Cornelia, multumesc mult pentru cuvintele frumoase. Nu cred ca Didina are de ce sa se jeneze. Asa cum am spus si mai sus, este un nume superb pe care as fi onorata sa il port.

Pupici

Sinaxar 20 Mai

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfântulul mucenic Talaleu.

Acesta a trăit în zilele împăratului Numerian din Liban; pe tatăl său îl chema Veruchie şi pe maică-sa Romilia. Şi s-a nevoit el de a învăţat meşteşugul doctoricesc şi a fost prins la Azarvon, care este al doilea ţinut al Cilicilor, fiind ascuns într-un măsliniş şi a fost adus înaintea guvernatorului Teodor. Acesta, neputându-l pleca să aducă jertfă la idoli, a poruncit să-i fie pătrunse gleznele şi băgând ştreang prin găuri să fie spânzurat cu capul în jos; dar slugilor părându-li-se că împlinesc porunca, luându-li-se mintea de către puterea dumnezeiască, au sfredelit un trunchi de lemn, ca şi cum ar fi fost sfântul, şi l-au spânzurat. Pentru aceasta însă ei au fost bătuţi, ca şi cum şi-ar fi bătut joc de guvernator. Iar două din aceste slugi, Alexandru şi Asterie, văzând acea preaslăvită minune, au crezut în Hristos, dar pentru aceasta li s-au tăiat capetele.

După aceea sfântul a fost supus la multe chinuri iar la sfârşit, i s-a tăiat capul la Edesa, cetatea egeilor.

Tot în această zi, pomenirea ostaşilor care au crezut prin sfântul Talaleu, şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ascla.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor trei cuvioşi şi purtători de Dumnezeu părinţi: Nichita, Ioan şi Iosif, ctitorii sfintei şi împărăteştii Manastiri cea nouă din Hios, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea scoaterii şi mutării moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Nicolae din Mira Lichiei, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Talasie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Marcu pustnicul, care cu pace s-a săvârşit.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 21 Mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.

Acest mare între împäraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.

Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.

Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Pahomie, care a mărturisit la locul numit Usac al Filadelfiei, la anul o mie şapte sute treizeci (1730), şi care de sabie s-a săvârşit.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 22 Mai

În această lună în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului mucenic Vasilisc, nepotul sfântului Teodor Tiron.

Acest sfânt a trăit în zilele lui Maximian şi era din satul Humialon, din Eparhia Amasiei, nepot al sfântului marelui mucenic Teodor Tiron. Odată a fost la luptă mucenicească mai înainte cu sfântul Eutropie şi Cleonic, care erau în rândul ostaşilor, tovarăşi cu sfântul Teodor. Şi săvârşind aceia mucenicia pentru Hristos, el a rămas în temniţă.

După aceea, dorind ca să săvârşească calea strădaniei, şi rugându-se pentru aceasta lui Dumnezeu, a fost învrednicit arătării sale, căci i s-a poruncit să se tocmească cu rudeniile lui şi să meargă la Comane să mărturisească. Deci mergând cu ostaşii la casa lui, şi sărutând pe maică-sa şi pe fraţii săi, şi învăţându-i să stea în credinţa lui Hristos, a fost prins atunci de slujitorii ce fuseseră trimişi de guvernatorul Agripa. Aceştia legându-l şi încălţându-l cu încălţăminte de fier care aveau într-însele multe cuie ascuţite, I-au gonit tocmai spre drumul Comanelor. Şi sosind la satul Dacnon, au găzduit la o femeie, anume Traiani, şi au legat pe sfântul de un paltin uscat cu mâinile îndărăt; şi făcând sfântul rugăciune, a înverzit paltinul şi a înfrunzit, iar acolo unde sta sfântul a ieşit din pământ o fântână cu apă, ceea ce văzând slujitorii şi femeia aceea, se zice că au crezut în Hristos şi au dezlegat pe sfântul din legături. Şi dacă au sosit la oraşul Comanelor, a fost dus sfântul înaintea guvernatorului, şi neplecându-se el a jertfi, a făcut cu rugăciunea sa să se pogoare foc din cer şi a ars capiştea idolilor şi idolul din ea, Apolon. Atunci, mâniindu-se foarte guvernatorul şi pornindu-se cu urgie, a poruncit să i se taie capul şi să i se arunce trupul în râu; şi aşa şi-a luat cununa muceniciei, întru slava şi lauda Dumnezeului nostru, Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Sinod al doilea cel a toată lumea, care a fost în Constantinopol, în vremea împăratului Teodosie cel Mare, la anul 381, împotriva lui Macedonie, eretic şi luptător împotriva Duhului Sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marcel, care, adăpat fiind cu plumb topit, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan Vladimir, cneazul Serbiei şi făcătorul de minuni, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codru, care s-a săvârşit fiind târât de cal.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Sofia doctoriţa, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfinţit mucenic Zaharia de la Prusa, care s-a nevoit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 23 Mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor.

Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe sine cu întregimea vieţii, s-a făcut preot lui Dumnezeu celui preaînalt, şi fiind întărit de Dumnezeu, a stins şi a potolit toată bârfirea şi deşertăciunea hulitorilor de Dumnezeu, astupând gurile cele fără de Dumnezeu ale ereticilor, ce se deschideau împotriva sfintelor icoane. Şi neputând suferi fiara cea cumplită, adică tiranul Leon Armeanul, dumnezeieştile cuvinte ale grăirii sale, deoarece sfântul nu s-a spăimântat de înfricoşările lui nici s-a muiat cu mintea de acelea, ci cu glas slobod striga: "Eu mă închin şi cinstesc dumnezeiasca şi cinstita icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi a sfintei Maicii Sale, iar dogma şi porunca ta o scuip şi nu o bag în seamă".

După aceea, ruşinându-se tiranul şi aprinzându-se de mânie, l-a osândit cu o depărtată izgonire, iar sfântul păzind chipul lui Dumnezeu curat şi neîntinat a fost gonit din loc în loc. Şi aşa săvârşind alegerea cea bună şi împodobindu-se cu îndoite cununi, s-a adăugat către arhierei ca un arhiereu, şi către mucenici ca un mucenic.

Tot în această zi, pomenirea sfintei purtătoarei de mir Maria lui Cleopa, care cu pace s-a sävârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Salona Romanul, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Seluc, care s-a săvârşit fiind tăiat cu ferăstrăul.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 24 Mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Simeon din Muntele cel minunat.

Acest cuvios a trăit în zilele bătrânului Iustin şi a fost născut în Antiohia Siriei, din tatăl Ioan, care era din Edesa şi din maica Marta, fiind crescut în aceeaşi cetate a Antiohiei. Iar cele de aci înainte toate lucrurile minunate se spune că unele s-au întâmplat, iar altele au fost făcute de el, mai presus de om.

Zămislirea lui din pântece s-a făcut prin rugăciune. Şi făcându-se de şase ani, el a defăimat toate cele de jos, s-a suit la munte şi îndată s-a obişnuit şi s-a deprins cu petrecerea cea grea şi cu răbdarea. Şi avea adesea dumnezeieşti vedenii şi îngereşti arătări, care-I îndreptau spre cele ce trebuia a face, îl învăţau cu deosebirea între cele bune şi intre cele rele, adică cele bune să aleagă şi de cele rele să fugă. Şi înfrângând cele ale trupului şi hrănindu-se nu cu omenească hrană, ci cu nemuritoare ce i se da de la cer, aşa a petrecut până la ieşirea din trup.

Acestea şi nespusa mulţime a minunilor, le arată mai pe larg istoria lui; atâta numai este vrednic să însemnăm, că lăsând lumea din tânără vârstă, s-a dăruit pe sine mânăstirii, la care a fost pogorât din munte, în care locuise şase ani mai înainte; iar de acolo suindu-se pe stâlp, a stat acolo ani optsprezece. Apoi mergând la Muntele minunat a petrecut zece ani, la un loc înalt de pietre seci. Şi suindu-se pe stâlpul cel mic a petrecut patruzeci şi cinci de ani, de i s-a făcut toată vremea vieţii lui ani optzeci şi cinci. Şi dintru aceştia şaptezeci şi nouă i-a săvârşit cu lupta şi răbdarea cea mai presus de firea omenească şi adormind a fost mutat spre mărirea şi aşezarea îngerilor.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Meletie Stratilatul şi a celor împreună cu dânsul: Ioan, Ştefan, Serapion Egipteanul şi Calinic vrăjitorul (magul); şi a celor doisprezece comiţi şi tribuni,şi a celor trei femei: Marchiana, Paladia şi Sosona şi a celor doi prunci: Chiriac şi Hristina şi a tuturor celor unsprezece mii două sute şi opt, care împreună cu dânşii au mărturisit.

