Ralu, de ce prima impresie pe care am avut-o atunci cand am citit rezultatul, este tocmai cauza ce sta la baza problemei in sine?
Intotdeauna disponibila, te faci in sapte sa fie totul pus la punct pana in cel mai mic detaliu. Robotesti de dimineata pana seara ca totul sa fie perfect. Casa, familie in Italia, unde mai pui si cea din Romania, care, pentru cei plecati in afara devine o situatie si mai complicata.
Tot respectul merge catre tine, dar dupa cum ai vazut, s-a ajuns la un
dar.
Lucram si eu mult prea mult decat necesar, ca vecinii mei
spiritosi ma luau in ras, ca muncesc ca pentru sapte copii (adica atatea frati au fost in familia tatalui meu).
Meditand, mi-am facut doua calcule si mi-am propus sa aiba prioritate doar lucrurile care au adevarata valoare.
De asemenea mi-am propus sa incetez sa ma mai stresez daca se zareste o urma de praf pe coltul mobilei si nu am reusit sa o sterg astazi, dar am inceput sa ma bucur mai mult de zambetul copilului meu, de chiotele de bucurie care se aud in dormitor atunci cand nu mai poate de ras, cand o gadala taticul, iar ca sa fie haosul si mai mare ma alatur si eu. De plimbarile noastre in parc, unde mai pot lega o vorba cu mamicile altor copii. De zilele de luni si vineri cand ne ducem la tenis. De cand isi ia o rochie, este una in particular (roz bineinteles) si facem parada modei, cand isi pune si sortul si vrem sa gatim cate “ceva” impreuna (toata ziua stateam in bucatarie si ma stresam sa fac care mai de care bunatati si facandu-le, gustam si eu si uite ca nu mai reusesc sa slabesc). Cand ne inghesuim amandoi in usa balconului sa o urmarim cum matura terasa, ca o gospodina.
Ar fi multi de cand... dar ce bine ar fi daca am putea sa ne dam seama inainte de a se ajunge intr-o asemenea situatie.
Am incetat ca rutina zilnica ce mi-o impune casa sa aiba un loc primordial si sa ma faca roaba ei, chiar daca nu neglijez pe deplin aceste indatoriri. Pentru ca, oricat perseverezi intr-un lucru, devii tot mai pedant, iar la un moment dat, daca trupul nostru nu-si are atentia cuvenita, cedeaza.
Va fi greu pentru inceput, dar fa-ti curaj si ar trebui sa-ti faci unele prioritati in viata ta. Viata atat de pretioasa pentru noi insine, dar cu atat mai mult pentru cei ce ne iubesc.
Nu este musai sa-ti aduci o fata in casa, dar daca nu ai spalat astazi pe jos, se poate face si maine. Iar daca nu ai facut astazi lasagne, asa cum ti-ai propus, o simpla pasta o va inlocui la fel de bine. Sau rufele care ti-ai propus sa le calci astazi, pot fi amanate peste doua zile, te asigur ca nu este nici o problema. Eu, de exemplu, ar fi trebuit sa le calc ieri, dar am preferat dulcea voastra companie.
Ar trebui sa iei in calcul o programare la coafor sau macar o data pe saptamana la o sala, in timp ce de Dario se ocupa taticul sau bunica. Pur si simplu, timp pentru a iesit cu prietenele la o pizza sau macar la o simpla ceasca de cappuccino, dar care iti ofera in acelasi timp si o ceasca de vorba, care te va distrage de la toate preocuparile tale. Incearca sa iei exemplul italiencelor, ca in privinta asta sunt fete destepte, nu ca noi romancele care nu vedem decat sacrificiul.
Nu este de joaca cu sanatatea. Nu ca ar trebui sa-ti reamintesc, ci eu, una, vreau sa te vad la fel de frumoasa si mereu cu zambetul pe buze atunci cand te vom vedea in postura de soacra mare, atunci cand vei tine nepotii pentru prima data in brate si apoi stranepotii.
De putin timp, printesa noastra s-a cuibarit din nou intre noi, iar seara cand ma asez alaturi de ei, le dau pupicul de noapte buna si stii care este bucuria cea mai mare? Ca ma pot bucura de ei si impreuna cu ei, ca a mai trecut o zi in sanatate, ca pot sa-mi plec capul pe perna si ca-mi pot strange puiutul strans la piept si de aceea ii multumesc din inima Celui de Sus. Ca daca nu am pantofi de firma sau nu-mi pot parca masina cu multe zerouri in euro, pur si simplu, nu are importanta. Daca am sanatate si de acelasi lucru au cei pe care ii iubesc, este lucru cel mai de pret.
Sa stii, Ralu, am muncit si muncim si astazi, am facut sacrificii pentru ceea ce am realizat pana in ziua de astazi, dar mi-am dat seama ca adevaratele valori sunt cu totul altele decat acele cateva realizari materiale care nu ti se par niciodata de ajuns.
Dupa cum am citit azi dimineata, este un bun inceput si stiu ca orice zi care trece va fi tot mai bine. Noi suntem mereu aici.
P.S. Apropo, legat de pantofi de firma, iti mai aduci aminte filmul:
Il Diavolul veste Prada? N-am rezistat sa nu-mi fac
"cumparaturile" in astfel de magazine, dupa cum iti spuneam ceva mai sus.
