Acum este 30 Iul 2026, 19:19

Ora este UTC + 1 [ DST ]





Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 192 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 16, 17, 18, 19, 20  Urmatorul
  Versiune printabila Subiectul anterior | Urmatorul subiect 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Re: Filocalia
MesajScris: 11 Aug 2011, 08:10 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5343
Locatie: Braila
Nume forum:1
Patimi - ispite

ˇ Cunostinta sau constiinta luptând împotriva ispitelor launtrice naste virtutile si în acelasi timp le pazeste. Nu exista lupta împotriva patimilor care întuneca si pentru virtutile care lumineaza sensul vietii fara cunostinta si constiinta acestui sens. Aceasta cunostinta naste virtutile si le pazeste.

ˇ A afla multumirea în vremea ispitei întoarce ispitele ce vin spre cele dinapoi si a nu crede ca osteneala ta place lui Dumnezeu îti pregateste ajutorul Lui ca sa te pazesti. Caci cel ce-si da inima sa ca sa ceara ajutorul Lui cu adevarat nu poate sti de a placut lui Dumnezeu fiindca pâna ce constiinta îl mustra pentru unele fapte contrare firii, este strain de libertate. Pâna ce este cel ce-l mustra, este si Cel Ce-l judeca si pâna ce se simte cineva osândit nu se poate vorbi de libertate pentru el. Daca rugându-te, deci, te vezi pe tine neosîndindu-te pentru nimic, esti cu adevarat liber si ai intrat în odihna lui Dumnezeu dupa voia Lui. (Sa nu fii multumit ca ai rezistat ispitei care te-a luptat caci aceasta te face sa te încrezi si sa slabesti lupta, ceea ce-ti aduce din nou ispita pe care crezi ca ai biruit-o. Numai când ajungi sa nu te mai încrezi în tine faci un efort mai mare si ceri cu mai multa staruinta ajutorul lui Dumnezeu, iar El îti da acest ajutor. Sa nu crezi ca cererea ajutorului lui Dumnezeu de catre tine a placut Lui si El ti-a dat acest ajutor cu adevarat, caci nu poti fi sigur ca este asa. De crezi ca este asa, te încrezi în tine si încetezi a-L mai ruga fierbinte pentru ajutorul Lui. Pâna ce te mustra constiinta pentru ceva contrar firii, ea te si judeca. Esti sub judecata ei, nu esti nicidecum liber sau nesupus osândei. Însa n-avem voie sa ne închipuim ca am fi liberi de osânda înainte de judecata din urma a lui Dumnezeu; numai atunci ni se va da libertatea adevarata pentru ca vom trai deplin iubirea lui Dumnezeu.)

ˇ A judeca cineva pe aproapele, a-l nesocoti, a-l dispretui în inima sa , a-l bârfi, a-l certa cu mânie si a-l defaima, îl face pe unul ca acesta strain de mila de care se fac partasi sfintii, odata cu virtutile vrednice de cinste. Unele ca acestea desfiinteaza ostenelile pe care le face omul si pierde roadele cele bune ale lor, caci de zice cineva: “Îmi plâng pacatele mele” dar face din acestea, se amageste pe sine si este fara de minte.

ˇ Cel ce cauta linistea si nu se îngrijeste sa taie în ea patimile, este orb în ceea ce priveste cele duhovnicesti.

ˇ Cel ce lasa pacatele sale si se îngrijeste sa îndrepteze pe altul se leneveste în cererea din toata inima si este lipsit de rugaciunea catre Dumnezeu întru cunostinta.

ˇ Aceasta este barbatia omului: sa se lupte cu pacatele lui de mai înainte de care se roaga sa fie iertat cerând sa nu mai fie câstigat iarasi de ele, fie cu inima , fie în simturi, fie în faptele sale.

ˇ Daca nu domneste amintirea pacatelor neîncetat în inima lui si aceasta nu-l întoarce de la toate cele din lume, ca sa nu-l stapâneasca, nu se poate înfrâna de la pacatele lui si nu se poate simti satul de ele. Apoi, peste toate acestea nici nu se va putea retine sa nu judece faptura lui Dumnezeu caci fapta celor ce plâng cu adevarat, cu mintea si cu simturile lor prin aceste fapte vazute, este sa nu-l judece pe aproapele si a raspunde cu rau, înseamna a fi departe de plâns.

ˇ A te face robul a ceva din lume producându-ti închipuiri importante despre ceea ce te leaga de ea înseamna a nu întelege lumea în adevaratul ei sens ca opera supusa lui Dumnezeu, sau despre ceea ce este ea cu adevarat în mizeriile ei care sfârsesc cu moartea fiecarui om. Este a nu vedea ca ea nu este deloc singura si ultima realitate. A da importanta prea mare vreunui element al creatiei este orice judecata gresita care o are cineva despre ceva din lume, sau despre oameni. Aceasta este o amagire care conduce la greseli pentru ca nu esti în stare sa cunosti exact realitatea înconjuratoare si esti prin aceasta si lipsit de smerenie.

ˇ A voi sa cunosti un lucru care nu este al tau este o rusine si o lipsa de învatatura, o robie grea care nu-ti îngaduie sa cunosti pacatul tau.

ˇ Când îmi spui de altul ca este rau sau mai rau ca tine, judecându-l, te faci pe tine mai rau ca el.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Filocalia
MesajScris: 12 Aug 2011, 08:06 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5343
Locatie: Braila
Nume forum:1
Patimi - ispite

ˇ De te osândeste cineva si suferi, nu este în tine plânsul adevarat. (Plânsul adevarat este cel pentru pacatele tale, pentru insuficienta ta. Dar de plângi pentru ca te simti ofensat, nu suferi cu adevarat de slabiciunea ta, de pacatul tau si acest plâns nu te îndrepteaza.)

ˇ De se întâmpla cu tine o fapta de dare si luare si te vor lipsi unii de ceva si te vei supara, nu este în aceasta frica lui Dumnezeu. De vor spune vreunii cuvânt împotriva ta si te tulburi nu este acea frica nici în aceasta. De te înjura vreunii si te doare nu este nici aici. De alergi la cei slaviti ai lumii dorind prietenia lor, nu este nici aici. De vor vorbi vreunii cu tine si vei voi sa le opui cuvântul tau, si aici gresesti, iar de se vor trece cu vederea cuvintele tale si te va durea esti departe de sanatate caci toate acestea îl arata pe omul cel vechi ca traieste si stapâneste, ca nu sunt aici cele ce-l razboiesc pe el, nici plânsul adevarat al celui în care lucreaza Dumnezeu.

