Iadul

ˇ Frica Gheenei si dragostea Imparatiei dau puterea de a rabda necazurile. Iar aceasta nu vine de la noi insine, ci de la Cel ce cunoaste gandurile noastre. (Marcu Ascetul)

Imbuibarea - infranarea

ˇ Lacomia intru cele ale mancarii determina in viata calugareasca toate caderile, rautatea si abaterea de la telul propus. Daca insa ajungi sa domini aceasta stapana, atunci oriunde te-ai gasi vei putea atinge nepatimire; de te va stapani insa aceasta tirana, oriunde, cu exceptia mormantului, te vei afla in primejdie!

ˇ Masa dragostei risipeste ura si darurile curate inmoaie sufletul, dar masa luata fara luare aminte care aluneca in lacomie este maica indraznelii si astfel prin fereastra iubirii se strecoara lacomia pantecelui.

ˇ Lacomia este aceea care ne stimuleaza imaginatia dand nastere celor mai fanteziste si mai inedite meniuri si care izvoraste gusturile cele mai rafinate.

ˇ Robul pantecelui socoteste cu ce mancaruri va sarbatori praznicul, pe cand robul Domnului cu ce daruri se va imbogati.

ˇ Cand sufletul nostru doreste felurite mancaruri, el urmeaza un instinct al firii de aceea trebuie sa facem uz de toata abilitatea impotriva unei asemenea preaviclene patimi. Daca nu vom proceda astfel ne vom trezi intr-un foarte greu razboi si primejdia de a fi biruiti. Sa inlaturam deci mancarurile care ingrasa, apoi cele care aprind simturile si apoi cele care ne provoaca placere. De este cu putinta, da pantecelui hrana care-l umple si este usor de mistuit pentru ca prin saturare sa-i inlaturam pofta neastamparata iar prin mistuirea grabnica sa ne eliberam de infierbantare ca de bici. Sa cercetam si mancarurile care umfla pantecele si fac vanturi si vom afla ca acestea starnesc si poftele.

ˇ In inima lacomilor se misca visuri cu mancaruri iar in inima celor ce plang, visuri de judecata si de chinuri.

ˇ Sa cautam si vom afla ca lacomia pricinuieste toate caderile noastre.

ˇ Mintea postitorului se roaga cu trezvie, cea a lacomului este plina de chipuri (idoli) necurate. Saturarea seaca izvorul lacrimilor; uscandu-se insa stomacul - izvorasc apele plansului.

ˇ Cel ce-si stramtoreaza pantecele isi smereste inima, insa cel ce-l ingrijeste, se umfla de mandrie.

ˇ Asupreste-ti pantecele si cu adevarat iti vei pune atunci lacat gurii, caci limba se intareste mai vartos cand este starnita de multimea mancarurilor

Imbuibarea - infranarea

ˇ Burdufurile moi se vor largi pentru a primi mai mult, lasa-le sa se usuce si strangandu-se se vor micsora. Cel ce-si sileste stomacul sa cuprinda mult si-l largeste, iar cel ce se lupta cu el il ingusteaza si astfel vom ajunge postitori din fire.

ˇ Cand te va birui stomacul domoleste-ti trupul prin osteneli si daca nu vei putea din pricina slabiciunii, lupta-te prin priveghere.

ˇ Capetenia diavolilor este Lucifer care a cazut, iar stapanul patimilor este pantecele nesatul.

ˇ Sezand la masa cu bucate adu-ti aminte de moarte si de judecata si de abia asa vei putea impiedica putin patima. Band bautura, nu inceta sa-ti aduci aminte de otetul si fierea Stapanului si atunci desigur vei primi indemnuri spre infranare, pocainta sau spre smerenie.

ˇ Nu te amagi: nu te vei izbavi de faraon si nu vei vedea Pastele de sus de nu vei manca neincetat ierburile amare si azima, sila si greaua patimire a postului. Iar azima este cugetul neumflat de mandrie.

ˇ Sa se lipeasca de inima ta cuvantul celui ce zice: ''Cand ma tulburau dracii m-am imbracat in sac si am smerit sufletul meu…. si rugaciunea mea s-a lipit in sanul sufletului meu.'' (Ps. 34,12)

ˇ Este nevoie de multa vitejie pentru a birui pofta stomacului; cel ce a pus stapanire pe ea isi deschide drum spre eliberarea de patimi spre neprihanirea cea deplina

ˇ La cei din lume radacina tuturor relelor este iubirea de arginti, iar la calugari - lacomia pantecelui.

