Teposul m-a lasat fara varianta, referitor la alegerea lui privind continuarea studiilor, prima mea grija a fost ce ii voi spune sotului meu. Si mai ales cum sa ii spun ca sa nu ii amplific suferinta neputintei de a-si putea ajuta familia.
Am facut fel de fel de scenarii in microbuzul ce ma ducea spre casa. Nici unul nu se potrivea cu firea sotului meu. Cand am invartit cheia in yala, aveam inima stransa. Cand usa s-a deschis, inainte ca eu sa o descui si in cadrul ei a aparut sotul meu, mi-a parut rau ca nu am sunat mai intai la vecinica ca sa ma sfatuiesc cu ea.
In fata mea, drept, sprijinindu-se in baston, imbracat cu pantalon lung si camasa incheiata pana la penunltimul nasture de la gat, statea sotul meu cu o privire ce ma debusola. Mi-a intins mana, cu gand sa ma ajute ca sa pasesc mai repede in casa. Am avut un recul si am vrut sa ma dau inapoi, pentru ca tinuta sa protocolara nu anunta nimic bun. Are obiceiul sa se imbrace astfel cand sunt probleme grave de discutat. Am inteles ca sosirea mea ii fusese anuntata, asa ca am pasit ca mielul la taiere in casa mea.
L-am strans in brate si am dat chiar sa il sarut pe buze, scurt, asa cum facem de fiecare data cand ne reintalnim. Numai ca trupul lui era teapan. Alt semn rau! Cand ceva nu-i convine este tensionat ca un arc. Eu am plecat incet capul, iar el m-a sarutat pe frunte.
Simteam nevoia sa fac repede ceva ca sa mai castig timp, dar cum nu stiam ce, i-am spus ca imi este sete. Am intrat in bucatarie, mi-am scos sticla cu apa din frigider, cu incetinitorul si tot asa mi-am luat paharul in care am turnat apa. El, s-a asezat pe scaun, sprijinidu-si bastonul de perete. M-am asezat si eu, dar tacerea s-a proptit intre noi. Am dat sa il intreb ce face, dar cand l-am privit in ochi, am citit amaraciune.
M-am ridicat ca un arc si cum nu stiam ce sa fac, am luat scrumiera Floricicai de langa chiuveta, pachetul de tigari de langa frigider si le-am asezat pe masa. Daca lucrurile ar fi fost dupa inima sotului meu, sigur ar fi trebuit sa-mi ia mana si sa ma intrebe de ce si sa anuleze intentia mea.
Am aprins tigara cu un chibrit luat de langa aragaz si am aruncat primul fum. Am simtit cum tutunul imi arde gatul si ca ametesc. Am ridicat din nou ochii catre el. Era tot o amaraciune. Buzele i se subtiasera brusc si se facuse galben la fata. L-am intrebat daca ii este rau. A dat din cap, cu incetineala ca nu. Am terminat tigara prea repede si brusc am simtit ca urmatoarea tigara imi va rezolva dilema. Asa ca am aprins inca o tigara, moment in care sotul meu mi-a apasat mana incet. Nu mi-a luat tigara din mana! Deci stia! Culmea, el a fost cel care m-a intrebat:
Deci, stii? Of!
El cum aflase? Am dat din cap ca da.
Si? a continat el?
Crezi ca nu va fi bine? Mi s-au invartit nu stiu cate raspunsuri destepte prin cap (luate de prin scrisorile in lant pe care le primesc in inboxul meu), dar cum era sa fiu pretioasa intr-o astfel de situatie? I-am raspuns scurt:
Pentru moment este foarte bine. Alta liniste, alta pauza lunga.
Dar, pentru viitor? Cum intrebarea avea prea multa ambiguitate pentru mine, i-am raspuns scurt:
Viitorul va fi roz! M-a privit lung, cu neincredere si un oftat i-a strabatut pieptul.
Esti sigura? - Bineintels ca sunt sigura! Doar este copilul nostru! L-am vazut cum efectiv culoarea tenului i se schimba in fata mea. Niciodata nu am vazut un om facandu-se verde, dar va jur ca sotul meu era verde la fata. In acel moment, ceva a facut o conexiune rapida la singurul neuron ce-mi functiona (si acela mascul, - fara sanse de a se inmulti) si l-am intrebat cu o fractiune inainte de a pune el intrebarea:
Ce se-ntampla? S-a ridicat in picioare, uitand ca are nevoie de un sprijin si ca bastonul este langa perete. L-am ajutat sa se aseze inapoi pe scaun si i-am facut semn ca el trebuie sa raspunda primul.
Bref, - soacra mea a hotarat sa-si vanda apartamentul si restul bunurilor si sa stea la noi pana la sfarsitul vietii ca si
asa mai are putin (citat soacra). Ca trebuie sa ne ajute cu bani ca sa trecem peste cosmarul financiar in care suntem, ca vara o sa stea mai mult pe la Lina, ca iarna va mai sta si pe la cuscra, ca nu o sa le simtim prezenta in casa noastra etc.
M-am trezit din soc, doar cand sotul meu a strigat la mine:
Pentru Dumnezeu, esti la a patra tigara! Spune ce-i cu baietii! A fost randul meu sa-mi spun poezia, asa cum o repetasem in drum spre casa. Nu am lasat clipa de respiro in explicatiile mele si in sustinerea cauzei Teposului. L-am vazut pe sotul meu cum se inroseste la fata, isi musca buzele si conchizand cu un
Bietul, baiatul tatii! Mi s-a ridicat parul pe maini si mi s-a facut frig. Am luat repede aparatul de tensiune, i l-am aplicat pe mana stanga si privind fix spre aparat, auzeam doar
Bietul, baiatul tatii! Am vazut eu rosu in fata ochilor cand tensiunea lui era la 18/10. M-am repezit la punga cu medicamente, am luat repede un Prestarium si un Egiloc, le-am dat in jumatate si i le-am pus in mana cu un pahar de apa alaturi. Le-a luat mecanic in timp ce repeta ca in transa
Bietul, baiatul tatii! L-am alintat bland pe maini, dupa ce si-a luat tabletele si i-am spus ca trebuie sa mearga sa se intinda in pat.
