Romanţă fără ecou - Ion Minulescu

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an...

Îţi mulţumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?...

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti...
Să nu te mişti...
Şi dacă ne iubeşti -
O!... dacă ne iubeşti cu-adevărat -
Aşteaptă-ne la fel încă un an...
Un an măcar...
Atât...
Un singur an...

Iubire, bibelou de porţelan!...

Sara pe deal - Mihai Eminescu


Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

Pace
Octavian Goga

Luna-şi picură argintul,
Tremurându-l pe fereastră;
Vede-atâta împăcare
Străjuind căsuţa noastră.

Lângă pat, zâmbind, stă mama,
Adormindu-şi copilaşii,
Cămăşuţă cu mătasă
Le-a cusut mâna nănaşii.

Numai moşul povesteşte,
Aşezat pe faţa vetrii -
Dumeriţi de-o pildă veche,
Îl ascultă doi cumetri.

Dar auzi! Căţelul latră,
S-aud şopote-n ogradă
Şi s-aude, subt opincă,
Scârţâitul de zăpadă.

S-a curmat deodat’ povestea
Şi-i tăcere mută-n casă -
Osteniţi dorm ochelarii
Pe ceaslovul de pe masă.

Licărind o raz-atinge
Geamul uşii de la tindă,
De trei glasuri legănată,
Se-nfiripă o colindă…

De sub ţol ridică fruntea
Două feţe bucălaie…
Blând zâmbeşte din icoană
Cuviosul Niculaie…

(1905)

O lacrima
Octavian Goga

De-ar fi să-ți împărțești odată
Tu bogățiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ți-aș cere-o lacrimă să-mi dai.

Mi-ai da atunci un strop de suflet,
Ce din adâncuri îmi răsare,
Căci numai din adâncul mării
Se pescuiesc mărgăritare...

Florina Sanda Cojocaru
Aduceri-aminte

Tânjeam a ploaie şi a dimineaţă
În colţ de cer, fardat de îngeri,
Pe buzele-mi ţipam a ceaţă,
Şi mâinile-mi creşteau a lujeri.

Tânjeam a tine-n clar de lună,
În noaptea lungă, rece, tristă,
Şi ai venit ca o furtună,
Să-mi spui că dragostea există.

Cuvintele-ţi sunau a vară,
Şi a câmpii de maci în floare,
Şi-am crezut că n-o să doară,
Iubirea-ţi dulce, trecătoare.

Acum, c-o vară mai săracă,
Şi-atâta iarnă înainte,
Aştept durerea să îmi treacă,
Aduceri-aminte.

Petre Violetta
Zăpezile din noi

Ne umblă paşii prin zăpezi imaginare
Bezmetici, rătăcind printre dorinţi,
Ne plânge lacrima într-un tablou cu sfinţi
Şi rugă mai culegem din izvoare...

Şi glasul ni-l sugrumă, neputinţa
Atunci când, fruntea ne rămâne aplecată.
Mai, adu-mi, Doamne, ruga înc-o dată
Şi-mbogăţeşte-mi cu zăpezi, fiinţa!

Să pot privi prin cerul tău de ploi
Şi cum mă ning poveştile din nou
În iernile ce mai colindă un ecou
Al amintirilor şi paşilor în doi...

Ne umblă paşii obosiţi de aşteptare
Într-o poveste-acoperită de zăpezi,
În albul lor, eu ştiu că nu mai crezi
Şi necredinţa ta în alb mă doare...

Lenuta, trebuie sa te rebotezam Gargarita Poezie si Simfonia Culorilor.
Esti pasionata de poezii din cate vad eu, nu-i asa? Ne lasi aici un numar mare de cantece ale sufletelor.
Iti multumesc. Eu citesc adesea poeziile lasate de tine, surorilor mele.

Te pupa cu drag,
Iunia.

Iunia, ma bucur ca sunt apreciate poeziile pe care le postez.

Alexandru Macedonski

Zi de iarna

Se-nnorează ceru-albastru,
Nici o floare, nici un astru,
Căci şi cer ca şi pământ
Pus-au vara în mormânt.

