Sinaxar 16 Aprilie

În această lună, în ziua a şaisprezecea pomenirea sfintelor muceniţe fecioare Irina, Agapi şi Hionia.

Irina, Agapi şi Hionia erau trei surori, provenind dintr-o familie bogată şi influentă din Tesalonic. Pe vremea în care s-a tăiat capul mucenicului Hrisogon de către Diocleţian pentru mărturisirea în Hristos, aproape de iezerul unde locuiau aceste trei surori: Agapi, Irina şi Hionia cu un oarecare Zoil, rob al lui Dumnezeu, arătatu-s-a Hrisogon lui Zoil în vis, zicîndu-i că sfânta Anastasia va să ia parte la luptă cu acele trei surori, şi cu dânsul să-şi săvârşească nevoinţa muceniciei. Dacă a aflat acestea, a urmat sfânta după Zoil, şi a intrat la sfinte, şi le-a sărutat; şi le slujea apoi. Aflând aceasta Diocleţian a trimis de le-a adus şi le-a dat pe seama domnului ţării de le-a chinuit şi iarăşi au fost date pe seama altui domn, anume Sisinic, care pe Agapi şi pe Hionia le-a ars în foc, iar sfintei Irina, unul din slujitori întinzându-şi arcul şi săgetând-o, i-a adus sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Felix episcopul, Ianuarie preotul, Furtunat şi Septemiu.

În al optulea an al împărăţiei lui Dioeleţian şi Maximian, a ieşit poruncă pe la toate locurile ca să se ardă toate cărţile creştinilor. De aceea a fost trimis în cetatea Tibiuca un oarecare Marian, bărbat prea spurcat, care a adus înaintea sa pe Felix episcopul, pe Ianuarie preotul, pe Furtunat şi pe Septemiu, şi citindu-le porunca împărătească, cerea numaidecât cărţile ce erau la ei. Iar preasfântul episcop a zis către ei: "Scris este guvernatorule: nu daţi cele sfinte câinilor, nici aruncaţi mărgăritarele înaintea porcilor. În zadar te nevoieşti, deşi ai cu tine poruncile împărăteşti." Guvernatorul a zis: "Lasă vorbele nebuneşti, şi fă voia împăratului, căci altfel te voi trimite legat la proconsul." Şi sfântul i-a zis: "Precum mă aflu către tine, asemenea şi către toţi, şi către însuşi împăratul tău mă voi afla." Atunci închizându-l în temniţă, fără de nici o îngrijire l-a lăsat trei zile, apoi scoţându-l, l-a mai cercetat; şi legându-l pe el şi pe cei împreună cu el, i-a trimis la proconsul. Acela iarăşi cercetându-i, i-a pus la închisoare. Şi după şase zile scoţându-i, i-a trimis legaţi la prefectul pretorilor, care, după ce i-a primit şi i-a îngrozit foarte mult, i-a aruncat într-o cumplită temniţă cu multă pază şi după paisprezece zile, scoţându-i de acolo, şi încă cercetându-i, i-a băgat pe ei într-o corabie la un loc cu cai, legaţi de picioarele cailor; iar sfinţii tăvălindu-se printre picioarele cailor fără să guste hrană sau apă patru zile, mulţumeau lui Dumnczeu. Şi ajungând la limanul unei cetăţi, au fost cercetaţi pe ascuns de cărtre creştini. Şi de acolo mergând la cetatea numită Tavromeni, şi plutind încă pe la Licaonia, au venit la cetatea Eluron. Atunci ticălosul prefect, dezlegând pe sfinţi din legături, cu glas lin le făcea întrebările; iar sfinţii grăind dimpotrivă, că nici cărţile nu le dau, nici idolilor nu jertfesc, a poruncit el ca ei să fie tăiaţi de sabie; şi aflând ei hotărârea, au făcut rugăciune şi, tăindu-li-se capetele, au primit cununile din mâna Domnului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leonid, Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunehia, Vasilisa şi Teodora.

Aceşti sfinţi mucenici erau din Grecia. Leonid a fost prins în Trizina, începător fiind duhovniceştei cete în zilele de prăznuire a sfintei Învieri a lui Hristos, şi a fost adus la Corint. Iar Harisa, Nunehia şi maica Nunehiei, Vasilisa, Nichi, Galini, Calida şi Teodora, fiind şi acestea din Grecia, adusu-s-au şi ele la Corint, către guvernator. Acesta aflând că sfântul Leonid avea neclintită credinţa în Hristos, a poruncit să-l spânzure şi să-l strujească fără milă, şi apoi să fie aruncat în adâncul mării cu cei ce erau împreună cu el. Atunci se zice că fericita Harisa cânta strigând, ca oarecând Mariam, când s-au înecat în mare egiptenii: "O milă am alergat, Doamne, şi oaste m-a gonit, Doamne, şi nu m-am lepădat de Tine. Doamne, mântuieşte sufletul meu." Iar ceilalţi care împreună ascultau şi cântau, au ajuns până la mare; şi intrând în corabie, îndelungând cântarea, au înotat până la treizeci de stadii; apoi fiind legaţi cu pietre, i-au scos afară şi i-au aruncat în mare; şi a fost mucenicia lor cu o zi înainte de Paşti.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Irina.

Această sfântă era de loc din Grecia. În timpul Paştilor, când şi sfântul Leonid a mărturisit cu cei împreună cu el în aceeaşi casă de rugăciune slăvind pe Dumnezeu, era acolo şi sfânta Irina împreună cu creştinii din acea vreme. Pârâtă fiind, guvernatorul a pus-o la închisoare, din care scoţând-o, i-a tăiat limba, i-a scos dinţii, şi i s-a tăiat şi capul.

Tot în această zi, sfântul mucenic Mihail Vurliotul, care a suferit mucenicia în Smirna, la anul 1772, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 17 Aprilie

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului sfinţit mucenic Simeon, episcopul Persidei, cu însoţitorii săi Avdela preotul, Gotazat, Fusic şi alţii o mie o sută cincizeci.

