Sinaxar 29 Mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfintei muceniţe Teodosia fecioara, cea din Cezareea (aducerea moaştelor).

Odată, în vremea persecuţiei împotriva creştinilor care dura deja de cinci ani, Sf. Teodosia în vârstă de 17 ani a vizitat prizonierii creştini condamnaţi în Pretoriumul din Cezareea, Palestina. Erau Sfintele Paşti şi mucenicii vorbeau despre Împărăţia lui Dumnezeu. Sf. Teodosia i-a rugat să o pomenească şi pe ea când vor ajunge în faţa lui Dumnezeu.

Soldaţii au prins-o şi au dus-o în faţa lui Urban, guvernatorul, spunînd că acea fecioară se închina în faţa prizonierilor. Acesta i-a cerut să jertfească la idoli dar a refuzat, mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Apoi au torturat-o îngrozitor, rupîndu-i carnea cu cârlige de fier până i s-au văzut oasele.

Muceniţa a răbdat în tăcere şi cu zâmbetul pe faţă chinurile şi când guvernatorul i-a cerut din nou să sacrifice la idoli iar ea i-a răspuns: "Nebunule, mi s-a dăruit să fiu în rândul mucenicilor". Apoi i-au pus o piatră de gât şi a fost aruncată în mare dar au salvat-o îngerii. Din nou au prins-o şi a fost dată să o sfâşie fiarele sălbatice dar acestea nu s-au atins de ea. În final călăii i-au tăiat capul.

Noaptea, Sf. Teodosia a apărut părinţilor ei care au încercat să o convingă să nu se sacrifice pentru Hristos. Era îmbrăcată într-o haină strălucitoare, cu o cunună pe cap şi o cruce strălucitoare de aur în mână, spunîndu-le: "Priviţi gloria de care aţi vrut să mă lipsiţi!"

Sf. Muceniţă Teodosia din Tir a îndurat mucenicie în anul 307. Ea mai este prăznuită şi în 29 mai, zi în care i s-au mutat sfintele moaşte la Constantinopol şi apoi la Veneţia.

Tot în această zi, pomenirea sfintei preacuvioasei muceniţe Teodosia cea din Constantinopol (sec. VIII).

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Teodosie III Atramiteanul, fiind fiică de părinţi dreptmăritori, din Constantinopol. Când era ea de şapte ani, a răposat tatăl său; iar maică-sa luând copila, a tuns-o într-o mânăstire din Bizant, după care s-a săvârşit şi maică-sa, lăsând fericitei toată avuţia ei. Iar sfânta din aurul şi argintul acela a făcut trei icoane: una a lui Hristos, alta a Născătoarei de Dumnezeu, şi a treia a sfintei mucenice Anastasia, iar restul l-a împărţit la săraci.

După câtăva vreme, a luat împărăţia pe care o lăsase ortodoxul Teodosie, Leon Isaurul (717-741) cel rău credincios. Pentru că marele patriarh Gherman nu se pleca la pângăritele lui dogme, prin silnicie a fost dat afară din patriarhie cu ciomege şi cu săbii, şi voia ca sfânta icoană a lui Hristos, cea de deasupra porţilor (care se zice cea de aramă) să o pogoare şi să o dea focului. Şi în vreme ce se săvârşeau acestea şi spătarul era pe scară, vrând să pogoare sfânta icoană, fericita Teodosia împreună cu alte credincioase femei şi bărbaţi apucând scara au prăbuşit la pământ pe spătar, care a murit, şi ducându-se la Patriarhie, au împroşcat cu pietre pe răucredinciosul patriarh Anastasie. Îndată celorlalte femei şi bărbaţilor li s-au tăiat capetele, a căror pomenire se săvârşeşte la nouă ale lunei lui August; iar pe sfânta Teodosia un gealat oarecare crud şi neomenos trăgând-o către Bou, (aşa se numea partea aceea a oraşului) şi luând un corn de berbec, a lovit-o nebuneşte peste grumazi, şi i-a pricinuit ei cununa muceniciei. Iar din minunile ce pururea se lucrează prin ea, este cu putinţă tuturor să afle cât de mare îndrăzneală a dobândit ea către Dumnezeu. Şi se săvârşeşte soborul ei în mănăstirea zisă Dexiocratus, unde se află şi sfintele ei moaşte.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului mucenic Olvian, episcopul cetăţii Aneu.

Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian, fiind consul Alexandru şi Maxim. Şi a fost el adus la Iulie şi Elian, de care fiind întrebat şi neplecându-se a jertfi idolilor, a fost dezbrăcat de haine şi pătruns şi ars pe coapse cu frigări de fier înroşite în foc; apoi a fost pus la închisoare şi spre a doua cercetare fiind adus, şi neplecându-se, a fost dezbrăcat şi i s-a strujit trupul cumplit şi aşa a fost aruncat în foc, unde şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Alexandru, papă al Alexandriei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, un bărbat şi soţia sa, care s-au săvârşit zdrobindu-li-se oasele cu toiegele.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Nan sau Ioan Tesalonirceanul, care în Smirna a mărturisit în anul 1802 şi care de sabie s-a săvârşit.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 30 Mai

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului nostru Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaţilor, la Constantinopol.

Acest preacuvios a trait in veacul al IV-lea si era din părţile Răsăritului, unde s-a facut calugar si a pustnicit cu mari osteneli in desert.