Care pat, Laura? Noi nu mai avem pat. In dormitorul nostru vor sta ai mei, iar noi, pe canapeau din living. Am inteles acum de unde ii venea amaraciunea. Ani in sir, imi povestise cum o sa fim noi doi porumbei, in patul nostru, dupa ce vor pleca amandoi copiii la facultate. Cum o sa fie liniste si calm si relaxare in casa noastra si cum ne vom odihni oasele obosite in ce pat va dori fiecare dintre noi doi, in casa noastra. Si ca vom putea lasa eticheta la o parte si ca ne vom putea plimba prin casa cum ne place noua: doar in tricouri care sa ne acopere chilotii. Si ca ne vom face bucurii gastronomice pe rand, ca vom rade de toate prostioarele tineretii si ne vom saruta fara teama ca un cap de tepos se va ivi de undeva. L-am condus in dormitor, l-am ajutat sa se dezbrace, incetiosr ca sa nu ii lovesc genunchiul gingas. Era numai in chilot cand l-am acoperit cu cersaful. Am alergat la baie, am dat drumul la dus si din lipsa de altceva am folosit un balsam de par pe post de sapun. Mi-am tras un chilotel curat si un tricou de-al lui si m-am infatisat in fata lui tinand ceva la spate. A zambit dulce, imaginandu-si cine stie ce surpriza, numai ca l-a bufnit rasul cand i-am aratat aparatul pentru masurat tensiunea si cand l-am intrebat:
Le-ai dat deja o cheie? La gestul lui afirmativ, am strigat:
Ura pentru andrenalina noastra! si m-am furisat in pat langa el. Doar ca sa adorm instantaneu cum cred ca a facut si el pentru ca eu nu-mi mai aduc aminte de nimic, doar de cheia de la usa de intrare ce se auzea vag si de glasul soacrei meie spunand precipitat sotului ei,
Hai repede in parc ca sunt amandoi in dormitor si o sa se jeneze! Ne-a bufnit pe amandoi rasul, iar rasul a continuat dupa ce, deschizand usa de la dormitor, am lasat la vederea socrilor mei, tinuta noastra. Uimirea de pe chipul lor a dus la alte hohote de ras. La uluirea care i-a cuprins nu am putut decat sa le multumesc. I-am pupat, i-am imbratisat si le-am promis ca patul lor va fi ocupat doar in caz de forta majora. Asta doar daca ne mai da Domnul putina tinerete. Discutia a fost intrerupta de taraitul soneriei. Era vecinica cu o farfurie plina cu clatite cu cirese amare.
I-a deschis soacra mea, ce se scuza ca... copiii ei nu sunt tocmai imbracati. Biata vecinica, de uimire, a uitat de bunele maniere si a bagat repede capul pe usa sa-i vada pe copiii soacrei mele, neimbracati! S-a rosit brusc, a dat sa plece, dar nu a apucat. Am strans-o in brate cu drag si dragoste de sora. Am convenit imediat ca la asa festin cu clatite trebuie chemata si
partea adversa, adica parintii mei. Si iata cum, in
tz- tz-urile bunicilor, referitoare la pozna Teposului si indestularea cu clatite cu cirese amare, urmate de apa rece de la frigider, am auzit de la soacra mea
: Si, sa stii ca eu pun piciorul in prag la Teposul vostru: Nu are voie sa fumeze. Uite, numai ce a trecut pe acasa si a si lasat dara de fum! Piciorul sanatos al sotului meu, i-a facut un semn pe sub masa piciorului meu. Mi-a clipit complice si atunci am simtit ca in fond suntem atat de tineri cat vrem sa fim si nimeni nu ne poate lua visele referitoare la ce am planuit odata.
Am zambit cu gura pana la urechi si zambetul meu a molipsit adunarea ce se apucase sa discute evolutia educatiei ce urma sa ii fie aplicata Teposului.
Imi doresc ca zambetul ce vi-l trimit acum, Gargaritelor, sa fie la fel de molipsitor.
Replica: O adevarata by Onuta O (1355 mesaje), la 16-08-2009
poveste, un bun scenariu pentru film.
Cand iti citeam trairirile, Laura, parca citeam un roman de viata, un bun roman de premiat.
Ma bucura ca, supararea si nelinistea ta, s-a terminat prin zambet. M-a amuzat "surpriza", dar si tinuta voastra de a sta la voi in casa (este chiar lejer, nu?); sa nu mai spun ca gestul vostru, cel pe sub masa, si complicitatea sotului tau, arata destul de bine ca batranetea este departe de voi.
Si iata ca, in continuare, viata poate fi roz.
P.S. Zambetul ce l-ai transmis chiar a fost molipsitor.
Iti trimit un [i]reply la dintisorii mei, sa se adune toata buna dispozitie pe forum.
Pupici.
Replica: Un adevarat by tanasa clementina (1372 mesaje), la 17-08-2009 scenariu de viata ce numai tu il traiesti si il transmiti atat de frumos prin cuvintele frumoase, de mi se pare ca fac si eu parte din tot acest scenariu al tau care nu de multe ori a fost destul de dur.
Laura, ma bucur nespus de mult ca zambetul a revenit pe chipul tau. Orice ar fi, suntem destul de pregatiti in viata sa infruntam cu multa forta destinul.
Te pup cu drag si iti zambesc, asa cum o faci tu de fiecare data.
Replica: Laura, by Adriana Nicuta (4598 mesaje), la 17-08-2009 ai un dar dumnezeiesc: poti sa descrii trairile in detaliu, sentimentele pe care le traiesti tu le transmiti celor ce citesc si ne faci partasi parca la un film. Parca eram acolo si va priveam, va ascultam... Iti multumesc pentru zambet. A fost foarte molipsitor.
