Acum este 24 Iun 2026, 12:41

Ora este UTC + 1 [ DST ]





Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 536 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45 ... 54  Urmatorul
  Versiune printabila Subiectul anterior | Urmatorul subiect 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 19 Ian 2021, 13:26 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5341
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 19 ianuarie 2021

Sfantul Macarie Egipteanul

Macarie cel Mare, cunoscut si sub numele de Macarie Egipteanul, este unul dintre marii Sfinti Parinti ai pustiei. Contemporan cu Sfantul Cuvios Antonie cel Mare, Macarie era de origine egiptean, dintr-un sat numit Ptinapar, provenind dintr-o familie crestina foarte evlavioasa. Parintii lui l-au silit sa se insoare, insa, el a fugit de viata lumeasca si dupa moartea parintilor sai, a ales sa traiasca viata pustniceasca.

Foarte de curand, Macarie a inceput sa fie puternic ispitit de diavol prin felurite incercari, dar prin staruinta sa si dragostea cea mare pentru Hristos, fericitul a biruit si s-a facut pilda a vietii ingeresti in trup.

Multe sunt pildele si minunile savarsite de Sfantul Macarie in lunga sa vietuire duhovniceasca in pustie. Prin unele dintre ele s-a aratat ca Sfantul capatase de la Hristos putere si asupra mortii, astfel incat fericitul Macarie s-a invrednicit a savarsi invieri.

Astfel, intrucat intr-o eparhie un episcop eretic incepuse a raspandi o erezie care sustinea ca Hristos a avut doar un trup aparent, episcopul dreptcredincios al locului l-a chemat pe Macarie pentru a stinge aceasta ratacire. Desi Sfantul Macarie i-a aratat episcopului eretic prin cuvintele Simbolului credintei ca se afla in inselare, necredinta acestuia a persistat, fortandu-l pe Cuvios sa rusineze ratacirea aceluia printr-o minune dumnezeiasca.

Dupa o ora de staruinta in rugaciune, Macarie a inviat un om dintr-un mormant si nu vreunul mort de curand, ci unul mort de foarte mult timp. Cel inviat, neauzind de Hristos pana la moartea sa, a fost botezat de Macarie si facut ucenic al sau. Ucenicul a mai trait trei ani de la invierea sa din morti.

Povestea avva Macarie ca umbland odata prin pustie a gasit o capatana de mort aruncata la pamant. Si clatinandu-o cu toiagul cel de finic, capatana i-a vorbit, spundu-i ca a fost slujitor al idolilor si al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta. Si a continuat: iar tu esti Macarie, purtatorul de duh, si in orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt in chinuri si te vei ruga pentru dansii, se mangaie putin. Iar Macarie i-a zis: care este mangaierea si care este chinul? I-a raspuns lui: pe cat este de departe cerul de pamant, atata este focul dedesubtul nostru, fiindca de la picioare pana la cap stam in mijlocul focului si nu este cu putinta sa se vada cineva fata catre fata, ci fata fiecaruia este lipita de spatele celuilalt. Deci cand te rogi pentru noi, din parte vede cineva fata celuilalt. Aceasta este mangaierea. Si, plangand batranul, a zis: vai zilei aceleia in care s-a nascut omul, daca aceasta este mangaierea muncii!

I-a zis ei batranul: este alta munca mai rea? I-a raspuns lui capatana: noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, macar putin suntem miluiti, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu si s-au lepadat de El si nu au facut voia Lui, dedesubtul nostru sunt. Si luand batranul capatana, a ingropat-o. "

In multe randuri Macarie s-a luptat fatis cu puterile necurate, dar cel mai bine vedem desavarsirea acestui minunat sfant in relatarea sfarsitului sau, in care se arata nesfarsita sa smerenie:

"Fericitul Macarie sarutand pe toti cei ce erau langa dansul si pentru dansii rugandu-se, si-a ridicat ochii si mainile in sus, zicand cel mai de pe urma cuvant: In mainile Tale, Doamne, imi dau duhul meu. Si astfel si-a dat fericitul sau suflet, lasand multa plangere ucenicilor. Apoi, adauga Serapion si aceasta, pe care a auzit-o de la Cuviosul Pafnutie, care era unul din ucenicii lui Macarie: ca acel sfant suflet, fiind ridicat de heruvimi si spre cer suindu-se, unii din parinti priveau cu ochii sufletesti spre diavolii cei din vazduh cum stau departe si strigau: "O! de ce slava te-ai invrednicit, Macarie".