Ctesifon şi Salic care domneau în cetăţile Persidei, pe când împărăţea în ţara Persidei Sapor, au scris împăratului că arhiereul creştinilor Simeon şi alţi mulţi nu vor să se supună împărăţiei şi să dea dajdie, ci îşi aleg mai degrabă a muri pentru Hristos, decât să slujească cu ponos şi cu necinste. Mâniindu-se pentru acestea împăratul, a poruncit să fie adus sfântul Simeon legat cu două lanţuri, şi trimis la temniţă. Acolo sfântul a întors la credinţa în Hristos pe prepozitul Gotazat, care fusese mai înainte creştin, dar pentru cinstea ce avea la împăratul şi de frică se închinase soarelui după legea perşilor; pe care prinzându-l, i-a tăiat capul, în locul binelui ce-i făcuse acesta, căci el crescuse pe împăratul, de când fusese înţărcat de la sân. Auzind de dânsul, în temniţă, sfântul Simeon se bucura şi se ruga lui Dumnezeu cu ceilalţi, ca şi el să se săvârşească în acelaşi chip. Scoţându-i şi pe dânşii din temniţă, li s-au tăiat capetele, fiind la număr o mie o sută cincizeci. Au tăiat întâi pe sfântul Simeon, îndemnând la aceasta şi pe ceilalţi. Se zice că unul din cei ridicaţi s-a înfricoşat, iar îngrijitorul palatului care se numea Fusic, îl îmbărbăta să nu se sperie nicidecum, ci să închidă ochii şi să primească tăierea, că este grabnică moartea; dar fiind pârât pentru aceasta, şi mărturisind cu îndrăzneală că crede în Hristos, i s-a tăiat limba, şi i s-a jupuit pielea, şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Acachie, episcopul Melitinei.

Acest preacuvios a fost din Melitina Armeniei, din părinţi binecredincioşi, temători de Dumnezeu care, fiind neroditori, prin rugăciune şi prin înfrânare au cerut loruşi de la Dumnezeu această roadă binecredincioasă, pe cuviosul Acachie, pe care crescându-l întru învăţătura cărţilor, l-au dus la episcopul cetăţii aceluia, şi l-au dat spre slujba lui Dumnezeu, căci aşa s-au fost făgăduit când au cerut de la Dumnezeu să le dea acest rod. În acea vreme era episcop fericitul Otrie cel ce a fost unul din cei o sută cincizeci de sfinţi, la Sinodul al doilea, împotriva eresului lui Machedonie, luptătorul în contra Duhului Sfânt. Cunoscând darul lui Dumnezeu ce era întru Acachie încă din pruncia lui, l-a făcut cleric bisericesc; şi trecând Acachie din putere în putere, întru faptele cele bune şi întru osteneli bisericeşti cu viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, s-a suit la treapta preoţiei şi făcân-du-se vas ales Sfântului Duh, s-a învrednicit de treapta arhieriei ca un vrednic, şi a fost episcop al cetăţii Melitinei, după moartea episcopului Otrie, fiind ales de toţi cu un glas. Acesta a fost la Soborul al treilea ce s-a ţinut la Efes, dimpreună cu sfântul Chiril patriarhul Alexandriei, împreună şi cu ceilalţi sfinţi părinţi, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantinopolului, care hulea pe preacurata Fecioară de Dumnezeu Născătoarea; pe acesta surpându-l, l-au dat anatemei, ca pe un eretic şi păgân. Şi aşa Acachie, fiind iubit de toţi sfinţii părinţi şi lăudat, încă şi de împăratul cel binecredincios, Teodosie cel Mic, mult a fost lăudat şi întru mulţi ani păstorind Biserica lui Hristos, şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul, punându-se sfintele lui moaşte lângă mormântul sfântului mucenic Polieuct, cu care împreună acum stă în cetele sfinţilor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Adrian.

Şi acest mucenic Adrian era unul din cei ce oarecând au fost prinşi şi au fost puşi la felurite închisori. Fiind scoşi din închisoare, în vremea când grecii se aflau în rătăcire şi jertfeau zeilor celor mincinoşi, era silit şi acesta să se apropie de jerfelnic şi să aducă tămâiere. Dar el nu numai că nu s-a plecat a face aceasta, ci tare fiind cu trupul şi viteaz, a răsturnat jertfelnicul, şi jertfele ce erau deasupra lui le-a vărsat şi focul l-a împrăştiat. Pornind prin aceasta spre urgie pe guvernator şi aprinzând mânia închinătorilor la idoli a fost prins şi bătut fără cruţare, şi l-au aruncat într-un cuptor ars cu foc, şi aşa s-a săvârşit cu pace.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Agapet, papă al Romei.

Acest între sfinţi părintele nostru Agapet a trăit pe vremea împărăţiei lui Justinian, crescut fiind prin sihăstrie şi virtute şi învrednicit de cinstea preoţiei. Purcezând să meargă la Constantinopol, ca să se întâlnească cu împăratul Justinian, îndată pe cale a dat dovadă de virtutea sa şi de îndrăzneala către Dumnezeu, căci ajungând în Grecia, văzând un om cuprins de două neputinţe, căci nici nu putea vorbi, nici nu putea umbla, apucându-l de mână, l-a făcut cu picioare noi, şi băgându-i în gură sfântă părticică din stăpânescul Trup, l-a arătat bine grăitor. Dar şi după ce a ajuns la Poarta de aur, punând mâna pe un orb ce s-a apropiat de el, i-a dăruit puterea vederii. Drept aceea după vrednicia virtuţii sale, fiind primit de cei în dregătorii şi de senat şi de însuşi împăratul şi de toată cetatea, şi izgonind din Scaunul Constantinopolului pe Antim episcopul Trapezuntei, care rău trecuse la acel scaun, ca cel ce cugeta ale lui Eutihie şi ale lui Sever, l-a dat pe el anatemei şi a hirotonit pe preacucernicul preot Mina al preasfintei bisericii celei mari, încuviinţat cu viaţa şi cu cuvântul, şi care avea drepte cugetările credinţei. Pe acesta aşezându-l în scaunul patriarhicesc, după câtăva vreme s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 18 Aprilie

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Ioan, ucenicul sfântului Grigorie Decapolitul.

Acest între sfinţi părintele nostru Ioan, din cruda vârstă urând viaţa lumească şi iubind pe Hristos, s-a dus către marele Grigorie Decapolitul şi, fiind făcut de către acela monah, era împreună cu el, nevoindu-se întru toate şi slujind lui Dumnezeu. Şi aşa de vestit s-a făcut întru ascultare şi aşa de plecat întru supunere şi prea gata spre slujire, încât şi marele Grigorie se bucura de el şi slăvea pe Dumnezeu. După săvârşirea sfântului Grigorie apoi s-a mutat la loc străin şi necunoscut şi acolo se nevoia. De aici mergând la Locurile Sfinte, s-a mutat la Lavra sfântului Hariton, şi s-a dat pe sine spre mai multe nevoinţe şi virtuţi şi aşa în pace s-a odihnit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului părintelui nostru Cosma, episcopul Calcedonului.

