Acum este 10 Mai 2026, 08:36

Ora este UTC + 1 [ DST ]





Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 63 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1, 2, 3, 4, 5 ... 7  Urmatorul
  Versiune printabila Subiectul anterior | Urmatorul subiect 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Re: Concurs luna octombrie - Locuri de vizitat
MesajScris: 26 Oct 2011, 06:17 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 21 Apr 2008, 14:35
Mesaje: 3542
Nume forum:1
Stiu ca si intrecut s-a mai discutat despre acest subiect, dar nu mai tin minte la ce concluzie s-a ajuns, de aceea am vrut sa va intreb pe voi.
Va multumesc.

_________________
Anca - Gargarita Pacea-Armoniei


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Concurs luna octombrie - Locuri de vizitat
MesajScris: 26 Oct 2011, 06:25 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 21 Apr 2008, 14:35
Mesaje: 3542
Nume forum:1
SETUL NR.1 - Pompei, Italia

Chiar de la primele ore ale diminetii apare spre Vezuviu un nor mare de forma unui brad. La 10 dimineata incepuse sa iasa un gaz din vulcan care facea ca lava solidificata sa explodeze si sa se faramiteze in mii de particele aruncandu-le spre Pompei. Temperatura ridicandu-se foarte mult, ploaia de cenusa si pietre incadescente au facut ca o multime de persoane sa fie carbonizate de vii. Nici nu-mi pot imagina o asemenea suferinta. Barbati, femei, batrani, mame cu copiii in brate, toti au avut parte de asa o soarta potrivnica. Nu se puteau lupta cu fortele naturii. Te doare sufletul cand ii vezi stransi ca niste copii in burta mamei incercand sa se salveze din acel infern de foc. Nu i-a ajutat insa cu nimic. Pamantul s-a acoperit cu o manta neagra ca de mormnat. Orasul a murit in aceaeasi zi. Din 10.000 de locuitori, 2500 de victime care au fost arse instantaneu la temperatura de la 300 la 600 grade C. Un adevarat crematoriu.



In cea de-a doua fotografie se vede un cimitir (numai pentru cei avuti). Partile de piatra mai deschisa sunt reconstruite. Statuile si arhitectura sunt unice, fiecare bucata de piatra avand alta forma si alta greutate.
In 1997 UNESCO a declarat Pompei Patrimoniu Mondial al Umanitatii, reprezentand o declaratie completa si vie a societatii, a vietii cotidiene intr-un moment precis al trecutului care nu se afla nicaieri in lumea asta.
Stratul de reziduri a facut ca totul sa ramana intact, te simti in alt timp si astepti ca cineva sa iasa din acele case, sa te intampine.


_________________
Anca - Gargarita Pacea-Armoniei


Ultima oara modificat de Admin pe 26 Oct 2011, 08:16, modificat 1 data in total.

Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Concurs luna octombrie - Locuri de vizitat
MesajScris: 26 Oct 2011, 06:29 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 21 Apr 2008, 14:35
Mesaje: 3542
Nume forum:1
SETUL NR. 2 - Moscova

Capitala Rusiei, Moscova, este considerata ca fiind cel mai scump oras din Europa si al doilea din lume dupa New York. Are o populatie de peste 10 milioane de locuitori, deci aproape jumatate din populatia Romaniei.
Nu este un loc usor de ajuns, dar este un loc care merita vizitat cu calm si in timp, pentru ca este un monument de frumusete.

