Sinaxar 26 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea mutarii la Domnul a Sfântului slavitului Apostol si Evanghelist Ioan Teologul.

Sfântul Ioan Evanghelistul a fost feciorul lui Zevedei si al sotiei lui, Salomi, care era fiica logodnicului Iosif. Pentru ca acesta a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda si pe Iosie si trei fete: pe Estera, pe Marta si pe Salomi, care a fost femeie lui Zevedei, si maica lui Ioan. De aici se vede ca Domnul nostru Iisus Hristos era unchi lui Ioan si frate al Salomiei, fetei lui Iosif. Acesta este cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos, ca cel ce era foarte iubit de Dânsul. Pentru ca si la vânzare a fost cu Dânsul, si la rastignire, când a luat si pe Nascatoarea de Dumnezeu în casa sa, slujind-o pâna la adormirea ei. Iar dupa adormire aruncând sorti Sfintii Apostoli unde era sa mearga fiecare dintr-însii si sa propovaduiasca, a cazut lui Ioan soarta ca sa mearga în Asia. Se mâhnea de aceasta ca cunostea mai înainte ca o sa aiba nevoie de calatorie pe mare, ceea ce si spuse mai înainte ucenicului sau Prohor. Umblând patruzeci de zile si patruzeci de nopti pe mare, purtat de puterea valurilor, caci se mâhnise pentru sorti; si (fiindca n-a nadajduit la puterea lui Dumnezeu cea nebiruita) pentru aceasta s-a îngaduit de la Dumnezeu ca sa cada în ispita, ca prin acea ispita sa i se ierte greseala sa cea omeneasca. Si s-a dat într-o parte de loc al Asiei, ce se cheama Marmareonda si acolo a aflat pe Prohor cazut si el în primejdie. Caci fiind dispretuit de oamenii ce erau acolo, si parându-li-se ca este vrajitor, si ca Ioan ar fi furat galbeni din corabie si a fugit. Scapând cu nevoie a sosit la locul ce s-a zis mai sus. Mergând la Efes i-a aflat pe ei o femeie anume Romana vestita în rautate pâna si la Roma. Aceasta platindu-le i-a silit sa slujeasca la baie. Apostolii nestiind mestesugul baii, ea îi necajea atât de rau ca i-a facut pe amândoi ca pe niste robi. Ioan era rânduit sa faca foc, sa încalzeasca baia, iar Prohor sa porneasca apa la baie în tot timpul. De trei ori într-un an un drac cumplit sugruma înauntru câte un tânar si câte o tânara, pentru ca atunci când se zidise baia a pus un tânar si o tânara la temelie, si din aceasta pricina începuse a face moarte.

Când a fost a treia luna, intrând Domnus, feciorul lui Dioscorid într-acea baie, a fost sugrumat de demon. Iar Romana facând plângere, s-a auzit în tot orasul Efesului si la Dioscorid, care auzind aceasta, de mare întristare si de multa mâhnire a murit si el. Atunci Romana a rugat foarte pe Artemida sa învieze pe Domnus, dar fara folos. Întrebând Ioan pe Prohor ce se întâmplase i-a vazut Romana vorbind, si a apucat pe Ioan si strâmtorându-l îi zicea ca este fermecator, si ca de nu va învia pe Domnus îi va desparti sufletul de trup. Facând apostolul rugaciune si înviind pe copil, s-a spaimântat cu duhul Romana, si zise ca este ori Dumnezeu, ori fiul lui Dumnezeu, si a crezut în Hristos, marturisindu-se catre Ioan. Iar înviind si pe Dioscorid, a crezut si el împreuna cu fiul sau Domnus, si se marturisira toti, botezându-se: Dioscorid, Domnus si Romana. Si a rupt Romana înscrisul de robie, iar Ioan a departat si duhul cel viclean din baie.

Pe când efesenii praznuiau pe Artemida, apostolul a stat într-un loc înalt, unde se afla acel idol. Iar poporul înfuriindu-se pentru aceasta, arunca cu pietre asupra lui Ioan, dar nu-l atingeau pe el, ci loveau idolul încât l-au facut farâme. Apostolul le spunea multe pentru credinta; iar ei întarâtându-se, iarasi au aruncat cu pietre asupra lui; pietrele însa se întorceau asupra celor ce le aruncau. Atunci facând apostolul rugaciune se facu o fierbere mare din pamânt, si au cazut jos la pamânt din popor ca la vreo doua sute de oameni si au murit. Iar ceilalti abia dezmeticindu-se si izbavindu-se din groaza, se rugau sfântului sa-i miluiasca, si sa învieze pe cei morti. Deci rugându-se si înviindu-i pe cei ce murisera, si iarasi facându-se fierberea aceea a pamântului, au cazut la Ioan toti si s-au botezat. Apoi când sta sfântul într-un loc ce se chema Tihi, a tamaduit pe un slabanog ce zacuse doisprezece ani, care, sculându-se, marea pe Dumnezeu. Facutu-s-au si alte multe minuni de Ioan, de s-a dus pretutindenea vestea minunilor. Vazând dar demonul ce se afla în capistea Artemidei, toate cele ce se facuse de sfântul si cunoscând ca si pe el era sa-l goneasca de acolo, a stârnit furie mare în popor împotriva Sfântului Ioan si a ucenicului sau Prohor.

Cunoscând Ioan prin Duhul Sfânt ca pornirea poporului era sa iasa spre bine, s-a dat de bunavoie poporului împreuna cu ucenicul sau Prohor. Si tragându-i poporul pâna la capistea Artemidei, se rugara ei lui Dumnezeu sa cada capistea, dar sa nu vatame pe nimeni din cei ce erau acolo. Si asa cazând capistea, apostolul zise catre demonul care se afla acolo: "Tie zic, demone spurcat, câta vreme este de când locuiesti aici? Si de ai pornit tu asupra noastra poporul, marturiseste!" Iar demonul striga tare: "De când locuiesc aici sunt doua sute patruzeci si noua de ani si eu i-am pornit pe acestia toti asupra voastra". Zise drept aceea sfântul: "Poruncescu-ti în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, sa nu mai locuiesti în acest loc". Si îndata iesi demonul din oras. Atunci pe toti i-a cuprins cutremur si frica, si cei mai multi dintr-însii au crezut în Domnul.

Facându-se si alte multe semne si minuni din mâinile apostolului, si venind multa multime la credinta, s-a dat stire de lucrurile lui si la ighemonul de atunci ca poporul, ademenit de niste învataturi fermecatoresti graite de apostol, paraseste legile împaratilor, si calca cinstea zeilor, încât si capistile cele mai bune ale lor au cazut de s-au sfarâmat. De aceea au fost izgoniti în ostrovul Patmos, de care i se aratase Domnul în vis lui Ioan spunându-i-se ca are sa patimeasca mult si sa fie izgonit la un oarecare ostrov ce se cheama Patmos, fiind celor de acolo de mare folos mergerea lui.

Mergând pe mare la locul Exoriei, a înviat pe unul din slujitorii ce se înecase în mare, si întoarse spre liniste si furtuna, care ridicase asupra lor valul cel groaznic al marii. Pentru aceea s-au botezat toti. Iar Ioan mergând bucuros la Exoria ostrovului Patmos, a scapat pe feciorul lui Miron, pe Apolonid, de dracul ce locuia într-însul. Si îndata toata casa lui Miron a crezut în Hristos si s-a botezat, împreuna cu Lavrentie ighemonul, care avea mare putere în acel ostrov, si femeia lui Hrisipia, fiica lui Miron, cu fiul sau si cu toate slugile sale.

Deci, era în partile acelea un vrajitor anume Chinops petrecând în loc pustiu, care cu multimea nalucirilor demonice minuna atâta pe cei fara de minte, încât era socotit ca un zeu. Preotii lui Apolon vazând îndraznirea ce avea Ioan în învatatura sa, au vorbit lui Chinops, pe dânsul rugându-l, sa foloseasca mestesugirile lui împotriva sfântului. Acela, nevrând sa mearga în cetate, caci petrecea în pustietati neumblate, a fagaduit ca va trimite un duh viclean la casa lui Miron, ca sa ia sufletul lui Ioan.

A doua zi a trimis pe unul din duhurile cele viclene învatându-l sa-i aduca sufletul lui Ioan. Mergând demonul la casa lui Miron, a stat în locul unde se afla Ioan, care simtind pe demon, i-a poruncit sa nu se mai mute de acolo, ci sa stea pâna va spune pricina pentru care a venit. Iar duhul a zis: "Preotii lui Apolon au venit la Chinops, si au vorbit multe lucruri rele despre tine, si-l chemau sa vina în oras sa-ti rânduiasca moarte; iar el s-a aparat zicând: "Nu vreau sa ma ostenesc sa merg în cetate pentru un om mic si ticait, ci va întoarceti înapoi, ca mâine voi trimite un duh si voi lua sufletul lui si-l va aduce la mine, si-l voi da la judecata". Iar Ioan zise: "Ai mai fost trimis vreodata si ai mai luat suflet de om sa i-l duci?" Si zise duhul: "Am fost trimis de am omorât, dar suflet n-am luat". Atunci Ioan zise: "Pentru ce-l ascultati?" Si zise duhul: "Toata puterea satanei locuieste acolo si s-a tocmit cu toti cei mai mari si noi cu dânsul, si ne asculta Chinops pe noi, si-l ascultam si noi pe el".

A zis Ioan: "Asculta duh viclean: îti porunceste apostolul lui Dumnezeu Ioan sa nu mai mergi niciodata sa mai viclenesti om, ci sa iesi afara dintr-acest ostrov, si sa umbli ratacind, si sa nu ai loc nicaieri". Si îndata duhul cel viclean a iesit din ostrov. Vazând Chinops ca nu se mai întoarce duhul, a trimis pe altul, care patind la fel a mai trimis si alti doi: unul sa intre la Ioan si altul sa stea afara sa-i aduca raspuns. Deci intrând acela si patind ca si ceilalti, s-a dus celalalt si a spus lui Chinops ce s-a întâmplat. Atunci Chinops, umplându-se de mânie, si luând toata multimea demonilor a mers în cetate; iar cetatenii au început a striga, si toti i se închinau. Gasind el pe Ioan unde învata, s-a umplut de multa mânie si a zis catre popor: "Oameni orbi si rataciti! Ascultati calea adevarului: de este drept Ioan si sunt adevarate graiurile lui, si va face cuvântul care voi zice, voi crede si eu în cele ce zice". Si apucând Chinops pe un tânar îi zise: "Tânarule, traieste tatal tau?" Iar acela îi spuse ca a murit. Chinops zise: "Cu ce moarte?" Iar acela raspunse: "A fost corabier, si spargându-se corabia pe mare s-a înecat". Iar Chinops zise catre Ioan: "Iata, arata de graiesti adevarat, si scoate pe tatal copilului din mare si adu-l la fiul sau, sa-l vedem si noi viu". Iar Ioan zise: "Nu m-a trimis Hristos ca sa înviez mortii, ci ca sa învat oamenii rataciti". Deci zise Chinops catre tot poporul ce sta acolo: "Macar acum sa ma credeti pe mine, oamenilor, ca acest om este amagitor si va înseala cu farmece; tineti-l pâna ce voi aduce pe tatal tânarului si-l pun înaintea voastra viu". Si l-au tinut pe Ioan. Iar Chinops tinzându-si mâinile si lovind marea, si facându-se sunet în mare de a speriat pe toti, s-a facut nevazut. Atunci au înaltat toti glas, zicând: "Mare esti Chinops si nu este altul afara de tine". Si fara de veste iesi Chinops din mare tinând, precum a zis, pe tatal copilului, si s-au minunat toti. Deci zise catre copil: "Acesta este tatal tau?" Si zise copilul: "Acesta este, doamne", si se închinara toti lui Chinops.

