Un om se naşte - un înger o stea din cer aprinde
Şi pe pământ coboară în corpul lui de lut,
A gândurilor aripi în om el le întinde
Şi pune graiul dulce în pieptul lui cel mut.
O candelă a vieţii, de cer steaua depinde
Şi îmblă scriind soartea a omului născut.
Când moare a lui suflet aripele şi-a 'ntins
Şi renturnând în ceruri pe drum steaua a stins.

Că 'n lumea din afară tu nu ai moştenire,
A pus în tine Domnul nemargini de gândire.

Astă nemărginire de gând ce-i pusă 'n tine
O lume e în lume şi în vecie ţine.

Şi vei dura în spaţiu-i stelos nemărginit;

De-aceea 'ntreb gândirea-mi ca să-mi răspund a nume
Din marea cea albastră, care e steaua mea?

De ce de-a mea viaţă o lume e legată,
De ce un înger palid din cer s'a coborât
Ca trupul meu să 'nvie cu flacăra-i curată,

Cine prescrie legea la orice înger blând
Ca 'n viaţa-i să coboare odată pe pământ?

Dar de viaţa-i lumească domnia 'n cer depinde:

Ce samănă în lume, în stele ei culeg;

Vesnicia cea bătrână de mii de ani cugetă-n minte la enigma încâlcită!

Oare o sarcină e viata? un martiriu să trăieşti?
Sufletul plin de speranţe printre nori îşi face drum?

Viaţa viitoare va fi mai fericită, decât al ei trecut?
In zadar ne batem capul să citim in cartea lumii
semne pe care noi nu le-am scris.
La a vieţii grea enigmă in zadar căutăm răspuns.

Când unii ţes la haina vremii, ceilalţi ai vremii coji adună.

Când unul trece, altul vine. Alte măşti, aceeaşi piesă.

Toţi se nasc spre a murii. Şi mor spre a se naşte.

Eminescu in Povestea magului călător în stele [fragmente] sau un alt mod de a va arata compasiunea mea pentru cei plecati la lumina.

Mi se pare mie sau Eminescu a fost mai mult decat un vizionar? A fost oare si un initiat?

Cum treceti peste... by Adina Jigaranu (170 mesaje), la 18-05-2008

o moarte neasteptata a unei persoane? Ma inspaimant, - numai intr-un cartier micut ca al meu intr-o saptamana: un copil a murit in accident de scuter, o vecina de peste drum, de 22 de ani, a murit in accident de masina, asta noapte doi tineri care trebuiau sa aiba nunta peste doua saptamani au fost luati, inainte, tot de pe scuter. Pe mine ma marcheaza enorm chestiile astea, mai ales ca sunt tineri care au o viata intreaga inainte si vor sa o traiasca. Cum pot famiile lor sa treaca peste asta?
Cum poate o mama sa treaca peste o moarte nevinovata?



Replica: Eu, by Doi na (598 mesaje), la 18-05-2008
nu prea pot sa iti raspund cum trebuie la intrebarea de mai sus pentru ca sunt foarte sensibila cand aud de moartea unor copii sau oameni atat de tineri. De aceea nici nu am trecut nici pe la topicul Roboticii...

Replica: Nu cred ca exista by Maria Nistor (5039 mesaje), la 18-05-2008
un raspuns decat credinta in Dumnezeu. Nu pot nici sa ma gandesc la asa o situatie.

Replica: Imi cer scuze, by Adina Jigaranu (170 mesaje), la 18-05-2008
nu am vazut topicul Roboticii. A fost o concidenta, topicul acesta cred ca se poate inchide.

Replica: In by Doruletz Mic (1032 mesaje), la 18-05-2008
fata inefabilului, ma simt neputincioasa, Adina. Incerc sa evit cat pot dramele acestea. Ma implic cat pot de putin ca sa nu aflu amanunte, sa nu vad chipul celui care v-a trece... puntea. Umblu in varful picioarelor prin viata celor ce si-au pierdut pe cei dragi.
Am inteles-o pe Robotica cand a spus ca a plans (in ultima sa postare).
Mamica mea reusea mai mereu sa fie aproape de cei care treceau prin urmarile unei tragedii. Ii ajuta cu vorbe pe oameni. Nu stiu ce le spunea, dar parca nu mai erau asa de sfarsiti, dupa ce le vorbea oamenilor. Si bunica avea darul acesta. Dar, pentru ca mie mi-a fost intotdeauna teama de acest subiect, am evitat sa invat ceva.
Nu as vrea sa fiu in locul tau. Treci printr-o incarcatura emotionala apasatoare, daca ai gandit ca cineva te-ar putea ajuta, prin exemplul propriu, sa depasesti momentul. Noaptea care vine este o pauza in care subconstientul te va ajuta sa mai atenuezi socul.
Noapte buna!

