Danuta, acest forum nu a devenit ceea ce este datorita faptului ca aici se lucreaza "un goblen pe zi", cum zici tu. Cred ca acest topic al Ancai ne va reaminti tuturor ca aici se coase de placere, ca nu suntem la intrecere cu nimeni (poate doar cu timpul, dar oricum nu avem nici o sansa impotriva lui), ca ceea ce facem este fiindca asa vrem, nu fiindca trebuie sa egalam sau sa intrecem pe cineva.

Eu iti doresc mult spor la Simfonia ta, mai mult decat cele cateva puncte furate zilnic.

Pupici,

Danuta, mie personal mi-a lipsit topicul tau, unde pe linga parfumul inconfundabil al florilor de cimp, gaseam ceva infinit mai pretios si anume caldura sufletului tau.
Alexandra, pentru mine, esti o continua sursa de mirare, ai atitea goblenuri minunate incepute si iti gasesti timp sa lucrezi la fiecare dintre ele. Intr-o era, in care lumea, este mai tot timpul grabita si nu are timp sa depene amintiri dragi, tu ne-o aduci printre noi pe draga ta bunica, Raveica. Iti multumesc, si ma rog lui Dumnezeu sa-ti dea sanatate tie si lui Tony.

Ema, cred ca ai incurcat putin borcanele. Bunica Raveica era bunicuta draga a Ancai. Acesta este topicul Ancai.
Eu iti multumesc ca te-ai gandit la mine si la puiutii mei. Eu acum mai cos doar la Cina si Leaganul cu maci. Te pup dulce, si te imbratisez cu mult drag.

Anca si tie iti trimit multi pupici pentru tine si Claudita ca sa ne ierti ca Ema a facut putina confuzie.
Imi place tare mult ce ai asternut pe panza, dar imi place mai mult povestea de viata pe care ne-o prezinti. In unele relatari, chiar imi amintesc si eu cu mult drag si cu un mare dor de bunicutii mei dragi.
Te imbratisez cu multa dragoste si iti zambesc asa ca de la un suflet nostalgic la alt suflet nostalgic.

Anca, este tare interesant serialul tau. Am citit pe nerasuflate tot ce ai scris despre bunica ta si sa stii ca abia astept noi episoade.
Sa ai spor la cusut.
Te pup.

Anca, te rog din suflet sa ma ierti. Cred ca eram cu capul in nori, cand am scris acum citeva zile acel mesaj. Cu speranta sa ma ierti, iti trimit aceasta imagine:



Iarta-ma, te rog, din suflet.
Te pupa dulce,

Anca, dragă, Ancuţă cum îţi spunea bunica ta în accent ardelenesc. Să ştii că am citit acum povestea ta, m-ai făcut atât de curioasă să ascultă alte şi alte poveşti - aşa frumos împleteşti în cuvinte întâmplările trecute din viaţa ta. Mi-ai bucurat sufeltul şi mi-ai trezit amintirile copilăriei mele, pe carem ca fiecare dintre noi le păstrez ca pe nişte pietre preţioase în suflet şi cu care mă hrănesc în clipele ce vor urma. Te sărut şi îţi mulţumesc pentru frumuseţea acestui topic, Pace a Armoniei.

Anca, te urmaresc cu drag.
Spor la goblenat!

Draga Oana, din respect si drag pentru tine, n-am sa intru in polemica, am exprimat ceva din perspectiva proprie, este ceea ce am simtit eu cu privire la forum, desigur ca si eu sunt prezenta aici si din alte motive decat goblenul.
Ema, a fost o supriza placuta sa citesc randurile tale, iti multumesc din sulfet.

Ancuta, mult succes si spor in continuare.

O saptamana plina de pozitivism va doresc tuturor.