Si vrând ei sa ucida pe Ioan, nu i-a lasat Chinops zicând: "Daca veti vedea altele mai mari decât acestea, atunci va fi certat rau". Si întreba pe unul din cei de fata: "Ai feciori?" El zise: "Am avut, dar l-a ucis oarecine cu viclesug". Chinops s-a fagaduit sa-l aduca si pe acela la tatal sau, viu. Deci strigând tare, chema anume si pe ucigas si pe cel ucis; iar ei îndata se aratara stând de fata amândoi. Si zise Chin-ops catre omul acela: "Acesta este fiul tau? Si acesta este cel ce l-a ucis?" Si zise omul: "Asa, doamne". Iar Chinops zise catre Ioan: "Te miri de acestea?" Iar Ioan zise: "Nu ma mir, ci mi-e mila de sufletele ce pier prin tine".

Si se lauda Chinops ca va face si pe sfântul sa se mire de cele ce facea el, speriindu-l, ca în cele din urma si de viata îl va lipsi. Iar Apostolul a zis: "Curând ti se vor dezlega semnele si tie". Acestea auzind poporul si pornindu-se asupra lui Ioan, pâna într-atât l-au batut si l-au zdrobit ca l-au lasat aproape mort; si parându-le tuturor, chiar si lui Chinops, cum ca ar fi murit apostolul, nu l-au socotit vrednic de îngropare, ci din porunca lui Chinops l-au lasat neîngropat, ca sa-l manânce fiarele si pasarile. Apoi s-a dus fiecare la casa lui, bucurându-se ca au scapat de Ioan, si mirându-se de spurcatul Chinops. Dupa aceea, peste putin, auzind Chinops ca Ioan învata la locul ce se cheama zvârlitura pietrii, au chemat pe demonul cu care facea fermecatoriile, si mergând în locul acela a zis catre Ioan: "Vrând sa te fac de mai mare rusine te-am lasat atunci viu; dar vino sa mergem la marginea marii, si vei vedea puterea mea si te vei rusina". Deci au mers dupa dânsul si cei trei demoni, care se aratasera a fi înviat din morti. Si batând Chinops tare din palme, sari în mare disparând fara de veste din vederea tuturor. Iar poporul striga: "Mare esti Chinops si nu este altul ca tine". Iar Ioan, poruncind demonilor care se faceau ca sunt oameni înviati din morti sa stea pe loc sa nu se miste de acolo, s-a rugat catre Dum-nezeu sa nu mai lase viu pe Chinops. Si îndata se facu mare sunet în mare, si învaluindu-se apa unde cazuse Chinops, n-a mai iesit. Iar demonilor carora se aratasera ca au înviat din morti, le-a poruncit Ioan în numele lui Iisus Hristos cel rastignit sa iasa din acel ostrov, si s-au facut nevazuti. Asteptând poporul pe Chinops trei zile si trei nopti pe marginea marii, de foame si de racnete si de zaduf cea mai mare parte dintr-însii lesinase, de zaceau fara glas, dintre care au si murit trei copii. Dar facându-i-se mila sfântului, si rugându-se pentru mântuirea lor si mult învatându-i pentru credinta, a înviat pe copiii cei morti. Atunci toti cu o unire întorcându-se catre Hristos, au primit Sfântul Botez. Deci s-au întors toti locuitorii ostrovului la propovaduirea Evangheliei si venind catre Hristos prin credinta, au facut rugaciune toti catre apostolul, sa le dea scrisa toata mântuitoarea propovaduire.

Mergând Apostolul Ioan într-un munte, împreuna cu ucenicul sau Prohor, a postit trei zile, rugându-se lui Dumnezeu pentru aceasta.

Si dupa a treia zi s-a facut fulger mare si tunet, ca s-a cutremurat muntele si Prohor a cazut la pamânt, iar Ioan ridicându-l si sezând de-a dreapta lui si cautând la cer a început a zice: "La început era Cuvântul, si Cuvântul era la Dumnezeu"... si celelalte. Si savârsind Sfânta Evanghelie, a dat-o în mâinile lor, si de acolo s-a raspândit la toate marginile pamântului. Si a petrecut acolo împreuna cu Prohor; si a aflat pe un tânar într-un oras aproape de Efes, pe care înca pâna a nu fi izgonit la Patmos, sfântul îl daduse pe mâna episcopului bisericii, dar fugind de la episcop, s-a facut capetenie de tâlhari. Pe acesta iarasi l-a întors la pocainta, si a izbavit orasul de moarte, si l-a îndreptat catre Hristos. Si asa a trait Sfântul Evanghelist în Efes, si facând nespuse minuni a atras multa multime catre Hristos. Acolo a mai trait douazeci si sase de ani, si mai înainte noua ani; iar la Patmos cincisprezece ani. Iar când a mers la Efes de la Ierusalim era de cincizeci si sase de ani si sapte luni, încât s-au facut anii lui peste tot o suta cinci ani si sapte luni. Si tragea în casa lui Domnus; de unde iesind cu ucenicii sai, sapte fiind, si mergând într-un loc le porunci sa sada acolo. Si era pe la vremea utreniei, si dându-se putin înlaturi de la dânsii îsi facu rugaciune multa. Întorcându-se la dânsii, le-a poruncit sa sape crucis dupa statul sau, si facând ei precum le poruncise, a mers si a intrat în groapa, si sarutându-i pe dânsii pentru despartire si ei foarte întristându-se, caci se lipseau de dascalul lor, si varsând lacrimi pentru dânsul, i-a învatat sa-l acopere cu pamânt pâna la genunchi; dupa aceea iarasi sarutându-i si învatându-i, l-au mai acoperit pâna la grumaji; dupa aceea, punându-si o mahrama peste obraz, si punând pamânt peste dânsul a fost acoperit de tot, si rasarind soarele, si-a dat duhul.

Ucenicii plângând mult, caci ramasera lipsiti de dascalul lor, se întoarsera si povestira celor din cetate despre petrecerea lui, si auzind aceasta fratii care erau în cetate au mers de au sapat si n-au gasit nimic. Si plângând mult si rugându-se se întoarsera în cetate. De aceasta si Policrat, episcopul poporului Efesu-lui, scriind catre Victor, episcopul Romei, zise asa: "A adormit în Asia, mare Stihie, care va sa se scoale la ziua cea de apoi a venirii Domnului, Ioan cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos". Iar dumnezeiescul Ipolit povestind propovaduirea si savârsirea apostolilor, zice: "Ioan, fratele lui Iacov, propovaduind în Asia cuvântul, a fost izgonit la ostrovul Patmos. Si de acolo, iarasi fiind chemat din izgonire de la Efes, s-au savârsit acolo, în zilele lui Neron. Ale carui moaste cautate de locuitorii cetatii cei credinciosi nu s-au aflat". Iar Chesarie, fratele marelui Grigorie, întrebând la Constantinopol de aceasta pe vremea lui Sicret, i s-a raspuns asa: "Acest Ioan la sfârsitul Evangheliei sale a aratat aceasta: Si aceasta zicând Iisus, zise lui (adica lui Petru): Vino dupa mine; si întorcându-se Petru a vazut pe ucenicul pe care-l iubea Iisus urmând, si zise: Doamne, dar acesta ce? Si zise lui Iisus: de voi vrea sa ramâna el pâna voi veni Eu, ce-ti este tie? Drept aceea a iesit cuvântul acesta între frati ca ucenicul acela nu va muri. Pentru aceasta si unii din pricina cuvântului acesta zic ca Ioan nici pâna astazi n-a gustat moarte, ci ca s-a mutat. Dar nu este asa adevarul: de vreme ce aflând Hristos unde vâna peste, poruncit-a numai lui Petru sa-i urmeze. Iar el vrând ca sa mearga si Ioan împreuna cu dânsul, zise: Doamne, dar acesta ce? Iisus a poruncit lui Ioan sa ramâna la vânatoarea pestelui, zicând: De voi vrea sa stea acesta aici pâna voi veni, sa pescuiasca pâna iarasi ma voi întoarce, ce-ti este tie? Numai ca iubitul lui Hristos, Ioan, a murit, de vreme ce si mormântul lui se stie unde este. Însa o adevereaza aceasta si marele dascal si întocmai cu apostolii Ioan Gura de Aur, în tâlcuirea Epistolei catre Evrei, a Evangheliei dupa Matei si a Evangheliei dupa Ioan".

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Hira, care prin sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Ghedeon, care mai înainte a vazut Nasterea lui Hristos, prin roua lânii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 27 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului Mucenic Calistrat, si a celor împreuna cu dânsul 49 de sfinti mucenici.

Acesti sfinti au trait în Roma, în zilele împaratului Diocletian. Sfântul Calistrat fiind prins de Persendin Stratilatul si marturisind ca Hristos este Dumnezeu adevarat, a fost batut foarte. Dupa aceea l-au pus peste niste hârburi ascutite si l-au tras peste ele; apoi l-au bagat într-un sac si l-au aruncat în mare. Dar rupându-se sacul, a iesit sanatos. Vazând minunea, cei patruzeci si cinci de slujitori au crezut în Hristos; pe aceia batându-i Persendin i-a bagat cu Calistrat în temnita. Acolo el i-a învatat despre judecata si despre înviere si despre suflet. Dupa aceea iesind din temnita cu dânsii dimpreuna si facând rugaciune, au darâmat toti idolii; si vazând aceasta ceilalti o suta optzeci si patru de slujitori au crezut si ei, si li s-au taiat capetele tuturor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli Marcu, Aristarh si Zinon.

Marcu Apostolul, care si Ioan se cheama (de care pomeneste Evanghelistul Luca în cartea Faptelor Apostolilor), hirotonindu-se de apostoli episcop Bivlei, s-a dovedit istet la lucru evanghelicesc, si asa era de lipit si iubit la Dumnezeu, încât de umbra lui se departau bolile.

Însa s-a aflat si alt Apostol Aristarh între cei 70, de care a pomenit Apostolul în Epistola catre Romani, si a fost episcop la Apamia Siriei.

Alt Ioan Acridomelitrofos (adica se hranea cu mugur si cu miere) îmbracat cu cojoc, acela a fost Zinon legiuitorul, de care pomeneste Fericitul Pavel în Epistola catre Romani, si acesta a fost episcop în Diospol, care facându-se locas al Sfântului Duh, si propovaduind Evanghelia a trecut catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Epiharis.

Epiharis, mucenita lui Hristos, a trait în Roma, în zilele împaratului Diocletian, si a fost prinsa de Chesarie eparhul. Marturisind cu îndrazneala numele lui Hristos, au atârnat-o si i-au sfâsiat trupul si au chinuit-o în multe feluri. Ea si-a primit sfârsitul prin sabie, si asa si-a dat fericitul si cinstitul suflet lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosului Parintele nostru Ignatie, ce a fost egumen la Manastirea Mântuitorului Hristos, ce se cheama Valea-Adânca.