Iar Sfantul le raspundea: "Nu, caci inca ma tem, pentru ca nu ma stiu de am facut vreun lucru bun". Apoi vrajmasii cei ce erau in vazduh, strigau: "Cu adevarat ai scapat de noi, Macarie". Iar el le zicea: "Ba nu, caci imi mai trebuie ceva ca sa scap". Si fiind acum inauntrul portilor ceresti, diavolii plangand, strigau: "A scapat de noi, a scapat!". Iar el cu mare glas le-a raspuns: "Cu adevarat am scapat de mestesugirile voastre, cu puterea Hristosului meu fiind ingradit". Astfel a fost viata, sfarsitul si mergerea la vesnica viata a Cuviosului parintelui nostru Macarie".

Troparul Sfantului Macarie cel Mare

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, Parintele nostru Macarie. Si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere, slava Celui ce te-a incununat pe tine, slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

Despre Sfântul Macarie Egipteanul se spune, în Pateric, că „s-a făcut dumnezeu pământesc”. E un cuvânt extraordinar; de neaşteptat, ai putea zice. Dar se explică acest cuvânt prin ceea ce urmează. Prin urmare, Sfântul Macarie s-a făcut „dumnezeu pământesc” pentru că, aşa cum Dumnezeu acoperă lumea, aşa acoperea şi el păcatele pe care le vedea, ca şi când nu le-ar fi văzut, şi cele de care auzea, ca şi când nu ar fi auzit de ele.


Exact aşa face iubirea: este acoperitoare. Era la noi la mănăstire un părinte tare bun - Dumnezeu să-l odihnească! - care spunea că el ne acoperă pe noi, iar eu, glumind, îi spuneam: „Da, părinte, aţi putea fi numit călugărul Copernic”. Ei, fiecare dintre noi trebuie să fim precum „călugărul Copernic”, şi, dacă avem dragoste, chiar suntem aşa. Sfântul Isidor Pelusiotul spunea că răul trebuie să-l scrii pe apă. Aşa cum nu poţi scrie pe apă, aşa trebuie să nu mai scrii în minte răul pe care ţi l-a făcut cineva şi să fii „acoperitor de păcate”. (Arhimandrit Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași)

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Macarie Alexandrinul;
- Sfintei Mucenite Eufrasia;
- Aducerii moastelor Sfantului Grigorie Teologul in Biserica „Sfintii Apostoli“;
- Minunii din Niceea, cand Sfantul Vasile cel Mare a deschis prin rugaciune usile bisericii si a dat-o ortodocsilor;
- Sfantului Marcu Eugenicul din Efes;
- Sfantului Cuvios Meletie Valisiotul Marturisitorul;
- Sfantului Cuvios Arsenie, arhiepiscopul Cherchire
i.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 20 Ian 2021, 09:36 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5341
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 20 ianuarie 2021

Sfantul Eftimie cel Mare

Sfantul Eftimie cel Mare a trait in secolul al IV lea, pe vremea imparatului Gratian. S-a nascut in Melitina (Armenia), din pantece sterp si neroditor. Numele sau inseamna in limba greaca "voie buna”. La varsta de 29 de ani ajunge la Iersualim si se nevoieste intr-o pestera.

Aici a savarsit nenumarate minuni: a hranit 400 de calatori, in timp ce nu avea paine nici pentru zece persoane; a deschis portile cerului, tamaduind pamantul de nerodire si a facut posibil, cu rugaciunea lui, ca multe femei sterpe sa aiba copii.

Una din aceste femei este sotia lui Terevon saracinul. Acesta isi aduce sotia stearpa inaintea lui Eftmie si ii spune: "Stiu sa ma plec cinstite parinte, ca te va asculta pe tine Dumnezeu, daca te vei ruga; pentru ca El face voia celor ce se tem de Dansul. Deci, fiindca atat de multa vreme a trecut si nu m-am putut invrednici a avea fiu, pentru ca aceasta era stearpa, te rog cinstite parinte, roaga pe Iubitorul de oameni sa ne daruiasca noua fiu". Batranul intelegand credinta lor, i-a pecetluit de trei ori cu semnul Crucii, atingand cu mana pantecele femeii si a zis: "Mergeti, bucurandu-va intru Domnul, pentru ca iata va daruieste prin iubirea Lui de oameni trei fii, parte barbateasca". Crezand cuvintele sfantului batran, s-au dus cu bucurie la ale lor; apoi a zamislit cea stearpa trei fii, dupa prorocia parintelui purtator de Duh.

Sfantul Eftimie a fost si un mare aparator al dogmelor bisericesti. Lupta impotriva lui Nestorie, iar pe Chiril al Alexandriei, il numeste luptator si invatator al dreptei credinte. Recunoaste cele doua nasteri ale Fiului, adica pe cea vesnica din Tatal si fara trup si pe cea sub vreme, din Fecioara Maica, cu trup insufletit; marturiseste ca in Hristos sunt doua firi -dumnezeiasca si omeneasca, dar neamestecate, neschimbate, neimpartite si nedespartite.