ˇ Întristarea pentru pacate face mintea sa câstige simturile trupesti si le stapâneste, dar ea pazeste simturile spirituale ale mintii prin care aceasta intuieste întelesurile lucrurilor.

ˇ De orice purtator de venin pe care-l vede cineva, fuge cu frica, dar sufletul nerusinat si netrebnic ramâne în toate cele ce-l omoara si nu se fereste, nici nu se desparte de ele, ci se îndulceste si se încrede cu inima în ele, de aceea îsi cheltuieste vremea în zadar, ramânând sterp.

ˇ Pe calea virtutilor sunt si caderi, este si vrajmasie, prefacere si schimbare, sunt masuri, este micsorare, descurajare, bucurie, durere a inimii, propasire si sila. Este o calatorie care nu are oprire, iar nepatimirea este departe de toate acestea si nu are nevoie de ceva caci este în Dumnezeu si Dumnezeu în ea. (Este o remarcabila definitie a nepatimirii: ea este în Dumnezeu si Dumnezeu este în ea – deci are totul, nu este lipsita de nimic. În patimi doresti cu ardoare ceva, esti supus lor, n-ai liniste; în nepatimire ea este iubirea desavârsita caci iubirea are în ea toata libertatea. Dumnezeu este fara nici o patima caci nu este supus la nimic si nu este marginit.) Teama de vreo patima este departe de nepatimire si pâna ce se urca în cineva vreo învinovatire, este departe de nepatimire. Multi oameni necercati au crezut ca au ajuns la ea aflându-se înca patimile în sufletul si trupul lor nefiind înca deplin curatit, de aceea s-au abatut de la calea cea buna.

ˇ Hristos ne cere toate calitatile amintite ale poruncilor ca sa intram în Împaratia cerurilor, dar sa le câstigam pe acestea prin constiinta si straduinta. Ne cere “sa ne facem ca pruncii”, sa redevenim ca ei dupa ce ne-am departat de calitatile lor prin ispitele vietii. Trebuie sa redevenim ca pruncii dar prin lupta constienta cu vicleniile lumii si aducând copilariei constiinta despre bunatatile ce le au copiii, ca simplu dar. Prin constiinta si printr-o vointa slaba se actualizeaza potentele pacatoase ale omului, dar prin constiinta si printr-o sporita cunoastere si printr-o vointa întarita sunt învinse pacatele cu actualizari ale acelor potente. Cuvântul lui Iisus prin care ne cere sa ne facem ca pruncii trebuie sa ne umple de teama si teama aceasta trebuie sa fie o forta pentru a-l împdini caci zicând : “Amin”, Iisus a spus ca acesta este adevarul, iar adevarul este El însusi. Fiti convinsi despre necesitatea a ceea ce va cer pentru ca adevarul acestui fapt este întemeiat de Mine Care sunt Adevarul prin excelenta. Nerespectând ceea ce va spun, nu Ma respectati pe Mine.

ˇ Sufletul se aseamana cu fierul care când este neîngrijit se acopera de rugina, dar când se pune în foc, focul îl curata si cât timp este în flacara nimic nu se poate atinge de el pentru ca este arzator. Asa este si sufletul: cât timp ramâne cu Dumnezeu si se ocupa de El, se face foc si ard toti vrajmasii lui care îl fac sa rugineasca în timpul cât este neîngrijit dar Dumnezeu îl curata si-l face nou ca pe fier încât nu se mai îndulceste cu ceva din cele ale lumii, ci se odihneste în firea lui de care s-a învrednicit si în care se afla mai înainte. Iar de paraseste firea lui, moare caci asa mor si animalele care din fire traiesc în apa când sunt scoase pe uscat, asemenea si pasarile cât timp zboara sunt neprimejduite, dar când coboara pe pamânt se tem sa nu fie vânate. Asa este si sufletul: când paraseste firea lui moare îndata, deci cei ce s-au facut vrednici si si-au însusit darurile dumnezeiesti vad lumea ca o închisoare si nu voiesc sa ramâna în întunericul ei ca sa nu moara. Nu poate sufletul acela sa mai iubeasca lumea chiar de-ar voi, caci îsi aminteste de începutul lui pe care l-a avut înainte de a se hotarî el însusi sa ramâna în Dumnezeu. Si stie ce i-a facut lumea si cum l-a facut pustiu. (Lumea a facut sufletul pustiu caci l-a coborât sub nivelul lui firesc care este viata în Dumnezeu, de aceea a ramâne sufletul exclusiv în lume., înseamna a muri caci lumea îi da o viata finita, însa sufletul este facut cu aspiratia dupa viata infinita si vesnica.)

ˇ Pazeste-ti inima si sa nu te lenevesti zicând: Cum pot sa pazesc poruncile si virtutea fiind pacatos si slab? Caci când paraseste omul pacatele sale si se întoarce la Dumnezeu , pocainta sa îl renaste. Este ceea ce spune Apostolul: “Precum am purtat chipul celui pamântesc, sa purtam si chipul celui ceresc.” (I Cor. 15,49) Vezi ca s-a dat omului sa se schime prin pocainta si sa devina prin ea întreg nou? (Eu-l sau subiectul ramâne acelasi, ca o anumita permanenta a acelei constiinte dar chipul sau îmbracamintea sau pecetea se schimba. Aceasta înseamna o anumita dualitate a omului. Pe de alta parte omul poate deveni din vechi nou, dar pe de alta ramâne într-o entitate ca subiect. Se schimba, dar cel neschimbat are o continuitate cu cel dinainte. Schimbarea unita cu identitatea subiectului înseamna pocainta.) Câta vreme pruncul se afla la sânul mamei, aceasta îl pazeste de tot raul, iar când plânge îi îmbie sânul ei si-l loveste usor peste fata potrivit cu puterea lui ca sa-l faca sa primeasca laptele ei cu frica si sa nu-si tina inima încapatînata. Apoi, fiindca plânge i se face mila de el fiindca îl iubeste si-l mângâie cu dragalasenie pâna ce primeste sânul ei. De i se arata pruncului aur, argint, margaritare sau orice lucru al lumii, el ia aminte la ele, dar aflându-se la sânul mamei, le trece cu vederea pe toate ca sa se împartaseasca de laptele ei. Apoi nici tatal nu-l bate pentru ca nu munceste sau pentru ca nu pleaca la razboi cu dusmanii lui fiindca este mic si nu poate, are picioare dar nu poate sta pe ele, are mâini dar nu poate tine arma în ele. Astfel îi arata îndelunga rabdare pâna ce creste, iar când a crescut putin si vrea sa lupte cu altul si acela îl rastoarna jos, tatal lui nu se mânie stiind ca este copil, dar dupa ce ajunge barbat si îsi arata râvna lui dusmanind pe vrajmasii tatalui sau, acesta îi încredinteaza cele ale sale fiindca este fiul sau. Dar daca dupa toate ostenelile pe care parintii le-au depus pentru el, acesta înaintând în vârsta îsi uraste parintii si nu vede binefacerile lor ci se împrieteneste cu dusmanii lor, ei îsi retrag iubirea de la el si prin aceasta îl scot din casa lor si nu-i mai dau mostenirea.