Acest sfânt a fost din a doua eparhie a Capadociei pe vremea împaratilor Nichifor si Ioan. Din pruncie el a fost daruit lui Dumnezeu de parintii lui ca si Sfintitul Samuel. Si fiind învatat, adeverirea petrecerii calugaresti de Vasilie, ctitorul mânastirii, si trecând prin toate treptele bisericesti, a fost hirotonit preot si pus egumen. El a crescut si a înmultit mânastirea spre venituri, si spre toate cele ce trebuiau; a zidit si dumnezeiesti biserici Sfântului Arh. Mihail, vazatorului de Dumnezeu Ilie, si a facut si alta sfânta biserica a Sf. Apostoli la un târg din afara cetatii si altele. Iar în zilele de prigoana s-a nevoit vitejeste împotriva celor ce biruiau atunci, pe care-i hirotonise Andart, cel fara de lege si fara Dumnezeu, care toata lumea a tulburat-o cumplit. Iesind acesta de acolo, s-a dus la Constantinopol si a facut sfinte odoare si semnul Domnului nostru Iisus Hristos si Evanghelie ferecata cu argint, pe care a si trimis-o prin fratii ce erau cu dânsul la acea mânastire. Iar el zabovindu-se acolo a cazut în boala, de care vazând ca se topea de tot si încet-încet îi grabea moartea, se silea sa mearga la mânastirea sa. Sosind la Amoreea si-a luat sfârsitul vietii, si a fost îngropat la o biserica cinstita a acelui oras. Si daca a trecut un an, au vrut parintii mânastirii sa-i ia moastele, si deschizându-i sicriul, i-au aflat trupul întreg si nestricat si plin de minunat miros. Si l-au adus la mânastirea lor, si l-au pus în tinda bisericii.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Tarii Românesti.

Vistierie de daruri, ca un pom rasadit lânga izvoarele apelor, acest trimis al lui Dumnezeu pamântului românesc din îndepartata Ivirie (Georgia), nu a îngropat nici un talant din câti i-au fost daruiti de Dumnezeu si pe toti, ca o sluga buna si credincioasa, i-a înmultit.

Însemnându-l la botez cu numele Sfântului Apostol Andrei, parintii sai, Ioan si Maria, l-au crescut în evlavie si dreapta credinta. Ocrotit fiind de Bunul Dumnezeu în robia turceasca în care a cazut, tânarul Andrei îsi arata - de timpuriu - ascutimea mintii, deprinzând cu usurinta limbile greaca, turca, slava veche, araba, iar mai târziu si limba româna. Dupa marturiile vremii, se pare ca dupa ce a scapat din robia turceasca, a trait în preajma Patriarhiei de la Constantinopol unde a învatat arta sculpturii în lemn, pictura si broderia.

Catre anul 1690, evlaviosul voievod, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu îl aduce la Bucuresti unde, dupa ce învata mestesugul tiparului în tipografia domneasca, se muta la mânastirea Snagov unde întemeiaza o noua tipografie. A tiparit si a supravegheat cu neobosita râvna, în migaloasa îndeletnicire, scotând din tiparnitele pe care le-a îndrumat 63 de carti, din care 38 lucrate de el însusi, în dife-rite limbi: româna, greaca, araba, georgiana.

Pentru virtutile si viata sa curata, a fost ales mai întâi staret la mânastirea Snagov, apoi episcop la Râmnic si nu mult dupa aceea, mitropolit al Tarii Românesti. Cu ajutorul si harul lui Dumnezeu cel Atotputernic, cu blândete si necrutând nici o osteneala, si-a pastorit clerul, calugarii si credinciosii carora le-a ridicat noi sfinte lacasuri sau le-a preînnoit pe cele stricate de vreme. Marturie despre aceasta lucrare sta ctitoria sa, mânastirea Antim din Bucuresti, cu hramul Tuturor Sfintilor pe care, cu darurile pe care i le-a harazit Dumnezeu, a zidit-o, împodobind-o cu alese sculpturi si a înzestrat-o cu tipografie. O alta lucrare laudabila a Marelui Ierarh a fost înfiintarea de scoli pentru copiii celor saraci în care învatamântul era fara plata.

Smerit si convins fiind ca numai datorita Milostivului Dumnezeu a ajuns vas ales lucrarii dumnezeiesti, Sfântul Parinte Ierarh Antim priveghea cu osârdie si fara de lene, ziua si noaptea si în tot ceasul, pentru folosul si spasenia tuturor de obste, învatându-i si îndreptându-i pe toti cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreapta". Podoaba a carturarilor si dulce graitor al întelepciunii dumnezeiesti în graiul românesc, Sfântul Ierarh Antim a adapat poporul însetat de credinta prin cuvântul sau de învatatura, lasând Bisericii noastre marele tezaur literar si teologic cuprins în Didahiile si predicile sale.

Nesocotindu-i-se toate câte cu harul lui Dumnezeu a izbândit, Sf. Ierarh Antim, pe nedrept a fost departat de toata lucrarea si ordinea arhiereasca si dezbracat de harul divin si scos din catalogul arhieresc". Osândit a fost cu exilul si pus a fost sub paza necredinciosilor ostasi turci care, l-au chinuit foarte, pâna la moarte, prin taierea capului pe care apoi l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Marita, în sudul Dunarii. Asa s-a savârsit de moarte muceniceasca Parintele si Mitropolitul Antim al Tarii Românesti, a carui pomenire ramâne înscrisa pentru vesnicie în cartea Bisericii si neamului românesc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Filimon, episcopul Fortunianu si a Sfintei Mucenite Gaiani.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor cincisprezece Mucenici, care au fost bagati în corabie si aprinzând corabia cu foc, s-au înecat în mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 28 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Hariton marturisitorul.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Aurelian în cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Fiind adus înaintea judecatii si marturisind cu îndrazneala ca Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori si cu foc ars. Dar dupa sfârsitul împaratuluilui Aurelian (270-276), scapând sfântul, s-a dus în pustiu, unde a cazut între tâlhari, care prinzându-l si legându-l, a scapat de dânsii într-acest chip: venind un sarpe si intrând în vasul în care tineau tâlharii vin, si-a varsat otrava în vin, din care bând ei, toti au murit. Iar sfântul, facând pestera biserica si adunând multime de calugari, a facut mânastire, scotând dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratându-se lecuitor de orice boala; iar la adânci batrâneti a adormit întru Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Baruh.

Adevarata oglinda a proorocilor, a fost urmator dascalului sau Ieremia, când acesta plângea pradarea si pustiirea Ierusalimului. Si în timpul cât a durat pustiirea Ierusalimului, Baruh se închisese într-o pestera si plângea înstrainarea lui Ieremia; si n-a iesit de acolo pâna la întoarcerea poporului. Iar când s-a întors poporul, Baruh, iesind din pestera, auzit-a iarasi cu Abimeleh cele ce vazusera Ieremia în uimire când era lovit cu pietre. Si se aratau a fi ca un suflet în doua trupuri acesti doi prooroci, deoarece dumnezeiescul Duh însemna si îi adeverea pe amândoi. Baruh a propovaduit mai limpede despre orânduiala întruparii lui Hristos, zicând: "Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul lânga Dânsul" si celelalte. Si ar putea cineva din cei ce cu dragoste ostenesc a lua seama la cartile proorocesti, sa afle pe proorocul Baruh ca prooroceste mai mult despre Hristos si despre Ierusalim. Dupa ce a îngropat pe Ieremia cu sârguinta, curând dupa petrecerea aceluia, catre Domnul s-a petrecut si acesta.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Marcu pastorul; a Sfintilor Mucenici si buni frati Alexandru, Alfiu (Alfeu) si Zosima; a Sfântului Mucenic Pimen, a Sfintilor Mucenici Nicon, Neon, Eliodor (Heliodor) si celelalte fecioare si fii.

Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Diocletian (284-305), în cetatea Pisidiei, în Asia Mica, când acolo era domnitor Magnus.

Iar Fericitul Marcu, un păstor, pastea oile, având parul capului alb si lung pâna la calcâie. Sf. Marcu a fost arestat pentru mărturisirea deschisă a credinţei creştine în Antiohia Pisidiei. Cei treizeci de soldaţi care-l păzeau au fost convertiţi la creştinism de Sf. Marcu fiind martirizaţi la Niceea prin tăierea capului. Iar pe sfântul l-au trimis la Claudiupoli, unde au chemat fauri ca sa faca legaturile sfântului.

Si au venit trei frati, anume Alfie, Alexandru si Zosima, care locuiau în satul Cataliton, mesteri deprinsi la lucrul fierului. Începând a bate fierul, curgea apa pe ei si li se muiau mâinile, dar fierul nu se lasa batut; iar ei mirându-se de ceea ce li se întâmpla, si auzind dumnezeiesc glas care-i îndemna sa se nevoiasca împreuna cu Marcu, au marturisit ca sunt crestini. Atunci îndata au fost supusi la chinuri felurite, în timpul carora si-au dat duhul.

Iar Marcu a fost încaltat cu încaltaminte de chinuire, batut, împuns cu frigari si, dupa ce i s-a taiat limba, i s-a taiat si capul la Claudiopolis. Când au luat capul sfântului mucenic să-l ducă în templul păgân al lui Artemis, toţi idolii s-au prăbuşit la pământ şi au fost distruşi. Martorii acestei minuni, Nicon, Neon, Heliodor împreună cu alţi tineri bărbaţi şi femei au crezut în Hristos, şi-au mărturisit credinţa crestina, au fost chinuiti impreuna cu multi tineri si fecioare şi le-au taiat capetele la locul ce se cheama Maromilium (Moromilio).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Calinic si Eustatie Romeul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru, si a celor împreuna cu dânsul treizeci de mucenici.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Eustatie de la Lavra Pesterilor din Kiev.

Mucenicul Eustaţie din Peşteră s-a născut în sec. al XI-lea la Kiev, într-o familie bogată. Devenind adult, a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Peşterile Kievului, după ce a dat toate proprietăţile sale săracilor. Sfântul a dat dovadă de smerenie în îndeplinirea ascultărilor sale de la mănăstire, făcându-şi pravila cu stricteţe şi petrecînd în post şi priveghere.

În 1096 poloveţii au cotropit Kievul, prădînd mănăstirea Peşterilor şi omorînd mulţi călugări. Sf. Eustaţie a fost făcut prizonier şi vândut ca sclav unui evreu din Korsun împreună cu alţi treizeci de vieţuitori ai mănăstirii şi douăzeci de locuitori ai oraşului.

Evreul păgân a încercat să-i facă pe captivi să renunţe la Hristos, ameninţîndu-i cu moartea prin înfometare pe cei care refuzau. Sf. Eustaţiu îi încuraja pe fraţii săi creştini, spunîndu-le "Fraţilor, nici unul din noi cei botezaţi întru Hristos să nu ne lepădăm jurăminţile făcute la botez. Hristos ne-a purificat prin apă şi prin Duh, scoţîndu-ne de sub blestemul Legii prin Sângele Său şi făcîndu-ne moştenitori ai Împărăţiei sale. Dacă vom trăi, vom trăi pentru Domnul iar de vom muri, vom muri întru Domnul, primind viaţă veşnică."

Încurajaţi de cuvintele sfântului, prizonierii au ales să suporte înfometarea decât să renunţe la Hristos, Cel ce este Apa şi Hrana în Viaţa de Veci. Epuizaţi de foame şi sete, unii dintre ei au murit în trei zile, alţii după patru şi şapte zile. Sf. Eustaţiu a rămas în viaţă paisprezece zile, fiind obişnuit cu postul încă de mic copil. Suferind de foame nu s-a atins de hrană sau apă. Necredinciosul evreu, văzînd că a pierdut banii pe care i-a dat pe sclavi, s-a răzbunat pe sfântul călugăr.