Si venind în Constantinopol în zilele lui Valens Arianul (364-378), care se ridicase cu război împotriva goţilor, l-a întâmpinat acest fericit sfătuindu-l şi rugându-l să deschidă biserica ortodocşilor; dar împăratul neascultându-l, el iarăşi i-a ieşit înainte şi l-a dojenit asemenea, zicându-i să deschidă şi să dea bisericile ortodocşilor, dacă vrea să nu piară fugind din faţa vrăjmaşilor la război. Şi scârbindu-se împăratul de îndrăznirea sfântului, a poruncit să-l bată şi să fie aruncat în mărăcini. Iar sfântul ieşindu-i înainte a treia oară, i-a apucat calul de frâu arătându-i aevea pieirea, de nu va întoarce bisericile creştinilor. Împăratul mâniindu-se, l-a dat pe seama lui Satornin şi a lui Victor, poruncindu-le să-l pună sub pază până ce se va întoarce cu pace. Atunci i-a zise sfântul: "De te vei întoarce cu pace, înseamnă că mie nu mi-a grăit Dumnezeu; dar tu vei da dosul şi vei fugi dinaintea vrăjmaşilor tăi şi vei fi prins şi-ţi va fi sfârşitul vieţii tale prin foc". A făcut împăratul război, dar fiind biruit, a scăpat într-o şură de paie, împreună cu prepozitul, care fiind părtaş al acestui eres, întărâta pururea pe împăratul împotriva ortodocşilor; şi în acea şură au fost arşi de goţi. Iar sfântul a fost mărit pentru proorocia sa şi pentru mărturisirea Ortodoxiei, şi petrecându-şi restul vieţii în Constantinopol s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Natalie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Varlaam, care eu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Romano şi Teletie, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evplu, care s-a săvârşit fiind înfăşurat în piele de bou şi pus în arsura soarelui.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 31 Mai

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea sfântului mucenic Ermie.

Sfântul si slavitul mucenic Ermie (Herma) era un soldat în armata romana, mare la stat fiind şi cărunt de bătrâneţe, care a petrecut ani buni de viaţă ostăşească la Comana, în Pont.

Iar în zilele împăratului Antonin cel Pios (138-161), încetând el din ostasie, a refuzat orice solda cuvenita si a marturisit credinta sa în Hristos Domnul. Şi fiind prins pentru mărturisirea credinţei în Hristos şi adus înaintea guvernatorului Sebastian, a fost supus la multe şi grele chinuri pentru ca nu a vrut sa aduca jertfe zeilor si împaratului, din care rămânând nevătămat, a atras la credinţa în Hristos si pe vrajitorul cel pus să-l ucidă cu otrăvuri. Acestuia pentru că a mărturisit pe Hristos Dumnezeu, i s-a tăiat capul; iar sfântul a fost şi mai rău chinuit, iar la sfârşit tăindu-i capul, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea vrăjitorului, care a dat otravă sfântului Ermie.

Acesta a dat otrava sfantului Ermie, iar mai pe urma, crezând în Mântuitorul Hristos, s-a invrednicit de cununa muceniciei şi de botezul sângelui, taindu-i-se capul pentru Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor cinci mucenici cei din Asralon, care s-au săvârşit fiind târât pe pământ.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Eusebie şi Haralambie, care de foc s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 1 Iunie

În ziua întâi, pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful.

Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit "filosof" fiindcă din copilărie s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos.

În jurul vârstei de 30 de ani Iustin a primit sfântul botez (între anii 133 şi 137) şi apoi a deschis o şcoală de filosofie creştină. Deci mergând la Roma în anul 155, a dat mai sus zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi dezvinovăţitoare pentru credinţa în Hristos, cu care pe una, adică credinţa creştinilor, o adeverea şi o întărea, iar pe cealaltă, adică înşelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.

Mai târziu, în anul 161, puţin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman.

Deci, fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omorât cu vicleşug, chinuit fiind mai înainte cu multe chinuri.

Acesta pentru viaţa lui curată şi fără prihană, ajungând la fapta bună cea desăvârşită, şi ajungând plin de toată înţelepciunea, şi dumnezeiască şi omenească, a lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată înţelepciunea şi folosul care dau mare cunoştinţă celor ce le citesc.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon şi Valerian.

Aceşti sfinţi s-au nevoit la Roma, stând înaintea lui Rustic eparhul, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele. Însă se spune că mai înainte de taiere, a zis Sfântului Iustin eparhul: "Voi credeţi, că dacă veţi fi omorâţi va veţi sui la ceruri, şi veţi lua vreun bine?" Iar el zise: "Nu ni se pare, ci suntem adeveriţi, cum că îndată ne vor primi bune răsplătiri şi desfătată primire". Şi aşa li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Firm.

Acesta a fost în zilele lui Maximian şi pentru credinţa în Hristos a fost prins şi adus către Magon ighemonul, şi neplecându-se a aduce jertfă la idoli, a fost dezbrăcat şi bătut cu vine, după aceea a fost spânzurat, chinuit în multe feluri, iar la sfârşit i-au tăiat capul, şi aşa a luat cununa luptelor sale.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tespesie.

Acesta a fost în zilele împăratului Alexandru Sever şi pentru mărturisirea în Hristos a fost prins de Simpliciu, guvernatorul Capadociei, pentru că era şi el din Capadocia, şi adus în capiştea idolilor, ca să facă jertfă la idoli. Dar nevrând el să facă aceasta, ci mai vârtos batjocorind idolii, a fost chinuit mult în multe feluri. Apoi a fost adus iarăşi în capiştea idolilor, unde aduceau elinii jertfe, şi apropiindu-se, a surpat jos jertfelnicul cel idolesc. Şi îndată a fost băgat într-o tigaie înfierbântată la foc plină de untdelemn, de smoală şi de seu, şi stând în ea două zile, a ieşit sănătos şi pe mulţi necredincioşi i-a întors la credinţa lui Hristos, pentru mărimea minunii. Şi mai pe urmă l-au scos din cetate şi i s-a tăiat capul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 2 Iunie

