Serghei Esenin - Scrisoare De La Mama

Puiul mamei,
Daca ti-i dor de-acasa
Atunci te rog pofteste
De sarbatori la noi.
s-aduci nadragi tatucai
mie-o broboada groasa –
la noi sunt tare multe
necazuri si nevoi.

Ca esti poet de seama
N-am nici o bucurie
Ca faima cea desarta
Mi te-a bagat in jug.
Era cu mult mai bine
Ca din copilarie
Sa fi umblat pe campuri,
Cu bratele pe plug.

Batrana sunt si trupul
De-abia ma mai ridica
Dar daca tu departe
Prin targuri nu plecai
Eu astazi aveam nora
Frumoasa si voinica
Si pe genunchi dam huta
Un nepotel balai.

Dar tu copiii vostri
i-ai risipit prin lume
ti-ai dat usor nevasta
unui barbat strain.
Si singur, fara sprijin
Nu stiu de ce anume
In valmasagul crasmei
Te-ai cufundat deplin.

Tu, sufletelul maicai
Serioja, ce-i cu tine?
Erai asa cuminte
Si-asa de ganditor,
Incat spunea tot satul:
Ce fericit e-n sine
Si Aleksei Esenin
Ca are asa fecior.

Dar tu nadejdea noastra
O amagisi amarnic
De asta-n suflet chinul
Si grijile se-nfig
Caci tatal meu, saracul,
A tot crezut zadarnic
Ca stihurile tale
Or sa ne dea castig.

Din ce primesti pe ele
Tu nu ne poti trimite.
De asta dureroase
Cuvintele-si fac loc
Eu una stiu din cele
De tine patimite:
Poetilor parale
Nu li se dau de loc.

Ca esti poet de seama
n-am nici o bucurie.
Ca faima cea desarta
Mi te-a bagat in jug
Era cu mult mai bine
Ca din copilarie
Sa fi umblat pe campuri
Cu bratele pe plug.

Acum traim ca-n bezna
Necazul ne tot bate
Si la gospodarie
n-avem un cal macar
de-ai fi ramas acasa
am fi avut de toate
si, cum esti plin de minte,
erai de mult primar.

Am fi trait ca lumea
Sub anii ce ne cearca
Tu nu stiai ce-i truda
Si zbuciumul pustiu
Eu ti-as fi pus nevasta
Sa tese si sa toarca
Pe cand tu batranetea
Ne-o linisteai, ca fiu.

Poem soptit

As locui în ochiul tau, o vreme,
Sa vad cum muntii înca nasc izvoare
Si-atunci când îl saruta caprioare
Sa simt cum firul ierbii înca geme.

În pumnul tau as locui, o vreme,
De tine sa ma simt la sân purtata
Precum o mierla ce, fiind vânata,
Zacea ranita printre crizanteme.

As locui în parul tau, o vreme,
Sa-ascult cum vântul suiera prin crânguri.
Tu scuturându-ti tâmplele de gânduri
Sa îmi reciti în soapta mici poeme.

As locui sub pasii tai, o vreme,
Sa-mi poti reda odihna unui drum,
Iar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
Sa îi aduni cu sârg în ninse gheme.

Si folosind, de-acum, noi stratageme
Sa-mbraci toti pomii-n haine de craiasa.
Eu, fulg de nea, întors din nou acasa
Voi zabovi în palma ta… o vreme.

Elena Victoria Glodean

Azi, 15 Ianuarie, s-a nascut un mare poet.

Glossa-Mihai Eminescu


Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Te-ai intrupat din stele,
Din pulbere, din vant,
Din gandurile mele,
Din apa, din pamant,
Si din iubirea noastra
Clocotitoare, vie.
Ai inflorit albastra,
Gingasa bucurie.
Aluneci ca o raza
de soare jucaus,
Esti apa dintr-o raza,
Esti pumnul meu caus,
Din care insetat
Sorb viata-adevarata
Si bucurie multa
Si lacrima curata.
Prin tine devin vesnic
Si capat sens si tel,
Prin tine sunt puternic,
Sunt piatra, sunt otel
Si datorita tie
Fetita mea cea mica,
De-acuma lui taticu
De moarte nu-i e frica.

