Irina, am dat de urma physalisului tau. Asa este, este toamna.

Karl Vikas

Toamna bate-n geam cu mana tremuranda
Si lasa langa prag o frunza muribunda.
M-aplec si o ridic. Si vad in ea intreaga vara
Plina de lumina, de cantec si speranta.
Incet, cu teama parca, o mangai, sa n-o doara
Si-o strang la piept, de parca i-as da viata.
Cu palmele intinse ridic frunza spre cer
Si toamna o ridica... pluteste in eter.
Privirea mea ramane de bolta agatata
Si-albastrul ma inunda la fel ca altadata
Cand alergam copil prin iarba de acasa
Iar mama sta in prag sii ma striga la masa
Te strig copilarie! Nu ma lasa pustie!
Caci farmecul tau si frunza o invie.

Sursa: http://copilarieregasita.webs.com/ganduripersonale.htm