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi Părintele nostru Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei păgânului împărat Constantin Copronim, născut în împărăteasa cetăţilor, Constantinopolul, părinţii lui erau de bun neam şi vestiţi, numindu-se Teodor şi Evdochia. Acest Teodor a fost iscălitor de cărţile împărăteşti cele poruncitoare. Şi fiind el pârât că este închinător al dumnezeieştilor icoane, a fost chinuit cu bătăi, şi trimis în izgonire la Milasa cu pază cumplită, şi după aceea a fost chemat, şi nesupunându-se poruncilor împărăteşti, iarăşi a fost izgonit la Niceea, şi trăind acolo şase ani cu multă nevoinţă, şi-a primit sfârşitul. Iar fiul său acesta, cinstitul Nichifor tocmai din naştere a fost înfăşat cu cununile Ortodoxiei şi crescut cu laptele dreptei credinţe, şi trecând vârsta prunciei şi bine-învăţând, a fost rânduit în ceata scriitorilor. După aceea, socotind că toate sunt pleavă şi păianjeni, s-a dus din cetate şi a mers la Propontida. Şi acolo singur a fost dat către Dumnezeu, petrecând cu multe trude şi petrecere rea. Deci întâmplându-se a se săvârşi marele arhiereu Tarasie, Nichifor acesta a fost rugat de împărat să ia scaunul Patriarhiei Constantinopolului. Deci, peste puţină vreme răposând împăratul numit mai sus, şi ajungând fiul său Stavrache moştenitor al împărăţiei, a cărui viaţă scurtă fiind, a primit sceptrul împărăţiei Mihail cel binecredincios. Deci, pe acesta pogorându-l din împărăţie Leon cel cu nume de fiară, şi luând el împărăţia, a stat împotriva sfintelor icoane, şi asupra dreptei noastre credinţe. Însă cu neputinţă este să spunem şi să scriem câte a zis cu îndrăzneală către păgânul şi spurcatul acela cinstitul Părintele nostru Nichifor. Iar urâtorul de Dumnezeu, îndată pogorându-l din scaun şi izgonindu-l şi băgându-l în temniţă, a dat poruncă să nu aibă nici o căutare sau mângâiere de la nimenea. Şi aşa a rămas viteazul suflet chinuindu-se, până când acest ticălos împărat şi-a lepădat sufletul, tăiat fiind şi sfărâmat de ai săi în biserica cea din Far. Iar fericitul acesta, fiind supărat de nevoi şi de patimi rele în mulţi ani, şi fiind aproape de 70 de ani, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos Dumnezeu, petrecând nouă ani în arhierie şi 13 ani în surghiun. Deci, se săvârşeşte pomenirea lui în cinstita biserică a Sfinţilor Apostoli, unde se află cinstitele lui moaşte.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor 38 de Mucenici, care în baie fiind băgaţi şi pecetluindu-le uşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Maici care, împreună cu trei sfinţi fii ai săi, de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Erasm, cel ce a locuit în Hermelia Ahridului şi care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintilor 20.000 ce au crezut în Hristos prin Sfântul Erasm, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Dimitrie cel ce în Filadelfia a mărturisit la anul 1657, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava a trăit în sec. al XIV-lea în oraşul Trebizond. El era un comerciant, credincios, evlavios şi ferm în ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiaşi.

Odată, aflându-se pe o corabie ocupându-se cu comerţul său, căpitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat în conflict cu Ioan, discutând despre credinţă. Neplăcându-i cuvintele sfântului, căpitanul a hotărât să se răzbune şi să-i facă probleme odată ajunşi la Cetatea Albă. Cât vasul a acostat la Cetatea Albă, căpitanul s-a dus la conducătorul oraşului care era închinător la foc şi i-a spus că pe corabia sa se află un om învăţat care vrea să devină şi el închinător la foc. Astfel, conducătorul l-a chemat pe Ioan să se alăture închinătorilor la idol şi să renunţe la credinţa sa.

Sfântul s-a rugat în secret chemându-L în ajutor pe Cel Care a spus: "Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt" (Marcu 13:11). Dumnezeu i-a dat curaj şi înţelepciune să facă faţă celor necredincioşi şi să mărturisească drept că este creştin, după care a fost supus la bătăi crunte şi trupul i-a fost sfâşiat şi carnea de pe el cădea bucăţi. Sfântul mucenic a mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a făcut vrednic să-şi verse sângele pentru EL, curăţindu-l de păcate.

Păgânii l-au băgat în lanţuri şi l-au închis în închisoare până a doua zi. În dimineaţa următoare, conducătorul oraşului a ordonat să fie adus din nou la el şi mucenicul s-a prezentat cu faţa luminată şi bucuroasă. Refuzând cu curaj să se lepede de Hristos şi numindu-l pe guvernator unealtă a lui satana, mucenicul a fost bătut cu bâte până când toate cele dinăuntrul său au ieşit la vedere.

Mulţimea adunată n-a putut suporta spectacolul macabru şi l-a huiduit pe guvernator pentru torturarea unui om fără apărare. Apoi, oprind bătaia, guvernatorul a dat ordin ca mucenicul să fie legat de coada unui cal sălbatic şi să fie tras de picioare pe străzile oraşului. În special locuitorii cartierului iudeu şi-au bătut joc de el şi au aruncat cu pietre. În cele din urmă, cineva a luat o sabie şi i-a tăiat capul martirului.

Trupul sfântului şi capul tăiat au zăcut acolo până seara şi nici un creştin nu a avut curajul să-l ridice. Noaptea a apărut deasupra lui un stâlp de lumină şi o mulţime de lumini aprinse. Trei oameni care aveau lumini cântau psalmi şi înmiresmau trupul sfântului. Unul dintre iudei, crezând că sunt creştini care au venit după trupul mucenicului a luat un arc şi a vrut să tragă în ei dar puterea lui Dumnezeu l-a oprit şi l-a împietrit.

Dimineaţa, viziunea a dispărut dar arcaşul a rămas pe loc împietrit. Abia după ce a mărturisit ce i s-a întâmplat din voia lui Dumnezeu, a fost eliberat de legăturile invizibile. Când a auzit guvernatorul a dat permisiune să se îngroape trupul mucenicului în biserica oraşului. Acestea s-au întâmplat între anii 1330 şi 1340. Unii spun că martiriul s-a săvârşit în altă perioadă, de exemplu Sf. Nicodim de la Sfântul Munte vorbeşte de anul 1642, în timp ce alţii spun că ar fi 1492.

Căpitanul care l-a trădat pe Sf. Ioan s-a căit de faptele sale şi s-a hotărât în secret să fure moaştele şi să le ducă în ţara lui. Însă sfântul i-a apărut în vis preotului bisericii şi l-a înştiinţat de aceasta. După 70 de ani, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost mutate la Suceava capitala Moldo-Vlahiei şi aşezate în biserica catedralei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 3 Iunie

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian şi a celor împreună cu el patru prunci: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie şi Paula fecioara şi muceniţa.