1. Catedrala Hristos Mantuitorul
In ziua de Craciun a anului 1812, dupa ce rusii l-au alungat pe Napoleon, tarul Alexandru I hotara printr-un decret ridicarea acestei catedrale, drept multumire “pentru purtarea de grija dumnezeiasca, ce a salvat Rusia de osanda ce plutea asupra ei”.
Chiar daca prima piatra de temelie s-a pus in 1817, in Dealul Vrăbiilor, cel mai înalt loc din Moscova, catedrala a fost ridicată mult mai aproape de Kremlin, în perioada 1839-1883. Sfintirea a avut loc în 26 mai 1883, odata cu incoronarea lui Alexandru al III-lea. In 5 decembrie 1931, Stalin demoleaza biserica in ideea de a ridica aici Palatul Sovietelor, cea mai mare cladire din lume, conform proiectului. Pamantul nu a putut suporta, la propriu, grandoarea lui Stalin, asa ca aici s-a facut, in final, un banal bazin de inot in aer liber.
Intre anii 1994-2000, la initiativa patriarhului Alexei al IV-lea, a Sinodului Bisericii Ruse si a primarului Moscovei, Iury Luzkov, Catedrala a fost reconstruita. S-a incercat ca noul lacas sa fie cat mai apropiat de cel original, dar au fost introduse si elemente functionale noi, cum ar fi: paraclisul-catedrala cu hramul Schimbarii la Fata, sala Sfantului Sinod, sala Consiliilor bisericesti, precum si birouri ale administratiei patriarhale si saloane de receptie.
Cu un plan in forma de cruce si trei altare, Catedrala Hristos Mantuitorul este cea mai mare biserica ortodoxa din lume. Are inaltimea de 103 m, pot participa la slujba 10 000 de credinciosi, suprafata pictata este de 22 000 mp, iar 9 000 mp sunt auriti.



2. Catedrala Fericitul Vasile
Ridicata de tarul Ivan cel Groaznic intre 1555-1561 pentru a marca victoria asupra tatarilor, Catedrala are hramul Acoperamantul Maicii Domnului, sarbatorit la 1 octombrie.
Prin jocul fascinant de culori si forme, prin cupolele sub forma de bulbi si prin armonia constructiei, aceasta biserica a devenit, in timp, emblema statului rus. Este greu sa gasesti in alta parte a Rusiei o imagine la fel de puternica si definitorie.
Constructia are 9 cupole ridicate pe o singura fundatie, fiecare paraclis fiind inchinat unui sfant. Aceste spaţii au fost unificate in 1588, prin ridicarea unui turn central inalt de 60 m, deasupra mormantului Sfantului Vasile. Dupa canonizarea lui, a fost ridicata si a zecea capela, cu hramul Ziua Sfantului Vasile. Patru dintre capelele initiale sunt dispuse in punctele cardinale, iar celelalte, mai mici, pe axele ce unesc aceste puncte. Steaua in opt colturi astfel formata aminteste de ziua Invierii Domnului. Cele 10 iconostase conţin peste 400 de icoane si numeroase fresce apartinand scolilor de pictura din Moscova si Novgorod, toate datand din sec. XVI-XIX.

Intr-o epoca dominata de arhitectii italieni, Catedrala Fericitul Vasile a fost ridicata, in mod surprinzator, dupa planurile arhitectului rus Posnik Iakovlev. Legenda spune ca, atunci cand biserica a fost terminata, tarul Ivan cel Groaznic a poruncit ca arhitectului sa i se scoata ochii, pentru a nu mai putea face niciodata o construcţie la fel de frumoasa.



3. Piata Rosie – Galeriile GUM
Piata Rosie - Aceasta este cea mai renumita piata centrala din lume. Piaţa separa Kremlinul, fosta resedinta imperiala, in prezent sediul presedintiei ruse, de zona comerciala Kitay-gorod. Este locul din care pornesc, in toate directiile, marile strazi ale Moscovei si drumuri ale Rusiei, fiind de aceea considerata centrul Moscovei si al Rusiei. Mausoleul lui Lenin contine trupul conservat al lui Lenin, fondatorul Uniunii Sovietice.