Te imbratisez cu multa dragoste.
Replica: Laura, by Cozea Rodica-Maria (693 mesaje), la 17-08-2009 ai observat ce tare straluceste soarele aici odata cu aparitia ta?
Am o zi cu adevarat senina si sunt convinsa ca nu sunt singura. Despre trairile tale ce sa mai spun: spumoase ca intotdeauna, dar cred ca nu spumoase este cuvantul potrivit ci, mai degraba intense. Am citit cum doua jumatati perfecte au stiut cum sa depaseasca momente delicate, iar zambetul tau cu siguranta ca m-a molipsit si pe mine. Daca nu as fi fost singura in casa cu precis as fi fost intrebata de ce zambesc singura sau niste ochisori curiosi ar fi venit sa citesca subtil ceea ce m-a amuzat pe mine. Sper ca de acum incolo vei reusi sa ne inseninezi zilele cat mai des deoarece ti-am dus dorul si am sperat de fiecare data cand am deschis forumul ca voi gasi un semn, o imbratisare sau un zambet de la tine.
Te imbratisez cu drag si iti intorc zambetul din toata inima.
Replica: Onuta, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 17-08-2009 iti multumesc pentru
reply la dintisorii tai si-ti mai multumesc si pentru manutele tale ce au adus gargaritelor (inclusiv mie), zmeura. M-a infiorat frumusetea gestului tau.
Iti zambesc!
Replica: Clementina, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 17-08-2009 de cand ma stiu am observat un stereotip sacaitor: viata bate filmul!
Sa iti creasca zanuta si frumosi piticii ce ii pregatesti pentru Emma ta cea de departe si sa-i zambesti din partea mea.
Replica: Adriana, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 17-08-2009 traiesti o frumoasa poveste de dragoste pe care ai prezentat-o lumii intregi prin unirea cu Danut. Ai sa observi ca viata iti va aduce momente cand iubirea trebuie reiterata. Iti doresc doar sa ai puterea sa zambesti, de fiecare data, cum iti zambesc eu acum. Din toata inima!
Replica: RodiMar, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 17-08-2009 de cate ori mi-a sfasiat inima, gandul ca trebuie neaparat sa iti scriu! Mai puternic insa, de fiecare data, a fost simtul datoriei. Un om a avut incredere in mine si mi-a oferit o slujba care aduce un venit constant in casa noastra. Mereu am fost la datorie, indiferent de situatie (inclusiv a doua zi dupa o operatie - o sa-ti povestesc imediat). Privilegiul de a lucra de pe computerul meu, de acasa, sansa de a mi se acorda incredere nelimitata pe serverele firmei spune totul despre respectul pe care il simt, inainte de orice, pentru un astfel de om. Asa ca poate o sa ma intelegi cand o sa-ti spun, ca am sacrificat cele cateva minute necesare sa-ti scriu, tot firmei care imi trimite salariul sigur, o data pe luna, acasa.
Sper din toata inima sa ma ierti si sa imi zambesti cu aceeasi caldura cu care ai asternut cuvintele de mai sus. Te fericesc ca prin casuta ta mai pot bantui inca niste
ochisori curiosi ce pot citi subtil. Sper ca in weekend sa am ragazul sa ajung sa-mi vad si eu ochisorii mei dragi. Dar pana atunci sunt fericita ca astazi tu, mi-ai dat portia mea de putere si pot zambi. Iti multumesc cu un zambet cald si bland.
Doar pentru tine.
Replica: Eram by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 17-08-2009 in spital si deja inima imi era mai usoara.
Lina intrase de doua saptamani in recuperare (proceduri de toate felurile pentru ca muschii si articulatiile sa-si recapete forta), iar in acea zi eu stateam in fata sotului meu in sala de gimnastica a spitalului. El, asezat in scaunul cu rotile, ma privea alb si mormaia a lehamite. L-am rugat sa incerce sa se mai ridice din scaun si sa reia exercitiile pentru a putea merge. A intors capul spre fereastra incaperii si mi-a raspuns rece:
- N-am chef.
L-am agasat cu intrebarile:
Unde te doare? Cat doare? Cum te ajut sa te ridici ca sa nu simti durerea? Mi-a taiat-o cu un scurt:
Potoleste-te! Nu fac nimic! si iar a intors capul, cu inteles, spre fereastra.
Ma simteam neputincioasa in fata refuzului sau de a coopera spre recuperare. Asistentul ma atentionase ca si dimineata a refuzat sa faca exercitiile cu profesorul de gimnastica medicala.
M-am asezat pe o saltea de langa perete si mi-am strans genunchii la piept luand pozitia mea de penitenta, pozitie ce ar fi trebuit sa-i semnaleze sotului meu ca sunt foarte suparata. Din pacate, gresisem unghiul si nu reuseam sa-i vad chipul nici macar cu coada ochiului. M-am razgandit, asa ca m-am intins pe saltea in pozitia rastignit. Ma durea fiecare fibra a corpului. Nu dormisem cu o noapte inainte pentru ca aranjasem cu un coleg sa imi lase serverele deschise, ca sa-mi pot face lucrarile pana tarziu in noapte. Ma prinsese dimineata cand am terminat, asa ca dupa un dus si un ceai verde, am alergat la piata, m-am intors tot intr-o fuga sa gatesc cate ceva pentru spitalizatii mei. Amanasem multe, din cauza caldurii, asa ca prioritar am vizitat-o si hranit-o pe Lina si apoi am mers sa ii duc ciorbita preferata sotului meu, in termos. I-am lasat termosul in camera si am venit sa vad ce noima au spusele asistentului.