Apropiindu-se Sfânta Înviere a lui Hristos, evreul avea şi el sărbătoarea lui pascală. Acesta s-a gândit împreună cu prietenii săi să-l crucifice pe sfânt. Păgânii şi-au bătut joc de el spunîndu-i că este invitat la masa lor pascală. Dar sfântul le-a răspuns, "Domnul mi-a arătat mare milostivire lăsîndu-mă să îndur moarte pe cruce în numele Său aşa cum a suferit El". Sfântul a mai prezis o moarte groaznică pentru evreu.

Auzind acestea, evreul a apucat o suliţă şi l-a înjunghiat pe Sf. Eustaţie pe cruce. Corpul mucenicului a fost luat de pe cruce şi aruncat în mare. Creştinii au căutat multă vreme sfintele moaşte dar nu le-au putut găsi. Dar, prin mila dumnezeiască moaştele întregi ale sfântului au fost găsite într-o peşteră, unde se săvârşeau multe minuni. Mai târziu, acestea au fost mutate la Mănăstirea Peşterile Kievului.

Proorocia sfântului despre răzbunarea sângelui său vărsat s-a adeverit la scurt timp după moartea sa. Împăratul bizantin a dat un decret prin care se expulzau toţi evreii din Korsun, luîndu-li-se proprietăţile şi ucigîndu-i pe bătrânii lor pentru persecuţia creştinilor. Evreul care l-a crucificat pe Sf. Eustaţie a fost spânzurat de un copac, primindu-şi răsplata pentru răutatea sa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 29 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Chiriac Sihastrul.

Acest Sfântul Chiriac s-a nascut la anul 448, în vremea împaratului Teodosie cel Mic, în cetatea Corintului. Tatal lui se chema Ioan, fiind preot al bisericii din Corint si mama lui Evdochia. Era nepot al lui Petru episcopul, citet fiind la aceeasi biserica. Împlinind optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim si a fost facut calugar de marele Eftimie. Si aratând multa nevointa si mustrând pe cei ce urmau greselilor lui Origen, si cu lucrarea lui Hristos facând multe minuni si ajungând la adânci batrâneti a trecut din viata.

Era blând si bun primitor, spunând mai înainte cele ce aveau sa fie din dumnezeiasca descoperire.

Era mare la trup, cu cuviinta si cu dar, pazind toate partile trupului întregi, neschimonosindu-se cu nimic din pricina batrânetii. A fost si egumen câtiva ani la Lavra Sfântului Hariton.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor 150 de Mucenici din Palestina.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Petronia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Gudelia.

Aceasta sfânta fiind crestina, si întorcând pe multi din persi la credinta crestinilor, a fost prinsa de Savorie împaratul persilor. Dar, nevrând sa aduca jertfa focului, a bagat-o în temnita, multi ani chinuindu-se de foame. Dupa aceea scotând-o din temnita, si nevrând sa se lepede de Hristos, întâi i-au despuiat capul de piele, apoi tintuind-o cu piroane la stâlp foarte tare, si-a dat sfântul sau suflet Domnului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Casdon si Casdoas.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Dada, Govdela si Casdoas, din care unii rudenii, iar altii erau adevarati fii lui Savorie, împaratul persilor.

În zilele lui Savorie, împaratul persilor, tatal Sfântului Govdela, era un oarecare crestin anume Dada, mai de frunte la palatul împaratesc, preaiubit si neam cu împaratul. Fiind trimis ca sa domneasca tarile ce erau sub biruinta lui, el a crezut în Hristos. Dar pârându-l oarecine la împaratul, si trimitând la dânsul pe Andrameleh, cel mai mare din dregatorii lui, ca sa afle adevarul, l-a gasit crezând în Hristos si a scris despre aceasta împaratului. Iar împaratul scriind raspunsul, i-a dat putere împotriva crestinilor. Acest raspuns l-a trimis cu fiul sau Govdela, care primindu-l si sezând alaturi cu el, Govdela a început a face cercetare. Si luându-i seama cu amanuntul, si zicându-i cele ce aveau ei în gândul lor, a aflat pe sfântul crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos si vrând sa moara cu osârdie pentru Dânsul. Atunci a aprins un cuptor cu foc foarte mare, si a poruncit sa bage pe sfântul în el. Daca s-a apropiat de cuptor, sfântul si-a facut semnul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, cuptorul s-a stins si a izvorât apa în loc de vapaie; si se minunau toti de aceasta minune. Atunci fiul împaratului Govdela a zis: "Iubitul meu Dadas, cine te-a învatat aceste farmece?" Iar el a zis: "Macar de te-ai fi învrednicit si tu sa fii învatat de la Dascalul meu!" Si Govdela a zis: "Dar de voi crede în Hristosul tau, putea-voi sa fac si eu acestea?" Zis-a Dadas: "Nu numai acestea vei face, ci si cu Dânsul împreuna vei împarati". Si poruncind Govdela de a aprins un cuptor, si chemând el numele lui Hristos, îndata l-a stins; si cazând la sfântul a crezut în Hristos. Acestea vazând Andrameleh s-a dus de a spus toate împaratului. Împaratul auzind ca fiul sau s-a facut crestin a trimis de l-au adus si a poruncit sa taie toiege ghimpoase si a pus patru servitori de l-au batut. Iar sfântul fiind batut peste tot trupul, se ruga sa i se dea rabdare. Si aratându-i-se îngerul îl întarea zicându-i: "Fii barbat, ca eu sunt cu tine", si bagându-l în temnita a stat cinci zile. Dupa aceea lu-ând oarecare Gargal voie de la împaratul asupra sfântului si asupra tuturor crestinilor, si scotând pe sfântul din temnita, si batându-l cu vine de bou, sfântul se ruga si anatemiza credinta tatalui sau. Atunci a poruncit Gargal sa-i scoata doua fâsii de piele de la picioare pâna la cap, zicând: "Lasa ca va veni în adevar Hristosul tau de te va tamadui", si dupa aceasta legându-l foarte tare l-au bagat iar în temnita. Dar dezlegându-se legaturile singure îndata s-a facut sfântul sanatos precum era si mai înainte. Si vazând Gargal aceasta, se minuna. Si a mers de a spus împaratului. Iar el i-a zis: "Mergi de-l omoara, ca nu-mi este fecior, ci-mi este vrajmas de vreme ce a crezut în Hristos". Atunci l-a supus Gargal la nenumarate si grele chinuri din care a ramas nevatamat. Vazându-l cei ce erau în temnita, s-au minunat zicând: "Mare este Dumnezeul crestinilor". Iar stapânitorul mâniindu-se a poruncit sa fie supus la chinuri si mai grele. Deci auzind împaratul, a zis lui Gargal: "Tot traieste acel fermecator Govdela?" Iar el a zis: "Asa împarate, viu este.

Si eu mult l-am chinuit, dar tot viu este". Atunci împaratul a poruncit sa-i despoaie pielea capului spre spate, sa-i acopere obrazul si facându-i si aceasta, iar l-a bagat în temnita, iar el marea pe Dumnezeu. Dimineata aflând ca tot este viu, i-au dezradacinat unghiile de la mâini si de la picioare, si cele patru masele mari. Si l-au aruncat în temnita ca pe un mort, poruncind sa nu-i dea nici apa, nici sa intre cineva la dânsul. Iar sora-sa a mers la dânsul, si i-a dat apa, zicând temnicerului sa nu spuna cuiva, ca-si va pune capul. Iar sfântul, daca i s-a adeverit credinta, nu mai avea nevoie de lecuire; ci luând rabdare si îndraznire si osârdie la chinuri cu luminarea Sfântului Duh, aflându-se si ranit, se bucura si tamaduia pe toti; si toti se minunau de acestea. Un alt oarecare Gargal fermecator ce se afla în temnita pentru multe rele ce facuse, vazând rabdarea sfântului si minunatele lucruri ce facea, a cazut la picioarele sfântului zicând: "Rogu-te, robul lui Dumnezeu, pomeneste-ma si pe mine înaintea Hristosului tau". Iar sfântul i-a zis: "Crede într-Însul si te va scapa de toate relele tale". Si Gargal a zis: "Cred întru Tine, Doamne Iisuse Hristoase", si s-a alaturat cu Govdela.

A doua zi i-a adus domnitorul pe amândoi înaintea sa, si dezbracând pe Gargal, a poruncit de l-a batut cu toiege, si el cautând la cer, zicea: "Doamne Iisuse Hristoase, pentru numele Tau patimesc, întareste-ma"; si acestea zicând si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Iar pe Sfântul Govdela, l-au supus la neînchipuit de cumplite chinuri, dar ramânând viu, Gargal s-a consultat cu ai sai, a rastignit pe sfântul, gol, sus pe un lemn, si l-au sagetat multi oameni multe ceasuri; dar sfântul ramânea neranit, caci sagetile aruncate asupra lui se duceau în vazduh. Aceasta a facut pe toti de s-au cutremurat.

Vazând împaratul toate lucrurile zadarnice, a trimis pe fiica sa Cazdoua ca sa învete pe Govdela si sa-l întoarca. Iar ea daca s-a dus, fiind învatata de fratele ei, s-a facut crestina. Deci mâniindu-se împaratul de aceasta, a poruncit de a supus pe fiica sa la multe chinuri. Atunci ea a zis catre sfântul: "Roaga-te pentru mine ca nu pot rabda chinurile". Iar sfântul i-a zis: "Sa nu-ti lipseasca credinta întru Hristos, si nadajduiesc în Acela în Care ai crezut, ca nu vei mai suferi alte chinuri". Deci scotând împaratul pe Sfântul Govdela, a poruncit sa-i lege mâinile si picioarele, si sa-l arunce în picioarele cailor celor ce învârteau moara, ca sa-l calce toata noaptea. Dar sfântul a fost pazit nevatamat, binecuvântând pe Dumnezeu. Iar dimineata aflându-se sanatos si dezlegat din legaturi, se minunau toti. Apoi a fost supus la alte grele chinuri. Iar Dadie si Avdie, crestini fiind staruiau de scriau chinurile sfântului în taina, de frica împaratului, catre care a zis sfântul: "De puteti aduceti-mi apa si untdelemn ca sa ma botez, iar de nu puteti, rugati-va ca sa se faca aceasta". Si când graia aceste cuvinte, iata un norisor mic ca o negura a acoperit pe sfântul, si a turnat pe capul lui untdelemn si apa multa si s-a auzit glas zicând: "Iata ca ai primit sfântul botez, robule al lui Dumnezeu, Govdela". Si s-a facut fata lui ca lumina, si a iesit mult miros frumos. Iar auzind sfântul glas, facea rugaciune catre Dumnezeu, multumindu-I si marindu-L, si rugându-se sfântul catre Dumnezeu, si-a dat sufletul.

Atunci Gargal i-a legat picioarele cu streanguri, si legându-l de coadele unor cai neînvatati, i-a tras trupul gol prin locuri rele si pietroase, de se rupea carnea bucati de pe dânsul, si ce mai ramasese din trupul lui l-a taiat de l-a facut trei parti si l-a risipit. Pe acestea si preotii, Dadie, Avdie si Armaazac diaconul, le-au luat si le-au dus la casele lor; si înfasurându-le cu pânza si cu aromate le-au îngropat cu osârdie.