Tot în această zi, pomenirea sfantului Vincentiu de Lerins (sec. V).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 25 Mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea celei de a treia aflări a cinstitului cap al sfântului, măritului prooroc şi Înaintemergător şi botezător Ioan.

Acest cinstit şi sfânt cap fiind ascuns multă vreme, acum a izbucnit din sânurile pământului, ca aurul din baie, nu închis în vas de lut ca mai înainte, ci la loc sfânt, în vas de argint. Şi fiind vestit acest lucru de un preot şi fiind adus din Comane, a fost primit de strălucita cetate a cetăţilor, împreună cu credinciosul împărat şi credinciosul popor, cu toată bucuria. Şi cu credinţă închinându-se cinstitului şi sfântului cap, acesta a fost pus la loc sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Celestin, care s-a săvârşit, pătrunzându-i-se glesnele cu cuie de fier.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Olvian, care cu pace s-a săvârşit.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 26 Mai

În această lună în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului şi măritului apostol Carp, unul din cei şaptezeci de apostoli.

Acest mare apostol al Domnului, fiind pus la număr cu cei şaptezeci de apostoli şi ucenici, şi slujind marelui Pavel la propovăduire şi purtând duinnezeieştile Iui epistole către cei cărora erau trimise, a învăţat pe mulţi dintre păgâni a se închina şi a cinsti Sfânta Treime. După aceea, luminându-i-se mintea prin dumnezeiască strălucire a Mângâietorului, pornind de la Răsărit ca o stea luminoasă, a luminat toată lumea cu dumnezeieştile învăţături, făcând în toate zilele multe şi mari minuni. Şi multe cetăţi şi popoare venind la credinţa în Hristos, şi despărţind cu botezul pe cei credincioşi din cei necredincioşi, a suferit din această pricină multe prigoniri şi scârbe, căci mergea cu bărbăţie şi cu osârdie spre cele cu osteneală nevoinţe ale luptei, neînfricoşîndu-se de mânia dregătorilor. Drept aceea, precum el a slăvit pe Dumnezeu în mădularele lui, aşa şi el a fost mărit de Dumnezeu. Deci adormind somnul cel dulce, cu moaştele sale, face minuni în toate zilele, curăţind tot felul de boli şi gonind duhurile necurate.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Alfeu, unul din cei şaptezeci de apostoli.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Averchie şi Elena.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Alexandru Tesaloniceanul, care a mărturisit în Smirna, la anul 1394 şi care de sabie s-a săvârşit.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 27 Mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Eladie.

Acest sfânt curăţindu-se pe sine de toată înşelăciunea şi făcându-se vas ales Sfântului Duh, a fost uns prin alegere dumnezeiască arhiereu, şi i s-a încredinţat ocârmuirea Bisericii lui Hristos. Ca un bun păstor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa, şi ca un vrednic şi priceput chivernisitor, o chivernisea, păzind-o necălcată şi neviclenită de tot răul. Iar de vreme ce tiranii îl aduseră înaintea lor legat, atunci mai vârtos a strălucit şi a luminat cugetele credincioşilor. Căci mergând cu osârdie la chinuri şi propovăduind pe faţă dreapta credinţă, a fost dat la multe munci, şi foarte rău fiind strujit la trup, i s-a arătat Hristos Dumnezeul nostru că-i vindecă toată chinuirea rănilor, şi de aci înainte a devenit şi mai osârdie. Deci, umplându-se tiranii de mânie, au pus pe sfântul la mai grele chinuri şi muncindu-l şi mai cumplit, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Terapont, episcopul Sardiei.

Acest sfânt mucenic Terapont, a fost arhiereu al sfintei Biserici din Sarde, unde prin învăţăturile sale, pe mulţi păgâni din înşelăciunea idolilor a întors către Hristos şi cu sfântul botez i-a luminat. Deci fiind prins de Iulian dregătorul a fost ferecat în lanţuri şi închis în temniţă ca să fie ucis pe încetul cu foamea şi cu sete. După aceea a fost scos şi muncit cu fel de fel de chinuri; apoi a fost dus legat la Sinaul în cetatea Frigiei, şi la Anghira, cetatea Galatiei, şi pretutindeni cu felurite chinuri a fost muncit. Şi aducându-l la râul ce se numţea Astalin, l-a întins pe dânsul despuiat jos pe pământ cruciş, şi l-a legat de patru pari uscaţi ce erau înfipţi în pământ, şi I-a bătut tare până ce i-a căzut pielea şi carnea de pe oase, şi a adăpat pământul cu sângele lui; iar parii odrăslind au crescut stâlpări şi frunze şi au crescut copaci mari; iar cu frunzele lor se tămăduiau toate neputinţele şi durerile oamenilor. După aceasta a fost adus la stăpânirea Traciei cea din Lidia, aproape lângă râul Ermiei, care uda Lidia, la Episcopia Satalisiei de sub Mitropolia Sardelor. Acolo după multe feluri de chinuri a fost junghiat pentru numele lui Hristos şi a primit cununa nestricăciunil.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evsevlot, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alipie, care s-a săvârşit zdrobindu-i-se capul de piatră.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfintiului Beda Venerabilul (Anglia, + 735).

