Oana, bag seama ca tu tii cu lupul (adica cu fii-mea). Cum adica tantari? Bunica punea niste tamaie intr-o farfurioara si nu prea se inghesuiau tantarii.
Sa stii ca eu ma mir ca tu mai poti sa cosi. Cu doi copii deodata, cu treburile casei si cu cate altele isi ia o femeie cand se marita pe umeri, mi se pare ca tu esti uimirea.
Drept sa iti spun, poate doar linistea ce se aduna in mine cand lucram la el, poate fi o explicatie. Simteam ca fac ceva pentru sufletul meu si mai uitam de vasele din bucatarie. Cand se apropia ora venirii feteleor sau a sotului, puneam masina de spalat vase in functiune (eu o detest pentru ca mi se pare ca spala mai incet decat mine si consuma si apa si curent, dar a fost un moft al sotului meu). Mi-am mai permis si alte abateri de la regula pentru a coase acest goblen, dar sa stii ca mental, toate treburile ramaneau totusi agatate de mintea mea. Uneori ma gandesc ca am o minte cam bleaga daca poate sa ramana agatata de ideea ca este praf pe balcoane si ca ar fi trebuit sa il sterg.
Te imbratisez si iti pup cele doua minuni numite Mirela si Matei.

Cred ca Laura ne incuraja mereu sa mai uitam de cele ale casei si sa mai facem ceva si pentru sufletul nostru. Nu am prea cusut in ultima vreme, am fost singura pe timpul zilei si cand dormeau astia mici preferam sa ma bag si eu in pat chiar si numai un sfert de ora. Face mult pentru mentalul meu. Eu nu imi fac probleme daca imi ia mult timp sa cos un goblen, mereu a fost asa.

Cu drag,

Oana, recunosc ca am invatat multe de la Laura si uneori ma surprind vorbind cu cuvintele ei. Alteori as vrea sa fiu ca ea in unele privinte.
Imi este greu si mereu adopt cea mai usoara scuza: nu am timp. Ma simt fericita daca ajung la cosmetica sau coafor (macar inainte de evenimente mai importante) sau daca ajung sa mai gasesc sutienul ce imi placea mie pe vremuri, intr-un butic prafuit.
Sunt mereu in rutina: servici (unde nu am niste realizari care sa ma mai remonteze), casa si gradina (care trebuie sa fie puse la punct ca intr-un film japonez), fetele (inca le mai insotesc in magazine si ma simt deprimata cand vad alegerile lor), sotul (ce are inca preferinte la mancare, - simte nevoia sa il alint), animalele din curte etc. Uneori, cand inchei ziua, ma intreb cand s-a incheiat ziua si ma gandesc ca viata trece asa repede pe langa mine pentru ca eu nu stiu sa o traiesc. Sunt prea inrobita indatoririlor si prea putin unui minim respect fata de persoana mea. Acum, dupa discutia cu tine, am concluzionat ca intradevar, Refugiul amintirilor a fost de fapt un refugiu vizavi de toate rutinele si o nevoie intima de a fi eu cu mine.
In ceea ce te priveste, odihna te remonteaza si fizic si mental. Este si acesta un refugiu pe care ti-l cere organismul. Sunt benefice aceste momente si cu siguranta te vor ajuta sa revii calma langa micutii tai ce acum te solicita dublu fata de o mama normala (mi-aduc aminte ce greu imi era mie ce aveam fetele la diferenta de ani).
Faptul ca lucrezi un goblen intr-o perioada lunga de timp, cred ca ti se intampla pentru ca esti focusata in zece parti. Eu iti doresc sa le duci pe toate si iti trimit pupici si pentru Matei, dar si pentru Mirela, in aceeasi masura.

Silvia, sarbatorile Craciunului sa te gaseasca alaturi de cei dragi, iar anul nou sa iti aduca numai impliniri!

Fericire, împlinire şi multă iubire alături de familie şi cei dragi ţie.
Crăciun Fericit!

Craciun fericit, Silvia si un an nou plin de bucurii.

Sarbatori fericite draga Silvia! Pup dulce.

Silvia, Craciun fericit!