Sfântul Cosma arhiereul şi mărturisitorul lui Hristos a fost din cetatea Constantinopol, şi din copilărie iubind pe Hristos a lăsat lumea aceasta deşartă, şi a fost tuns în cinul monahicesc. Şi cu postirea şi cu celelalte fapte bune pe sineşi curăţindu-se, s-a făcut locaş al Sfântului Duh, şi a fost pus episcop în Calcedon, în vremea răucredincioşilor luptători împotriva icoanelor şi multe nevoinţe a arătat, ajutând dreptei credinţe. Şi silit fiind de împăraţii eretici ca să se lepede de închinarea la sfintele icoane, nu i-a ascultat. Pentru aceea izgonire a suferit şi multe încercări a răbdat. Şi iarăşi chemat fiind, şi silindu-l ca să se împreuneze cu eresul acelora, n-a vrut să-i asculte. Întru scârbe fără de număr a fost aruncat şi împreună cu cuviosul Auxentie se nevoia. Şi fiind ispitit şi chinuit de către cei răucredincioşi şi ticăloşi luptători împotriva icoanelor, s-a săvârşit şi către Domnul s-a dus.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maicii noastre Atanasia.

Această fericită, cu numele nemuririi, s-a născut din părinţi dreptcredincioşi în insula Eghina. Învăţând apoi Psaltirea şi toată slujba bisericească, s-a dat pe sine lui Dumnezeu; părinţii ei însă au însoţit-o fără voia ei cu bărbat; dar după şaisprezece zile de însoţire, năvălind barbarii, au tăiat şi pe bărbatul ei cu sabia. Atunci sfânta înnoindu-şi gândul său cel dintâi se nevoia cum ar putea scăpa de părinţi, ca să nu ajungă la a doua însoţire şi în acestea zăbovindu-şi ea cugetul, a sosit poruncă împărătească, ca toate femeile de acolo cele întru văduvie să se însoţească cu păgânii, pentru care iarăşi fără voia ei, a ajuns la a doua însoţire. Însă şi de mântuirea sa pururea îngrijindu-se, zăbovea în rugăciuni, împărţindu-şi bogăţia sa la săraci; iar după câtăva vreme a înduplecat pe bărbatul său să se facă monah, deşi era păgân. Care şi în câtăva vreme cu cuvioşie fiind împodobit s-a mutat către Domnul; şi de atunci câştigând ea slobozenie, şi-a împărţit toată averea şi luând cu sine şi alte femei, s-a dus la o sihăstrie, unde făcându-se călugăriţă, foarte se nevoia împreună cu acelea. Hrana ei era numai puţină pâine şi apă după al nouălea ceas, dar şi acestea cu înfrânare. În cele trei posturi de peste an, numai cu verdeţurile se hrănea, şi acestea la două zile. Apoi după patru ani a fost rânduită să fie stareţă schitului şi de atunci a voit să fie ea cea mai mică decât toate călugăriţele; încât nici nu se cunoştea că este stareţă. Când dormea, nu pe aşternut, ci pe o piatră, înadins spre aceasta gătită culcându-se, se împărtăşea de puţin somn. Iar după trecerea a patru ani îmboldită fiind de dorul liniştii, ieşind de acolo împreună cu cele ce merseseră la sihăstrie, s-au dus la loc liniştit, unde din destul secerau roadele liniştii. Iar mai înainte cu douăsprezece zile cunoscând sfânta mutarea sa către Dumnezeu şi vestind-o surorilor călugăriţe, mulţumea Domnului; iar pe ele adunându-le a rânduit pe cea care să fie în locul ei stareţă; şi în ziua de pe urmă când era să fie mutarea ei către Domnul, stăruind ea la cântarea Psaltirii împreună cu surorile, şi ajungând la sfârşitul ei, făcând pentru surori rugăciune, şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan cel din Ianina, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1527 şi care de foc şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Culica, cel care a suferit în anul 1564 când s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 19 Aprilie

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Paleolavritul, adică de la Lavra cea veche.

Acest preacuvios, de mic pornindu-se de dorire dumnezeiască, s-a alipit de Dumnezeu, şi părăsind desfătarea si mândria lumii, şi înstrăinându-se de patria sa şi de rudeniile sale, şi ridicând crucea, a mers în ţară străină şi necunoscută, pentru Domnul; şi sosind la cinstitele locuri, a mers la Mănăstirea fericitului Hariton. Şi săvârşind tot felul de fapte bune, s-a mutat din cele deşarte către veşnicele şi fericitele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Pafnutie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Socrat şi Dionisie, care, fiind împunşi cu suliţe, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirca preacuviosului părintelui nostru Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Antiohiei Pisidei.

Acest sfânt a trăit pe vremea luptătorilor împotriva icoanelor, din pruncie fiind dat lui Dumnezeu. Şi pentru covârşitoarea lui virtute a fost hirotonit episcop al Antiohiei din Pisidia. Când prin sfatul viclean al diavolului s-a pornit eresul luptătorilor împotriva icoanelor şi se trimiteau scrisori pretutindenea, ca toţi episcopii să meargă cu grăbire la Constantinopol, s-a dus şi acesta, care, neplecându-se a se face de un cuget cu ereticii şi a se lepăda de închinarea sfintelor icoane, a fost osândit la surghiun şi la rea pătimire, întru care şi murind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Trifon arhiepiscopul Constantinopolului, căruia i se face soborul la sfânta biserică cea mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, egumenul sfintei Mănăstiri Filoteu din Muntele Atosului, cel ce avea o singură haină şi umbla desculţ, care a fost şi ctitor, în acelaşi munte, al Flamuriei Sfintei Treimi, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 20 Aprilie

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Trihina.

Acest fericit supunându-se la toată reaua pătimire şi petrecere, îngheţat de frig şi de ger, îşi acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, pentru care s-a şi numit Trihina. Drept aceea a dat de gol şi înşelăciunea demonilor. Şi mormântul său este izvorâtor de mir, tuturor celor ce cu dragoste năzuiese la dânsul, şi-şi iau sufleteasca şi trupeasca tămăduire.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona şi Antonin.

