Exista o zi aparte de sfarsit de noiembrie, cand Tara Hategului se trezeste mai devreme ca de obicei, in tanguirea unor clopote ce cheama parca toata suflarea Ardealului la parastasul parintelui Arsenie Boca. Exista o zi anume in an, cand toate drumurile Hategului se astern grabite spre Prislop, umplandu-se de o mare nesfarsita de oameni si flori. Pe 28 noiembrie, la Prislop, florile sunt biletul de intrare in manastire si semnul de recunoastere intre pelerini. Pe 28 noiembrie, irisii imperiali, daliile galbene si craciunitele imprejmuiesc mormantul parintelui, ca un acoperamant de lacrimi multicolore - acoperamant delicat si plin de scanteieri tomnatice, asa cum era odata chipul transfigurat in rugaciune al celui numit inca din timpul vietii "sfant" si "duhovnic al Ardealului" - parintele Arsenie Boca.

Multe lucruri uimitoare se implinesc la mormantul parintelui, dar putine pot fi povestite asa cum s-au petrecut.

Ca sa te convingi cu adevarat de sfintenia si puterea cuviosului Arsenie, trebuie sa vezi cu ochii tai procesiunea Prislopului si maretia zilei de 28 noiembrie, sirul de masini si autocare inghesuite unele in altele, cale de 12 kilometri, raurile de oameni care se preling necontenit pe dealuri si pojghite alunecoase de iarba, scurtand, astfel, cu ore multe, drumul dinspre Densus, Calan sau Simeria, scrie formula-as.ro.

Nu stiu cum si in ce fel anume, dar ceva se intampla in aceasta zi. Cerurile se deschid, miresmele campului se intetesc si intreaga fire tresalta, starnind un val tihnit de bunatate si de impacare telurica, in timp ce pelerini veniti din toate colturile tarii opresc cuminti la coada sirului de 12 kilometri, coboara din masini si autobuze, mai privesc o data fotografia parintelui, asezata mandru pe parbriz, se grupeaza ordonat pe regiuni si judete, se recunosc, isi surad si, in lungul drum spre manastire, se saluta intre ei, de parca s-ar cunoaste de-o viata. Toata Romania se aduna, in noiembrie, la Prislop.

Cea mai curata parte a Romaniei.
La Prislop, de ziua parintelui, nu vezi nimic urat din toate cate iti imaginezi ca se pot intampla intr-o procesiune religioasa, la fel de mare si de impozanta ca sarbatoarea Maicii Domnului de la Nicula sau a Cuvioasei Parascheva de la Iasi. La Prislop, pana si negustoreala marunta, fireasca marilor adunari de oameni, poarta ceva din cumintenia, discretia si gustul pictural al parintelui, oferind pelerinilor carti frumoase si borcanele de miere, icoane pe sticla si traistute taranesti, ceaiuri si plante de leac.

Fara puzderia inesteta de cersetori si alti dezmosteniti ai soartei, fara stridente si larma de iarmaroc, procesiunea de la Prislop iti da impresia unei imense tinde batranesti, la care se aduna aniversar si plin de dragoste toti cei ai casei - rude, prieteni, vecini si cunoscuti veniti de departe. Ceva ii uneste, ii face de nedespartit pe pelerini - felul cuviincios si curat in care sunt imbracati; felul in care pasesc, discuta si se poarta pana ajung la crucea mormantului. Totul le confera un aer apropiat si nestrident. Un aer comun, de familie. Sunt fiii si fiicele duhovnicesti, ale parintelui Arsenie.