Sinaxar 16 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfântul Mucenic Longhin sutasul.

Acesta a fost pe vremea lui Tiberiu cezarul din Capadochia, sutas sub ascultarea lui Pilat, guvernatorul Iudeii si a fost rânduit din porunca aceluia sa slujeasca la cinstitele patimi ale lui Hristos, si la rastignire si sa pazeasca mormântul cu straja, adica cu ceata sa de ostasi ce avea sub ascultarea lui. Vazând el minunile ce se faceau, cutremurul si întunecarea soarelui, mormintele ce se deschideau, mortii care ieseau afara si pietrele care se despicau, a strigat tare, zicând: "Cu adevarat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu". Acesta si cu alti doi ostasi care mai pe urma împreuna cu el au marturisit, n-a primit argintii care i s-au dat de catre iudei ca sa tagaduiasca învierea. Apoi lasându-si slujba ce era pe seama lui si mergând în tara sa, propovaduia apostoleste pe Hristos Dumnezeu. Deci plecându-se Pilat, mai vârtos fiind stricat prin fagaduinta de bani de la iudei, a pârât pe Longhin cu scrisori catre Tiberiu cum ca si-a lasat slujba si se afla în patria lui propovaduind pe Hristos Dumnezeu. Si Tiberiu îndata a trimis cu porunca lui de i-a taiat capul si lui si celor doi ostasi ce erau cu el si i-au adus capul din Capadochia la Ierusalim ca sa se încredinteze Pilat si iudeii de moartea lui si pentru ca sa ia Pilat cele ce i se fagaduisera.

Deci i-au ascuns cinstitul cap afara din cetate în niste gunoi. Si peste multi ani, o femeie slavita din Capadochia, pierzându-si vederea ochilor, a mers la Ierusalim cu un fiu ce-l avea unic-nascut, ca sa poata sa-si gaseasca leacul orbirii la acele Sfinte Locuri; si ajungând-o si moartea fiului sau, îsi plângea îndoita jale. Deci aratându-se în vis fericitul Longhin, si spunându-i cine este si aratându-i unde era capul îngropat, a îndemnat-o sa sape, sa-l scoata de acolo, ca se va tamadui la ochi si îsi va vedea si pe fiul sau, ca se afla preamarit. Femeia aflând gunoiul, sapa cu mâinile si scoase capul sfântului si îndata i s-a tamaduit vederea ochilor si a vazut în vis pe fiul sau ca era împreuna cu sfântul si avea cinste acolo. Atunci a îngropat moastele fiului sau într-un loc cu capul sfântului; fiindca asa îi zisese sfântul prin vis; si s-a dus la Capadochia, ca si Saul, care cautând asinii tatalui sau, a dobândit împaratia.

Asa si ea cautându-si lecuirea ochilor, a dobândit aceasta si pe sfântul l-a aflat de atunci cald ajutator. Drept aceea zidind ea mucenicului o biserica foarte frumoasa si punând acolo mucenicestile moaste se îmbogati si ea si toti credinciosii de izvoare de tamaduiri, întru marirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Tot în aceasta zi, Sfintii doi Mucenici cei taiati împreuna cu Sfântul Longhin.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Leontie, Dometie, Terentie si Domnin, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Mal.

Acest între sfinti Parintele nostru Mal, lasând averea si rudeniile, petrecea în locuri pustii si nelocuite, bucurându-se în postiri, în privegheri si în toata alta nevointa. Ba înca îi era fata pururea vesela si facea mari minuni cu numele lui Hristos, curatind leprosii, alungând demonii, daruind orbilor vedere; si acestea le facea înca fiind viu; iar dupa ce s-a dus catre Domnul si lasându-si trupul pe pamânt, a luat har de la Dumnezeu de curgea mir din el cu foarte frumoasa mirosire, spre tamaduire si aparare de toate primejdiile si de boli fara de leac: "Ca pe cei ce ma preamaresc, zice Domnul, îi voi preamari. A Caruia este marirea si puterea, în vecii vecilor. Amin."

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 17 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Osie (Osea).

Acesta se tâlcuieste mântuit, pazitor sau umbritor. Era fecior al lui Beyri din Balemot, din tribul lui Isahar. Si proorocind multe asupra lui Israel, a raposat, si a fost îngropat în pamântul lui cu pace. El a dat semn ca va veni Domnul pe pamânt si va locui cu oamenii, când va apune soarele spre Silom si se va împarti în doua parti si se vor face doisprezece copaci, urmând si ascultând lui Dumnezeu, Celui ce se va ivi pe pamânt; si printr-însul se va mântui tot pamântul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Preacuviosului Mucenic Andrei cel din Crit (Creta).

Acest fericit Parinte al nostru Andrei, s-a nascut si a crescut în cetatea Critului cea aleasa, din parinti binecredinciosi si iubitori de fapte bune si fusese crescut cu bune învataturi, si era cu mare caldura lucrator al poruncilor lui Dumnezeu. Deci când a fost pe vremea împaratiei lui Constantin Copronim, vazând turma lui Dumnezeu ca este smintita de eresul luptatorilor împotriva icoanelor a venit la Constantinopol si a marturisit cu îndrazneala adevarul înaintea împaratului, mustrând fara nici o frica pagânatatea lui. Iar acesta nesuferind îndrazneala lui, l-a oprit numaidecât asupra vorbei si a poruncit celor ce stau înaintea lui sa-l prinda; si acestia l-au doborât jos la pamânt pe cel înalt cu gândul si nu l-au lasat pâna nu l-au târât, cât însusi împaratul dupa ce s-a razbunat de ajuns pentru îndrazneala sfântului, a poruncit sa-l lase. Vorbind atunci si alte multe sfântul catre împaratul pentru sfintele icoane, între altele i-a zis: "De vreme ce pe cei ce ocarasc chipurile împaratesti, îi certati de moarte, la câta urgie si pedeapsa dumnezeiasca va veti osândi voi cei ce ocarâti icoana lui Dumnezeu?" Atunci tiranul aprinzându-se de mânie, a poruncit de l-au dezbracat si l-au întins cu legaturi de streanguri si atâta l-au batut de rau, încât se rosise locul sub el cu curgerea sângelui. Deci daca l-au sculat, vazând ca nici cu daruri nici cu înfricosari nu-l pot înfrânge, iarasi l-au pus la chinuri cumplite si fara de omenie; si i-au patruns coastele si i-au zdrobit gura cu pietre; apoi l-au bagat în temnita. Si a doua zi, iarasi aducând pe sfântul înaintea lui si vazându-l mai îndraznet de cum era, a poruncit de l-au batut iarasi si i-au strujit carnea si i-au sfârtecat ranile, de se rupeau si cadeau bucati de pe trupul lui. Iar în cele din urma, legându-i picioarele cu streanguri, l-au tras pe pamânt târându-l prin tot târgul. Deci târât fiind mucenicul asa, un pescar cum iesise din mare cu peste, pornindu-se din îndemnarea demonica, a luat satârul cel de macelarie si taind un picior de la trupul sfântului, a contenit alergatura nevointei mucenicului si l-a trimis la cerestile locasuri. Iar cinstitele sale moaste au fost aruncate la locul facatorilor de rele si fiind aflate dupa multa vreme amestecate cu trupurile care erau acolo, 12 oameni demonizati din multe parti ale cetatii s-au dus acolo, ca si cum ar fi fost sfatuiti si au gasit cinstitul trup zacând negrijit si fara de cinste; dar atingându-se de trup, întru acel ceas se tamaduira; si luându-l l-au dus de l-au îngropat la un loc sfintit ce se numea Crisis, întru marirea Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Tot în aceasta zi, aducerea Cinstitelor moaste ale Sfântului Dreptului Lazar.

Fericitul între împarati, prea înteleptul Leon, pornindu-se din dumnezeiasca râvna, ca din dumnezeiasca insuflare, întâi a zidit o biserica frumoasa Dreptului Lazar; dupa aceea trimitând la Insula Cipru, a aflat sfintele sale moaste zacând în pamânt în cetatea chitieilor, fiind trecuti ca la o mie de ani, în o racla de marmura, în care erau sapate litere într-alta limba: "Lazar cel de patru zile mort, prietenul lui Hristos". Deci îndata ridicând odorul cel scump si punându-l într-un sicriu de argint, l-au dus la Constantinopol.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici si buni frati, fara de arginti, Cosma si Damian, Leontie, Antim si Evprepie (Euprepie).

Trei sunt perechile sfintilor fara de arginti Cosma si Damian ce se numesc tot cu acest nume si lucreaza mestesugul doctoricesc, având numele fara de arginti. Unii au fost fiii Teodotei, o femeie buna si credincioasa, care a raposat cu pace si a fost îngropata în locul ce se cheama Fereman. Altii se aflau în Roma, având dascal viclean. Acesta suindu-i cu înselaciune într-un munte, ca sa culeaga ierburi, i-a ucis cu pietre.

Iar altii sunt acestia, a caror pomenire o facem, care au fost din Arabia, foarte învatati la mestesugul doctoricesc si umblau prin toate cetatile si orasele, tamaduind bolnavii, neluând plata; si cu prilejul mestesugului propovaduiau pe Hristos. Iar în zilele lui Diocletian si Maximian, au mers la Eghea cetatea Lisiei si stând înaintea guvernatorului Lisiei si batându-i fara de mila i-au aruncat în adâncul marii; si cu vrerea lui Dumnezeu aflându-se pe uscat, si prinzându-i iarasi, i-au aruncat într-un cuptor ars; si paziti fiind nevatamati, i-au rastignit pe cruce. Dupa aceasta li s-au taiat capetele acestor fericiti cinci frati.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 18 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântul Apostol si Evanghelist Luca.