Slujitori ai marelui Eftimie au grait despre dansul: "Nu l-am cunoscut mancand ori vorbind cu cineva fara de mare nevoie, afara de sambata si de duminica. Nu l-am vazut pe dansul cumva dormind pe coastele sale, ci uneori sezand putin, iar alteori o franghie spanzurata intr-un colt al acoperamantului chiliei tinand-o cu amandoua mainile, se impartasea putin de somn pentru nevoia firii". Sfantul Eftimie cel Mare a trecut la cele vesnice la varsta de 97 de ani.

Troparul Sfantului Eftimie cel Mare

Veseleste-te pustie ceea ce nu nasteai, bucura-te ceea ce nu aveai durere, ca ti-a inmultit tie fii barbatul doririlor celor duhovnicesti, cu buna credinta sadindu-i, cu infranarea hranindu-i, spre savarsirea bunatatilor. Cu ale carui rugaciuni, Hristoase Dumnezeule, mantuieste sufletele noastre.

Tot in aceasta zi facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Vas, Eusebiu, Eutihiu si Vasilid;
- Sfintilor Mucenici In, Pin si Tim;
- Fericitului Petru Vamesul;
- Sfintei Mucenite Ana;
- Sfintilor Mucenici Tira si Agni;
- Evlaviosului imparat Leon cel Mare din Tracia;
- Sfantului Mucenic Zaharia.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 22 Ian 2021, 08:22 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5341
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 22 ianuarie 2021

Sfantul Apostol Timotei; Sfantul Anastasie Persul

Sfantul Apostol Timotei s-a nascut din tata pagan elin si din mama de neam evreu. Originar din cetatea Listra, Sfantul Timotei a fost ucenic al Sfantului Apostol Pavel. In Listra erau cinstiti in mod deosebit zeii pagani Zeus si Hermes, in ale caror temple erau prezenti foarte multi preoti care aduceau jertfe neincetat.

Din Faptele Apostolilor, aflam ca Sfantul Apostol Pavel ajunge impreuna cu Barnaba in Listra, unde va tamadui un schiop din pantecele maicii sale. In urma acestei minuni, mama lui Timotei il gazduieste in casa sa, si-l daruieste pe fiul ei lui Pavel, ca dar pentru binecuvantarea adusa in cetatea ei.

Timotei este numit de Sfantul Apostol Pavel "adevarat fiu al credintei". L-a insotit pe acesta in calatoriile misionare din Frigia, Galatia si Misia, in orasele Troa, Filipi si Berea, la Atena.

Amintim ca Pavel il sfatuieste pe Timotei cum sa pastoreasca credinciosii, indemnuri care vor deveni reguli pentru slujitorii Bisericii: "Nimeni sa nu dispretuiasca tineretile tale, ci fa-te pilda credinciosilor cu cuvantul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinta, cu curatia. Pana voi veni eu, ia aminte la citit, la indemnat, la invatatura. Nu fi nepasator fata de harul care este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mainilor mai-marilor preotilor. Cugeta la acestea, tine-te de acestea, ca propasirea ta sa fie vadita tuturor. Ia aminte la tine insuti si la invatatura; staruie in acestea, caci, facand aceasta, si pe tine te vei mantui si pe cei care te asculta" (I Timotei 4, 11-16).

Dionisie din Furna marturiseste in "Erminia picturii bizantine" ca Sfantul Timotei trebuie zugravit in chipul unui batran cu barba creata, tinand in mana un sul infasurat, insemnul propovaduirii sale apostolice.

Mai tarziu, dupa ce Sfantul Evanghelist Ioan va fi alungat de imparatul Domitian in insula Patmos, Sfantul Apostol Pavel il va hirotoni episcop in locul acestuia. Patimirea sa este legata de o sarbatoare in cinstea zeilor. Exista obiceiul in timpul anului, ca inchinatorii la idoli sa poarte masti si sa omoare persoanele pe care le intalneau pe strazi. Socoteau ca asa aduc jertfa zeilor. In timpul acestui obicei, Timotei iese cu indrazneala in fata acestora si Il marturiseste pe Hristos. Acestia, neprimind cuvintele Sfantului Timotei, l-au batut pana cand si-a dat duhul. Trupul sau a fost ingropat cu cinste in locul ce se numea Pion. Din porunca imparatului Constantiu (337-361), moastele sale au fost duse in Constantinopol, de Sfantul Artemie mucenicul si au fost puse in biserica "Sfintii Apostoli", alaturi de Apostolii Luca si Andrei.

