Te iubesc...
de Octavian Petrescu

Și dacă te mai supăra viața
Și uneori uiți ce-i omenesc,
Din când în când să spui – Îmi cer iertare
Din când în când rostește – Te iubesc.

Pentru că timpul trece, nu rămâne,
Din nopțile ce gându-ți înrobesc
Decât regretul…Și poate vreodată
Ai vrea să mai poți spune: – Te iubesc.

Un frate, un părinte, un prieten…
Toți sunt la fel…toți îmbătrânesc…
Tu sparge zidul negru al mâhnirii
Și spune fără teamă: – Te iubesc.

Iubirea dăruită-ți va aduce
Iubirea cu ce-i sfânt și omenesc.
Din când în când să spui: – Îți cer iertare,
Din când în când rostește: – Te iubesc.

Iartă-i pe alții, iartă-te pe tine,
Iertarea e un dar dumnezeiesc
Gasește-ti libertatea prin iertare
Și, de iubești, tu spune – Te iubesc.

Pentru că timpul trece, nu rămâne,
Din noptile ce gându-ți înrobesc
Decât regretul…
Și poate că vreodată
Vei plânge că n-ai spus un – Te iubesc.”

S-a trecut și liliacul,
S-au dus florile de mai,
Până și teiul săracul
Și-a trimis floarea spre Rai!
.
Macii ofiliți prin iarbă
Plâng după culoarea lor,
Florile de Sânziene
S-au uscat de-atâta dor!
.
Câmpurile s-au golit
De poverile de grâne,
Timpul ăsta prea grăbit
Fură tot, nimic nu spune!
.
Doar în trecere ne lasă
Să ne bucurăm un pic,
Iarba verde de acasă
O preface în nimic!
.
A plecat cucul stingherùl,
A trecut și timpul lui
De Drăgaică și-a luat zborul
Lăsând puii, nimănui.
.
S-a dus vara jumătate
Și ce-am înțeles de ea?
Timpul ni le dă pe toate
Și tot el grăbit le ia!
.
Pe rând unul câte unul
Ne ia timpul și pe noi,
Din copil te vezi bătrânul
Care-şi cară anii grei!

Tot ca florile de mai
Sau ca macii din câmpii
Ne vom face drum spre Rai
Lăsând loc pentru copii!

(Teodora Dumitru)

Pentru ca azi s-a stins o emblema a muzicii rock / folk romanesti, va las aici versurile poate celui mai cunoscut cantec al lor.

Mugur de fluier

Îmi simt sufletul mugur de fluier
Ce-a doinit cântec cu șuier
Pentru zilele ce-au fost trecute
Pentru nopțile negre și slute
Am pornit cu roua-n picioare
Ca să cânt un cântec de soare
Pentru zilele ce au să vie
Pentru nopțile cu iasomie
Freamătul apelor
Și foșnetul codrilor
În el se întâlnesc
Și sufletu-mi încălzesc
Hei hei verde e iarba
Soarele-i sus pe cer
Hei hei dusă e iarna
Cu dinții ei de fier
Hei hei verde e iarba
Soarele-i sus pe cer
Hei hei dusă e iarna
Cu dinții ei de fier
Hei hei verde e iarba
Soarele-i sus pe cer
Hei hei dusă e iarna
Cu dinții ei de fier
Hei hei verde e iarba
Soarele-i sus pe cer
Hei hei dusă e iarna
Cu dinții ei de fier
Hei hei verde e iarba
Soarele-i sus pe cer
Hei hei dusă e iarna
Cu dinții ei de fier ...

Dumnezeu sa-l ierte pe Nicu Covaci! Sunt sigura ca acolo sus o pune de o cantare sanatoasa.

Așa sunt eu: și calmă, și nebună,
Amestec de taifun cu vreme bună,
Dac-aș fi fost o floare între flori,
Eram pictată-n sute de culori...

Nu sunt urâtă, însă nici frumoasă,
Pot fi... târziu, dar și devreme, acasă,
Ca un copil mă port adeseori
Și, mai tot timpul, sunt cu capu-n nori.

Al vieții mele, unic dirijor,
Când alții urcă, eu vreau să cobor,
Iar, de-ar avea cu toții-un sens de mers,
Eu, sigur, am s-o iau în sens invers.

Răbdare, am cât sute laolaltă
Dar, uneori, mai dau cu bâta-n baltă
Și mă reped, deși nu este cazul,
Să schimb, în locul altuia, macazul.

Prietenii m-alintă „corcitură”,
Din două firi opuse-mpletitură,
Un fel de amestec afrodiziac,
Între un înger blând și-un pui de drac.