Luca marele apostol si evanghelist, a fost din Antiohia Siriei celei mari, doctor cu mestesugul, având si stiinta zugraviei desavârsit. Acesta aflându-se în Teba Beotiei si doctorind pe vremea împaratului Tit Claudie, a aflat pe Sfântul Apostol Pavel si crezând în Hristos, a parasit ratacirea cea parinteasca, si lasându-se de tamaduirea cea trupeasca, s-a apucat de cea sufleteasca. A scris si Evanghelia sa catre oarecare dregator anume Teofil, care crezuse în Hristos, dupa cum o stia de la Sfântul Apostol Pavel. Dupa aceea a scris si Faptele Apostolilor catre acelasi Teofil.

Apoi dupa ce s-a dus de la Roma si a lasat pe fericitul Pavel, a umblat învatând toata Grecia si ajungând, precum se spune la optzeci de ani, a raposat cu pace; iar în locul în care a fost îngropat trupul lui, marind Dumnezeu pe apostolul lucratorul sau, a plouat colurie deasupra mormântului lui, spre semnul mestesugului lui cel doctoricesc. (Caci coluria este o doctorie alcatuita din picaturi de apa de trandafiri si din alte feluri, folositoare la boala ochilor). Pentru care a fost cunoscut si mai mult mormântul lui de toti. Iar Constantie feciorul marelui Constantin a adus de la Teba moastele lui prin mijlocirea lui Artemie marele duce al Egiptului, care si mucenic s-a facut, si le-a pus în biserica Sfintilor Apostoli, sub sfânta masa, împreuna cu ale lui Andrei si ale lui Timotei. Si se spune despre dânsul ca el a zugravit întâi icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tinând în brate pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu mestesugul zugravirii cu ceara si alte doua si cum ca le-a dus apostolul la Maica Domnului sa le vada, si aceasta ar fi zis: "Harul Celui nascut din mine, prin mine sa fie cu dânsele. Asemenea si icoanele sfintilor mai marilor apostoli". Si de atunci s-a împartit în toata lumea un lucru bun ca acesta, ortodox si întru totul cinstit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Marin cel batrân.

Acesta a fost pe vremea lui Diocletian si a lui Aristobul. Deci, stând înaintea guvernatorului Ciliciei, a fost batut cumplit cu toiege si legându-i-se picioarele cu fiare, a fost bagat în temnita, si a doua zi iarasi aducându-l înainte, l-au spânzurat pe lemn de picioare, si l-au batut fara de mila; apoi pogorându-l de pe lemn, a suferit moarte prin sabie, dându-si duhul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Iulian, cel de lânga râul Eufratului.

Acest între sfinti parintele nostru Iulian, parasind lumea, s-a dus la tarmurile apei Eufratului si gasind acolo o pestera, petrecea viata monahiceasca, caruia râvnindu-i multi, au nazuit la acea pestera mica si facându-si colibi împrejur, s-au strâns pâna la o suta, mâncând si ei ce mânca învatatorul lor.

Minunatul acesta a omorât si un balaur si a facut de a izvorât fântâna cu apa în pamânt sec si fara de apa. Acesta mergând si la Muntele Sinai, a facut o biserica deasupra pietrei pe care a vazut Moise, primitorul de lege, pe Dumnezeu, pe cât i-a fost cu putinta a-L vedea, care se afla si pâna astazi. Însa multi si din cei ce se temeau de întoarcerea pagânului Iulian Paravatul de la persi, cunoscându-l ca este rob ales al lui Dumnezeu, îl rugau ca sa-i izbaveasca de el. Iar acesta facând îndelungata rugaciune catre Dumnezeu zece zile, a auzit glas de sus, zicând: "Nu numai pentru tine, ci si pentru altii multi, care stau toata noaptea la rugaciune, spurcatul si pagânul Iulian a fost junghiat". Apoi dupa câtiva ani fiind izgonit fericitul Meletie de la Antiohia, au chemat unii pe fericitul acesta, pentru ruga si mângâierea multora, si înduplecându-se si mergând a fost primit pe cale de o femeie iubitoare de Dumnezeu si sezând sfântul la cina, un copilas de sapte ani al acelei femei, singurul nascut, care se afla împrejurul mesei si departându-se putintel de la ochi în laturi, s-a întâmplat de a cazut într-un put. Iar acea cinstita femeie vazând aceasta, fara a se întrista cât de putin sau a se mâhni, nimic nu-si schimba firea, acoperind putul, sluji sfântului cu credinta si marime de suflet. Deci sfântul întrebând de copil, ea zise cum ca îi este rau, iar sfântul cerând cu dinadinsul ca sa vina copilul la masa sa-l binecuvinteze, a priceput lucrul si numai decât sculându-se sfântul de la masa si descoperind putul, vazu copilasul plutind deasupra apei sanatos, ca si cum s-ar fi jucat si a poruncit celor ce se aflau acolo de l-au scos; si fiind întrebat copilul, spunea ca nu i-a fost nici un rau, fiindca era ridicat deasupra de sfântul, care îi vorbea în apa si se juca cu dânsul.

Deci mergând Sfântul la Antiohia, s-a pogorât la pestera în care sfântul Meletie oarecând se ascundea si navalind multa multime la pes-tera, ca sa ia har si binecuvântare de la sfântul, iar el fiind aprins de niste friguri foarte grele, zacea fara de glas, de abia tragându-si sufletul. Deci suparându-l fratii cei ce erau împrejurul lui zicându-i ca stau multi afara care vor sa ia binecuvântarea sa, el a raspuns: "De este pentru folosul vostru sanatatea, sa le-o dea Domnul Atotputernicul". Si facând rugaciune, s-a sculat însusi dintru acea mare fierbinteala, pentru folosul multimii. Deci calatorind el oarecând pe cale de mergea la împaratia Constantinopolului, un bolnav care zacea de multa vreme, atingându-se de cojocul lui numai decât s-a sculat, urmându-l ca si oarecând ologul pe Petre si pe Ioan. Si nu numai aceasta, ci si întarindu-l în credinta ortodoxa s-a întors la sihastreasca sa nevointa, facându-si calea prin mijlocul cetatii Cirului; iar cei de loc de acolo din Cir oprind pe sfântul pentru mângâiere, i-au zis: "Robule al lui Dumnezeu, asteptam în locul episcopului nostru pe un oarecare Asterie rau credincios si adânc în rautate, ci fii cu noi de ne ajuta cât vei putea, ca nu cumva el cu bârfitoarea sa limba, sa ne întoarca cu oarecare cuvinte". Deci sfântul a ramas si a facut rugaciune toata noaptea cu cei putini ce se adunasera si a fost ucis acela prin urgie trimisa de la Dumnezeu, lasându-i viata chinuita numai de o zi. Apoi întorcându-se catre ucenicii sai si petrecând câtiva ani cu dânsii, catre Domnul a raposat.

Tot în aceasta zi, Sfintii patruzeci de tineri, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, sfântul Mnason episcopul Ciprului, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor din nou aratati Mucenici Gavriil si Chirmidol, care în Egipt s-au nevoit la anul 1522.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 19 Octombrie

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Ioil.

Acesta se tâlcuieşte dragostea Domnului, sau începătura, sau pârga lui Dumnezeu. El era din seminţia lui Ruvim, din satul Metomoran; şi proorocind despre foametea şi încetarea jertfelor legii şi despre patima dreptului prooroc, prin care s-a înnoit spre mântuire tot pământul, a murit şi s-a îngropat în pământul lui.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Uar (Var) şi a celor ce erau împreună cu dânsul, şapte dascăli, precum şi a fericitei Cleopatra şi a fiului ei Ioan.

Acesta a fost în zilele împăratului Maximian (către 304), în Egipt, de neam mare şi luminat şi drept măritor. Deci fiind la închisoare oarecare şapte sfinţi, multă vreme le-a purtat de grijă Sfântul Uar, în toate zilele. Şi săvârşindu-se unul dintre acei şapte, a trecut sfântul în locul aceluia; şi mergând la guvernator cu ceilalţi dimpreună, a fost bătut cu toiege, şi i-au strujit coastele mult şi într-aceste chinuri cinci ceasuri aflându-se cu răbdare, pe lemn fiind pironit, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, şase Cuvioşi Mucenici din pustie, care dimpreună cu Sfântul Uar s-au nevoit şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, Sfântul sfinţitul Mucenic Sadot şi cei dimpreună cu dânsul, o sută şi douăzeci de mucenici, care s-au săvârşit în Persida.