Pe saltea, in acea pozitie, simteam cum mi se aseaza in fine, muschii pe oase. Parca si oasele incercau sa-si gaseasca rostul. Imi venea sa uit de toate si sa dorm. Sa dorm si sa ma scol cand mi-o spune creierul ca am dormit suficient. Dar ma bantuiau atat de multe ganduri...
Am facut putin stretch cu oasele mele, pe salteaua aceea, asa cu ochii inchisi cand am simtit ceva rece la mana. Am deschis ochii si am descoperit un CD-Player micut. Langa saltea in spate erau mai multe CD-uri. M-am dumirit repede cum functioneaza si i-am dat play. Sunetele unei muzici linistitoare inunda sala. Am luat CD-urile la rand si... dezamagire. Numai muzica de relaxare. Asta imi trebuia ca sa adorm si sa nu ma mai scol! In fine, ultimul CD si prima surpriza. Muzica greceasca. I-am dat play si maream volumul pe masura ce melodia se derula. Il priveam pe sotul meu care incet, incet si-a mutat fata de la lumina ferestrei pana a ajuns sa ma priveasca in ochi. Ma privea ca un orb. Am simtit o sfarseala in inima mea care s-a chircit cu durere, undeva in cosul pieptului. Am inteles ca nu poate. Mi-am adus aminte de sprinteneala cu care se misca, de gratia masculina cu care m-a fermecat cand l-am cunoscut, apoi de toate dansurile sirtaki pe care le executam impreuna spre deliciul celor din jurul nostru. Ne tineam de umeri si urmam ritmul sacadat si saltaret al melodiei, marcand si finalul in tempo alert, fara oboseala. Am dat sonorul mai incet si l-am intrebat:
- Iti aduci aminte cum dansam sirtaki la petreceri?
M-a privit in ochi, a zambit si mi-a spus bland:
- Da, Laura.
- Nu ti-ar placea sa il dansam din nou?
Mi-a zambit cald si mi-a spus:
- Cred ca nici tu nu o sa il mai poti dansa vreodata, dar eu care am oasele picioarelor sfaramate?
Melodia se terminase. Cu CD Playerul in mana m-am ridicat si m-am apropiat de el incercand sa nu-i pierd privirea. L-am intrebat:
- Daca Laura danseaza pentru tine, de dragul tau, tot sirtaki-ul, promiti ca te ridici din scaun?
Mi-a zambit dulce si parca fericit. Am simtit ca este sigur ca nu voi reusi. Am plusat:
- Pariu!?
- Pariu ca nu poti si stai cuminte ca poate patesti ceva!
Am dat energic din cap si am dat drumul la muzica. Ritmul de inceput, insidios si incitant nu mi-a creat probleme. Simteam ca plutesc pe masura ce avansa melodia. Ca sa pastrez partenerii imaginari din dreapta stanga mea, tineam mainile aripi, cand, brusc am simtit ca ceva nu este in regula si atunci am pus mainile la piept ca si cum m-as fi tinut de bundita in timp ce cant muzica populara. Acel ceva insa incepuse sa ma doara crancen. Era in zona de jos a abodmenului.
Am vazut barele paralele printre care urma sa mearga sotul meu. M-am retras in ritmul muzicii intre ele, macar daca picam, sa ma sprijin de ele. Ritmul alert si nimicitor, cel de final, mi-a adus siguranta ca ceva grav s-a intamplat in mine. Am simtit cum mi se scurge ceva cald pe pulpa, iar din cauza durerii imi venea sa urlu. Nu mai aveam aer din cauza efortului, iar inima imi batea gata sa-mi iasa prin gat. Am strans durerea in mine si faceam eforturi disperate sa nu tip. Asa ca l-am privit triumfatoare pe sotul meu si i-am vazut uimirea. Numai ca totul, ca-ntr-un film prost, s-a rupt. Si, bine ca s-a rupt astfel! A intrat asistentul sa intrebe ce se intampla, ce-i muzica aceea in sala. M-am repezit catre el si cu fata la el si clipind complice, i-am spus:
- Am dansat sirtaki si am castigat un pariu. Asa ca sotul meu incepe ora de recuperare. Apoi, m-am intors catre omul meu drag si i-am aruncat:
- Sa te faci repede bine ca am plecat sa aduc marfa la magazinul Linei!
Nu a avut timp sa reactioneze, dar nici asistentul pe care l-am impins efectiv afara din sala sub pretextul
Haideti sa va dau fisa sotului! L-am auzit pe sotul meu strigand:
Fisa este aici, Laura! Am tras usa dupa mine si i-am spus omului pe care-l rezemasem de perete si se uita la mine ca la o nebuna:
S-a rupt ceva in mine, ajuta si ai grija sa nu afle sotul meu. S-a uitat in jos si atunci mi-am plecat si eu privirea. Pe piciorul drept mi se prelingea sange, iar jos aparusera cativa stropi langa picioarele mele goale. Sandalele erau in sala, langa saltea. Bietul om! La viata lui vazuse multe, dar nu o vazuse pe Laura! A strigat la o asistenta si cat aceasta m-a sprijinit sa nu ma prabusesc, am mai avut timp sa ii spun asistentei numele prietenului meu, ginecologul si apoi totul a fost vis. Auzeam cum cineva alearga precipitat cu mine, simeam ca sunt intr-un carut, vedeam prin ceata unde este usa liftului, apoi usi de spital, usi de spital... Am simtit cum maini puternice ma aseaza pe o targa. Durerea ma sfasia si ma ducea mereu spre o stare de lesin. Poate daca mi-as fi putut urla durerea, poate ar fi durut mai putin. O mana rece, de femeie, ma mangaia pe fata, in timp ce cineva ma intepa in mana dreapta. La stanga mi se lua tensiunea sau poate pulsul. Am vrut sa mai strig o data numele prietenului meu, ginecologul, dar din gat mi-a iesit doar un galgait urat. Mana micuta m-a palpa apoi jos, pe abdomen si un glas frumos cantat imi spunea,
Nici o grija vine si prietenul dvs. Apoi, rece pe abdomen si am banuit ca sunt la ecograf. Apoi, zgomot de instrumentar medical, perfuzia din mana dreapta si glasul dragului meu doctor:
Laura tu nu te mai vindeci niciodata! Si chiar ai dansat sirtaki? Simteam o stare de impoderabilitate si imi era frica sa nu ma scape cineva pe podea. Dadeam din cap a recunoastere:
Da, am dansat sirtaki. Da, nu ma mai vindec niciodata de gesturi extreme. Nu stiu cand am adormit, dar sigur mi-am dorit sa nu adorm. Imi ziceam ca daca raman treaza, mai am sanse sa ma mai scol de pe masa de operatie. M-am trezit cand mana amicului meu se plimba prin parul meu.
