|
Azi am fost din nou acasă
La bunicii mei in sat,
E pustie toată vatra
De cînd ei doi au plecat.
Casa e tot mai frumoasă
Mama, tata o-ntreţin,
Dar lipseşte acea căldură
Ce bunicii o deţin.
E pustiu parcă si satul
Totul pare-aşa schimbat
De pe timpul cînd în vară
La bunici eram plecat.
Poate oamenii-s aceiaşi,
Dar bunicii nu mai sunt
Si poate din cauza asta
Văd în jur, totul arid.
Mă apropii-ncet de poartă
Simt pe dată un fior
Vechea poartă unde-odată
M-aşteptau ei zîmbitor.
Parcă-i văd şi-acum tot veseli
C-am venit din nou acasă
Să le fiu încă o dată
O lumină-n a lor viaţă.
Intru-n curte unde-odată
Erau vaci, găini si oi
Acum iarba creşte 'naltă
Concurînd parcă cu noi.
Dar în fundul curţii mari
Slab, singur, fără puteri
E bătrînul Azorică,
Cîinele nostru de ieri.
Doar el parcă mai trăieşte
Din timpul bunicilor
Si trezeşte-n fiecare
Oaza amintirilor.
O bucurie imensă
Pe Azorel l-a cuprins
Cînd ne vede iar acasă
Parcă totul e un vis.
Latră, sare, ne vorbeşte,
Dă din coadă fericit,
De mult casa o păzeşte
Cuminte şi iscusit.
Mă reped apoi în casă
Unde parcă văd si azi
Doi bunici şi-o sobă caldă
Aşteptînd nepoţii-acas'.
Parc-o văd pe biata buna
Croşetînd mereu ceva
Ca să aibă-ntotdeauna
Nepoţelelor ce da...
Blîndă, calmă, iubitoare,
Ea tot timpul ne gătea
Cornuri sau rulăzi cu gem
Fiindcă asta ne plăcea.
Mi-amintesc acum de moşu`,
Scump bunic ce azi s-a dus,
Parcă-l văd muncind pe-afară
Tot timpul trudind nespus.
Aducea la nepoţele
Fragi, bureţi, căpşuni, alune,
Bucuria vieţii noastre
Din toate cele mai bune.
Merg apoi sa văd fîntîna
Care apă ne dădea,
Părăsită e săraca
Toţi parc-au uitat de ea...
Tristă parcă ca un om
Şi ea tot mereu aşteaptă
Ca măcar un trecător
Din nou apă sa voiască.
Totul pare aşa de trist
Pentru că acum şi toamna
A cuprins în mreje adînci
Tot ce îşi păstra valoarea
Via pare ruginită,
Iarba parcă a-ngălbenit,
Iar florile din gradină
Ca prin vrăji s-au ofilit.
O, cîtă singuratate!
Cît aş vrea să vă mai văd
Dragi bunici ce toată viaţa
Aţi muncit pentru un drept.
Iată vine si momentul
Să văd ce mai pot acum
Şi-mi înalţ uşor privirea
Cimitiru-i peste drum.
Îmi îndrept cu mult dor paşii
Spre o cruce ce aşteaptă
Ca măcar din cînd în cînd
Să mai fie sărutată.
O, cîtă durere-n suflet
Ai, cînd vezi acolo scris
Numele la cei pe care
Îi mai vezi numai în vis!
Ce n-aş da să vină iară
Pentr-o clipă să-i zăresc
Să mai stau cu ei o vară
Să le spun cît îi iubesc
Să mai fie iar nedei,
Ajunuri şi sărbători,
Să ne bucurăm cu ei
De tot ce-i mîngîietor.
Ce fericiţi ar fi fost
Şi de nimenea învinşi
Cînd viaţa îi schimba
Din bunici în străbunici.
Dar aşa a fost să fie
N-avem drept a protesta,
Însă credem cu tărie
Că odat' ne-om revedea.
Până atunci dragi bunici
Se gîndesc mereu la voi
Mama, tata şi cei mici
Strîns legaţi de un sfînt dor.
Venim iar la casa voastră
Tot aici vom sta şi noi
Satul Ştei, comuna Densuş,
Numărul o sută doi...
Caliope
Pentru ca Oaza amintirilor ni s-a parut putin cam pretentios pentru acest goblen, titlul ales este Refugiul amintirilor.
_________________
Monica
|