Acest Sfânt Luchilian a trăit în zilele împăratului Aurelian, mai înainte preot idolesc fiind, bătrân de vârstă şi cărunt, locuind aproape de cetatea Nicomidiei. Deci întorcându-se spre credinţa lui Hristos şi fiind adus înaintea comitelui Silvan, pentru ca să se lepede de Hristos şi să-şi ţină legea cea dintâi, a fost zdrobit la fălci şi bătut cu toiege, şi spânzurat cu capul în jos. După aceea a fost băgat în temniţă, şi a aflat acolo băgaţi trei tineri pentru credinţa cea în Hristos. Apoi iarăşi a ieşit cu dânşii înaintea comitelui şi stând nemişcat în credinţa lui Hristos, a fost băgat într-un cuptor şi ars împreună cu tinerii aceia; dar pogorându-se ploaie de sus, a stins focul şi au ieşit sănătoşi; şi primind hotărârea cea de pierzare împreună cu tinerii a fost adus în Bizanţ din porunca comitelui. Deci tinerilor le-au tăiat capetele, iar pe sfântul l-au spânzurat pe o cruce şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, fiind acolo de faţă şi Sfânta fecioară Paula, care pe cale avea grijă de rănile lui.

Şi dacă s-au săvârşit sfinţii, Sfânta Paula le-a luat moaştele lor, şi a purtat grijă de ele pentru că ea era credincioasă din moşii ei, şi avea şi slujba aceasta de a intra în temniţă, să slujească, să lecuiască şi să hrănească pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Deci fiind şi ea prinsă a fost adusă către comit şi nevrând a jertfi idolilor, întâi au dezbrăcat-o şi au bătut-o cu bice, după aceea cu toiege. Şi topindu-se foarte la trup de nevoinţă şi de durerea rănilor, prin arătare de înger s-a făcut sănătoasă, şi luă îndrăzneală la mucenicie. Apoi iarăşi aducându-se înaintea comitelui, a fost din nou mult chinuită în felurite chipuri şi primind hotărârea cea de pierzare şi sosind la Bizanţ după porunca comitelui, şi mergând la locul unde se săvârşiseră Sfântul Luchilian cu tinerii, i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa muceniciei şi se face praznicul lor în biserica preasfintei lor mucenicii, ce este aproape de Arhanghelul Mihail la Oxia.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Ieria, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Papos, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Clotilda, regina Francilor (sec. V-VI).

Sfânta Clotilda era fiica lui Chilperic, care împreună cu cei doi fraţi ai săi stăpânea regatul Burgundiei, de la Jura la Durance. S-a născut prin 475, în vremea în care, după căderea Imperiului Roman, popoarele barbare (burgunzii, vizigoţii, francii şi alamanii) se băteau pentru a-şi împărţi Galia. Ortodoxă după mamă, în timp ce toţi ceilalţi suverani burgunzi erau părtaşi ai arianismului, a trebuit să se exileze după ce unchiul său i-a omorât părinţii şi a trăit pios la Geneva. Tânăra şi frumoasa prinţesă fiind remarcată de ambasadorii lui Clovis, regele Francilor, acesta o ceru în căsătorie, pentru a consfinţi alianţa poporului său cu burgunzii (în jurul lui 492). Prin blândeţea şi exemplul felului său de a se purta plin de virtute, regina avea mare trecere la Clovis, care acceptă să le fie botezat copilul bolnav, iar acesta se vindecă prin rugăciunile maicii sale. Dar Clovis continua să rămână surd la îndemnurile soţiei sale, până în ziua în care, trebuind să îi înfrunte pe alamani la Tolbiac, dincolo de Rin (496), înspăimântat de superioritatea adversarului, se adresă "Dumnezeului lui Clotilda" şi îi promise să accepte botezul dacă îl va ajuta să iasă învingător. Francii triumfară iar regele îşi ţinu promisiunea şi, după ce a primit învăţătura catehezei de la Sfântul Vaast (prăznuit la 6 februarie), a fost botezat în ziua de Crăciun a anului 496, de către Sfântul Remi, episcop al oraşului Reims (prăznuit la 1 octombrie). Botezul lui Clovis şi al altor trei mii de nobili şi soldaţi franci împreună cu el, a deschis calea încreştinării poporului său, menit să devină o naţiune creştină cu un viitor promiţător.

Regina Clotilda a continuat să insufle suveranului mai multă indulgenţă faţă de duşmanii săi şi respectul faţă de instituţia Bisericii. Datorită ei a fost construită la Paris, capitala lor, o biserica închinată Sfinţilor Apostoli (astăzi Sfânta Genoveva), în care au fost îngropate rămăşiţele Sfintei Genoveva (prăznuită pe 3 ianuarie), pentru care Clotilda avea mare evlavie.

La moartea lui Clovis, regina, în vârstă de abia patruzeci de ani, se retrase la Tours, pe lângă biserica Sfântului Martin (prăznuit la 11 noiembrie), al cărui cult de asemenea l-a încurajat. Ea îşi petrecu în fapte de milostenie plăcute lui Dumnezeu zilele rămase. Deţinând o mare avere, îţi răspândi binefacerile peste numeroase Biserici şi Mănăstiri. Sfântul Grigore de Tours scria despre ea : "Era considerată în acea vreme nu ca o regina ci ca o slujitoare directă a lui Dumnezeu (...) Nu se lăsa pradă nici puterii regatului fiilor săi, nici bogăţiilor, nici ambiţiilor veacului acestuia, ci ajunse prin umilinţă la harul Duhului Sfânt". A dat atât de mult încât la moartea sa - se spune - nu mai avea nimic ce să împartă altora.

