|
Saracie, detasare, lepadare - iubirea de argint, avaritia
ˇ Domnul s-a lepadat cu totul de grija celor pamantesti si a poruncit sa cautam numai Imparatia Cerurilor, noi insa, silindu-ne sa umblam tocmai pe o cale potrivnica, am nesocotit poruncile Domnului, si departandu-ne de purtarea lui de grija, ne-am pus nadejdile in maini. El a spus: ''Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite si Tatal vostru cel din ceruri le hraneste pe ele'', si iarasi: ''Priviti la crinii campului, cum cresc si nu se ostenesc, nici nu torc''. Ba chiar a poruncit Apostolilor sa nu-si ia cu ei nici traista, nici punga, nici toiag, ci sa tina seama de fagaduinta nemincinoasa, pe care le-a dat-o trimitandu-i la slujba de ajutorare a celorlalti oameni cand le-a spus: ''Vrednic este lucratorul de hrana sa''. El stia ca mai mult ne asigura Providenta cele necesare, decat sarguinta noastra. Noi, insa, nu ne oprim de a agonisi pamant cat se poate de mult. Cumparam turme de oi, boi de munca, ravniti la infatisare si marime, si magari bine hraniti. Oile vrem sa ne dea din belsug lana pentru trebuinte; boii sa ne slujeasca la lucrarea pamantului, aducandu-ne noua hrana, iar lor si celorlalte dobitoace nutret; in sfarsit vitele de povara sa faca mai aleasa hrana necesara, intregind cele ce lipsesc in tara, cu marfuri din strainatate, pentru a spori placerile vietii noastre. Dar nu ne multumim numai cu atat, ci alegem si mestesugurile cele mai aducatoare de castig, care nu ne lasa deloc vreme sa ne gandim la Dumnezeu, ci ne intorc toata grija spre ele. Iar mai pe urma invinuim mai de graba slabiciunea purtatorului de grija decat pe noi insine, pentru alegerea ce am facut-o. Dar chiar daca nu marturisim prin cuvant, suntem vaditi prin lucruri, ca ne bucuram de-o vietuire asemenea mirenilor, cand ne indeletnicim cu aceleasi lucruri ca si ei si mai degraba zabovim in osteneli trupesti. Astfel multi cred ca evlavia ar fi un prilej de agonisire de lucruri, si ca nu alegem viata, odinioara linistita si fericita, pentru altceva, decat ca printr-o mincinoasa cinstire de Dumnezeu sa fugim, pe de o parte de muncile cele ostenitoare, iar pe de alta, castigand slobozenie spre placeri, sa putem da pornirilor noastre drumul spre cele ce vrem. Mandrindu-ne nu multa nerusinare fata de cei simpli, iar uneori si fata de cei ce ne intrec, socotim viata virtuoasa ca o indreptatire la asuprire, dar nu ca o pricina de smerenie si de ingaduinta. De aceea suntem socotiti chiar de cei ce trebuie sa ne cinsteasca ca o turma usuratica. Ne calcam in picioare unii pe altii prin targuri, amestecati intr-o adunatura de tot soiul, neavand nimic care sa ne deosebeasca de ceilalti oameni, cum ar trebui. Vrand sa fim cunoscuti nu din felul de vietuire, ci din infatisare si ocolind ostenelile pentru virtute, dorim cu furie slava pe ele, facand teatru din adevarul de odinioara. De acea numele lui Dumnezeu este hulit, iar viata cea preadorita s-a facut urata; si dobanda celor ce vietuiesc cu adevarat intru virtute a ajuns sa fie socotita amagire. Gem orasele de cei ce ratacesc prin ele degeaba si sunt tulburati cei de prin case, carora le e sila si sa-i mai priveasca, vazandu-i ca staruie la usi, cersind tot mai nerusinat; iar multi, dupa ce sunt primiti in case, fatarind pentru putin timp evlavia si acoperind cu masca fatarniciei gandul de viclesug, ii jefuiesc pe aceia, iar pe urma pleaca, incat fac sa se intinda peste toata viata monahala un nume urat. Si asa sunt alungati din orase ca o ciuma cei ce erau odinioara indreptatorii lor; si sunt izgoniti ca niste spurcati, mai rau decat cei umpluti de lepra. Mai bucuros se hotaraste cineva sa creada talharilor si spargatorilor, decat celor ce se indeletnicesc cu viata monahala, socotind ca e mai usor pot sa se pazeasca de rautatea vadita, decat de prefacuta vrednicie de crezamant, care unelteste in ascuns. Acestia nici n-au inceput macar viata de evlavie si nu cunosc folosul linistirii, ci au fost impinsi la viata singuratica fara judecata poate de vreo stramtoare oarecare. Au socotit lucrul acesta ca o treaba de negustorie, bun pentru castigarea celor trebuincioase. Si eu socotesc ca ar face lucrul acesta mai cuviincios, daca n-ar umbla pe la toate usile, ci ar socoti ca infatisarea ii impiedica de la primirea unor daruri mai bogate, ca nu cumva, vrand sa plateasca trupului birul datorat, sa nu-i dea numai pe cel trebuincios, ci si pe cel care l-au nascocit desfatarile celor ce duc un trai molatic, implinindu-si poftele lor nemasurate. Dar a tamadui pe cei ce sufar de aceste boli nevindecabile este foarte greu.(Nil Ascetul)
_________________ Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt
|