- Ai trecut-o si pe asta!
M-am linistit si am adormit.
M-am trezit in salon si nu la terapie. Deci nu era grav. Langa mine, o slabuta isi mesteca un ness. Am intrebat-o cat este ceasul. Trecusera numai patru ore de cand mi se intamplase. Slabuta a zbughit-o din salon repede si tot repede s-a intors prietenul meu drag. Cand mi-a spus ca ma pot ridica, primul meu gand a fost sa il intreb daca pot sa il vizitez pe sotul meu dupa ce rog pe cineva sa imi aduca hainele.
- Ai chip de fantoma si buze din piele de sarpe naparlit. Stai cuminte! Vrei sa il sperii?
M-am potolit dupa ce am aflat ca mi se recuperase portofelul si sandalele din sala de gimnastica si ca sotul meu facuse o ora incheiata de gimnastica fara sa afle ca Laura lui a trecut zecimal pe langa moarte.
Sindromul de vinovatie mi-a disparut urgent cand am aflat ca mi se putea intampla oricand, chiar fara sa dansez sirtaki. Ca
era o buba ce trebuia sa se sparga intr-o zi si ca am avut noroc cu carul ca mi s-a intamplat in spital.
Am dormit cu grija pentru ca dimineata, la 6 punct, plecam din spital pe picioarele mele si pe proprie semnatura. Aveam prea multe de facut si un certificat medical nu-mi era de nici un folos.
Voi, Gargaritelor sunteti primele mele confesoare. Nu am indraznit sa povestesc nimanui gestul meu si chiar si fata de voi am o reticenta. Oare o sa ma credeti, asemenea asistentului, nebuna? Sau poate o sa-mi zambiti cu condescenta?
In ambele situatii ma simt exonerata pentru ca astazi sotul meu merge. Este adevarat, ajutat inca de un baston, dar sansele ca noi sa mai dansam sirtaki sunt mari. Motiv sa zambesc la gandul acesta si motiv sa va urez si voua sa simtiti ca nimic nu este de prisos cand este pus in cauza omului drag de langa tine.
Va zambesc!
Replica: Laura, by Cozea Rodica-Maria (693 mesaje), la 17-08-2009 Acel om despre care scrii a avut incredere in tine pentru ca tu ai meritat acest lucru si pentru ca este intradevar
om. Acest cuvant simplu format doar din doua litere spus intr-un anumit mod arata foarte multe calitati ale persoanei despre care se vorbeste. Nici nu ar trebui sa aiba mai multe litere, cele doua sunt suficiente pentru a exprima esenta. Cat despre iertate, nu am de ce sa te iert, nu ai gresit cu nimic si inteleg foarte bine care sunt prioritatile. Oricine ar face la fel in situatia data, doar ca dorinta de a te avea cat mai des printre noi m-a facut sa scriu asa. Portia de putere pe care spui ca ti-am dat-o azi este pentru a te ajuta sa-ti vezi ochisorii de care cu siguranta iti este foarte dor cat mai curand, este si pentru sotul tau sa se insanatoseasca mai repede si de asemenea, pentru Lina.
Ai trecut si treci in continuare prin situatii foarte grele dar cred eu ca si atmosfera si unitatea familiei este deosebita dupa atatea incercari. Omul care are deplina incredere in tine nu a ajuns intamplator in preajma ta si a familiei tale si tu stii foarte bine cine are grija de toate si ne ajuta sa trecem peste clipele grele ale vietii.
Iti zambesc din nou asa cum o fac mereu si ganduri bune indrept catre tine si iti doresc ca
fiecare rasarit de soare sa-ti fie pe zi ce trece
tot mai frumos si mai luminos.
Replica: Draga mea, by Bica Nistor (1427 mesaje), la 17-08-2009 luptatoare,
Mi-am propus sa iti raspund de dimineata si as fi vrut sa-ti spun multe si marunte. As fi vrut sa iti scriu despre generatia de seniori ce vor sta cu voi, de experienta noastra. Practic noi am locuit cu copiii nostri sub acelasi acoperis si sa stii ca ades stateam prin parcuri sau pe la prieteni, cu orele, ca sa ii lasam mai mult singuri. Uneori asteptam sa auzim
noapte buna! de la ei, ca sa indraznim sa mergem si noi sa facem baie. Desi noi eram in casa noastra, noi ne-am simtit ca niste intrusi in viata lor. Ne-am amintit mereu cat de mult a contat pentru noi ca am avut de la inceput locul nostru unde nu locuiau si... seniorii.
Iti scriu pentru ca m-a frapat
Citat:
si sa stea la noi pana la sfarsitul vietii ca si asa mai are putin
(citat soacra). Stiu ca ai o inima suficient de mare in care sa cuprinzi si o soacra, dar nu uita ca in aceasta femeie s-a rupt ceva cand si-a vandut singurul avut si cumva linistea ei de la varsta senioratului.
Dansul, operatia si tot ce ai povestit este doar motiv sa-ti zambesc, acum. In numele dragostei si grijii de camaradul de viata, o femeie poate face o mie de nebunii pe zi. Iti jur!