Troparul Sfantului Apostol Timotei

Bunatatea invatandu-te si intru toate cumpatat fiind, imbracandu-te cu buna constiinta, precum i se cuvine unui sfant, ai scos din vasul alegerii lucrurile tainice; si credinta pazind, aceeasi cale ai savarsit, apostole Timotei: roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea
- Sfantului Cuvios Mucenic Anastasie Persul;
- Sfintilor Mucenici Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniu, Gavriil, Ioan, Parod si alti 377 de mucenici
.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 23 Ian 2021, 19:40 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5341
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 23 ianuarie 2021

Sfantul Clement de Ancira; Sfantul Paulin de Nolla

Sfantul Clement de Ancira

Sfantul Clement de Ancira a vietuit in Galitia, in localitatea de la care si-a luat si numele - Ancira, in vremea stapaniei imparatului Valerian (253-259). Sfantul s-a nascut intr-o familie de rand, iar Sofia, mama lui, fiind o crestina cuvioasa, a fost si cea care l-a invatat pe copil cele despre credinta crestina. Tatal necredincios a murit inca de pe cand copilul era foarte mic.

Maica lui Clement murind cu moarte fireasca si fiind ingropata cu cinste, el a ramas copil cu totul orfan, avand numai pe Dumnezeu tata si cuvintele mamei lui pazindu-le cu dinadinsul in inima sa.

La varsta de numai 12 ani, Sfantul Clement purta deja haina monahala si nevointele cele de zi cu zi ale calugarilor. Dupa doar opt ani de monahism si indelungate nevointe, tanarul Clement este ales, prin randuiala lui Dumnezeu, episcop. Nevointele din chilie s-au continuat cu nevointele cele din lume, viata sfantului fiind o neincetata mucenicie.
El a patimit mult de la toti conducatorii lipsiti de credinta ai vremii, printre care imparatii Diocletian si Maximian, si guvernatorii Dometian, Agripin, Cumvrichiu, Dometiu, Saverdot, Maxim, Afrodisiu, Lucius si Alexandru.

Sub imparatul Diocletian a patimit cu moarte minunata sfantul Clement. A pus imparatul in jurul sfantului multe feluri de materii amagitoare si infioratoare - de o parte argint si aur mult, scrisori imparatesti, care dadeau mucenicului mari dregatorii, haine de mult pret, toata bogatia si podoaba -, iar de alta parte unelte de chinuiri - maini de fier si unghii, paturi de fier, brice ascutite, carbuni aprinsi, caldari, coifuri infocate, tepi, roate, lanturi grele si multime de unelte de chinuire fara de numar.

Unele ca acestea imparatul punand inainte si spre mucenicul cautand, i-a aratat cu mana aurul si darurile cele bogate, zicandu-i: "Acestea, zeii nostri le daruiesc tie, daca cunoscandu-i pe ei, vei incepe a-i cinsti cu inchinaciuni si cu jertfe." Sfantul si-a intors ochii de la acelea, ca de la niste lucruri proaste, necurate, rele si nevrednice de vedere, apoi a zis cu suspinare: "Sa fie acelea cu zeii vostri spre pierzare".

Iar imparatul cu groaza cautand, a aratat cu mana spre uneltele de chinuire, zicand catre sfant: "Acestea sant pregatite celor ce nu cred in zeii nostri". Viteazul mucenic al lui Hristos i-a raspuns: "Daca tiraniile tale, precum ti se pare, sant infricosate, apoi ce socotesti de chinurile acelea, pe care le-a gatit Dumnezeu in iad celor ce nu cred in El? Desi se vad darurile voastre a fi luminoase, minunate si cinstite, pentru cei ce cugeta cele pamantesti, cu mult mai mari insa sant cele ce se dau in ceruri si pe care le-apregatit Dumnezeu celor ce-L iubesc, pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit". Sfantul Clement de Ancira si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu dupa multe si nesfarsite chinuri.

Troparul Sfantului Clement al Ancirei

Vita de sfintenie si stalpare de chinuire, floare preasfintita, si rod de Dumnezeu dat credinciosilor, preasfintite, pururea inflorind te-ai daruit. Ci ca cela ce ai fost impreuna cu mucenicii patimitor, si cu Ierarhii impreuna pe scaun sezator, roaga-te lui Hristos Dumnezeu, sa se mantuiasca sufletele noastre.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfantului Paulin de Nolla;
- Sfantului Mucenic Agatanghel;
- Sfintilor Parinti de la Sinodul al VI-lea Ecumenic
(680-681): Pe 23 ianuarie sunt cinstiti Sfintii Parinti de la Sinodul VI Ecumenic, tinut la Constantinopol in anii 680-681. La acest Sinod a fost condamnata erezia monotelita, erezie care afirma ca in Persoana Mantuitorului Iisus Hristos ar exista o singura vointa, o singura lucrare.