Sf. Beda a fost istoric bisericesc şi a consemnat istoria creştinismului din Anglia până în zilele sale. Anul probabil al naşterii sale este 673, iar locul, Northumbria, undeva lângă localitatea Jarrow.

La vârsta de 7 ani, Beda a fost trimis la Mănăstirea Sf. Petru din Wearmouth pentru ca să fie îndrumat şi educat de Sf. Benedict Biscop (prăznuit în 12 ianuarie). Apoi a fost dus la mănăstirea cea nouă Sf. Petru, înfiinţată în Jarrow în 682, unde a rămas până la moartea sa. Acolo l-a luat sub aripa sa Sf. Ceolfrith stareţul (prăznuit în 25 septembrie), care l-a urmat pe Sf. Benedict în 690, conducînd ambele mănăstiri, Wearmouth şi Jarrow.

În Viaţa lui Ceolfrith scrisă anonim, există povestea unui incident legat, probabil, de tânărul Beda. Ciuma din 686 a năpădit mănăstirea lui Ceolfrith, răpind majoritatea monahilor cântăreţi din corul bisericii, rămânînd în viaţă doar stareţul şi un băiat pe care îl avea ca ucenic. Acest tânăr "este acum preot la aceeaşi mănăstire şi laudă faptele minunate ale stareţului atât verbal cât şi în scris, faţă de toţi cei care vor să le afle".

Îndurerat din cauza catastrofei, Ceolfrith a hotărât că ar fi bine să cânte Psalmii fără antifoni, cu excepţia slujbelor de Utrenie şi Vecernie. După o săptămână de cântat, s-a întors iar la varianta cu antifonii cântaţi acolo unde le era rândul. Cu ajutorul băiatului şi al fraţilor rămaşi în viaţă, slujbele se făceau foarte greu până când au fost aduşi alţi călugări care au fost învăţaţi să cânte.

Sf. Beda a fost hirotonit diacon la vârsta de 19 ani şi la 30 a primit sfânta taină a preoţiei din mâna Sf. Ioan din Beverley (prăznuit în 7 mai), sfânt episcop al Hexham (687) şi în 705 al York-ului. Beda iubea slujbele bisericeşti şi considera că dacă îngerii sunt prezenţi la slujbe împreună cu călugării atunci şi locul său era acolo. "Dacă nu m-ar vedea printre călugări nu ar întreba, oare, unde este Beda?"

Beda şi-a început ucenicia ca elev al Sf. Benedict Biscop, care era călugăr la renumita mănăstire din Lerins, întemeind el însuşi alte mănăstiri. Sf. Benedict a adus cu el în Anglia multe cărţi de la Lerins şi din alte mănăstiri din Europa. Această bibliotecă l-a ajutat pe Beda să-şi scrie propriile cărţi, cum erau comentariile biblice, istoria ecleziastică şi hagiografiile.

Beda nu era un istoric perfect obiectiv. De exemplu, în disputa cu creştinismul celtic el era oarecum de partea romanilor. Dar, cu toate acestea, a fost corect şi bine documentat. Cărţile sale se trăgeau din "documente antice, din tradiţiile strămoşilor noştri şi din cunoştinţele mele personale". Cartea a V-a, 24, ne oferă o perspectivă clară a vieţii religioase şi seculare din vechea Britanie. Sf. Beda descrie o lume zugrăvită după tradiţii duhovniceşti foarte asemănătoare cu cele păstrate de creştinii ortodocşi. Aceşti sfinţi duceau aceeaşi viaţă de sfinţenie eroică pe care o găsim şi la sfinţii din est, sfinţenia lor fiind demnă de dragostea şi admiraţia noastră. Creştinii posteau miercurea şi vinerea, precum şi în postul Naşterii Domnului de 40 de zile. (Cartea a IV-a, 30).