Împărăţind Savorie în ţara perşilor, sfântul părintele nostru acesta, fiind acolo episcop, la o eparhie a împărăţiei lui, şi învăţând pe poporul lui Dumnezeu câte trebuie spre folosinţa sufletească, botezând şi pe unii din perşi fără de sfială, a fost pârât la împăratul; şi fiind adus înaintea lui, şi nesupunându-se a se închina soarelui şi lunii, apei şi focului, întâi l-au bătut cu toiege. Apoi i-au scos o fâşie din frunte până la unghiile picioarelor, de un deget de lată; şi iarăşi l-au bătut cu vine de bou şi l-au tăvălit peste spini şi peste scai de cei ghimpoşi, şi l-au strâns într-un teasc cu vârtej. Deci, răbdând acestea toate vitejeşte, spre mai multă mânie a aţâţat pe împăratul, şi băgându-l în temniţă, iarăşi l-a scos la întrebare. Şi aflându-se sănătos peste tot trupul, l-a spânzurat cu capul în jos, şi l-a pătruns peste tot trupul cu ţepi de fier arse. Şi sfântul socotind acestea întru nimica, a auzit pe împăratul înfricoşându-l mai vârtos, şi zicându-i că-i va risipi membrele trupului. Iar sfântul i-a răspuns, zicând: "Eu cred lui Dumnezeu, că creştinii vor împărţi moaştele mele şi cine va chema pe Dumnezeu prin numele meu va afla mântuire". Şi îndată i-au tăiat limba. Iar sfântul întinzându-şi mâinile şi ochii la cer, şi rugându-se întru sine a auzit glas din cer, zicându-i: "Plinitu-ţi-s-a cererea, şi iată vei grăi". Şi crescându-i altă limbă, mărea pe Dumnezeu. Aceasta văzând popoarele s-au spăimântat şi au crezut în Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, o mie şi şaptezeci de bărbaţi, şi alte două sute. Deci văzând împăratul, că vin mulţi prin mijlocirea lui către Hristos Dumnezeul nostru, a poruncit să-i taie capul; de vreme ce şi alţii mulţi au strigat zicând: "Împărate, şi noi suntem creştini"; şi a dat şi asupra lor judecata cea mai de pe urmă, şi luându-i slujitorii i-au adus la locul junghierii. Deci, făcând sfântul rugăciune şi însemnându-i cu semnul cinstitei şi de viata făcătoarei Cruci, fiind o sută douăzeci, întâi a fost tăiat capul Sfântului Mucenic Sadot, apoi ale celorlalţi, şi toţi şi-au luat cununile muceniciei.

Tot în această zi, Sf. Leontie filozoful care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, Sfinţii Felix preotul şi Eusebie diaconul care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, Cuviosul părintele nostru Ioan, făcătorul de minuni, care la muntele Rila (Bulgaria) s-a nevoit şi a zidit mănăstirea de acolo, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 20 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Artemie.

Acest fericit Artemie, fiind duce si august al Alexandriei si patriciu, era cinstit de marele împarat Constantin; luând însa împaratia Iulian Paravatul, si prigonind pe crestini la Antiohia, a mers nechemat fericitul acesta la chinuri; si mustrând faradelegea aceluia, l-au batut cu vine de bou crude, si l-au zgâriat pe spate cu brice ascutite si taioase, si i-au patruns coastele si tâmplele cu tepusi. Si despicând taietorii de pietre o piatra mare l-au bagat într-însa si lasând piatra peste dânsul, a fost turtit sfântul si i-au sarit ochii si matele pe pamânt; dupa aceea i-au taiat capul. Si asa a luat de trei ori fericitul cununa cea nevestejita a muceniciei. Iar sfintele lui moaste s-au adus de la Antiohia la Constantinopol, de catre femeia unui oarecare diacon, ce se chema Aristis. Si a fost îngropat la locul ce se numeste Ocsia.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Evor si Evnoi, fiind ucisi cu pietre s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Cuvioasa Maica noastra Matroana cea de la cetatea Hios.

Sfânta Matroana s-a născut prin secolul al XIV-lea, în satul Volissos din Chios, într-o familie înstărită, cu părinţi evlavioşi, pe nume Leon şi Ana. Încă din tinereţe sfânta avea înclinaţii spre monasticism. Într-o zi ea şi-a părăsit părinţii, mergînd să locuiască într-un loc pustiu, unde a găsit o mică mănăstire de măicuţe. Curând, i s-au alăturat acolo şi alte călugăriţe, nevoindu-se împreună pentru mântuire.

Sf. Matroana a făcut minuni cât a fost în viaţă dar şi după aceea, fiind slăvită în Chios pentru viaţa sa curată şi sfântă. Ea era milostivă cu săracii şi avea puteri de a vindeca bolnavii.

Acatistul Sf. Matroana a fost compus de Mitropolitul Nichita din Rodos şi a fost găsit într-un codice din anul 1455, unde se consemnează că sfânta a murit înainte de această dată.

Sf. Matroana mai este prăznuită şi în ziua de 15 iulie, când i-a fost găsit capul.

Tot în aceasta zi, Cuviosul si purtatorul de Dumnezeu Parintele nostru Gherasim cel nou, sihastru cel din Peloponez, ale carui sfinte moaste sunt în Chefalonia, care în pace s-a savârsit.

Sfântul Gherasim, Noul Pustnic al Cefaloniei, s-a născut în satul Trikkala din Peloponez. În primii ani ai maturităţii s.a călugărit pe insula Zakynthos, după care a plecat la Muntele Athos unde a devenit schimonah, studiind împreună cu pustnicii de pe Sfântul Munte. Primind binecuvântare de la părinţi, călugărul s-a dus la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt Dătător de Viaţă al Mântuitorului. După ce a vizitat multe din locurile sfinte din Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria şi Egipt, el s-a întors la Ierusalim, devenind îngrijitor de candele la Sfântul Mormânt.

Călugărul a fost hirotonit diacon şi apoi preot de către Patriarhul Gherman al Ierusalimului (1534-1579). Sf. Gherasim a continuat să trăiască viaţă sfântă. Pentru singurătate s-a retras la Iordan, unde a petrecut patruzeci de zile fără întrerupere. Binecuvântat de patriarh pentru o viaţă solitară, Sf. Gherasim s-a retras în singurătatea din Zakynthos, unde s-a hrănit numai cu ierburi.

După cinci ani, a simţit dorinţa de a pleca pe insula Cefalonia unde şi-a găsit adăpost într-o peşteră. Sfântul a restaurat biserica din Omala şi a construit o mănăstire de măicuţe unde a trăit, a muncit şi a privegheat neîntrerupt timp de treizeci de ani. El se ruga îngenunchind pe pământul gol. Pentru viaţa lui sfântă, Gherasim s-a învrednicit de darul vindecării bolnavilor şi a izgonirii duhurilor necurate.

La vârsta de 71 de ani, sfântul a ştiut că va muri curând. După ce le-a binecuvântat pe măicuţe, a adormit cu pace întru Domnul în 15 august 1579. După doi ani, deschizîndu-i-se mormântul, s-au descoperit moaştele sale întregi şi frumos mirositoare, vindecătoare de boli.

Deoarece Adormirea Maicii Domnului se sărbătoreşte în 15 august, Sf. Gherasim se prăznuieşte în 16 august. În ziua de 20 octombrie se prăznuieşte dezvelirea moaştelor sfântului, în anul 1581.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Zevina, Ghermano, Nichifor si Antonin, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Manato fecioara care de foc s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 21 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ilarion cel Mare.

Sf. Ilarion cel Mare s-a născut în anul 291 în satul palestinian Tabatha. Trimis în Alexandria la studii, s-a familiarizat cu credinţa ortodoxă şi s-a botezat acolo. După ce a auzit despre vieţuirea asemeni îngerilor a Sfântul Antonie cel Mare (prăznuit în 17 ianuarie), Ilarion a plecat să-l întâlnească şi să înveţe de la el cele plăcute lui Dumnezeu. Însă curând s-a întors acasă pentru moartea părinţilor săi şi împărţind tot ce i-a rămas săracilor, Ilarion s-a dus în deşertul din vecinătatea oraşului Maium (Maiuma).

În deşert, călugărul s-a luptat mult cu gândurile necurate, cu risipirea minţii, cu patimile trupului, dar pe toate le-a învins cu munca fizică grea, post şi rugăciune neîncetată. Diavolul vrăjmaş vroia să-l sperie pe Ilarion cu închipuiri şi năluciri. Astfel, în timpul rugăciunii el auzea copii plângînd, femei tânguindu-se, lei răgind şi alte dobitoace făcînd gălăgie. Sfântul a înţeles meşteşugirile diavolului care căuta să-l izgonească din pustie dar rugăciunea puternică l-a ajutat să depăşească frica. Odată, nişte hoţi l-au atacat pe Ilarion şi numai cu puterea cuvântului sfântul i-a îndreptat de la viaţa păcătoasă pe care o duceau.

În scurt timp, toată Palestina a auzit de sfântul pustnic. Domnul l-a învrednicit pe Sf. Ilarion cu puterea izgonirii duhurilor necurate, eliberînd cu harul primit multe suflete din legăturile vrăjmaşului. Bolnavii veneau la Sf. Ilarion pentru vindecare şi acesta îi slobozea tămăduiţi la casele lor, fără să le ceară plată, spunând că harul lui Dumnezeu nu era de vânzare. (Matei 10:8). Harul său era într-atât de mare încât numai după mirosul omului sau al hainei ce o purta, sfântul ştia felul patimii care robea sufletul omului.

Ei veneau la Sf. Ilarion cu nădejdea de a se mântui sub povaţa sa. Cu binecuvântarea sfântului, mănăstirile au început să se înmulţească în toată Palestina, iar el mergînd în vizită de la una la alta, a impus la mănăstiri un mod de viaţă ascetic strict.

Cu şapte ani înainte de moartea sa (+ 371 / 372), Sf. Ilarion s-a mutat înapoi în Cipru, unde a trăit în singurătate până în clipa în care Domnul l-a chemat la EL.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Gaie, Dasie si Zotic.

