Cozea Rodica-Maria scrie:
Laura, imi va fi foarte dor de tine, dar trebuie sa faci ceea ce este bine pentru tine. Eu nu am mai scris de o vreme dar am citit tot ceea ce ai scris si m-a bucurat prezenta ta pe forum in aceste zile sfinte. De aceste sarbatori am lucrat, dar vazand ca urmeaza sa lipsesti un timp, nu am putut sa nu las si eu o vorba aici, in topicul tau. Sper ca dupa investigatiile ce le vei face, vei veni cu vestea ca minunea s-a infaptuit. Eu astept cu nerabdare aceasta veste si sunt sigura ca nu sunt singura care asteapta acest lucru.
Iti doresc sa sarbatoresti asa cum nu ai mai sarbatorit niciodata trecerea in noul an, sa fie ceva de care sa-ti amintesti cu foarte multa placere si sa fie un etalon pentru alte sarbatori pe care le vei petrece alaturi de persoane dragi tie.
Tinand cont ca vei petrece alaturi de familia Linei, te rog sa-i transmiti salutari din partea mea si multa sanatate, ceea ce doresc sa ai si tu parte.
La multi ani, Laura draga.
Te imbratisez si iti zambesc ca intotdeauna,
RodiMar, sarbatorile au fost bucurie si, intradevar, etalon. Ce poate fi mai frumos decat sa fii plimbata cu sania de copiii de la tara? Dar o bataie cu bulgari de zapada? Dar un gratar degustat chiar la locul faptei, langa ciresul Linei de la poarta? Ciupercile mele inchircite in branza si aromate cu marar din ghiveciul din bucataria Linei au fost motivul pentru care cei din jur au uitat de carne.
Masa mereu plina de oaspeti veseli, cu priviri jucause, cu vorbe ce in cotidianul de astazi si-au pierdut sensul. M-am imbatat cu zicale si proverbe, mestesugit rostite de chipuri imbatranite inainte de vreme. M-am incalzit langa jarul din soba de teracota si am amusinat, pofticioasa muraturile Linei ce se jucau cu mana mea si nu se dadeau iesite din borcanul mare de sticla.
Gaini speriate de ger si venind sa se cocoloseasca intre picioarele mele ca sa prinda putina caldura. Un Grivei prietenos ce simtea ca ziua lui nu are rost daca nu imi linge mana dupa ce primea mancarea de la mine. O pisica bicolora ce ne pacalea vigilenta, furisandu-se pe sub paturi si iesind la momentul oportun ca sa se veseleasca de o bucatica de carne, asezata discret pe papucul meu.
A fost Craciunul copilariei mele cand cei dragi ce ne intrau in casa ma sarutau de bun gasit si ma strangeau la piept.
A fost miros de cetina pe o crenguta de brad, intr-o vas de lut. Au fost mere ionatane, mari rosii si parfumate, aduse din camara Linei si asezate in cuptoul de lut. Nuci mari, sanatoase mancate cu paine neagra facuta la vatra de o tinerica de vreo 80 de ani. Au fost vizite la neamuri de mult uitate ce ne asteptau cu masa plina si cu o mare curiozitate in suflet. Cum aratam, care ne este viata, care sunt drumurile copiilor nostri. Se minunau ca eu nu mananc decat legume si fructe si asa am degustat perje uscate, struguri stafiditi in poduri, salata de radacinoase proaspata facuta din ce se gasea prin laditele cu nisip. Am cicocnit cu moare de varza si era sa plecam de la fiecare cu sacose pline de bunatati ecologice, daca nu le-am fi explicat ca nu mergem acasa ci la o clinica pentru investigatii.
I-am povestit Linei despre prietenele mele si i-am spus ca ele ii trimit urari frumoase. S-a uitat circumspecta la mine si mi-a spus ca este cumsecade sa intorci urarile, dar sa fiu atenta cu internetul ca a auzit ea ca toate computerele manaca globulele rosii.
Cand am plecat spre clinica, am avut impresia ca ma despart de viata mea. Un dor cumplit mi s-a strecurat in suflet si l-am rugat pe sotul meu sa mai opreasca putin la marginea satului si sa lase geamul jos ca sa ma inspir o data, aerul acela.
In ceea ce priveste vestea buna, se pare ca nu a fost sa fie. Dar acesta nu-i motiv sa nu-ti zambesc cu drag.