ˇ Omul are nevoie de un mare discernamânt si de taiere a toata voia trupeasca, sa fie treaz si cu luare aminte în toate caile lui ca sa nu rataceasca si sa cada în mâinile vrajmasilor pocaintei caci afirmarea dreptatii proprii o sfâsie pe aceasta. Judecarea celor pacatosi o alunga, dispretuirea celor lenesi îi împiedica aparitia caci s-a scris în Pilde: “Toate cararile ei sunt strâmte si cea lenesa n-a mâncat bucate. A facut barbatului ei câte doua haine de vison si purpura. Este ca o corabie ce face negustorie, aduna bogatie de departe.”

ˇ Aducerea femeii la existenta din coasta lui Adam este un chip al faptului ca omul cel nou primeste existenta din umanitatea Fiului lui Dumnezeu. Caci din trupul Lui cel fara de pacat ne nastem si noi din nou. Precum fiecare soi se naste din soiul propriu, asa se naste si omul îndumnezeit din umanitatea îndumnezeita a lui Hristos în care umanitatea este cel mai unita cu îndumnezeirea fiind a aceleiasi Persoane a Cuvîntului lui Dumnezeu. Nu poate fi omul faptura noua decât din Fiul lui Dumnezeu facut om.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Filocalia
MesajScris: 13 Aug 2011, 10:51 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5343
Locatie: Braila
Nume forum:1
Patimi - ispite

ˇ Sa nu voiesti sa-ti ceara sfat sau cuvânt pentru timpul acesta, nici sa te încrezi în cel ce te întreaba. (Placerea de a-ti cere sfat ascunde în ea mândrie si vanitate; nu te încrede în cel ce-ti cere sfat caci poate o face ca sa te linguseasca ori sa te încerce sa vada ce stii sau ce raspuns i-ai putea da, sau e pericol sa te lasi furat de slava desarta.) Sa ai neîncetat auzul atent si mintea treaza la cei ce graiesc catre tine si roaga pe Dumnezeu sa-ti dea sa cunosti pe care dintre ei trebuie sa-l asculti. Pune toata puterea ta în a nu grai având unele în gura ta si altele în inima.

ˇ Cel ce asculta în liniste trebuie sa aiba frica de a se întâlni cu Dumnezeu pâna la rasuflarea lui cea din urma caci cât timp pacatul mai îndupleca inima lui, înca nu s-a ivit în el frica de Dumnezeu si este înca departe de mila Lui.

ˇ Cel ce zice: “Nu-mi pasa de cele ce aud, vad si vorbesc” se aseamana orbului caruia îi este ascunsa lumina. Întelegeti aceasta de la soare când un mic nor aparând în dreptul lui îi acopera lumina si-i opreste caldura. Dar acestea nu sunt vadite tuturor ci numai celor ce au cunostinta. (Nu poti fi indiferent la ceea ce vezi sau graiesti; aceasta este una cu orbirea, caci esti în întuneric iar acest lucru nu poate veni decât din pacatul care se aseaza ca un nor pe lumina soarelui. Raul aflat în aceasta nepasare nu este vadit decât celor ce, depasind pacatul au ajuns la cunostinta a ceea ce bun si a ceea ce este rau.)

ˇ Omul care îsi vede totdeauna pacatele sale, nu are limba sa vorbeasca cu vreun om.

ˇ Foloseste puterea ta ca sa scapi de aceste trei patimi care omoara sufletul: câstigul, cinstirea si odihna.

ˇ Cine nu se lupta sa se curete de patimile egoismului nu se roaga lui Dumnezeu sa-i faca parte de mila lui socotind ca-si câstiga el însusi cele necesare.

ˇ Vai mie ca manânc cele de care se scârbeste Dumnezeul meu si de aceea nu ma vindeca pe mine!

ˇ Taie de la tine orice pofta si placere trupeasca pâna la cea mai neînsemnata. La fel si vointa de a cunoaste vreun om fara a fi de trebuinta, de-a te atinge de un alt trup sau de-a mânca putin sau foarte putin când nu este vremea, ca pastrându-te si asigurându-te prin cele mici, sa nu cazi în cele mari, sau dispretuindu-le pe cele mici sa cazi pe nesimtite.

ˇ Ia aminte la tine cu amanuntime ca precum te îndepartezi în fapte de viclenie, asa sa te înfrânezi si de la pofta ochilor si a auzului, a gurii si a pipaitului ca sa ai ochii totdeauna privind atenti la tine si la lucrul tau de mâna si sa nu cauti la vreun om daca nu vezi ca este vreo trebuinta binecuvântata pentru aceasta. Iar la vreo femeie sau la vreun barbat frumos sa nu privesti în general fara vreo trebuinta. Nu le îngadui urechilor sa auda cuvinte nefolositoare, iar gura sa taca si sa nu vorbeasca de nu este neaparata nevoie. De cunosti acestea, pune-ti toata puterea în a te îngriji de ele ca sa te acopere Domnul în ceasul ispitei.

