Este bine...

Vioristul

Nu l-ati cunoscut! Prin lume a trecut ca o naluca,
Inclinat pe-a sa vioara cu un dor nespus de duca!...
Intr-o noapte viforoasa sub fereastra-i m-am oprit,
De-armonii ceresti rapit,
Si zarindu-i chipul palid la lumina unei lampe,
Chipul imi aduse-aminte serafimi din biblici stampe,
S-ascultai zburand prin vifor cantecu-i expirator,
Ca un freamat lung de aripi dintr-al ingerilor zbor;
M-atragea o simpatie tainica spre a-l cunoaste,
Si pastrandu-i amintirea printre alte scumpe moaste,
Intamplarea vru odata sa cunosc pe viorist,
Sa-i strang mana de artist!
Se plangea adeseaoare c-a nascut strein pe lume:
Fruntea sa nu se-nclinase pe-albul san al unei mume!
Muma sa era vioara si amanta sa, tot ea,
Pe-amandoua prin arcusu-i le plangea si se plangea!
Dorul ca sa aibi o muma trebuie sa fie mare
Daca locul sa i-l tie insasi arta nu e-n stare.
Intr-o zi pe-a sa vioara il gasira mort; mereu
Cat l-am plans stiu numai eu,
Si pe piatra funerara, dupa ultima-i vointa,
S-a inscris: „E trist in lume ca sa n-aibi nici o fiinta,
Nici un suflet sa-ti asculte cantecul expirator,
Nici un freamat lin de aripi dintr-al ingerilor zbor!“

Autor: Alexandru Macedonski

Libertate

Pe albul primelor caiete,
Pe-ntâia bancă de şcolar,
Pe arbori, pe zăpezi, pe prunduri
Scriu numele tău.

Pe orice pagină citită,
Pe toate filele curate,
Pe piatră, sânge şi pe zgură
Scriu numele tău.

Pe chipuri zugrăvite-n aur,
Pe armele de luptători
Şi pe a regilor coroană
Scriu numele tău.

Îl scriu pe jungle, pe deşerturi,
Pe cuiburi, floare de drobiţă,
Pe leagănul prunciei mele
Scriu numele tău.

Pe vraja nopţilor de taină,
Pe pâinea zilelor cea albă,
Pe-a primăverilor nuntire
Scriu numele tău.

Pe sfârtecatul meu azur,
Pe soare, iezer, mucegai,
Pe lac, pe luna veghetoare
Scriu numele tău.

Pe câmpuri şi pe orizont,
Pe zborul păsărilor toate,
Pe moara umbrelor tăcute
Scriu numele tău.

Pe adierea aurorei,
Pe valul mării, pe corăbii,
Pe culmea muntelui zănatec
Scriu numele tău.

Pe a nourilor spumă,
Pe greu geamăt de furtună,
Pe ploaia searbădă şi deasă
Scriu numele tău.

Pe jocuri, forme sclipitoare,
Pe-al clopotelor curcubeu,
Pe încarnatul adevăr
Scriu numele tău.

Pe cărărui neadormite,
Pe drumuri lungi la nesfârşit,
Pe pieţele clocotitoare
Scriu numele tău.

Pe lampa care se aprinde,
Pe lămpile care se sting,
Pe casele trăirii mele
Scriu numele tău.

Pe fructul despicat în două
Al vetrei şi-al oglinzii mele,
Pe scoica patului pustie
Scriu numele tău.

Pe câinele meu blând şi lacom,
Pe stângăcia labei sale
Şi pe urechile-i ciulite
Scriu numele tău.

Pe trambulina porţii mele,
Pe casnicele lucruri simple,
Pe focul binecuvântat
Scriu numele tău.

Pe ritmul trupurilor calde,
Pe fruntea bunilor prieteni,
Pe fiecare mână-ntinsă
Scriu numele tău.

Pe uimitoarele vitraje,
Pe buzele ce mă aşteaptă,
Şi sus, mai sus, peste tăcere
Scriu numele tău.

Pe dărâmatele-mi refugii,
Pe-al farurilor mele scrum,
Pe zidul dezolării mele
Scriu numele tău.

Şi pe absenţa fără tângă,
Pe muta goală-nsingurare,
Pe pasul morţii urcător
Scriu numele tău.

Pe sănătatea revenită,
Pe dispărutele primejdii,
Pe goala de-amintiri nădejde
Scriu numele tău.

Eu viaţa mi-o încep din nou
Doar c-un cuvânt, cu-a lui putere,
Căci m-am născut spre-a te cunoaşte
Şi-a-ţi scrie numele în toate.

Paul Eluard

Noaptea de sanziene

Ce adâncă în mistere e această noapte trează!
Ursitul să şi-l afle, fecioarele veghează…
E noaptea-nmiresmată de flori de sânziene –
Aceste flori menite visărilor eterne.

Ah! Flori de sânziene, firave, trecătoare,
Mai sunt, în astă lume, fecioare visătoare?
Sau sunteţi, mai degrabă, un mit, demult uitat
În veacul ce se-arată frivol şi desfrânat?

