Tocmai am finalizat un proiect de suflet (goblenul Maci si margarete). Este si aproape sfarsit de an, dar orice sfarsit este un pas inainte spre altceva, spre un nou fascinant si mult mai captivant.

Am decis sa ridic propria-mi stacheta foarte sus (multumesc Nicoletta pentru impuls).

Unul dintre proiectele cu care pornesc de astazi la drum este:

Primavara pe lac - bonus iunie 2023



Dimensiunea goblenului este 22 x 32 cm si voi lucra cu 59 de culori:



Proiectul nu are termen de finalizare. Am mai lucrat modele cu grad ridicat de dificultate, dar atat de ridicat grad de dificultate imi creeaza o emotie constructiva.

Episodul 1

Podul din Grădina Gărgărițelor

În Grădina Gărgărițelor era mereu forfotă, plină de râsete, zboruri și zumzete vesele. Acolo locuiau cele mai jucăușe gărgărițe din toată pădurea, cunoscute pentru energia și curiozitatea lor fără margini.

Într-o dimineață luminoasă, când cireșii scuturau petale roz peste alei, Regina Gărgărițelor a anunțat un eveniment important:

— Astăzi inaugurăm Podul Roșu al Prieteniei!

Podul era nou, arcuit delicat peste luciul lacului, construit din lemn magic și petale uscate strălucitoare. Părea rupt dintr-o poveste.

Dar regina avea o problemă:

— Podul trebuie testat! Avem nevoie de o gărgăriță curajoasă!

Toate gărgărițele au ezitat… în afară de una. Lina, cea mai neastâmpărată și plină de viață din toată grădina, a ridicat aripioarele cu entuziasm.

— Eu! Eu vreau! Eu îl testez!

Regina i-a zâmbit.

— Atunci, Lina, tu vei fi prima gărgăriță ce va trece Podul Prieteniei.

Lina a pornit la drum, tresăltând fericită. Florile îi făceau loc, broscuțele o salutau cu câte un oac prietenos, iar libelulele zburau în spirală în jurul ei. Era ca o mică paradă în cinstea ei.

Când a pășit pe pod, lemnul a scârțâit ușor. Lina s-a oprit și a clipit curioasă.

A mai făcut un pas.

Podul a trosnit din nou…

Și atunci podul s-a luminat ca un rubin aprins! Magia lui se trezise. Petalele de cireș au început să danseze în jurul Linei, ca într-un mic carnaval roz.

Lina a trecut podul până la capăt, apoi s-a întors alergând, cu aripioarele fremătând de bucurie.

— Am reușit! Podul funcționează! E magic de-adevăratelea!

Grădina a izbucnit în aplauze, iar vuietul aripilor de gărgărițe fericite a umplut aerul ca o melodie.

Din acea zi, Podul Roșu al Prieteniei a devenit locul cel mai iubit din toată grădina. Iar Lina a rămas eroul lor — gărgărița care a trezit magia prieteniei.

Irela, dragă gărgăriță, îmi place mult povestea ta și voi fi alături de tine pana la ultimul punct.
Despre model ce sa zic, un model pe cât de minunat pe atât de complicat, dar am încredere în tine.
Îți doresc mult spor și firele sa te asculte.
Te îmbrățișează,

Aripioare la ac!

Cu drag,

Draga Irela,
Ce surpriza placuta sa vad ca lucrezi si tu un model de la bonusul lunii! Vei vedea, chiar daca este greu, satisfactia va fi pe masura. Eu iti doresc mult spor la el. Este minunat! Si mie mi-a facut cu ochiul acest model, dar cum achizitionasem deja alte doua modele de la bonusul lunii, m-am gandit ca sunt prea multe la ladita si cum se lucreaza mai greu, m-am oprit la ce aveam. Si asa ma cam lasa ochii...
Povestea ce ne-o spui ne acapareaza atentia. Abia astept sa vad primele ate pe panza.
Te imbratisez cu drag si iti urez mult spor la aceasta provocare.
Numai bine!

Dragă Irela, ce început minunat ai ales! Primăvara pe lac este un model care nu doar că respiră eleganță, dar parcă își poartă singur magia în fiecare detaliu. Cei 59 de prietenași colorați abia așteaptă să le dai viață, iar tu ai darul acela rar de a transforma chiar și cele mai complicate fire într-o poveste care curge lin și fermecător.

Startul tău este plin de energie, emoție și curaj — iar povestea pe care ai țesut-o deja în jurul modelului dovedește cât de mult suflet pui în tot ce atingi. Sunt sigură că fiecare episod va fi ca o mică bijuterie, la fel de luminoasă ca aripioarele tale mov.

