Acum este 16 Apr 2026, 04:01

Ora este UTC + 1 [ DST ]





Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 8 mesaje ] 
  Versiune printabila Subiectul anterior | Urmatorul subiect 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Un dar pentru suflet
MesajScris: 16 Oct 2009, 19:17 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 29 Dec 2007, 23:48
Mesaje: 2651
Nume forum:1
Se spune ca odata, intr-un sat, un copil, intr-o noapte, a visat Raiul.

“Mama! Mama! Unde e Raiul?”, a intrebat copilul nerabdator, a doua zi de dimineata, de cum se trezi. Dar mama, biata mama, n-avea timp. Avea atata treaba in gospodarie! Si-atunci, s-a dus la tata, sa-l intrebe. “Nu stiu, cauta-l singur”, ii spuse acesta obosit si se apuca mai departe de munca.. “Unde? Unde e Raiul?”, ii intreba copilul, aproape plangand, pe oamenii din sat.. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grabiti..

“Ce lume urata”, isi spuse pentru sine pustiul.
“Ca sa-l gasesti, trebuie sa parasesti satul acesta”, se-auzi glasul unui batran, ce-l privea demult. “Si acolo, in pustie, dupa ce ai sa mergi cale de o zi, ai sa gasesti un om singur, ce sta intr-o coliba. El o sa-ti spuna unde este Raiul.”
Zis si facut. Si a doua zi de dimineata, cand parintii lui nu se sculasera inca, isi lua o traistuta cu cateva merinde si pleca furisandu-se printre casele adormite, catre pustie. In curand, soarele rasarise, iar in urma pasilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse si, intr-adevar, catre seara, ca prin minune, din pustia intinsa tasni o coliba.
Mare ii fu mirarea batranelului ce locuia acolo de multi ani.
“Ce te aduce pe-aici, copilule?”, il iscodi acesta pe micul calator.
“Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul, si cineva mi-a spus ca tu stii cum trebuie sa ajung”.
Batranul tacu, il privi adanc, apoi ii spuse:
“Acum, hai sa mananci ceva si sa te culci, ca oi fi obosit. Maine in zori o sa plecam impreuna catre Rai”.

Noaptea trecu repede. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa, cu ochii deschisi, asteptand ziua. Batranul stia. Iar catre zori, pustia primea in pantecul ei doua siluete, ce se pornisera la drum. Mersera ce mersera si, catre seara, dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste ziduri de piatra si o ladire mare, cu o cruce in varf.
“Ce este aceasta?”, intreba copilul.
“Aceasta este o manastire”, spuse batranul.
“De-aici incepe poteca catre Rai.”
Si-apoi, batranul manastirii il primi pe micutul care nu stia nimic de rosturile de acolo.
“Si ce-am sa fac aici?”, intreba copilul.
“Deocamdata, sa faci curat, ai sa maturi si mai incolo om vedea”.
Si timpul trecea, trecea, copilul le facea cu rabdare si sarg pe toate.

Dar iata ca vine o zi, dupa mult timp, cand batranul manastirii il intreba pe neasteptate: “Cum merge, cum iti e?”
“Mi-e foarte bine”, raspunse pustiul. “Am de toate.”
Si-apoi tacu, inchizandu-se in sine. Batrinul ii simti linistea si il iscodi in continuare. “Parca ai ascunde ceva in suflet, asa ai tacut. Spune-mi cinstit, totul, pana la capat. Iti lipseste ceva?”
“Mie, nimic:, se hotari intr-un tarziu pustiul sa raspunda, “dar este acolo, in cladirea aia mare, un frate de-al nostru, tot asa, cu barba si plete, ce sta legat, intins pe o cruce, si nu poate sa se miste, si nimeni nu-i duce de mancare. De ce nu vine si el la masa?”, ridica pustiul ochii din pamant, privindu-l pentru prima data patrunzator pe batran.
Parintele simti ca trebuie sa taca. Asa ca lasa linistea sa vorbeasca.
“Da, asa i-am dat noi canon, acolo l-am lasat noi sa stea, pentru ca nu a maturat cum trebuie si n-a facut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care statea in apropiere si care auzise discutia.
Ingerul tacerii, care tocmai se asezase pe umerii pustiului, disparu.
“Acolo vei ajunge si tu, daca nu faci treaba cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.