ˇ Patima îl desparte pe om pentru ca îl închide în egoismul lui. Patimile sunt rani ale sufletului: despartirea de Dumnezeu ce-o aduc sufletului nu-l lasa pe acesta într-o simpla neutralitate, ci-l îmbolnaveste prin ranile ce i le pricinuiesc. Omul supus patimilor nu raneste numai pe altii, ci se raneste si pe sine; el este sub starea normala – cea conforma firii, se afla în diferite neputinte dureroase. Pocainta este forta care-l vindeca pentru ca ea este puterea lui Dumnezeu si prin ea omul se ridica deasupra patimilor si se îmbraca în haina virtutilor ceea ce arata iarasi ca omul nu poate fi într-o stare neutra, ci este îmbracat ori în patimi ori în virtuti. Nici unele nici altele nu sunt simple acoperaminte exterioare, ci forme urâte sau frumoase întiparite în el. Cei ce vor fi aflati la judecata finala neîntipariti de formele stralucitoare ale virtutilor, ci de cugetarile întinate ale patimilor vor fi aruncati în întunericul egoismului, potrivit întunecimii proprii lor caci cine nu întelege realitatea comuniunii iubitoare cu Dumnezeu si cu semenii se afla într-un întuneric interior care se prelungeste în afara lui ca iad. Ziua Judecatii de Apoi este numita “ceasul nevoii” pentru ca nimic nu-l poate scapa pe om de osânda ce-i vine atunci – a pierdut toata libertatea.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Filocalia
MesajScris: 15 Aug 2011, 08:14 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5343
Locatie: Braila
Nume forum:1
Patimi - ispite

ˇ Cunoasterea mincinoasa nu este o cunoastere reala si totusi da impresia ca este cunoastere. Patimile cuceresc prin impresia ca sustin viata omului când de fapt nu fac aceasta, ci o slabesc, deci nu nimicesc existenta total. Dumnezeu nu îi pierde total pe îngerii si pe oamenii pe care i-a facut, ci îi lasa într-o existenta chinuita. Cunostinta mincinoasa continua sa dea impresia ca este o cunoastere a realitatii, de fapt ea nu o scoate cu totul din realitate, dar o strâmba în asa fel ca nu mai este realitatea adevarata, ci o realitate strâmbata, o realitate devenita întuneric dar chiar întunericul acesta are un fel de realitate, este cum se spune, mai jos, o realitate minora, ciuntita, dar este luata drept realitatea suprema întreaga.

ˇ Patimile ne leaga sufleteste cum legau fâsiile trupul mort al lui Lazar. Ele au originea în demoni si nu sunt prezente decât unde sunt prezenti ei. Numai Hristos le-a asumat cu voia Lui si erau tinute în el ca patimi ireprosabile, de aceea au putut fi desfiintate prin moartea Lui.

ˇ Vai noua, ca facîndu-Se Fiul Omului, Cel ce este deofiinta cu Tatal, “n-a avut unde sa-si plece capul” în noi desi s-a înomenit pentru noi iar vulpile sau duhurile rele si viclene si-au facut în noi vizuini. (Era potrivit firii date noua de Dumnezeu sa ne facem biserici vesnice ale fiului lui Dumnezeu Care S-a întrupat în acest scop. Dar în loc de aceasta ne-am facut vizuini si locasuri ale duhurilor rele, robi si unelte ale ispitelor lor urâte. Dar ceea ce-i mai mult – socotim ca aceasta este o însusire proprie noua: socotim murdaria curatie si întunericul lumina, însa în aceasta se arata ca suntem facuti pentru curatie si lumina.)

ˇ Vai noua ca atâtându-ne demonii cu amintiri si înduri de desfrânare ne aflam bucurându-ne de ele. Vai noua ca parasind gândul la rugaciune si la Dumnezeu cheltuim zilele noastre în împrastieri si flecareli. Vai noua ca având trupul usor lunecos spre pacat îl atâtam si noi prin saturare, moleseala, înduri necurate, primirea prin ochi si urechi a desertaciunilor, iar prin atingerea trupurilor ne facem cai înfierbântati de iepe si nu ne gândim nici la cinstea noastra cuvântatoare, nici la chinurile vesnice.

ˇ Pacatul ca fapta si stare opusa lui Dumnezeu si nefireasca întretine de obicei o dezbinare în om caci sufletul nu se lasa cu totul linistit, supus trupului care-si împlineste placerile. Unitatea omului o aduce numai împlinirea celor bune care multumesc sufletul si pornesc de la el mai ales când se gândeste la Dumnezeu. Aceasta arata ca omul este facut de Dumnezeu pentru a sta în legatura cu El; aceasta este starea lui fireasca.

ˇ Pacatul recurge la tot felul de subtilitati contradictorii; omul îsi apara pacatele acoperindu-le cu pretentia ca nu le-a facut, dar pacatuieste si prin aceasta caci acoperindu-le le recunoaste, dar totodata nu le recunoaste.

ˇ Necredinta în Dumnezeu aduce omului toate amagirile facându-l sa prefere placerile trecatoare urmate de descurajarea deplina. Înaltimea în bine se arata în unitatea între componentele persoanei umane. Coborârea în cele rele înseamna si o dezbinare launtrica a omului caci sufletul lui nu se învoieste deplin cu placerile trupesti si cu cât sporeste satisfacerea acestora cu atât creste o anumita dezaprobare a sufletului caci omul nu poate iesi cu totul din firea lui creata pentru sporirea în bine.

ˇ Pofta nu o poate taia cineva dar poate sa nu se faca robul ei caci nu putem dezradacina gândurile, dar putem lupta împotriva patimilor. Fiindca cel ce se îndulceste de gândurile sale si face voia sa, nu va vedea slava lui Dumnezeu nici nu biruieste orice patima, ci se aseamana omului încins care umbla toata ziua si nu înainteaza duhovniceste prin osteneala sa. (Gândurile mâna la activitatile exterioare, nu te lasa sa starui în rugaciune ca unica gândire la Dumnezeu. Vrei sa-ti arati voia de asemenea prin fapte exterioare, pe când în rugaciune nu mai tii sa-ti arati voia proprie.)

ˇ Daca Dumnezeu ne vrea liberi, caci vrea sa-L iubim, iar iubirea nu este fara libertate, demonii ne robesc prin patimi dându-ne impresia ca suntem liberi dar de fapt nu suntem caci nu iesim de sub stapânirea lor ca forme ale egoismului, contrare lui Dumnezeu. Atât ele, cât si demonii ne încânta cu parerea ca facem voia noastra ca sa ne desparta de Dumnezeu. Demonii vor prin aceasta sa fim ca ei.