Crunt lovită de pierderea fiului său mai mare, Clodomir, în războiul împotriva burgunzilor, ea îi luă pe cei trei copilaşi ai acestuia la Tours. Când ceilalţi doi fii ai săi, Clotaire, şi Childebert, îi cerură să îi trimită pe orfani la Paris pentru a fi puşi pe tron, se supuse fără cea mai mică bănuială, dar la puţin timp află cu groază că fuseseră asasinaţi de către unchii lor, unul singur dintre copii reuşind să se refugieze într-o mănăstire. În aceeaşi perioadă îşi pierdu şi fiica, pe care o dăduse în căsătorie crudului şi violentului rege Amalaric al vizigoţilor. Lipsită astfel de orice mângâiere pământească, Clotilda îşi dedică întreaga viaţă cinstirii Sfântului Martin. Când cei doi fii ai săi intrară în război unul împotriva celuilalt, în 534, ea alergă în grabă la mormântul Sfântului pentru a implora mijlocirea sa şi o furtună despărţi în chip miraculos cele două armate, convingându-i pe cei doi fraţi să se împace.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, Sfânta Clotilda chemă lângă ea pe Clotaire şi Childebert şi îi sfătui cu toata inima să ducă o viaţă în acord cu milostenia creştinească, apoi, după ce le-a prezis evenimente ce aveau să urmeze, îşi dădu sufletul în pace Domnului, pe 3 iunie 545, mărturisind pe Sfânta Treime.

Model al văduvelor şi suveranelor creştine, Sfânta Clotilda a fost cinstită ca fondatoare şi ocrotitoare a monarhiei franceze. După cum spune o legendă, în urma unei descoperiri făcută ei de un înger, ea l-a înarmat pe Clovis pentru lupta cu un scut împodobit cu trei flori de crin - simbolul Sfintei Treimi - care deveniră blazonul regilor Franţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 4 Iunie

În această lună, în ziua a patra, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Mitrofan, primul patriarh de Constantinopol.

Acesta a trăit în zilele marelui Constantin, întâiul împărat al creştinilor, fiind fiu a lui Dometie, care era frate al împăratului Prov, şi a născut doi feciori: pe Prov şi pe Mitrofan. Acest Mitrofan cugetând cu socotire deplină credinţa idolilor ca rătăcită şi mincinoasă, a venit la credinţa lui Hristos şi s-a botezat. Şi mergând la Bizanţ, locuia cu Tit, episcopul aceleiaşi cetăţi, care era om sfânt şi purtător de Dumnezeu, care văzând pe Mitrofan că era împodobit cu fapte bune, l-a introdus în clerul bisericii. Deci, după moartea episcopului Tit, a luat scaunul Dometie, tatăl Sfântului Mitrofan; şi după moartea lui Dometie s-a făcut episcop Prov, fiul lui, şi ţinând Biserica zece ani, s-a mutat către Domnul; şi îndată s-a suit în scaunul Bizanţului Mitrofan, fratele lui Prov şi fiul lui Dometie; pe care aflându-l marele Constantin, episcop la Bizanţ, şi luând aminte şi la buna faptă a lui, şi la tocmirea firii sale şi la sfinţenia ce avea, spun că numai puţin pentru dânsul, dar mai ales pentru plăcerea locului cetăţii ce era cu aer sănătos, şi roditor şi lângă mare, aşezat fiind între doua părţi ale lumii (a Europei şi a Asiei) a îndrăgit locul şi a arătat asupra lui atâta dorire şi nevoinţă, şi nu s-a scumpit de cheltuială şi a zidit marea cetate a Constantinopolului, care întrecea pe toate cele făcute de oameni, şi era mai presus de acelea. Întru care a aşezat puterea şi împărăţia, mutând-o de la Roma cea veche. Deci, strângându-se Sinodul cel dintâi, ce s-a făcut la Niceea, fericitul acesta Mitrofan n-a luat parte din pricina slăbiciunii şi a bătrâneţii, căci zăcea în pat, veştejindu-i-se fireasca putere de îndelungarea vremii, ci a trimis pe cel mai întâi dintre preoţi, pe Alexandru, bărbat cinstit, pe care şi moştenitor al scaunului l-a făcut. Căci întorcându-se împăratul cu purtătorii de Dumnezeu părinţi, şi săvârşindu-se Sinodul, atunci a zis dumnezeiescului Mitrofan, că i s-a arătat de la Dumnezeu, cum că Alexandru şi cel ce era să fie după dânsul, Pavel, erau iscusiţi şi plăcuţi lui Dumnezeu la o slujbă ca aceasta. Deci adormind sfântul, s-a mutat către Dumnezeu. Şi se face pomenirea lui în sfânta biserică cea mare, şi cinstitul său locaş, ce este aproape de Sfântul Marele Mucenic Acachie, în cea cu şapte scări, unde se afla cinstitele şi sfintele lui moaşte.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Sofia cea din Tracia, care a vieţuit sihăstreşte şi cu cuvioşie.

Sfânta Sofia s-a născut în Aenus, Rhodope, şi era mama a şase copii. Deşi ocupată cu grijile şi datoriile acestei lumi, a ţinut poruncile Domnului şi a trăit o viaţă plină de virtute.

După ce i-au murit copiii, a devenit mamă pentru orfani şi a ajutat pe văduve. Şi-a vândut avuţiile şi a dat banii săracilor. A dus o viaţă de austeritate, mâncând pâine şi apă. Avea neîncetat pe buze Psalmii regelui-profet David şi lacrimi curgeau fără încetare din ochii ei. Prefera să se lipsească ea de cele necesare decât să lase pe un sărac să plece din casa ei cu mâinile goale.

Prin smerenia ei şi dragostea faţă de săraci, Dumnezeu a binecuvântat-o în felul următor. În casa ei era un butoi cu vin pe care îl păstra pentru săraci. Ea a remarcat că oricât ar fi luat din bidon acesta rămânea plin. Dar imediat ce a povestit cuiva despre această minune şi a slăvit pe Dumnezeu, bidonul s-a golit. Sfânta Sofia s-a întristat, crezând că vinul s-a sfârşit din cauza caracterului său nedemn. De aceea, a sporit nevoinţele sale ascetice până la a-şi pune în pericol sănătatea.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, ea a primit tunderea în monahism. Sfânta Sofia a adormit întru Domnul la vârsta de 53 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Ioan, egumenul Mănăstirii Monagriei, care, fiind în sac băgat şi în mare aruncat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Alonie, care cu pace s-a săvârşit.