Dintr-o data, spune povestea, pacatul al bun s-a strecurat in inima copilului.

Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire.

Mai tarziu, catre seara, copilasul se strecura nevazut la bucataria manastirii, fura ceva de mancare si, fara sa fie observat de nimeni, intra in biserica si o puse jos, la picioarele Fratelui atarnat de cruce.
“Hai, vino sa mananci!”, ii zice pustiul, uitandu-se ingrijorat in stanga si in dreapta. Hai, ca nu stie nimeni!” Si Fratele coboara. Un zambet avea pe buze si, mangaindu-l pe pusti pe frunte, acesta nu-si dadu seama ca biserica toata se umplu de o lumina nemaivazuta si ca usile ei se ferecasera pe dinauntru.

Apoi, ca si cand s-ar fi cunoscut demult, au inceput sa rada si sa glumeasca, cum nu mai facuse pustiul niciodata in viata lui. Era atat de fericit ca-si gasise un prieten!

Dar el nu stia ca urcase a doua treapta a Raiului: prietenia.

Azi asa, maine asa, insa fratii ceilalti din manastire au inceput sa se intrebe:
“Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseste seara mereu dintre noi?”
Apoi, curiosi, au inceput sa-l caute prin toata manastirea. Numai biserica nu fusese controlata; si-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oara nu i-au putut deschide usile. Atunci au incercat sa se uite pe gaura cheii si, in clipa aceea, o lumina puternica i-a orbit. Nemaistiind ce sa faca, au stat asa, infricosati, dupa zidurile groase ale bisericii, asteptand pana noaptea tarziu, cand copilul a iesit.
“Ce-ai facut inauntru?”, se repezisera ei ca un stol de pasari negre asupra lui.
“N-am facut nimic”, raspunse pustiul tremurand.
“Minti! Spune ce-ai facut?”, l-au intrebat din nou calugarii furiosi.
“Am furat mancare si am dus-o Fratelui ce statea pe cruce”, raspunse copilul inspaimantat.
“Care Frate?”, au intrebat, nedumeriti, pentru prima data, monahii.
“Cel ce sta legat de cruce si nimeni nu-i da de mancare”, raspunse pustiul.
“Si ce-a facut Fratele?”, au intrebat tulburati calugarii.
“A coborat si-a mancat”, raspunse dintr-o suflare pustiul.

Si, in clipa aceea, toti cei din jurul copilului au cazut in genunchi. Mare fu apoi spaima pe batranul manastirii, afland toate acestea. Egumenul incepu si el, la randul lui, sa tremure si, cu lacrimi in ochi, ii spuse copilului:
“Spune-i Fratelui cel Mare ca il rog sa ma primeasca si pe mine la masa”
“Am sa-i spun!, raspunse copilul bucuros, dar acum pot sa iau mancare de la bucatarie?” “Da, poti sa iei cat vrei”, raspunse tremurand egumenul.

Si, seara din nou cobori peste manastire, iar pustiul, de data aceasta cu mancarea luata de la bucatarie, se indrepta vesel spre biserica.
“Hai sa mananci!”, ii striga el, mai vesel ca oricand. Si, din nou, Fratele cel Mare cobori de pe cruce, il mangaie si biserica se umplu de lumina. Ca de obicei, usile se ferecasera ca de la sine. Apoi cate glume si cata veselie in jurul celor doi!
Dar, printre lacrimile de ras, pustiul si-a adus aminte de rugamintea egumenului.
“Frate, ii spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din manastire, ar dori si el sa-l primesti la masa”.

Si, pentru prima oara, fata Prietenului sau mai mare se intrista. Privea undeva, jos.
“Vezi firimiturile astea, de pe masa?, ii spuse, intr-un tarziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai putine decit pacatele lui. Nu poate sa vina”.
“Nu poate sa vina?”, ramase uimit copilul.
“Nu!”, fu raspunsul scurt al Fratelui.