ˇ Orice patima vine din necunoasterea lui Dumnezeu Care este mai presus decât noi însine si care ne fereste de a ne socoti în stare sa dobândim prin noi însine mântuirea sau viata de veci, deci sa vedem realizând prin noi un sens al existentei.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Filocalia
MesajScris: 22 Aug 2011, 18:07 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5343
Locatie: Braila
Nume forum:1
Patimi - ispite

ˇ Gândurile rele sau viclene nu-l lasa pe om sa vada existenta asa cum este având izvor si culme a ei pe Dumnezeu Care vrea sa fim buni, sa recunoastem valoarea tuturor oamenilor, sa credem în viata viitoare. Gândurile din care lipseste Dumnezeu îngusteaza existenta si o închide în timp si pe om în socotinta ca nu are decât o scurta viata pamânteasca. Îl face orb fata de existenta infinita, vesnica si plina de sens

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Filocalia
MesajScris: 23 Aug 2011, 09:08 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5343
Locatie: Braila
Nume forum:1
Spovedania, descoperirea gândurilor, sfatuirea

ˇ De fapt Iacob, spunându-le lor ca a cucerit Sichemul cu sabie si arc, arata ca i-a trebuit lupta si osteneala ca sa puna stapânire pe patimi si sa le ascunda în pamântul Sichemului. S-ar parea însa ca este o oarecare contrazicere între a ascunde zeii în Sichem si a tine un idol în ascunzis. Caci a ascunde zeii în Sichem e lucru de lauda; iar a tine un idol în ascunzis e lucru de ocara. De aceea a pecetluit lucrul din urma cu blestem, zicând: „Blestemat cel ce tine idol în ascunzis!” Si de fapt nu este acelasi lucru a ascunde ceva în pamânt pentru totdeauna si a-l tine în ascunzis. Caci ceea ce a fost ascuns în pamânt si nu se mai arata vederii se sterge cu vremea si din amintire. Dar ceea ce e tinut în ascunzis nu e cunoscut de cei din afara, însa e vazut necontenit de cel ce l-a pus acolo. Acesta îl arm mereu în amintire ca pe un chip cioplit pe care îl poarta în ascuns. Caci tot gândul urât, care ia forma în cugetare, este o sculptura ascunsa. De aceea este rusine a scoate la aratare asemenea gânduri, dar e primejdios si de a tine în ascuns un chip cioplit, precum si mai primejdios este de a cauta formele disparute, cugetarea înclinând cu usurinta spre patima izgonita si împlântând în pamânt bronzul idolului. Caci deprinderea virtutii este de asa fel ca se cumpaneste cu usurinta si într-o parte si într-alta, aplecându-se, daca nu se poarta de grija, spre cele potrivnice. (Nil Ascetul)

ˇ A iscodi plin de curiozitate planurile învatatorului si a vrea sa pui la încercare cele poruncite de el, însemneaza a pune piedica înaintarii tale proprii. Cu siguranta nu ceea ce se pare celui neîncercat întemeiat si potrivit este într-adevar întemeiat. Astfel judeca mesterul si altfel cel fara mestesug lucrurile mestesugului. Cel dintâi are ca regula stiinta; celalalt ca asa s-ar cuveni. Dar socotinta aceasta foarte rar se acopera cu adevarul; de cele mai multe ori se abate de la linia dreapta, fiind înrudita cu ratacirea. Asadar cei ce au predat altora grija mântuirii lor, lasându-si toate socotintele, sa-si supuna gândurile mestesugului celui priceput, judecând stiinta lui mai vrednica de crezare. Mai întâi, lepadându-se de toate, sa nu-si lase nimic afara, nici cel mai mic lucru, temându-se de pilda lui Anania, care crezând ca înseala pe oameni, a primit de la Dumnezeu osânda pentru furt. (Nil Ascetul)

ˇ Ci, cum se predau pe ei însisi, asa sa predea si toate ale lor, bine stiind ca ceea ce ramâne afara, tragând necontenit cugetul într-acolo, îl va desface adeseori de la cele mai bune, iar pe urma îl va rupe din fratietate. De aceea a poruncit Duhul Sfânt sa se scrie Vietile Sfintilor, ca fiecare dintre cei ce se apuca de unul din felurile acestea de vietuire, sa fie dus printr-o pilda asemanatoare spre adevar. Cum s-a lepadat Elisei de lume, ca sa urmeze învatatorului sau? „Ara, zice, cu boii, si douasprezece perechi de boi înaintea lui; si a taiat boii si i-a fript în vasele boilor”. Aceasta îi arata caldura râvnei. Caci n-a zis: voi vinde perechile de boi si voi economisi pretul dupa cuviinta, nici n-a socotit cum ar putea avea mai mult folos din vânzarea lor. Ci, cuprins cu totul de dorinta care îl tragea sa fie lânga învatator, a dispretuit cele vazute si s-a silit sa se izbaveasca mai repede de ele, ca de unele ce-l puteau împiedica adeseori se face pricina a razgândirii. De ce apoi si Domnul, îmbiind bogatului desavârsirea vietii dupa Dumnezeu, i-a poruncit sa-si vânda averile si sa le dea saracilor si sa nu-si lase siesi nimic? Fiindca stia ca ceea ce ramâne se face, ca si întregul, pricina de împrastiere. Dar socotesc ca si Moise, rânduind celor ce vreau sa se curateasca în rugaciunea cea mare, sa-si rada tot trupul, le-a poruncit prin aceasta sa se lepede cu desavârsire de averi, iar în al doilea rând sa uite de familie si de toti cei apropiati în asa masura, încât sa nu mai fie câtusi de putin tulburati de amintirile lor. (Nil Ascetul)

ˇ Multe sunt sfaturile aproapelui spre ceea ce este de folos; dar nimanui nu i se potriveste asa de mult ca judecata constiintei sale. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce se osteneste fara sfat e sarac în toate. Iar cel ce alearga cu nadejde e de doua ori bogat. (Marcu Ascetul)

ˇ Omul sfatuieste pe aproapele precum stie; iar Dumnezeu lucreaza în cel ce aude, precum acela a crezut. (Marcu Ascetul)

ˇ E primejdios lucru a fi cineva singur, fara martori, a se calauzi dupa voia sa si a convietui cu cei neîncercati în razboiul duhovnicesc. Unii ca acestia sunt mestesugirile pacatului si se tin bine ascunse; si felurite curse si-a întins vrajmasul pretutindeni. De aceea, daca e cu putinta, e bine sa te silesti si sa te straduiesti a fi sau a te întâlni neîncetat cu barbati cunoscatori. În felul acesta, desi nu ai tu însuti faclia adevaratei cunostinte, fiind înca nedesavârsit cu vârsta duhovniceasca si prunc, dar însotindu-te cu cel ce o are, nu vei umbla în întuneric, nu te vei primejdui de lanturi si de curse si nu vei cadea între fiarele lumii spirituale, care pândesc în întuneric si rapesc si ucid pe cei ce umbla în el fara faclia spirituala a cuvântului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Filocalia
MesajScris: 24 Aug 2011, 08:28 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5343
Locatie: Braila
Nume forum:1
Suferinta - rabdare

ˇ Marea trebuie sa fie agitata si tulburata ca sa poata arunca la mal pamântul, iarba si toate mortaciunile pe care râurile le-a varsat într-însa. Sa ne uitam mai bine si vom constata ca, dupa ce a fost framântata de o astfel de furtuna, marea devine foarte linistita.