GUM cel mai mare centru comercial din Moscova, se afla pe partea de est a Pietei Rosii si arata mai mult ca un palat decat ca un centru comercial. Acest centru comercial va va oferi o experienta de neuitat datorita arhitecturii pe care o are dar si datorita marimii impresionante.
In interiorul acesteia, pe trei etaje, sunt dispuse 1200 de magazine unde se gaseste tot ce ti-ai putea dori. Fost simbol al retailului comunist, GUM a intrat, din mai 2005, in posesia grupului Bosco di Ciliegi, unul din cei mai importanti distribuitori de bunuri de lux si operatori de buticuri din Rusia. GUM este una din destinatiile favorite ale turistilor straini, fiind azi o catedrala a consumului de tip capitalist. La cererea nostalgicilor, s-a lansat o linie de produse din era sovietică. Alături de caviarul cel mai scump şi şampania cea mai fină, cei care au bani îşi pot aminti cum era când nu aveau de niciunele. Cumpărătorii pot cumpăra ceai indian împachetat în cutie galbenă, decorată cu un elefant, pe care mai toţi ruşii şi-o amintesc din vremea copilăriei. Alături stau piramide din cutii de lapte condensat îndulcit şi carne de porc la conservă, toate ambalate în cutiile anoste şi deseori bicolore care amintesc de „estetica” sovietică.



4. Kremlin – Turnul Sfanta Treime
Traditia spune ca piatra de temelie a Kremlinului a fost pusa de Marele Kneaz Ivan Kalita, in jurul anului 1330. De atunci, incinta s-a dezvoltat, zidurile de lemn au ars de mai multe ori, au fost reconstruite din caramida si piatra, au fost intarite cu turnuri de observatie, iar in interior au fost construite trei catedrale cu cupole aurite, trei palate care si astazi incanta ochiul vizitatorului si inca trei constructii, cu destinatii functionale. Una din catedrale era consacrata incoronarii tarilor, alta constituie necropola a peste 50 de membri ai familiei imperiale, iar a treia - mai putin impunatoare, dar impresionanta ca arhitectura - era biserica de inchinaciune a tarinei si altor femei din familia imperiala.
Triunghiul neregulat al zidurilor Kremlinului cuprinde o suprafata de 27,5 hectare, iar intrarea se face pe Turnul-poarta Sfanta Treime (foto).



5. Kremlin – Catedrala Bunei Vestiri
Usor de recunoscut datorita celor 9 cupole aurite, aceasta veche capela a marilor cnezi ai Moscovei si a tarilor Rusiei a fost ridicata in anii 1397-1416, fiind refacuta, de arhitecti rusi, in perioada 1484-1489. Mostenire a primei biserici, tampla realizata la 1405 este considerata inceputul modelului clasic de iconostas al Bisericii ortodoxe. Aici tarii si apropiatii Turnul Spasskylor participau zilnic la slujbe ori alte ceremonii de familie. Iconostasul a fost pictat de catre Andrei Rubliov si Teofan Grecul. Fresca apartine unei echipe ce a fost condusa de catre Teodosie, fiul marelui pictor Dionisie. Pietrele pretioase si fastul decorativ din intreaga biserica dau marturia unei epoci pline de glorie.



6. Kremlin – Clopotul ţarilor
Uriasul clopot al tarului a fost turnat intre anii 1733-1735. Cantareste 200 tone, este inalt de 6,14 m şi are un diametru de 6,60 m. In anul 1737, un incendiu devastator a pustiit Moscova. Clopotul, aflat in groapa de turnare, a suferit o incalzire si o racire neuniforma, care i-a produs numeroase crapaturi, pana cand s-a desprins din el o bucata mare, de 11,5 tone. Scos din groapa in 1836, a fost folosit pe post de capela, o vreme, devenind, apoi, un punct de atractie pentru curiosi. Sunetul sau nu s-a auzit niciodata.