În anul 735 Sf. Beda s-a îmbolnăvit. Cam cu două săptămâni înainte de Paşti se simţea slăbit şi avea probleme de respiraţie dar nu avea dureri mari. A rămas vesel şi preda zilnic lecţii învăţăceilor săi, după care îşi continua ziua cântînd Psalmi şi ridicînd rugăciuni de mulţumire la Dumnezeu. Deseori îl cita pe Sf. Ambrozie: "Nu am dus o viaţă de care să-mi fie ruşine printre voi şi nu mă tem de moarte pentru că Dumnezeu este milostiv." (Paulin, Viaţa Sf. Ambrozie, cap. 45).

Pe lângă lecţii şi Psalmi, Sf. Beda mai lucra la o traducere anglo-saxonă a Evangheliei lui Ioan şi a unei cărţi cu citate din scrierile Sf. Isidor al Seviliei (prăznuit în 4 aprilie). În joia dinaintea Înălţării Domnului, sfântul respira tot mai greu şi picioarele au început să i se umfle. "Să învăţaţi repede," le spunea el celor care scriau după dictarea lui, "pentru că nu ştiu cât voi mai putea continua. Domnul mă poate chema în orice clipă la El."

După o întreagă noapte nedormită, Sf. Beda şi-a continuat dictarea în dimineaţa de miercuri. În ceasul al treilea s-a organizat o procesiune cu moaştele sfinţilor din mănăstire, după care fraţii au intrat la slujbă, lăsîndu-l pe călugărul Wilbert cu Beda. Acesta şi-a amintit că a mai rămas încă un capitol de scris din cartea pe care o dicta sfântul, însă nu vroia să-l deranjeze pe Beda în ceasul morţii. Atunci Sf. Beda i-a spus, "Nu te necăji. Ia tocul şi scrie repede."

La ceasul al nouălea Beda s-a oprit şi i-a spus lui Wilbert să caute în lădiţa sa piper, tămâie şi pânză şi să-i cheme pe preoţii mănăstirii ca să le dea lor. Când au ajuns, el le-a vorbit la fiecare în parte, rugîndu-i să nu-l uite şi să-l pomenească în rugăciunile lor. Apoi le-a spus acestea: "Vremea plecării mele este aproape iar sufletul meu tânjeşte să vadă frumuseţea lui Hristos, Împăratul meu."

În acea seară, Wilbert i-a spus: "Părinte, a mai rămas o frază neterminată." La care sfântul i-a răspuns: "Foarte bine, scrie-o." Apoi tânărul călugăr a spus: "Acum s-a terminat." Sf. Beda i-a răspuns: "Adevărat ai spus, chiar s-a terminat." După care l-a rugat să-şi ridice ochii să vadă biserica în care obişnuia să se roage. După ce a cântat "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh", Sf. Beda a adormit întru Domnul pe care mult L-a iubit.

Deşi Sf. Beda s-a săvârşit în 25 mai, în ajunul Înălţării, el este prăznuit în 27 mai, deoarece sărbătoarea Sf. Augustin din Canterbury este fixată pe 26. Trupul său a fost îngropat la început în portalul de sud al bisericii mănăstirii, iar mai târziu a fost mutat lângă altar.

Azi sfintele sale moaşte se odihnesc în Catedrala Durham, la capela Galileia. Sf. Beda este singurul englez pe care îl pomeneşte Dante în Divina Comedie (Paradisul).

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul-de-minuni (+ 1730).

Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie şi dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I şi a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreună cu alţi soldaţi au fost capturaţi de tătari şi au fost predaţi comandantului cavaleriei turceşti. Acesta i-a dus pe prizonierii ruşi în Asia Mică, în satul Prokopion.

Turcii au încercat să-i convertească pe soldaţii creştini la credinţa musulmană prin flatări şi ameninţări iar cei care nu au primit au fost bătuţi şi torturaţi. Alţii, însă au renunţat la Hristos şi au devenit musulmani, în speranţa că-şi vor îmbunătăţi soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunătăţilor lumeşti, suferind cu curaj umilinţele şi bătăile.