ˇ Cel ce primeste necazurile din timpul de fata în asteptarea bunatatilor de mai târziu, a aflat cunostinta adevarului si se va izbavi usor de mânie si de întristare. Îsi cunoaste mult mai bine complexitatea firii cel ce suporta necazurile decât cel pentru care decurge lin, fara nici un fel de probleme si care în felul acesta ramâne la suprafata fiintei lui nepusa la încercare prin grele necazuri.

ˇ Nu numai cei ce mor de sabie si pe cei ce l-au marturisit pe Domnul îi încununeaza Dumnezeu, ci si pe cei ce si-au dovedit iubirea întru nevointa caci precum aceia au rabdat împunsaturile pentru domnul, asa si acestia au rabdat asuprelile si nevointa pentru Domnul.

ˇ Cel ce ia de bunavoie stare smereniei si ostenelile cele grele, fiind astfel într-un fel pregatit dinainte, nu va mai suferi atât de mult la venirea asupra lui a ocarilor si greutatilor inevitabile vietii. Acestea nu-l vor întrista, ba chiar nici nu le va mai simti, ci dimpotriva se va bucura de ele pentru ca le vede în lumina dumnezeiasca rostul lor binefacator.

ˇ Mai bine este sa fim ispititi de oameni decât de draci, dar cel ce place Domnului îi biruieste si pe unii si pe altii. Dracii lupta descoperiti împotriva pustnicilor, iar împotriva celor ce petrec în chinovii sau savârsesc virtutea însotiti cu altii, îi înarmeaza pe cei mai fara de grija dintre frati. Dar razboiul al doilea e de departe mai usor decât cel dintâi pentru ca nu exista oameni atât de amarnici cum sunt dracii. Oamenii cât de rai ar fi mai au si o parte infima de mila, mai pot fi înduplecati, au slabiciunile lor: somn, foame care întrerup chinul pornit asupra-ti, pe când dracii nu. În orice caz, poti lupta cu oamenii ce te ispitesc sau te tulbura cel putin tot atât de tare ca ei, poti afla o portita de scapare în ispitirea lor si deci îi poti înfrânge mai usor.

ˇ Cel ce se roaga pentru oamenii care-l nedreptatesc se împotriveste cu succes dracilor, dar cel ce se împotriveste celor dintâi, e biruit de cei din urma. Lupta oamenilor împotriva noastra nu este despartita de cea împotriva dracilor, dar prin oameni lupta dracilor este mai slaba caci oamenii se mai înmoaie de rugaciunea noastra pentru ei, de vorba buna si de ajutorul ce le dam.

ˇ Avva Zosima a zis ca cel ce doreste sa umble pe calea cea adevarata si dreapta, când se tulbura se loveste pe sine zicând: “De ce te mânii suflete al meu? De ce te tulburi ca cei ce fac spume? Chiar din aceasta arati ca esti bolnav caci de n-ai fi bolnav nu ai suferi. De ce încetând sa te ocarasti pe tine îl învinovatesti pe fratele tau ca ti-a aratat boala cu fapta si cu adevarul. Ia aminte la porunca lui Dumnezeu: “Când era ocarât, nu ocara, când patimea, nu ameninta” (I Petru 2,23) ci suferea totul. Si zicea ca de va trai cineva anii lui Matusalem si nu va umbla pe calea cea dreapta pe care au umblat toti sfintii, adica cea a necinstirii lor de catre oameni, a iubirii si a rabdarii barbatesti, nu va înainta câtusi de putin ci îsi va cheltui anii în desert.” Cel ce rabda va sta de-a dreapta Celui rastignit si dupa rastignire, înviat, pentru ca s-a lasat si el rastignit de ocari si si-a predat grija de sine dascalului sau, ca Hristos, tatalui. Omorând cu totul voia sa egoista, a înviat în dragostea lui Hristos.

ˇ Mustrarea te face atent la tine însuti, te face sa-ti dai seama ca e ceva rau în tine sau care face altuia impresia ca nu esti cum trebuie în vreo privinta oarecare. Drept urmare, te sileste sa te vindeci si în acea privinta si deci sa-ti câstigi mântuirea. E o cruce care te desavârseste, însasi primirea mustrarii pricinuindu-i cuiva pocainta de gresale îi aduce iertarea lor.

ˇ Precum pe ostasul care a primit rani grele în vremea razboiului, împaratul nu porunceste sa-l scoata din oaste, ci mai degrab sa-l înainteze în gard, asa îl încununeaza Împaratul ceresc pe calugarul care a suportat de la draci primejdii multe.

ˇ Daca hotarul trândaviei este a nu avea rabdare în nici o odihna, al rabdarii este a se socoti cineva în orice necaz ca fiind în odihna. Lenesul niciodata nu socoteste ca se odihneste cât îi place – este si aici o sete infinita a lâncezelii; dimpotriva, rabdarea nu se socoteste sleita de nici o greutate

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Filocalia
MesajScris: 25 Aug 2011, 18:55 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5343
Locatie: Braila
Nume forum:1
Suferinta - rabdare

ˇ Exista o boala pentru curatirea de pacate si este o alta pentru smerirea cugetului. Bunul si Preabunul nostru Domn si Stapân, când vede pe unii mai trândavi în nevointa, smereste trupul lor prin boala ca printr-o nevointa mai nedureroasa. Dar uneori ea vine si pentru a ne curati sufletul de gândurile rele sau de patimi. Toate cele ce ni se întâmpla, vazute sau nevazute se pot primi si bine si cu patima si cu o simtire de mijloc. Am vazut trei frati supusi greutatilor: unul se revolta, altul ramase neîntristat iar al treilea a cules din aceasta rod mult primind totul cu multumire.