Sinodul a fost convocat de catre Imparatul Constantin al IV-lea, supranumit si Pogonatul. La acest Sinod s-a stabilit ca in Persoana Mantuitorului Iisus Hristos exista doua vointe sau energii: vointa omeneasca, vointa dumnezeiasca. Vointa omeneasca si lucrarea omeneasca urmand intru totul vointei si lucrarii dumnezeiesti.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 24 Ian 2021, 11:18 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5341
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 24 ianuarie 2021

Sfanta Xenia

Sfanta Xenia era originara din Roma. In momentul in care parintii au hotarat sa o marite, ea a ales sa fuga impreuna cu doua slujitoare in Insula Cos. Face acest lucru din dragoste fata de Hristos, caci pentru ea adevarata logodna era unirea cu El. Renunta la numele Eusebia si isi ia numele de Xenia, care se talcuieste "straina", vrand sa arate prin acest gest, ca se instraineaza de lumea aceasta. In urma rugaciunilor, il intalneste pe ieromonahul Pavel, iar la indemnul acestuia se stabileste in cetatea Milassa din Careia si imbraca haina monahala. Aici va ridica o bisericuta inchinata Sfantului Mucenic Stefan. Va fi locul in care se va nevoi impreuna cu cele doua slujitoare si cu alte fecioare.

Sfanta Xenia era intr-o continua priveghere, infranare si smerenie. Purta niste haine vechi, dar considera ca trupul sau este nevrednic si de acestea. Toata viata ei era intru umilinta si varsare a lacrimilor. In Sinaxarul zilei in care se face pomenirea ei se spune ca "puteai sa vezi izvoarele apelor in vreme de arsita secand, decat ochii ei incetand de lacrimi... facutu-s-au lacrimile ei paine ziua si noaptea ”. Era straina de lume, insa, locuitoare a cerului. A fost vazuta in trup, dar s-a asemanat cu ingerii cei fara de trup.

Diavolii se temeau de infranarea ei si nu indrazneau sa se apropie de ea. Manca uneori a doua zi, alteori in a treia zi, iar de multe ori si toata saptamana petrecea fara hrana. Iar cand era sa primeasca hrana, nu manca verdeturi, linte, poame de gradina, ci numai putina paine, udata cu lacrimile sale. Lua din cadelnita cenusa si presara painea sa. Aceasta o facea in tot timpul vietii sale, implinind cuvantul prorocesc: "Cenusa cu paine am mancat si bautura mea cu plangere am amestecat”.

In momentul in care cuvioasa Xenia a trecut la cele vesnice, pe la amiaza, pe cer s-a aratat, deasupra manastirii, o cununa de stele foarte luminoasa avand in mijlocul ei o cruce. Aceasta cununa stralucea mai mult decat soarele. Prin acest semn, Dumnezeu a dorit sa arate tuturor, sfintenia cuvioasei Xenia.

Viata sa a fost cunoscuta de ceilalti, dupa moartea ei. Cuvioasa Xenia le cerusera celor doua slujnice sa nu spuna nimanui nimic despre viata sa. Astfel, nimeni nu a stiut unde si cand s-a nascut, din ce fel de familie si de ce a ales sa paraseasca lumea aceasta, pana in momentul in care una din slujnicele ei va face cunoscut motivul instrainarii ei pentru Hristos.

Troparul Sfintei Xenia

Intru tine, Maica, cu osardie s-a mantuit cel dupa trup. Caci luand crucea ai urmat lui Hristos, si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup caci este trecator. Pentru aceasta si cu ingerii, impreuna se bucura, preacuvioasa Maica Xenia, duhul tau.

Tot in aceasta zi, face pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Pavel, Pavsirie si Teodotion;
- Sfantului Mucenic Vavila din Sicilia, impreuna cu ucenicii sai Timotei si Agapie;
- Sfantului Cuvios Macedonie;
- Sfintilor Mucenici Ermoghen si Mamant;
- Cuviosului Filipic;
- Aducerii moastelor Sfantului Cuvios Mucenic Anastasie Persul in Cezareea si Roma.
- Sfantului Cuvios Filon, episcopul Calpasiei;
- Sfantului Cuvios Zosima;
- Sfantului Mucenic Varsim;
- Sfantului Cuvios Dionisie.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 25 Ian 2021, 09:52 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5341
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 25 ianuarie 2021

Sfantul Grigorie de Nazianz; Sfantul Bretanion

Sfantul Grigorie de Nazianz s-a nascut intr-o familie aristocratica la Arianz, in partea de sud-vest a Capadociei, in vecinatatea cetatii Nazianz. Tatal sau este convertit la crestinism de sotia sa Nona si ajunge mai tarziu episcop de Nazianz. Sfantul Grigorie a studiat in Cezareea Capadociei, in Cezareea Palestinei si in scoala Alexandriei Egiptului. Si-a completat studiile la Atena, unde a stat 10 ani. In timpul studiilor se imprieteneste cu Sfantul Vasile cel Mare.