Iar Sfântul Dadas cel marit, varul împaratului fiind chinuit mai înainte în multe feluri, l-au taiat tot bucati din toate membrele, si asa si el în Domnul s-a savârsit. Oarecare iubitori de Dumnezeu, adunând si bucatile moastelor lor, le-au îngropat la loc însemnat. Deci cântând cei trei barbati ce s-au pomenit mai înainte, toata noaptea, când a fost la miezul noptii s-a aflat si Sfântul Govdela în mijlocul lor, si a zis: "Îmbarbatati-va în Domnul, fratilor, si stati întariti si neschimbati, si nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida". Iar ei daca l-au vazut s-au bucurat; si iarasi le-a zis: "Dumnezeu sa va dea plata pentru cele ce ati ostenit pentru mine". Si plecându-si capul catre Dadia, a zis: "Ia cornul cu untdelemn si sfântul trup al lui Hristos, si intra în gradina împaratului, si unge pe soru-mea Cazdoua si o împartaseste cu Sfântul Trup". Acela luându-le a mers si cum a sosit la poarta, i s-a aratat îngerul Domnului si a intrat cu dânsul, si botezând-o si împartasind-o cu trupul Domnului, i-a zis: "Mergi si dormi pâna la venirea Domnului nostru Iisus Hristos", si îndata luând îngerul sufletul ei l-a dus la cer. Iar dimineata intrând maica-sa la dânsa, si aflând-o savârsita s-a dus la împaratul si i-a zis: "De acum înainte bucura-te, tu si împaratia ta; ca fiul meu ca si cum ar fi facut greseli de mii de ucigasi, în mii de chinuri s-a petrecut; iar acum si fiica mea, ca si cum ar fi ucis pe tatal sau, goala, ucisa cu toiege ghimpoase ca un tâlhar, s-a savârsit si ea". Acestea auzind cumplitul si nemilostivul acela mâncator de sânge împarat, nu s-a plecat nicidecum spre mila. Iar împarateasa luând aromate de tot felul cu mirosuri scumpe a uns moastele sfintei fiicei sale si învaluind-o în porfira împarateasca, a pus-o cu Govdela fiul ei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 30 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari.

Acest sfânt s-a nascut catre anul 240, si era persan de neam, fiul lui Anac, rudenie lui Cusaro, împaratul Armeniei, fratele lui Artavan, împaratul persilor. Fiind prins ca crestin de domnitorul Tiridat, a fost supus la multe si neînchipuite chinuri, dar din toate a ramas viu cu ajutorul lui Dumnezeu. Dupa aceea, aflând Tiridat ca sfântul este fiul lui Anac persanul care cu înselaciune omorâse pe tatal sau, i-a legat mâinile si picioarele sfântului si la cetatea Ararat l-a aruncat într-o groapa adânca plina de fiare si de târâtoare în care sfântul a trait 15 ani, fiind hranit în taina de o femeie vaduva. Iar împaratul Tiridat, iesindu-si din minte, îsi musca din carnea trupului sau si pastea cu porcii prin munti. Atunci sora sa, Cusaroducta, a avut un vis si glas a auzit, ca de nu va iesi Grigorie din groapa, Tiridat nu se va face sanatos. Atunci a fost scos sfântul din groapa si iesind a botezat pe multi.

Iar fiind facut episcop, a zidit multe biserici si a luat parte la sfântul si marele întâi sinod ecumenic în 325, an în care s-a si mutat cu pace catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si doua cuvioase mucenite femei si fecioare.

Aceste doua sfinte femei erau de neam mare si au trait pe vremea împaratiei lui Diocletian, fiind fecioare prea încuviintate cu frumusetea si calugarite. Deci pentru ca n-a voit Ripsimia a se însoti cu împaratul, a fugit si s-a dus împreuna cu Gaiani în partile Armeniei. Si aflând aceasta Tiridat, domnitorul laturilor acelora, a trimis si au adus-o si a silit-o la nelegiuita împreunare. Dar cu puterea lui Hristos nu a biruit-o pe ea, iar el nedobândindu-si dorinta, zacea ca un mort. Atunci ea a fugit, dar ostasii împaratului, gonind-o si prinzând-o, mai întâi i-au rupt hainele, apoi legându-i mâinile la spate, i-au taiat limba, trupul i l-au ars si i-au scos ochii. Asa si-a dat fericitul sau suflet. Au fost ucisi înca împreuna cu ea 70 de barbati crestini si 32 de femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gât si dupa aceea au suflat în ea ca într-o basica, si fiind despuiata de pielea trupului pâna la sâni, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor celor saptezeci de mucenici, carora li s-au taiat capetele împreuna cu Sfânta Ripsimia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stratonic.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mardonie, care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuvioaselor doua femei si a sfintilor o mie de mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 1 Octombrie

În aceasta lună, în ziua întâi, prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile". ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: "Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău".

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Anania.

Sfântul Apostol Anania a fost din cetatea Damasc, care a botezat şi pe Pavel din descoperire dumnezeiască, făcându-se episcop de către apostoli în acea cetate. Deci făcând multe vindecări în Damasc şi în Elevteropole şi convingând pe mulţi la credinţa cea în Hristos, a fost bătut cu vine de bou de către guvernatorul Luchian, strunjit la coaste şi pârjolit cu făclii; apoi fiind scos afară din cetate, a fost ucis cu pietre, şi aşa plinindu-şi mucenicia s-a petrecut către cereştile locaşuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Mihail din Mănăstirea Zovei şi a celor cu dânsul, 36 de sfinţi monahi, care au mărturisit în Eparhia Sevastopolei.

Aceşti sfinţi au fost pe vremea împărăţiei lui Constantin şi a Irinei, şezând la o mănăstire ce se chema Zovi, lângă Sevastopol. Deci, oştindu-se Alim Amira al agarenilor, asupra ţării aceleia a prins pe sfinţi; iar cuvioşii părinţii aceia i-au stat împotrivă, întăriţi fiind cu puterea lui Hristos, şi stând la mijloc Mihail preacuviosul egumen şi învăţându-i, i-a povăţuit pe toţi spre moartea cea pentru Hristos; şi întâi ei plecară capetele spre tăiere, apoi Cuviosul Mihail.

Tot în această zi, Sfinţii şase preacuvioşi mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Roman Melodul, făcătorul de condace.

Acest între sfinţi Părintele nostru Roman a fost din Siria, cetatea Emesinilor, diacon al sfintei Biserici celei de Berit. Deci mergând la Constantinopol, în zilele împăratului Anastasie, a rămas la biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, cea din Chir, petrecând cu evlavie, şi priveghind toată noaptea la slujba Vlahernelor. şi după săvârşirea slujbei de acolo, iarăşi se întoarse la Chir, unde şi darul alcătuirii condacelor a luat, arătându-se lui în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi dându-i o bucată de hârtie, îi porunci să o mănânce; deci i se păru că deschise gura, şi înghiţi hârtia; şi fiind praznicul naşterii lui Hristos, îndată cum se deşteptă, suindu-se în Amvon, a început a cânta: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte...". Acesta a făcut condacele şi ale celorlalte praznice, încă şi ale sfinţilor celor mari; aşa ca mulţimea condacelor făcute de dânsul este mai mult de o mie; apoi cu pace a adormit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Domnin.

Acesta a fost de la Tesalonic. Fiind Maximian acolo, când îşi făcea curţi împărăteşti, l-a prins aflându-l că este creştin, şi aducându-l de faţă la judecata lui i-a zis cu mânie: "Pentru ce fiind eu în scaun aici în cetate, cutezi tu de mărturiseşti pe alt Dumnezeu? Ci de voieşti să trăieşti, jertfeşte zeilor". Iar sfântul nevrând să se înduplece, împăratul a poruncit de i s-a strunjit trupul. Maximian văzând că se batjocorea de sfântul, a poruncit să-l scoată afară din cetate, unde îi zdrobiră fluierele şi tăindu-i picioarele, după şapte zile de chinuri, mucenicul mulţumind lui Dumnezeu şi-a dat Lui fericitul său suflet.

Tot în această zi, Cuviosul Ioan cântăreţul cel numit Cucuzel, care s-a nevoit în hotarele Lavrei celei mari din Atos, cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan numit Cucuzel, de origine bulgar din Dirrachia (Bulgaria), a rămas orfan de mic. Înzestrat cu o voce frumoasă el a intrat la şcoala de curte din Constantinopol, unde, fiind îndrăgit de împăratul pe-atunci Ioan Comnenos (1118-1143) a devenit cântăreţ principal. Însă luxul şi strălucirea curţii imperiale nu-l satisfăceau pe tânărul evlavios. Odată, întrebat fiind ce a mâncat la cină, acesta a răspuns: "fasole şi mazăre" (adică koukouzelis). De atunci, aceea i-a rămas porecla.

Ioan căuta modalităţi de a se desprinde de ispitele şi viaţa de la curtea imperială, precum şi să evite căsătoria pregătită de împărat pentru el. Cu voia lui Dumnezeu, tânărul a întâlnit un egumen din Muntele Athos, venit la Constantinopol cu treburi mănăstireşti. Dezvăluindu-i dorinţa sa de a pleca de la curte, părintele i-a dat binecuvântare pentru Muntele Athos, unde a fost acceptat şi tuns călugăr.

Acolo a primit ca ascultare să îngrijească de turma de capre a mănăstirii. Mergînd cu animalele la păscut în locuri mai retrase de pe munte, tânărul călugăr se putea ruga, medita la Dumnezeu şi cânta imnuri de slavă în voie. Vrăjite de vocea angelică a păstorului, animalele se adunau pe lângă el şi-l ascultau căzute parcă în transă.

Din modestie şi smerenie, cântăreţul n-a lăsat să se ştie printre fraţi despre darul său de a cânta aşa frumos, Însă, un locuitor al acelor pustietăţi l-a auzit într-o zi şi i-a spus egumenului despre cum cânta Ioan. Atunci Ioan i-a dezvăluit acestuia că a fost cântăreţ de curte şi l-a implorat să-l lase în continuare să păstorească animalele.

Egumenului fiindu-i teamă că împăratul va afla că favoritul cântăreţ al curţii e la Sf. Munte, i-a cerut să se întoarcă de unde a venit. Vrînd să-l împace pe împărat, egumenul a călătorit la Constantinopol ca să-i explice acestuia ce s-a întâmplat cu Ioan, implorîndu-l să nu-l abată pe tânăr din calea mântuirii. De atunci, Ioan Cucuzel a cântat la catedrală în duminici şi sărbători. Odată, după ce a cântat un acatist în faţa icoanei Maicii Domnului, călugărul s-a învrednicit de o mare minune. Maica Domnului i s-a înfăţişat şi i-a spus cuvintele acestea: "Bucură-te, Ioane şi nu te opri din cântat, iar pentru aceasta eu nu te voi uita", după care îi puse în mână o monedă de aur şi dispăru. Moneda a fost aşezată lângă icoană şi multe minuni s-au întâmplat datorită icoanei şi monedei de aur.

Icoana a fost numită "Cucuzelisa" în memoria Sf. Ioan şi a fost pusă în Lavra Sf. Atanasie. Ea este comemorată în ziua de 1 octombrie şi în a zecea vineri de după Sf. Paşti.

Preasfânta Fecioară i se mai arătă o dată lui Ioan vindecîndu-l de o boală a picioarelor, din cauza statului mult în picioare în biserică. Ioan şi-a petrecut zilele rămase în mari nevoinţe ascetice, lucrînd mult şi la disciplina cântărilor bisericeşti, primind titlul de maestru didact şi regent.

El a lucrat la aranjamentul şi compilarea mai multor stihuri, tropare şi condace, editînd textele imnurilor şi scriindu-şi propriile condace, care se pot găsi în unele din aceste manuscrise: "O carte scrisă cu voia lui Dumnezeu şi cuprinzînd tipicul slujbelor bisericeşti", scrisă de maestrul didact Ioan Cucuzel," "Tipicul slujbelor" de maestrul didact Ioan Cucuzel, "De la Începutul Vecerniei până la sfârşitul Sfintei Liturghii" şi "Ştiinţa cântării şi notele muzicale cu poziţia mâinii şi toate aranjamentele cântării."