Toate frunzele-adorate
Zboară-n vânt amestecate…
Corbi şi ciori-nnegresc pe sus…
Rândunelele s-au dus.

Fulguieşte de ninsoare
În pustiile ogoare,
Urlă crivăţu-n copaci…
Vai de oamenii săraci.

De la munte pân’ la baltă
Numai crivăţ ce te saltă;
Numai cer posomorât
Peste câmpul mohorât.

Bătătura e pustie
De belşug şi veselie,
Şi de-al verii cântec viu
Orice suflet e pustiu.

Sus la stânele din munte
Pe zăpadă îşi fac punte
Lupi prădalnici şi mişei…
Vai de turmele de miei.

Peste tot numai zăpadă,
Ce s-adună în grămadă
Sau se-mparte-n fel de flori
Sub ai vântului fiori.

Prin pădurea troienită
Nu e cracă nenflorită,
Dar în loc de ghiocei
Pretutindeni e polei.

De prin coşuri iese fumul
Ce mereu îşi trage drumul
Sub al iernii cer senin…
Vai de cei fără cămin.

Prin oraşe umblă-n sănii
Fel de feluri de jigănii
Ce-năuntru nici nu-ncap
De samur şi de sângeap.

Tot prin falnice locaşe
Îşi duc frunţile trufaşe,
Dar de nas, de nu le-ajungi,
Sub mănuşi au gheare lungi.

Viscol, crivăţ nu-i atinge,
Soba-n veci nu li se stinge…
Sunt boieri sau boieriţi…
Vai de oamenii cinstiţi.

Tot Macedonski

Rondelul rozelor ce mor

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, şi mor şi-n mine
Ş-au fost atât de viaţă pline,
Şi azi se sting aşa uşor.

În tot, se simte un fior.
O jale e în orişicine.
E vremea rozelor ce mor
Mor în grădini, şi mor şi-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăşaguri de suspine,
Şi-n marea noapte care vine
Duioase-şi pleacă fruntea lor…
E vremea rozelor ce mor.

M-am regăsit-Ines Popa

Vorbește-mi despre tine în altă primăvară
Și spulberă-ți iubirea în lacrimi de abis,
Nu-ți mai întoarce pașii spre negura polară
Și lasă amintirea să-ți cuibărească-n vis.

Noi am plătit doar vamă pe interzise drumuri,
Pe suflete și doruri ce azi s-au întristat
Întoarce-te spre vise ce aripi au în zboruri,
Nu-ngemana trecutul în foc de altadat.

Am ferecat iubirea în geamantanul vremii
Și cheia e pierdută, deschizătoare nu-i,
Iar lacatu-i rugină, tristețea zace-n inimi
Și-altare de-ndoiala le-am atârnat în cui.

Întruchipări nebune vin iarăși să ne ceară
Tributul inocenței ce l-am trăit în doi,
Eu nu mai nasc nici lacrimi, nici vise de o vară
Și nu plătesc doar biruri și-nfrangeri ce nasc pui.

M-am dezbrăcat de tine pentru a câtă oară?
Și inima mi-am pus-o zălog pentru alt dor
Iubirea mea de taină, când dulce, când amară,
Vreau s-o alung din mine, s-o spulber într-un nor.

Ce rost mai are astăzi să-mi amintești de tine?
Când inima îți bate pentru iubirea cui?
Eu nu-nțeleg chemarea ce vine înspre mine
Și nu-mi împart albastrul cu ochii nimănui.

Te șterg astăzi din minte și te alung din suflet,
Cheița-i aruncată și doruri nici nu am,
Am pus iar la păstrare iubirea mea curată
Și inima-mi e-n rama zidită într-un geam!

În geamul amintirii eu mă re-ntorc spre mine,
Mă distanțez o clipă, cu teamă mă privesc,
Acum când regăsirea m-a readus în sine-mi,
Doar în oglinda tristă a vremii te zăresc.