Replica: Laura, draga mea, Laura, by Ionita Victorita (694 mesaje), la 17-08-2009 imi era dor de tine, de cuvintele tale, de istorisirile si trairile tale.
Citind randurile scrise aici, imi dai putere si speranta ca intro zi o sa pot spune: am invins. Iti zambesc si te imbratisez asa cum m-ai invatat.
Iti doresc soare-n suflet in fiecare clipa a zilei si astazi si maine si mereu.
Replica: Este, by Rosculet Adnana (276 mesaje), la 17-08-2009 o mare de zambete sa te reaflu, Laura. Nimic nu ma mai uimeste la tine. In fond, fiecare trecem intr-un fel sau altul prin experiente ciudate in numele iubirii de orice fel, dar nu toate avem acest har de a asterne si simtirile proprii. Ma simt mai bogata, dupa ce citesc ce scrii tu si de aceea zambesc, precum RodiMar.
Victory, alter Laura noastra, soare-n suflet mereu si sanatate cat cuprinzi cu ochii.
Replica: Daca, by Stefania Crudu (183 mesaje), la 19-08-2009 ai stii ce bucurie a fost momentul cand am revazut numele tau pe forum. Laura, tu esti o minunata. Mi-as dori sa fiu ca tine, dar nu am forta ta. Sa ramani mereu sanatoasa!
Replica: Eu, by olteanu rodica (1159 mesaje), la 19-08-2009 nu am cuvinte sa descriu ce simt cand citesc ce scrii, doar ma semnez.
Fina ta, Raza-de-soare.
Replica: Laura, by Maria Nistor (5039 mesaje), la 19-08-2009 am savurat fiecare cuvant scris de tine.
Replica: Laura, by Popescu Alexandra (493 mesaje), la 20-08-2009 ma bucur nespus de mult ca ne-ai adus niste vesti bune.
Cum spunea si Maria, am savurat fiecare cuvant.
Pupici multi.
Replica: Laura, by Stefanescu Elena (2780 mesaje), la 21-08-2009 tu esti o luptatoare si asa vei fi mereu, cuvintele sunt simple litere ce se joaca pe hartie, dar sentimentele si trairile sunt ceva ce se joaca in sufletul meu si raman acolo. Iti citesc cu interes confesarile si parca le simt, te imbratisez, iti pup obrajii si iti spun imi esti draga.
Imi doresc ca Doamne Doamne sa te ajute, sa iti dea putere si sa aiba grija de tine si de cei ce sunt in jurul tau si au nevoie de ajutorul tau.
Replica: Inca, by Adriana Nicuta (4598 mesaje), la 24-08-2009 sunt intre lacrimi si zambet. Nu m-am hotarat. Iti pot spune ca esti curajoasa. Foarte curajoasa, foarte puternica. Si imi dai si mie putere.
Te imbratisez, iti sarut obrajii si vreau sa te stiu cu zambetul pe buze.
Replica: Inima mi s-a umplut de bucurie by Frunza Nicoleta (3287 mesaje), la 25-08-2009 cand am vazut postarile tale Laura. Te imbratisez cu drag si sa stii ca un gand bun porneste in fiecare zi catre tine.
Replica: Oana. by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 04-09-2009 Printr-un concurs de imprejurari am cunoscut-o pe Oana Stancu.
La cei 50 de ani ai sai, in fata mea s-a dezvaluit o fetita de vreo 30 de ani. Este subtire, miniona, slabuta (nu cred ca are mai mult de 45 kg) si, Adina (tu te indoiai de celulita ei!) afla ca are un corp care poate starni invidia multor vedete. Un cap incadrat de valuri de par negru ce curge inele (carlionti naturali), dintr-un coc strans intr-un stil modern, ochi ce te privesc drept. Un machiaj discret ce ii scoate in evidenta ochii si pometii. Imbracata impecabil cu un taior alb-bej, fusta deasupra genunchiului, sandaleta bej pal, ce strangea un picior fin, imbracat intr-un ciorap abia ghicit, nu parea afectata de caldura.
La gatul ei am admirat un colier de acvamarine, montate in argint, iar in urechi, o pereche de cercei, set cu colierul. Merge cu usurinta unei fetiscane de 20 de ani si are o gratie naturala in modul de a fi. Vorbeste repede, cu miez si puncteaza cu o logica de bun simt fiecare subiect. Are o inteligenta rasata si este o enciclopedia ambulanta. In schimb, este ades ironica si chiar cinica. Este genul de om caruia ii place sa faca lucrurile cu responsabilitate si taxeaza fiecare eroare cu un aplomb care deranjeaza.
Cunoscand-o, am inteles de ce s-a retras de pe forumul nostru in urma afrontului resimtit. Nu este genul de om care sa accepte compromisuri si nu face rabat in ceea ce priveste linistea ei. Abordand subiectul acesta, mi-a raspuns taios ca isi doreste dupa o garda, o zi de munca si un drum pana in Bucuresti, sa se bucure doar ca ne-am cunoscut.
Cum viata face cercuri mereu, am aflat ca este prietena doctoritei unde am fost cu Lina, la un consult (cat Lina era inca internata, in Bucuresti). Eram in cabinet, cand a bagat capul pe usa si a intrebat:
O primesti si pe Oana Stancu, colega ta? S-au imbratisat sub ochii nostri si atunci am facut o legatura rapida cu Oana Stancu, doctorita de pe forumul nostru. Am intrebat-o, sfioasa daca este numai potrivire de nume. Dupa ce m-a privit circumspect m-a intrebat cine sunt. Cand i-am spus ca sunt Laura, m-a scrutat din picioare pana in cap (si nu invers) si mi-a raspuns rece:
Aaa! Cu zambetul! si a iesit din cabinet, dupa ce a stabilit o intalnire cu colega ei.