Acesti sfinti aflându-se în Nicomidia propovaduind, luând îndrazneala, au surpat cele ce se aflau în capistile idolesti; si daca au fost dovediti, au suferit tot felul de chinuri, fiind spânzurati pe lemn si frecati pe coaste cu tesaturi de par aspre. Dupa aceea legându-li-se pietre de grumaji, au fost aruncati în mare.

Tot în aceasta zi, sfintii si din nou aratatii Mucenici: Andrei, Stefan, Pavel si Petru.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Teodota, si Socrate Prezbiterul.

Sfânta Teodota a fost în zilele împaratului Alexandru Sever, din parinti de bun neam din partile Pontului. Mergând la un schit si petrecând sihastreste, a fost vadita. Si fiind prinsa de catre guvernatorul Capadociei pentru marturisirea lui Hristos, a fost spânzurata în doua rânduri, strujita si aruncata într-un cuptor aprins. Si fiind pazita cu harul lui Hristos a fost adusa de Domnul la Bizantia; dupa aceea la Anghira, unde se afla prezbiterul Socrate. Acesta, în timp ce elinii cu tot poporul, aveau praznic zeilor si se închinau idolilor, s-a umplut de dumnezeiasca râvna, si rasturnând vatra jertfelor, i s-a taiat capul. Iar Sfânta Teodota, fiind silita sa jertfeasca la idoli si nesupunându-se, si-a primit sfârsitul prin sabie.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Eucrat, de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Filotei (Filoteu), cel ce s-a nevoit în Muntele Atonului.

Sfântul Filotei din Manastirea Dionisiu, Muntele Athos, s-a născut în Elateia. Fugind de turci, părinţii săi s-au mutat la Chrysopolis în Macedonia, unde după scurt timp tatăl său muri. Copilul Filotei şi fratele său au fost prinşi de turci şi aruncaţi în închisoare.

Însăşi Preasfânta Fecioară i-a salvat pe cei doi într-un mod miraculos. Ea le-a apărut copiilor în persoana mamei lor şi i-a îndrumat spre Mănăstirea Maicii Domnului din Neapole, Asia Mică. Acolo, fraţii au fost tunşi şi prin ascultarea fără crâcnire faţă de egumenul mănăstirii, cei doi au devenit eclesiarhi.

Între timp, mama lor, Evdochia, prin providenţa divină a ajuns şi ea la o mănăstire de măicuţe în acelaşi oraş, multă vreme neştiind nimic de soarta copiilor ei. Vizitînd o mănăstire de călugări cu ocazia hramului bisericii, împreună cu alte măicuţe, Evdochia şi-a recunoscut fiii. Întrebaţi cum au scăpat de turci, ei au răspuns că ea trebuia să ştie mai bine pentru că chiar ea i-a salvat atunci din închisoare. Atunci Evdochia a înţeles intervenţia divină care s-a petrecut din partea Maicii Domnului, pentru că Ei i s-a rugat femeia pentru a găsi mângâiere. Fraţii călugări auzind povestea celor trei, s-au adunat în jurul lor dînd slavă lui Dumnezeu pentru minunea întâmplată.

După moartea mamei, Sf. Filotei s-a retras la Sfântul Munte, la mănăstirea din Dionysiou, după care s-a retras în pustnicie. Total devotat vieţii în rugăciune şi sfinţenie, Sf. Filotei a atins perfecţiunea duhovnicească şi a primit darul înaintevederii.

La vârsta de 84 de ani sfântul a mers în pace la Domnul. Înainte de moarte el i-a rugat pe fraţi să nu-i îngroape trupul ci aşa, fără nici o slavă sau evlavie să-l arunce la întâmplare în pădure ca să-l mănânce fiarele. Ucenicii săi i-au ascultat rugămintea dar Dumnezeu a făcut ca moaştele rămase să fie minunat luminate, astfel încât au fost culese şi aşezate în mănăstire.

Tot în aceasta zi, Cuvios Mucenic Zaharia, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi Cuviosul Varuh, cel ce cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Azis, care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel de la Monemvasia, în Peloponez, care s-a savârsit în chinuri la Tesalonic, în anul 1773.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului marturisitor Visarion.

Cuviosul parintele nostru Visarion, s-a nascut în Bosnia, din parinti crestini ortodocsi, Maxim si Maria, în anul mântuirii 1714, si a primit din Sfântul Botez numele de Nicolae. Tânar, calatorind pe la multe locasuri de închinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la mânastirea Sfântul Sava, de lânga Ierusalim, a îmbracat schima monahiceasca, pe când avea 18 ani, primind numele de Visarion. Dupa un timp, a venit în Slovenia si s-a asezat la mânastirea Pacra, unde pentru râvna sa catre cele sfinte, s-a învrednicit de darul preotiei.

La trei ani dupa hirotonirea sa întru preot, cuviosul Visarion a mers din nou la Locurile Sfinte, ca sa-si întareasca si mai mult sufletul în dreapta credinta a Bisericii Rasaritului. La putina vreme dupa întoarcerea sa din aceasta calatorie, a venit în Tara Ardealului, unde papistasii cautau prin silnicie sa smulga credinta dreptmaritoare din sufletele românilor ortodocsi.

Nu glasul omenesc l-a chemat în Ardeal, ci însusi Ziditorul tuturor, ca sa mântuiasca din pierzare pe românii drept-credinciosi. Pe unde trecea, el aprindea în sufletele credinciosilor râvna pentru credinta cea adevarata. Traia o viata de aspra înfrânare, hranindu-se numai cu mâncare slaba de legume. Pentru chipul mult îmbunatatit al vietii sale, drept-credinciosii români nu numai ca-l ascultau si urmau povetele lui, dar cuprinsi de o mare însufletire duhovniceasca, îi sarutau mâinile si picioarele cele sfinte.

În drum spre Sibiu a fost prins de stapânirea catolica si târât la judecata. În fata celor care-l judecau, el a stat drept si fara frica, marturisind ca dreapta credinta a Bisericii Rasaritului este singura adevarata si mântuitoare. Pentru aceea, el nu va înceta sa arate unitilor ratacirea lor si sa-i îndemne sa se lase de ea. Pentru aceasta marturisire a dreptei credinte, cuviosul Visarion a fost aruncat în fioroasa temnita din Kufstein, în creierul muntilor tirolezi, unde dupa suferinte grele departe de lume, dar aproape de Cel care împarte cununile vietii celor vrednici, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi se face pomenirea Cuviosului marturisitor Sofronie.

Cuviosul Sofronie se tragea din familia Popovici de la Cioara Sebesului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar în calugarie numele de Sofronie. A sihastrit multa vreme în Tara Româneasca, iar în anul 1756 s-a întors la Cioara. unde râvna sa pustniceasca l-a mânat sa-si faca un mic schit în mijlocul codrului si sa tina acolo câtiva tineri la învatatura. Dar diavolul, care pururea cauta sa strice cele bune, l-a izgonit prin oameni rai din schitul sau, si l-a silit sa plece în straine locuri.

Dupa ce strabatu o mare parte din tinutul Sebesului si al Albei, îndemnând, cu multa râvna duhovniceasca, pe credinciosi sa nu se departeze de credinta dreptmaritoare, a suferit grea prigoana din partea papistasilor, care l-au aruncat în temnita grea din Bobâlna. Dar Domnul, care a scapat pe Petru din lanturi, l-a slobozit si pe cuviosul Sau Sofronie. Doua luni a stat cuviosul în tinutul Zarandului si apoi s-a îndreptat spre Muntii Apuseni, ca sa faca din crestele lor cetate nebiruita dreptei credinte.

Neputându-l abate de la calea cea dreapta, papistasii l-au prins din nou si l-au aruncat în temnita din Abrud. Dar Dumnezeul puterilor l-a izbavit iarasi din temnita. De acum, credinciosii n-au mai vrut sa-l paraseasca, ci, ca pe Domnul Hristos odinioara, îl însoteau pururea câte 12 barbati tematori de Dumnezeu, ca niste apostoli înflacarati.

În ziua a patrusprezecea a lunii februarie din anul 1761, cuviosul Sofronie a tinut "Marele sobor" din cetatea Balgradului (Alba Iulia). Cu cuvinte lipsite de mestesug, dar pline de dulce mângâiere, a cerut, la acel sobor, cuviosul Sofronie, în numele poporului român, vladica pe seama drept-credinciosilor din Ardeal. Bunul Dumnezeu i-a ascultat glasul si a înmuiat inima stapânitorilor care au îngaduit ca românii sa aiba vladica dupa rânduiala Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Iar atunci când, cu voia lui Dumnezeu, a fost rânduit ca episcop ortodox al Ardealului Dionisie Novacovici, cuviosul Sofronie, socotindu-si împlinit lucrul sau, a plecat la sfânta mânastire a Argesului, unde s-a savârsit în pace, mutându-se în locasurile ceresti.

Tot în aceasta zi pomenirea Sfântului Mucenic Oprea.

Acest marturisitor al dreptei credinte s-a nascut în Salistea Sibiului, pe vremea împaratesei Maria Tereza (1740-1780). Era plugar, si împreuna cu sotia si copiii lui, ducea o viata de buna cucernicie si placuta lui Dumnezeu.

Pe vremea aceea, semeata împarateasa multa silnicie facea credinciosilor de sub stapânirea ei, ca sa-i rupa de la Legea Rasaritului si sa-i plece unirii cu Roma. Le rapea bisericile, pe preoti îi izgonea, pe cei care nu se clatinau de la dreapta credinta si nu se plecau Romei, îi lovea cu biruri si poveri si umplea temnitele cu ei.