In jurul anului 357 paraseste Atena si revine acasa. Primeste taina Sfantului Botez si invitatia Sfantului Vasile de a-l vizita la manastirea pe care el o infiintase pe malul raului Iris in Pont. Ajunge la aceasta manastire si sta o perioada destul de lunga. In timpul sederi sale aici, il ajuta pe Sfantul Vasile la redactarea Filocaliei. Se reintoarce acasa pentru a-l sprijini pe tatal sau in activitatea sa pastorala. Ajuns acasa, este hirotonit preot de catre tatal sau, impotriva vointei sale, probabil la sarbatorile Craciunului din anul 361.

Dupa hirotonire se retarage in singuratate, timp in care a scris "Apologeticus“, o lucrare in care ne descopera greutatile preotiei si motivele pentru care s-a ferit sa o primeasca. Revine la tatal sau pentru a-l ajuta sa readuca pacea in comunitatea tulburata de semiarieni.

Dupa moartea tatalui sau in 374, preia scaunul episcopal de Nazianz, insa nu pentru multa vreme, deoarece se retrage la Seleucia in Isauria, dedicandu-se vietii contemplative. In anul 379, un grup de credinciosi ii cere sa vina la Constantinopol pentrua reorganiza Biserica de aici, persecutata si distrusa de arieni.

Una din rudele sale apropiate ii daruieste o casa, pe care o amenajeaza si o sfinteste, cu hramul Anastasia, Invierea. In aceasta biserica, el va tine cele cinci omilii despre dumnezeirea Logosului. Aceste cinci Cuvantari teologice ii vor aduce mai tarziu numele de "Teologul".

In anul 380, imparatul Teodosie l-a ales episcop de Constantinopol. Sinodul II ecumenic din anul 381 de la Constantinopol, confirma alegerea Sf. Grigorie ca episcop de Constantinopol. Din cauza constestarilor cu privire la alegerea sa, se retrage in Capadocia, la Nazianz. In anul 383 l-a hirotonit pe Eulalius episcop si s-a retras in Arianz. Aici si-a petrecut ultimii ani in meditatie. A trecut la cele vesnice in 389-390.

Troparul Sfantului Grigorie de Nazianz

Fluierul cel pastoresc al Teologiei tale a biruit trambitele ritorilor; ca tie, celui ce ai incercat adancurile Duhului, ti s-au adaugat si frumusetile Cuvantului. Ci roaga pe Hristos Dumnezeu, parinte Grigorie, sa mantuiasca sufletele noastre.


Sfantul Bretanion, episcopul Tomisului

Sfantul Bretanion, episcopul Tomisului se pare ca a fost ucenic al Sfantului Vasile cel Mare. A fost numit episcop al Tomisului in jurul anului 360 si a condus Biserica Tomisului pana aproape de anul 381. Date despre acest episcop avem de la Sozomen si Teodoret al Cirului. Astfel, Sozomen vorbeste de vizita imparatului arian Valens (364-378) la Tomis, in anul 369, pe cand se intorcea dintr-o expeditie impotriva gotilor. Autorul spune in "Istoria sa bisericeasca" ca imparatul a intrat in biserica episcopala si a cerut episcopului Bretanion sa intre in comuniune cu arienii pe care ii simpatiza, si sa slujeasca impreuna cu ei. Marele episcop a aparat dreapta credinta si "a vorbit imparatului cu indrazneala despre hotararile celor 318 Sfinti Parinti de la Sinodul I de la Niceea (325) impotriva lui Arie, pe care nu le putea calca". Sfantul Bretanion a avut un rol important in redactarea si trimiterea documentelor cu privire la transferarea sfintelor moaste ale Sfantului Sava Gotul in Capadocia, la cererea Sfantului Vasile cel Mare. Bretanion este cel care a redactat actul martiric al Sfantului Sava Gotul.

Troparul Sfantului Bretanion

Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-a aratat pe tine turmei tale adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe Bretanion, roaga pe Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Publie;
- Parintelui Maris;
- Sfintei Mucenite Medula;
- Sfantului Cuvios Castin;
- Sfantului Cuvios Apolo;
- Sfantului Cuvios Dimitrie Schevofilaxul;
- Sfantului Mucenic Auxentie.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 27 Ian 2021, 18:23 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5341
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 27 ianuarie 2021

Aducerea moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur

In ziua in care se face pomenirea Aducerii moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur, se aminteste ca acesta a acuzat-o pe imparateasa Eudoxia ca si-a insusit via vaduvei Calitropia. Sfantul Ioan Gura de Aur a fost izgonit de doua ori din scaunul patriarhal, ca dupa un timp, sa fie rechemat in scaunul patriarhal. A treia si cea din urma data a fost trimis la Cucus. De aici a fost dus la Aravissos si apoi la Pitius, unde a murit in anul 407. A fost ingropat in Comane.

