Georgeta, condoleante.

Fetelor va multumesc din suflet.
I-am spus Anei si este intr-o continua agitatie. Se apuca de una si nu termina nimic. Mai bine nu-i spuneam. Eu ii dadeam verisoarei mele hainute ramase mici Anei.
Reactia Anei a fost de genul "Sarmanii copilasii ei", sincer s-a rupt sufletul in mine.
Maine merg la inmormantare.

Of, ce zi vei avea maine! Cata suferinta! Patru copilasi fara mama...
Ana ta este mai matura decat credeam eu.
Sunt langa tine, Georgeta.
Domnul sa o odihneasca!

Dumnezeu sa o odihneasca!



Georgeta, condoleante.

Condoleante, Georgeta.

Doamne feri! Ce necaz!
Sunt cu tine, Georgeta.

Multumesc pentru cuvintele voastre.
Mie mi s-a rupt sufletul pentru fetita ei de 10 ani si baiatul de nici 8 ani. Mai are doi copii o fata de 20 si ceva de ani si un baiat la liceu. Eu ii dadeam haine care ii ramaneau mici Anei.
Stiti care este ironia sortii? Duminica pe 24 a implinit 43 de ani, iar dupa 12 noaptea a murit.
Am ajuns sa cred ca poti sa fii sarac si daca muncesti, nu toti sunt saraci ca nu muncesc.
Sper ca se intelege ce am vrut sa spun.
Sper ca din putinul meu (nu pot spune ca am, dar nici ca nu am) sa reusesc sa le fac o surpriza de sarbatori.

Este atat de trist, Georgeta.
Nu imi vine nimic sa pot scrie si sa aiba un sens.

Acum doua ore am primit un telefon. Era mama care ma anunta pe o voce lipsita de expresie, anume ca sa nu lase lacrimile sa se dezlantuiasca, ca doamna doctor a plecat spre lumina. Este vorba de doctorita care mi-a adus minunea pe lume. Sunt bulversata, imi plange sufletul, de fapt si eu abia imi pot tine in frau lacrimile. Dupa aflarea vestii am plans de ziceam ca nu mai am puterea sa ma opresc. Au venit insa doua manute care s-au asezat pe fata mea si o voce care ma intreba: "Mami, de ce plangi?" De dragul lui am pus capat lacrimilor si am trecut mai departe la ritualul de seara.
Ma uit la minunea mea si imi rasuna in urechi vocea doctoritei in ziua de gratie 13.02.2007: "Ei, bebe, cum nastem?" cand dupa ore multe de chin am aflat ca bebele meu nu vrea sa vina pe lume normal.
Nu mi-a fost ruda, dar mi-a fost draga, m-a tratat mereu ca pe un om si i-am purtat un adanc respect. Si ma intreb mereu de ce oamenii buni se duc mereu primii printre ingeri. Ea era medic, a tratat nenumarate femei (inclusiv pe mama) si cu toate acestea pe ea s-a lasat la urma. Si, din pacate, a fost prea tarziu, un cancer nemilos a frant-o prea devreme.
Dumnezeu sa o odihneasca acolo unde e, alaturi de ingeri, intr-o lume mai buna.
Va las acum, caci lacrimi ma doboara. Va imbratisez pe toate cu mult drag si incerc sa va zambesc.

P.S. Sa nu uitam, dragi Gargarite, sa ne ingrijim mereu de sanatatea noastra!

Ioana, imi pare rau de intamplare. Dumnezeu sa o odihneasca!
Te imbratisez, virtual, dar sper sa ajunga la tine.