Zicerile / apoftegmele lui avva Alonie din Patericul Egiptean:

1. Zis-a avva Alonie: "De nu va zice omul întru inima să că eu singur şi Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă".

2. Zis-a iarăşi: "De nu as fi stricat tot, n-as fi putut să mă zidesc; adică, de n-as fi lăsat tot ce mi se pare bun din voinţa mea, n-as fi putut să dobândesc faptele bune".

3. Zis-a iarăşi: "De va voi omul, de dimineaţa până seara ajunge în măsura dumnezeiască".

4. Întrebat-a odată avva Agaton pe avva Alonie, zicând: "Cum voi putea tine limba mea să nu grăiască minciuni?" Şi i-a răspuns lui avva Alonie: "De nu vei minţi, multe păcate ai să faci". Iar el a zis: "Cum vine aceasta?" Şi i-a răspuns bătrânul: "Iată doi oameni au făcut înaintea ta ucidere şi unul a fugit în chilia ta. Şi iată dregătorul îl caută pe el şi te întreabă zicând: "Înaintea ta s-a făcut uciderea?". De nu vei minţi, dai pe om la moarte. Mai bine lăsă-l pe el înaintea lui Dumnezeu fără legaturi, căci El ştie toate".

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Maria şi Marta, surorile lui Lazăr, care cu pace s-au săvârşit.

Aceste două sfinte femei, surori ale lui Lazăr, prietenul lui Hristos, locuiau în Betania, un sat aflat la mică distanţă de Ierusalim. Într-o zi Hristos a fost primit în casa lor. Marta, cea mai mare, se silea slujind Învăţătorului şi, văzând că sora sa, Maria, rămânea tăcută la picioarele lui Iisus ascultând vorbele sale dumnezeieşti, spuse pe un ton mâniat : "Doamne, au nu socoteşti ca sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute". Dar Domnul îi răspunse : "Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşt,i dar un lucru trebuie" (Luca 10 : 38-42) (De aceea Părinţii au considerat pe Maria drept chip al contemplaţiei, de preferat faţă de fapta virtuţii reprezentată de Marta.).

Mai târziu, cu puţin timp înaintea Patimilor, Lazăr se îmbolnăvi şi muri. Cele două surori trimiseră la Iisus să fie înştiinţat dar El nu ajunse în Betania decât patru zile mai târziu. Marta se grăbi de îndată în întâmpinarea lui, în timp ce Maria rămase acasă, unde numeroşi prieteni şi rude veniseră să le mângâie. Domnul o asigură că fratele său avea să învieze, iar Marta îşi arată credinţa faţă de El ca Fiu al lui Dumnezeu, apoi o chemă pe sora sa şi se duseră împreună până la mormânt. La chemarea lui Iisus, cel înmormântat ieşi, cu picioarele şi mâinile legate cu fâşii de pânză, iar faţa acoperită de un giulgiu (Ioan 11).

Cu şase zile înainte de Paşte, o masă mare i-au pus lui Iisus în Betania, în prezenţa lui Lazăr. Marta se silea ca de obicei slujind la masă, în timp ce Maria, luând o litră de mir de mare preţ, unse picioarele Domnului şi le şterse cu părul ei. Cum Iuda, cel zgârcit, se arăta nemulţumit de o asemenea risipă, Domnul îi spuse că pentru îngroparea Lui îi păstrase ea mirul acesta (Ioan 12).

După Înălţare, Marta şi Maria însoţiră pe Lazăr pentru a răspândi Vestea cea Buna a Învierii.

Deşi anumite manuscrise ale Sinaxarului le prăznuiesc ca Mironosiţe, Sfânta Scriptură nu menţionează printre acestea din urmă decât pe Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi / sau Maria lui Cleopa (cf. 23 mai), Salomea şi "cealaltă Marie" pe care unii Părinţi o identifică cu Maica Domnului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 5 Iunie

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Dorotei, episcopul Tirului.

Acesta a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi pribegind, s-a dus la Diospoli. Deci dacă au murit aceştia, el s-a dus la Tir şi a călăuzit Biserica, până în zilele călcătorului de lege Iulian. Deci atunci iarăşi s-a dus la Diospoli, însă nici acolo n-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că fiind prins de către dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru adânci bătrâneţi, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui Dumnezeu; şi era el atunci de 170 ani. Şi a lăsat multe scrieri bisericeşti şi istorii elineşti şi latineşti, căci el era foarte ştiutor în amândouă limbile, pentru multa sa nevoinţă şi iscusirea firii sale.

Tot în această zi, pomenirea izbăvirii celei ce cu iubirea de oameni a venit asupra noastră în înfricoşătoarea groază şi nevoie de răpire de către barbari; căci pe dreptate era să fim robiţi de ei, şi să cădem în ucidere de sabie, însă Domnul cel îndurător şi de oameni iubitor, pentru milostivirile milei Sale, în afară de orice nădejde ne-a izbăvit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu şi Pamvon.

Aceştia pentru Hristos şi pentru credinţa cea întru El, chinuiţi fiind de mai-marele Egiptului cu flămânzirea, cu setea şi cu frigul, lupta muceniciei au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor cel din Roma, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Conon cel din Roma, care, fiind în mare aruncat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou-Mucenic Marcu cel ce din Hios s-a nevoit la anul 1801.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 6 Iunie

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul mănăstirii Dalmaţiei.