În amaraciunea lor, românii se rugau fierbinte lui Dumnezeu sa nu-i lase sa piara cu totul. Si Dumnezeu si-a plecat urechea cu mila si a ridicat pe Oprea din Saliste, barbat drept si inimos, sa le fie aparator în cumplita lor primejdie.

Si evlaviosul Oprea porni cu încredere la lupta pentru apararea dreptei credinte. Mai întâi îsi întari sufletul cu post si rugaciune, cu binecuvântarile preotilor izgoniti de la sfintele lor altare si cu bunele povete de la batrânii întelepti. Apoi cauta, prin muntii si vaile salistene, gloatele drept-credinciosilor, pretutindeni îmbarbatând pe cei ce patimeau, mângâind pe cei ce suspinau, si sprijinind pe cei ce se clatinau.

Când se înfatisa înaintea capeteniei de la cârma tarii si-i ceru oprirea prigoanelor si sloboda marturisire a dreptei credinte, capetenia îl mustra ca pe un razvratit si-l ameninta cu temnita si moartea, daca nu se pleaca unirii cu Roma.

Vazând aceasta neomenie, în toamna anului 1748, evlaviosul Oprea merse la Viena sa se plânga împaratesei si sa-i ceara libertate pentru Legea Rasaritului, aratând ca unirea cu Roma s-a facut atât de ascuns, încât nici preotii n-au stiut ce este. Împarateasa, cu viclenie i-a spus ca i-a ascultat plângerea, dar în ascuns a dat porunca pentru si mai mari prigoane, iar Oprea sa fie întemnitat de îndata ce va sosi în Ardeal. Prin vrerea lui Dumnezeu, aflând de aceasta ticalosie, evlaviosul Oprea a ramas în Banat ca cioban la oi. Dar, dupa putin timp, înainte de Sfintele Pasti din anul 1752, evlaviosul Oprea nemaiputând rabda suferintele drept-credinciosilor, merse iarasi la Viena si ceru împaratesei oprirea prigoanelor si încheia jalba: "sau vladica de legea noastra, sau drum slobod sa plecam din tara". Împarateasa porunci ca fericitul Oprea sa fie prins si osândit la temnita pe viata în cetatea Kufstein din Tirol. Pe fericitul Oprea l-a asteptat vreme îndelungata sotia sa Stana, stând la usa bisericii, îmbrobodita în negru, plângând si cerând mila ca sa-si poata creste copiii. Dar el n-a mai venit, împodobindu-se în temnita cu cununa nepieritoare a sfintilor mucenici.

RUGACIUNE CATRE SFINTII IERARHI
IOREST SI SAVA AI ARDEALULUI
SI SFINTII MARTURISITORI
VISARION, SOFRONIE SI OPREA
CE S-A ROSTIT LA SLUJBA CANONIZARII

Cu inima smerita si cu grai de lauda cutezam a preamari astazi pe Hristos, Cel ce v-a aratat pe voi, preafericiti marturisitori ai dreptei credinte, slava Bisericii noastre! Si început cinstirii voastre de obste fâcând, ne plecam genunchii cu umilinta si negraita dragoste si rugaciune înaltam voua, celor ce ati pus mai presus de toate cele vremelmce, credinta cea dreptmaritoare; caci voi, o, bunilor ierarhi ai Ardealului, Iorest si Sava, traitori ai smereniei calugaresti si partasi ai darurilor ceresti, ati îndurat chinuri de moarte pentru apararea Legii noastre stramosesti si a poporului dreptcredincios; iar tu, cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel cu glas de trâmbita dumnezeiasca în mijlocul credinciosilor, întarindu-i în dreapta credinta si viata ta ti-ai dat pentru Hristos; si turma cea dreptcredincioasa din Ardeal pe caile mântuirii si îndrumând Biserica lui Hristos la biruinta; iar tu, Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult Legea neschimbata a lui Hristos decât pe ai tai si decât însasi viata ta, sufletul ti-ai pus pentru dreapta credinta.

De aceea, voi toti care ati odraslit din coapsele Bisericii dreptslavitoare din Ardeal si care acum va bucurati de slava mucenicilor si a marturisitorilor lui Hristos, primiti rugaciunea noastra si mijlociti pentru noi înaintea Bunului si Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamarit. Ocrotiti, cu rugaciunile voastre, turma cea dreptslavitoare, care va cinsteste ca pe niste stâlpi neclintiti ai dreptei credinte. Rugati-va Domnului ca sa întareasca dragostea si unitatea de credinta dintre frati, sa reverse harul pacii în inima tuturor, sa fereasca turma dreptcredinciosilor de toata reaua întâmplare, ca într-un glas si într-un suflet sa preamarim pe Cel ce este Datatorul tuturor darurilor si Mântuitorul nostru. Priveghiati si va rugati pentru noi, ca izbaviti fiind, prin mijlocirile voastre, de cursele celui rau, sa ducem lupta cea buna a mântuirii, în toate clipele vietii noastre si sa fim neclatinati întru dreapta credinta a mosilor si stramosilor nostri.

Bucurându-va de dumnezeiasca marire întru care v-ati înaltat si rugându-ne voua ca sa fiti mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamarim pentru toate pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, zicând: Slava Tie Dumnezeule, Cel mare si minunat întru sfintii Tai. Amin!

Tot în aceasta zi, se face si pomenirea Sfintilor preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preotilor si al credinciosilor ortodocsi români din Transilvania s-au ridicat numerosi aparatori ai dreptei credinte în fata încercarilor autoritatilor habsburgice de a-i înstraina de "Legea stramoseasca".

Între ei s-au numarat si preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales, sate care tineau pe atunci de "scaunul" Saliste. Primul dintre ei a fost hirotonit la Bucuresti de Mitropolitul Neofit al Tarii Românesti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniatiei, a fost prins si întemnitat la Sibiu, unde a patimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu conditia de a nu mai savârsi cele ale preotiei, si a trai si a munci ca un simplu taran. În 1752 a fost delegat, alaturi de credinciosul Oprea Nicolae din Saliste, sa plece la Viena, pentru a prezenta împaratesei Maria Tereza plângerea credinciosilor din partile de sud ale Transilvaniei (Fagaras, Sibiu, Sebes si Orastie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe. Au fost primiti de împarateasa, dar în loc sa li se dea un raspuns la plângerile lor, au fost aruncati în fioroasa închisoare Kufstein, din Muntii Tirolului.

În anii care au urmat, reprezentantii clerului si ai credinciosilor din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autoritatilor habsburgice sa elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, sotia lui Oprea, ruga pe împaratul Iosif al II-lea sa-l elibereze dupa o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta ca nu se mai stie nimic despre el. Înseamna ca amândoi si-au sfârsit zilele în temnita de la Kufstein, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, câstigând însa cununile muceniciei.

Preotul Ioan din Gales a fost hirotonit la Bucuresti sau la Râmnic, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numarat printre cei mai îndrazneti aparatori ai credintei ortodoxe, în fata oricaror încercari ale autoritatilor habsburgice de a impune o alta credinta. În anul 1756 a fost arestat si dus în lanturi la Sibiu. Împarateasa Maria Tereza a dat ordin sa fie dus în închisoarea cetatii Deva, urmând sa fie retinut acolo pâna la moarte. Dar spre sfârsitul anului urmator, a fost dus sub aspra paza militara la închisoarea de la Graz, în Austria. Un cronicar brasovean - Radu Duma - scria ca în anul 1776 câtiva negustori din Brasov l-au cercetat în închisoare, marturisindu-le ca mai bine va muri acolo, decât sa-si lase credinta stramoseasca".

Mai târziu a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde îsi sfârsisera viata si alti marturisitori si mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În 1780 un alt întemnitat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reusit sa trimita o scrisoare tarinei Ecaterina a II-a si Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga sa se intervina pentru eliberarea lui. Între altele, scria: Aici în fortareata este si un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care patimeste în robie de 24 de ani pentru credinta ortodoxa". Acesta era preotul Ioan din Gales, cel întemnitat în 1756, deci cu 24 de ani în urma.

Pentru marturia lor ortodoxa si moartea lor martirica, Sfintii Preoti Martiri Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, sunt cinstiti ca sfinti de catre obstea credinciosilor de pretutindeni si mai cu seama de cei din Transilvania, din mijlocul carora s-au ridicat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 22 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celui întru sfinti parintelui nostru si întocmai cu apostolii Averchie, episcopul Ierapolei, facatorul de minuni.

Sfântul Averchie, Episcop şi Făcător de Minuni din Hieropolis, a trăit în secolul al II-lea în Frigia, mai exact Ierapolea (Hieropolis) Frigiei Salutare, pe vremea împaratiei lui Marcu Antonin (161-180).

Oraşul Hieropolis era plin de păgâni şi foarte puţini creştini. Sfântul se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor lor şi pentru a se număra printre cei aleşi. Odată un înger i s-a înfăţişat şi i-a poruncit Sf. Averchie să distrugă idolii din templul păgân, ceea ce a şi făcut cu multă râvnă. Apoi, auzind că închinătorii la idoli îl căutau ca să-l omoare, sfântul a mers în locul unde s-au adunat oamenii şi cu voce tare a vorbit despre rătăcirile păgânilor. Aceştia au încercat să-l prindă pe sfânt dar în momentul acela, trei tineri posedaţi au început să strige din mulţime. Oamenii au rămas înmărmuriţi când au văzut cum sfântul a izgonit duhurile necurate din acei tineri numai cu puterea rugăciunii. Văzându-i pe îndrăciţi reveniţi la normal, locuitorii din Hieropolis i-au cerut Sfântului Averchie să-i înveţe despre credinţa creştină şi au acceptat sfântul botez.