Toţi aceşti sfinţi au săvârşit lupta muceniciei pe vremea lui Diocleţian cel răucredincios, când şi mult-pătimitorul mucenic al lui Hristos Gheorghe fiind prins era pedepsit şi în vremea pedepselor săvârşea acele minuni. Şi Victor, Achindin, Zotic, împreună cu Zinon, şi Severian, văzând pe sfântul Gheorghe, întins pe roată, şi întru nimic vătămându-se, cu un glas s-au mărturisit pe sine creştini, şi li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar Hristofor, Teona şi Antonin, fiind cei mai de aproape păzitori ai împăratului, şi care stau înaintea lui, într-una din zile, în vreme ce marele mucenic era cercetat cu cruzime, văzând învierea păgânului celui mort, făcută prin rugăciunile mucenicului şi prin chemarea lui Hristos Dumnezeu, degrabă aceştia aruncând centurile şi armele lor înaintea împăratului şi a toată adunarea, au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pentru care fiind prinşi au fost puşi la închisoare. Iar după câteva zile stând înaintea tiranului au fost supuşi la multe chinuri. Şi în sfârşit fiind aruncaţi în foc, au primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Anastasie al Antiohiei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Zaheu.

Sfântul apostol Zaheu era un vames (preceptor) bogat din Ierihon. Si, cum era mic de statura, s-a urcat într-un sicomor ca sa-L vada pe Mântuitorul trecând. Dupa Înaltarea Domnului, sfântul Zaheu l-a insotit pe sfântul Petru în calatoriile lui. Traditia spune ca el a devenit episcop în Cezareea Palestinei, unde a si murit în pace.

Evanghelia (Luca 19:1-10) povesteste întalnirea lui Zaheu cu Hristos în duminica dinaintea începerii Triodului, numita Duminica lui Zaheu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Atanasie care a zidit Manastirea Meteora în Tesalia şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Iosaf, ce a sihăstrit împreună cu pomenitul cuvios Atanasie din Meteora, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 21 Aprilie

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Ianuarie episcopul, şi cei împreună cu dânsul Procul, Soson şi Faust diaconii, Dezidcriu citeţul, Eutihie şi Acution.

Aceşti sfinţi au fost daţi la multe chinuri în zilele împăratului Diocleţian şi a lui Timotei guvernatorul Carnpaniei, şi mai pe urmă neînfricoşându-se nici plecându-se poruncilor păgâneşti, li s-au tăiat capetele. Iar arhiereul Ianuarie a fost băgat în cuptor, şi scăpând din el, i s-au tăiat vinele, şi tăindu-i-se şi lui capul cu sabia şi-a primit sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfântului sfinţitului mucenic Teodor cel din Perga Pamfiliei şi a celor împreună cu el.

În împărăţia lui Antonin stăpânind guvernatorul Teodot în Perga Pamfiliei, alegea la rânduiala ostăşească pe tinerii cei frumoşi şi tari cu trupul, spre slujba împărătească. Cu aceştia au luat şi pe acest fericit Teodor, frumos la vedere, şi la guvernatorul Teodot l-au dus; care a pus pe el ca şi pe ceilalţi tineri semnul cel ostăşesc. Iar sfântul Teodor semnul acela îndată l-a aruncat de la sine, zicând: "Eu însemnat sunt din pântecele maicii mcle, cu Împăratul meu cel ceresc, cu Domnul Iisus Hristos, şi nu voiesc să fiu ostaş la alt împărat." Şi l-a întrebat pe el guvernatorul: cărui împărat te-ai făcut ostaş? Răspuns-a sfântul: "M-am făcut ostaş Aceluia ce a făcut cerul şi pământul." Şi îndată guvernatorul cunoscând că e creştin, i-a zis: "Au nu vei aduce zeilor noştri jertfe?" Răspuns-a sfântul: "Eu demonilor celor necuraţi jertfă niciodată n-am adus, nici voi aduce." Atunci a poruncit guvernatorul ca să-l bată pe el; şi bătându-l foarte, iarăşi la întrebare l-a pus inainte, şi i-a zis: "Acum, oare, pleca-tu-te-ai, şi mai cu blândeţe ne vei răspunde nouă, şi te vei închina zeilor?" Răspuns-a sfântul: "De ai fi cunoscut şi tu pe Dumnezeul ce te-a făcut pe tine, singur ai fi voit ca să te închini Aceluia." Şi a poruncit guvernatorul ca să aprindă un foc, şi să aducă o tigaie mare de fier, şi să topească multă smoală, pucioasă şi ceară, şi să pună în tigaie pe mucenicul gol, şi să toarne peste dânsul cele topite. Şi făcându-se aceasta, deodată a făcut Dumnezeu o minune preaslăvită. Pentru că un vuet mare ridicându-se, şi făcându-se cutremur, a crăpat pământul în două în acel loc, unde se afla focul şi tigaia, şi apă multă din crăpătura pământului a izvorât, şi a stins focul şi tigaia, iar sfântul mucenic cu totul a rămas sănătos, şi către guvernator a zis: "Iată vezi că nu al puterii mele este lucrul acesta, ci al lui Hristos Dumnezeului meu, Căruia eu slujesc; iar tu de voieşti ca să cunoşti puterea zeilor tăi, clădeşte alt foc şi tigaia iarăşi o arde, şi porunceşte ca pe unul din ostaşii tăi să-l întindă pe ea în numele zeilor tăi, şi atunci vei vedea puterea lor, şi tăria cea întru toate a Dumnezeului meu o vei cunoaşte."