Stăpânul său îl tortura frecvent în speranţa că sclavul va ceda şi va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neînduplecat în hotărârea sa spunînd stăpânului: "Nu mă vei putea întoarce de la credinţa mea prin ameninţări sau cu promisiuni de bunătăţi şi bogăţii. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă laşi să-mi urmez liber credinţa. Mai degrabă îţi dau capul meu decât să-mi schimb credinţa. M-am născut creştin şi am să mor creştin."

Cuvintele înălţătoare şi credinţa tare, precum şi smerenia şi umilinţa Sf. Ioan au îmblânzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpânului său. Acesta l-a lăsat în pace şi nu l-a mai forţat să renunţe la creştinism. L-a pus să stea în grajd cu animalele de care avea grijă şi Ioan era foarte bucuros să se nevoiască în grajd şi să aibă ca pat ieslea, aşa cum s-a născut şi Mântuitorul.

De dimineaţa până seara muncea pentru stăpânul său turc, îndeplinind toate ordinele. Fie că era iarnă sau vară, sfântul umbla desculţ şi cu puţine haine pe el. Alţi sclavi îşi râdeau de el, vâzîndu-l atât de râvnitor dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, îi ajuta şi pe ei cum putea, uşurându-le neputinţele.

Blândeţea sfântului şi bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor şi al stăpânului său, astfel încât aga şi soţia lui au ajuns să-l îndrăgească şi au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferînd să rămână în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân şi se acoperea cu o haină veche. Astfel grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga şi cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă.

Prin simpla lui prezenţă în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântări. Ofiţerul de cavalerie s-a îmbogăţit şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenţi oameni din Prokopion. El era conştient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta şi nu se ferea să spună şi altora despre asta. Uneori sfântul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici şi sărbători se împărtăşea cu Sfintele Taine.

În tot acest timp a continuat să-şi slujească stăpânul ca şi până acum, şi, în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiaşi şi pe neputincioşi, împărţind hrana sa puţină cu aceştia.

Într-una din zile, ofiţerul a plecat în pelerinaj la Mecca. Soţia lui a făcut un banchet peste câteva zile la care şi-a invitat rudeniile şi pe prietenii soţului ei, rugîndu-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpânului. Sf. Ioan servea la masă şi a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferată a stăpânului său şi a pus-o pe masă. Soţia amintindu-şi de mâncarea preferată a soţului i-a spus lui Ioan: "Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mînânce cu noi din acest pilaf!" Atunci sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunînd că o va trimite stăpânului său la Mecca. Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar soţia a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănânce el sau ca să o dea săracilor. Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd şi s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpânului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea. Numaidecât farfuria dispăru din faţa lui şi atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpânei că farfuria a fost trimisă.

După câtva timp stăpânul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a ţinut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deşi nu era nimeni acasă, a intrat şi a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf. Neînţelegînd cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă uşa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie şi a văzut numele său gravat pe ea. Uimit, a mâncat totuşi mâncarea cu mare plăcere.

Când familia şi servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soţia i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trims mâncarea şi că toţi au râs de el când le-a spus că a reuşit să o trimită la Mecca. Atunci au înţeles că ce le spusese sfântul s-a adeverit. (comparaţi cu povestea lui Habakkuk, care în mod minunat i-a dus mâncare lui Daniil în groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta).

Spre sfârşitul vieţii sale grele Sf. Ioan s-a îmbolnăvit, simţind că i se apropie sfârşitul. A chemat preotul ca să-l împărtăşească dar acestuia i-a fost frică să vină direct cu Sfinta Împărtăşanie în casa musulmanului, aşa că le-a băgat într-un măr şi aşa le-a dus lui Ioan.

Sf. Ioan a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul şi Sângele Domnului şi apoi a răposat, ducîndu-se la Domnul pe care L-a iubit în 27 mai 1730. Când stăpânul său a fost anunţat că a murit Ioan, acesta a chemat preoţii şi le-a dat trupul neînsufleţit pentru a-l îngropa creştineşte. Aproape toţi locuitorii creştini din Prokopion au mers la înmormântare, petrecînd trupul sfântului până la cimitirul creştin.

După trei ani şi jumătate preotului i s-a descoperit în mod miraculos că rămăşiţele trupeşti ale sfântului s-au făcut moaşte. La scurt timp, moaştele sfântului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe şi puse într-o raclă specială. Noul sfânt al lui Dumnezeu a început să fie slăvit pentru nenumăratele sale minuni despre care s-a dus vorba până în cele mai îndepărtate oraşe şi sate. Credincioşi din toate locurile veneau la Prokopion să se închine sfintelor moaşte ale Sf. Ioan, primind tămăduire prin rugăciunile lui. Pe lângă creştini veneau la el şi armeni şi turci care se rugau sfântului să nu-i dispreţuiască.