Sfântul Averchie a umblat prin oraşele şi satele vecine vindecînd bolnavii şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. El a predicat în Siria, Cilicia, Mesopotamia, vizitînd Roma şi convertind peste tot mulţimi de oameni la creştinism. Mulţi ani sfântul a apărat biserica de eretici, a întărit creştinii în credinţă, a revărsat din abundenţă sfaturile sale despre cărarea cea dreaptă, a vindecat bolnavii şi a propovăduit slava lui Dumnezeu. Pentru faptele sale minunate Sf. Averchie a fost socotit "întocmai cu Apostolii".

Sf. Averchie s-a întors să moară acasă la Hieropolis. După moartea sa multe minuni s-au înfăptuit la mormântul său. El şi-a scris propriul epitaf care a fost gravat în piatra de mormânt. Piatra este păstrată şi azi în Muzeul Lateran.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie, Antonin, Exacustodian si Constantin.

Acesti sfinti au fost în zilele împaratului Deciu; si s-au sfatuit si si-au împartit averea la saraci si au intrat într-o pestera; si rugându-se lui Dumnezeu, sa le ia sufletele, ca sa nu cada în mâna împaratului si-au dat sufletele. Iar daca s-a întors Deciu la Efes, a întrebat de ei, ca sa-i faca sa aduca Jertfa la idoli, si aflând ca au murit în pestera a poruncit ca sa astupe gura pesterii. Deci, dupa trei sute saptezeci si doi de ani, când a fost în vremea împaratiei lui Teodosie cel mic, scornindu-se un eres cum ca nu exista înviere, la treizeci si opt de ani ai împaratiei lui, vazând împaratul ca se tulbura Biserica lui Dumnezeu, pentru ca se aflau si unii din episcopi cuprinsi de acel eres, sta îndoit ce va face. Dezbracându-se de haine, si culcându-se jos la pamânt, împaratul se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi ca sa-i arate ceea ce dorea sa stie. Domnul nu i-a trecut lacrimile cu vederea, ci i-a aratat cu chip aceasta. Stapânul muntelui în care era pestera aceea, a vrut sa faca în aceeasi vreme staul pentru turma sa; si rasturnând pietrele de la pestera, spre zidirea staulului, s-a deschis usa pesterii; si din porunca lui Dumnezeu s-au desteptat acei sapte sfinti tineri ce fusesera savârsiti acolo si vorbeau între dânsii ca si cum ar fi fost adormiti de ieri neschimbându-se nicidecum; atât cât nici hainele lor ce purtau, nu se stricasera cu nimic de pamânt; si mai vârtos aceasta aducându-si aminte, ca si Deciu îi cerca ca sa-i chinuiasca vorbeau între dânsii, zicând Maximilian catre ceilalti: "De cumva ne vor si prinde, fratilor, sa stam barbateste si sa nu vindem bunul neam al credintei noastre; iar tu, frate Iamvlihe, du-te si cumpara pâine si ia mai multa, ca aseara ai adus putina si ne-am culcat flamânzi; si afla si de Deciu, ce gând are pentru noi?" Deci, mergând Iamvlih la cetate, si vazând semnul Crucii la poarta, se mira; acelasi semn vazând si prin alte parti, si zidirile schimbate, si altfel de oameni, i se parea ca viseaza, sau ca nu-si este în fire. Însa mergând catre cei ce vindeau pâine, a luat si dându-le argintul, se grabea sa se întoarca.

Vazând însa ca vânzatorii aratau între dânsii si pe la altii argintul, si cautând la dânsul si zicând ca a gasit o comoara, precum argintul arata lucru de fata, având chipul celui ce a împaratit mai înainte cu multi ani, îl cuprinsese frica si grija si nu putea sa graiasca cugetând ca l-au cunoscut si-l vor prinde, si-l vor duce la împaratul Deciu. Drept aceea cazând la dânsii cu rugaminte zicea: "Rogu-ma voua, daca ati luat argintul, luati si pâinea, numai pe mine ma lasati sa-mi caut de cale". Iar aceia îi ziceau:

"Arata-ne comoara si ne fa si pe noi partasi; sau de nu, te vom da spre moarte". Acestea zicându-i si vazându-l ca este pe gânduri, îl legara de grumaji, si-l purtau prin târg, aducându-l la proconsulul cetatii ca sa-si dea seama. Iar vazându-l dregatorul îi zise: "Spune-ne tinere, cum ai aflat comoara, câta este si unde?" Iar el a raspuns: "Niciodata n-am aflat comoara, si banii îmi sunt de la parinti si ce întâmplare este aceasta nu stiu". Iar proconsulul zise: "Dar din care cetate esti?" El zise: "Din aceasta sunt, de este acesta Efesul". Iar guvernatorul zise: "Dar care îti sunt parintii? Sa vina aici si daca se va cunoaste adevarul te vom crede". Iar el zise: "Cutare este tatal meu si cutare este mama mea si cutare îmi sunt rudele si cutare este mosul meu". Iar dregatorul zise: "Nu vei putea tu sa ne faci sa credem spunându-ne nume straine, care nu sunt acum, ci sunt afara din cele obisnuite". Iar Iamvlih zise: "De nu ma crezi ca spun adevarul, nu stiu ce sa zic alta". Atunci dregatorul zise: "Pagâne, banul tau marturiseste dupa scrisoare ca este tiparit mai înainte cu trei sute de ani si mai bine, din zilele împaratului Deciu; si tu fiind tânar, nici treizeci de ani având, te silesti sa ne amagesti". Atunci Iamvlih cazând la picioarele lor se ruga zicând: "Ma rog, domnilor mei, spuneti-mi unde se afla împaratul Deciu, care era întru aceasta cetate?" apoi ei zisera: "În vremile acestea nu se afla Deciu ci a fost mai înainte cu multi ani". Si Iamvlih zise: "Si pentru aceasta v-ati mirat, domnii mei? Veniti dar dupa mine si va voi duce la sotii mei care sunt în pestera si de la dânsii doara se vor crede cuvintele mele; ca eu stiu ca am fugit de fata împaratului Deciu. Si ieri venind ca sa cumpar pâine, am vazut pe Deciu intrând în cetatea aceasta". Acestea zise, si auzind episcopul Marin, zise catre proconsulul: "Pare-mi-se sa se fi întâmplat vreo minune la aceasta povestire. Ci, sa mergem cu dânsul împreuna sa vedem".

Si mergând dupa cuvintele acestea intra înainte Iamvlih în pestera; dupa aceea episcopul. Si întorcându-se spre partea dreapta a usii, vazu un sicrias pecetluit, cu doua peceti de argint, pe care îl pusese Rufin si Teodor crestini fiind, ce fusesera trimisi împreuna si cu altii de Deciu, ca sa astupe pestera, scriind întru aceasta spre pomenirea sfintilor, însemnându-le numele lor în table de plumb. Si strângându-se toti cei alesi cu proconsulul le-au aratat lor. Si deschizând gasira tablele cele de plumb. Si citind se minunara si intrând înauntru în pestera, aflara pe sfinti si au cazut la picioarele lor si sezând îi întrebau. Iar ei povesteau mai întâi despre ale lor; dupa aceea de ispravile împaratului Deciu; si se mirau toti si slaveau pe Dumnezeul minunilor. Atunci proconsulul împreuna ca episcopul au scris împaratului Teodosie, si i-au vestit despre toate cele mai sus-zise. Deci împaratul luând scrisoarea, s-a umplut de bucurie pentru o înstiintare ca aceasta si a mers foarte degrab acolo la acel loc; si cum a intrat în pestera, a cazut la pamânt si a udat picioarele sfintilor cu lacrimile lui si i se bucura sufletul, caci i-a ascultat Domnul rugaciunea, aratându-i de fata învierea mortilor. Deci, facând împaratul nu putina vorba cu sfintii împreuna cu episcopii si cu mai-marii cetatii, sfintii au fost cuprinsi ca de un somn; si privind toti cum dormitau, iarasi au raposat catre Domnul. Atunci împaratul dând haine scumpe si aur si argint, se facu sapte sicrie întru cinstea sfintilor. Iar peste noapte s-au aratat împaratului si-i zisera: "Lasa-ne împarate pe pamânt, unde o data am înviat". Si facându-se adunare mare de episcopi, împaratul puse pe pamânt, precum ei poruncise prin vedenie si facând praznic cu bucurie, au dat multa milostenie la saracii cetatii Efesului si se bucura cinstind pe tot poporul sau cu daruri. Si a slobozit pe episcopii care erau închisi prin temnita, pentru propovaduirea învierii; si s-a facut de toti praznic obstesc, multumind si slavind pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Alexandru episcopul si Iraclie Mucenicul, Anna si Elisaveta, Teodota si Glicheria.

Sfântul mucenic Alexandru, episcop fiind si învatând si întorcând si botezând pe multi a fost prins de guvernator si fiind chinuit mult si silit ca sa jertfeasca la idoli, n-a vrut sa se supuna. Deci, vazând Iraclie ostasul rabdarea lui a crezut în Hristos si chinuindu-l si pe acesta mai întâi mult, i-au taiat capul. Si facând Sfântul Alexandru minuni si tamaduindu-se de rani, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu a tras spre credinta lui Hristos si pe patru femei: Teodota, Glicheria, Anna si Elisaveta care înaintea guvernatorului stând si mustrând înselaciunea idolilor, li s-au taiat capetele. Apoi si Sfântul Alexandru s-a savârsit lovit de sabie.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Zaharia, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Ruf, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi Cuviosul Lot cel ce în pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 23 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic si Apostol Iacov, fratele Domnului.