Îți trimit spor din belșug, ochi odihniți, timp tihnit și aripioare pufoase la ac. Abia aștept să văd cum se naște primăvara sub mâinile tale.

Cu o caldă îmbrățișare,

Va multumesc pentru primire dragi prietene.

Pana cand o sa reusesc sa adun mai multe puncte si povestea in puncte de goblen o sa prinda viata, m-am gandit sa va mai povestesc despre gargarita Lina, Podul Prieteniei si Gradina Gargaritelor.

Capitolul 2

După ce aplauzele s-au liniștit, Lina a rămas o vreme pe pod, privind în jur cu ochi mari. Grădina Gărgărițelor strălucea parcă altfel în acea dimineață. Magia trezită de pod se împrăștia încet peste tot, ca o briză roșiatică și caldă.

Lacul de sub pod devenise atât de limpede, încât Lina își putea vedea aripioarele reflectate în apă ca într-o oglindă tremurătoare. Algele se unduiau ca niște panglici verzi, iar micii peștișori aurii înotau în cercuri jucăușe, atrași de lumina rubinie.

De o parte și de alta a lacului, sălciile își plecau crengile subțiri, ca niște degete verzi ce voiau să mângâie luciul apei. Frunzele lor fosneau încet, acompaniate de ciripitul păsărelor ascunse printre ramuri. Peste tot mirosea a iarbă proaspătă și a petale de cireș, iar soarele își lăsa razele să danseze printre umbre, ca niște fire de aur.

Aleea care ducea spre pod era acum acoperită cu un covor roz, făcut din petale căzute, și fiecare pas al Linei ridica un mic nor parfumat. În depărtare, tufele de lavandă își legănau vârfurile mov, răspândind un parfum calm și dulce. Mai încolo, un câmp întreg de margarete se mișca în ritmul vântului, ca o mare albă punctată de galben.

Chiar și norii, plutind leneș pe cer, păreau mai pufoși decât de obicei, de parcă și ei voiau să vadă minunea din Grădina Gărgărițelor.

Lina inspira adânc, cu pieptul micuț plin de emoție. Totul era atât de frumos, încât îi venea să zboare în sus, până la cer.

— Uau… șopti ea, aproape fără glas. Grădina noastră e magică din cap... până la vârful ierbii...

Regina păși lângă ea, cu aripioarele tremurând ușor.

— Grădina este vie, Lina. Dar uneori magia ei are nevoie să fie trezită… de curajul unei gărgărițe ca tine.

Lina zâmbi, iar în zâmbetul ei se oglindea întreaga grădină — lacul, florile, lumina, podul, totul într-o clipă de fericire pură.

Pe măsură ce soarele urca pe cer, lumina lui transforma Grădina Gărgărițelor într-un tablou viu. Deodată, un vânt blând se iscă, aducând cu el o șoaptă răcoroasă. Lina simți cum aerul se schimbă și privi spre colțul grădinii unde începea Pădurea Răsunătoare.

Acolo, copacii nu erau ca oriunde altundeva. Trunchiurile lor aveau nuanțe de arămiu și verde smarald, iar scoarța părea sculptată în linii ce străluceau când lumina atingea unghiul potrivit. Când vântul trecea printre ramurile lor, se auzea un murmur adânc — nu doar un foșnet, ci o melodie moale, de parcă pădurea însăși fredona.

Lina păși câțiva metri pe pod, atrasă de muzica aceea. Printre copaci, „podeaua” pădurii era acoperită cu frunze mici, albăstrui, care sclipeau ca niște stele. Fiecare pas al ei aprindea o potecă luminoasă, care dispărea încet după ea, ca un salut magic.

În luminiș, razele soarelui cădeau în cascade subțiri, lăsând în aer particule aurii ce dansau leneș, ca niște licurici treziți la mijlocul zilei. Iar printre tufe, florile clopoței albi își legănau petalele delicate, făcând sunete abia auzite, ca un clinchet de cristal.

Mai sus, o colină mică se ridica domol, acoperită de iarba cea mai catifelată pe care o văzuse Lina vreodată — o iarbă de un verde atât de pur, încât părea țesută din lumina dimineții. Pe colină, câteva fluturi albaștri își deschideau aripile, aruncând reflexe ca de cer lichid pe pământul umed.

Lina își întinse aripioarele și simți cum vântul îi mângâie spatele.

— E ca un vis… murmură ea.

Regina veni încet lângă ea, privindu-i fascinația.