Dupa numai zece minute, cand ieseam pe poarta, am fost nevoita sa fac loc unei masini ce rula in spatele meu. Am intors capul, suficient cat sa vad un semn scurt prin parbriz. Era Oana ce ma invita sa urc in masina ei. De aici si pana la a face un popas la cofetaria Scala, motiv pentru a savura o prajitura cum rar mananci, a fost doar o problema de trafic. Simt ca am devenit brusc mai bogata dupa ce am cunoscut un astfel de om.
Oare de ce oamenii de genul acesta trec doar meteoric prin viata noastra?
P.S. Am mai incercat sa scriu despre intalnirea de mai sus, intr-o seara, dar am avut surpriza ca nu s-a incarcat ce am scris, apoi a avut loc o disfunctie a forumului si apoi a disparut in ceata topicul meu. Cred ca a fost sa fie sa nu scriu atunci despre aceasta intalnire.
Astazi am facut prima tura de gem de prune cu nuci, asa ca sunteti invitatele mele. RodiMar, ti-am ramas datoare cu multe raspunsuri si ca sa ma ierti, pe tine te invit si la tura cu numarul doi, ce o voi executa maine.
Va zambesc.
Replica: Laura, by Alice Popa (248 mesaje), la 04-09-2009
esti o rea! Pe mine nu m-ati chemat...
Replica: Laura, by Rosculet Adnana (276 mesaje), la 04-09-2009 multumesc pentru gem si multumesc ca mi-ai facut astfel cunostiinta cu Oana.
Daca o mai vezi vreodata, sa ii spui ca si eu ii zambesc.
Replica: Laura, by Adriana Nicuta (4598 mesaje), la 05-09-2009 ma bucur ca am cunoscut-o si eu pe Oana. Imi place cum ai descris-o. Ai un talent!
Gemul mi-a lasat gura apa.
Te imbratisez cu multa dragoste.
Replica: Bica, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 05-09-2009 seniorii din casa mea au fost prima mea grija. Am povestit la Cafenea. Oare de ce tind sa te cred sora mea mai mare? Nu ca varsta ci, ca intelepciune.
Iti zambesc, sora mea cea mare.
Replica: Victory, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 05-09-2009 sunt sigura ca noi doua suntem niste invingatoare, desi frecusul vietii ne va clatina, uneori convingerile.
Ieri, in microbuzul in care soferul a pus o frana brusca, am ajuns sa calc pe picior un zdrahon de barbat din spatele meu. Am auzit un
Vaca! M-am intors si i-am raspuns:
Ma bucur de cunostinta. Ma numesc Laura. Am indraznit sa raspund astfel pentru ca am sperat in solidaritatea cu mine a celorlalti calatori. Nici pomeneala! Norocul meu a fost ca a oprit microbuzul in statie, ca altfel acum iti scria o Laura cu ochi vinetii. Solidaritatea cu bunul simt or fi pe cale de disparitie?
Pentru ca sunt convinsa ca ai soare-n suflet, iti zambesc, Victory.
Replica: Adnana, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 05-09-2009 sentimentul meu este ca tu ma intreci. Imi amintesc versurile tale, atunci cand ai venit in gradina noastra. Esti un cumul de tandrete, gingasie, delicatete si gratie ce se degaja din toata fiinta ta, ce pe mine ma incarca benefic. Tu si Mona sunteti ca niste trestii pline de duiosie in acest spatiu virtual.
Va zambesc la amandoua, fragile Gargarite.
Replica: Stefania, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 05-09-2009 nici nu stii cata forta are o crenguta de liliac care infloreste in prag de toamna! Si, nu uita, liliacul este mai puternic decat un laur. Ca nu cumva sa uiti ce am scris mai sus, iti zambesc.
Finuta Rodica, eu de la 1 septembrie sunt doar salariata. Nu mi-am dorit sa imi reinnoiesc hartia care sa ateste ca sunt si pensionata pe caz de boala. Ce eu sunt bolnava? Sunt convinsa ca nici tu nu mai esti si de aceea zambesc larg la acest gand.
Maria, zambetul meu sa te ajunga.
Alexa, un zambet larg pentru pentru o luptatoare pe care o admir. Te-am numit pe tine.
Pup mana stanga a puiului tau, Toni si ma rog sa se insanatoseasca cat mai repede.
Replica: Elena, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 05-09-2009 Marea-Imbratisare, nu pot decat sa zambesc cand iti vad numele, spiridus zburator.
Adriana, exista atata disponibilitate de a emana iubire, din toata inima ta pentru tot ce misca, incat ma gandesc ca Domnul ti-a dat o misiune tare grea, aici pe pamant. Imi doresc ca toate incercarile sa-ti fie pe puteri si sa ai capacitatea de a le trece lin.
Doamna Nicuta, iti zambesc, pur si simplu, cu emotie.
Replica: Nico, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 05-09-2009 am vrut, initial sa iti scriu in reply-ul catre Adnana si Mona pentru ca sunteti suflete gemene. Dar m-am razgandit pentru ca
Iubirea trebuie sarbatorita altfel.
Mi-ai redesteptat clipele in care eu eram bolnava de dragoste si-mi aduc aminte cat de frumoasa eram, cat de buna si cate cuvinte frumoase aveam pentru cei din jur. Cred ca o femeie indragostita este o femeie fluture: efemera (altfel cum ar fi aceasta perioada unica in viata noastra?), fragila, vulnerabila si totusi emanand doar parfum de iubire.
Iti zambesc Nico, Fluture-Parfum-de-Iubire.
Iti zambesc si tie, Doruletz-Mic si romantica incurabila.