Replica: Robotica by Bica Nistor (1427 mesaje), la 18-05-2008

povesteste, mai zilele trecute, trairile ei vizavi de o mare de adolescenti ce isi privegheaza colegii.
Topicul tau pune altfel problema si nu cred ca trebuie sa-l inchidem. Altfel inchidem in noi angoasele si nu vom reusi niciodata sa ne autodepasim prin intelegerea clipelor acestea nefericite.
Ca invatatoare, am condus un pui mic, elev ce abia pasise in primul lui an de scoala, la cimitir. Am trecut printr-un zbucium cumplit, desi ma credeam neimplicata si detasata de tragedie. Numai ca, a doua zi dupa inmormantare, am ajuns la spital cu iminenta de avort. M-au trecut din medic in medic, dar nimeni nu intelegea ce se intamplase. Un medic batran, m-a intrebat daca nu am avut o suparare mai mare. I-am spus despre puiul pe care-l inmormantasem impreuna cu parintii si i-am explicat ca nu am fost implicata afectiv, ca am incercat sa ma detasez de situatie etc, etc. Imi aduc si acum aminte cum m-a privit batranul lung si cum a ridicat degetul la tampla, demonstrativ. Apoi mi-a spus: Sa tii minte, totul porneste de aici! Ceea ce vroia sa-mi transmita omul este ca nu putem spune ca nu suntem implicati pentru ca oricum creierul inregistreaza.
Ulterior, pe cand eram studenta, am invatat de la un profesor de psihologie cam ciudat, un lucru important. Este bine sa te implici pentru ca sigur creierul tau va inregistra mai putin socul. Faptul ca ai ajutat si te-ai implicat cum ai putut, micsoreaza cantitatea de adrenalina si ajusteaza serotonina, iar socul este mult atenuat. Asa ca, nu lua in seama sensibilitatea fetelor (foarte normala, de altfel) si procedeaza cum simti tu mai bine, Adina.
Si, vorba lui Doruletz: sa ai o noapte buna!

Replica: Adina, by Doruletz Mic (1032 mesaje), la 18-05-2008
cred ca eu scriam cand tu ai cerut inchiderea topicului si ai si postat, de aceea nu am vazut replica ta. Si eu cred ca nu trebuie inchis.

Replica: Daca by Patruleasa Jeni (185 mesaje), la 18-05-2008

crezi ca ajuta, incearca sa intelegi filozofia mea, dupa ce am incercat eu insumi sa inteleg astrologia, ritualurile inmormantarii la primele popoare, sa disec scrierile lui Lazarev etc.
Suntem veniti in aceasta viata cu un scop. Ades, dupa o viata nu il aflam. Uneori, mai avem de trait doar un pic dintr-o alta viata si ne intoarcem aici cat sa ne terminam misiunea (cazul celor ce mor foarte de tineri). Astrele ne spun de ce am venit si ne spun si cand plecam. Primele popoare sarbatoreau moartea cu bucurie - ea era doica care il lua pe mort si il ducea acolo unde ii era locul - in Lumina.
Asa ca, imi zic ca inefabilul (cum scrie Doruletz) este scris. Culmea, potrivit multor scrieri, cica ar fi scris chiar de noi!
Am o intrebare: cine a spus ca moartea este sfarsitul pentru cel plecat la Lumina?
Sufera el? Sau suferim noi, rupti de doruri, de remuscari, de disparitie? Mie, personal nu imi este frica de moartea mea. Dar, recunosc cinstit, in ciuda filozofiei personale ce ma ajuta sa trec peste multe momente tragice, mai detasat, - imi este frica de moartea celor dragi.
O noapte buna, Adina.

Replica: Oare by Silvia Har (697 mesaje), la 18-05-2008
moartea este nevinovata, Adina?

Noapte buna si de la mine.