Văzînd dinainte ceasul plecării sale la veşnicie, Ioan şi-a luat luat rămas bun de la fraţi şi le-a lăsat cu limbă de moarte să-l îngroape la Biserica Arhanghelului construită de el. Cantorii bisericilor îl slăvesc pe Sf. Ioan Cucuzel ca pe patronul lor spiritual.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Grigorie Domesticul care în acea mare Lavră a Atonului (Muntele Athos) s-a nevoit şi o monedă de aur de la Născătoarea de Dumnezeu a primit, cu pace s-a săvârşit.

Sf. Grigorie Domesticul a fost contemporan cu Ioan Cucuzel, trăind la Marea Lavră din Muntele Athos în sfinţenie şi evlavie. Asemeni lui Ioan acesta cânta în corul din dreapta al Marii Lavre şi chiar era numit Grigorie Cucuzel în onoarea învăţătorului său. Sf. Grigorie se deosebea prin aptitidinile sale tehnice şi dulceaţa vocii. El cânta slujbele de priveghere cu multă evlavie şi zdrobire de inimă, fără să se aşeze vreodată în biserică.

Patriarhul Calist I (prăznuit în 20 iunie) a introdus cântarea "Toată suflarea se bucură" la Liturghia Sf. Vasile cel Mare în locul "Cuvine-se cu adevărat.." , dar Patriarhul Filotei (prăznuit în 8 octombrie), care l-a succedat, a reintrodus în Sf. Liturghie a Sf. Vasile "Cuvine-se cu adevărat..". Curînd după acestea, Sf. Grigorie a cântat "Toată suflarea se bucură" la Sf. Liturghie în ajunul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, în prezenţa Patriarhului Grigorie al Alexandriei. Sf. Fecioară i-a apărut lui Grigorie şi i-a mulţumit că a cântat imnul în cinstea sa, dîndu-i o monedă de aur. De atunci, la slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile se cântă "Toată suflarea..".

Sf. Grigorie a adormit întru Domnul în 1355.

Tot în această zi se face pomenirea icoanei Maicii Domnului, zisă Kasperov.

Icoana Kasperov a Preasfintei Fecioare Maria a apărat de invazia străinilor oraşul Odessa în timpul Războiului din Crimeea (1853-1855). Arhiepiscopul Inochentie (Borisov) a hotărât ca "acest eveniment să nu rămână necunoscut posterităţii" şi să se prăznuiască în data de 1 octombrie. Icoana era deja cunoscută drept făcătoare de minuni şi a fost recunoscută ca atare de Sf. Sinod în anul 1840, după cercetarea numeroaselor minuni care au avut loc. Înainte de aceasta, icoana s-a aflat în posesia Iulianei Ioannovna Kasperova, care a primit-o ca amintire de familie în anul 1809.

În fiecare vineri se citeşte Acatistul Maicii Domnului în faţa Icoanei Kasperov la Catedrala din Odessa a Adormirii Maicii Domnului, care se mai sărbătoreşte în 29 iunie şi în miercurea luminată.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 2 Octombrie

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara.

Acesta era din Antiohia Siriei în vremea împăratului Deciu (către 250), de bun neam şi bogat, filozof şi vrăjitor cumplit. Şi a fost câştigat la credinţa cea întru Hristos de către Iustina fecioara şi creştina, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat, fiind şi ea din Antiohia. Căci un bărbat oarecare elin, numit Aglaid, de dragostea frumuseţii ei rănindu-se şi neajungându-şi scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimiţând demonii către tânăra, n-a izbutit nimic. Deci după ce a cunoscut că meşteşugul său este neputincios, s-a botezat şi, arzând vrăjitoreştile sale cărţi, a crezut în Domnul. Apoi a fost făcut episcop şi pe mulţi povăţuindu-i la credinţa lui Hristos, a fost prins împreună cu Iustina de către stăpânitorul Damascului, şi strunjindu-li-se coastele au fost băgaţi în cazan de fier; şi fiind trimişi la Nicomidia li s-au tăiat capetele. Iar marele Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, nu pe altul, ci pe acesta îl numea iubit Fecioarei. Şi se săvârşeşte soborul lor la locul muceniciei, care se afla de acea parte, la locaşurile lui Solomon.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Teofil Mărturisitorul.

Preacuviosul Părintele şi mărturisitorul nostru Teofil era monah cucernic pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, a cărui necredinţă şi rea pornire asupra sfintelor icoane văzând, a mers de l-a mustrat de faţă, şi i-a zis ca este fără de lege şi înaintemergător lui antihrist. Din care pricină pornindu-se împăratul cu mânie şi cu urgie a poruncit de l-au bătut cumplit şi l-au băgat în temniţă, unde s-a chinuit cu foamea. Apoi scoţându-l, şi nevrând să se supună, l-a trimis în exil departe, şi acolo mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat Aceluia sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Gheorghe, care la Carageas a mărturisit, în anul 1794 şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici David şi Constantin, prinţi din Georgia.

Mucenicii David şi Constantin, Prinţi ai Aragvet, Georgia, au fost crescuţi în credinţa ortodoxă, fiind nu numai conducători vrednici şi curajoşi dar şi creştini evlavioşi. Fraţii cei sfinţi au apărat Georgia de invazia musulmană dar raportul numeric dintre cele două forţe militare era inegal. Comandantul militar arab Murvan-Abdula-Kasim, luîndu-i prizonieri, a încercat prin promisiuni meşteşugite să-i facă să accepte credinţa islamică. Dar cei di au rămas drepţi în credinţa lor. Apoi Then Murvan-Kru ("cel tare de ureche") a cerut ajutorul vrăjitorilor pentru a-i întoarce pe fraţi de la creştinism. Însă aceştia au reuşit să se apere de toate făcăturile lor cu ajutorul rugăciunii.

Văzînd hotărârea celor doi creştini, mahomedanii au poruncit să fie torturaţi şi înecaţi în fluviul Rioni (în anul 740). Apa unde au fost aruncate trupurile a fost luminată de trei stâlpi de lumină. Creştinii au scos corpurile sfinţilor mucenici din apă şi le-au îngropat într-o peşteră pe muntele Tskal--Tsiteli, în oraşul Kutaisi.

În sec. al XII-lea, împăratul Bagrat cel Mare (1072-1117) aflîndu-se la vânătoare, a dat peste sfintele moaşte aflate întregi şi iradiind strălucitor. Împăratul a construit o biserică în cinstea lor, înfiinţînd Mănăstirea Motsameti. La sfintele moaşte ale fraţilor s-au petrecut multe vindecări.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Notă: În tradiţia rusească se face pomenire, în această zi de 2 octombrie, de sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos. Dar grecii şi românii îl pomenesc pe acesta la data de 28 mai.

Sinaxar 3 Octombrie

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului sfintiţului Mucenic Dionisie Areopagitul.

Acesta, întrecând pe toţi cu bogăţia, cu slava, cu mintea şi cu înţelepciunea, era unul din sfetnicii Areopagului, dar fiind convins de marele Pavel, s-a botezat şi a fost hirotonit episcop. Fiind învăţat tainele cele de negrăit şi dumnezeieşti de înţeleptul Ierotei, a lăsat şi cărţi minunate şi foarte înalte. Însă acest sfânt Dionisie tâlcuind şi Tipicul bisericeştii orânduieli, după aceea s-a dus spre părţile Apusului, pe vremea împărăţiei lui Domiţian şi arătând multe minuni, i s-a tăiat capul în cetatea Parisului. Şi primindu-şi capul în mâinile sale, a umblat două mile de loc pe picioarele sale, făcând ca sa se minuneze cei ce îl vedeau, şi nu l-au lăsat până nu s-a întâlnit cu o femeie anume Catula. Şi oprindu-se din dumnezeiască pronie, l-a pus în palmele ei ca pe un odor. Aşijderea şi ucenicii săi, Rustic şi Elefterie, tăindu-li-se capetele şi aruncându-li-se trupurile împreună cu mucenicescul trup al sfântului propovăduitor ca să-l mănânce fiarele cele sălbatice şi păsările. Oarecare credincioşi le-au luat şi le-au ascuns pentru frica ce era atunci de ucigători; şi după ce s-au dus aceia, le-a aşezat Fericita Catula într-o casă, la trei ale lunii octombrie. Era la statul trupului om de mijloc, uscăţiv, albenet, cam galben, puţinel cam scobit la nări, cu sprâncenele dese, cu ochii adânciţi şi cu urechile mari, cărunt păros, cu barba cam lungă şi rară puţinel, cam pântecos, degetele mâinilor lungi. Şi se săvârşeşte soborul lui în preasfânta marea Biserică.

Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Rustic şi Elefterie, ucenicii sfântului Dionisie Areopagitul.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teoctist.

Tot în această zi Sfântul Mucenic Dionisie şi cei cu dânsul 8 mucenici.

Acesta a fost pe vremea împăraţilor Valerian şi Galien; şi fiind adus către guvernatorul Emilian şi nesupunându-se legii lor, l-au trimis undeva la urgie. După aceea l-au tras la popor şi l-au împroşcat cu pietre, pătimind mai mult decât cele ce pătimise mai înainte din partea lui Deciu în Libia. Deci închizându-l într-un loc sec, cu Faust şi cu Gaius şi cu Petru şi cu Pavel, şi cu ceilalţi patru care, suferind cu el doisprezece ani, s-au săvârşit în bună mărturisire.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teaghen.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teotechi.

Tot în această zi, Preacuviosul Ioan Hozevitul, episcopul Cezareii.

Acest sfânt părinte al nostru Ioan a fost tebeu din ţara Egiptului. Deci primind de la moşul său îngerescul chip al monahilor şi luând iertare de la bătrânul, s-a dus la sfintele locuri, la Ierusalim. A lepădat Soborul din Calcedon şi de Biserica sobornicească se depărtă pe sineşi; dar voind a se închina cinstitei Cruci, şi oprit fiind a se apropia, i s-a părut ca aude glas, că cei ce nu fac parte din Biserica sobornicească, sunt nevrednici de închinarea Crucii. Trezindu-se dar, s-a apropiat de Biserică, apoi iarăşi s-a întors la moşul său, şi fiind iertat iarăşi de către bătrânul a ieşit din mânăstire. Şi aflând într-un loc râpos şi cu anevoie o mică peşteră, a locuit în ea, hrănindu-se cu mugurul copacilor de acolo. Pe acesta vrând Dumnezeu să-l slăvească l-a vădit aşa: Oarecare Ananie, sihastru mare şi vestit, locuia în acele locuri; deci a fost adus un copil îndrăcit al unui om bogat la acest om mare. Copilul era bântuit de duh necurat şi acela nu l-a primit, ci de smerenie mare sfântul acesta îi înşela ca să meargă mai înăuntru pustiei să caute pe Ioan egipteanul.

Deci aici fiind trimişi aflară pe cel ce căutau şi spunându-i cu ce treaba au mers, întâi s-a aparat că face rugăciune, apoi supărându-l, a făcut şi a zis către demon: "În numele lui Iisus Hristos, duh necurat, nu eu, ci Anania robul lui Dumnezeu, îţi porunceşte să ieşi din copil". Acestea auzind duhul cel necurat de la sfântul, îndată a ieşit şi copilul s-a făcut sănătos.