ˇ Daca lacomia pantecelui sta in aceea ca cel stapanit de ea se sileste pe sine sa manance chiar satul fiind, infranarea consta cand chiar flamand fiind, omul isi stapaneste firea sa vinovata.

Imbuibarea - infranarea

ˇ Cat despre poame, sa nu le ceri din propria vointa, dar de ti le vor da, ia si mananca suspinand pentru osanda ce ti-o va aduce placerea aceasta.

ˇ Ce sa fac parinte cand patima nu se iveste inainte dar se strecoara in vremea mancarii? Sa ma opresc de la mancare? - Nu te opri ci lupta impotriva gandului aducandu-ti aminte ca mancarea se va preface in ceva urat mirositor si ca vom fi judecati ca unii ce ne-am saturat in vreme ce altii flamanzesc sau se infraneaza cu desavarsire. De inceteaza pofta, mananca dar osandeste-te tu insuti, iar de staruie - cheama numele lui Dumnezeu in ajutor si te va odihni de acest razboi. De pune insa stapanire pe tine incat nu mai poti manca cu buna randuiala, inceteaza sa mai mananci, iar de sunt unii care sed cu tine la masa, ca sa nu bage ei de seama, ia cate putin. Daca-ti este foame, implineste-ti trebuinta cu paine sau alta mancare de la care nu ai razboi.

ˇ Care este semnul lacomiei pantecelui? - Cand vezi cugetul indulcindu-se la gandul unei mancari si urmaresti sa o ai neaparat sau inaintea tuturor, sa stii ca te stapaneste lacomia pantecelui. Ia aminte deci la tine insuti si la tot ce-ti sta in putinta ca sa te silesti sa nu iei cu graba din ea, ci cu buna randuiala si impinge mai vartos acea mancare inaintea altora. Dar dupa cum am spus, nu trebuie sa incetezi indata a manca, ci pazeste-te sa nu te repezi la mancare fara de randuiala. Vorbind de lacomia pantecelui Parintii cer sa nu intinzi mana la masa inaintea altuia caci acesta este un lucru necuviincios si strain de buna randuiala. Un alt semn al lacomiei pantecelui este a voi sa mananci inainte de ora randuita, lucru care nu trebuie nicidecum facut decat doar din vreo pricina binecuvantata. Dar in toate trebuie cerut ajutorul lui Dumnezeu si El ne va ajuta.

ˇ Ce hrana sa-mi randuiesc zilnic? - A-ti stabili hrana pentru fiecare zi in chilie inseamna a te lasa prins de grija si de o nevoie fara rost. Lasa-te calauzit de indrumarea lui Dumnezeu, caci zice: ''Cel ce umbla drept, umbla cu incredere.'' (Proverbe 10,10)

ˇ Cat priveste mancarurile, sa nu ne ingrijim prea mult de trup caci se intampla ca aceasta sa fie uneori un razboi din partea dracilor ca sa ne arunce in griji si astfel, staruind noi in ele, sa parasim bunatatile ce ne sunt puse inainte.

ˇ Si pentru ca ai spus ca suferi de slabiciunea trupului si ca nu poti face nimic, fa dupa puterea ta ca sa tai din paine si din bautura caci Dumnezeu a primit cei doi banuti ai vaduvei si s-a bucurat mai mult decat toate darurile. Deprinde mai intai de toate neindraznirea si te vei mantui.

ˇ Cand nu mananci si nu bei cu risipa nici din placere, acestea nu-ti aduc osanda nici nu sunt spre sminteala. Despre ele a spus Domnul ca nu-l spurca pe om.

ˇ Mananca taind cat poti placerea de la fapta aceasta, sau asteptand osanda pentru ea.

ˇ Cat despre mancare, sa-ti fie dieta cuviincioasa si cu frica lui Dumnezeu si fi-i incredintat ca nu vei fi osandit. Aceasta consta in a nu lua nimic cu pofta, ci orice ai afla, sa primesti cu stapanire de sine si ramai flamand si nu satul dupa ce ai mancat.

ˇ Omul sa ia seama ca folosind la nevoie vreo mancare placuta sa nu se lase biruit de placere si chiar de se va intampla si aceasta, dupa ce a trecut sa se ocarasca pe sine.