Să mă cunoști profund, nu-ți pierde timpul!
Mă schimb precum se schimbă anotimpul,
Să mă suporți, îți trebuie răbdare...
E vai și-amar de-acela ce mă are!
E doar o glumă, luați-o ca atare...

~ Maria Marinescu ~

Multumesc pentru versurile minunate draga Lenuta. Citesc cu placere in acest topic.

Ai fost tu la mine-n suflet?

Ai fost tu la mine- n suflet ca să vezi ce-am adunat?
Cum bucățile-s lipite fiecare c-un oftat,
Și cum răni înghesuite, locul nu și-l mai găsesc...
Ai fost tu la mine-n suflet, să știi despre ce vorbesc?

Ai fost tu pe drumul care, zi de zi, eu l-am urmat?
M-ai văzut în nopți în care plânsul nu a încetat?
Ai văzut cum căutam o fărâmă de putere
Ca să mă ridic, din nou, tânjind dup-o mângâiere?

Ai fost tu acolo, când, în genunchi priveam spre cer
Și-l rugam pe Dumnezeu să nu uit cuvântul Sper?
Ai văzut cum dimineața mă porneam din nou la drum
Și-mi spuneam mie în șoaptă, doar pe tine te-ai acum...?

Ai fost tu la mine-n suflet? Dar cum ai putea să fii?
Doar acel ce te cunoaste doar privind te va citi!
Sufletul nu-l spui oricui... Să o faci cu grijă mare,
Căci atunci când nu te-aștepți te va pune la vânzare.

Dalia Alina Moldovan
15.07.2024

Vreau viață azi să stau cu tine
Să povestim de toate la cafea,
Să plângi apoi să râzi cu mine
Când amintirile-mi voi depăna.
Tu viață n-ai să știi vreodată ce mi-am dorit mereu.
Multe dureri am strâns în mine.
Îți spun din suflet, viață mea.
Norocul n-a prea stat la mine.
Dar poate Dumnezeu a vrut așa.
Să pot să plâng când simt durere,
Și nădejdea să trec peste toate,
Să iert de fiecare data
Pe-acela care-mi face rău.
Și să nu judec niciodată
Căci sunt doar om, nu Dumnezeu...
Vreau să te rog un lucru viață
De poți să curgi încet și lin
Și-n fiecare dimineață
Să-mi dai doar miere, nu pelin.
Căci anii mei frumoși și tineri.
S-au dus si mulți n-au mai rămas.
Ți-aș cere să nu mi-i mai numeri
Și să-mi lași, de vrei, răgaz.

Teona Ghinea-Truță

Filă de acatist

Bucură-te, leagan alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Dulcea mea Marie.

Bucură-te, floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopților de vară,
Spicul cel de aur veșnic plin cu hrană
Mirul care vindecă orice fel de rană,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Ploaia cea de mană.

Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoara,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Blândă fericire.

Bucură-te, mărul vieții care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară
Bucură-te, iarăși, țărm de bucurie,
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Sfânta mea Marie.

Poezie scrisă de Zorica Lațcu (Maica Teodosia)

Citesc cu mare drag de fiecare dată acest topic. Mulțumesc tuturor pentru gândurile voastre bune lăsate în prag de suflet.

Vă îmbrățișează cu drag,

Serghei Alexandrovici Esenin
(n. 3 octombrie 1895- d. 27 decembrie 1925)
o poezie ....autoportret ( foarte frumoasă ) :

Tot ce scoate viaţa la iveală
e predestinat de timpuriu:
de n-aş fi poet, fără-ndoială
că pungaş si hoţ era să fiu.

Scund şi firav, plin de aţâţare
Eram cel mai arţăgos băiat
Şi adesea de la încăierare
Mă-ntorceam cu nasu-nsângerat.

Spuneam mamei mele, lângă vatră,
Gura dând cu mâneca s-o frec:
-Nu-i nimic! Mă-mpiedicai de-o piatră,
toate astea până mâine trec.

Iar acum când stinsă-i acea vreme
Din mănunchiul zilelor de ieri,
În neliniştitele-mi poeme
Clocotesc năvalnice puteri.

Vorbele de aur stau grămadă
Vechile dârzenii nu s-au şters
Veşnic pusul pe bătăi şi sfadă
Se rasfrânge-n fiecare vers.

Ca şi-atunci mi-i firea îndrăzneaţă
Pasul meu răsună nou pe drum
Altădată mă izbeau in faţă
Plin de sânge-i sufletul acum.

Astăzi celor ce râzând mă latră
Şi nu mamei, spun cu glasul sec:
-Nu-i nimic, mă-mpiedicai de-o piatră
toate astea până mâine trec.

Traducere: George Lesnea