_________________
Anca - Gargarita Pacea-Armoniei


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Concurs luna octombrie - Locuri de vizitat
MesajScris: 26 Oct 2011, 06:31 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 21 Apr 2008, 14:35
Mesaje: 3542
Nume forum:1
SETUL NR. 3 – Patrunsa, Biserica de langa cer

Aceasta manastire este situata la 7 km de Barbatesti, Valcea. Singurul mijloc de a ajunge la aceasta stea nordica de sub stanca Builei este un drum pe jos, numai urcus. Schitul de langa cer este cautat de credinciosi din toate colturile tarii, care ajungand aici se roaga la icoane, care le transmit o energie pozitiva, rugandu-se la ele de oriunde s-ar afla.
Arhitectura bisericii, pictura icoanelor si virginitatea locului in care se afla acest sfant locas te apropie mai mult de Dumnezeu si de credinta. Aici Raiul a coborat pe pamnat ,unde simti mangaierea Domnului. Aceasta manastire a fost ridicata in anul 1737 de catre episcopul Climent si i-a dat hramul de Sfanta Paraschiva, numele mamei lui.
Imi pare foarte rau ca nu am imagini cu vechea manastire. Brazda duhovniceasca trasata la schitul Patrunsa de noul staret a dovedit a fi deosebit de prielnica intemeierii unei noi comunitati crestine din mijlocul careia odraslesc mereu numerosi slujitori si rugatori alesi pentru o viata crestina dintre cele mai infloritoare.
In ziua de 3 martie 2002, s-a pus prima piatra de temelie pentru a urca spre inaltimile cerului o nou biserica. Ganditi-va ca pentru acest nou locas s-au folosit 200 tone caramida, 2300 saci ciment, 15 tone fier ceea ce nu ar fi nimic deosebit, dar faptul ca nu este nici un drum pe care sa se poata ajunge cu masina, - totul a fost carat de cai si de oameni pe o poteca de o jumatate de metru latime, iar daca arunci o privire in dreapta sau in stanga vezi un hau imens. Asa s-au chinuit preotii de la sfantul lacas cu transportul materialelor. Este incredibil ca pe o panta abrupta de iti taie respiratia la urcus, ai mai putea duce cu tine si barele grele de fier. Dar au fost oameni puternici si credinciosi, dar mai ales ajutati de Dumnezeu care au reusit acest lucru.
Cu balastru a fost o noua problema deoarece a fost nevoie de sapare in stanca muntelui. Pentru oamenii cu caii lor nu a contat ca ningea si viscolea, ei continuand a urca materialele pentru casa sfanta. S-a intamplat sa urc si eu in acea perioada si pe potecuta erau sute de cai si de barbati care urcau si coborau de pana la 15 ori pe zi cu scanduri in spinare. Eu eram franta dupa o singura urcare.
Din nou pe drumul Golgotei, spre cerurile Patrunsei intr-o zi semnificativa din viata schitului, 14 octombrie 2005, gasesc minunata manastire gata, care te astepata la rugaciune, la evlavie.
Tin sa amintesc si despre clopotul care va chema la rugaciune, in greutate de 168 de kg, adus pe brate din sat, pe poteca abrupta de catre 4 consateni. Peste 250 de oameni erau in noua biserica uimiti de frumusetea ei si coplesiti de maretia momentului. Toti apreciau truda si sacrificiile incredibile, stiute si nestiute a celor care din nimic au reusit sa faca una asa loc de inchinare si popas, de reculegere in drumul catre Dumnezeu.
Si din acea zi, se aude mereu clopotul care isi intinde reverberatia peste stancile Builei si peste padurile Plaietului chemand toata fosnirea la sujbele duhovnicesti.
Acolo locuiesc monarhi in pustietate, necoborand in sat, avand casute din lemn, imprastiate prin diverse locuri ale muntelui, care se aduna doar la slujba si la masa. Isi au gradini proprii unde isi cultiva legume si fructe. Cresc chiar si vaci, cai, oi si magari. Canonul manastirii nu permite femeilor sa ramana peste noapte in acest loc sfant.
Nu pot sa nu amintesc si despre o minunatie naturala care se gaseste mai sus de manasitre, mai spre varful muntelui, Podul de piatra si Casa de piatra. O minunatie facuta de Dumnezeu din piatra muntelui.
De asemenea puteti vedea si Capra neagra cat si flori de colt.
Sper ca veniti vreodata in campia Patrunsei sa va rugati la sfintele icoane si sa fiti cat mai aproape de Dumnezeu.








