Ovidia, nici un cuvant nu te-ar putea alina intr-o astfel de situatie. Este atat de dureros incat simti cum se topeste inima de durere si nu mai aer si chiar nu mai ai pentru ca nu vrei sa concepi ca viata poate continua fara acea persoana. Nu stiu cum as putea sa te alin, asa ca te iau in bratele mele si te las sa plangi ca un copil. Eu o sa te mangai pe par si o sa-ti spun: Da, da, Ovidia, ai dreptate.
Te pup dulce si nu te dezlipesc de la pieptul meu.

Condoleante, Ovidia.
Am vazut ca n-ai mai fost pe forum ceva vreme si ma gindeam ca ti s-a intimplat ceva.
Eu am pierdut toti bunicii, dar celor la care am copilarit le simt cel mai mult lipsa chiar si acum dupa 10 ani. Stiu ca nu sint cuvinte sa te aline, dar stiu ca si eu am trecut prin asa ceva si te inteleg.
Te imbratisez si sint alaturi de tine.

Draga Ramona, iti multumesc. Ma bucur ca am gasit un sprijin.
Draga Tina, bunicii din partea tatalui nu i-am cunoscut. Acum si cei din partea mamei s-au dus. Am fost legata de ei fiindca m-au crescut de mica.
Va multumesc dragi gargarite pentru confortul pe care mi l-ati oferit neconditionat. Astazi greu gasesti prieteni care sa-ti ofere umarul sa plangi. Va multumesc inca o data.
Pup dulce.

Draga mea, acum am vazut tristetea prin care ai trecut. Imi pare nespus de rau si probabil ca un cuvant de alinare in plus este de prisos, pentru ca durerea ta ramane aceeasi si nealinata, insa fie ca Raiul in care este bunica ta acum sa aiba parfumul tuturor florilor pe care le-ai atasat tu cuvintelor tale aici pe forum.

Primeste o imbratisare stransa din partea mea si o lumina aprinsa pentru bunicuta ta draga:

Ovidia, ma alatur si eu tie in acest moment dificil din viata ta. Stiu sentimentul de tristete ce te incearca cand pierzi o bunica. Pe mine m-au crescut pana la 13 ani, ei au fost parintii mei, nimic nu te poate consola, poate doar timpul.
Te imbratisez cald.
Condoleante.

Condoleante, draga Ovidia. Cuvintele sunt intradevar de prisos, caci durerea din suflet nu o poate inlocui nimeni.



Te imbratiseza,

Draga nasica iti multumesc pentru cuvintele tale. Se vede ca vin din suflet.
Draga Alia iti multumesc si tie. Pot spune ca m-au crescut pana la 25 de ani, cand am decis sa plec in strainatate. Imi imaginez ca tu deja ai inceput sa te obisnuiesti.
Draga Eli ai mare dreptate multumesc.

Scuze off-topicul.
Sa va povestesc ceva care o sa va faca sa radeti. Acum 3 ani am adus-o pe mamaia in plimbare pana in Italia. Dupa multe peripetii ne-am hotarat sa o ducem sa vada Venetia si a doua zi sa luam avionul pentru Romania. Dupa o lupta seculara de o luna ca sa renunte la basmaua de pe cap ca se uitau ca la circ la noi, ne hotaram sa ne asezam la o terasa sa consumam cate ceva. Frumos, orchestra canta si era o zi nemaipomenita.
Mamaia zice:
- Vreau sa fac fotografie cu orchestra sa le arat pe la babe in sat. Cum ea trebuia sa se dea mare, m-am dus si i-am rugat sa faca o fotografie. De acolo au auzit ca vorbim romaneste si ne-au intrebat de unde suntem. Ei erau tot din Calarasi, dar de peste Prut. I-au cantat dupa aceea babutei Casuta noastra, Tarancuta, tarancuta, Mai tii minte mai draga Marie si multe altele. Cred ca i-au facut un progam de vre-o jumatate de ora.
Cand plecam, zice mamaie, ma duc la ei si le multumesc, ii pup. Barbatelul meu ii spune ca trebuie sa le dea si "spaga" la lautari macar 50-100 de euro. Cand aude ea de dat bani se face neagra la fata. In toata viata ei nu a mai dat bani la muzicanti. Se gandeste un pic, face calculul cat inseamna in bani romanesti si-mi zice:
- Vai de mine, pai astia sunt banii de pe o luna de pensie! Nu ma mai duc. O convingem noi sa se duca macar cu mai putini bani. Nu a vrut sa le dea mai mult de 10 euro. Dupa aceea s-a suparat pe noi, nu a mai vrut sa mai vorbesca cam o ora. Poate cand mai am timp va mai povestesc si altele.

Ovidia, criminala rau, mamaia ta!

Sa stii draga Marian ca te distrai cu ea. Cand era vorba de plecare era deja pregatita la usa. Nici nu apucai sa te dezmeticesti bine.

Ovidia, ce bine ca ai putut sa o rasfeti macar un pic si ce bine ca a putut sa vada locurile in care iti traiesti viata. Cred ca a fost mai linistita apoi.
Imi pare atat de rau pentru tine si pentru pierderea suferita. Condoleante.