În anul 1881 o parte a sfintelor moaşte au fost mutate la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de către călugării Muntelui Athos, după ce aceştia fuseseră salvaţi de sfânt în vremea unei călătorii periculoase.

Din cauza deteriorării serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaşte ale Sf. Ioan, s-a început construcţia unei noi biserici în anul 1886, cu ajutorul mănăstirii şi a locuitorilor din Prokopion. În 15 august 1898, noua biserică cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfinţită de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea.


În 1924 a avut loc un schimb între populaţia Greciei şi cea a Turciei, adică mulţi musulmani s-au mutat din Grecia şi mulţi creştini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutîndu-se şi ei pe insula Euboia, au luat cu ei şi o parte din sfintele moaşte ale Sf. Ioan Rusul.

Timp de câteva zeci de ani moaştele au stat în biserica Sfinţilor Constantin şi Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar în 1951 au fost mutate într-o biserică nouă, cu hramul sfântului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate părţile Greciei, mai ales de hram, în 27 mai.

Sf. Ioan este la mare cinste în Muntele Athos, mai ales la mănăstirea rusă a Sf. Pantelimon.

Călătorii şi cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, caută ajutorul Sf. Ioan Rusul, care îi ocroteşte pe aceştia în călătoriile lor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 28 Mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta pomenirea sfântului sfinţitulul mucenic Eutihie, episcopul cel din Melitina.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita (Niceta) Mărturisitorul, episcopul Calcedonului (sec. IX).

Acest preacuvios Nichita, din pruncie iubind pe Hristos, s-a lepădat de lume şi de toate cele ce sunt în lume, şi făcea plăcere lui Dumnezeu prin vieţuirea îmbunătăţită cu fapte. De aceea a fost ridicat în scaunul arhieriei Calcedonului, pe care, stând ca o făclie în sfeşnic, strălucea lumii şi înfrumuseţa Biserica lui Hristos. Şi era foarte milostiv către săraci, hrănind pe cei flămânzi, îmbrăcând pe cei goi şi pe cei străini primindu-i; şi era tată sărmanilor şi apărător văduvelor şi mingâietor pentru cei scârbiţi. Şi fiind atunci luptă împotriva icoanelor sub împăratul Leon Armeanul s-a arătat fidel mărturisitor al lui Hristos, pentru că mult s-a luptat împotriva păgânătăţii, mustrând şi lepădând cele neortodoxe, învăţând şi îndemnând pe toţi cu bună-cinste a se închina icoanei lui Hristos şi a preacuratei dumnezeieştii Maicii Sale şi ale tuturor sfintilor. Şi multe a pătimit de la acel rău-credincios împărat şi de la cei de un cuget cu dânsul: izgoniri, batjocuri şi chinuri, pentru dreapta credinţă; şi după mulţi ani şi după multe trudiri muceniceşti, după ce cu săvârşită plăcere dumnezeiască s-a mutat din acestea de aici, l-a preamărit pe el Dumnezeu în ceruri, înaintea îngerilor Săi, şi pe pământ înaintea oamenilor. Pentru că prin cinstitele lui moaşte se făceau minuni, şi se dădea tămăduiri tuturor bolilor, pentru ca să fie Dumnezeu preaslăvit prin el, Care este preamărit întru sfinţii Săi.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Eliconida.

Această sfantă a trăit pe vremea împăraţilor Gordian şi Filip, şi era din cetatea Vitaliei. Şi a fost prinsă şi adusă la Perinie, ducele Corintului, şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost supusă la felurite şi grele chinuri; dar scăpând din acestea a mers la capiştea idolilor şi prin rugăciune a surpat la pământ idolul zeiţei Atena, a lui Die şi a lui Asclipie.

După acestea luând stăpânIrea de la Perinie Iustin antipatul, a fost adusă muceniţa şi la acesta, şi neplecându-se a aduce jertfe idolilor, a fost supusă şi de acesta la grele chinuri, din care cu ajutorul Celui de sus, scăpând nevătămată a primit muceniţa moartea prin tăierea capului şi aşa purtătoare de cunună s-a suit la ceruri.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Crescent, Pavel şi Dioscorid.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.