ˇ Actul mancarii nu trebuie nicidecum sa ramana o fapta pur trupeasca, ci trebuie sa fie un prilej de multumire a lui Dumnezeu si de alte ganduri sau convorbiri folositoare. Mancarea este si un dar al lui Dumnezeu, componentele ei fiind in fapt ratiuni plasticizate ca sa nu mai vorbim de trup care e sustinut in viata lui de suflet si este la randul lui o ratiune plasticizata impletita cu multe ratiuni plasticizate si unita cu ratiunea sufletului. Trupul nu este despartit de suflet, mancarurile nu sunt pregatite fara ratiune omeneasca si nepotrivite cu ratiunea plasticizata a trupului, de aceea ele au rostul sa intretina trupul si prin el, omul intreg.

Postul, infranarea - imbuibarea, betia

ˇ Uneori trupul e bolnav si de trebuie sa mananci si de doua, de trei si de mai multe ori, sa nu fie intristat cugetul tau caci ostenelile trupesti nu trebuie sa fie tinute si in timpuri de boala si de slabiciune, ci trebuie lasate atunci mai slobod in anumite privinte, ca sa se intareasca trupul din nou spre aceleasi osteneli ale vietuirii. Iar in privinta infranarii de la anumite bucate, nu ne-a oprit dumnezeiescul cuvant ca sa nu mancam ceva, ci a zis: ''Iata am dat voua toate, ca pe legumele ierburilor'', ''mancati-le nimic cercetand'', si: ''Nu cele ce intra in gura spurca pe om''. Deci infranarea de la anumite bucate e lucru ce ramane la alegerea ta, ca o osteneala a sufletului. (Evagrie Ponticul)

ˇ Cand dracul pantecelui, luptand mult si adeseori nu izbuteste sa strice infranarea intiparita, atunci impinge mintea la pofta nevointei celei mai de pe urma, aducandu-i inainte si cele privitoare la Daniil, viata lui saraca si semintele, si aminteste si de viata altor oarecari pustnici care au trait totdeauna asa, si sileste pe ascet sa se faca urmatorul acelora. Astfel, urmarind infranarea fara masura, va pierde si pe cea masurata, de la o vreme trupul nemaiputand-o pastra din pricina slabiciunii. Si asa va ajunge sa binecuvinteze trupul si sa blesteme inima. Socot deci ca e drept sa nu asculte acestia de acela si sa nu se retina de la paine, untdelemn si apa. Caci aceasta randuiala au cercat-o fratii, gasind-o foarte buna. Desigur aceasta sa nu o faca spre saturare si sa o faca numai o data pe zi. M-as mira daca vreunul, saturandu-se cu paine si cu apa, ar mai putea lua cununa nepatimirii. Iar nepatimire numesc nu simpla oprire a pacatului cu fapta, caci aceasta se zice infranare, ci aceea care taie din cugetare gandurile patimase, pe care Sfantul Pavel a numit-o si ''taiere duhovniceasca imprejur a iudeului ascuns''. Iar daca se descurajeaza cineva auzind acestea, sa-si aduca aminte de vasul alegerii, de Apostol, care a implinit alergarea in foame si sete. Dar imita si vrajmasul adevarului, dracul descurajarii, pe acest drac, punand in minte celui ce se infraneaza, retragerea cea mai de pe urma, indemnandu-l la ravna lui Ioan Botezatorul si a incepatorului pustnicilor, Antonie, ca neputand rabda acesta retragerea indelungata si neomeneasca, sa fuga cu rusine, parasind locul, iar dracul sa se laude zicand: ''L-am biruit!''. (Evagrie Ponticul)