Fericitul acesta Ilarion a trăit pe vremea împăratului Nichifor Patriciul şi a lui Stavrache şi a lui Mihail Rangave şi a lui Leon Armeanul iconomahul şi a lui Mihail Travlos şi a lui Teofil iconomahul. La anii 802, trăgându-se cu neamul din Capadocia, care se numea şi Caramania, având tată pe Petru, iar maică pe Teodosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, fiindcă el da pâine la masa împărătească. Deci după ce s-a născut Cuviosul şi a fost înţărcat de către dânşii, a fost dat la şcoală ca să înveţe cu osârdie Sfintele Scripturi. Iar când s-a făcut de 20 de ani, evangheliceşte a lăsat pe tată, pe maică, casa, bogăţia şi pe toată lumea, şi s-a făcut monah în mănăstirea ce se numea a Xirochipiului, ce se afla în Constantinopol, apoi s-a dus de acolo, şi a mers în mănăstirea ce se numea a lui Dalmat, şi acolo a luat marea şi îngereasca schimă, adică s-a făcut schimnic. Deci, având pururea pomenitul ascultare, smerenie şi linişte, a slujit în gradina mănăstirii zece ani, apoi, după ce şi-a curăţit sufletul de toată patima şi l-a strălucit cu virtuţile ca soarele, atunci prin harul cel dumnezeiesc s-a făcut făcător de minuni, căci a izgonit dintr-un tânăr un duh necurat ce îl bântuia; pentru aceasta şi egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot şi fără a voi el. Iar după ce s-a săvârşit egumenul acela după trecerea a câţiva ani, s-a dus sfântul din mănăstire şi a trecut la locul cel numit Opsichiu, şi de acolo s-a dus în mănăstirea Cataronilor. Monahii mănăstirii sale, fiind înştiinţaţi de aceasta, au vestit pe Sfântul Nichifor, ce era atunci patriarh; iar patriarhul iarăşi a vestit împăratului Nichifor Patrichie, îndemnându-l ca să trimită şi să aducă înapoi pe cuvios. Pentru aceasta, ascultând cuviosul de îndemnurile împăratului şi ale patriarhului, s-a întors înapoi şi s-a făcut egumen şi arhimandrit, după cum era acolo aşa obiceiul a se face, hotărându-se de sinod. Şi a petrecut cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos. Iar când a ajuns împăratul Leon Armeanul la anii 813, şi a lepădat închinăciunea sfintelor icoane, atunci şi cuviosul acesta Ilarion s-a dus la împăratul, şi fiind ispitit de către acela cu oarecare momeli şi îngroziri, ca să nu se închine sfintelor icoane, sfântul a mustrat pe împărat, şi fără de Dumnezeu şi nou Iulian paravat l-a numit pe el.

Pentru aceasta din cuvintele acestea s-a mâniat împăratul, şi după ce l-a îngrozit că are să-l supună la multe nesuferite chinuri l-a băgat în temniţă. Deci după oarecare vreme iarăşi a adus pe sfântul înaintea sa, şi i-a spus aceleaşi cuvinte, pe care i le zisese şi întâi. Apoi l-a dat pe el patriarhului celui de un cuget cu el, adică lui Teodot Melsino, care se numea şi Casiter, ca să-l înduplece pe el. Şi fiindcă nu a ascultat cuviosul, l-a închis într-o temniţă întunecoasă, şi multe zile acolo a trăit în mizerie. Căci se poruncise ca să nu i se dea nici pâine, nici apă, nici altceva spre hrană. Despre aceasta fiind înştiinţaţi monahii şi ucenicii lui, s-au dus la împăratul, zicând: "Dă-ne pe pastorul nostru, o împărate, şi după puţin îl vom pleca să săvârşească voia ta". Iar împăratul, înşelându-se de îndemnarea aceasta, le-a dat lor degrabă pe sfântul. Deci sfântul petrecea în mănăstirea sa, luând putina întărire din slăbirea şi mizeria de mai dinainte, scăpându-se de foametea ce pătimise în temniţă. Pentru aceasta împăratul văzând că monahii nu au gând să-şi plinească făgăduinţa lor, ci numai l-au înşelat, pe monahi i-a pedepsit, iar pe sfântul l-a băgat iarăşi în temniţă. După aceea l-a trimis la mănăstirea ce se numeşte a lui Foneu, care se află la marginea cetăţii, şi acolo l-a închis în temniţă şase luni spre a fi chinuit mai mult, pentru că egumenul mănăstirii aceleia era om aspru, sălbatic şi nemilos.

După aceea împăratul iarăşi a adus în palat pe sfântul, şi cu îmbunări încerca ca să-l înşele şi fiindcă nu a ascultat, a poruncit să-l închidă pe cuviosul în mănăstirea ce se numea a lui Cuclovie. Apoi după ce au trecut doi ani şi sase luni, a scos pe sfântul de acolo, şi l-a închis în temniţa ce se numea a Numerilor. După aceea l-a bătut cumplit, şi de acolo l-a izgonit la cetatea ce se numeşte Protilion. Iar după ce Leon Armeanul a fost omorât cu sabia, în chiar biserica în care întâiaşi dată ocărâse şi aruncase la pământ icoana lui Hristos, după ce Leon rău şi-a lepădat sufletul său, şi a împărăţit Mihail Travlos la anii 820, atunci şi sfântul acesta a fost slobozit din temniţă şi a fost găzduit de către o oarecare femeie creştină în casa ei, şi ea i-a slujit şapte ani. Deci împărăţind fiul lui Travlos, adică Teofil luptătorul de icoane, la anii 829, a adunat înrăutăţitul pe toţi cei ce se făcuseră mai înainte mărturisitori pentru sfintele icoane, şi i-a zăvorât în temniţă. Atunci dar şi fericitul acesta Ilarion a fost cercetat, dacă voieşte să se supună împărăteştii porunci. Dar fiindcă sfântul a mustrat pe Teofil, că este fără Dumnezeu şi înşelător, a primit 117 toiege pe spate, şi după aceea a fost izgonit în insula Afusia, care este aproape de insula Alona, ce se afla sub arhiepiscopul Priconisului. Acolo sfântul săpând într-o piatră şi-a făcut o chiliuţă mică şi îngustă, şi prin rugăciunea sa a scos şi apă, şi a petrecut acolo 8 ani. Iar după ce s-a săvârşit Teofil, Teodora, soţia lui, a adunat în Constantinopol pe toţi mărturisitorii şi cuvioşii părinţi, ce se aflau în izgonire, şi după ce a întărit şi a aşezat Ortodoxia, prin înălţarea şi închinarea sfintelor icoane, atunci şi Cuviosul Ilarion, şi-a luat iarăşi mănăstirea sa, strălucind-o cu minunile. Deci 3 ani mai trăind după aceasta, şi cu plăcere de Dumnezeu îndreptând pe ucenicii săi, s-a mutat către Domnul, fiind de 70 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Atal, făcătorul de minuni.