Iar ostaşii cei ce-i stau înainte auzind acestea, au zis către guvernator: "Nu, domnule, să nu faci nouă aceasta, ci mai ales papilor zeilor să le faci aşa. Pentru că mai degrabă va asculta tigaia pe popa, ca şi pe Teodor, şi nu-l va arde pe acela, precum şi pe dânsul." Iar guvernatorul îndată poruncind să cheme pe un popă, l-a întrebat pe el: "Cum îţi este numele?" Răspuns-a popa: "Dioscor îmi este mie numele." Zis-a către dânsul guvernatorul: "Cu ce fel de vrajă şi buruiană se ung creştinii, şi intră cu îndrăzneală în foc, şi nearşi rămân, precum şi Teodor acum de foc nevătămat este?" Răspuns-a Dioscor: "Creştinii nu sunt vrăjitori, ci numele lui Hristos este aşa de puternic, încât unde este chemat Acela, acolo toată buruiana si basmele cele vrăjitoreşti se strică, şi demonii se cutremură." Zis-a guvernatorul: "Au doară, mai tare este Hristos decât Dia al nostru?" Răspuns-a Dioscor: "Dia şi ceilalţi zei cu dânsul sunt idoli surzi şi nesimţitori, şi te rog pe tine, nu mă sili pe mine ca să mă sui pe tigaie, ci de voieşti ca să ştii puterea lui Dia, pe acela singur mai ales să-l pui pe foc." Zis-a guvernatorul: "Şi cine poate să facă aceasta? Pentru că cine va îndrăzni să pună pe zeu în foc?" Zis-a Dioscor: "Porunceşte-mi mie, şi eu voi face aceasta. Şi de se va împotrivi mie Dia, atunci îl voi crede pe el, că este Dumnezeu, şi poate să se apere pe sineşi de foc." Zis-a guvernatorul: "Cu adevărat de acum nu mai eşti tu popă de vreme ce unele ca acestea asupra zeilor grăieşti." Răspuns-a Dioscor: "Am fost popă, asemenea ţie întru credinţă păgânească, însă văzând acum pe fericitul Teodor neclintit de chinurile ce i se dau de la tine şi de foc nears, am cunoscut puterea lui Hristos, şi neputinţa mincinoşilor zei am înţeles-o, şi m-am întărit întru credinţa lui Hristos, şi voiesc astăzi să mă fac împreună ostaş cu Teodor." Zis-a către dânsul guvernatorul: "Dacă aşa grăieşti Dioscor, apoi suie-te pe tigaie, ca şi Teodor." Atunci Dioscor căzând către mucenicul lui Hristos, a zis: "Robule al lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, Teodore, roagă-te pentru mine"; şi s-a rugat sfântul pentru Dioscor. Apoi au dezbrăcat de Dioscor, şi pe tigaia cea încinsă întinzându-l, tare a strigat: "Mulţumesc ţie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul lui Teodor, că cu robii Tăi mă rânduieşti pe mine; primeşte cu pace sufletul meu." Şi acestea zicând şi-a dat duhul, şi a luat într-un ceas cununa muceniciei ca şi tâlharul pe cruce raiul.

După săvârşirea fericitului Dioscor, pe sfântul Teodor l-a aruncat în temniţă. După aceea în altă zi, de picioare împiedicându-l şi de un cal sălbatic legându-l, l-au târât pe uliţele cetăţii, gonind foarte tare calul; calul, fără de rânduială purtându-se, peste prăpastii căzând s-a zdrobit, şi a pierit, iar mucenicul cu nevăzută puterea lui Dumnezeu păzindu-se, şi din legătură dezlegându-se, a rămas întreg şi fără de vătămare, toţi mirându-se de o minune ca aceea. Iar doi din ostaşi: Socrat şi Dionisie, cei ce legaseră pe sfântul de cal, povesteau o vedenie oarecare minunată. Că în timp ce alerga calul, au văzut o căruţă de foc din cer pogorându-se la mucenic, care pe mucenicul cel târât l-a luat în sineşi şi-l trăgea, şi l-a pus pe acela în divan întreg. Aceşti doi ostaţi spunând aceasta la toţi, au strigat: "Mare este Dumnezeul creştinilor." Aceasta auzind guvernatorul, a poruncit ca şi pe aceia împreună cu sfântul Teodor în temniţă să-i închidă, şi a gătit trei zile un cuptor, cu foc mare încindându-l. După aceea în cuptorul acela a aruncat pe mucenicul şi pe amândoi ostaşii ce crezuseră în Hristos, pe Socrat şi pe Dionisie, şi îndată niste rouă dumnezeiască s-a pogorât de sus, şi i-a rourat pe dânşii, şi văpaia a răcorit-o, şi şedeau sfinţii în mijlocul cuptorului ca în mijlocul unui vânt răcoros şi vorbeau unul cu altul.

Atunci şi-a adus aminte sfântul Teodor de fericita maica sa, care mai înainte cu trei ani se robise de cei de alt neam, şi în ţară străină cu alţi mulţi fusese dusă, şi s-a rugat pentru dânsa lui Dumnezeu zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule al minunilor, arată-mi mie pe maica mea, precum Tu ştii, cu dumnezeiască puterea Ta. Pentru că doresc ca să o văd pe ea, iar Ţie toate Îţi sunt cu putinţă; arată-mi mie pe aceea, ca şi ceilalţi să cunoască măririle Tale." Aşa sfântul rugându-se, se stingea văpaia încet, fiindcă încă şi ploaie cu rugăciunile mucenicului se pogorâse, şi a stins cuptorul, şi se plecau sfinţii spre somn întru dânsul, şi acum era noapte. Şi în vis îngerul stând înaintea sfântului Teodor, i-a zis: "Nu te mâhni Teodore pentru maica ta, că iată o vei vedea pe ea"; şi deşteptându-se sfântul din somn, a spus prietenilor săi vedenia cea din vis. Şi încă el aceea spunând a stat în mijlocul cuptorului maica sfântului, care se numea Filipia, şi văzând pe fiul său cel iubit, s-a bucurat şi l-a sărutat cu dragoste, şi pe ostaşii cei ce erau împreună cu dânsul, şi le-a spus de unde şi cum a venit, cu nevăzută mână purtându-se. Iar sfântul mucenic Teodor la cer mâinile ridicându-şi, mulţumirea cea cuvenită a dat lui Dumnezeu. Iar a doua zi guvernatorul din somn sculându-se a zis către ai săi: "Mi se pare mie că n-a rămas în cuptor nici un os al lui Teodor şi al ostaşilor celor aruncaţi împreună cu dânsul."

Acestea grăind el, unul din străjerii cei ce păzeau cuptorul, a mers la guvernator spunân-du-i că mucenicii sunt vii în cuptor, şi că focul încă de seara s-a stins de tot, din pricina unei ploi care s-a vărsat de sus peste cuptor, stingându-l, şi că maica lui Teodor din robie fără de veste venind, şade în cuptor ca într-o cămară cu fiul şi cu ostaşii vorbind despre Dumnezeul lor. Aceasta auzind guvernatorul s-a spăimântat şi sculându-se a mers la cuptor, şi chemând pe fericita Filipia, a zis către dânsa: "Oare, tu eşti maica lui Teodor?" Răspuns-a fericita: "Eu sunt." Zis-a către dânsa guvernatorul: "Învaţă pe fiul tău ca să se închine zeilor, ca să nu piară el şi pe tine fără fiu să te facă." Iar ea a răspuns: "Fiul meu, precum de dânsul mai înainte de zămislirea lui de la Domnul meu înştiinţare am luat, răstignit va fi de tine, şi va jertfi lui Dumnezeu jertfă de laudă." Zis-a guvernatorul: "De vreme ce tu singură ai hotărât fiului tău moarte pe cruce, aşa să fie." Şi îndată a poruncit ca pe sfântul Teodor să-l răstignească, iar sfintei Filipia cu sabia să-i taie capul, iar pe ce doi ostaşi, pe Socrat şi pe Dionisie, să-i împungă cu suliţele. Şi aşa sfinţii mucenici ţi-au luat cununile. Iar sfântul Teodor trei zile pe cruce spânzurând viu, după aceea către Domnul s-a dus. Atunci oarecare din dreptcredincioşi, luând trupurile sfinţilor, le-a învălit cu cinstite giulgiuri cu aromate, şi la loc însemnat le-a pus cu cinste, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime slăvit în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Filipia maica sfântului Teodor, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Alexandra împărăteasa şi a slugilor ei Apolo, Isachie şi Codrat.