_________________
Anca - Gargarita Pacea-Armoniei


Ultima oara modificat de Admin pe 26 Oct 2011, 08:29, modificat 1 data in total.

Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Concurs luna octombrie - Locuri de vizitat
MesajScris: 26 Oct 2011, 06:32 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 21 Apr 2008, 14:35
Mesaje: 3542
Nume forum:1
SETUL NR. 4 - Coasta de Nord a Irlandrei de Nord

Veti fi incantati de tumultuosul litoral irlandez, veti descoperi golfuri, faleze abrupte, rauri care se varsa direct in mare, case pline de farmec, iarba verde si nelipsitele turme de oi. Parca ar fi imagini din «La rascruce de vanturi », imagini din filme. Exact asa imi imaginam Irlanda plina de farmec si de mister.
Dunluce Castle se poate vizita pe aceeasi coasta. Imaginati-va ruinele unui castel care troneaza majestuos pe marginea unei faleze uriase. La aceasta adaugati o magnifica panorama spre Marea Irlandei si veti sti la ce sa va asteptati de la aceasta vizita. Un tablou de vis care te face sa te gandesti la toate legendele unei astfel de constructii. Cine stie, poate fantomele chiar au intalnire in castel in momentul in care-l vizitam.




_________________
Anca - Gargarita Pacea-Armoniei


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Concurs luna octombrie - Locuri de vizitat
MesajScris: 26 Oct 2011, 06:33 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 21 Apr 2008, 14:35
Mesaje: 3542
Nume forum:1
SETUL NR. 5 - Balea Lac – mereu surprinzator

Lacul Balea este unul dintre cele mai frumoase lacuri glaciare, fiind situat in muntii Fagaras, la circa 77 km de la orasele Sibiu, 68 km de Făgăras și 85 km de la Curtea de Arges.
Este surprinzator faptul ca lacul isi dezvaluie frumusetile sale in multe fatete: de la apele sale de un albastru splendid concurand parca cu marea nemarginita, la invaluirea plina de mister a unei ceti pe care abia aparatul de fotografiat reuseste sa o desluseasca partial, ajungand la acele ape limpezi in care se reflecta muntii semeti si norii jucausi.
Toate aceste ipostaze sunt surprinse in plin sezon estival si stau si ma gandesc, oare ce alte surprine ne ascunde acest lac in alte perioade ale anului? Ramane sa le descoperim.






_________________
Anca - Gargarita Pacea-Armoniei


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Concurs luna octombrie - Locuri de vizitat
MesajScris: 26 Oct 2011, 06:36 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 21 Apr 2008, 14:35
Mesaje: 3542
Nume forum:1
SETUL NR. 6 - Plitvice Jezera, Croatia

Parcul national Plitvice din Croatia este unul dintre cele mai vechi parcuri nationale din Sudul Europei si a fost adaugat in patrimoniul Unesco in 1979. Are o suprafata de 296 km2 , 16 lacuri legate intre ele de 92 de cascade sau de mici rauri tumultuoase, o padure de fag si pin care adaposteste numeroase specii animale si vegetale.
Parcul are in jur de 900 000 de vizitatori pe an si se spune ca numeroase scene din filmul Winnetou au fost filmate aici.
Este ceva unic, mi-a placut le nebunie si cred ca o data in viata oricine ar trebui sa viziteze acest parc.