Acest sfânt Iacov, fratele Domnului, a fost cel întâi episcop la Ierusalim, hirotonit de însusi Domnul si întâi el a izvodit si a scris dumnezeiasca Liturghie, învatata de la însusi Hristos. Pe care Liturghie în urma o a facut mai pe scurt marele Vasile si dupa dânsul dumnezeiescul Ioan Gura de Aur pentru neputinta omeneasca. Pastorind sfânta Biserica din Ierusalim si învatând pe multi din iudei si din elini si întorcându-i spre Domnul, a pornit pe iudei asupra-si cu urgie, care, prinzându-l, l-au aruncat jos de pe aripa templului si fiind înca viu l-au omorât cu un lemn. Iar cuvântul, fratele Domnului se trage din predanie. Ca Iosif logodnicul împartindu-si pamântul fiilor ce-i avea cu femeia sa cea dintâi si vrând sa faca parte si celui din sfânta Fecioara, Fiu si Dumnezeu, ceilalti nu-l primira; iar Iacov luându-l partas de mostenire pe partea sa, s-a chemat nu numai frate al Domnului, ci si drept.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ignatie, Patriarhul Constantinopolului.

Acest între sfinti Parintele nostru Ignatie a fost fecior al împaratului Mihail Rangave si al împaratesei Procopia, frate lui Teofil si nepot împaratului Nichifor. Si fiind eunuc, s-a facut calugar si a ajuns egumen la Mânastirea Arhanghelului, care atunci se numea Anatelon; iar acum îi zic a lui Satir. Dupa aceea a fost patriarh al Constantinopolului si a îndreptat Biserica unsprezece ani si cinci luni. Apoi a fost scos de împaratul Mihail, fiul lui Teofil, care a pus patriarh în locul lui pe Fotie protospatarul si protasicritul, dupa ce fusese facut mai întâi monah. Dupa aceea si pe el l-a scos împaratul Vasilie Machedon si a pus iarasi pe Ignatie si l-a tinut zece ani, si iarasi a fost scos; si în locul lui a facut patriarh pe cel între sfinti Stefan, fiul împaratului Vasilie; iar Sfântul Ignatie, mergând la Mânastirea Satirului, cu pace s-a savârsit; vietuind de toti anii vietii sale saptezeci si noua.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Macarie Romanul.

Trei oarecare sfinti batrâni: Serghie, Ighin si Teofil, din Mânastirea Sfântului Asclipie cea din Mesopotamia Siriei, fiind la un gând, cu buna socoteala, se vorbira într-una din zile, si pusera gând pâna în sfârsit sa umble, sa înconjure pamântul; si plecând întru acea cale, aveau adesea groaza si din pricina oamenilor si din pricina fiarelor cu scârba si cu patima rea; câte odata lipsiti chiar si de hrana buruienilor salbatice. Deci calatorind multe zile, au ajuns la un loc, unde se vedeau urme de om; dupa care s-au si îndreptat de au mers la o pestera, în care se vedea ca locuieste om, ca era îngrijita binisor. Si intrând într-însa au asteptat ca sa vada pe cel ce locuia acolo. Si peste putin simtind un miros frumos, au vazut o asemanare de om împodobit cu parul sau. Si acesta era Preacuviosul lui Dumnezeu Macarie Romanul. Venind acesta spre pestera, l-a simtit de departe, si aruncându-se batrânul jos la pamânt, a facut rugaciune, si strigând cu glas mare, a zis: "De sunteti de la Dumnezeu, iviti-va la mine, iar de sunteti de la diavolul, va departati de la mine smeritul si pacatosul". Iar ei raspunsera, zicând: "Binecuvânteaza-ne robul lui Dumnezeu, ca suntem crestini si ne-am lepadat de diavolul". Atunci sculându-se staretul, a venit catre dânsii si desfacându-si parul de pe obraz, i-a binecuvântat; parul îi era alb ca zapada, iar pielea trupului sau era ca tesut de broasca, si de multa batrânete îi erau lasate sprâncenele pe ochi si unghiile mâinilor si ale picioarelor sale mai lungi decât o palma erau, iar barba ajungea pâna la picioare. Si a început a-i întreba: "De unde sunteti, fiii mei, si pentru ce ati venit aici?" Iar ei îi spusera toata întâmplarea si gândul lor. Si el zise: "Fiii mei, nu se va afla om ca sa poata pricepe puterea lui Dumnezeu; ca eu nevrednicul m-am nevoit sa fac aceasta, si mi s-a aratat unul noaptea si mi-a zis: "Nu te pune a ispiti pe Cel ce te-a zidit, ca nu vei putea trece mai departe din locul acesta". Deci auzind ei acestea foarte se înfricosara. Si fiind îndeseara, le zise: "Fiii mei, stati putintel înlaturi, caci am doi copii aicea, care vin în toata seara la mine, ca nu cumva vazându-va straini sa va vatame". Si iata doi lei veneau din pustie repede si cazura la picioarele lui racnind; iar aceia de frica cazura cu fata la pamânt. Punând batrânul mâinile peste fiare, le zise: "Fiii mei, din pamântul omenesc au venit oarecare la mine, dar sa nu le faceti vreun rau". Si îndata batrânul întorcându-se catre monahi, le zise: "Veniti, fratilor, sa facem Vecernia; si daca se sculara aceia înfricosati, se repezira leii la dânsii si le lingeau picioarele. Iar când fu a doua zi, zisera sfântului: "Spune-ne cinstite parinte, cum ai venit aici"; si el raspunzând, zise: "Eu am fost fiul unui oarecare boier Ioan Romanul, singliticul si m-au logodit parintii mei ca sa ma însoare fara voia mea, si s-a facut nunta, si când au vrut sa ma închida la asternut, jucând oamenii si umblând ei încoace si încolo eu am iesit singur afara si m-am ascuns într-o casa a unei femei vaduve, sapte zile.

Iar parintii mei plângând si cautându-ma, eu la miezul noptii am iesit la drum si am aflat un batrân si l-am întrebat: "Unde mergi, parinte?" Iar el îmi raspunse: "Unde gândesti tu, acolo merg si eu"; si ma luai dupa dânsul, si peste trei ani am ajuns aici împreuna cu dânsuL Iar mai înainte cu putine zile pâna a nu veni aici, dormind noi, cum ma desteptai, n-am mai vazut pe împreuna-calatorul meu si am început a plânge si a ma întrista si numaidecât mi se arata, zicând: "Eu sunt Rafail Arhanghelul; nu te speria, ci da slava lui Dumnezeu, de vreme ce ai trecut întunericul si ai venit la lumina". Zicându-mi acestea, iarasi s-a facut nevazut de la ochii mei. Iar eu am plecat si dupa cinci zile am ajuns aici si am aflat în aceasta pestera o leoaica moarta si puii amândoi tipau neavând ce suge si luându-i i-am hranit cu mugur de prin copaci, ca pe niste fii ai mei; iar pe leoaica am îngropat-o în pamânt. Si daca s-au împlinit doi ani am iesit în al saptelea ceas si am sezut cu acesti leisori, si iata vazui o basma jos, foarte subtire si frumoasa si eu ma miram în cugetul meu si ziceam: de unde sa fie aceasta; iar a doua zi am gasit niste papuci de matase si m-am mirat si de acelea. Si cautând împrejur am vazut o femeie sezând deasupra unei pietre, si era împodobita cu haine de aur de mult pret si frumoasa. Si i-am zis: "De unde ai venit si ce este acest chip diavolesc?" Iar ea plângea cu amar zicând: "Eu, ticaloasa, sunt fiica unui oarecare boier roman, si m-au silit parintii de m-au maritat fara voia mea. Si fugind eu de la împreunare nestiind nimeni dintr-însii fuga mea, ma ratacesc prin munti, prin pesteri si pustietati; si am nimerit aici nestiind unde merg; dar nu te scârbi de mine roaba ta, de vreme ce si eu sunt zidirea lui Dumnezeu". Si ea era ispita diavoleasca, si-mi graia cu mestesug, si eu nu stiam. Deci zisei catre dânsa: "Unde vrei sa mergi, de vreme ce nici eu nu te voi lasa sa te afli aici cu mine?" Iar ea zise: "Venit-am sa locuiesc aici în pustiul acesta". Si luând-o de mâna am dus-a în pestera si i-am dat sa manânce mugur, de care mâncam si eu.

Si lacrimile îi curgeau ca un izvor, încât îmi tremura si mie sufletul; si daca s-a înserat si-mi facui ruga Vecerniei, m-am culcat pe pamânt sa ma odihnesc putin, si a început a ma tulbura satana. Si eu cel ce niciodata n-am poftit vreun pacat trupesc, am îndragit femeia; si când am vrut sa ma împreun cu dânsa, îndata a pierit dinainea mea. Si cunoscând ca am gresit înaintea lui Dumnezeu, am zis: "Gresit-am înaintea Ta, Doamne, miluieste-ma!" Si în sfârsit venindu-mi în sine mi-am cunoscut pacatul, ca nici leii acestia nu mai veneau la mine de zece zile, cum faceau mai înainte. Si am pus gând sa ma mut de aici, ca nu cândva sa ma amageasca iarasi si sa fiu lepadat de la fata Domnului. Si sculându-ma am iesit din aceasta pestera si umblând cale de doua zile mi s-a aratat îngerul Domnului, si-mi zise: "Unde mergi, Macarie?" Iar eu i-am zis: "Fug de fata pacatelor mele!" Si-mi zise îngerul: "O ispita nu ai putut rabda? întoarce-te la chilie-ti"; si eu i-am zis: "Dar cine esti tu, Doamne?" Si zise: "Eu sunt Rafail, care te-am povatuit la calea aceasta". Si acestea zicând s-a facut nevazut de la mine, si întorcându-ma la chilia aceasta am îngenunchiat catre Domnul, petrecând patruzeci de zile si patruzeci de nopti nemâncat.