ˇ Foarte potrivit s-a adaugat apoi la cuvintele: ''pe piept si pe pantece'', cuvantul ''vei umbla''. Caci placerea nu stapaneste asupra celor ce stau pe loc si sunt linistiti, ci asupra celor ce sunt mereu in miscare si plini de tulburare. Dar mai mult decat din acestea, pornirea spre desfrau vine din lacomia pantecelui. Din acest motiv si firea, voind sa arate apropierea acestor patimi, a numit organele de impreunare ''cele de sub pantece'', aratand inrudirea lor prin vecinatate. Caci daca slabeste aceasta patima, slabeste din saracirea celei de deasupra, iar daca se aprinde si se intarata, de acolo isi primeste puterea. Dar lacomia pantecelui nu numai ca o hraneste si o alapteaza pe aceasta, ci si alunga toate virtutile. Caci stapanind si tinand ea puterea, cad si se nimicesc toate virtutile: infranarea, cumpatarea, barbatia, rabdarea si toate celelalte. Aceasta a aratat-o Ieremia acoperit, zicand ca mai marele bucatarilor din Babilon a daramat de jur imprejur zidurile Ierusalimului, numind prin mai marele bucatarilor patima lacomiei. Caci precum mai marele bucatarilor isi da toata silinta sa slujeasca pantecele si nascoceste nenumarate mestesuguri ca sa produca placeri, tot asa lacomia pantecelui pune in miscare tot mestesugul ca sa serveasca placerii in vremea foamei; iar felurimea mancarilor darama si surpa la pamant intaritura virtutilor. De fapt mancarile gustoase si mestesugit drese se fac unelte de daramare ale virtutii bine intarite, clatinand si daramand statornicia si taria ei. Pe de alta parte, precum belsugul alunga virtutile, tot asa putinatatea surpa intariturile pacatului. Caci asa cum mai marele bucatarilor din Babilon a daramat zidurile Ierusalimului, adica ale sufletului pasnic, tragandu-l cu mestesugul bucatariei spre placerile trupului, tot asa painea de orz a israelitilor, rostogolindu-se, a rasturnat corturile madianitilor. Fiindca hrana saracacioasa, rostogolindu-se si inaintand mult, risipeste patimile curvie. Caci madianitii poarta simbolul patimilor curviei, fiindca ei sunt cei ce au dus desfranarile in Israil si au amagit mare multime dintre tineri. Si foarte potrivit zice Scriptura ca Madianitii aveau corturi, iar Ierusalimul zid, caci toate cele ce inconjoara virtutea sunt intarite si sigure, iar cele ce sustin pacatul sunt forma si cort, nedosebindu-se intru nimic de nalucire. (Nil Ascetul)

ˇ Caci vietuirea potrivit cu firea ne-a fost randuita aceeasi noua si dobitoacelor, de catre Facator. ''Iata v-am dat voua, zice Dumnezeu catre oameni, toata iarba campului, ca sa fie voua si dobitoacelor spre mancare''. Primind deci impreuna cu necuvantatoarele o hrana de obste, dar stricand-o prin nascocirile noastre intr-una mai desfatatoare, cum nu vom fi socotiti, cu drept cuvant, mai necuvantatori decat acelea, daca dobitoacele raman intre hotarele firii, neclintind nimic din cele randuite de Dumnezeu, iar noi, oamenii cinstiti, cu ratiune, am iesit cu totul din vechea randuiala? Caci care sunt fripturile dobitoacelor, care sunt nenumaratele mestesuguri ale placintarilor si bucatarilor, care starnesc placerile ticalosului de pantece? Oare nu iubesc acelea vechea simplitate, mancand iarba si indestulandu-se cu ce se nimereste si folosindu-se de apa raurilor, dar si de aceasta destul de rar? De aceea le sunt putine si placerile de sub pantece, pentru ca nu-si aprind dorintele cu nici o mancare grasa, incat nici nu stiu totdeauna de deosebirea intre barbatus si femeiusca. Caci un singur timp al anului le starneste aceasta simtire, cand legea firii le-a randuit impreunarea pentru insamantarea aceleiasi specii, spre pastrarea neamului; in cealalta vreme asa de mult se instraineaza, incat uita cu totul de o astfel de dorinta. Dar oamenilor, pofta nesaturata dupa placerile desfranate, odraslita din belsugul si felurimea mancarilor, le-a semanat dorinte furioase, neingaduindu-le patima sa se linisteasca in nici o vreme. (Nil Ascetul)