Si apoi, din nou, fruntea lor s-a descretit si-au inceput sa rada si sa glumeasca. Intr-un tarziu, copilul si-a luat la revedere de la Fratele cel Mare si s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta il astepta tremurand.
“Ce-a zis Fratele?”, intreba acesta, gatuit de emotie.
“A zis ca nu te poate primi!”, raspunse copilul.
“De ce?”, intreba inspaimantat egumenul.
“Mi-a spus ca ai mai multe pacate decat toate firimiturile de paine cazute pe masa”.
Si atunci el, egumenul, se prabusi in genunchi, intr-un hohot de plans.
“Spune-i sa ma ierte, spune-i ca-l rog din tot sufletul meu sa ma ierte”
Si, cu un gest disperat, se agata de copilas.
Acesta il privi surprins si-i spuse:
“Bine, am sa-l rog din nou si maine!”

Grea noapte pentru egumen! Cu zvarcoliri si gemete de pocainta. Copilul insa dormi linistit. Si, din nou, treaba obisnuita prin manastire. Dar toti se faceau ca lucreaza. Asteptau seara, caci ea putea sa aduca iertarea.
“Pot sa iau mancare?”, intreba, cu nevinovatie, copilul la bucatarie.
“Poti”, ii spuse monahul, si-i umplu cu mana tremuranda vasul. Apoi, cu pasi mici, ca sa nu rastoarne prea-plinul de mancare, copilul intra din nou in biserica.
“Hai sa mancam!”, spuse el Fratelui cel Mare.
“Hai!”, raspunse acesta, indreptandu-se spre el.
Si cate jocuri, cate glume au urmat!
Apoi, in mijlocul veseliei, copilul isi aduse brusc aminte:
“Te roaga egumenul sa-l ierti si sa-l primesti si pe el la masa!”

Tristetea se aseza intre ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de paine de pe masa: erau parca mai multe.
“Am inteles, spuse copilul, nu se poate”
“Da, nu se poate”, raspunse Fratele cel Mare.
Si atunci, pacatul cel bun cobori din nou in inima copilului si acesta indrazni.
“Dar Tu nu te gandesti ca acum mananci din mila lui?”, ii spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oara. Si sufletul Prietenului sau mai mare fu miscat din nou. Acesta ii vazu din nou inima lui buna.
“Bine, spuse, dupa o lunga tacere, Fratele cel Mare, spune-i ca peste opt zile am sa-l primesc la masa”

Ce bucurie pe egumenul manastirii, cand, tarziu in noapte, copilul ii spusese! Si cele opt zile trecura. Pentru el, pentru batran, in post si rugaciune si, mai ales, in multa pocainta. A opta zi, dis-de-dimineata clopotele bateau.
“De ce?”, intreba nedumerit copilul.
“Batranul a plecat la Domnul”, i-au spus calugarii, care deja se pregateau pentru inmormantare. Si atunci copilul vazu!

Vedea cum, la masa Prietenului sau cel Mare, statea fericit, cu lacrimi in ochi, egumenul, chiar el. Mancasera dimpreuna. Pe masa nu mai era nici o firimitura, Mantuitorul il iertase.
“Am vazut Raiul! striga fericit copilul, prin manastire. Am vazut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah in parte.
“Nu se poate! strigau acestia. Cum arata?”
“E plin de iertare”, murmura copilul.

Fragment din textul “Basmul din Carpati”, publicat in cartea lui Dan Puric, “despre Omul Frumos”.

_________________
Bica - Bunica-de-Gargarita


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un dar pentru suflet
MesajScris: 16 Oct 2009, 22:06 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 09 Ian 2009, 18:04
Mesaje: 7278
Locatie: Iasi
Nume forum:1
Bica, multumesc pentru acest fragment care mi-a incantat privirea inainte de somn.
Iti sunt datoare cu un multumesc din luna august, dar o fac acum: Multumesc!

Noapte buna si un somn cat mai linistit!
Pupici.