Acest Preacuvios Atal, lepădându-se de lume şi făcându-se călugăr, a arătat toată nevoinţa, petrecând cu post şi cu priveghere. Că a doua zi şi a treia zi, de multe ori şi a cincea zi gusta mâncare şi niciodată n-a dormit culcat, sau într-alt chip cu dinadinsul, ci şezând, şi stând, mângâia firea. Pentru acestea dar a luat multă folosinţă de la Dumnezeu, şi s-a îmbogăţit cu izvoare de multe minuni, căci arăta cuviosul milă nu numai faţă de oameni ci şi faţă de cele necuvântătoare şi neînsufleţite şi nesimţitoare. Şi cerând de la cei ce erau lângă dânsul iertare, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celor cinci sfinte fecioare şi cele împreună cu ele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ghelasie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Anuv purtătorul de semne, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Fotas, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 7 Iunie

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Teodot, episcopul Ancirei.

Sfântul Teodot a trăit în Ancira Galatei în timpul persecuţiei lui Diocleţian (284-305), şi a fost pârât către mai-marele Teotechi, că a scos trupurile sfintelor fecioare aruncate în iezer şi că le-a îngropat, pentru care pricina, a fost adus către dânsul. Dar fiindcă a zis cu îndrăzneală, că deşi este prost şi smerit, însă pentru credinţa şi mărturisirea lui Hristos, este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii, a fost bătut cumplit, şi mult chinuit, iar la sfârşit i s-a tăiat capul şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Zinaida, făcătoarea de minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei Esia şi Sosana, ucenicele lui Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina, Sicilia), a căror pomenire se săvârşeşte în sfânta lor mărturisire, întru ale lui Vasilisc.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Licarion, care prin sabie s-a săvârşit.

Acesta era din Egipt, din cetatea Ermu, şi pentru credinţa în Hristos fiind adus la cercetare şi silit să se lepede de Hristos, şi neplecându-se, a fost pus într-o închisoare întunecoasă şi cu rău miros. Iar după câteva zile fiind scos, a fost bătut cu toiege de fier şi chinuit în multe chipuri. După această a fost silit să bea ierburi otrăvitoare, dar după ce le-a băut rămânând nevătămat, a atras la credinţa lui Hristos pe cel ce l-a adăpat cu otravă, căruia i s-a tăiat capul. Iar sfântul după ce a fost iarăşi chinuit şi-a primit moartea prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Tarasie şi Ioan, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Ştefan, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Antim, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Sevastiana, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Potamiani, care în cazan cu smoală s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Daniel cel de la Schit (Sketis), în Egipt.

Viaţa sfântului Daniel după Sinaxarul părintelui Macarie de la Simonopotras (Muntele Athos):

Sunt cunoscuţi doi sfinţi purtând acest nume. Primul era ucenic al Sfântului Arsenie cel Mare (cf. 8 mai) si fu el insusi invatator al multor monahi. Când barbarii au atacat Schitul, in 407, fratii ii propusera sa fuga impreuna cu ei. Avva Daniel raspunse : "Daca Dumnezeu nu are grija de mine, de ce as mai trai?" Trecu printre trupele barbare fara sa fie bagat in seama si isi spuse: "Iata ca Dumnezeu s-a ingrijit de tine. Fa deci si tu ce e omeneste si fugi impreuna cu Parintii". Printre altele mai spunea: "Trupul o duce mai bine pe masura ce sufletul se slabeste, iar sufletul o duce mai bine pe masura ce trupul se slabeste" (a se vedea Zicerile/apoftegmele lui avva Daniel din Patericul Egiptean). Dupa ce a trait timp de patruzeci de ani in pustiul Skitului, adormi in pace in jurul anului 420.

Cel de-al doilea Avva Daniel a trait in secolul al saselea. Devenise monah la Skit inca din copilarie. In timpul unei expeditii de-a lor, niste barbari il luara cu ei si ramase prizonier timp de doi ani. Rascumparat de un crestin evlavios, fu prins din nou de barbari pentru sase luni, dar reusi sa scape. Facut prizonier pentru a treia oara, profita de faptul ca paznicul lui era ocupat sa-si faca nevoile si ii arunca o piatra, care il omori, iar el scapa. Când marturisi aceasta Arhiepiscopului Timotei din Alexandria, acesta ii spuse ca Dumnezeu ar fi putut sa il elibereze ca si in celelalte dati, dar nu il acuza de ucidere. Neaflându-si constiinta in pace, Daniel merse sa ceara sfat la episcopul Romei, la Patriarhii din Constantinopol si de la Ierusalim, si la Arhiepiscopul din Efes, care ii spusera cu totii acelasi lucru. Cu toate acestea, el continua sa se considere vinovat si se duse sa se predea tribunalului cerând sa fie condamnat la moarte pentru ucidere ca sa scape de pedeapsa vesnica. Dupa treizeci de zile de inchisoare, fu adus la guvernatorul Alexandriei si dupa ce l-a ascultat, acesta il lasa liber cerându-i sa se roage pentru el. Avva Daniel se intoarse la Schit, dar isi lua drept canon sa ingrijeasca de un lepros, in chilia sa, pâna la sfârsitul vietii, pentru a-si ispasi pacatul.

Deveni atât de renumit pentru virtutile sale incât fu numit Igumen al centrului monastic din Schit si era cinstit in tot Egiptul ca un "nou Avraam si gazduitorul lui Hristos". El ii conduse pe calea desavârsirii pe Sfânta Anastasia Patriciana, care traia sub chipul unui eunuc la oarece distanta de Schit (cf. 10 martie), pe Sfântul Evloghie primitorul de straini (cf. 27 aprilie) precum si Sfintii Andronic si Atanasia (cf. 9 octombrie). Era neîntrecut in a gasi pe Sfintii ascunsi, ca Marcu nebunul din Alexandria sau monahia din Manastirea Hermopolis, care se prefacea a fi alcoolica pentru a atrage dispretul celorlalti, Sfânta Tomaida, Mucenita a curatiei trupesti (cf. 14 aprilie) si Avva Dula.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.