Dragă Irela, vin cu brațele pline de admirație în topicul tău să te felicit pentru finalizarea acestei minunății.
Cala și trandafiri a prins viață sub acul tău cu o eleganță aparte, iar rezultatul final este pur și simplu rafinat.
Trandafirii tăi par să emane parfum, iar delicatețea calei aduce acea notă de puritate care face tabloul atât de special. Știu câtă dăruire ai pus în fiecare punct și mă bucur nespus să văd această poveste florală ajunsă la ultimul act. Este o adevărată încântare pentru ochi și suflet.
Te felicit din inimă pentru încă o bijuterie adăugată colecției tale impresionante.
Te îmbrățișez cu drag,

Felicitari!

Dragile mele prietene, ieri fiind duminica am avut timp sa revad in tihna frumoasele goblenuri pe care voi le-ati cusut in acest an. Am admirat indelung modelele in lucru, m-am incarcat cu energie pozitiva in timp ce admiram si povesteam cu goblenurile finalizate.

Am ajuns la Provocari, la topicul Zorele vesele - sezatoarea gargaritelor.
Cat de mult mi-ar fi placut sa fi participat si eu la frumoasele voastre intalniri!

Am admirat indelung (din nou) fiecare pas pe care Neeolina l-a parcurs atunci cand a cusut frumosul dar primit de la Monica si gargaritele sale, la intalnirea din aceasta primavara.

Cat de frumoase sunteti le-am spus florilor colorate din tablou.

Iar florile au prins viata (era tarziu in noapte) si mi-au spus povestea lor:

Într-o noapte linistita de primavara tarzie, într-o casă cu ferestre largi și perdele subțiri care dansau ușor în bătaia vântului, stătea agățat pe perete un tablou simplu, dar plin de viață.
Era o broderie fină: un ghiveci rotund, în nuanțe de mov și roz, din care răsăreau flori delicate, unele deschise larg ca niște zâmbete, altele încă sfioase, ca și cum ar fi păstrat un secret.

Puțini știau că acel tablou nu era doar o simplă imagine.
În fiecare noapte, când casa adormea și liniștea devenea atât de adâncă încât puteai auzi timpul respirând, florile din tablou prindeau viață.

Prima care se trezea era Florina, floarea roz din mijloc. Ea își întindea ușor petalele, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un vis frumos, și șoptea:
— Bună dimineața… sau noapte bună? Mereu mă încurc…

Apoi, din stânga, răspundea cu o voce calmă și puțin somnoroasă Violeta, floarea mov închis:
— Este noapte, Florina. Întotdeauna te grăbești.

În dreapta, mai mândră și puțin teatrală, stătea Roza, floarea roșie, care își arcuia petalele ca o regină.
— Nu contează ce oră este, dragelor, spunea ea. Important este că avem încă o noapte în care putem fi… noi înșine.

În fiecare noapte, florile vorbeau, râdeau și își spuneau povești. Povesteau despre zilele când fuseseră reale, crescute într-o grădină plină de lumină, despre ploaie și soare, despre albinele care le vizitau și despre vântul care le legăna.

Dar cea mai tânără dintre ele, micuța Lila, o floare abia înflorită, avea mereu aceeași întrebare:
— Cum este lumea din afara tabloului?

Celelalte flori tăceau pentru o clipă. Era o întrebare grea.

— Este… mare, spunea într-un final Violeta. Și schimbătoare.
— Și uneori prea rapidă, adăuga Florina.
— Dar și minunată, completa Roza. Plină de culori pe care nici noi nu le-am visat.

Lila ofta ușor.
— Mi-ar plăcea să o văd…

Intr-una dintre nopti, ceva neobișnuit s-a întâmplat.
Fereastra camerei a rămas întredeschisă, iar o adiere mai puternică a pătruns înăuntru. Aerul proaspăt a atins tabloul, iar pentru o clipă, culorile au părut că se mișcă altfel decât de obicei.

— Simțiți? a șoptit Lila.
— Da… ceva e diferit, a răspuns Florina.

Dintr-odată, marginea tabloului a început să strălucească slab, ca o ușă invizibilă care se deschidea încet.

— Nu… nu se poate… a murmurat Violeta.

Dar era real.

Lila, tremurând de emoție, s-a apropiat de margine.
— Este șansa mea, a spus ea. Trebuie să încerc!

— Lila, nu știm ce e dincolo! a strigat Florina.
— Tocmai de aceea vreau să aflu.

Și înainte ca celelalte să o poată opri, Lila a făcut un pas… și a dispărut.

Pentru o clipă, totul a devenit tăcut.

Apoi, dincolo de tablou, în camera reală, o mică floare delicată a apărut pe marginea ramei. Era Lila. Dar acum nu mai era cusută — era vie.

Lumina lunii o mângâia, iar aerul real o făcea să tremure ușor.

— Este… atât de diferit… a șoptit ea.

A privit în jur: mobila, perdelele, umbrele. Totul era mai mare, mai vast, mai… real.

Dar în același timp, era și puțin înfricoșător.

Un zgomot ușor a făcut-o să tresară. O pisică mare si roscata intrase în cameră și o privea curioasă.

— O, nu… a murmurat Lila.

Pisica s-a apropiat încet, fascinată de mica floare care nu ar fi trebuit să fie acolo. Lila simțea cum frica îi cuprinde fiecare petală.

— Trebuie să mă întorc…

Dar unde era intrarea?

Tabloul părea acum doar… un tablou.

— Nu, nu, nu… șoptea ea.

Pisica a întins o labă.

În acel moment, din interiorul tabloului, vocile celorlalte flori s-au auzit, slabe, dar hotărâte:
— Lila! Urmează lumina!

