Gargarite dragi, m-am gandit ca poate ar fi bine sa deschidem un topic unde fiecare dintre noi sa poata scrie o poveste din viata ei, o intamplare care sa ne fie ca o povata pentru cei care citim. Sa invatam din greselile oamenilor din jur pentru ca ulterior sa invatam sa ajutam un om atunci cand cade pe strada, nu sa radem de el sau sa ne ridicam de pe scaunul din autobuz si sa-l cedam unei femei insarcinate sau unui batran.
Am citit inainte bine pe forum si am vazut ca sunt topicuri asemanatoare insa ar fi bine ca asta sa fie dedicat intocmai moralei vietii.
Cum vi se pare?

Superba ideea, Iunia.

Ce faci cand vezi pe cineva cazut pe strada?

Mi s-a intamplat. Era un batran, imbracat bine, galben la fata, asezat pe scarile unui bloc, cu capul rezemat de zidul blocului.
M-am intors (pentru ca primul impuls a fost lasa ca il intreaba altcineva de sanatate, ca eu ma grabesc) din drum si l-am intrebat ce are. Avea ochii incercanati si buzele aproape negre.
Mi-a spus ca are o criza de inima si ca nu are medicamentele la el. L-am intrebat ce medicamente, mi-a spus si am fugit la farmacie care era cam la 50 m de el. Farmacista a lasat-o pe colega ei in farmacie si a venit cu mine la batranel. I-a dat un medicament pe care acesta l-a tinut sub limba.
L-am intrebat daca vrea sa anuntam pe cineva si el mi-a spus ca mai mult s-ar speria babuta lui de telefon.
Farmacista a propus sa cheme o ambulanta, dar el s-a opus.
Atunci de comun acord cu farmacista, dupa ce acesta si-a mai revenit (trecuse vreun sfert de ora de cand luase pastula sub limba), am chemat un taxi, l-am rugat pe sofer sa ne ajute si i-am dat banii pentru cursa (batranul se opunea la ideea unui taxi pentru ca nu avea bani; nu era tipul de om fara bani, dar cum sustinea ca isi uitase portofelul acasa, numai stresul acesta nu-i mai trebuia pe cap).
Dupa ce l-am urcat in taxi l-am facut pe sofer sa ne promita ca il duce pana in casa.
Am retinut numarul masinii si dupa ce am ajuns acasa, am sunat la dispeceratul de taxiuri si am comunicat cu soferul care ne-a spus ca atunci cand acesta a intrat pe usa apartamentului sau ii revenise culoarea in obraz.
Drept sa va spun, m-am simtit tare bine ca am putut ajuta in acea zi si acelasi sentiment ma incearca si acum cand va scriu.

Gargarita Gospodina lucrul pe care l-ai fracut tu si farmacista, putini oameni l-ar face. Ma gandesc ca ati salvat viata unui om. Si asa cum se face campanie pe la televizor cu eroii si noi vedem in realitate ce se intampla de multe ori, tu chiar meriti sa spun ca "Esti o eroina!"
Eu vreau ca din topicul acesta sa invatam cate ceva despre viata. Asa cum invatam sa slabim sau sa ne punem sub influenta zodiacului sau chiar cum ne lasam imaginatia sa zboare cand ascultam vre-o melodie sau citim minunate poezii, asa si sa invatam din povestiile auzite "de pe la altii".
Iti multumesc Gargarita Gospodina.

Eu calatoresc mult. Intre Spania-Romania, Suceava-Galati-Bucuresti si mereu am bagaje la mine. In tara, de fiecare data trebuie sa ma lupt cu oamenii care se ingramadesc sa urce in autobuz si-si dau coate sa prinda un loc pe scaun. Ar fi in stare sa treaca si de geanta mea (nu va imaginati ca este prea mare). In schimb in Spania asteapta toata lumea sa cobori tu intai din metrou si eventual daca vad ca nu te descurci iti dau si o mana de ajutor.
Nu o sa uit niciodata ca in metrou in Madrid trebuia sa schimb magistralele, iar scarile rulante nu functionau si pe culoar era doar un baiat de origine africana. M-am asezat in fata scarilor si ma gandeam ca "Doamne oare cum o sa urc eu scarile astea?" in acel moment baiatul a si fost langa mine.
Si ma intreb de multe ori de ce la noi niciodata nu m-a ajutat vre-un baiat ca sa imi urc geanta in autobuz? Doar atat, nu sa ma ajute la cateva zeci de scari. Daca vad ca nu poti, se aseaza intr-un colt susotesc si rad. Doar domnii mai in varsta iti mai intind o mana. Si pentru asta au aprecierile mele.

Iunia, nu ma mira experienta ta.

Eu, pe cand aveam covoare mari in casa, eram obsedata sa ies cu ele la batator, sa le bat ca sa scot praful din ele, sa le sterg cu apa si otet pentru revigorarea culorilor. Le mai lasam la aerisit vreo ora (timp in care le pazeam) si apoi le rulam si le bagam in casa.
Am avut ani de zile un ajutor la covorul 3 x 4 m, iar cand nu l-am mai avut, am avut parte din partea barbatilor pe care ii rugam sa ma ajute sa il ridic pe batator (cei care treceau pe langa mine ce tineam namila in brate), numai de ironii.

Cand am fost la copii, urcam scarile, iar in spatele meu veneau doi tineri. Mi-au luat asa de repede sacosele din mana incat am crezut ca vor sa mi le fure. Cum nu stiam limba, le-am multumit si eu in francezo-romana (eternul mersi), iar ei vorbeau sarbeste cu mine si glumeau si erau numai zambet. Au cedat sacosele in mainile fiicei mele, dupa ce aceasta a deschis usa de la apartament.
Asa, am simtit pe pielea mea, diferenta intre doua etnii si ma intreb de ce pentru ca in fond si ei si noi am crescut in comunism si apoi in aceasta democratie fortata.

Iunia, aceasta discutie ar fi mers continuata in topicul deschis la Pro-Romania si care are drept motto textul lui Cartarescu (Demers psihanalitic pentru Romania).