ai pe constiinta si nimic mai mult. Este evident ca X. trece printr-o perioada mai grea; prin urmare, trebuie sa te rogi si pentru ea si sa nu te manii impotriva ei. Faci foarte bine ca nu-i dai prea multa atentie si nu intervii. Dumnezeu sa va intelepteasca si sa va dea impacare.

1946

Imi scrii ca am inceput sa te invat sa traiesti. Nu este asa. Cum as putea sa-i invat pe ceilalti cand eu insumi inaintez ca un orb, vom cadea amandoi in prapastie! (Mt. 15,14). Dupa lunga ta corespondenta cu X., probabil ca i-ai pastrat scrisorile si iti amintesti sfaturile ei. Nestiutor cum sunt, cum as putea sa-i indrept pe altii intr-o problema asa de importanta, mai de pret decat orice pe lume? Eu raspund cuiva, nu vorbesc de la mine, ci imprumut glasul Sfintilor Parinti. Asta ma rusineaza: eu ii indrum pe altii si eu cum traiesc oare?

In clipa de fata suntem lipsiti de harul de a trai sub indrumarea unui staret cu experienta in viata duhovniceasca. Indrumatorul duhovnicesc trebuie sa indice drumul pe care el insusi l-a urmat. Nu este acelasi lucru daca el indruma doar dupa carti. Cel ce vorbeste si cel ce asculta se gandesc amandoi ca se vor zidi reciproc, dar cand vor fi gustat cat de bun este Domnul, ei isi vor intelege greselile. Sfantul Petru Damaschinul spune ca a suferit mult de pe urma sfaturilor lipsite de experienta. Duhovnicul trebuie sa fie echilibrat si sa aibe darul deosebirii duhurilor, adica sa cunoasca totul despre om: timpul sau, proiectele sale, pornirile, personalitatea, rabdarea, cunostintele, ravna, varsta, forta trupului, constitutia, sanatatea si bolile sale, caracterul, locul, educatia, dispozitile, scopul, comportamentul, intelegerea, inteligenta sa nativa, eforturile, vigoarea, incetineala sa. El trebuie de asemenea sa cunoasca planul lui Dumnezeu, sensul fiecarui cuvant al Sfintei Scripturi si multe alte lucruri. Iata cum trebuie sa fie un parinte duhovnicesc si ce discernamant trebuie sa aiba.

Spre marea mea rusine, se implinesc 48 de ani de cand traiesc in manastire si ma aflu intr o asemenea dezordine, incat nu stiu de unde sa incep, cum sa imi mantuiesc sufletul. Nu te gandi ca vorbesc asa din smerenie. Nu, nu, asa sunt eu in realitate. In tineretea mea, imi prisosea sarguinta; o vreme am purtat potir si lanturi. Am incercat sa gasesc sfinti asceti, dar nu am gasit. Din cauza lipsei mele de experienta nu am stiut probabil sa ii inteleg. Sarguinta incepatoare da multa importanta literei ce omoara sufletul si nu am intalnit un indrumator care sa fi putut struni ardoarea mea si care sa ma fi indrumat cum trebuie in viata duhovniceasca. Dupa Sfantul Ioan Scararul, cel ce traieste fara indrumare "este nesigur", caci se semeteste.

Asa ca am ramas cu nimic. Dar nu deznadajduiesc, caci cred in mila lui Dumnezeu si ma indrept catre El cu toate puterile mele! Imi aduc aminte vita-de-vie din Evanghelie, unde lucratorii care au sosit in al unsprezecelea ceas au primit tot atatia bani ca si cei ce au lucrat de dimineata. Sunt multumit si fericit ca Domnul a hotarat ca sa-mi petrec viata intre zidurile unei manastiri.

Imi scrii ca iti place mancarea buna. Cui oare nu ii place? Doar cel ce a gustat din milostivirea Cerurilor si-si infraneaza pantecele - acest stapan al tuturor relelor - nu o iubeste.

Am scris ca litera omoara sufletul, insa trebuie sa intelegem sensul cuvintelor: litera omoara pe cel care se opreste la ea si o considera o virtute si nu un mijloc de a dobandi virtutea. Nu exista desigur fructe fara frunze, dar fara fructe, smochinul se ofileste.

Raman cu dragostea in Hristos!