Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila.
Plini de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba.
Muncesc din greu, rapara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si termina totul pe 18 decembrie. Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral.
Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se
opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de
o mare finete, care avea in mijloc o cruce. Isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica.
Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamna in varsta care tocmai pierduse autobuzul. O invita sa-l astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat. Doamna asteapta absenta intr-un colt. Deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei (EBG). Ii povesteste apoi ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul razboiului. La venirea nazistilor este nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar. Este ultima data ca-l mai vede.
Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca este mai bine sa
ramana in biserica.
Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa.
Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi.
Cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti pe fata de masa. Barbatul ii povesteste indurererat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui, care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta.
Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun.

(Intamplare adevarata povestita de un preot pentru a ilustra misterioasele cai ale Domnului)

Impresionant. Intr-adevar, misterioase sunt caile Domnului.

Minunile sunt posibile, chiar daca nu se intampla cand vrem noi.

Misterioase sunt caile Domnului. Si cred ca minunile au fost si vor fi in continuare.

Minunile exista. Si cand nu te astepti ai parte de una.

Tare frumos. Dumnezeu are intotdeauna grija de copiii Sai.

Astazi, am intrat pe forum ca sa recitesc aceasta povestire. Un caz similar petrecut in cartierul nostru ma face sa cred ca Dumnezeu are caile lui.

Emotionanta povestioara. Multumesc.

Emotionanta, povestea spusa de tine, Georgeta.
Domnul are grija sa oranduiasca lucrurile asa cum, noi nu ne asteptam.
Da, exista credinta si de aceia caile Domnului sant misterioase, pentru o parte dintre noi.
Multumesc.

Emotionanta poveste.
Eu si sotul meu avem aceleasi semne (cicatrici) la piciorul stang si ochiul stang.
Cicatricile au aceleasi dimensiuni (le-am masurat) si forme.