Alexandra muceniţa lui Hristos Dumnezeu era soţie împăratului Diocleţian; deci văzând ea că sfântul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar că în chip minunat rămâne viu şi sănătos, s-a înfăţişat împăratului, în vreme ce aducea el jertfă idolilor, s-a mărturisit pe sine creştină înaintea împăratului. De aceea a fost pusă în închisoare; după acestea dându-se hotărâre ca să fie tăiaţi Gheorghe şi Alexandra, aflând ea aceasta în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu, şi şi-a dat sufletul. Iar Apolo şi Isachie şi Codrat, fiind slugi împărătesei Alexandra, şi văzând-o pe ea că a dispreţuit vremelniceasca şi stricăcioasa împărăţie şi pe muritorul împărat, şi că, crezând în Hristos, a şi murit pentru El, au crezut şi ei în Hristos. Şi înfăţişându-se cu îndrăznire au mustrat pe împăratul numindu-l călcător de lege şi sălbatic, şi că nu i-a fost milă de însăşi femeia sa, cu care a făcut copii. Mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, şi aceasta făcându-se, gândea el toată noaptea eu ce moarte îi va pierde, iar dimineaţa scoţându-i din temniţă, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat; iar Apolo şi Isachie, iarăţi să fie puşi la închisoare, şi să fie ucişi cu foamea; care după câteva zile fiind istoviţi de foame, şi-au dat sufletele lor Domnului.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Maximian, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Maximian era din Roma veche, fiu de părinţi bogaţi şi de bun neam; din oarecare trebuinţe lăsând Roma s-a dus la Constantinopol, unde strălucind cu starea şi cinstea vieţii lui, şi cunoscut fiind ca isteţ cu mintea şi foarte învăţat, a fost hirotonisit preot de fericitul întru pomenire patriarhul Sisinie. Ajungând el până în vremea ereticului Nestorie, care a fost în urma preasfântului Sisinie, a fost prohirisit patriarh în Constantinapol, prin alegerea împăratului şi a tot poporul. Şi bine păstorindu-ţi turma sa doi ani şi cinci luni, şi Biserica nevătămată de sminteli păzind-o, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Atanasie Sinaitul.

Acest între sfinţi părinte al nostru lăsând lumea şi cele din lume şi luându-şi crucea sa pe umeri, după cuvântul Domnului, a urmat lui Hristos cu osârdie; şi dorind de mai mare nevoinţe de fapte bune, s-a dus la Ierusalim, şi închinându-se la cinstitele locuri şi cu credinţă sărutându-le s-a suit la Muntele Sinaiului; şi acolo aflând monahi foarte desăvârşiţi în sihăstreasca petrecere, a rămas împreună cu ei supunându-li-se şi slujindu-le. Deci, făcându-se foarte smerit cugetător, a luat de la Dumnezeu darurile cunoştinţei şi multei înţelepciuni. Prin care scriind vieţi ale sfinţilor părinţi, şi cuvinte de suflet folositoarc alcătuind, ajungând la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 22 Aprilie

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei.

Acest sfânt se trăgea din ţara galatilor, din satul ce se cheamă Sicheot, născut fiind în vremea lui Iustinian cel bătrân, părând a nu fi de naştere lăudată, fiindu-i naşterea neche-zăşuită şi întunecată, căci se zice că maică-sa Maria, strălucind în frumuseţe şi daruri, a atras la dânsa pe oarecare din curierii împărăteşti, anume Cosma, din care s-a născut cuviosul; dar ar fi fost fără cuviinţă şi de mustrare a ascunde cele de după naşterea lui sau rele dinainte de naştere; că îndată într-acea noapte ce s-a unit maică-sa cu acel bărbat, i s-a arătat în vis, că s-a pogorât un luceafăr şi a intrat în pântecele ei, ceea ce arăta strălucirea ce era să aibă mai pe urmă pruncul. Iar sfântul ca această înţelegere să fie împlinită mai apoi, căci dându-se pe sine dintru întâia vârstă spre dragostea lui Dumnezeu şi a sfântului mucenic Gheorghe, atât cât i se părea că este totdeauna cu dânsul de-l învăţa şi-l făcea a înainta spre cele mai bune dorinţe şi cu totul a-l iubi cu o dumnezeiască şi minunată dragoste. Făcând el aşa, şi înaintând cu fiecare suişi se arăta pururea sfântul. A fost numărat întâi în ceata călugărilor. După aceea trecând prin treptele ce duc spre culmea virtuţii şi îmbogăţindu-se cu lucrarea minunilor, ca dovadă a desăvârşitei virtuţi şi a apropierii de Dumnezeu, a fost ridicat la marea înălţime a arhieriei, şi i s-a încredinţat Biserica Anastasiopolei. Acolo învăţând el pe mulţi cunoştinţa lui Dumnezeu, şi îndrumându-i a face cele ce se cuvin, şi tămăduind pretutindenea pe cei de un neam prin minuni şi prin fapte minunate, pe toţi uimind; şi arătându-se minunat şi iubit la împăraţi şi la arhierei, şi proorocind multora cele ce aveau să fie, şi-a încheiat viaţa primind cu zâmbire cuvioasă pe îngerii ce aveau să-l ia. Se spune că cu puţin înaintea morţii, i s-a arătat în vis strălucitul mare mucenic Gheorghe şi i-a dat un toiag. Apoi i s-a arătat iarăşi călare pe un cal, trăgând cu sine şi alt cal, pe care a poruncit cuviosului să încalece, arătându-i cu aceste vedenii dinainte calea ce avea să facă de acolo.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nearh, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea întâlnirii cu Hristos a sfântului apostol Natanael.

Acest sfânt a fost din Cana, cetatea Galileii, unde Hristos Dumnezeul nostru fiind chemat la nuntă de preacurata Sa Maică, a făcut întâia Sa minune, prefăcând apa în vin.