ˇ Pe masura smeritei cugetari, ti se da tie si rabdarea în greutatile întâmpinate si dupa rabdarea ta ti se usureaza povara necazului tau si agonisesti mângâieri. Smerenia este ea însasi izvor al rabdarii caci nu socotesti ca ai dreptul la mângâieri, iar rabdarea stând tare, întareste firea ta încât nu mai simti greutatea necazului. Din rabdare curge în tine o forta caci vointa ascunde în ea rezerve de forta pe care nu obisnuim sa le punem în lucrare. Mai bine zis aceste rezerve de forta sunt firea noastra si ea le pune în lucrare prin vointa care e o calitate generala a ei pe care nu o pune de obicei în mod deplin în lucrare. Rezervele de putere ale firii noastre sunt de fapt nesfârsite când ea sta în legatura cu Dumnezeu. Mai usor biruim greutatile prin rabdare decât prin lupta de a nu le primi, de a le ocoli cu orice pret, fapt în care se manifesta o frica, o slabiciune care ne face de fapt slabi. Cele dinafara ne pot zdrobi mai usor firea daca nu o întarim din rezervele ei launtrice care stau în legatura cu rezervele de putere nesfârsita ale lui Dumnezeu Care a creat si sustine firea noastra ca adevaratul ei fundament si izvor. Toate primejdiile si necazurile care nu sunt întâmpinate cu rabdare aduc un chin îndoit caci rabdarea omului e pe masura primejdiilor ce-i vin. Atât se încordeaza omul cât e de mare greutatea careia trebuie sa-i faca fata, iar slabirea curajului este maica chinului, pe când rabdarea e maica mângâierii si putere de a se naste din necazurile sale, fara harul dumnezeiesc care vine prin cautarea cea cu dinadinsul a rugaciunii ei si varsarea lacrimilor.

ˇ Barbatul rabdator a murit înainte de mormânt facându-si mormânt chilia sa. Rabdarea se naste din nadejde si plâns, caci cel lipsit de acestea doua e robul trândaviei.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Filocalia
MesajScris: 26 Aug 2011, 07:22 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5343
Locatie: Braila
Nume forum:1
Vorba desarta - tacerea

ˇ A-l cerceta pe frate, bine este, dar a flecari este un lucru murdar si aceasta fapta te pune la proba. Cerceteaza-i pe toti dar pazeste-te de vorbarie si zi de pilda ca si în întâlnirile Sfintilor Parinti: Cum te afli avva? Apoi: Spune-ne noua un cuvânt al vietii, cum aflam calea lui Dumnezeu? Roaga-te pentru mine ca multe pacate am. si cele asemenea acestora. La sfârsit faceti o rugaciune si pleaca de la el cu pace.

ˇ Ce sa fac Parinte ca ma tem de rusine si de dispret caci când cad în vreo convorbire cu unii sunt atras si robit de ea încât uit de mine iar de-mi aduc aminte de mine, mi-e rusine sa-i parasesc pe cei cu care vorbesc? Ca sa nu cada cel slab în acestea si în iubirea de slava, trebuie sa fuga deîndata de vorba multa si sa taie convorbirea dând ca motiv ca avva i-a poruncit ceva si ca se grabeste. Iar nesuportarea dispretuirii vine din necredinta. Iisus s-a facut om si a fost dispretuit; frate, esti tu oare mai presus decât El? Aceasta este necredinta si amagire a dracilor. Cel ce doreste smerenia poate oricât sa zica o vreau, de nu sufera necinstiri nu poate nicidecum sa o dobândeasca. Sa nu nesocotesti ceea ce ai auzit caci altfel vei fi dispretuit prin însasi fapta ta.

ˇ Frica de Dumnezeu este în afara de orice fel de tulburare, neorânduiala si zapaceala, drept aceea de ne înarmam înainte de orice întâlnire cu frica de Dumnezeu si luam aminte la noi însine cu multa atentie, cum e vom mai tulbura si pentru ce vom mai râde, caci frica de Dumnezeu nu este râs. De aceea se spune de cei nebuni ca îsi înalta glasul lor. apoi cuvântul celor nebuni este fara de rânduiala si fara har, iar despre cel drept se spune ca de abia zâmbeste. Daca deci purtam în noi pomenirea lui Dumnezeu si gândul ca trebuie sa pastram în întâlnirile cu fratii smerenia si cugetarea linistita si ne place sa staruim în acestea având în fata ochilor înfricosatoarea judecata a lui Dumnezeu, starea aceasta alunga din inima noastra toate gândurile viclene. Acolo unde este liniste, blândete si smerenie locuieste Dumnezeu. Sa ne amintim de Sfântul Apostol Pavel care zice: Cuvântul vostru sa fie totdeauna cu har si cu sare dres si daca vom starui în acestea, Atottiitorul Dumnezeu ne va da cu mila lui o stare desavârsita prin frica Lui.

ˇ De îndrazneala nu putem scapa de nu ne vom sili sa scurtam vorbirea caci multa vorbire nu foloseste chiar de ar parea ca se ocupa cu lucruri duhovnicesti. Cât despre râs lucrurile stau la fel caci e rodul îndraznelii, fiindca de are cineva îndrazneala veseliei, prin aceasta se naste în el râsul si precum s-a zis de îndrazneala ca nu-l foloseste pe om, asa nu trebuie sa zaboveasca sau sa se reverse cineva nici în râsul ei, ci sa-si strânga cugetarea ca sa rosteasca cu cuviinta. Sa stii ca cei ce se revarsa în ea, toti vor cadea în curvie!

ˇ Cel ce sta de vorba cu vreunii trebuie sa-si arate fata si cuvântul vesele dar cugetarea launtrica sa suspine caci despre aceasta s-a scris: suspinul inimii mele înaintea Ta este pururea (Psalmi 37,10)

ˇ Starea launtrica înainte si în timpul convorbirilor cu ceilalti. Precum mestesugarul nepriceput daca sta de vorba în vreme ce lucreaza îsi primejduieste lucrul, asa si cel ce se foloseste de veselie. El trebuie sa se asigure cu grija luând aminte la cuvinte, la veselie si la privire ca nu cumva sa se abata cu totul de la plânsul launtric. Deci unul ca acesta având sa intre în vorba cu cineva trebuie sa-si întrebe gândul sau ce trebuie sa faca si asa sa se pregateasca pe sine caci s-a scris: M-am pregatit si n-am fost tulburat. (Psalmi 118,60) Iar a se pregati înseamna a deosebi persoanele pentru a sti din ce pricina voiesc sa vorbeasca cu noi si a-si pregati gândirea în frica lui Dumnezeu potrivit cu scopul celui ce vine. De vine cineva din prietenie sa se foloseasca cuvinte placute potrivite cu ea; daca e sa primesti Parinti, fa-o cu bucurie ca Avraam care a spalat picioarele Stapânului si ale îngerilor primindu-i cu bucurie. În fiecare caz împrejurarea ne va spune ce dispozitie sa adoptam. Când vom pofti pe cei ce vin la noi sa ia ceva: fie de mâncare, fie de bautura sa o facem cu buna dispozitie dar si aceasta sa fie tinuta sub paza ca sa nu ni se tulbure cugetarea.