Şi făcându-se prin minunea aceasta vestit, se supuse şi fără de voie a primit hirotonia ca episcop al Cezareii. Şi neputând a petrece acolo viaţa cea pustnică şi fără gâlceavă, a lăsat Cezareea şi iarăşi s-a dus în pustie, dar nu s-a putut ascunde de un plugar, care având şi el un copil ce era bântuit de duhul necurat, l-a pus într-o coşniţă şi acoperindu-l cu buruieni l-a pus lângă uşa sfântului şi s-a dus în lături; deci, plângând copilul şi sculându-se sfântul şi văzându-l, a cunoscut pe duhul cel necurat ce locuia într-însul şi gonindu-l, a tămăduit pe copil. Acest fericit Ioan auzind de un oarecare sihastru vestit anume Marcian, dorea să-l vadă, dar de vreme ce el făcuse jurământ ca să nu mai iasă din peşteră, măcar de vrea a-i urma nevoie mare şi neapărat, ca să nu se poată mântui, legându-se el însuşi cu cuvântul, nu putea să dezlege acea legătură, deci socotiţi ce lucru minunat a făcut şi aici pronia lui Dumnezeu, care toate le vede. Înger luând pe sus pe Marcian din chilia lui, fără clinteală l-a pus în peştera fericitului Ioan; deci împreună fiind amândoi, şi sărutându-se unul cu altul, şi săturându-se unul de altul de duhovnicească vorbire şi alcătuind fericitul Ioan cuvântul cel de apoi de mulţumire zicea aşa: "Slavă Sfântului Dumnezeu, Care m-a învrednicit a vedea pe doritul meu Marcian". Fără veste răpit fiind Marcian de înger, s-a făcut nevăzut dinaintea ochilor fericitului Ioan. Însă aceasta a băgat pe sfântul la multe gânduri şi se îndoia luptându-se cu gândurile şi, calcându-şi legătura, a ieşit din peşteră şi purcese pe cărarea care mergea la chilia lui Marcian pentru că se spăimântase de mărimea minunii, socotind să nu fi fost vreo nălucire ceea ce se făcuse. Deci dacă se duse şi auzi pe Cuviosul Marcian chemându-l pe nume şi înţelegând fericitul Ioan cum a fost pricina venirii sale, se bucura cu inima şi se veselea. Drept aceea iarăşi sărutându-se unul cu altul, şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors la locaşul său. Acesta a gonit mulţi demoni din oameni şi a tămăduit şi boli fără de leac, şi a făcut de a izvorât şi ape prin multe locuri şi de multe ori ploi din cer a coborât prin rugăciunea sa şi alte multe semne printr-însul a făcut Dumnezeu. Şi după acestea cinstitul său suflet întru bătrâneţe bune cu pace lui Dumnezeu l-a dat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 4 Octombrie

Tot această lună, în ziua a patra, pomenirea celui dintru sfinţi părintelui nostru, Ierotei, episcopul Atenei.

Acesta a fost, împreună cu Dionisie Areopagitul, unul din cei nouă sfetnici ce erau la Areopag. Deci fiind învăţat ale credinţei de către Sfântul Apostol Pavel, a fost hirotonit episcop al Atenei. Acesta a învăţat pe marele Dionisie credinţa în Hristos, şi a fost şi începător al cântărilor la Adormirea şi la îngroparea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în adunarea Sfinţilor Apostoli. El era cu totul înstrăinat şi depărtat cu sufletul de cele pământeşti, şi arătat către toţi la care se vedea şi se auzea, că este cuprins de dumnezeire, şi de Dumnezeu lăudător. Deci, vieţuind, bine plăcut înaintea lui Dumnezeu şi veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, către Domnul s-a mutat.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Petru din Capitoliu.

Acesta era foarte înţelept, întrecând pe mulţi cu înţelepciunea. Deci luându-şi femeie şi născând trei copii, după aceea s-a făcut călugăr, şi s-a preoţit, luând acest har, fără voia lui, de la cel ce purta atunci cârma arhieriei Bostrei; şi ca un dascăl fiind creştinilor, a fost pârât la conducătorul agarenilor al acelei ţări, şi ducându-l în Damasc, pentru dragostea lui Hristos, tăindu-i-se limba, a grăit şi mai curat şi mai desluşit. Apoi i-au tăiat mâna dreaptă şi picioarele. După aceea l-au lipsit de ochi, l-au răstignit, şi i-au tăiat capul, şi arzându-i-se oasele au fost aruncate în râu.

Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Domnina şi fiicele ei Verina şi Prosdoca.

Aceste femei, din râvnă dumnezeiască, părăsindu-şi casele şi rudele, au fugit şi s-au înstrăinat din loc în loc până la Edesa. Oprindu-se ele acolo, fără de veste a ajuns bărbatul ei şi tatăl fetelor, având şi slujitori, ca să prindă vânatul. Deci dacă le prinseră, le duseră la Ierapole şi acolo fiind un râu ce înconjura locul, şi persecutorii punându-se sa păzească, s-au dat după băuturi; ele atunci se furişară, şi făcându-şi ruga din pripă, s-au aruncat în apă şi le-a luat repejunea apei şi s-au săvârşit înecate de apă.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Audact şi Calistena, fiica lui.

Acesta a fost din Efesul Asiei, care fiind duce peste alt duce, şi eparh al lui Maximin, întrecea pe ceilalţi cu bogăţia, şi cu înţelepciunea. Dar pentru că n-a vrut să-şi dea pe fiica sa împăratului, care era străin de credinţă, l-au dat în jaf de i-au prădat tot, şi izgonindu-l la Melitini, i-au tăiat capul. Iar Calistena, fiica-sa, şi-a tuns părul capului, şi îmbrăcându-se bărbăteşte s-a ascuns la Nicomidia. După opt ani, s-a dus la o femeie din Tracia, a cărei fiică era beteagă la ochi şi a tămăduit-o; şi pentru tămăduirea ce a făcut acelei fete, au vrut părinţii ei să o mărite după dânsul, să-l facă ginere, părându-li-se că este bărbat. Deci silind-o spre aceasta, a spus cele despre sine; şi minunându-se, au lăudat pe Dumnezeu cu cuviinţă. Deci murind Maximin, a luat împărăţia Liciniu; atunci Callistena s-a înfăţişat la împărăteasa acestuia, care era creştină şi soră a marelui Constantin. Şi povestindu-i toate câte i s-au întâmplat, a luat-o lângă sine şi a făcut-o ca pe o maică a fiului său; şi aşa fericita Callistena, îşi întoarse înapoi toată averea tatălui sau, pe care o luase Maximin. Şi a adus sfintele moaşte ale tatălui său, din Mesopotamia în Asia şi făcând o biserică mucenicească în numele lui, a sfinţit-o şi apoi petrecându-şi viaţa apostolească, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ammun Egipteanul.

Acesta a fost egiptean de neam, şi sărac de părinţi şi fiind silit de unchiul său s-a însurat, şi locuind cu femeia optsprezece ani, el avea grijă de făcea balsam care-i da multa trudă şi osteneală, nesocotindu-şi şotia ca şi când nu i-ar fi femeie, ci ca pe o soră o ţinea. Apoi, când au aflat el această înţelepciune, plecând de la casa sa, a mers în pustie la marele Antonie. Iar femeia sa a rămas la casa lor cu bună cuviinţă şi a făcut acolo o mănăstire de maici.

Iar Amun s-a ostenit 22 de ani în deşertul Nitriei, ajungând la mare dreaptă socotinţă şi făcător de minuni făcându-se, spre folosul multora.

Sfântul Amun venea adeseori pentru sfat la sfântul Antonie cel Mare - prăznuit la 17 iunuarie. La vremea trecerii la Domnul a lui Ammun, sfântul Antonie a văzut pe îngeri însoţind sufletul lui Amun către cer. Sfântul Amun a murit pe la mijlocul veacului al IV-lea.

Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Faust, Gaiu, Eusebiu şi Herimon diaconii.

Aceştia erau ucenici ai Sfântului Dionisie, şi diaconi Domnului nostru Iisus Hristos. Deci Gaiu şi Faust, izgoniţi fiind cu dânsul, şi multe pătimind şi-au primit mucenicescul sfârşit. Iar Eusebiu şi Herimon, după izgonirea dascălului lor umblând şi cercetând pe sfinţii care erau închişi prin temniţe, şi îngropând moaştele mucenicilor, şi ajungând ei până în zilele lui Deciu, şi suferind multe ispite pentru mărturisirea lui Hristos, au fost prinşi şi li s-au tăiat capetele.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 5 Octombrie

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea Sfintei Muceniţe Haritina.

Aceasta a fost pe vremea împăratului Diocleţian si a lui Dometie comitul, slujnica fiind a unui oarecare Claudie, de care aflând comitul că este creştina, a scris stăpânului ei să o trimită la dânsul să-i facă cercetare, căci este creştina şi întoarce pe mulţi la credinţa creştinească. Iar stăpânul său întristându-se s-a îmbrăcat cu sac şi o plângea, iar ea mângâindu-l îi zicea: "Nu te mâhni, domnul meu, ci te bucură, că şi pentru păcatele mele şi pentru ale tale voi fi socotita jertfă bine-primită lui Dumnezeu". Deci zicând şi el: "Pomeneşte-mă şi pe mine la Cerescul Împărat", o trimise la comitul, la care sosind şi pe Hristos mărturisind, i-au ras capul, i-au turnat pe cap jăratic de cărbuni aprinşi şi cu frigări de fier înroşite i-au împuns sânii şi coastele, apoi i-au legat o piatra grea şi au aruncat-o în mare şi ieşind vie s-a arătat iarăşi comitului şi mult chinuind-o şi scoţându-i unghiile de la mâini şi de la picioare din rădăcina şi dinţii, şi-a dat duhul la Dumnezeu.

Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Metodia din Kimolo.

Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Mamelhta.

Aceasta a fost din Persida, preoteasă a capiştei Artemidei, având şi sora creştina şi văzu în vis îngerul lui Dumnezeu unde-i arăta tainele creştinilor şi sculându-se cu frică povesti surorii sale. Şi ea o duse la episcop şi botezându-se i se făcu singură soră-sa naşă de a o primi din botez. Pentru care pornindu-se elinii asupră-i cu mânie, o uciseră cu pietre, fiind încă îmbrăcată cu hainele sfântului Botez şi o aruncară într-o groapa adâncă din care abia au putut-o creştinii să o scoată. Iar episcopul, mergând la împăratul Perşilor, a luat stăpânire să strice capiştea Artemidei şi să zidească o biserică în care au pus cinstitele moaşte ale sfintei Muceniţe Mamelhta.

Tot în această zi, vedenia lui Cosma Monahul, înfricoşătoare şi folositoare.

În al treisprezecelea an al împărăţiei lui Romano, care ocârmuia cu cucernicie împărăţia romanilor, se afla un oarecare om la Constantinopol, fiind din cei ce slujeau la camera de culcare a lui Alexandru (ce fusese cu puţin mai înainte împărat, care era fiu al lui Vasile Macedon şi frate al lui Leon împăratul), şi din cele mai de casă slugi. Acesta alergând la viaţa călugărească, a ajuns egumen călugărilor, ce se aflau la mănăstirea ce este la apa Sangarului.