La nasterea Oanei de Amza Pellea

Daca as fi crescut pe undeva
unde sunt ceasuri zvelte, zile mai usoare,
ti-as fi aflat o mare sarbatoare
si mainile-mi nu te-ar fi strans asa
cum uneori te strang, fricos si tare.

Acolo-as fi-ndraznit sa te impart
prezenta, tu, ce nu cunosti hotare.
Te-as fi putut zvarli,
ca pe o minge, in talazu-nalt
de bucurii,
sa sara, sa te prinda cineva
si, spre caderea ta
sa-nalte mainile cu dor,
tu, lucru al lucrurilor.

Sa scaperi ca o lama de otel,
te-as fi lasat,
si focul ti-l strangeam intr-un inel
din aurul cel mai curat,
sa mi-l poata tine culcat
pe cea mai alba din maini.

Te-as fi pictat nu pe un zid stingher,
ci dintr-o margine in cealalta de cer,
si te-as fi plasmuit cum un urias
Te-ar plasmui ca foc, ca stei golas,
ca pe simunul din desert urcat-
sau
poate fi si-asa: eu te-am aflat
candva.

Prietenii mei sunt departe,
ecoul aud, rasul lor nu-i,
si tu: tu ai cazut din cuib si esti un pui
de pasare, cu ghearele galbui
si ochii mari si ma-ntristezi de moarte.
[Prea larga-i palma-mi pentru trupul lui.]
Si-o picatura iau pe deget din izvor.
ciulesc urechea: poate-o cauti, insetat,
si simt cum inimile noastre bat, si-amanduror,
de spaima bat.

Rilke

Poezie dedicata poetilor ...

O pana, o calimara, un poet sau un scriitor,
Toate acestea creaza un decor.
Poetul este menit in Univers,
Sa-l intelegi pan' la ultimul vers.

Din tot ce-a scris el sa inveti,
Sa tragi concluzii, sa critici, sa visezi
Sa nu-l jignesti asa usor ,
Sa fii tu, sa te pierzi in decor.

"Si totusi se invarte", spunea un om de stiinta,
Oamenii buni se-aduna, prin munca si credinta,
Si prostii se aduna, dar nu se inteleg,
Asa cum in viata, toate se aleg.

Tot raul din lume-i produs inconstient
Si totdeauna va fi existent.
Asa cum fara aer, fiinta nu traieste
Asa fara cultura, lumea se prapadeste.

Nu condamnati poetii, caci ei sunt doar eroi,
Iti descriu viata, zarea, neamuri soi de soi,
Si muntele si marea si chiar si pe voi
Si lasa operele paganilor din noi.



sursa: internet

Noapte buna, noapte buna,
Copilas cu gura mica,
Dormi sub razele de luna
Si la cap c-o floricica.
Maine, cand te-i destepta,
Razele din sfantul soare
Genele ti-or saruta,
Socotindu-te o floare.
Si-or trimete catre tine
De pe-un varf de romanita
Ursitoarele de bine
Pe aripi de gargarita.

Azi norocul iti zambeste,
De pe drumuri te aduna:

Gargarita urmareste,
Urmareste-o... Noapte buna.

Duiliu Zamfirescu- Noapte buna

Eu recunosc ca am facut greseala
De a slavi prea mult conducatorul
Facandu-i ode si-ndemnand chiar sala (sa cante):
Partidul, Ceausescu si Poporul.

Dar nu uitati ca tot eu sunt cel care
L-am criticat si-am insuflat dorinta
De libertate, bunastare si schimbare
Subtil, necenzurandu-mi constiinta.