Aştepta şi el venirea lui Hristos, ca un legiuitor ce era. Pce Care aflându-L Filip cel din Betsaida, şi cunoscând că aştepta venirea lui Hristos, i-a zis cu bucurie: "Aflat-am pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, de Care au scris Moise în lege şi proorocii" (Ioan I, 46). Mergând Natanail şi văzând pe Hristos, a crezut într-Însul şi L-a urmat. Şi după Patimi şi după Înviere, propovăduindu-L Dumnezeu adevărat, s-a sfârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 23 Aprilie

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei ce nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnczeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns accsta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina intristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.

Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-l de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.

Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 24 Aprilie

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea sfântului mucenic Sava Stratilatul.

Acest sfânt mucenic Sava a trăit în zilele împăratului Aurelian la Roma, având dregătoria de şef de armată, şi era de neam got. Şi având credinţa în Hristos, avea grija sfinţilor ce erau prin temniţe închişi. Pentru curăţia vieţii sale, şi pentru nevoinţa virtuţilor, alunga duhurile cele viclene de la oameni. Fiind pârât apoi că este creştin a mers la împăratul şi lepădându-şi centura a mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost chinuit în multe feluri, pe care le-a îndurat cu tărie. În acest fel a atras la credinţa lui Hristos şaptezeci de păgâni, cărora li s-au tăiat capetele pentru Hristos şi s-au încununat. Şi iarăşi şi a doua oară stând sfântul la cercetare, întărit fiind de Hristos mai înainte în temniţă şi dându-i îndrăznire, a fost aruncat într-o apă şi aşa a luat cununa muceniciei. Se vădeau la el floarea vârstei şi albeaţa trupului şi rumeneala obrazului, şi era părul capului şi barba ca de aur lucind, şi căutătura ochilor săi poruncitoare şi netemătoare, ceea ce îl arăta ostaş desăvârşit şi viteaz.

Tot în această zi, sfinţii şaptezeci de mucenici care au crezut prin sfântul Sava, şi care s-au săvârşit prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Elisabeta făcătoare de minuni.

Această cuvioasă Elisabeta din fragedă vârstă petrecând cu osteneli sihăstreşti, a luat de la Hristos har de tămăduiri, şi tămăduia tot felul de boli. Naşterea ei s-a arătat prin dumnezeiască descoperire, şi mai înainte s-a însemnat pentru dânsa că va să fie vas ales. Fericita purta numai o îmbrăcăminte pe dânsa şi îngheţa de frig şi de ger. A petrecut patruzeci de zile nemâncând; trei ani a avut gândul numai la Dumnezeu, iar cu ochii cei trupeşti nicidecum n-a văzut frumuseţea şi întinderea cerului. N-a gustat untdelemn mulţi ani, şi n-a pus încălţăminte în picioarele ei. Strălucind drept aceea într-aceste fapte bune, cu plăcere dumnezeiască, a adormit în Domnul, dând har de multe minuni până în ziua de astăzi, celor ce năzuiesc către dânsa cu credinţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pasicrat si Valentin.

Pasicrat şi Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Durostor cetatea Moesiei, ostaşi creştini pe lângă prefectul locului aceluia Avsolan. Şi văzând pe oameni cuprinşi de înşelăciunea idolească şi închinându-se demonilor după porunca stăpânitorilor, iar pe mulţi din credincioşi că, temându-se de chinuri, fugeau şi se ascundeau, atunci ei cu îndrăznire au mărturisit că sunt creştini, şi pe unul adevăratul Dumnezeu preaslăvindu-L, au blestemat pe idolii cei fără de suflet. Atunci i-au prins pe ei închinătorii la idoli şi, la judecată dându-i, i-au silit ca să tămâieze idolilor. Şi era acolo idolul lui Apolon, la care sfântul Pasicrat alergând, l-a scuipat în faţă şi i-a zis: "Astfel de cinste se cuvine zeului acestuia". Pentru aceasta cu grele lanţuri de fier l-au legat şi l-au aruncat în temniţă. Cu acele lanţuri ostaşul lui Hristos ca şi cu nişte podoabe de aur împărăteşti se împodobea, bucurându-se că s-a învrednicit a le purta pentru Hristos. Şi a fost pus cu dânsul şi Valentin. Şi iarăşi la judecată înaintea guvernatorului pe amândoi i-au pus. Şi a mers acolo fratele lui Pasicrat, cu numele Papian, care era creştin, dar temându-se de chinuri, a jertfit idolilor, rugând cu lacrimi pe Pasicrat fratele său, ca să aducă tămâie idolului cioplit, precum făcuse el şi să se facă o vreme ca şi cum ar fi închinător de idoli, ca aşa să poată scăpa de chinurile cele cumplite. Însă sfântul mucenic Pasicrat l-a îndepărtat şi i-a zis că este nevrednic de neamul său, de vreme ce s-a depărtat de la credinţa lui Hristos. Şi el singur alergând la capişte, şi-a băgat mâna sa în foc şi către guvernator a zis: "Acest trup muritor, precum vezi, cu foc se arde, dar sufletul, fără moarte fiind, nu are grijă de aceste chinuri văzute. Şi întrebat fiind de guvernator şi sfântul Valentin, iarăşi unele ca acestea a zis, că este gata, pentru Hristos, la toate chinurile. Atunci amândoi la tăiere au fost condamnaţi. Şi când slujitorii prigonitorului duceau pe sfinţi afară din cetate la moarte, maica lui Pasicrat mergea după dânşii şi sfătuia ca o maică pe fiul său ca fără de frică să se apropie de moarte; că se temea pentru el, ca să nu se înfricoşeze, fiindcă era încă tânăr. Şi aşa le-au tăiat capetele sfinţilor. Şi era sfântul Pasicrat de douăzeci şi doi de ani, iar Valentin de treizeci. Iar maica cu bucurie şi cu veselie luând trupurile amândurora, le-a îngropat cu cinste, slăvind pe Hristos Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor opt mucenici: Eusebie, Neon, Leontie, Longhin şi alţi patruzeci.