Mai văd, în amintire, în trecutul ăstei lumi,
Fecioare despletite, pe frunte cu cununi
Din flori de sânziene, cu râvnă împletite –
Visând ca toată viaţa să fie fericite…

Dar, Doamne, fericirea – acest abstract concept,
De nu e o himeră, e doar un jind în piept
Căci dincolo de piedici şi de dureri perene,
Doar poţi visa magia din nopţi de sânziene.

…Cu minte îmbâcsită de gânduri înnegrite –
Eu mai visez, în noapte, fecioare despletite
Fugind, prin iarba udă, pe frunte cu cununi
Din flori de sânziene – venind din alte lumi.

Autor: necunoscut

Rugaciunea elevului

Dumnezeule din cer,
Din al camerei ungher,
Unde stau si ma trudesc
Lectiile sa sfirsesc,
Catre Tine ma indrept,
Tu esti mare, Tu esti drept,
Numai Tu ma poti salva
Dupa mare mila Ta!
In al anilor sirag,
Unii fac si altii trag,
Si dreptate asta nu-i!
Cezar daca-n vremea lui
Ar fi fost mai potolit,
Nero de n-avea chibrit
Marii Rome foc sa-i dea,
Pius de nu se nastea,
Si atitia Ludovici,
Plus atitia Frederici,
Napoleon dac-ar fi fost
Om la casa lui cu rost,
Noi scapam de un obiect.
Arhimede dac-a vrut
Sa se scalde si-a vazut
Ca in apa scufundat
Corpul lui s-a usurat,
Il priveste personal
Si socot ca-i imoral
Sa ne spuna ce-a simtit.
Iar Papin fiind racit,
In loc ca sa stea in pat,
S-a gasit el mai motat
Sa isi fiarba ceai cu mac
In ulcica cu capac.
Iar eu nu zic, dara va spui,
Ce am eu cu ulcica lui?
Nu ma bag, o stie scoala,
Unde nu imi fierbe oala.
Iara domnul Copernic,
A baut mai mult c-un pic,
Si atunci i se parea
Ca pamintul se-nvirtea.
Pentru tot ce-au inventat
Edison cel invatat,
Newton, Fulton, Galileu,
Sa le trag pacatul eu?
Mult necaz si mult venin
Mi s-a tras de la Franklin,
Ce cu zmeul s-a jucat,
Cind era innourat,
Si-atunci traznetul hai-hui,
A traznit in zmeul lui,
Fara tinta, fara tel,
Mai bine-l traznea pe el.
Numai cei din Babilon
M-au bagat in ghinion,
Din moment ce s-au pornit
Turnul Babel de-au zidit,
Iar Tu, Doamne, suparat,
Limbile le-ai incurcat;
Si pentru greseala lor,
Eu sunt tap ispasitor.
Ce sa-nveti atitea limbi,
Cind e timpul sa te plimbi.
Drept aceea, Doamne, eu
Ma retrag de la liceu.
Ori de vrei sa mai ramin,
Tu, al tuturor stapin,
Schimba-ne Pamintul tot;
Pune ore de innot,
Recreatii de fumat,
Pune ore de dansat;
Schimba-ntregul Univers,
Schimba apele din mers,
Fa sa curga tot ce-i ud
In directia Nord-Sud.
Fa Pamintul mititel
Numai cu Romani pe el,
Sa invat eu limba mea.
Sus pe cer fa doar o stea.
Schimba Tu din radical
Tot sistemul zecimal,
Fa un alt sistem solar.
Stabileste-un numar fix
Cum e in algebra X.
Fa toti pomii numai pruni
Fa doi Pasti si doi Craciuni.
Fa-ma, Doamne, sa pot sti
Ce m-asculta a doua zi.
Daca faptul e prea grav,
Fa, Doamne, sa fiu bolnav.
Numai Tu ma poti salva,
Dupa mare mila Ta.

Autor: Necunoscut

Deea, m-ai facut sa zambesc cand ti-am citit poezia. Nu a fost insa un zambet larg pentru ca din pacate o mare parte din elevii de acum nu mai pun mare pret pe invatatura.

Deea, interesanta ultima poezie.
Eli, nu stiu cine are o mare parte din vina: elevii sau sistemul bolnav? Eu tind sa cred a doua varianta.

Marcela, Onuta va multumesc pentru vizita.
Marcela, referitor la ce ai zis, cred ca aplicam regula: facem haz, de necaz.
Pupici

"Du-te, Soare, vino, Luna
Sanzienele imbuna,
Sa le creasca floarea - floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa le adune,
Sa le prinda in cunune,
Sa puna la palarie,
Floare pentru cununie,
Babele sa le rosteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca."

Sunt versurile unui cantec pe care flacaii de insurat il striga la intalnirea cu fetele de maritat in cautarea sufletului pereche, in ziua de Sanziene.

Onuta, ai dreptate ca sistemul este in mare parte de vina. Pana in anii '90 tot romanul stia cand se dau examenele de bac, pentru liceu. Acum se schimba, dupa cum bine stiti, de la an la an. Si acele reguli stricte de atunci erau foarte bune.
Deea, asa este romanul. Intotdeauna are putere sa faca haz de necaz.
Dani, frumoase versurile tale.