_________________
Onuta - Gargarita-Zmeura-Dulce


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un dar pentru suflet
MesajScris: 16 Oct 2009, 22:32 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 04 Apr 2005, 17:40
Mesaje: 116
Locatie: Cluj-Napoca
Nume forum:1
Bica minunat si linistitor fragmentul. Ma simt mult mai bine acum ca am citit acest superb dar.
Multumesc si o noapte linistita tuturor.

_________________
Rodimar - Gargarita-Dragoste-de-Toamna


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un dar pentru suflet
MesajScris: 16 Oct 2009, 23:05 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 20 Feb 2009, 08:25
Mesaje: 440
Locatie: Moreni, Dambovita
Nume forum:1
L-am citit de la inceput pana la sfarsit ca pe o poveste pe care mi-o spunea bunica atunci cand eram mica.
Multumim, Bica.

_________________
Lenus - Gargarita-Ingerul-de-langa-noi


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un dar pentru suflet
MesajScris: 17 Oct 2009, 09:39 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 27 Oct 2005, 13:40
Mesaje: 2636
Nume forum:1
Foarte frumos spus.
Eu cred ca fiecare avem raiul nostru personal in aceasta lume, partea cea mai dificila e sa ne dam seama si sa-l apreciem.
Multumim Bica, ne-ai pus un pic pe ganduri.

_________________
Mona - Gargarita-Gingasie


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un dar pentru suflet
MesajScris: 21 Oct 2009, 08:11 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 17 Feb 2009, 12:21
Mesaje: 104
Nume forum:1
Bica, in dimineata asta am avut un picut mai mult timp ca de obicei. Am intrat si sub titlul tau am citit ceva ce mangaie sufletul. Raiul ... raiul se afla in fiecare dintre noi, dar nu stim sa il descoperim. Trecem nepasatori pe langa lucruri care nu necesita mai mult de o aplecare si o vorba buna.
Nu ne gandim niciodata ca timpul din noi este facut atat pentru bune cat si pentru rele. Asist zilnic la rautati si deja acestea depasesc bunatatea. Am uitat sa mai zambim, am uitat ca poate cineva are nevoie si de o vorba buna nu numai de obsevatii si nepasare. Avem multe exemple in jurul nostru dar uitam sa privim partea buna a lucrurilor. Suntem critici, dar fara gandire si temei.
Aceasta pilda ar trebui citita de mai multe ori.
Nu toata lumea este bogata in vorbe frumoase dar satisfactia unui ajutor sau a unei maini intinse, atunci cand trebuie, face mai mult decat un „pumn de galbeni”.
Multumesc pentru povestioara si iti doresc o zi frumoasa.
Te strang cu drag la piept si te sarut pe obraz.
Cu drag
Georgeta

PS: Doruletz Mic unde esti? Uite, am nume de gargarita si iti multumesc.
Monica multumesc mult.
Multumesc tuturor celor care m-au vazut frumoasa.
O zi cu dragoste si mangaieri.

_________________
Georgeta - Gargarita-Ce frumoasa sunt eu azi!


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un dar pentru suflet
MesajScris: 21 Oct 2009, 08:24 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 26 Mai 2005, 13:23
Mesaje: 2345
Locatie: Bacau
Nume forum:1
Bica povestea ta mi-a placut foarte mult.
Mi-a adus aminte de zilele in care ma bucuram de bucuria altora. De zilele cand ma plimbam cu apartul in mana si faceam poze oricui si la orice era frumos. Si stii : totul si toate erau frumoase.

_________________
Adriana - Gargarita-Bijuterie


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un dar pentru suflet
MesajScris: 21 Oct 2009, 13:13 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 06 Iul 2005, 09:52
Mesaje: 1218
Locatie: Timisoara
Nume forum:1
Frumoasa poveste, Bica.
Adriana, ce ti-a stricat bucuria?

_________________
Letitia - Gargarita-Blue


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
Afiseaza mesajele de la anteriorul:  Sorteaza dupa  
Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 8 mesaje ] 

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Nu puteti scrie subiecte noi in acest forum
Nu puteti raspunde subiectelor din acest forum
Nu puteti modifica mesajele dumneavoastra in acest forum
Nu puteti sterge mesajele dumneavoastra in acest forum

Cautare dupa:



Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB Romania