ˇ Subtiaza-ti deci trupul tanar, o fiule, si ingrasa-ti sufletul nemuritor cu cele spuse inainte, iar mintea innoieste-ti-o cu virtutile mai inainte insirate, prin conlucrarea Duhului. Caci trupul tanar, ingrasat cu felurite mancari si cu bautura de vin, e ca un porc gata de junghiere. Sufletul lui e junghiat de aprinderea placerilor trupesti, iar mintea lui e robita de fierberea poftelor rele, neputand sa se impotriveasca placerilor trupului. Caci ingramadirea sangelui pricinuieste imprastierea duhului. Mai ales bautura de vin nici sa n-o miroasa tineretea, ca nu cumva prin focul indoit, nascut din lucrarea patimii dinauntru si din bautura de vin, turnata din afara, sa i se infierbante peste masura placerea trupului si sa alunge de la sine placerea duhovniceasca a durerii nascuta din strapungerile inimii si sa aduca in ea intunecare si impietrire. Ba de dragul poftei duhovnicesti, tineretea nici la saturarea de apa sa nu se gandeasca. Caci putinatatea apei ajuta foarte mult la sporirea cumpatarii. Dupa ce vei proba aceasta cu lucrul, vei lua singur incredintarea prin experienta. Caci acestea nu ti le randuim si hotaram fiindca vrem sa-ti punem asupra un jug silnic, ci, indemnandu-te si sfatuindu-te cu dragoste, ti le dam ca pe o socotinta si cale buna de urmat spre sporirea in fecioria adevarata si in cumpatarea deplina, lasand la sloboda ta alegere sa faci ce vrei. (Marcu Ascetul)

Postul, infranarea - imbuibarea, betia

ˇ Precum trupul ingreunat de multimea mancarilor face mintea molaie si greoaie, tot asa cand e slabit de prea multa infranare face partea contemplativa a sufletului, posomorata si neiubitoare de cunostinta. Deci mancarile trebuie sa se potriveasca cu starea trupului. Cand trupul e sanatos, trebuie sa fie chinuit atat cat trebuie, iar cand e slabit, sa fie ingrijit, dar cu masura. Caci cel ce se nevoieste nu trebuie sa-si slabeasca trupul decat atata cat trebuie ca sa-i inlesneasca lupta, ca prin ostenelile trupului si sufletul sa se curateasca dupa cuviinta. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Precum pamantul udat cu masura face sa rasara cu cel mai mare spor samanta curata semanata in el, dar inecat de multe ploi aduce numai spini si maracini, asa si pamantul inimii, de vom folosi vinul cu masura, va scoate la iveala, curate, semintele ei firesti, iar pe cele semanate de Duhul Sfant in ea le va face sa rasara foarte infloritoare si cu mult rod; dar de o vom scalda in multa bautura, va preface in spini si maracini toate gandurile ei. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Cand mintea noastra inoata in valurile bauturii, nu numai ca vede in somn cu patima chipurile zugravite de draci, ci isi plasmuieste si in sine anumite vederi frumoase, imbratisand cu foc nalucirile sale, ca pe niste amante. Caci infierbantandu-se madularele ce servesc la impreunarea trupeasca de caldura vinului, mintea e silita sa-si infatiseze vreo umbra placuta a patimii. Se cuvine deci ca, folosindu-ne de dreapta masura, sa ne ferim de vatamarea ce vine din lacomie. Caci daca nu s-a nascut in minte placerea, care sa o impinga spre zugravirea pacatului, ea ramane intreaga lipsita de naluciri si, ceea ce-i mai mult, neafemeiata. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Cei ce vor sa-si infraneze partile trupului care se umfla, nu trebuie sa umble dupa bauturile drese, pe care mesterii acestei nascociri le numesc aperitive, fiindca deschid drumul spre pantece belsugului de mancari. Caci nu numai calitatea lor e vatamatoare pentru trupurile celor ce se nevoiesc, ci si insasi amestecarea lor prosteasca raneste foarte tare constiinta tematoare de Dumnezeu. Ce-i lipseste doar vinului, ca sa fie muiata asprimea lui prin amestecarea cu felurite dulcegarii? (Diadoh al Foticeii)

ˇ Domnul nostru Iisus Hristos, invatatorul acestei sfintite vietuiri, a fost adapat cu otet in vremea patimilor de catre cei ce slujeau poruncii diavolesti, ca sa ne lase (imi pare mie) o pilda invederata despre dispozitia ce trebuie sa o avem in timpul sfintitelor nevointe. Caci nu trebuie sa se foloseasca, zice, de mancari si bauturi dulci cei ce se lupta impotriva pacatului, ci sa rabde mai degraba, fara sovaire, acreala si amaraciunea luptei. Dar s-a mai adaugat si isop in buretele ocarii ca sa ni se arate deplin modul in care ne putem curata. Caci acreala este proprie nevointelor, iar curatirea e proprie desavarsirii. (Diadoh al Foticeii)

Imparatia Cerurilor

ˇ Frica Gheenei si dragostea Imparatiei dau puterea de a rabda necazurile. Iar aceasta nu vine de la noi insine, ci de la Cel ce cunoaste gandurile noastre. (Marcu Ascetul)