Și atunci Lila a observat — un mic licăr în colțul ramei. O ușă încă deschisă, dar pe cale să se închidă.

Cu ultimele puteri, s-a aruncat spre ea și… a dispărut înapoi în tablou, chiar în momentul în care pisica încerca să o atingă.

Liniștea s-a așternut din nou.

În tablou, Lila a căzut ușor înapoi în ghiveciul ei, respirând — dacă florile pot respira — ușurată.

— Ești bine?! au întrebat toate în același timp.
— Da… cred că da…

Roza a oftat dramatic.
— Vezi? Ți-am spus că lumea de afară e periculoasă.

Dar Lila zâmbea.

— Este și frumoasă… a spus ea încet. Dar nu este pentru noi.

Florina a dat din cap.
— Noi avem locul nostru aici.

Violeta a adăugat:
— Și nu este un loc rău.

Lila s-a așezat liniștită.
— Nu… nu este. Este acasă.

Din acea noapte, Lila nu a mai încercat să plece. Dar poveștile ei despre lumea de dincolo au devenit cele mai iubite dintre toate.

Și poate, dacă va uitati si voi atent la acel tablou într-o noapte liniștită, ati putea vedea petalele mișcându-se ușor… sau ati putea auzi un râs abia șoptit.

Pentru că uneori, magia nu pleacă niciodată. Doar învață să trăiască liniștit, într-un colț de lume unde cineva încă mai crede în ea.

Impulsionata de povestea florilor mi-am spus ca este obligatoriu sa cos si eu goblenul.
Pentru ca avem cu totii nevoie de putina magie, avem nevoie de ne bucuram sufletul cu frumos.

Nu mai conteaza cate modele am in lucru. Unde sunt trei, cel de-al patrulea este binevenit.
Asa ca astazi pornesc la drum cu goblenul Zorele vesele:



Va imbratisez cu drag,

Aripioare la ac, draga Irela!
Îti voi urmări cu drag povestea.

Aripioare la ac!

Cu drag,

Va multumesc pentru vizita si pentru mesaje.

Episodul 1:



Nu sunt multe puncte, dar o sa fie in luna urmatoare.

Va imbratisez cu drag,

Dragă Irela, am rămas fără cuvinte și plină de emoție citind postarea ta. Povestea pe care ai dăruit-o florilor din acest model este pur și simplu magică. Ai un har minunat de a transpune în cuvinte exact ceea ce simțim noi, gărgărițele, atunci când punem suflet în fiecare punct cusut.

De acum înainte, de fiecare dată când voi privi darul primit de la Monica, nu voi mai vedea doar simple zorele vesele, ci le voi căuta cu privirea pe Florina, Violeta, Roza și curajoasa micuță Lila. Le voi păzi nopțile ca nu cumva vreo pisică roșcată să le mai tulbure liniștea de „acasă”.

Mă bucur din tot sufletul că această poveste nocturnă te-a impulsionat să pornești și tu la drum cu acest model. Chiar dacă ai și alte proiecte în lucru, un strop de magie și o poveste atât de frumoasă sunt întotdeauna binevenite. Episodul prezentat arată deja minunat și abia aștept să îți urmăresc zorelele cum prind viață pe pânză, de data aceasta sub acul tău iscusit.

Îți mulțumesc pentru acest dar literar deosebit.

Să ai aripioare la ac, timp liber și mult, mult spor!

Multumesc mult Neeolina draga pentru vizita si pentru mesaj.

Trebuie sa fac o precizare legata de pisica mare si roscata.
Nu am indraznit sa insinuez ca motanul tau ar ataca delicatele flori (avand in vedere ca povestioara a fost inspirata de goblenul cusut de tine). L-am adus in poveste pe roscatul meu motanel. El este tare tare cuminte, doar ca papă cu o deosebita placere orice floare la care reuseste sa ajunga.

In saptamana trecuta au fost patru zile eliberate de orice constrangere, obligatie.
Le-am fructificat pana la ultimul minut in care am putut sa cos.
Rezultatul ?

Episodul 2:



Descantec de spor la ac?

Imi place atat de mult de tot elementul de siguranta pentru luna iunie incat am decis sa ... descant acului pentru spor:

Pleacă acul la plimbare,
Peste pânză, peste floare.
Firul după el să vină,
Drept și fără de pricină.
Ce-i cusut să stea frumos,
Ce-i gândit să fie rost.
Spor la lucru și la mână,
Azi și mâine, o săptămână!

Va imbratisez cu drag si va doresc spor din plin la tot ceea ce faceti.

Dragă Irela, m-ai făcut să zâmbesc cu gura până la urechi cu precizarea despre motanul tău. Acum, aflând că roșcatul tău are o pasiune gastronomică pentru flori, o să fim cu toții de două ori mai atenți să o ocrotim pe micuța Lila.

Episodul tău arată minunat. Se vede din plin că ai fructificat fiecare minut din acele patru zile libere, iar nuanțele frunzelor încep să se așeze frumos și curat pe pânză.

Cât despre descântecul tău... este absolut genial. Versurile sunt un adevărat talisman pentru gherghefuri și sunt convinsă că toate gărgărițele din concurs vor coase cu și mai mult entuziasm având această magie scrisă pe bilet. Deja mi s-a lipit de suflet și cred că am să-l șoptesc și eu acului meu înainte de lucru!

Îți mulțumesc pentru această porție de optimism și frumos. Să ai parte de o lună iunie magică, timp liber din belșug și spor din plin, vegheată de acest descântec minunat!

Te îmbrățișez cu drag,

Aripioare la ac in continuare!

Cu drag,