Replica: Pentru Silvia by Adina Jigaranu (170 mesaje), la 19-05-2008
Prin moarte nevinovata ma refeream la accidente, cand vezi un tanar plin de viata, sanatos si cu aspiratii peste aspiratii, - ultimul lucru la care te gandesti este ca peste o zi e in sicriu.
Incercam asa sa fac deosebirea intre o astfel de moarte si moarte voita.
Si eu mi-am pierdut fratele acum un an: avea 21 de ani si a fost alegerea lui. Cu asta te impaci relativ mai usor, cu totii aveam dreptul de a decide si dreptul de a ni se respecta hotararile, neintelese, stupide, logice sau cum ar mai fi ele.
Am vazut cazuri de mame care s-au afundat in religie, au murit "de suparare" sau au oftat si au trecut mai departe.
Avand in vedere ca am facut acest topic prea personal, lucru pe care o sa il regret sigur, tin sa mentionez ca aceasta este ultima mea replica de pe acest topic.

Life, Life
de adrian jigăranu (25.06.1985 - 09.11.2006)

http://agonia.ro/index.php/author/5849/index.html

10000, mama,
pana maine,
sa-mi iau tigari

si nu-mi ascunde iar algocalminul
ca disper

tu nu suferi de insomnii, mama,
nu vrei,
nu poti
sa ma asculti vorbind cu fratele meu
nenascut

nu plange, te rog,
nu aici,
nu acum,
te-a iertat,
atata tot

a trebuit doar sa-l invat
ca lumea nu e roz,
a trebuit sa-l invat ce e aerul,
credea ca totul e apa,
nu stia nici sa manance

da, e de filosofie,
n-o sa intelegi nimic.
chiar nu poti sa te duci singura la biblioteca?

o sa ne ierti?
promite-mi ca o sa ne ierti

o sa te uiti la telenovele
cu sonorul inchis, ca de obicei si o sa-ti treaca

mi-e rau,
adu-mi mancarea la pat si fa plicul de cafea

nu plange, mama,
de ce plangi?
stii doar ca s-a demonstrat matematic

cum ca o sa fie bine
2006-06-18



Replica: Suntem, by Rosculet Adnana (276 mesaje), la 19-05-2008
atat de vulnerabili in fata disparitiei celor dragi, dar, din fericire pentru noi, viata are un singur curs pentru noi: inainte! Cu cat privim mai mult in urma, cu atat vom uita sa traim. La ce ne foloseste jelirea? Sau, cui foloseste? Amintirea celui plecat este sacra inimii, dar mintea are capacitatea de a face viraje benefice pentru noi. Activitati noi, planuri noi... o reinnoire este tot ce ne cere organismul nostru ca sa poata depasi momentul.
S-a gandit, de pilda, cineva sa infiinteze o fundatie care sa-i ajute pe tinerii ce ar putea avea tentative sinucigase?



Replica: Se by Nicolae Orban (194 mesaje), la 19-05-2008
trece greu, de parca refaci Purgatoriul. La moartea baietelului nostru a fost doar durere, dar mai apoi a urmat Iadul. Sotia mea a facut depresie. Intotdeauna in familie exista unul mai puternic ce are capacitatea sa gestioneze primii doi ani. Nu stiu daca este mai puternic, daca are o scoala mai buna a vietii sau pur si simplu asa l-a lasat Dumnezeu. In familia mea, eu am fost suportul, iar goblenul - paleativ, la inceput si pasiune mai tarziu.



Replica: Inger fericit by Floare de colt (144 mesaje), la 19-05-2008

Nu ma jeli, nu sunt un mit
Sunt doar un inger fericit!
Sunt sus in ceruri sau pe mari,
Sunt steaua ce-a cazut din zari;
Sunt blandul lumii rasarit,
Sunt soarele ce-apune-n asfintit,
Sunt trilul pasarilor -n zbor,
Sunt apa rece de izvor!
Sunt ploaia ce se scurge dintr-un nor;
Sunt doar refrenul trist de cor;
Nu ma jeli, nu sunt un mit
Sunt doar LUMINA, n-am murit!



Replica: Sunt blandul lumii rasarit... by Alice Popa (248 mesaje), la 19-05-2008



Replica: Sunt sus in ceruri by Valery Antemie (768 mesaje), la 20-05-2008



Replica: In Ardeal exista o vorba: by Vasiliu Letitia (1516 mesaje), la 20-05-2008
"Nu da Doamne omului cat poate rabda".

Cine aduce durerea, aduce si alinarea, fiecare gaseste in el forta (sau in cel de alaturi) de a merge mai departe. Putini oameni gasesc cuvinte care alina durerile, dar nu si eu.



Replica: Trepte by Floare de colt (144 mesaje), la 22-05-2008

spre... Lumina.