In anul 434, unul dintre ucenicii sai, numit Proclu (434-447), ajungand Patriarh de Constantinopol, a cerut voie imparatului bizantin Teodosie, sa aduca in Constantinopol trupul Sfantului Ioan Gura de Aur. Abia in anul 438 crestinii au reusit sa aduca trupul Sfantului Ioan Gura de Aur in capitala Imperiului Bizantin. Moastele Sfantului Ioan Gura de Aur au fost duse mai intai in Biserica Sfantului Apostol Toma, numita "a lui Amantie", iar dupa aceea la Biserica Sfanta Irina. A doua zi, dis de dimineata, Sfintele sale Moaste au fost duse in Biserica Sfintii Apostoli. Potrivit Traditiei, in momentul in care au fost asezate in aceasta din urma biserica, din gura Sfantului Ioan s-au auzit cuvintele: "Pace tuturor."

Racla cu Sfintele Moaste a fost ingropata in Sfantul Altar, langa Moastele Sfantului Grigorie Teologul.

Dupa venirea cruciatilor in Constantinopol, Moastele Sfintilor Ioan si Grigorie Teologul au fost duse in Venetia, iar apoi in Roma. Cinstitul sau trup a fost asezat mai intai intr-un pridvor al unei Biserici medievale, inchinata Sfantului Apostol Petru. Mai tarziu, in data de 1 mai 1626, acestea vor fi transferate in Biserica cea mare a Sfantului Petru, fiind asezate intr-o Capela special amenajata pentru ele.

Dupa 800 de ani, moastele celor doi sfinti au ajuns sa fie inapoiata Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan Paul al II lea restituite Bisericii Constantinopolului, in data de 27 noiembrie 2004, Moastele Sfintilor Ioan Gura de Aur si ale Sfantului Grigorie Teologul.

Troparul Sfantului Ioan Gura de Aur

Din gura ta, ca o lumina de foc stralucind, harul toata lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a castigat, inaltimea gandului smerit noua ne-a aratat. Ci cu cuvintele tale invatandu-ne, Parinte Ioane Gura de Aur, roaga pe Cuvantul Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre!

Tot in aceasta zi, fecem pomenirea:
- Sfintei Marciana, imparateasa;
- Sfantului Cuvios Claudin;
- Sfantului Mucenic Dimitrie.
- Sfantului Cuvios Petru Egipteanul;

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 28 Ian 2021, 22:35 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5341
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 28 ianuarie 2021

Sfantul Efrem Sirul, Paladie si Iacob

Sfantul Efrem Sirul, supranumit “Harpa Duhului”, s-a nascut in jurul anului 306, in Nisibis, in Siria. In ciuda persecutiilor lui Diocletian, si in ciuda faptului ca in Nisibis isi aveau salas o multime de religii pagane, Sfantul Efrem a crescut intr-o atmosfera crestina autentica. Din imnele sale putem trage concluzia ca ambii sai parinti erau crestini. Mai mult, Sfantul Efrem a crescut sub indrumarea Sfantului Iacob, primul episcop din Nisibis, ales in 308. Efrem este botezat de tanar si apoi hirotonit diacon. Inzestrat cu darul lacrimilor si cu un enorm talent poetic pe care il pune in slujba lui Dumnezeu, Sfantul Efrem isi incepe astfel lucrarea sa de conducere a oamenilor spre Hristos.

Dupa ce orasul scapa de trei asedii ale persilor (Sfantul Efrem punandu-le pe seama rugaciunilor Sfantului Iacob), nevrednicul de pomenire imparat Iulian Apostatul, in urma unei campanii militare dezastruoase, este silit sa incheie o pace prin care cedeaza Nisibisul persilor. Sfantul Efrem se refugiaza astfel in Edessa, unde si trece la Domnul in 373 sau 379, dupa ce intr-o calatorie la Cezareea Capadociei se intalneste cu Sfantul Vasile cel Mare. A fost inmormantat fara pompa, in cimitirul unde erau inhumati strainii.

Sfantul Efrem Sirul a facut foarte multe comentarii la Sfanta Scriptura. In original se pastreaza cateva comentarii la primele doua carti biblice: Facerea si Iesirea. Mai multe comentarii din Vechiul si Noul Testament se pastreaza in traduceri diferite, cele mai multe in armeana.

