Vorba desarta - tacerea

ˇ Nu este bine sa vorbesti neîntrebat.

ˇ Oamenii comunica în lucruri superficiale, materiale, din interese trecatoare si adeseori ignobile, pe când adevarata comunicare este cea în care se aduc la mijloc problemele existentiale, capitale si grave ce determina omul la efortul de autodepasire, la deschidere, sinceritate si iubire altruista. Comunicând pe pamânt lucruri superficiale si desarte, cu atât mai putin vom fi într-o comuniune strânsa între noi si Dumnezeu dincolo.

ˇ Întelepciunea lumii prin faptul ca defineste, închide ceea ce cunoaste în margini despartitoare ramânând departe de realitatea în care toate sunt unite în chip tainic, indefinibil. Unitatea aceasta a lor o vedem cel mai clar în Dumnezeu, daca ne deschidem lui.

Vorba desarta - tacerea

ˇ Ia aminte la tine cu amanuntime si sileste-te sa te deprinzi cu tacerea ca sa-ti dea Dumnezeu puterea sa lupti si sa te deprinzi cu ea. De ti se iveste trebuinta sa graiesti, sa faci întâi proba în tine însuti ca este o trebuinta binecuvântata si voita de Dumnezeu, ca mai degraba decât sa taci; deschide gura cu frica de Dumnezeu si cu cutremur având fata în jos, cuvântul cinstitor si supus. Astfel, de te întâlnesti cu cineva, sa vorbesti putin, din motive de iubire si sa taci repede, iar de esti întrebat despre ceva, asculta apoi spune cât e nevoie si nu grai nimic mai mult. (Foarte mult recomanda avva Isaia tacerea deoarece aceasta înseamna reflexie la tainele lui Dumnezeu si la taina propriei persoane. Persoana umana se comunica si prin vorbire, dar si prin tacere. Prin amândoua traieste si face sa fie traita lumina si taina ei. Ajunge sa o vad reflectând ca sa-mi dau seama nu numai de taina ei, ci si în lumina ei si a lui Dumnezeu. Cine vorbeste tot timpul neîntrerupînd vorbirea de reflexie, cade într-o vorbarie superficiala facând niste conexiuni întâmplatoare – care gând îi vine primul, acela îl spune. În tacere se arata simtirea prezentei lui Dumnezeu ca lumina si taina inepuizabila. Unde nu e Dumnezeu nu e nici taina, nici lumina inepuizabila. Se are impresia ca totul se poate întelege, ca totul se poate margini la mintea proprae.) (Filocalia XII)