Un om de o veselie covarsitoare, intotdeauna sugubat, intotdeauna cu o poanta sau un lucru istet de aruncat in vant numai sa-ti alunge gandurile de suparare, desi a dus o viata apasata de lipsuri si singuratate. Dumnezeu sa il ierte pe unchiul meu, Petru!
Acum, marea mea problema este ce fac cu taica'miu sa nu o ia razna? El l-a gasit in dimineata asta mort, el l-a gasit si pe frate-miu mort, el i-a tinut lumanarea maica'sii si tot el l-a gasit si pe taica'su mort. Eu si tatal meu nu avem o relatie prea apropiata, intotdeauna ne-am calcat pe bataturi, nu stiu cum sa stau cu ochii pe el fara sa par falsa. imi este frica sa nu se intample ceva cu el, are 55 kg si e bolnav, iar psihic e distrus.

Adina, este greu sa te pronunti in astfel de momente. Fii tu, vegheaza-l de la distanta si va simti ca ii esti alaturi.
Dumnezeu sa va ajute sa depasiti cu bine aceste momente.

Nouras, in 90% din cazuri functioneaza ce am invatat eu, pe timpuri, la psihologie.
Ii spui tatalui tau, intr-un moment in care esti convinsa ca toata fiinta lui asculta, ceva de genul: Tata, esti puternic. Ai trecut prin atatea, dar ramai puternic. Incearca sa disimulezi cat poti, sa nu para o afirmatie premeditata. Se poate extrapola (semnatic). Ideea este sa inteleaga mesajul rapid.

Exemplul meu: sunt la o inmormantare unde toata lumea shoshoteste despre fiul nerecunoscator. Fiul, barbat in toata firea, la 40 de ani, provine dintr-o alta casatorie a tatalui aflat, acum, in cosciug. Indepartat de mic, de mama vitreaga, a perceput ca si tatal si l-a dorit in afara familiei sale. Numai ca eu stiu, dintr-o conversatie cu tatal lui, ca dimpotriva, fiul a fost pentru el baiatul pe care l-a visat, numai ca a acceptat tactica sotiei pentru a avea liniste in casa.
M-am strecurat langa fiu ca sa ii adresez condoleante si i-am strecurat un Sa stii ca mi-a spus cat te iubeste si cat era mandru de tine. A avut o tresarire, m-a privit lung si nu mi-a spus nimic. Spre surprinderea tuturor, fiul ratacitor a fost altfel decat si-l imaginau, chiar de la acea inmormantare.
Nu mi-a multumit niciodata, dar sunt sigura ca in inima lui imi poarta un gand bun.

Domnul sa-l odihneasca pe unchiul tau.

Nouras, Dumnezeu va va ajuta sa depasiti aceste momente cu bine.
Si Dumnezeu sa il odihneasca in pace.