De la Sfantul Efrem ne-au ramas peste 400 de imne. De asemenea de la el avem si predici, dar si cateva scrieri teologice. Dar cu siguranta cea mai cunoscuta compozitie a sfantului este rugaciunea care ii poarta numele si care a intrat si in slujbele Bisericii din Postul Mare. In ea simtim fara putinta de tagada duhul plin de smerenie si dragoste al celui pe care il cinstim ca pe unul din marii poeti traitori ai Bisericii Ortodoxe:

"Doamne si Stapanul vietii mele,
duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanie si al grairii in desert nu mi-l da mie.
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-mi mie, slugii Tale!
Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin"

Troparul Sfantului Efrem Sirul


Harul ce izvoraste din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vietii Biserica, si lumii a izbucnit rauri de cucernicie, revarsand asupra noastra apa pocaintei; ci invatandu-ne cu cuvintele tale, parinte Efrem, roaga-te lui Hristos, Dumnezeul nostru sa se mantuiasca sufletele noastre.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Paladie;
- Sfantului Cuvios Iacov Sihastrul;
- Sfintei Haris;
- Sfantului Cuvios Isaac Sirul, episcop de Ninive.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 29 Ian 2021, 16:03 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5341
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 29 ianuarie 2021

Aducerea moastelor Sfantului Ignatie Teoforul

Nu cunoastem cu exactitate data nasterii Sfantului Ignatie Teoforul, insa, cunoastem data trecerii sale la cele vesnice: 20 decembrie, anul 107 d. Hr. Impreuna cu Policarp al Smirnei au fost ucenici ai Sfantului Ioan Evanghelistul. Se crede ca a fost hirotonit episcop de Sfantul Apostol Petru. Numele "Teoforul” inseamna "purtator de Dumnezeu“. Potrivit traditiei ar fi fost copilul pe care Hristos l-a luat in brate pentru a-l arata ucenicilor Sai ca model de smerenie (Matei 18, 2-4).

A suferit moarte martirica la Roma, in timpul domniei imparatului Traian (98-117). A fost arestat, impreuna cu alti crestini, in timpul persecutiei din Antiohia si pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare in amfiteatrul de la Roma.

I-a implorat pe romani sa nu mijloceasca in fata autoritatile imperiale pentru a obtine achitarea lui.: "Lasati-ma sa fiu mancare fiarelor, prin care pot dobandi pe Dumnezeu. Sunt grau al lui Dumnezeu si sunt macinat de dintii fiarelor, ca sa fiu paine curata a lui Hristos“.

Cativa crestini au adunat ramasitele sale din amfiteatrul de la Roma si le-au adus la Antiohia. Astfel, la 29 ianuarie facem pomenirea aducerii moastelor Sfantului Ignatie Teoforul de la Roma la Antiohia.

Troparul Sfantului Ignatie Teoforul

Si partas obiceiurilor si urmator scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta, cuvantul adevarului drept invatand si cu credinta rabdand pana la sange, sfintite Mucenice Ignatie, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfintilor sapte Mucenici care s-au savarsit in Samosata: Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacob si Parigorie;
- Sfintilor Mucenici Silvan, episcopul, Luca, diaconul, si Mochie, citetul;
- Sfintilor Mucenici Sarvil si Vevea, sora lui;
- Sfantului Mucenic Varsemeu;
- Sfantului Cuvios Afraat;
- Sfantului Cuvios Achepsima;
- Sfantului Mucenic Dimitrie Hiotul.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 30 Ian 2021, 17:22 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5341
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 30 ianuarie 2021

Sfintii Trei Ierarhi

Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare disputa legata de cei trei ierarhi, pe care ii praznuim pe 30 ianuarie, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.

Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfantului Ioan ne arata modul in care sfintii conlucreaza - cu Dumnezeu si intre ei -, asa cum si noi trebuie sa ne unim, in cuvant si in lucrare:

"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor.

Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi, stingandu-se astfel si disputele din capitala, lumea unindu-se in sarbatorirea impreuna a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfantului Grigorie Teologul si a Sfantului Ioan Gura de Aur.

Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.

Troparul Sfintilor Trei Ierarhi

Pe acesti trei luminatori mai mari ai dumnezeirii cei intreit stralucitoare, pe cei ce lumineaza lumea cu razele dumnezeiestilor invataturi, pe raurile intelepciunii cele cu miere curgatoare care adapa toata faptura cu apele cunostintei de Dumnezeu, pe Marele Vasile si de Dumnezeu cuvantatorul Grigorie, impreuna cu slavitul Ioan, cel cu limba si cu cuvintele de aur, toti cei iubitori de cuvintele lor, adunandu-ne cu cantari sa-i cinstim; ca acestia Treimii pururea se roaga pentru noi.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
Afiseaza mesajele de la anteriorul:  Sorteaza dupa  
Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 536 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45 ... 54  Urmatorul

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Nu puteti scrie subiecte noi in acest forum
Nu puteti raspunde subiectelor din acest forum
Nu puteti modifica mesajele dumneavoastra in acest forum
Nu puteti sterge mesajele dumneavoastra in acest forum

Cautare dupa:



Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB Romania