Draga Danuta, candva reuseam sa cos mult mai mult decat ceea ce astazi pot sa fac si ca sa-ti zic mai mult, toata colectia mea pana la Montana am cusut-o in aproximativ doi ani. Erau alte timpuri si nopti intregi petreceam in compania micutei mele comori si cu atat drag coseam ca pana nu-l vedeam terminat modelul nu-l lasam din maini.
Acum, ca si in cazul tau, cand reusesc sa-mi duc cate un model la colectie este motiv de bucurie, pentru ca timpurile bune pentru goblenat in momentul de fata, nu mai sunt. Asa ca, acele cateva puncte cand mai reusesc sa le fac, sunt doar in momentele cand vreau sa ma relaxez, atunci ma asez in fata modelului si este cea mai buna terapie.
Modelul pe care il am in lucru, este drept ca ma leaga sentimente profunde, dar as fi putut posta episodul si sa nu fac nici un comentariu, dar am vrut sa ies din acest tipar si sa dau o forma si o culoare acestui topic. Eu nu gasesc nici o urma de ironie sau polemica atat din partea ta, cat si din cea a Oanei, care, dupa parerea mea a incercat sa arate ca acest forum nu este altceva decat un tot de frumos, impletit de trairi, sentimentele si cele mai alese cuvinte, arta pana la cel mai inalt nivel si nicidecum o cursa in ale goblenatului sau sa demonstram cat de mult reusim sa coasem intr-o saptamana.
Eu, draga Danuta, cand vreau sa postez un episod, fie chiar si cativa centimetri, o fac din propria placere, pentru ca este bucuria de a impartasi cu cineva care apreciaza ceea ce fac si chiar daca nu va impresiona prin cat am lucrat, stiu o vorba buna tot voi primi si asta face cel mai mult. S-a demonstrat in trecut, ca acea vorba buna acolo unde a fost nevoie, a facut mult mai mult decat toata colectia mea la un loc.
Eu te astept si pe tine cu Simfonia, pentru ca este un model foarte frumos, dar si destul de complicat si pentru aceasta ai avut mereu toata admiratia mea, ca printre toate cate ai de facut, reusesti totusi sa furi timpului cateva puncte in fiecare zi.
In acest caz este la fel, pentru ca tot ce am postat pana acum, este nimic pe langa ceea ce lucreaza alte gargarite pentru care timpul nu este o problema in pasiunea care ne leaga, dar am avut placerea sa impartasesc cu voi sentimente care nu pot fi egalate cu nici o comoara de pe pamant, sa te vad poposind in locul meu de amintiri (asa cum imi place sa-l numesc si pentru ca am o mare admiratie fata de tine), sa impartasim pareri si sper ca pe viitor vei avea aceeasi placere sa treci pe aici, prin gradina noastra, pentru ca ai un lasat in urma ta un parfum frumos si cu caracterul tau de Leoaica tanara, iubirea ai marcat o bucata din istoria acestei gradini, din care, sunt sigura ca multe din noi am avut de invatat. Si eu la randul meu.
Un pup dulce pentru tine si cele doua comori din viata ta.

Ema si Alexa, nu aveti de ce sa va scuzati, pentru ca a gresi este omeneste si stiu ca si eu la randul meu am facut multe gafe in aceasta gradina. Poate este normal, vazand ca suntem atat de multe si fiecare are un anumit timp ce si-l poate petrece aici si daca acest timp este redus, cu siguranta ca se pierd multe informatii ce duce sa confunzi persoana. Va spun din propria experienta.
Pentru amandoua pup dulce si sper ca veti mai poposi in coltul meu cu amintiri.

Abriela, de multe ori imi propuneam sa va povestesc cate ceva, nu numai din viata mea personala, exemple in general, lectii de viata si multe altele, dar din dorinta de a nu plictisi pe nimeni de atatea ori am renuntat. Probabil asa s-a intamplat cu multe alte gargarite, care le duc dorul sa le vad prin aceasta gradina, dar tot din dorinta de a nu da nastere la discutii au prefarat sa se retraga in coltul lor si sa urmareasca din umbra.
Pup dulce petru tine Abriela.

Draga Ilenuṭǎ (probabil asa ar fi sunat in acentul ei ardelenesc daca ti s-ar fi adresat), ai perfecat dreptate. Mai devreme sau mai tarziu aceste amintiri te coplesesc, te rascolesc, mai ales in momentul in care intri in contact cu obiecte, fraze, persoane in care amintirea lor se reinprospateaza.
Da, Lena, sunt cele mai pretioase pietre pentru sufletul nostru, acum si pentru atunci cand vom ajunge si noi ca ei.
Pup dulce, draga Ilenuṭǎ.

Nuti, probabil ca intelegi mai bine sentimentul de bunicuta si nu-mi ramane decat sa sa-ti pup mainile si fruntea care pentru comorile din viata ta s-au trudit si sudat, cu bucurie in suflet, numai sa-i vada realizati si fericiti la casele lor.

Anca, stiam si inainte, dar acuma iti pot spune cu siguranta ca esti croita pe masura sufletului meu. Poate din cauza originilor noastre, poate din alte motive, nu stiu. Cert este ca ai reusit sa punctezi ceea ce as fi vrut sa spun si poate tu Danuta, m-ai inteles gresit. Nu imi doresc polemici, mereu am facut tot posibililul sa le evit, oriunde as fi fost. Poate sunt prea impaciuitoare, poate mereu imi doresc liniste si armonie.

Anca, o vreme dupa ce au murit bunicii din partea mamei, cei care m-au crescut de la 7 luni pana la 2 ani fara incetare si la care apoi mi-am petrecut toate vacantele de vara cel putin pana am terminat liceul, ii visam foarte des. Parca nici nu murisera (in paranteza, bunica a murit in octombrie, bunicul a urmat-o in februarie anul urmator - l-a chemat la ea, ii erat urat fara cel cu care isi petrecuse aproximativ 70 de ani din viata), parca erau tot acolo in casuta lor si ne/ma imbratisau. Erau ca aievea si sentimentul cu care ma trezeam din somn nu poate fi exprimat in cuvinte. In ultima vreme nu i-am mai visat si nu vreau sa cred ca in nici 15 ani de cand sunt morti (Dumnezeu sa-i odihneasca linistiti!) amintirea lor incepe sa se estompeze. Da, este adevarat, amintirile cu si despre bunici ne rascolesc si sunt parte din ceea ce suntem noi acum.

Eu va pup pe toate.