Adina, imi pare rau sa aud asta despre tatal tau dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, o sa fie bine. Isi va reveni putin cate putin. Important este sa-i dai de inteles ca esti alaturi de el si ca il intelegi, chiar daca relatiile dintre voi nu sunt prea cordiale.
Acum as vrea sa va spun povestea mea: anul trecut pe vremea aceasta faceam prima ecografie, care imi confirma faptul ca sunt insarcinata. Dupa ce am fost urmarita de un medic specialist pe tot parcursul sarcinii, am urmat toate indicatiile privitoare la suplimente de vitamine, fier, calciu, la facutul analizelor, am nascut in luna august a acestui an o fetita. Am nascut la Cuza-Voda in Iasi si am facut cezariana, pentru ca mi se rupsese apa si nici doctorita anestezist care era de garda nu facea anestezie peridurala gravidutelor care vroiau sa nasca natural.
A doua zi, eram langa minunatia aceea pe care am asteptat-o atata timp si ma uitam la ea si nu-mi venea sa cred ca este a mea si ca a crescut la mine in burtica. O tot intrebam, de parca mi-ar fi putut raspunde, a cui este, pentru ca mi se parea prea frumoasa pentru a fi iesit din mine si sotul meu. Dupa trei zile am plecat acasa, desi anuntasem medicul neonatolog ca are o bubita la cot care nu ii trece, dar acesta ma asigurase ca totul este in regula. Timp de sapte zile totul a fost perfect. Se mai trezea noaptea si o luam din patut si mergeam in camera alaturata sa o alaptez, ca sa nu-l trezesc pe sotul meu. Nu prea a plans si cand plangea verificam sa fie totul in regula cu scutecul, sa nu aiba temperatura, sa nu-i fie foame. Dar nu avea nimic si intram in panica si plangeam si eu cu ea. Dupa sapte zile de stat acasa se facuse ora mesei de la 11 si am incercat sa o trezesc si nu mai puteam. Am sunat disperata la medicul pediatru care o vazuse si ii facuse examen clinic si imi zisese cu vreo trei zile inainte ca este in regula, si mi-a zis sa merg la spital.
De aici, am cerut sa fiu trimisa la Iasi, ca mai stiam si eu niste medici pe la Sfanta Maria, si au facut lucrul asta. Imediat ce am ajuns ne-au trimis la terapie intensiva, unde am stat internata cu ea patru zile. cDin acestea patru am reusit si eu sa prind vreo sase ore de somn, dar nici acelea nu mi-au tihnit, pentru ca, imediat ce adormeam, se intampla cate ceva cu fetita mea scumpa.
In prima noapte a stat la incubator si stateam si eu acolo cu ea sau stateam cocotata in pat, sa pot sa o vad daca mai respira. In a doua noapte a facut stop cardiac si m-am trezit in timp ce o resuscitau si stateam si ma uitam la ea si nu schitam nici un gest. Din toate analizele pe care i le-au facut nu reiesea ca ar avea vreo ceva, dar...
In a treia zi au intubat-o si tot atunci am botezat-o, in caz ca s-ar fi intamplat ceva. In a patra zi, una din asistentele care mi-au botezat minunea, ne-a trimis pe sotul meu si pe mine sa ne mai plimbam prin curtea spitalului, sa ne mai distragem atentia. In dimineata acelei zile fatidice l-am intrebat pe medicul ce o avea in grija pe Sofia mea daca mai rezista pana seara. A ridicat din umeri neputincios, spunandu-mi ca nu poate stii precis.
Intr-un final am ascultat sfatul cumetrei mele si am plecat pana la fratele meu, care statea la camin in Copou. Am stat putin la el si am plecat dupa vreo ora. Asta era cam spre seara. Am ajuns sa-mi vad copilul si sa-i spun ca poate pleca cu Maicuta Domnului, pentru ca nu are rost sa se mai chinuie. Si m-a ascultat...
Cat am stat cu ea plangeam pe ascuns, sa nu ma vada sotul meu, pentru ca stiam ce urma. Am plans, am implorat pe Dumnezeu, - degeaba. Tot mi-a luat-o.
Ulterior, am aflat rezultatul autopsiei: facuse septicemie cu stafilococ auriu, stafilococ ce il luase de la maternitate. Si acum, dupa trei luni jumatate, cand ma uit la fotografiile cu ea, cand va scriu aceste randuri, imi curg siroaie de lacrimi si un sentiment de vinovatie ma cuprinde (desi stiu ca nu ar trebui).
Dupa inmormantare sotul meu a cazut psihic si s-a si imbolnavit si abia acum, incet incet isi mai revine cate putin. Dar vine noaptea, cand gandurile te invadeaza si ce-ti ramane de facut decat sa te gandesti la ce ar fi putut fi.
Singurul moment de liniste este atunci cand ne rugam. Atat! In rest, e doar liniste o liniste de mormant...

Elen, m-a intristat povestea ta. Urmand sa fiu si eu in curand mama, stiu ca durere mai mare decat cea prin care treci acum nu exista. Stiu ca nu sunt cuvinte care sa va poata consola. Iti doresc si tie si sotului tau sa fiti puternici ca sa puteti trece peste aceasta durere. Te imbratisez cu drag.

Dumnezeu sa-l ierte!

Elen, m-a cutremurat povestea ta si trecerea meteoritica prin viata voastra a micutei Sofia.
Nimic nu alina un parinte cand ramane fara copilul lui. Doar timpul, ce estompeaza. Dar este nevoie de... timp.
De acolo de Sus, ingerasul vostru, Sofia, va vegheaza si isi doreste sa fiti puternici. Cine stie, poate gandeste sa va trimita chiar un ingeras care sa va bucure viata pe acest pamant.
Lasa lacrimile sa curga numai din ochii mei (nici nu reusesc sa mai scriu cum trebuie de plans) si priveste increzatoare inainte. Domnul alege experiente pentru noi cu un anume inteles. Ajuta-l pe sotul tau sa isi revina, pastrati amintirea ingerasului vostru, dar inviati credinta ca ingerii, numiti prunci, va vor bucura casa, oricum. Si totul se va intampla sub binecuvantarea unui inger, numit Sofia.

Nouras, Domnul sa-l odihneasca!
P.S. In astfel de momente, oamenii si-ar dori sa afle de la cei apropiati, cat sunt de iubiti.