Infricosata Judecata

ˇ Rugandu-te, pazeste-ti cu putere memoria, ca sa nu-ti puna inainte ale sale, ci misca-te pe tine spre gandul infatisarii tale la judecata. Caci de obicei mintea e foarte rapita de memorie in vremea rugaciunii. (Evagrie Ponticul)

ˇ Cei ce au castigat dragostea desavarsita fata de Dumnezeu si si-au inaltat aripile sufletului prin virtuti se rapesc in nori si la judecata nu vin, cum zice Apostolul. Iar cei ce n-au castigat cu totul desavarsirea, ci au pacate si ispravi bune laolalta, vin la locul judecatii si acolo, fiind oarecum arsi prin cercetarea faptelor bune si rele, daca va ingreuia cumpana celor bune se vor izbavi de munci. (Diadoh al Foticeii)

Mania - blandetea

ˇ Domnul deschide ochii ''orbilor'' celor ascultatori pentru a-i face sa vada virtutile invatatorului, dar ii intuneca pentru a nu-i vedea slabiciunile; vrajmasul binelui face insa contrariul.

ˇ Cei sarguinciosi sa ia aminte cu atat mai mult la ei insisi ca nu cumva judecandu-i pe cei lenesi sa se pagubeasca mai mult decat ar merita defectul acelora, ba inca sa fie osanditi mai mult decat aceia. De aceea si cred ca a fost placut Lot in fata lui Dumnezeu, deoarece fiind el in mijlocul unora ca acestia, nu s-a aratat niciodata osanditorul lor.

ˇ Compatimirea este arderea interioara pentru cei ce pacatuiesc, dupa cuvantul: ''Cine se va sminti si eu sa nu ard?'' (II Cor. 11,29) Ea inseamna a-si face cineva proprii greutatile si nenorocirile straine sau de a nu dispretui cu gandul pe cei ce sufera, inaltandu-se impotriva lor.

ˇ Precum apa adaugandu-se cate putin in foc schimba vapaia cu desavarsire, asa si lacrima plansului cu adevarat va stinge vapaia maniei si a iutimii.

ˇ Nemanierea este dorinta nesaturata de necinstire, precum in cei iubitori de slava desarta dorinta de lauda este nemarginita. Blandetea este starea nemiscata a sufletului, care ramane aceeasi in necinstiri ca si in laude.

ˇ Inceputul neminierii este tacerea buzelor in vremea tulburarii inimii; mijlocul este tacerea gandurilor in vremea tulburarii subtiri a sufletelor, iar sfarsitul este seninatatea implantata in suflarea vanturilor necurate.

ˇ Mania este izbucnirea urii ascunse, o continua reinnoire a amintirii unor ocari indurate mai demult. Mania este dorinta de a face rau celui ce ne-a suparat; este o patima foarte napraznica caci iutime se numeste fierberea si miscarea impotriva celui ce ne-a nedreptatit. Ea salbaticeste sufletul in fiecare zi, rapeste mai ales mintea de la rugaciune facand sa apara chipul celui ce ne-a suparat. Cand este de durata se preface in ura si pricinuieste in timpul noptii tulburari si ingalbenirea trupului, navalirea de ganduri furioase (accese de furie).

ˇ Unii vazand ca nu sunt cuprinsi de manie in toata vremea (ca nu sunt statornici in manie), nu dau nici o atentie tamaduirii acestei boli; acesti nenorociti insa nu se gandesc la cel ce a zis: ''Pornirea maniei lui e caderea lui.'' (Iov 5,2). Mania este ca miscarea unei mori in plina activitate care intr-o clipa, mai mult decat intr-o zi intreaga, macina si distruge graul precum si rodul sufletului. De aceea se cuvine a fi cu ochii in patru pentru ca mania este ca un incendiu ale carui flacari manate de puterea vantului parjolesc si distrug la repezeala ogorul sufletului, asa cum n-ar putea-o face un foc mocnit.

ˇ Dupa cum o piatra colturoasa si dura, lovindu-se de alte pietre isi pierde cu totul forma sa initiala devenind rotunda, tot astfel si sufletul rautacios si aspru, amestecandu-se si traind impreuna cu cele dure, va ajunge la aceste doua alternative: sau isi va tamadui rana prin rabdare sau isi va cunoaste slabiciune sa pe care o poate vedea ca intr-o oglinda in retragerea lasa din comunitate.