După sfârşitul sfântului măritului mare mucenic Gheorghe, a poruncit Diocleţian împăratul ca pretutindenea pe creştinii ce se aflau, mai ales pe cei ţinuţi în lanţuri, cu felurite chinuri să-i silească la închinarea la idoli şi pe cei ce se vor supune să-i lase slobozi, iar pe cei ce nu se vor supune să fie daţi morţii. În acea vreme aceşti mucenici, Eusebie, Neon, Leontie, Longhin, şi ceilalţi împreună cu dânşii, ca la patruzeci, erau în temniţă. Pentru că văzând minunile ce se făceau de sfântul Gheorghe, au crezut în Hristos, şi cu îndrăznire înaintea tuturor L-au mărturisit şi pentru aceasta i-au prins şi i-au legat şi în temniţă i-au închis. Şi scoţându-i la încercare înaintea tiranului, nu s-au lepădat de Hristos, şi pe zeii păgânilor i-au ocărât. Drept aceea i-au dezbrăcat, i-au întins, i-au bătut, i-au spânzurat şi i-au strujit, până ce a căzut la pământ trupul lor, şi cele dinăuntrul lor se vedeau. La sfârşit le-au tăiat capetele, şi prin asemenea sfârşit, au primit împărăţia cerească.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Duca croitorul mitilenean, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1564 şi care s-a săvârşit fiind despuiat de piele, de viu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Iorest, mitropolitul Ardealului.

Acest sfânt ierarh, mărturisitor al dreptei credinţe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 şi 1643. S-a născut în Ţara Ardealului, din părinţi dreptcredincioşi. Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova. Aici a deprins meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii de icoane.

Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoţiei. Pentru învăţătura lui iscusită şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bărbăţie împotriva calvinilor abătuţi de la dreapta credinţă, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărţi bisericeşti de învăţătură şi a cercetat sat cu sat povăţuind şi îndrumând pe fiii săi duhovniceşti. În această luptă nu l-au înfricoşat nici ameninţările, nici opreliştile craiului Ardealului şi ale căpeteniilor calvineşti. Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor şi l-au scos din scaun, aruncându-l în temniţă. Nouă luni a stat sfântul în temniţă, legat cu lanţuri grele la mâini şi la picioare. Din când în când, era scos din temniţă la privelişte, înaintea bisericii sale din Bălgrad; şi era batjocorit, despuiat de haine şi bătut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării. A fost slobozit din temniţă, în schimbul unui preţ de o mie de taleri. Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezaşi, iar el a plecat în Moldova şi apoi în Rusia, unde a adunat aceşti bani pentru despovărarea chezaşilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Huşilor şi după puţină vreme s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi săvârşim şi pomenirea fericitului ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolitul Ardealului.

Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVII-lea, în Inăul Ardealului, din părinţi de neam bun şi creştini evlavioşi, Ioan şi Maria.

Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetăţii Inăului. Mai bine cunoscut este episcopul Longhin, fratele lui Ioan Brancovici. Tânărul Simeon a început învăţătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi şi pravila vieţii mănăstireşti le-a deprins în Mănăstirea Comana din Ţara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se aşezase în această mănăstire. Murind tatăl său de năpraznica molimă a ciumei, Simeon a fost chemat acasă şi rugat să se căsătorească. El a împlinit dorinţa mamei sale şi după puţin timp a fost ales protopop al Inăului, primind darul preoţiei. Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însuşiri sufleteşti, dovedite în vrednicia de protopop, precum şi viaţa sa pilduitoare l-au înălţat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simeon Ştefan, în anul 1656. Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăţie şi cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele.

În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica şi să o ţină în albia dreptei credinţe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi a craiului de atunci al Ardealului. Aceştia voiau să strecoare cu vicleşug, în cărţile bisericeşti ale românilor, învăţături rătăcite şi pierzătoare de suflet.

Iubirea fierbinte şi grija pentru Biserică, precum şi durerea pentru suferinţele credincioşilor l-au călăuzit pe osârduitorul vlădică să călătorească în anul 1668 până la Moscova pravoslavnică. La curtea ţarului, sfântul Sava a stăruit pentru mântuirea creştinilor asupriţi de turci. De la Moscova, sfântul s-a întors cu multă cinstire. Câţiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplită prigoană din partea căpeteniilor calvine şi a craiului. El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru nişte vini născocite. Cu silnicie şi mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoţându-l din scaunul vlădicesc. A fost aruncat apoi în temniţa craiului şi a suferit batjocuri, biciuiri şi loviri de toiege.

Neclintit a rămas sfântul în credinţa sa, ca o stâncă bătută de valurile mării. A suferit şi a pătimit pentru Ortodoxie. După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniţă, dar aşa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683.

Sfântul s-a săvârşit, având cugetul împăcat că el s-a luptat lupta cea bună, a păzit credinţa şi a apărat turma. Pentru jertfa lui curată, Domnul l-a învrednicit de cununa neveştejită a sfinţeniei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 25 Aprilie

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfântului apostol şi evanghelist Marcu.

Prealăudatul apostol Marcu a propovăduit pe Hristos în tot Egiptul şi Libia şi Varvaria şi în Pentapole, în zilele lui Tiberiu Cezarul, şi a scris şi Evanghelia sa, tâlcuindu-i-o apostolul Petru, şi mergând în Cirineea Pentapolei, a făcut multe minuni. De aceea s-a dus în Alexandria cea dinspre Faros, şi de acolo la Pentapole, făcând pretutindenea minuni, şi împodobind Bisericile lui Hristos cu hirotonii de episcopi şi de ceilalţi clerici. După aceea mergând iarăşi la Alexandria, şi aflând pe oarecare fraţi de lângă mare, la Vucoli, petrecea cu dânşii binevestind şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Acolo închinătorii idolilor nesuferind a vedea sporindu-se credinţa în Hristos, l-au legat cu ştreanguri şi l-au târât, şi carnea pe pietre se zdrelea şi sângele lui roşia pământul.

Băgându-l în temniţă, i s-a arătat Domnul spunându-i mai înainte mărirea ce avea să primească; la ziuă iarăşi legându-l, l-au târât pe uliţe iarăşi şi aşa zdrelindu-se şi rupându-se de pietre, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar la chip arăta astfel: nici foarte plin la trup, nici prea înalt, nici scund şi mărunt; ci cuvios şi împodobit la măsura vârstei crescându-i şi cărunteţe. Nasul lungăreţ iar nu scurt, nici cu vreo lipsă ci drept, sprâncenele îi băteau jos, barba lungă, capul pleşuv; la faţă era încuviinţat, era milostiv şi lăsător, şi dulce la vorbă cu cei ce se întâlnea, atât cât era tocmit la toate, şi strălucea virtuţile sufletului cu harurile trupului său.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Macedonie, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, sfânta muceniţă Nichi.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor opt părinţi sihaştri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.