_________________
Anca - Gargarita Pacea-Armoniei


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Concurs luna octombrie - Locuri de vizitat
MesajScris: 26 Oct 2011, 06:38 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 21 Apr 2008, 14:35
Mesaje: 3542
Nume forum:1
SETUL NR. 7 - Schitul Pahomie

Aceasta sfanta manastire este situata in localitatea Baile Olanesti, la 30 de km de Valcea, sub crestele muntelui Buila. Drumul pana acolo este lung, alunecos, pustiu, iar iarna muntele Buila se inchide in singuratate si pustiu ca o fortareata. Raul Cheia se ridica ca o vama care desparte lumea monahala de cea a civilizatiei. Aici gasesti grote si pesteri care nu au fost cercetate vreodata. Daca am vrea sa il comparam cu ceva acela ar fi Athosul nostru romanesc.
La acest schit monahal se gaseste si o frumoasa cascada care se numeste " Izvorul Frumos" unde se afla o cruce cu Domnul Iisus rastignit. Ceea ce mi-a ramas intiparit in mine sunt cuvintele scrise pe aceasta cruce: 'Asa cum cerbul doreste izvoarele apelor, asa te doreste si sufletul meu, Dumnezeule'.
Cand pasesti in acest loc magic esti cuprins de evlavie si de smerenie.
Schitul a fost ridicat in anul 1509, fiind reparat in 1684, iar ceea ce este o minune de la Dumnezeu este faptul ca desi este construit sub stanca, niciodata nu s-a rostogolit nici un singur bolovan. Cand o privesti este ca si cum se sprijina sub un umar al muntelui, sub protectia divina. Desi are un aspect simplu, manastirea are ceva special, monumental care te inalta si te umple de milostenie si de sfiala.
Pe stanca muntelui se gasea o imensa iedera care intruchipau barba si ochii milostivi ai lui Iisus Hristos. Parintii de la acest schit spuneau ca acest chip din iedera nu poate fi vazut decat de oamenii credinciosi.
Merg in fiecare an pe 20 iulie, cand este hramul acestui schit si ajungand acolo ma desprind de lume, de civilizatie, simt ca sunt aproape de Dumnezeu. Totul acolo sub creasta Builei ti se pare un vis, un miracol sfant, o pogorare a Duhului Sfant. In aceasta data se face o slujba minunata de catre 12 preoti, atunci fiind ziua in care se strang cei mai multi credinciosi din toate partile tarii.
Oricat ar fi de retrasa, mereu am fost primiti cu bunavointa.
Un preot batran mi-a spus o povata care o sa o tin minte toata viata: 'Atunci cand vii aici, Iisus te intampina cu bratele deschise, iar daca vii cu sufletul impacat vei simti lucru acesta. Daca iubesti pe orice faptura de pe acest pamant care a iesit din mainile Domnului, si El te va iubi pe tine'.
Sper ca v-am facut sa va doriti sa cunoasteti acest loc minunat, aceasta casa a lui Iisus.




_________________
Anca - Gargarita Pacea-Armoniei


Ultima oara modificat de Admin pe 26 Oct 2011, 08:35, modificat 1 data in total.

Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Concurs luna octombrie - Locuri de vizitat
MesajScris: 26 Oct 2011, 06:42 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 21 Apr 2008, 14:35
Mesaje: 3542
Nume forum:1
SETUL NR. 8 - Villa d’este, Tivoli