ˇ Maniosul (irascibilul) este un epileptic care se sfasie si se loveste singur impins fiind de o pornire launtrica care determina prabusirea lui.

Mania - blandetea

ˇ Nimic nu este atat de nepotrivit celor ce se nevoiesc decat tulburarea maniei. Pe cand intoarcerea la Dumnezeu are multa trebuinta de smerenie - mania este semnul unei mari mandrii.

ˇ Daca culmea blandetii este de a pastra linistea inimii fata de cel ce ne intarata, chiar cand este prezent, apoi desigur ca este culmea maniei a ne lupta si a ne salbatici cu vorbele si cu gesturile impotriva celui ce ne-a provocat o suparare, chiar si atunci cand suntem singuri.

ˇ Pe cand intoarcerea omului la sinea sa adevarata din uitarea de sine care la adus la pacat are nevoie de smerenie, fapta impulsiva este semnul inchipuirii de sine, adica al necunoasterii sinei sale adevarate. Impulsivul sau omul care se lasa stapanit de iutime, e un om care nu s-a obisnuit cu reflexiunea si nici cu smerenia ce vine din cunoasterea reala de sine. Parintii leaga strans mania si iutimea, intrucat izvorul imediat al maniei este iutimea sau impulsivitatea. Aceasta este un semn accentuat al lipsei de putere a spiritului de a stapani pornirile involuntare. Reflexiunea reduce la proportiile adevarate, neimportante raul ce ti l-a facut altul si in general toate cele le vieti de aici.

ˇ Foarte multa bagare de seama trebuie sa avem fata de acest sarpe caci are si el impreuna lucratoare firea noastra, ca si cel ce ispiteste trupurile.

ˇ Uneori cantarea cu masura risipeste iutimea in chipul cel mai bun. Alteori, cand e fara masura si la timp necuvenit se insoteste cu iubirea de placere. Sa ne folosim deci de cantare randuind timpurile.

ˇ Daca voiesti sa-l tamaduiesti pe altul scotandu-i paiul pacatului din ochi, sau mai degraba de crezi ca vrei, ia seama sa nu-l scoti cu barna in loc sa folosesti delicata penseta a chirurgului. Barna este cuvantul aspru, iar penseta - invatatura blanda si mustrarea indelung rabdatoare. ''Mustra, zice, cearta, mangaie'', dar nu si lovi; si chiar de-ar fi nevoie de asa ceva fa-o rar si nu prin tine insuti.

ˇ Sa privim cu luare aminte si vom vedea pe unii stapaniti de iutime practicand cu ardoare privegherea, postul si petrecerea in liniste; aceasta nu e de mirare caci scopul diavolului este acela de a indemna pe fiecare sa faptuiasca sub pretextul pocaintei lucruri care sporesc mania.

ˇ Inceputul ravnitei netineri de minte a raului sta in a primi necinstirile cu sufletul amarat si indurerat; mijlocul - in a ramane fata de ele neintristat, iar desavarsirea (daca se poate vorbi de asa ceva), in a le socoti pe acestea ca laude. Bucura-te daca esti intre cei dintai, fii tare daca esti printre cei din a doua categorie, si fii fericit daca esti in cea de a treia, ca unul ce te veselesti in Domnul.

ˇ Am observat la cei maniosi ceva vrednic de plans care nu se intampla decat dintr-o ascunsa mandrie si anume: se maniau pe ei insisi pentru ca s-au lasat biruiti de manie, si m-am minunat vazand cum o cadere antreneaza alta cadere. Cu strangere de inima priveam cum voiau sa pedepseasca un pacat prin alt pacat. Inspaimantandu-ma deci de viclenia demonilor, putin a lipsit sa nu deznadajduiesc de-a mai obtine mantuirea.

ˇ Daca s-ar vedea cineva biruit cu usurinta de mandrie, furie, rautate si fatarnicie, sa scoata degraba sa scoata degraba sabia cu doua taisuri a blandetii, rabdarii si a netinerii de minte a raului spre a lupta impotriva acestor patimi. De voieste sa scape complet de ele, unul ca acesta sa caute in a intra intr-o obste de frati din cei mai aspri si necrutatori ca intr-un atelier mantuitor al unui piuar; acolo fiind intins si lovit sufleteste de ocarile, necinstirile si napastele fratilor, sau poate fi tesalat, impuns, calcat si in chip simtit, isi va spala simtirea sufletului de murdaria aflata in ea.