Replica: Alice, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 05-09-2009 sa nu crezi ca nu m-am gandit. Chiar vroiam sa-ti spun sa aduci si aparatul de fotografiat. Dar, Oana este genul de persoana inabordabila si stie sigur ce vrea pentru ea. Ea vroia doar o oaza de liniste pana la intalnirea cu prietena ei. M-a luat cu ea, poate pentru ca in adancul inimii ei, simtea ca a fost prea dura cu mine. Discutia dintre noi s-a invartit in jurul experientelor cu spitalele: a mea, a sotului meu, a Linei. Daca de la mine a aflat in cateva zeci de secunde, tot ce este inscris pe inima mea, despre ea nu am aflat nimic. Am descifrat insa sub cinismul ei abrupt, o persoana cu o sensibiltate adanca. Banuiesc ca viata unei femei ce taie burti in fiecare zi, nu este o clipa romantica. Probabil, responsabilitatea ce-i apasa pe umeri, zilnic, a facut-o atat de dura. Si, poate si experientele din spital...
Adnana, nu cred ca Oanei as putea sa ii transmit ce mi-ai scris tu, fara sa-i smulg un zambet, oarecum neincrezator.
Ma gandesc ca in viata ne atrag unii oameni doar pentru ca ei ne completeaza. M-am simtit completata de Oana prin tot ce imi lipseste mie: o acuitate extraordinara de a diseca realitatea sociala cu briciul; vorbe putine cu multa incarcatura informationala; dozare emotionala stricta.
Pe tot timpul intalnirii am admirat rafinamentul pe care il degaja, eleganta miscarilor cu care s-a nascut, dar mai ales bunele maniere, de mult uitate: modul cum statea pe scaun, cum si-a mancat prajitura, cum a baut paharul cu apa plata, cum a achitat consumatia.
Nu ne-am despartit facand schimb de numere de telefon. Ne-am despartit pur si simplu, strangandu-ne in brate si sarutandu-ne pe obraz.
Daca imi pare rau de ceva este faptul ca Oana nu numai ca renuntat sa mai zboare in gradina noastra, dar refuza (si o cred) sa mai citeasca ce scriem noi. Altfel ar afla ca ii voi zambi mereu, ori de cate ori imi voi aduce aminte de ea.
Replica: Adriana, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 05-09-2009 o sa te invit si la gemul nr. 2. Pana atunci, iti zambesc.
Replica: Ca by Mona J (805 mesaje), la 05-09-2009 este o placere intotdeauna sa citesc ce scrii, cred ca nici nu mai trebuie sa spun. Parca sunt file de poveste (de roman suna prea prozaic si, in plus, povestile au intotdeauna un final fericit).
Ma bucur ca ne-ai povestit de Oana. Nu stiu de ce eu am resimtit ca o lovitura plecarea ei, am simtit ca a fost nedreptatita, si-a spus parerea sincer si... Nu mai vreau sa ma gandesc. O admir pentru verticalitatea ei si pentru ca este atat de hotarata, desi imi pare tare rau pentru gradina noastra.
Multumesc pentru cuvintele frumoase la adresa mea, m-au emotionat.
Replica: Laura, by olteanu rodica (1159 mesaje), la 05-09-2009 iti multumesc ca ti-ai amintit de mine. Eu nu te-am uitat niciodata.
Desi trec prin momente foarte grele stiu sa zambesc si, in mod special, tie.
Replica: Laura, by Stefanescu Elena (2780 mesaje), la 05-09-2009 ce ma bucur sa citesc topicul tau. Ma bucur ca ne-ai povestit de Oana, sa stii ca mi-as fi dorit sa fiu in locul ei.
Imi doresc atat de mult sa te cunosc, m-as bucura si pentru o secunda petrecuta cu tine. Vin sa iti sarut amandoi obrajii sa iti dea putere si sa stii ca o lumanarica arde in fiecare duminica pentru tine si pentru toti ai tai, in schimbul ei ii cer lui Doamne Doamne sa aiba grija de tine si sa-ti vegheze in fiecare seara somnul si sa-ti dea putere multa multa.
Iti zambesc si te imbratisez cu multa caldura.
Replica: Laura, by Popescu Alexandra (493 mesaje), la 05-09-2009 iti multumesc din suflet. De multe ori cand sunt trista si simt ca nu mai am nici o speranta deschid forumul sau iau goblenul in mana si pentru cateva momente uit de tot, uit ca sunt singura in lupta asta apriga cu viata puiului meu; aseara cand am fost la control am primit iar o palma de la viata. Ni s-a spus ca s-ar putea regenera iar acele tumori. Si, pe langa toate astea, am ramas singura sa infrunt totul. Sotul meu a plecat iar in strainatate ca sa faca rost de bani pentru tratament si nu poate sa ma imbarbateze decat prin telefon.
Imi pare rau ca nu pot scrie mai multe din cauza lacrimilor, ca nu pot spune fericirea pe care o simt cand cineva de aici din forum imi scrie un gand.
Si, inca o data, imi cer scuze ca va fac partase la problemele mele, dar pur si simplu aici am putut mereu sa spun ce am pe suflet.
Replica: Dragele mele, gargarite, by Laura Brasoveanu (942 mesaje), la 05-09-2009 gemul de prune cu nuci vechi (prajite la cuptor), este gata, asa ca va invit sa gustati. L-am facut cu multa dragoste si m-am gandit la Lina, careia ii este destinat. Mi-am zis, la un moment dat sa-i spun, cand o sa i-l inmanez, ca este facut cu inima de gargarita, dar sigur mi-ar spune:
Laura, vorbeste romaneste! Mona, este mereu o placere sa citesc ce ai scris tu, aici pe forum. Te misti cu gratie si cu cuvinte blande si mangaietoare. Esti un om cald, predispus sa imprastie iubire. Iti multumesc ca existi. Vezi, de asta iti zambesc.
In ceea ce o priveste pe Oana, ca raspuns general - eu consider ca fiecare avem dreptul la o opinie si asta nu trebuie sa infurie pe nimeni. Cui ii face bine? De ce ne imaginam ca pe forum este la fel ca in viata? Pana si cu cei din familie ti se intampla sa vorbesti una si sa se inteleaga pe dos. Dar, aici pe forum unde limbajul este general? Mi-a placut atitudinea Doinei in
Ia-ma acasa!