— Grădina are multe colțuri ascunse, Lina. Multe locuri pline de povești. Podul Prieteniei nu face decât să le aducă mai aproape… pentru fiecare dintre noi.

Lina clătină din cap, încă țintuită de frumusețe.

— Aș vrea să le descopăr pe toate… fiecare petală, fiecare lumină, fiecare foșnet.

Regina zâmbi, o privire caldă și încurajatoare.

— Atunci lasă grădina să te poarte acolo unde magia ei te cheamă.

Și tocmai atunci, o luminiță verde, mică cât o picătură de rouă, se aprinse la marginea potecii. A clipit spre Lina odată… de două ori… ca și cum o invita.

Lina făcu un pas spre ea, cu ochii sclipind de curiozitate.

O nouă aventură începea.

Nu doar pentru gargarita Lina incepea aventura ci si pentru gargarita Fulg-de-Floare-Mov.
Am lucrat cat am putut de mult. Intentionam sa surprind cu un rand de diagrame. Mi-a iesit aproape cat am dorit, pentru ca zona ramasa implica mult mai multa atentie si timp disponibil.



Continua si povestea ce insoteste goblenul pe care il cos cu:

Capitolul 3

Lina urmă luminița verde fără grabă, cu pași mici și atenți, ca și cum fiecare fir de iarbă merita privit. Luminița plutea la câțiva centimetri deasupra pământului, tremurând ușor, asemenea unei frunze purtate de un vânt nevăzut. În jurul ei, aerul părea mai dens, mai cald, ca și cum o respirație blândă învăluia poteca.

Cu fiecare pas, grădina se transforma subtil.

Tulpinile florilor deveneau mai înalte și mai delicate, iar culorile — de la roz pal la violet adânc — se amestecau într-un joc armonios. Printre ele, fire subțiri de pânză de păianjen, acoperite cu rouă, sclipeau în lumina soarelui ca firele de argint ale unei harpe nevăzute.

Un fir de vânt trecu prin Grădină, aducând cu el un parfum aproape uitat: miros de frunze uscate, de soare cald și de apă liniștită. Era un miros care îi amintea Linei de diminețile în care se trezea înaintea tuturor și privea zorii în tăcere.

Lacătul de zgomote obișnuite se ridică puțin câte puțin. Zumzetul gărgărițelor se estompă, ciripitul se îndepărtă, iar foșnetul pădurii deveni o mângâiere sonoră abia auzită. Totul părea făcut cu incetinitorul, ca și cum timpul își ținea respirația.

Lina se opri lângă o piatră rotundă, acoperită cu mușchi moale ca o pernuță verde. Piatra era călduță sub razele soarelui, emanând o liniște veche, aproape ancestrală. S-a urcat pe ea și, dintr-odată, lumea se deschise puțin mai larg.

În depărtare, lacul strălucea într-o nuanță calmă de albastru-argintiu. Undele lui se mișcau liniștit, ca și cum cineva netezea suprafața apei cu o mână uriașă. Pe lângă mal, stuful se legăna într-un ritm lent, greu, plin de încărcătura verii.

Deasupra, norii se întindeau în panglici subțiri, ca niște mici vartejuri rămase de la aripile unei păsări uriașe. Lumina le pătrundea prin mijloc, lăsând în urma lor o strălucire caldă, difuză, care cobora în Grădină ca un fel de binecuvântare blândă.

Luminița verde se opri în dreptul unui petic de pământ acoperit cu flori mici, galbene, care păreau simple de la distanță. Dar de aproape, fiecare petală avea o margine albă, iar polenul lor mirosea ca o combinație de miere și santal. Lina își întinse ușor aripioarele peste ele. Florile se închiseră într-un legănat abia vizibil, ca un salut tăcut.

— Ce liniște frumoasă… șopti Lina, aproape temându-se să nu o rupă.

Regina, rămasă câțiva pași în urmă, o privea cu blândețe, fără să intervină, lăsând-o să se cufunde în acel moment rar — un moment în care Grădina nu era doar un loc plin de viață, ci un loc care respira împreună cu ea.

Și pentru o clipă, Lina a simțit că face parte din peisaj: din vânt, din lumină, din culori, din tot ce vibra în tăcerea aceea plină.

Iar luminița verde, liniștită acum, se stinse încet, lăsând în urmă doar pace.

(Va urma)

Aripioare la ac in continuare!

Cu drag,

Wow! M-ai dat gata draga Irela. Stiu cat de complicat este si te admir cu atat mai mult. Iese super! Respect! Iti doresc mult spor in continuare.