|
Mereu mai grabita sa prind tihna clipei mele, ma ajunge miezul noptii incercand sa-mi pun ordine in activitati. Intr-unul din aceste momente am citit mailul de mai jos. Apartine unei romance de dincolo de Prut.
Va multumesc mult. Mi-ati facut un cadou mare.
Lucrind la prima icoana cumparata de la dvs., aceasta a avut de a trece printr-o poveste care nu pot sa nu v-o povestesc.
Se numea "Maica Domnului din Kazan". Pentru a o avea, am ajuns la dvs. cu blagoslovirea Domnului, din Moldova (Chisinau) cu transport de ocazie si inapoi, la fel. Ma asteptau acasa copiii mici si nu dispuneam nici de bani mari, nici de timp.
Am inceput lucrarea inainte de Paste si am lucrat-o 40 de zile. Cind am ajuns la piine, parca mi-a soptit cineva la ureche "astazi piine nu ai s-o lucrezi". M-a sunat cineva, s-au inceput pregatirile de Sfintul Paste si nu am reusit s-o lucrez.
Dupa sarbatori am prelungit lucrarea. In toiul lucrului, peste o perioada de timp, iarasi aud o soapta "azi pruncul n-o sa-l lucrezi". Stranie fapta, dar numai imi puneam scopul sa trec la prunc si culoarea atei ma intorcea la haina Maicii Domnului. Nu am reusit sa lucrez asupra pruncului.
Mi-am dat sama adauzea cind intro clipa l-am lucrat. Am mai lucrat un pic si cind am ajuns la Marama Maicii Domnului (partea din frunte), in viata mea, parca s-au oprit riurile curgatoare, a aparut o liniste sufleteasca. Lucrind mai departe consideram ca o termin astazi si soapta venind la mine a spus "5" A sunat telefonul am plecat in oras si nu am putut termina lucrarea. A doua zi, ramas surprinsa anume 5 zimti din coronita Maicii Domnului nu am reusit sa fac ca s-o termin.
La finisare, soapta mi-a adus alta veste "icoana este icoana cind la ea se inchina lumea, dar nu cind este inchisa in patru pereti" Acesta a fost apogeul. Si eu am hotarit s-o daruesc bisericei unde mi s-au botezat copiii si unde am fost cununati (c. Carabetovca, r. Basarabeasca, Moldova). In drum spre biserica drept in calea mea a aparut un spic de griu blagoslovindu-mi calea (plin cu boabe de griu).
Dupa sfintire si inchinaciunea oamenilor la ea, stiti, parca din broderie a devenit ceva viu, insufletit. Aceasta este povestea.
Aceasta este o poveste trimisa de Lucia Vihrev. Nu stiu cine este, cu ce se ocupa. Stiu doar ca mi-a scris ce a simtit ea cand a lucrat o icoana. V-am transcris spusele ei, incercand sa redau inteligibil romana veche folosita de ea.
_________________
Monica
|