ˇ Fiindca de multe ori lucrurile indiferente ma duc la vorbarie în care nu pot ocoli pacatul, ce sa fac? Sa tinem masura în felul acesta: de stim ca am vorbit o data biruiti de un gând sa ne oprim a doua oara pe cât e cu putinta. De suntem biruiti si a doua oara, sa ne pregatim sa dam lupta si a treia oara. În felul acesta ne vom pregati pentru taierea tuturor convorbirilor urmatoare caci de va ajunge numarul lor la zece si cineva a fost biruit doar în noua si s-a oprit de la una, iata ca a ajuns mai bun decât cel ce a fost biruit în toate zece.

ˇ Daca în lucrurile bune este de folos tacerea, cu cât mai mult în cele de mijloc? Dar daca nu putem tacea, ci suntem biruiti de dorinta de a vorbi, sa nu zabovim în aceasta ca sa nu cadem din multa vorbire în cursa dusmanului. (De câte ori n-am experiat ca convorbirile ne-au facut robi nu numai demonilor prin pacatele savârsite în cursul lor, ci ne-au produs si dusmani vazuti pentru ca am spus vreun lucru ce n-a placut celor de fata, sau celor absenti carora li s-a comunicat.)

ˇ Daca dai impresia oamenilor ca taci cu voia, aceia te pot socoti mândru si ca îi jignesti. De smerenie tine sa-ti faci smerenia si virtutile neobservate.

ˇ Tulburarea ce-ti vine în cursul convorbirii este pricinuita pentru ca nu ai pomenirea lui Iisus în inima, din a nu fi adunat în tine în timp ce vorbesti, sau sa ai gândul la pacatele tale si la datoria de a ne smeri. De aici vine pasiunea pusa în convorbire prea dam multa importanta celor ce le spunem, si noua ca si când de noi ar depinde ca sa se cunoasca adevarul.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Filocalia
MesajScris: 27 Aug 2011, 18:13 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5343
Locatie: Braila
Nume forum:1
Vorba desarta - tacerea

ˇ Cuvântul desert iese din omul desert si întretine desertaciunea din el iar omul desert e cel ce si-a îngropat bogatia adâncurilor sale sau si-a uscat. O raspândind moartea desertaciunii în jurul sau.

ˇ Când cuvintele nu slujesc scopului de a-i îmbunatati si a-i umaniza pe oameni, de a produce o apropiere între ei, ele mai mult încurca viata lor. ele încurca astfel logosul relatiilor dintre oameni, le umple de întunericul neîncrederii, le arunca într-o naclaiala murdara, acopera totul de non-sens.

ˇ Daca aud ca cineva ma vorbeste de rau pe mine, ce sa fac? – Ridica-te si fa o rugaciune mai întâi pentru el, apoi pentru tine zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-l pe acest frate si pe mine, sluga nevrednica si ne acopera de cel rau cu rugaciunile sfintilor.”

ˇ De începe careva sa-l bârfeasca pe altul si observ, ce trebuie sa fac? – Trebuie sa tai repede ori sa muti cuvântul la o convorbire folositoare. Dar nici în ea sa nu zabovesti ca nu cumva din multa vorbarie sa se ajunga la clevetire.

ˇ Daca începi sa vorbesti înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, aceasta e ca si cum ai învata pe ceilalti, dar daca învata cineva neavînd însa putere, cuvântul lui nu este convingator, ci neroditor. Deci daca nu aduci nici un folos, ce trebuinta e sa mai vorbesti? (Orice discutie despre Dumnezeu catre altul e ca si cum i-ai preda, dar de n-ai putere sa-i înveti pe altii convingându-i, nu te baga în vorba.)

ˇ De sunt cu prieteni de-ai mei si încep acestia sa spuna cele nefolositoare, poruncesti sa mut convorbirea la cele bune? – De stii ca primesc cu placere cuvântul lui Dumnezeu, vorbeste-le din “Vietile Parintilor” îndreptând convorbirea spre mântuirea sufletului.

ˇ Cel ce întreaba plin de preocupare de Dumnezeu trezeste raspunderea si în cel întrebat astfel trece vibrati constiintei prezentei lui Dumnezeu de la cel ce întreaba la cel întrebat, sau acesta însusi se va simti miscat de raspunderea trezita în el, sa se roage lui Dumnezeu sa-i dea cuvântul adevarat. Un interlocutor serios îl face si pe celalalt serios.

ˇ Iar pentru ca vorbesti de sfinti, urmeaza-le ascultarea si credinta aratata prin fapte si fiindca vorbesti de ascultare, sa stii ca nu e una mai buna decât cea aratata în supunere, caci în aceasta sta ascultarea. Si a zis cineva: “Fiul ascultator va trai.”

ˇ Când ti se cere vreun lucru sa-l faci sau îi ceri tu cuiva ceva, raspunde-i pâna la a treia oara: “Iarta-ma” si daca staruie si dupa a treia oara, atunci fa-o cu smerenie. Iar tu la fel, cere-i de trei ori si de nu vrea, lasa-l în pace caci cearta nu e buna. Si pentru orice lucru, fie ca e vorba sa suporti ceva de la cineva, fie ca-i întinzi mâna, roaga-te pâna la a treia oara si de nu vrea înceteaza cu pace. Si nu-l necaji. Aceasta este adevarata cale a lui Dumnezeu în care ia aminte la tine ca sa lucrezi fara fâtâie, cu inima curata caci în acest caz Dumnezeu îti da mâna si te ajuta prin harul Lui.

ˇ Cât despre placerea de care vorbesc Parintii, nu stii ce este – cum nu stiu multi – caci tacerea aceasta nu înseamna doar a tace cu gura. Pentru ca exista un om care graieste zece mii de cuvinte folositoare si i se socoteste ca tacere si este altul care graieste o singura data un cuvânt desert si i se socoteste ca si când ar fi calcat în picioare toate învataturile Mântuitorului.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
Afiseaza mesajele de la anteriorul:  Sorteaza dupa  
Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 192 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 16, 17, 18, 19, 20  Urmatorul

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Nu puteti scrie subiecte noi in acest forum
Nu puteti raspunde subiectelor din acest forum
Nu puteti modifica mesajele dumneavoastra in acest forum
Nu puteti sterge mesajele dumneavoastra in acest forum

Cautare dupa:



Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB Romania