Trecând câţiva ani i s-a întâmplat de a căzut într-o boală foarte grea şi a zăcut multă vreme. După cinci luni, într-o zi la trei ceasuri s-a trezit puţintel şi venindu-şi în fire s-a sculat încetişor din pat, şi a şezut sprijinit şi de o parte şi de alta de către cei de casă. Şi aşa şezând îşi ieşi din fire şi era mintea lui dusă cu ochii aţintiţi în sus la podul casei de la trei ceasuri până la al nouălea şi şoptea cu gura cuvinte neîncheiate şi neînţelese, şi întru aceste ceasuri, ce s-au zis mai sus, mai venindu-şi în fire oarecum, ceru de la cei ce erau cu dânsul două bucăţi de pâine uscată, zicând: "Daţi-mi cele două bucăţi de pâine ce am luat de la bătrânul", şi zicând aceasta îşi băgă mâinile în sân pipăind şi cercând cele ce căuta. Iar un oarecare din cei ce stăteau acolo se ruga să le spună această mare taină, zicându-i: "Spune-ne, părinte, şi nu te îndura a nu ne fi de folos, unde ai fost atâtea ceasuri? Şi la ce vedenie îţi suiseşi gândul? Şi cu cine vorbeai mişcând din buze?" Iar el văzându-i pe ei foarte întristaţi şi plânşi a zis: "Încetaţi fiilor, că de va da Domnul sa îmi viu în fire, voi plini cererea voastră".

Deci când fu dimineaţa, se strânse la dânsul toata obştea frăţească şi începu el povestea aşa: "De voi vrea să le spun întocmai toate câte una cu gândul meu, părinţilor şi fraţilor, şi să le povestesc cu amănuntul, trece peste mintea şi limba omenească, dar câte voi ţine minte şi voi putea să povestesc, acestea vă voi povesti. Acolo unde şedeam pe patul meu sprijinit de doi fraţi, mi se păru ca vedeam în partea de-a stânga mulţime, de nişte omuleţi neînchipuiţi, cu obraji negri şi negreaţă nu era la toţi într-un fel, ci la unii mai multă şi la alţii mai puţină, şi unii erau cu obrajii schimonosiţi, alţii cu vânătăi la ochi, alţii cruntaţi de sânge, având căutătura groaznică şi sălbatecă şi unii cu buzele umflate, alţii cu buzele vinete, la unii cele de sus, la alţii cele de jos, aceştia dar veneau de se apropiau de patul meu şi se nevoiau sa mă ia de la voi şi întâi văzându-vă ca staţi împrejurul meu, mi se părea ca nu îmi era prea frică, nici nu mă temeam de pornirea lor. Apoi nu ştiu cum am rămas singur de voi şi am fost cuprins de dânşii, şi au cutezat şi m-au luat; deci unii mă trăgeau înainte legat, alţii mă împingeau dinapoi, şi unul de o parte, altul de alta parte mă strângeau tare şi aşa m-au dus la o râpă foarte mare; lăţimea ei nu era mai mult decât o aruncătură de piatră, iar adâncimea până la tartar şi mă trăgeau cu sila la acea râpă. Şi era dinspre acea râpă o cărăruie foarte strâmtă, atât cât nici o urmă de picior nu încăpea, deci pe acea cărăruie strâmtă mă trăgeau şi eu mă lăsam tot spre partea dreaptă, de mă cumpăneam, ca nu cumva să scapăt, ca să cad în acea prăpastie adâncă peste seamă; şi întru acea prăpastie se vedea un râu unde curgea cu mari şiroaie, zgomotoase. Deci trecând cu multă groază acea cărăruie strâmtă, se făcea că mergeam spre partea răsăritului şi aflarăm o poartă mare deschisă la capul acelei prăpăstii. Acolo şedea un om mare ca un uriaş, negru şi groaznic la chip, ai cărui ochi erau strâmbaţi şi foarte mari şi sângeraţi şi lăsau din ei pară de foc multă şi fum din nări, iar limba lui spânzura afară din gură de un cot şi mâna lui dreaptă era de tot seacă, iar cealaltă era umflată, ca un stâlp gol şi foarte întinsă, care apuca pe cei osândiţi de-i arunca în acea prăpastie şi toţi câţi se osândeau întru acea prăpastie, strigau: "Vai, vai!".

Apropiindu-mă eu de acel om înfricoşător şi groaznic, el striga tare către cei ce mă duceau, zicând: "Acesta este prietenul meu", tinzându-şi mâna cu poftă să mă apuce. Iar eu, spăimântându-mă de frică, m-am cutremurat şi m-am tras spre sine-mi şi îndată se arătară doi bărbaţi ca şi cum i-ar fi trimis cineva, oameni bătrâni şi cuvioşi, care socoteam să fie Andrei şi Ioan, Sfinţii Apostoli, semuindu-i după chipurile din sfintele icoane. Pe aceştia văzându-i acel scârnav şi groaznic, îndată s-a tras şi s-a ascuns. Deci luându-mă aceşti doi bătrâni şi trecând prin porţile de care am spus mai înainte, şi prin oraşul care era între porţi, am ieşit la un loc şes, unde erau nişte sate frumoase şi trecând până unde se sfârşea acea câmpie, am ieşit la o vale ierboasă cu pajişte foarte frumoasă, care frumuseţe şi darul ce-l avea, este peste putinţă a o povesti şi a o arăta cu cuvintele. Iar în mijlocul ei şedea un bătrân, om foarte vesel şi de cinste, având împrejurul lui mulţime de copii ca nisipul mării. Atunci părăsindu-mă frică, am întrebat cu smerenie pe cei ce mă purtau, cine era bătrânul acela? Şi ce era acea mulţime nenumărată dimprejurul lui? Şi ei ziseră: "Acesta este Avraam şi sânul lui Avraam, de care ai auzit", şi îndată fiind purtat de ei mă închinai cu plecăciune şi sărutai pe acel ce ziceau ei, ca este Avraam şi iarăşi mergând înainte noi pe cale şi sfârşindu-se valea, am aflat un pomet foarte mare de măslini, care precum mi se pare, erau mai mulţi pomi decât stelele cerului, şi la fiecare pom era ca un cort şi cu pat sub cort şi pe fiecare pat era un om, între care am cunoscut pe mulţi din cei ce se aflau la curtea împărătească şi pe mulţi din oraş şi pe unii din ţărani, încă şi pe unii dintre ai mânăstirii noastre, şi aceştia câţi am cunoscut sunt toţi morţi mai demult.

Cugetând eu să întreb, ce era pometul acela de măslini aşa de mare şi minunat, bătrânii apucară a vorbi înainte de întrebarea mea, zicând: "Ce cugeţi despre acest mare şi prea înfrumuseţat pomet de măslini? Şi care sunt toate câte sunt în el? Acestea sunt acele: "Multe locaşuri la Tine, Doamne, sunt, după vrednicia tuturor împărţite după măsura virtuţii"; şi după măslinişul acela era o cetate, a cărei frumuseţe şi împestritură şi încheietură şi tocmirea zidurilor cu neputinţă este a povesti cineva. Erau douăsprezece rânduri împrejurul a tot zidul, ca douăsprezece brâie din cele douăsprezece pietre scumpe, şi fiecare brâu dintre acestea era întreg făcut dintr-o piatra şi fiecare îşi făcea înconjurarea lui, şi ce pot să zic de netezitura zidului şi de bună alcătuire şi tocmire ce era la toate; şi în zidul acela erau porţi pestriţe, cu aur şi cu argint amestecătură, şi din porţi înăuntru era pardoseală de aur, şi case de aur cu scaune de aur, şi cu mese de aur, şi toată cetatea era plină de lumină nepovestită, plină de miros, plină de bucurie, prin care trecând n-am văzut nici om, nici vită, nici pasăre zburătoare, nici altceva nimic din câte se mişca pe pământ şi în văzduh; iar despre marginea cetăţii aceleia erau zidite curţi minunate împărăteşti, şi la intrarea curţilor era o boltă de lungă cât ai azvârli cu o piatră, şi din marginea bolţii până în cea margine era întinsă o masă de marmură ce se numeşte Romancon, de înaltă cât se rezema omul şi era plină de oaspeţi, ce şedeau, şi toată casa era plină de lumină foarte vie şi de un bun miros şi de daruri, iar în fundul bolţii era o scărişoara învârtită de ieşea într-un foişor fermecător care se vedea de la masă, din care plecându-se şi ivindu-se din afară doi tineri luminaţi la faţă ca fulgerul şi plini de toată strălucirea, ziseră bătrânilor care mă ţineau: "Să şadă şi acesta la masă", şi îndată cum ziseră au arătat şi locul, la care aducându-mă bătrânii m-au pus, iar el a şezut de o parte. Iar tinerii, au intrat până în casa cea dinăuntru de la fereastra soarelui, şi zăbovindu-se ei, eu mă uitam şi foarte luam aminte la masa aceea şi cunoşteam mulţi prieteni din cei ce şedeau şi din mireni şi din monahii cei din mânăstirea noastră, iar unii erau şi din cei ce se aflau la împărăţie.

Dupa aceea târziu iarăşi venind acei tineri strigară pe cei doi bătrâni, zicându-le: "Ridicaţi-l pe acesta, ca mult îl plâng fiii lui cei duhovniceşti şi împăratului i s-a făcut milă şi vrea să-l lase să petreacă cu monahii în viaţă şi ducându-l pe altă cale, luaţi în locul lui pe monahul Atanasie de la Traian". Şi îndată luându-mă bătrânii, degrabă am ieşit din bolta şi din cetate şi am mers pe altă cale, aflând şapte iezere pline de munci şi de chinuri, unul era plin de întuneric, altul plin de foc, altul de negura împuţită, altul cu viermi, altele cu alte feluri de munci şi toate erau pline de nenumărată mulţime, care plângea şi se tânguia cu jale. Deci trecând aceste iezere şi puţin loc mai înainte, iarăşi am aflat pe bătrânul acela ce zicea că este Avraam, şi închinându-mă la dânsul iarăşi l-am sărutat, iar el mi-a dat un pahar de aur, plin de vin mai dulce decât mierea, şi trei bucăţi de pâine uscată, din care una o am muiat în vin, precum mi se pare ca o am mâncat şi am băut şi vinul tot, iar celelalte două ce le ceream ieri, le-am băgat în sân; după aceea peste puţin iarăşi am mers la locul acela unde şedea uriaşul acela, ce era peste seamă de grozav, şi obrazul lui asemenea cu noaptea, care văzându-mă scrâşnea din dinţi greu împotriva mea, şi-mi zicea cu mânie şi cu amar: "De aicea mi-ai scăpat, dar de acum înainte nu voi înceta a face tot felul de uneltiri asupra ta şi asupra mânăstirii tale".

Până aicea, fraţilor au fost câte am cunoscut şi am ţinut minte de v-am spus, iar cum mi-am venit în fire nimic nu ştiu. Deci, trecând vedenia aceasta în acest chip, îndată am trimis la Mânăstirea lui Traian şi au aflat pe monahul Atanasie mort şi-l scoteau din chilie pe patul cel ce poartă morţii. Şi întrebând când a murit, au aflat ca a murit ieri pe la al nouălea ceas, în ziua în care a văzut părintele acesta vedenia şi şi-a venit în fire. Şi peste scurtă vreme s-au făcut aceste două mânăstiri tot una, fiind aproape una de alta, şi până în ziua de astăzi se chivernisesc de un egumen. Şi cârmuindu-se amândouă mânăstirile cu viaţa plăcută lui Dumnezeu, treizeci de ani, de către acest părinte ce a văzut aceasta vedenie, trăind el atâta vreme, mult au sporit aceste mânăstiri, atât cu petrecerea cea plăcută lui Dumnezeu a monahilor cât şi cu veniturile din toate părţile spre chivernisirea şi hrana lor, întru slava iubitorului de oameni, Dumnezeului nostru. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.