In cele trei fotografii care mi-am propus pentru acest set, sunt mult prea putine si nicidecum nu va putea reda frumusetea, linistea si pacea cand vei pasii pe aleele fermecatei gradini. Nu vei sti la care izvor sa te uiti si nu vei sti care ar putea fi primul lucru care il poti fotografia, pentru ca sunt, nu mai putin de 255 de cascade, 250 jeturi de apa, 60 de fantani, 20 de terase, unde mai pui si muzeul, arhitectura, practic iti taie respiratia frumusetile construite de mana omului pe o bucata de pamant cu mult, mult, timp in urma. Este vorba de Villa d’Este, ce se afla intr-un orasel numit Tivoli, nu departe de Roma. A fost construita de cardinalul cu acelasi nume, pentru faptul ca a fost numit guvernator al acestui oras si avea nevoie si de o resedinta pentru numele care il purta. Dar nu s-a bucurat mult de ea, pentru ca dupa inaugurare, a plecat la cele vesnice.
Gradina este punctul forte, pentru ca la fiecare pas, vezi tasnind izvoare de apa, gardurile vii frumos ingrijite, parca ai zice ca esti in gradinile reginei Angliei. Daca te prinde amiaza si ti-ai luat si un sandwich cu tine (asta in caz ca nu vrei sa mananci la restaurantele si pizeria din apropiere, cu preturi destul de accesibile), te asezi pe o bancuta nu departe de Fantana lui Neptun si intre o inghititura de panin si una din frumusetile ce ti se deschid in fata, mai ai ocazia sa admiri si curcubeele ce se formeaza de la fantanile arteziene in razele soarelui. Dupa o scurta pauza, hranindu-te cu tot ce este mai bun si frumos, treci si pe la aleea celor 100 de izvorase, care impresioneaza cu arhitectura lor. Si tot mergand de pe o alee pe alta, mai facand cate un popas, numai ce vezi cu parere de rau ca ziua a trecut, dar in acelasi timp, bucuria ca ai facut alegerea corecta sa vizitezi acest mic paradis.
Tot la Tivoli, nu puteti sa ratati cascada Aniene, din interiorul Vilei Gregeriene si baile sulfuroase.






_________________
Anca - Gargarita Pacea-Armoniei


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Concurs luna octombrie - Locuri de vizitat
MesajScris: 26 Oct 2011, 06:44 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 21 Apr 2008, 14:35
Mesaje: 3542
Nume forum:1
SETUL NR. 9 - Pompei, Italia

Pompei are origini antice. Locuitorii erau descendentii primilor popoare italiane (osci). Situat in sudul Italiei, in regiunea Campania ( langa Napoli).

In toamna lui 79 e.n. Vezuviul ii acopera de cenusa, pietre vulcanice inca calde si praf pana acand s-a format un strat de vreo 10 m. Orasul revine la lumina in 1748 datorita sapaturilor finantate de Carlo di Borbone.

Prima fotografie este de la Palestra grande (Sala de sport mare). A fost construita sa inlocuiasca o alta mult mai mica (Palestra Sannitica) deoarece exigentele locuitorilor au fost altele. Un edificiu in care exersau militarii si nu numai. Aici se desfasurau si diferite evenimente. A fost stricata in cutremurul din 64 si era in curs de reparatie. Este construit sub forma de dreptunghi 140 m pe 130. In interior pe 3 laturi exista o intrare si un fel de prispa cu coloane stil ionic, iar ultima latura spre amfiteatru este un zid cu diverse statui.

In a doua fotografie se vad celebrele bai romane (terme). Erau mai multe cazi pline cu apa la diferite temperaturi. Aveau chiar si vestiar unde se puteau schimba si una din ele avea si o piscina unde se putea inota sub cerul liber. Se vede ca acum 2000 de ani locuitorii aveau un grad de civilizatie ridicat. Existau strazi pietruite. Deja gasisera modul prin care sa aiba apa cu presiune. Lichidul trecea din recipiente mari in tuburi din ce in ce mai mici. Singurul inconvenint era ca tevile facute din plumb contamina apa si producea probleme de sanatate.




_________________
Anca - Gargarita Pacea-Armoniei


Ultima oara modificat de Admin pe 26 Oct 2011, 08:40, modificat 1 data in total.

Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
Afiseaza mesajele de la anteriorul:  Sorteaza dupa  
Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 63 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1, 2, 3, 4, 5 ... 7  Urmatorul

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Nu puteti scrie subiecte noi in acest forum
Nu puteti raspunde subiectelor din acest forum
Nu puteti modifica mesajele dumneavoastra in acest forum
Nu puteti sterge mesajele dumneavoastra in acest forum

Cautare dupa:



Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB Romania