Am facut si mult bine-n stanga-n dreapta
Atat cat s-a putut, fara sa-mi pese
Periclitandu-mi starea, familia si casa
Dar toate s-au uitat si-s fapte sterse.

De-aceea spun ca ultima dorinta
Sa ma iertati de v-am gresit vreodata
Si-mi fac adanc proces de constiinta
Caci nu e om pe lume fara pata.

As vrea ca sa raman in mintea voastra
Doar un poet ce si-a iubit mult tara
Ce a descoperit si slefuit talente
Ce-au scormonit prin inimi cu chitara.

Trecutul mi-l asum si nu mi-e teama
Nici nu mi-a fost, nu-mi este, n-o sa-mi fie
Nu m-am dezis de clasa proletara
Si am simtit ca am o datorie,
De a starni in mintea tuturora
Si mai ales in suflete de tineri
Ca nu suntem o tara oarecare
Si-avem destin maret si vom fi liberi.

Cand noi cantam in salile-arhipline
Si recitam pe voci de milioane
Visam la Marea noastra Romanie
Si va-ndemnam: Treceti batalioane!

Un dor as mai fi-avut, dar ce pacat
Ca n-am putut opri din cale vremea
Sa vad autostrada prin Carpati
Din Chisinau-Arad cu via Tebea

Sunt unii care ma lovesc si-acuma
Cand m-am urcat la ceruri, ce oroare!
Cuvinte grele-arunca, nesimtire
Si toti vor ca sa cada in picioare

Eu va privesc de-aici de sus, cu mila
As vrea sa fiti mai buni dar nu se poate
Se rasuceste Stefan in morminte
De-atata ura, pizma, nedreptate.

Imi este jena, sila….chiar ma bucur
Ca am plecaat de-acolo, dar ma doare
Cand vad valori, talente, caractere
Ce-si fac familiile peste hotare.

Ce sa va spun, romanii mei de bine
Ce-aveti sfiala, bun simt si onoare
Poporul nostru-i cel mai bun din lume!
(Sa tineti minte)

Nu lasati tara calcata in picioare.
Nu plecati capul, tine-ti pieptu-n fata
Cu fruntea sus, sa n-o coboare nimeni
Sa va claditi cu totii alta viata

Mesaj catre romani de pretutindeni!
Sa iei aminte tara mea de suflet
Ia atitudine si da raul afara
Unde s-a dus Granarul Europei
Banala tara-industrial-agrara.

Sa iei aminte tara mea de glorii
Cu patima iti spun din nefiinta
Cladeste-ti viitorul pe trei sfinte
Pe munca, educatie, credinta.

In timp ce va imbarbatez de-aicea
Din ceruri si din sfere tutelare
Vad iarasi vorbe grele prin ziare
Pe forumuri, pe la televizoare.

N-am omorat pe nimeni niciodata
Nici cand murim nu ni se mai da pace
La toti gasiti cusururi si reprosuri
Nu mai lasati pe nimeni sa se-mpace.

Nu-mi sta in caracter, dar ma doboara
Limbaju-ascuns al poeziei mele
Baga-mi-as p--a sa imi bag de tara
Cu oameni falsi si plina de lichele.

Ulltima poezie scrisa in agonie de Adrian Paunescu

Hai să împărțim lumea!

Hai să împărțim lumea-ntre noi
Ca pe-o uriașă prăjitură.
Eu iau straturile ei din foi
Ție-ți las fațada de glazură.

Ție-ți dau abisuri de ocean,
Eu păstrez doar piscurile 'nalte,
Ție lumi de smoală și catran,
Mie mi-or rămâne celelalte.

Eu iau oaze verzi, ca de smarald,
Ție-ți las nisipurile-ntinse,
Eu ținuturile unde-i cald,
Ție-ntinderile albe, ninse.

Și de împărțeala nu-ți dă ghes,
Socotind nedreaptă învoiala
Vom schimba feliile din mers
Risipind în zare îndoiala.

Eland Mihaela