Si sculându-ma am vazut ca erau lumini în pestera la câte patru unghiuri, si un om îmbracat în porfira, si cu cununa de aur în cap de pietre scumpe, si cânta o cântare minunata si glasul lui era ca de popor mult cântând. Si daca a sfârsit cântarea s-a facut miros prea minunat si îndata s-a facut nevazut dinaintea mea cel ce se aratase. Eram atunci de 48 de ani. Iata acestea le-ati auzit, fratilor; de veti putea sa suferiti, ramâneti cu noi; iar de nu, Domnul sa va îndrepteze. Si slobozindu-i, le zise: "Mântuiti-va cu pace, duhovnicestii mei fii, si rugati-va si pentru mine". Si i-au petrecut leii trei zile; care sarutând urmele picioarelor lor, se întoarsera catre staretul; iar monahii calatorind câteva zile au sosit la un râu si culcându-se sa doarma putintel au fost rapiti de dumnezeiestii îngeri si au fost dusi în Ierusalim.

Deci desteptându-se si cugetând câta cale ca prin vis trecusera, au slavit pe Dumnezeu, si facând ruga si închinându-se la sfintele locuri, s-au întors la mânastirea lor, povestind afara din celelalte ce vazusera si patimisera ei si cele ale Sfântului Macarie.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Parintele nostru Nichifor, cel ce a asezat Manastirea cea din Harsian, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Petronie (Petroniu) cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii doi tineri, fiind siliti a alerga peste foc asternut pe pamânt, s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 24 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfântului marelui Mucenic Areta si cu cei care îl însoteau.

Acesta a fost capetenie a cetatii Negran din Etiopia, pe vremea împaratiei lui Iustin, în anii 442. Iar în Etiopia împaratea Elezvoi preacredinciosul împarat; si în tara omeritilor împaratea pagânul Dunaan, evreul; aceasta tara a omeritilor în Sf. Scriptura se numeste Sava, iar de greci este numita Arabia fericita. Fiindca binecredinciosul Elezvoi biruise pe pagânul Dunaan si pusese pazitori si credinciosi de ai sai, ca sa pazeasca si sa ocârmuiasca cetatile acelea, pentru aceasta Dunaan s-a sculat cu razboi si a omorât pe pazitorii dreptmaritorului Elezvoi. Si înca mergând si la cetatea Negran, a înconjurat-o si neputând-o lua cu razboi, a facut juramânt, cum ca nu va supara pe crestinii din ea si asa a intrat în cetate. Apoi calcându-si juramântul a omorât pe toti câti i-a aflat în ea, atât barbati cât si femei. Care cu totii au stat barbateste si au marturisit credinta cea în Hristos. Atunci si Sfântul acesta Areta a stat cu barbatie si marime de suflet la lupta muceniciei. Cu toate ca era atât de batrân, cât nici nu putea umbla. Dupa ce mai întâi viteazul acesta nevoitor al dreptei credinte, a întarit cu cuvintele sale pe toti împreuna cetatenii sai în credinta cea în Hristos, a luat moartea prin sabie si asa s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea femeii ce a patimit cu Sfântul Areta, si a copilului ei, pe care vazând-o pruncul în foc, s-a aruncat singur în vapaie la dânsa si s-au savârsit împreuna.

Tot în aceasta zi, Sfânta mucenita Sevastiana (Sebastiana).

Pe vremea împaratiei lui Dometian, aflându-se petrecând Sfânta Mucenita Sevastiana în cetatea lui Marchian, a fost pârâta la guvernatorul Serghie ca este crestina; aducând-o de fata înaintea lui, si marturisind sfânta, ca a fost ucenita a Apostolului Pavel, si a fost botezata de dânsul si cum ca este gata a muri pentru Hristos, întâi au batut-o cu maciuci de plumb peste tot trupul si au bagat-o în temnita, unde i s-a aratat apostolul, zicându-i: "Bucura-te, si nu te mâhni, ca trebuie sa mergi legata în cetatea ta pentru marturisirea în Hristos". Si peste sapte zile scotând-o guvernatorul din temnita si arzând foarte tare un cuptor a osândit-o ca sa se arunce în el. Iar sfânta aruncându-se în cuptor si ramânând nevatamata a iesit, încât s-au minunat toti si s-au spaimântat. Deci facând ea rugaciune, s-a facut glas mare din cer si fulgere si tunete si grindina atât cât stinse si focul si multi se primejduira si fugea si guvernatorul cu ceilalti. Dupa acestea a zis guvernatorul: "Cine esti tu, ce este pentru tine si din ce cetate esti"; iar sfânta tacea. Si întelegând de la cei ce stau înainte, cum ca este din Mitropolia Iracliei, a trimis-o legata la guvernatorul de acolo. Iar îngerul Domnului aratându-i-se i-a zis: "Îndrazneste, fiica lui Dumnezeu, ca trebuie sa stai de fata înaintea guvernatorului Pompian, si eu sunt cu tine". Si mergând în Iraclia a stat înaintea guvernatorului care spânzurând-o de un lemn, a strujit-o fara de mila ca la trei ceasuri si rupându-se carnea iesea din ea miros frumos de mir. Deci fiind strujita, se ruga întru sine atâta, cât ziceau toti ca patimeste trup neînsufletit. Si pogorând-o de pe lemnul acela, a dat-o sa o manânce fiarele. Si slobozind ei un leu foarte mare, a venit lânga dânsa si luând glas omenesc din porunca lui Dumnezeu, pentru îndreptarea pagânilor, lauda pe sfânta si mustra pe cei fara de lege.

Apoi au slobozit asupra ei o leoaica foarte rea si nu a stricat-o cu nimic; si sedeau amândoua fiarele ca niste mielusei tineri si blânzi; de care mirându-se guvernatorul a dat raspunsul cel mai de pe urma asupra ei. Si scotând-o afara din cetate, i-au taiat cinstitul cap, din care a curs lapte în loc de sânge. Bagând pagânul sfântul ei trup si capul într-un sac, cu 300 de litre de plumb si legându-l cu tot dinadinsul, l-a aruncat în mijlocul marii. Iar îngerul Domnului rupând sacul a scos trupul sfintei la locul ce se cheama Risiston. Iar Amia, o nobila, daca a aflat, a înfasurat moastele cu pânza curata si cu mirezme scumpe, si le-a asezat în acelasi loc la Risiston.

Tot în aceasta zi, Sfintii Marcu, Sotirih si Valentin, care pe pamânt fiind târâti, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Acachie, preotul, cel ce de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Nerdon, care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi cel între sfinti Parintele nostru Proclu, Patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 25 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Sfinti Mucenici Marchian (Marcian) si Martirie (Martiriu), notarii.

Pavel Marturisitorul, fiind patriarh în Constantinopol dupa adormirea lui Alexandru, pe vremea împaratiei lui Constantie arianul (337-361), fiindca n-a primit arieneasca împartasire, ci mai vârtos a înfruntat-o, a fost izgonit de catre acelasi împarat în Armenia, unde a primit fericitul sfârsit, fiind sugrumat de catre arieni. Atunci si sfintii acestia, ca unii ce au fost notari sau scriitori ai lui, care citeau sfintele carti poporului, luminând cu ortodoxia, au fost taiati cu sabia si îngropati la poarta Constantinopolului, ce se numea Milandisia, la locul Devterului; a carora biserica dupa acestea a ridicat-o din temelie cel între sfinti Parintele nostru Ioan Gura de Aur.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Anastasie.

Acesta mergând singur de sinesi chemat la tirani si propovaduind cu îndraznire pe Hristos Dumnezeu adevarat si facator al tuturor, s-au minunat toti si vazând neînduplecarea gândului lui, i-au taiat capul cu sabia si l-au aruncat în mare, iar o oarecare femeie având frica lui Dumnezeu, scotând din mare sfintitele sale moaste si înfasurându-le cu mirezme si cu pânza curata, le-a pus într-o casa de rugaciune ce-si facuse. Iar cu asezarea lor s-au facut multe tamaduiri si se fac pâna astazi întru marirea iubitorului de oameni Dumnezeului nostru, Amin.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Valerian.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Savin (Sabin).

Tot în aceasta zi, sfintii mucenici Valerie (Valeriu) si Hrisaf.

Tot în aceasta zi, Sfânta Tavita.

Pe aceasta a înviat-o Sfântul Apostol Petru la Iope (Faptele Apostolilor 9, 39-40), si mai apoi cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Gheorghe episcopul Amastridei, facatorul de canoane, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Papie, Diodor si Claudian, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Faust, Vasilie si Lucian, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Nichifor si Stefan, care s-au savârsit fiind strujiti.

Tot în aceasta zi, Sfintii Filadelf si Policarp, care în pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Macarie, episcopul din Cipru, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici cei din Tracia, care prin mijlocul a doua pietre s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.